Hormonii si comportamentul
Glandele endocrine, a caror activitate este controlatã permanent de Sistemul nervos prin neurohormoni, actioneaza la randul lor asupra creierului, adaptand comportamentul la necesitatile de autoconservare a individului si de protectie a speciei, prin reproducere.
Motivatiile comportamentale de bazã, cum sunt : foamea, setea, libidoul ( motivatia sexuala ), au o componenta înnãscutã si o componenta dobandita in cursul vietii.
Hormonii actioneaza atat prenatal, la fetus, in organizarea motivatiilor comportamentale, cat si postnatal pentru activarea unor modele comportamentale preexistente.
Un exemplu de efect de organizare a hormonilor, este rolul prenatal al androgenilor, in constituirea modelului de comportament sexual de tip masculin :
Daca o fetitã normalã din punct de vedere genetic si al prezentei ovarului, este supusa actiunii hormonilor masculini administrati mamei ei in cursul graviditatii, va avea un comportament postnatal diferit de alte fetite : o cheltuiala energetica mai mare in sport, preferintã pentru jocurile baietilor, interes scazut pentru papusi si ingrijirea sugarilor.
In plus, desi constiinta sexului feminin apare nemodificatã, rolul si orientarea sexuala ( respectiv atractia erotica spre un sex sau altul ) pot fi dimorfe.
Astfel de cazuri pot sa apara in cursul bolii congenitale a glandelor suprarenale, numita Sindrom adrenogenital.
Si invers, chiar daca se naste un baiat, genetic si cu prezenta testiculelor, daca hormonii masculini nu au actionat asupra fãtului, deoarece nu existã receptori, se va dezvolta o fatã atat somatic, cat si comportamental cu constiinta sexului feminin, rol si orientare sexuala feminina.
Boala se numeste Testicul feminizant, cazurile au constituit ocazional obiect de disputa cand au fost descoperite la sportivele de performanta.
Tot in rolul de organizare a hormonilor intrã actiunea lor in dezvoltarea globala a creierului.
Spre exemplu, hormonii tiroidieni au rol esential in mielinizare, in absenta lor aparand cretinismul.
Rolul de activare al hormonilor este evident pentru modificarile de comportament observate la pubertate, respectiv cresterea agresivitatii, labilitatea afectiva, interesul pentru functia sexuala.
Un nivel prag de testosteron este absolut necesar pentru ca un barbat sa poata indeplini un act sexual, si un nivel minim de estrogeni este necesar pentru o receptivitate feminina normala.
La omul normal, cresterea concentratiei sangvine a hormonilor sexuali peste acest prag minimal necesar, nu determinã nicio activare comportamentala suplimentara.
La oamenii cu deficit testicular, de exemplu cu tumori hipotalamo-hipofizare, frecventa erectiilor este corelatã cantitativ cu nivelul sangvin al testosteronului administrat ca tratament ( existã o relatie “dozã-raspuns” ).
La aceste cazuri cu deficit gonadic, un rol in comportamentul sexual il aratã si neurohormonii hipotalamici numiti gonadoliberine, care pot fi administrati in prize nazale.
Hormonii intervin in activarea motivatiilor si in alte tipuri de comportament.
Spre exemplu, angiotensina cerebrala este factor extracelular al setei, si provoaca o ingestie suplimentara de apa, chiar la indivizi suprahidratati, daca este injectata in doze infinitezimale ( milionimi de miligram ) in lichidul cefalorahidian.
Datele sunt furnizate deocamdata, de experimente pe animale.
Neuropeptidele cerebrale, substante asemanatoare neurohormonilor, sunt produse de neuroni, pentru a actiona pe alte celule nervoase din vecinatate, si au efecte care au deschis perspective largi terapiei neuropsihice.
Unele din ele, numite peptide opioide, deoarece actioneaza pe aceiasi receptori ca morfina, au efecte analgetice ( duc la disparitia durerii ).
Astfel sunt endorfinele si enkefalinele.
Altele par sa intervina in senzatia de foame, si anume neuropeptidele cerebrale ( care seamana ca structura cu hormonii gastrointestinali ), cum este CCK ( colecistokinina – pancreozimina ).
Altele, inrudite cu hormonii vasopresina si ACTH, intervin in procesul memorizarii.
Tot in cadrul rolului activator comportamental al hormonilor intrã participarea lor, la adaptarea organismului la o agresiune sau la modificari bruste ale mediului, numite de specialisti “stresuri”.
In absenta reactiei glandelor endocrine, adaptarea la stres nu ar fi posibila.
Asa cum au aratat experimente celebre, atat reactia de “furie-lupta”, cat si cea de “frica-fuga” in fata unui stres, necesitã participarea sistemului catecolaminergic, a epinefrinei ( adrenalinei ) si norepinefrinei ( noradrenalinei ).
Simultan se elibereaza ACTH si cortizol, acesti hormoni intervenind mai ales la stimuli noi, in situatii de incertitudine, sau in situatii apreciate de organisme, drept periculoase.
Catecolaminele se secretã, chiar daca stresul a devenit obisnuit, dar necesitã pentru adaptare vigilentã si efort crescut.
Sunt secretate de asemenea, in stresuri cu componentã afectivã pozitivã.
Alti hormoni, cum sunt somatotropul, prolactina si vasopresina completeaza Tabloul endocrin al adaptarii la stres.
In numeroase boli endocrine apar tulburari comportamentale ( vezi boala Cushing, boala Graves-Basedow, intersexualitatile ).
In numeroase tulburari comportamentale medicii incearca si tratamente hormonale, sinteza neuropeptidelor cerebrale deschizand perspective noi Psihiatriei.
Si sa nu uitam, ca o concluzie, cã hormonii sunt produse biologice de mare eficacitate, si orice administrare a lor pentru tratamentul diverselor boli organice ( cum ar fi corticoterapia in Reumatologie si astmul bronsic ) trebuie facuta sub supraveghere medicala stricta, deoarece induc efecte endocrine si comportamentale de importanta majora pentru adaptarea organismului.
( Extras din Medicina pentru Familie sub redactia Prof.dr.Marin Voiculescu, membru corespondent al Academiei R.S.R., Autori : Acad.prof.dr. Ana Aslan, dr.Bungetianu, farm. O.Bojor, [...] prof.dr.M.Voiculescu, Ed. Medicalã, Bucuresti, 1986 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu