Povestea vietii unei maici (surori) care m-a impresionat: Sora Katia, Misiunea Magadan (magadancatholic.com)
Ieri am deschis din nou pagina Bisericii Nasterea Domnului Isus din Magadan, si m-am uitat pe pagina referitoare la Maicile sau Surorile misionare care isi desfasoara activitatea in sânul parohiei Nasterea Domnului Isus.
Si am gasit Povestea Maicii sau Surorii Katia, scrisa in cuvinte simple, clare, in cateva randuri.
Desigur, Povestea Vietii Maicii Katia este scrisa foarte frumos, limpede, insa cu oricata pace, cu oricat calm ar fi asternute cele cateva randuri despre Maica sau Sora Katia, nu poti sa nu remarci si sa nu te intristezi, sa nu te revolti, mai mult sau mai putin, - in fine, depinde de persoana care citeste, de la caz la caz acuma – cand, din continutul randurilor se desprind aspecte care intriga putin, care intristeaza.
Si voi explica desigur ceea ce vreau sa spun.
Pe de alta parte in fata mintii umane, intotdeauna nu pot si nu putem decat sa ramanem muti de uimire.
Eu una asa am simtit dintotdeauna.
Dar ce vreau sa spun cu aceste remarci si la ce se referã ele anume, voi explica imediat.
Cand am citit Povestea Vietii Maicii Katia in cele cateva cuvinte de mai jos, caci le puteti gasi mai jos imediat, mi-au revenit imediat in minte Aspecte ale Vietii Sfantului Anton de Padova, ale Sfintei Faustina Kowalska si ale Maicii Tereza de Calcuta.
Anton de Padova, Faustina Kowalska si Tereza de Calcuta, ce pot ei avea in comun, dincolo de faptul ca au fost oamenii lui Dumnezeu, chemati de El si care si-au dedicat viata credintei, adoratiei, rugaciunilor, contemplatiei dar si vietii active, faptelor bune ?
Ei bine, la prima vedere asa este, si totusi se observa cateva nuante, diferente in viata acestor sfinti mentionati mai sus.
Mai intai de toate as spune cã, multi oameni inteleg, ma gandesc la oamenii simpli, credinciosi, dar totusi nu numai la ei, ci chiar si la oameni dedicati credintei si lui Dumnezeu, laici sau clerici – inteleg ca trebuie sa citesti, sa inveti Biblia si lucrari de Teologie, desigur este in fond o munca utila, necesara si foarte frumoasa.
Daca ai o aplecare spre munca de cercetare, documentare, spre lectura si studiu, gasesti o bogatie de texte, de material documentar care te poate face fericit pentru toata viata.
Oamenii pun un mare accent, in orice domeniu al vietii, pe invatatul pe de rost, pe memorizare.
Este un fapt valabil in domeniul Dreptului.
Memoria, si memorizarea sunt la unii oameni fabuloase.
Insa memoria si memorizarea, este / sunt numai o componenta a inteligentei.
S-au vazut oameni care au o memorie excelenta si o usurinta in a invata pe de rost, totusi ei pot fi chiar oameni foarte simpli, si chiar neinstruiti.
Un manual de psihologie citeaza in acest sens cazul unei femei care face menajul la un preot.
Preotul se obisnuise cu prezenta menajerei sale si isi vedea de lecturile sale din Biblie si de rugaciuni, in timp ce femeia facea curat.
O femeie simpla si neinstruita care insa auzea in fiecare zi, rugaciunile rostite de preot.
Cand femeia, intr-o buna zi, a cazut bolnava rau si a inceput sa delireze, avand o febra mare, ea a inceput dintr-o data sa rosteasca rugaciunile preotului, pe care le spunea intocmai ca si preotul, numai ca in acea clipa ea nu se afla in starea ei normala, ci in stare de boala, tintuita la pat.
Imi amintesc de un profesor de seminar, care avea peste 50 de ani, fusese procuror, eram in anul 3 de facultate 2007-2008 si el era “seminaristul” la disciplina Dreptul muncii, iar profesorul titular de curs avea spre 40 de ani, cam asa.
Spuneam cã mintea umanã ma uimeste.
Intotdeauna am avut ceva in mine contemplativ, desi am fost o natura energica si poate ca am si ramas asa.
Dar, chiar fara voia mea, pur si simplu remarcam, atentia imi era dirijata, atrasa spre oameni.
Mie oamenii mi-au placut si inca imi plac pot spune, desi am fost inconjurata de mult rãu, de un mediu neplacut, aceasta aici in Romania si la locurile de munca pe unde am trecut.
Nu l-am inteles, astfel fiind, in lumina celor de mai sus, pe profesorul de seminar de la disciplina Dreptul muncii, acest profesor era si avocat.
Ne-a povestit la seminar cã a pierdut procesul avand ca obiect un accident de munca, o macara cazuse peste un angajat.
Profesorul-avocat l-a aparat pe angajatul accidentat grav, care nu avusese nicio vina cã macaraua cazuse peste el.
Firma care fabricase macaraua era o firma franceza, aceasta ca un detaliu, si se pare cã de obicei, firmele franceze au o traditie si o reputatie si fabricã macarale bune, fiabile.
Dar, cine stie ce se intamplase concret la fata locului sau scena faptei, cand bietul angajat s-a pomenit cu macaraua pe langa care trecea, peste el ?
Una peste alta, niste norme de protectie a muncii, de asigurare a utilajelor, nu fusesera respectate.
Profesorul ne-a asigurat cã al sãu client avea dreptate, si totusi profesorul nostru-avocat a pierdut procesul !
Cum iti poti explica acest lucru ?
Noi, studentii din sala de seminar, eu, am inteles atat cat ne-a spus profesorul despre acel litigiu sau proces pierdut al sãu.
Am inteles ce a spus el, dar nu si cum se explica cã pierduse procesul.
Numai cã in ziua de azi, oamenii trec grabiti prin viata, si studentii la fel, si odata seminarul incheiat nu mai intereseaza pe nimeni activitatea unui profesor-avocat.
Dar, la usa salii de seminar, m-am oprit cu o colega si profesorul ne-a explicat cu mandrie, ca, pe cand el era student, la Universitatea Bucuresti, la Stat desigur, adica vezi bine Doamne nu ca noi la o facultate particulara ( ce sa ne mai facem ?! )...
Se stie ca Universitatea Bucuresti, sau facultatea de Drept de la Stat a fost mai bine cotatã si este si azi probabil, dar in fapt ea nu este chiar asa de buna, cum pare din exterior si mai mult decat orice, studentul este studentul si numai de el depinde daca invatã bine sau nu.
Fiecare om si student, inca chiar din prima zi de scoala, la orice scoala ar merge, vine cu potentialul sãu, cu calitatile sale, “se aduce” pe sine insusi, asa cum este el.
Scoala, liceul, facultatea il pot indruma pe elev, dar nu pot fi elevul insusi.
Prin urmare, revenind, profesorul-avocat ne-a spus ca, “pe vremea lui” ei invatau cursurile si manualele, chiar Tratatele de Drept pe dinafara, adica pe de rost, adica cuvant cu cuvant.
“Si aveam aceasta putere” – a spus el, “aveam aceasta putere, eram tineri”.
El mai spunea si ca, desigur, nu se comparau el si colegii lui de altadata, cu “bietii” studenti din ziua de azi.
Acest domn profesor si avocat, in fapt in acei ani ai facultatii noastre era asistent universitar, tocmai isi luase doctoratul in Drept, in dreptul muncii chiar, mi se pare, si dupa aceasta data nu mai stim ce a mai facut el, dar, probabil a urcat ierarhic, in cariera sa didactica, odata cu doctoratul luat.
Profesorul fusese procuror mai multi ani, in tineretea lui si la varsta lui adulta.
Se poate spune ca fusese procuror inca sau mai ales pe “vremea lui Nicolae Ceausescu”, a dictatorului comunist.
Colega mea si cu mine, din ziua aceea, - ne aflam in anul 3 de facultate si la sfarsitul unui seminar de dreptul muncii, - era colega de la cursul de limba franceza juridica, impreuna cu ea si rar, cu un alt coleg venit din Ploiesti, Catalin Pascu, cu Corina Adela Ion si cu mine, isi tinea profesoara Corina Vlad cursul sãu de Franceza Juridica.
Alti studenti nu erau la acel curs, decat noi doua, si cu Catalin Pascu, 3 studenti.
Ei bine, Corina avea simtul umorului zic eu, si cred ca avea destul de bine dezvoltat si simtul observatiei.
Cand l-am auzit pe profesorul de seminar cum ne explica ca invatau tratate groase de Drept pe dinafara, si tocmai ne spusese in sala de seminar cum a pierdut procesul cu bietul angajat doborât de o macara franceza pe un santier in lucru, la o firma comerciala, sa fim sinceri efectul era comic : mie mi-a venit sa râd.
Desigur ca instantele judecatoresti din Romania si din alte tari, pot fi o surpriza, insa sa recunoastem ca, daca spui ca la Drept la Stat stiai manualele pe de rost si apoi dupa ce ai lucrat ca procuror, esti asistent universitar, lucrezi la teza de doctorat, esti avocat si pierzi un proces in care spui ca aveai dreptate...
Ce concluzie sa tragi de aici ?
Un om asa de instruit, cu o memorie fabuloasa si un avocat dezastruos ?
Cum se impaca acestea ?
Daca magistratul ar fi fost corupt, profesorul nostru, fost procuror, nu ar fi formulat el o plangere imediat la Parchet, oare ?
Insa Psihologia ne lamureste si ne explica, vine cu exemple si chiar ne spune, ca, da, avem oameni cu o memorie fabuloasa normali, sanatosi, dar exista si oameni dementi chiar, care au totusi o memorie fabuloasa.
Prin urmare, spuneam ca multi oameni pun semnul egal intre capacitatea crescuta de memorizare si inteligenta.
Dar inteligenta umana, a omului adica, are – pe langa memorie - mai multe componente, si anume : gandirea ( in primul rand ), ratiunea, invatarea si aici intra : analiza, sinteza, asocierea, comparatia, apoi avem imaginatia, creativitatea, motivatia, vointa, atentia ( concentrarea ), tot atatea procese psihice pe care omul ar trebui, in mod normal si in mod ideal sa le aiba intrunite pentru a fi “declarat” un om inteligent.
Cu totii stim ca in scoala primara, apoi in gimnaziu, sau in cele 8 clase de scoala generala si apoi la liceu, treptat, elevul primeste teme pentru acasa, sarcini precum : a elabora, a face o Compunere pe o tema data ( de pilda O zi de vacanta ), apoi un Rezumat, apoi un Comentariu literar, apoi o lucrare de Sinteza, o Analiza, a Comparatie.
De ce oare toate acestea sunt necesare ?
Sunt necesare pentru ca ele antreneaza, dezvolta, trezesc toate functiile psihice ale omului care sunt specifice invatarii, si inteligentei.
Tot in scoala generala, inca de mic, elevul este rugat si pus sa invete poezii pe de rost.
Si elevul le invatã.
Insa cand elevii primesc tema pentru acasa, sa scrie o Compunere pe o tema anume data, pentru elev este un chin si o tortura.
Elevul se gandeste in fel si chip, cum si ce sa scrie.
Si abia daca ii ies cateva randuri de compunere.
Lucrarile de Sinteza se intalnesc mai ales in anii de liceu, deci cand se trece la o alta etapa, superioara scolii generale de 8 clase.
Pentru ca deja in cei 8 ani de scoala, elevul s-a antrenat si are, se presupune, de acuma, o capacitate crescuta, poate acumula mai rapid, mai precis, mai limpede, mai multa informatie, poate retine mai usor si poate in cele din urma Sintetiza.
O lucrare de Sinteza – cum am primit si noi la examenul de bacalaureat la limba romana – este o lucrare care iti pune mintea la contributie, atentia, memoria, observatia, capacitatea de a face o selectie in functie de tema lucrarii de Sinteza, redarea, si poate nu in ultimul rand perspicacitatea.
Cu cat un om, o persoana se “leneveste” si se bazeaza in munca sa intelectuala, in profesia sa, numai pe memorie, cu atat el va neglija gandirea, care este un proces psihic ce necesita un efort, o energie a creierului pusa in functiune.
Orice proces de gandire este un efort, adica faci ceva, tu omule, faci ceva, gandesti cu mintea ta, tu insuti, nu repeti si nu preiei parerile majoritatii, cel mai adesea din presa si ziare si reviste, insa nu numai de acolo.
Am fost impresionata cand am cunoscut mediul profesionistilor Dreptului, mediul studentilor si al celor interesati in si de Drept, sa vad cum isi utilizeaza numai memoria, sau in cea mai mare masura, memoria.
Revenind la credinta : credinta se citeste in Biblie, dar in mod normal trebuie sa cauti sa intelegi ceea ce citesti.
Probabil ca iti trebuie pentru aceasta, cu adevarat un interes real, curiozitate, si ceva imaginatie, capacitatea, cand citesti ceva, despre cineva, de a te pune in situatia si in “pielea” altuia.
Credinta se invata, dar trebuie si traita in viata concreta, de fiecare zi, cel putin intr-o masura cat mai mare.
Exista oameni care primesc de la Dumnezeu si de la conceptie un har, un har mare chiar.
Dumnezeu ii cheama, ii alege inca de la bun inceput, sa fie, sa devina oamenii Lui.
Dar daca ne gandim bine, atunci cand Isus Cristos a trait pe pamant, om intre oameni, si pana cand el a parasit viata oamenilor, pana cand a fost rastignit, pentru ca, dincolo de acest moment, El, desi a Inviat, desi Viu, nu a mai trait langa oameni, alaturi de ei si cu ei, viata comuna a oamenilor...
Daca ne gandim bine, Isus Cristos traind pe acest pamant cu oamenii, fiul Mariei si al lui Iosif – nu a creat, nu a infiintat nicio ierarhie, nicio organizatie, nicio institutie, nimic oficial, nimic din toate acestea.
Dupa el insa, oamenii si-au creat ierarhii si religii si credinte si dogme.
De aceea este o mare contradictie intre Modelul oferit oamenilor de Isus Cristos si Viata oamenilor, asa cum au inteles ei sa o traiasca, dupa plecarea de pe pamant a lui Isus Cristos !
Sa privim si sa vedem in Biblie, sa citim cum se purta, cum s-a comportat Isus Cristos ?
Cum s-a comportat Isus Cristos cu apostolii sai ?
Mai intai, la inceput Isus a fost “singur”, si a fost singur.
Inca nu avea apostoli.
Apoi Isus si-a “recrutat” apostoli.
Inainte de a-si alege apostolii, Isus s-a rugat mult.
Totusi, oamenii alesi de El, au fost si au ramas oameni, supusi conditiei umane.
Petru i-a spus lui Isus cã Îl iubeste, si totusi s-a lepadat de Isus, de 3 ori.
Si totusi, dupa aceea Petru a plans.
Aceasta este firea omeneasca.
De 3 ori i-a spus lui Isus cã Il iubeste, si tot de 3 ori s-a lepadat de Isus.
Apoi a plans.
Ce ierarhie a instituit Isus Cristos ?
Sincer vorbind, niciuna.
Singura « ierarhie » daca o putem numi asa, a fost « instituita » in modul cel mai natural cu putinta, de la sine, si s-a intemeiat pe sufletul nemarginit de bun al lui Isus, pe Iubirea lui Isus, adica in cele din urma, pe insusirile Sale sufletesti, pe calitatile umane ale lui Isus Cristos.
Isus a lãsat libertatea celor pe care i-a chemat la Sine, adica apostolilor.
Isus nu le-a impus nimic.
El a spus : « Cine vrea sa ma urmeze, sa isi ia Crucea...”
Dar el nu a ordonat nimic si nimanui.
Si daca dintre cei chemati de el, dintre apostoli adica, unul ar fi spus sa zicem : “Nu vreau, Doamne, sa te urmez, mai bine stau unde mã aflu si acum”, in mod precis Isus l-ar fi lãsat si i-ar fi respectat dorinta.
Isus a invatat oamenii.
Dar Isus nu a ordonat oamenilor.
Este ceea ce intotdeauna mie mi s-a parut ca oamenii nu inteleg, sau se fac cã nu inteleg.
Sunt multi oameni care simt nevoia sa isi domine semenii.
Teoretic, chiar religia ne invatã cã nu trebuie sa vrem sa dominãm.
Apostolii au plecat sa predice credinta, Evanghelia, Vestea cea Buna in toate colturile lumii.
Dar Isus, la acel moment nu mai era printre ei.
Vreau sa spun cã la acel moment Isus nu mai traia si nu se mai vedea, intalnea cu ei, asa cum o facuse cat timp a trait pe pamant.
Dupa Isus insa, oamenii au creat ierarhii.
Si ierarhiile s-au întemeiat pe restrângerea libertatii, desigur din nevoia si de ordine, si pe porunci sau ordine date.
Mai mult sau mai putin asa a fost si inca este.
Daca ma gandesc bine, oamenii nu traiesc deloc cum a trait Isus Cristos si nu ii urmeaza modelul.
Ei au creat un sistem ierarhic care nu a existat pe vremea lui Isus-Invatatorul.
Este uimitor si psihicul uman.
Psihicul uman este cu adevarat imperfect si numai Dumnezeu il poate ajuta cel mai sigur, si din “constructie”, adica din nastere, si dupa ce omul s-a nascut.
Isus i-a spus El lui Petru : “Paste oile mele”, insa se poate subintelege in acelasi timp cã Isus i-a spus exact in acelasi timp cu îndemnul “Paste oile mele” si “ASA CUM V-AM PASCUT EU PE VOI”.
Ceea ce mi se pare cã oamenii nu au facut.
Dintre atatia si atatia oameni care aleg calea credintei, fie ei laici, fie chiar clerici, oameni ai Bisericii, si sunt multi, in fiecare an facultatile de Teologie dau alte si alte generatii si promotii de absolventi...
Dintre toti acestia, si mai ales in zilele noastre, si mai ales in anii lor de inceput, nu stiu, este o intrebare pe care mi-o pun, nu stiu daca au cu totii vocatia in ei.
Imi spun adesea : “Cat de coplesitor trebuie sa fie, sa “fii” Dumnezeu !”
Este simplu, daca ne gandim, de ce spun “coplesitor”, pentru ca daca “esti” Dumnezeu, stii totul despre fiecare si despre toti in acelasi timp.
Si cum sa primesti, si ce simti cand intr-o Biserica un om, fie el cleric sau nu, ti se inchinã, bate matanii, ingenuncheaza, dar Tu, daca “esti” Dumnezeu stii exact ce gandeste si ce a facut si ce urmeaza sa faca omul din fata Ta.
Sunt inca atatia oameni care se conduc dupa instincte urate, meschine, inguste, care pot face destul sau mult rãu altor semeni ai lor, si totusi ei nu se corecteaza, nu incearca.
Desigur ca, am inteles foarte bine acest aspect, o hotarare nu trebuie luata in pripa, foarte grabit si e bine sa cumpanesti putin sau chiar mai mult, inainte.
Acesta este un aspect important, dar nu la el vreau sa ma refer acum in cele ce urmeaza.
Dar uneori nu stii cum sa iti explici anumite hotarari sau reactii sau conduite ale oamenilor.
De ce unii dintre ei, - in puterea carora stã mai mult sau mai putin – isi tin in loc semenii, le impiedicã dezvoltarea si exprimarea potentialului, semenilor lor ?
Daca exista oameni care au har, care au un suflet bun, care simt si pot oferi si da ceva bun din ei, poate chiar foarte mult, celorlalti oameni care au fost mai putin daruiti in aceasta viata, de ce sa ii tii in loc, de ce sa ii intarzii, de ce sa fii – uneori, in unele cazuri – meschin cu ei ?
Din Viata Sfintei Faustina Kowalska, privita in numai cateva cuvinte, m-a impresionat foarte mult, “calitatea” oamenilor din jurul ei.
Mai intai de toate, Faustina Kowalska provenea dintr-o familie din Polonia, de oameni credinciosi.
Parintii Faustinei aveau mai multi copii si erau cam saraci.
Oricat de saraci erau ei insa, tatal cumpãra carti de rugaciune si isi invãta copiii sa se roage, iar mama cocea paine, al carei miros cald se raspandea pe strada, pentru copiii care erau inca si mai saraci decat era aceastã familie a Faustinei.
Faustina a dorit mai tarziu cand a mai crescut, sa intre la o manastire, sa devina o calugarita.
Insa, “regulile” vremurilor ii cereau o suma de bani, care ii era necesara pentru a fi primita intr-o manastire, iar parintii care aveau si altii copii de crescut, nu aveau de unde sa procure acei bani pentru Faustina.
De aceea parintii Faustinei s-au opus dorintei fiicei lor.
Faustina, ce a facut ea ?
A inceput sa bata la usile oamenilor pe care ii cunostea, despre care auzise, si sa ii roage sa o ajute sa isi implineasca dorinta.
Dar cei la a caror usa a batut ea, i-au trantit sec usa in nas si i-au spus cã : “Daca parintii tai nu vor sa mergi la manastire, inseamna cã asa trebuie sa faci !”
In cele din urma, tot insistand, Faustina a reusit sa convinga pe cineva, pe o Maica, sa intre la manastire si a intrat.
Insa, - poate pentru ca ea nu avusese banii necesari – Faustina a fost pusa si afectata sa tina si mentina curatenia, acolo unde a fost primita.
Intr-atata, incat in afara de curatenie si iar curatenie, Faustina nu putea face nimic altceva.
Nu primea niciun invatamant religios, nu se putea ruga, practic nu facea decat sa spele si sa curete.
In aceste conditii, imi spun, mai bine statea acasa, caci se putea ruga in voie, cat vroia si o tineau puterile si inspiratia si dorinta !
Tot invãta mai mult.
Sau, mai corect era ca manastirea sa ii faca un contract de munca ca femeie de serviciu, mai ales ca Faustina intre timp isi gasise ceva de lucru, plecase din orasul ei natal.
Biata Faustina Kowalska a vrut chiar sa paraseasca acea institutie (manastire) la un moment dat, si a fost convinsa sa nu plece.
Insa, fiind poate o faptura mai fragila si pusa la munca si numai la munca, Faustina s-a imbolnavit de plamani.
Atunci Faustinei i s-a aratat Isus Cristos, care i-a spus sa ii picteze un tablou, asa cum ea Il vede, cum i se arata El, si tabloul a fost pictat si este unul splendid, superb, o icoana pe care scrie : “Isuse, ma incred in Tine!”, cuvinte dorite de Isus Cristos.
Faustina Kowalska a murit tanara.
Aceasta i-a fost calugaria.
Insa in urma ei, a lasat o intreaga invatatura de credinta, odata cu faptul ca Isus Cristos i s-a aratat, rugaciuni si novene au fost alcatuite care isi au izvorul in aparitia aceasta a lui Isus, Sorei Faustina Kowalska.
Dupa Faustina a ramas deci Vie, in orice Biserica, Icoana, sau Tabloul a ramas, al lui Isus, cu aceste cuvinte calde : “Isuse ma incred in tine!”.
In fata acestei icoane a lui Isus, este de presupus ca au sosit apoi sa se inchine si sa se prosterneze inclusiv oamenii la usa carora a batut biata Faustina Kowalska cand le cerea ajutorul pentru a intra intr-o manastire.
Toti aceia care atunci i-au trantit usa in nas, nefacand niciun efort de gandire, si invocand ca argument cã :”daca nu vor parintii Faustinei sa ii permita sa devina calugarita, atunci Faustina trebuie sa ii asculte”.
Si, “Poc !” usa inchisa in fata ei.
Imi imaginez cum, ulterior, aceiasi oameni au intrat in Biserica Domnului si au inceput sa recite Coronita Divinei Milostiviri ramasa in urma Faustinei, coronita creata cu ocazia aparitiei lui Isus Cristos acestei maici sau surori, si au inceput sa rosteasca cuvintele acestea in care este vorba despre Milostivire !
Ce efect i-or fi produs lui Isus ? Lui Dumnezeu ?
In plan uman, pur omenesc, mie mi-a venit sa spun, cu privire la acestia de mai sus, cand am vazut fimul realizat de Televiziunea Catolica Katéo (KTOTV.com), al Vietii Sfintei Faustina Kowalska : “Ce nesimtiti de oameni !”, “Ce meschini !”.
Si acum, cazul Sfantului Anton de Padova, pe care il aflam din cartea “Anton de Padova, Viata si secretul sau”, scrisa de Fernand Lequenne :
Sfantul Anton de Padova, in jurul varstei de 18 ani, a intrat la manastirea Sfanta Cruce de la Coimbra, unde aflãm din randurile cartii asa : “Fratele Fernando insa ocupã o pozitie neinsemnata : era Portar”, si inca, Fernando, adica Sfantul Anton de Padova, fiind portarul manastirii, “Asista la oficiul divin cu “dorinta sufletului””, adica el nu putea asista la Sfanta Liturghie, la slujbe.
Desi manastirea avea o Bibliotecã mare, el nu putea sta sa citeasca la biblioteca.
Practic, el statea in poarta si adesea ghida, ca un ghid turistic, vizitatorii prin manastire.
Mai aflãm despre el si cã: “In schimb, tanarul calugar avea sa ramana la manastirea din Coimbra timp de vreo zece ani”.
Asa fiind, Sfantul Anton de Padova si-a dezvoltat mult atentia, concentrarea, meditatia interioara, caci isi dorea sa se roage, sa participe la slujbe, sa citeasca, si si-a dezvoltat memoria, care insa, din nastere a fost uimitoare.
Nu ii mai ramaneau decat noptile, si aflãm despre el cã : “Punea o deosebita ravna, [...] , in cultivarea inteligentei si in formarea gandirii cu ajutorul meditatiei. Citea zi si noapte Scriptura, dupa cum i-o ingaduia programul”.
Sfantul Anton de Padova nu a trait mult, a murit tanar, la 36 de ani, pe 13 iunie 1231, la ora 20h00.
Apoi, avem cazul Maicii Tereza de Calcuta.
De mai mult timp, Maica Tereza de Calculta isi dorea sa ajute oamenii saraci, - cum ii numea ea -, si asa si erau, “cei mai saraci dintre saraci”, cei de care se lepãda absolut toata lumea, cei mai disperati si neajutorati.
Intr-adevar, Maica Tereza a fost bine si frumos tratata, in sânul ordinului in care intrase, si care isi avea sediul central la Dublin, de fapt tot de la Dublin a primit si cel mai frumos raspuns, atunci cand in cele din urma si-a comunicat dorinta si intentia de a parasi manastirea pentru a munci in afara manastirii si pentru a intemeia un alt ordin, o alta Congregatie.
Maica Tereza se afla in ordinul sau Congregatia “Doamna Noastra din Loreto”, din Dublin ( Irlanda ).
Insa ea, si s-a intamplat tot la dorinta ei expresa, a fost fascinata de India si a plecat deci in India unde a fost, mai intai s-a pregatit, si a devenit profesoara intr-un liceu de fete “St. Mary’s High School” din Calcuta.
A fost foarte frumos si elegant tratata intrucat a primit o pregatire, a fost pregatita pentru profesia de cadru didactic, desi in sânul unui ordin religios.
Cu toate acestea, ea isi dorea sa lucreze concret, practic pentru oamenii cei mai saraci dintre saraci, dorea chiar sa traiasca ca ei, desi acest lucru nu se va putea, adica nu se putea sa traiasca exact ca ei si totusi sa aiba puterea, energia, sanatatea necesare pentru a lucra in favoarea acestor oameni cu o soarta rea.
Dupa mai multi ani, in cele din urma trebuia sa se intample :
Intr-un an, ca de obicei, Maica Tereza a urmat perioada de Exercitii Spirituale.
S-a intamplat in anul 1946.
Ce sunt Exercitiile Spirituale ?
Aflam tot din cartea despre Maica Tereza “Tereza sarmanilor”, scrisa de Renzo Allegri.
Exercitiile spirituale au fost instituite de Sfantul Ignat(iu) si aflam din carte cã : “Urmand exemplul sfantului Ignat si al iezuitilor, o data pe an toate credincioasele si toti credinciosii sunt invitati sa se retraga intr-un loc singuratic pentru o anumita perioada de timp, si sa se dedice unui profund examen al propriei vieti spirituale. Pentru Sf. Ignat, Exercitiile Spirituale durau o luna. Acum, in mod normal, dureaza o saptamana”.
Pentru Maica Tereza, in 1946, Exercitiile Spirituale au inceput la 12 septembrie si au durat 10 zile.
Dar, mai intai, ea a plecat catre locul unde urma sa se retraga, in noaptea de 10 septembrie 1946, pentru cã era mai racoare si caldura din timpul zilei nu era asa de simtita.
A calatorit cu trenul si in tren si in statiile facute de tren erau multi saraci.
Suferinta umana i s-a parut in noaptea aceea mai vie, mai intensa, mai concreta ca niciodata si atunci a luat hotararea ca, la intoarcere, sa comunice superioarei sale, decizia de a parasi manastirea.
Maica Tereza isi sarbatorise la 27 august 1946, implinirea a 36 de ani de viata si elevele ei care o iubeau mult, veneau din vacanta special pentru a o sarbatori.
Maica Tereza locuia chiar in incinta liceului unde ea preda si era foarte iubita si apreciata, avea o camera intotdeauna foarte curata, aparata si de tantari, iar liceul in intregime, era elegant, simplu, foarte curat si bine intretinut.
La 36 de ani abia impliniti, exact varsta la care Sfantul Anton de Padova a murit, in 13 iunie 1231 – tot vara – Maica Tereza incepea un nou si mare capitol din Viata ei.
Maica Tereza spunea ca, de cate ori vede un om in suferinta, in dificultate, simte impulsul puternic de a-l ajuta.
Intr-adevar, Maica Tereza a revenit in Calcuta, la sfarsitul celor 10 zile de Exercitii Spirituale, si si-a informat superioara, la randul ei aceasta a vorbit cu superioara regionala, iar cea din urma l-a informat pe arhiepiscopul din Calcuta, Monseniorul Perier.
Mai inainte insa, Maica Tereza le-a vorbit pentru prima data, de dorinta ei, catorva calugarite cu care se afla impreuna la liceul St.Mary’s High School.
Iar despre cum au primit vestea calugaritele aflam din carte ca : “Acestea au ascultat-o mirate si neincrezatoare, cum era de asteptat, de altfel”, si inca “Asa cum insusi arhiepiscopul a povestit mai tarziu, calugaritele i-au spus ca, in comunitatea lor, o tanara surioara are “idei ciudate””.
Autorul cartii despre Maica Tereza adaugã si : “Informarea calugaritelor fusese facuta, asadar, cu raceala, plus o interpretare negativa a celor spuse de maica Tereza, definindu-le drept “idei ciudate””, “Deci calugaritele nu-i dadeau dreptate surioarei lor. Prin interpretarea negativa pe care o faceau, incercau sa-i strecoare si arhiepiscopului aceeasi concluzie”.
Insa autorul ne linisteste cand explicã cã : “Dar monseniorul Perier era un om cu o mare experienta spirituala, care credea in inspiratia divina. A tinut sa vorbeasca personal cu maica Tereza si sa auda direct de la ea ceea ce visase cu adevarat”.
Si asa s-a intamplat, insa la prima lor intrevedere, a maicii Tereza si a Mgr Perier, arhiepiscopul i-a spus Maicii Tereza : “NU”.
Ei bine, din clipa aceea, s-a manifestat firea omeneasca cu defectele ei, in anturajul Maicii Tereza.
Auzind cã arhiepiscopul Perier se opune dorintei Maicii Tereza, dintr-o data, calugaritele au inconjurat-o cu raceala, au inceput sa o evite, o neglijau, “ca si cum ar fi fost o tradatoare”.
Este o reactie care imi displace profund si pe care am intalnit-o la toate locurile de munca, mai ales in anii in care am fost grefiera de sedinta.
Oamenii parca cer, implora, vor, asteapta “ingaduinta” sau “aprobarea” unui sef, a oricarui om care ocupa, ierarhic, o pozitie deasupra lor, de conducere cel mai adesea, de la inaltimea careia poate dispune, da “ordine”.
Si daca vad ca din comunitatea lor, una dintre persoane nu se bucurã de aprobarea sefului, ceilalti incep sa o izgoneasca, sa o evite, sa se uite stramb, urat, sa rada chiar, sa o batjocoreasca, in fine, paleta reactiilor umane in acest caz este variata, este bogata, este nuantata.
Suficient cat sa ti se faca rãu sau silã, sa simti dezgust in fata limitelor umane si a firii omenesti.
Ei bine, dar acest arhiepiscop Perier mi-a placut in cele din urma.
El nu a fost un om rãu si nici nedrept.
De ce ?
Sa vedem ce a urmat pentru Maica Tereza.
Maica Tereza, cand s-a vazut evitata, inconjurata de ostilitatea celor care intotdeauna fusesera alaturi de ea, - putem spune cã acele calugarite o tradau pe Maica Tereza – s-a imbolnavit, iar superioara ei regionala s-a bucurat si imediat, sub acest pretext a trimis-o, a dat-o afara din liceul St Mary’s High School, mai exact a trimis-o in alta Casa a Congregatiei si chiar afara din orasul Calcuta unde se afla liceul.
Superioara se gandea ca Maica Tereza prin “ideile” ei oferea un exemplu celorlalte calugarite si acelea, cine stie, ar fi putut incepe sa adere la ideile Terezei de Calcuta.
Insa arhiespiscopul a intervenit, caci lui i-a displacut trimiterea afara din liceul unde atatia ani predase si locuise, a Maicii Tereza.
Astfel, arhiepiscopul Perier “a pus sa fie chemata Maica Tereza din nou la Calcuta”, si, mai mult, “a inceput sa se intereseze mai mult de acest caz”.
Practic, cel care a aderat “ideilor ciudate”ale Maicii Tereza, a fost in clipa aceea chiar arhiepiscopul Perier.
Din acel moment el nu s-a mai opus dorintei Maicii Tereza.
La indrumarea si sub impulsul Mgr Perier, Maica Tereza a scris la Dublin, la Congregatia-mama, si de aici a primit un raspuns care mi-a placut foarte mult si care era urmatorul :
“Daca Domnul va cheama, va autorizez din toata inima sa parasiti Congregatia.
Amintiti-va, pentru orice eventualitate, cã vã iubim.
Daca intr-o zi doriti sa va intoarceti printre noi, sa stiti cã va fi totdeauna un loc pentru dumneavoastra”.
Acesta a fost raspunsul Maicii Generale a Congregatiei “Doamna Noastra din Loreto”, din Dublin.
Maica Tereza de Calcuta a parasit concret Congregatia la 16 august 1948 cand efectiv a iesit pe poarta manastirii.
Este interesant aici de vazut natura umanã, in toata “splendoarea” ei, faptul adica cã niste femei calugarite, care o cunosteau de ani de zile pe Maica Tereza si erau calugarite ! au putut aprecia cã dorinta Terezei de a munci pentru oamenii cei mai saraci dintre saraci, este o “idee ciudata”, de care era mai bine sa iei distantã si sa te feresti.
Si totusi ele cu siguranta citeau Biblia.
Spre ajutorul Terezei a intervenit insusi arhiepiscopul, desi si el se opusese la inceput, dorintelor Maicii Tereza.
Da. Dar daca acest monsenior Perier nu intervenea ?
Asa se intamplã si in viata de toate zilele, obisnuita, un sef iti poate face ceva nedrept si sa nu fie nimeni care sa iti ia apararea, sau sa pledeze in sprijinul tau.
Si atunci nedreptatea, rãul, au fost facute.
Putem spune cã salvarea Maicii Tereza a venit din partea si din randul elevelor sale.
Intrucat prima persoana care a venit in sprijinul ei cu toata dorinta, din toata inima, a fost o tanara si fosta eleva a Maicii Tereza, cand Maica era foarte singura, si se ruga sa primeasca de la Dumnezeu, un alt ajutor, o alta persoana in viata ei, care sa i se alature, pentru ca ea dorea sa intemeieze un nou ordin religios.
Dupa prima eleva, au sosit si alte eleve ale maicii Tereza.
Congregatia infiintata in baza “ideilor ciudate” ale Maicii Tereza existã si astazi, raspandita in lume, si in perioade si epoci in care, din alte ordine religioase plecau, se retrageau calugarite, sau mureau poate de batranete, acest ordin niciodata nu a dus lipsa de calugarite, aceasta Congregatie a Maicii Tereza !
Sunt cateva cazuri in care vedem cum oamenii se pun de-a curmezisul dorintelor, vointei bune a altor semeni de-ai lor.
Sfantul Anton de Padova a fost un om inteligent, un om sfant desigur, a scris predici frumoase, sensibile si inspirate, insa el nu si-a putut dezvolta potentialul cat timp a trait, si de calitatile sale umane ar fi beneficiat multi oameni.
Insa el a fost tinut portar la poarta manastirii.
Dupa aceea, numai cativa ani de viata a mai avut Anton de Padova la dispozitie, pentru a predica, a raspandi Vestea cea Buna printre oameni.
Si, intrebarea este, de ce oamenii considerã cã au dreptul de a se pune in calea semenilor lor ?
De cate ori vad – si numai asta vedem de ani si ani de zile – oameni, care intra cu forta in viata altor oameni, ma minunez, sunt uimita, dar si extrem de suparata si revoltata.
Ce drept au ei ?
Cum de isi iau acest “drept” ?
Pentru ca, de buna seama procedand asa, ei abuzeaza.
Dar nimeni nu sanctioneaza aceste abuzuri.
Ba, mai mult, societatile, - vorba francezilor de la o emisiune a Televiziunii catolice (KTOTV.com) -, actuale, care sunt societati politice, au ridicat autoritati, organisme, institutii, servicii, prin care au legalizat si oficializat, au institutionalizat abuzurile !
Este incredibil sa ridici, sa infiintezi, sa creezi ceea ce denumim “autoritati” cu scopul de a incalca drepturile si libertatile fundamentale ale oamenilor, sa investesti in cele din urma cu autoritate, sa dai o pozitie, o functie, o functie publica, prerogative, atributii, unor persoane care sunt recrutate in scopul de a calca peste viata oamenilor, si care pentru aceasta sunt platite, caci pentru “munca” prestata isi primesc luna de luna, un salariu substantial.
Revenind la cazul Maicii Tereza de Calcuta : mai intai, ea a fost rugata, pusa in fine, sa se pregateasca pentru a deveni cadru didactic.
Aceasta a fost o hotarare foarte buna si frumoasa in acelasi timp.
Totusi, maica Tereza a ramas profesoara multi ani de zile, la 36 de ani se afla deja de 18 ani in manastire, si “isi castigase dreptul la profesie perpetuã, adica definitiva, in 1937, adica numai cu noua ani inainte”.
Intr-adevar, Maica Tereza a fost primita in Congregatia de la Dublin de la bun inceput, nu a cunoscut opozitii, obstacole, s-au purtat foarte frumos cu ea si au trimis-o dupa o perioada de initiere, in India, unde a cerut ea insasi sa plece.
Acolo a fost pusa sa predea intr-un liceu.
Totusi, in liceu a fost privita brusc, cu neincredere, desi era cunoscuta de multi ani, cand si-a prezentat dorinta de a parasi manastirea pentru a-i servi pe cei foarte saraci.
Exista insa si alte cazuri, actuale, in care nu intelegem adesea de ce dorintele unei persoane se implinesc mai greu, cu intarziere si cand se implinesc, iata, in mod cu totul opus dorintelor persoanei.
Si acesta este cazul Maicii sau Sorei Katia din Magadan.
La Magadan au o mare nevoie de maici si surori, de calugarite.
Magadan are o nevoie constanta de maici si trebuie sa primeasca calugarite.
Desigur ca Sora Katia este foarte bine primita si tratata la Magadan, dar nu la acest aspect ma gandesc.
Este Povestea Vietii unei Maici sau Surori foarte actuale.
Despre Sora Katia aflãm cã :
“She comes to Magadan after being on a list for missionary work with her order for a number of years.”
Cu alte cuvinte, aflam ca Maica Katia a fost mai intai pe o Lista ( de asteptare ) timp de mai multi ani.
Ea isi dorea sa aiba o activitate de calugarita misionara, in sanul ordinului sãu.
Nu stiu de ce a fost nevoie ca ea sa astepte atata ?
Pe de o parte existã Magadan care isi afirmã constant nevoia si dorinta de a primi calugarite care sa ajute Parohia Nasterea Domnului Isus si pe credinciosii din parohie, pe de alta parte calugaritele care isi doresc o munca misionara, sunt tinute pe o lista de asteptare.
Dupa aceea, mai aflam cã Sora Katia isi dorea sa plece in Africa, intr-o activitate de misionara, sau in alt loc cald.
Poate ca Sora Katia este fascinata de Africa, de tarile calde, poate cã si constitutia ei este mai fragila, poate suportã mai greu frigul.
Sora Katia este infirmiera, are o pregatire calificata in acest sens si a lucrat cu copiii foarte bolnavi si cu victimele cancerului.
S-ar fi spus ca pe pamantul nostru nu mai era nimic de facut, nu mai era nimeni de ingrijit si cã Sora Katia trebuia astfel sa tot astepte o misiune unde sa poata pleca sa lucreze.
In alta ordine de idei, timpul fuge si anii trec.
In cele din urma, Sora Katia nu stim in ce imprejurari, s-a aflat la o Conferinta unde participau si alte maici sau calugarite.
Aici fiind, Sora Katia a fost abordata de o calugarita din cadrul Misiunii Magadan, deci din Siberia, din Nordul Rusiei, din Estul indepartat cum i se spune.
La inceput, Sora Katia si-a spus ca probabil cealalta calugarita vrea sa ii ceara vreun sfat medical, insa spre surpriza ei, Sora Malgojata din Magadan, i-a facut Sorei Katia propunerea frumoasa sa vina la Magadan.
Iar Sora Katia nu a mai putut in acel moment decat sa ii dea Slava lui Dumnezeu si sa isi spuna ca, sau sa simta ca – dupa atata asteptare ! – invitatia vine de la Insusi Dumnezeu, din moment ce Magadan este un loc rece si o misiune izolata.
Acuma, nu stim de ce Sora Katia nu a putut gasi o misiune in Africa unde sa poata pleca, intr-un loc cald, cum isi dorea ea, iar la Magadan sa vina cineva care chiar sa isi doreasca sa vina si sa fie in Magadan sau sa placã Magadan-ul ?!
Caci, daca este sa consideram riscurile, pericolele, acestea sunt peste tot, fie in Africa, fie in Siberia, fie in Sud, fie la Nord, daca ne gandim bine, Africa e un continent care a fost deschis, a cunoscut perioade in care s-a mai inchis insa, in care a cam alungat credinta crestina, ceea ce s-a intamplat si in Rusia, in Nord, Rusia fiind o tara inchisa si care a negat credinta si l-a alungat pe Isus.
Nu stiu daca sa spun direct, ca Africa si Rusia sunt la fel de dezvoltate !
Dar o spun, pentru ca exista oameni care inteleg un enunt numai cand li se exprima in modul cel mai direct cu putinta si care nu il pot intelege dintr-un context mai larg, ci numai daca le spui cu cateva cuvinte precise si teribil de directe !
Se spune cã, si in facultate la Drept am invatat cã “o fotografie face cat o mie sau 10.000 de cuvinte” ( cred ca am intalnit in texte ambele variante: si o mie si zece mii ).
Probabil cã numai din fotografii nu poti sa ai o vedere chiar completa asupra unei persoane si asupra vietii ei, insa cu siguranta cã fotografiile totusi vorbesc si ele.
Asa cum chipurile umane, expresiile fetei, fata omului, iti vorbesc.
Iar pe chipul Sorei Katia se citeste o nemultumire, o tristete, o apasare, o intristare, o durere, o ingrijorare, o amaraciune, ceva care nu este expresia multumirii adica.
Pe de o parte am aflat despre ea ca este o infirmiera, cã a lucrat cu copiii foarte bolnavi si cu oamenii bolnavi de cancer.
Desigur cã lucrand cu atata suferinta umana, pe chipul sãu nu se putea sa nu aparã un semn, o urmã a experientei cu care se confruntã de mai multi ani.
Pe de alta parte, poate ca Sora Katia are si propriile ei tristeti, cine stie ?
Tristete, sau nemultumire sau neimplinire, sau orice motiv de ingrijorare.
Poate ca simte in inima ei o tristete pentru cã dorindu-si sa plece intr-o misiune, a fost nevoita sa astepte plecarea mai multi ani de zile, pe o lista.
In timp ce atata potential bun, un suflet atat de frumos ca al ei si o calificare profesionala (aceea de infirmiera), se afla in nelucrare, se irosesc.
In tot acest timp planeta este plina de copii si oameni bolnavi de toate varstele.
Este acelasi lucru pe care nu il inteleg in viata comuna :
Iata intr-o judecatorie unde este un volum tot timpul in crestere de dosare in lucru, se lucreaza cu un numar minim de persoane angajate, in timp ce grefierele si judecatorii cred, asa auzisem acum 2, 3 ani, cer cu disperare sa capete intariri, colegi care sa ii ajute in munca lor.
Exista mult somaj si totusi exista...., cum sa formulez ? Exista si locurile de munca, daca in loc sa faci cu 5 oameni, munca pe care ar trebui sa o faca 15 oameni de exemplu, in loc sa extenuezi 5 oameni, in loc sa tii in asteptare alti oameni care vor un loc de munca.
In plus apar neintelegerile, rautatile, faptele rele, pentru ca oamenii disperati sa aiba un loc de munca, practic le vaneaza pe cele existente.
La noi la bloc, in anii trecuti, multi oameni nu au vrut-o pe tanara femeie de serviciu.
Am lucrat in trecut la o firma la care o tanara cu o oarecare functie de conducere a tinut sa isi angajeze mama ca femeie de serviciu, pentru ca mama ei nu mai avea loc de munca, sau poate ca nu ii mai placea locul ei de munca, sau poate ca un al 2-lea loc de munca.
Orice loc de munca posibil, este vanat, este dorit, se duc lupte pentru el, pentru a-l obtine si pentru a-l pastra.
In bloc la noi : mi-a fost mila de femeia de serviciu, o tanara izgonita de acasa de tatal ei, la un moment dat ea locuia la marginea Bucurestiului undeva, iar astazi nu stiu ce mai face.
Dar ce viata grea a avut !
Cristina era o fata credincioasa, crede in Dumnezeu.
Au fost zile in care mi-a spus ca nu avea bani pentru chirie si a stat chiar in bloc, la ghenã unde era iarna, cumplit de frig.
Si totusi, unii vecini in sedintele de bloc se pare ca s-au ridicat impotriva ei.
Tineretea ei s-a ofilit rapid si in cativa ani numai, nu ii mai cunosteai varsta.
De cate ori ma opream sa vorbesc cu femeia de serviciu din bloc, simteam asa, un fel de “curent negativ” in jurul meu, dupa aceea.
Acasa, mama imi spunea : “Las-o in pace pe fata asta, pe Cristina, ca ea este cam ...”, aici vroia sa spuna ca tanara “batea campii”, adica ca nu era prea intreaga la minte.
Dar Cristina facea curat in bloc, si incepuse sa faca curat si intr-un bloc vecin, la un moment dat se angajase la cate blocuri putea si o tineau puterile.
Intr-adevar, faptul ca nu o placeau pe Cristina se simtea, eu una simteam viu acest lucru, desi in cale nu imi aparea vreun vecin.
Insa o data da, a trecut o vecina pe langa mine si am avut impresia ca nu se uita cu aprobare la mine, pentru ca stateam de vorba cu biata Cristina.
Niciodata insa nu am suportat ca alti oameni sa se agite pe langa mine cu priviri rele si strambe din cauza propriilor lor intolerante sau chiar fobii, si nu in ultimul rand interese meschine.
Cristina stia ca vreau sa vorbesc cu ea, si se oprea chiar ea sa imi vorbeasca, o data mi-a recomandat pentru tata un medicament numit “Spirulinà”, un soi de vitaminizant natural, se gaseste la magazinele numite “Plafar” de cumparat.
In acei ani, prin anii 2000, 2001, Cristina imi spunea ca ea urmeaza o facultate, chiar Medicina naturista.
Nu stiam bine despre ce facultate vorbeste ea, caci exista facultatea de Medicina, dar nu vedeam de ce nu ar putea urma Cristina o facultate ?
Mama era de parere insa ca biata Cristina nu stie bine ce spune.
Insa Cristina vroia sa fie amabila, sa fie de folos, si sa fim sinceri niciun doctor in ziua de azi nu ti-ar recomanda asa, prieteneste, ca simplu sfat, deci gratuit, o aspirina, nu ti-ar divulga din stiinta lui decat pe bani, iar Cristina era gata sa dea un sfat bun si gratuit.
Sa fiu sincera ma enerva cã mama imi spune sa nu vorbesc cu Cristina.
Insa, spre mirarea mea, in dulapiorul nostru cu medicamente de acasa intr-o buna zi am gasit un flacon cu “Spirulinã” si am aflat ca tata il foloseste.
Se prea poate ca flaconul sa se fi aflat acolo deja, si abia dupa aceea sa imi fi spus Cristina cã Spirulina este un vitaminizant foarte bun.
Si totusi...
Nu imi placea nici ca oamenii o evitau pe Cristina.
Cristina era Cristina.
I se reprosa ca nu ar vorbi frumos, ca nu ar fi foarte politicoasa.
In munca ei la bloc era ajutata de cel care ii era prieten, iubit, desi nu era casatorita mi se pare, de “sotul” ei care insa era mai modest chiar decat ea, mai exact el nu muncea si unica sursa de venit era tot Cristina, iar ea impartea totul cu el.
Uneori Cristina se supara pe el, sau el o supara pe Cristina.
Vecinii erau deranjati.
Nu am inteles ce aveau ei cu viata Cristinei, care facea eforturi mari sa supravietuiasca.
Nimeni nu vedea insa disperarea Cristinei si eforturile ei deznadajduite si inca, ea era mereu cu un cuvant de incurajare pe buze.
Si pe toti acestia, pe toti acesti oameni ii ajutã Dumnezeu, din moment ce ei au tot ce le trebuie, din moment ce ei pot face fata intretinerii crescute de la bloc, facturilor la lumina, caldura, si mai stiu eu ce trebuie platit la bloc inca.
Dintre acestia, pe unii i-am auzit ca uneori s-au dus la Biserica si pe cate unul l-am vazut chiar la Biserica, la slujba.
Se duc oamenii la Biserica sa se roage pentru ei si numai pentru ei si cand ies de acolo fac sedinta de bloc si se plang de biata Cristina, izgonita de acasa.
Daca ai fi Dumnezeu, ce ai face cu acesti oameni ?
Cum ai reactiona, ce ai simti, cand i-ai vedea in fata Ta, cate unul isi mai face si cate o Cruce chiar, deci daca ai fi Dumnezeu si i-ai privi in tacere, mut, ce ai simti ?
Ce ai face dupa aceea ?
Mai este vreun vecin, vreo vecina, care in bloc, sau acasa face abstractie de mine – acum vorbesc de mine, nu de Dumnezeu - sau nu se poarta frumos fata de mine, dar surpriza !, cand se aflã in Biserica si ma vede, vine spre mine tintit, cu zambetul pe buze sau cu o privire plina de cucernicie, ca de om care te cunoaste de o viata - si chiar te cunoaste de o viata ! - , ca si cum s-ar purta frumos cu tine si te-ar intalni zi de zi.
In realitate, nici nu vorbeste cu mine acea persoana, ci numai cu mama mea.
Sau o alta vecina, care ani de zile pur si simplu vorbea urat si spunea lucruri neadevarate despre mine, plecand de la cateva fapte reale pe care le stia despre mine, de pilda ca am fost in 1999 in Franta plecata o mica perioada – si care atunci cand ma aflam in biserica, asteptand la rand, sa fim miruiti de preot, din spate, m-a interpelat pe un ton bland, cu multa compasiune in glas : “Ce, Olivia ? Nu mã mai cunosti ?”
Tonul vocii era atat de patruns si plin de mila, al acelei vecine, cand ea rostea asta in spatele eu.
Era evident ca nu doream sa o vad si nu doream sa ii vorbesc.
Dar stiti in ce context spunea ea in biserica pe un ton plin, impregnat de mila pentru mine : “Olivia ! Nu mã mai cunosti ?” ?
Vecina spunea asta in contextul in care afirma despre mine in fata blocului cã nu sunt sanatoasa, inclusiv la cap.
In clipa aceea, ar fi trebuit sa se bucure cã “nu o mai cunosteam” cum spunea ea, pentru ca nu pot sa spun ce am simtit fata de ea cand am auzit-o in spatele meu.
Mi-am spus in sinea mea : “Mai bine pentru tine cã “nu te mai cunosc”, bucura-te !”
Tot ea era aceea care urla prin fata blocului la adresa mea ca “Marcov are conturi in banca”, “ca Marcov a fost in Franta”, si o spunea ca si cum ar fi fost niste infractiuni aceste imprejurari, de a fi fost in Franta si de a avea conturi in banca.
Numai ca eu nu aveam si nici nu am conturi in banca.
Ma gandeam ca, la cate abuzuri se fac in Romania si cat am fost discriminata si tratata de rau si nedrept pentru ca am cutezat sa plec – legal, in modul cel mai legal cu putinta ! – in 1999 in Franta, ar fi fost in stare sa imi faca foarte mari necazuri si neplaceri.
Insa spre “norocul” meu daca acesta e un noroc, eu am lucrat intr-o instanta judecatoreasca, unde mai multi oameni nu m-au placut, insa am cunoscut si oameni care aveau o parere frumoasa si corecta despre mine.
Altminteri insa, cine stie ce pateam, ma trezeam si arestata, daca nu ma cunosteau oamenii din mediul acesta al Justitiei !
De aceea, nici nu o mai suport pe aceasta vecina ticaloasa.
Care totusi vine la noi la usa si vorbeste uneori cu mama mea.
In plus, vecina mereu se lauda cu fiul ei care ar fi ofiter al Serviciului de Informatii Externe si odata a spus chiar cã el este consul al Romaniei intr-o tara din Africa.
Si tot ea a spus multe, multe, la adresa mea, de altfel le spunea asa tare incat auzeai oricum.
Astazi poate nici nu isi mai aminteste, sau in cativa ani, cine stie ?!
Ei bine, dar acum iata Povestea Vietii Surorii Katia din Magadan :
« Sister Katia Bgezenski
Sister Katia comes to Magadan with many years of experience working with children and cancer victims.
She is a registered nurse and has worked with children with serious diseases.
She has worked in Poland and Italy
She comes to Magadan after being on a list for missionary work with her order for a number of years.
Sister Katia was always thinking she would go to Africa or some warm place to do missionary work.
When Sister Malgajota approached Sister Katia at a conference she thought Sister Malgajota wanted some medical advice.
But Sister Malgajota wanted to invite Sister Katia to Magadan.
She felt the invitation was from God because she never considered such a cold and remote mission.
She is now learning Russian with Parishoners and helping with childrens bible school.
We hope to have Sister Katia a long time with us so some day she will be able to use her nursing skillls with our children in our children's hospital.”
( Sursa : http://www.magadancatholic.com/ , rubrica “Sisters” :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu