Rugaciune catre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Despre pacat. Invataturi de credinta ortodoxa despre boala

Rugaciune catre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Despre pacat. Invataturi de credinta ortodoxa despre boala

Rugaciune catre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu

O, Maica Sfanta a celor ce cheama cu evlavie numele tau ! O, grabnica ajutatoare a neamului crestinesc, nadejde a celor deznadajduiti ! La tine alerg cand ma aflu in necazuri si in dureri, asteptand milostivirea ta.

Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decat a ta, atunci cand L-ai vazut pe Preadulcele tau Fiu rastignit pe cruce. Nici o mama nu a plans pentru fiii ei cat ai plans tu pentru caderile si durerile noastre. O, cate icoane ai udat cu lacrimile tale, ca sa vadesti crestinilor grija care le-o porti. Cum ai facut sa izvorasca lacrimi din ochii tai zugraviti de maini omenesti !

Stiind marea ta grijã pentru cei ce laudã numele tãu, te rog, Preacuratã, vezi suferinta mea si neputintele mele, Preasfanta Fecioara, si nu ma lãsa sa fiu biruit de ele. Stiu minunile tale, stiu dragostea pe care o arati neamului crestinesc. De multe ori te-ai aratat in chip minunat si ai daruit vindecare celor dreptcredinciosi.

Ajuta-ma, Maica Preasfanta, ca simtind acoperamantul tau cel sfintit sa te cinstesc impreuna cu toti ingerii si sfintii in toate zilele vietii mele. Amin.

*****

Rugaciune la timp de boala catre Marea Mucenitã Filofteia

Sfântã Mare Mucenitã a lui Hristos Filofteie, ne rugãm tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti.

Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere, intocmai ca mrejele paianjenului.

Întru aceste mreje fiind cazuti si noi, smeritii, si neputând scãpa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugãm pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dânsul.

Cã El Însusi te-a preamãrit si te-a trimis in aceasta tara, ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.

Asa, Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos, Filofteia, milostiveste spre lacrimile batranilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cãdem cu genunchii plecati si cerem prin rugaciunile tale cele sfinte ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta Mucenita, ca pentru pacatele noastre pãtimim acestea toate, adica : boli, saracie, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele.

Pentru aceasta cadem la milostivirea ta, ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra.

Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie : Bucura-te, fecioara, Mare Mucenita Filofteia. Amin.

*****

Despre pacat

Pacatul este calcarea cu stiintã si cu voie a lgii divine, a voii si a poruncilor lui Dumnezeu.

Pacatul este propriu-zis trairea unei vieti imorale, prin nerespectarea legilor firesti, aratate de Mantuitorul, care sa ajute convietuirea in pace a fiecaruia cu cei din jur.

Robia pacatului este cea mai mare piedicã in calea mantuirii si a fericirii.

Felurile pacatelor

Pacatul stramosesc, de care ne curatim prin baia Sfantului Botez ( Psalm 50:6, 12-21 ).

Pacatele personale, sau actuale, pe care le savarseste omul din slabiciunile firii sale, din ispita lumii si a diavolului, cum si din folosirea vointei libere intr-o directie negativa.

La randul lor, pacatele personale sunt de doua feluri : pacate usoare, sau mai mici, si pacate grele, sau de moarte ( I Ioan V, 16-17 ).

Pacatele usoare slabesc, dar nu nimicesc legatura noastra cu Dumnezeu ; pacatele grele sunt de natura sa nimiceasca legatura noastra cu El si ne atrag o viata de suferinta, caci ele ne indeparteaza de Dumnezeu si ne instraineaza de semenii nostri.

Pacatele grele si urmarile lor

Pacatele grele sunt in numar de sapte :

1. mandria,
2. iubirea de bani,
3. desfranarea,
4. pizma ( invidia ),
5. lacomia,
6. mania,
7. lenea.

Pacatele acestea, care se numesc si pacate capitale, pentru ca din ele se nasc si alte pacate, sunt foarte grave pentru ca pornesc din nesocotirea poruncii lui Dumnezeu si de aproapele.

Mandria.

Cel mandru este plin de el insusi, are cutezantã fata de Dumnezeu si dispret fata de semenii sãi, ca fariseul din parabolã ( Luca XVIII, 10-14 ).

Iubitorul de bani – de arginti spune Sfanta Scriptura – adica cel ce se lipeste cu toata fiinta lui de bani si de alte bunuri materiale, ajunge sa incalce in picioare omenia si frãtietatea.

Desfrânatul isi ruineaza viata sa, pierde respectul si stima semenilor sai, primejduieste legaturile familiilor, ajunge uneori la acte de violenta si la crima

Pizmasul sau invidiosul se intristeaza de fericirea semenilor sai, dar aceasta intristare ii cauzeaza si lui un rau.

El se bucurã de nenorocirea aproapelui si calcã in picioare porunca divina “Bucurati-va cu cei ce se bucurã, plangeti cu cei ce plang” ( Romani XII, 15 ).

Lacomul pacatuieste impotriva virtutii cumpatarii, el mananca si bea peste masura, se veseleste trupeste fara control. “Dumnezeul lacomului este pântecele” ( Filipeni III, 19 ).

Mâniosul ajunge la fapte nechibzuite : violente, lovituri, batai, ranirea si chiar uciderea aproapelui.

Sfanta Scriptura ne porunceste sa ne potolim mânia indata, ea sa nu dureze mai mult de o clipa ( Efeseni IV, 26 ).

Lenesul, prin nelucrare, nesocotind dumnezeiasca poruncã datã omului de a munci si a-si castiga painea prin trudã, este o povarã pentru societatea in mijlocul careia traieste ; el este un exemplu primejdios, poate sa insele, sa fure, sa minta si sa cerseasca pentru a putea trai fara stradanie, fara sudoarea fruntii sale.

Sfanta noastra Biserica ne invata cum trebuie sa ne ferim de toate aceste pacate, adaugand si Pacatele impotriva Duhului Sfant si Pacatele strigatoare la cer, care atunci cand sunt infaptuite ingreuneaza peste masura cugetul omului.

*

Pacatele impotriva Duhului Sfant

Pãcatele impotriva Duhului Sfant sunt pãcatele care se infaptuiesc prin nesocotirea virtutilor teologice : credinta, nadejdea si dragostea.

Se numesc pacate impotriva Duhului Sfant, pentru ca ele se indreapta in mod direct impotriva actiunii sfintitoare si înnoitoare asupra crestinului, actiune tainicã, pe care Sfantul Duh o savarseste prin harurile Sale.

Aceste pacate sunt :

( 1 ) Împotrivirea la adevarul de credintã învederat, adevãr cuprins in Sfanta Scriptura, scrisã sub insuflarea Duhului Sfant ; este un pacat direct impotriva Duhului Sfant savarsit de unii cu stiintã si cu vointã pentru a-si putea continua in mod nestingherit viata pacatoasa ( Ioan IX, 40-41 ).

( 2 ) Încrederea nechibzuitã in mila, bunãtatea si îndurarea lui Dumnezeu îi face pe unii sa pacatuiasca neîncetat, cu gandul cã Dumnezeu ii va ierta, fiindca este bun si iertator.

( 3 )  Deznãdejdea in indurarea lui Dumnezeu – atitudine opusã celei precedente – face pe unii sa nu se mai osteneasca pentru indreptarea lor pe calea cea buna, considerand cã pentru ceea ce au faptuit, Dumnezeu nu ii va cruta, sau nu le va asculta rugaciunile.

( 4 ) Pizmuirea aproapelui pentru darurile pe care acesta le-a primit de la Dumnezeu, cel pizmas, invidiosul fiind capabil de fapte necugetate impotriva semenilor sai.

( 5 ) Nepocainta pana la moarte, adica refuzul crestinului de a se pocai, de a-si regreta pacatele, macar in ceasul mortii sale cum s-a pocait talharul rastignit pe cruce.

Despre pacatele impotriva Duhului Sfant, Mantuitorul spune ca nu se vor ierta nici in veacul de acum, nici in cel de apoi ( Matei XII, 31-32 ), nu deoarece gravitatea lor ar putea depasi puterea iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, ci fiindca acestea impietresc atat de mult sufletul pacatosului, incat el nici nu mai voieste sa se pocaiasca, sa-si recunoasca pacatele.

*

Pacatele strigatoare la cer

Pacatele strigatoare la cer sunt in numãr de patru :

( 1 ) Uciderea aproapelui, cu stiintã si cu voie liberã.

( 2 ) Sodomia, adica cel mai urât fel de desfrânare sau necurãtire, savarsita impotriva firii, precum si impiedicarea intentionatã a zamislirii de prunci ( Romani I, 26-27 ) ; pacatul sodomiei este numit dupa numele orasului Sodoma ( Facere XIII ) distrus de Dumnezeu pentru rautatea oamenilor care savarseau pacate depasind limitele firesti.

( 3 ) Asuprirea vãduvelor, a orfanilor si a sãracilor ( Iesirea XXIII, 2-22 ).

( 4 ) Oprirea plãtii lucrãtorilor – prin care stapanul isi insuseste roadele muncii altora.

Pacatul, sau cãlcarea poruncii lui Dumnezeu, cu stiinta si cu vointã, are drept cauza folosirea in mod negativ a vointei libere date de Dumnezeu omului, ca un mare dar al Sãu inca de la creatie.

In virtutea acestei libertati a vointei, pe care nici Dumnezeu nu i-o anuleaza, cel ce nu ascultã de glasul constiintei morale care-l povatuieste sa nu calce poruncile divine, dã urmare îndemnului la pãcat, adica ispitei.

De la ispita nu este mult pana la pacatul propriu-zis, iar de la pacat se ajunge la viciu, sau patimã.

Ispita

Ispita este un indemn sau o momire catre pacat, venind fie din interiorul fiintei noastre, fie de la lumea exterioara.

Ispita spre pacat, spre calcarea poruncilor, se apropie de noi datorita firii noastre subrezite din pricina pacatului stramosesc, pacatul primilor oameni, care a intunecat mintea, a pervertit inima si a slabit vointa omului.

Sfanta Scriptura spune : “Ci fiecare este ispitit, cand este tras si momit de insasi pofta sa” ( Iacov I, 14 ).

Ispita din afarã vine de la diavol, “ucigatorul de oameni, de la inceput” ( Ioan VIII, 44 ), precum si de la pilda cea rea, sau de la intelegerea gresita din partea noastra a unor situatii.

Despre ispita din partea diavolului, Sfanta Scripturã spune : “Potrivnicul vostru, diavolul, rãcneste ca un leu, umblã cautand pe cine sa inghita” ( I Petru V, 8 ).

Sfanta Scripturã insa ne spune cã Dumnezeu, in nemãrginita Sa bunatate si dragoste pentru noi, nu ingaduie ca ispita sa fie peste puterile noastre si “odatã cu ispita, va aduce si scaparea din ea” ( I Corinteni X, 13 ).

Putem birui ispitele prin vointa noastra proprie de a ne impotrivi diavolului, prin inarmarea cu “pavãza credintei” si cu “platosa dreptatii”, care nu sunt insa destul de puternice pentru a rezista ; acestor virtuti ale credinciosului li se adauga ajutorul lui Dumnezeu, cerut de noi cu adancã smerenie, fiind mereu cu luare-aminte, pastrand mereu in mintea si in cugetul nostru sfantul indemn : “Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita” ( Marcu XIV, 38 ).

In lupta noastra cu ispitele ne mai ajutã si evitarea prilejurilor care indemna la pacat ( I Corinteni XV, 33 ).

Viciul sau patima

Viciul sau patima este deprinderea pacatuirii intr-o anumita directie, deprinderea credinciosului de a se lasa in voia poftelor pacatoase, devenind un adevarat rob al pacatului.

Este asadar o dispozitie sufleteasca determinatã de simturile fara frâu, o inclinare nestapanita de a savarsi in chip statornic raul.

Omul poate scapa de viciu sau de patima prin urmatoarele mijloace :

( a ) prin rugaciuni de cerere de ajutor de la Dumnezeu, facute cu inima franta si smerita ;

( b ) prin muncã sarguincioasa, continuã ;

( c ) prin indepartarea de prilejurile care înlesnesc manifestarea viciului sau a patimii ;

( d ) prin spovedanie, prin indeplinirea canonului dat de duhovnic si prin ascultarea sfaturilor primite de la acesta.

Mantuitorul aratã gravitatea pacatelor pentru firea omeneascã prin aceea cã explicã nu numai consecintele lor trupesti ( Ioan V, 14 ), ci si urmarile sufletesti, deci posibilitatea ca ele sa intunece, si viata aceasta si vesnicia omului.

Domnul Iisus Hristos spune : “Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida ; temeti-va mai curand de acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda in gheenã ( Iad )” ( Matei X, 28 ).

Pacatul slabeste sau chiar nimiceste legatura noastra cu Dumnezeu, ne desparte de El, fiind zidul de despartire de care vorbeste si proorocul Isaia ( LIX, 2, 4 ).

Sfantul Apostol Pavel, vorbind despre pacatul stramosesc, ne invata cã moartea trupeasca e determinatã de pacatul adamic : “Plata pãcatului este moartea” ( Romani VI, 23 ).

Extras din cartea Rugãciuni pentru Bolnavi si Învataturi de Credintã Ortodoxã despre Boalã, Editata cu Binecuvantarea P.S.Dr.Laurentiu Streza Episcop al Caransebesului, Editura Christiana si Sfanta Manastire Nera, Bucuresti, 2001.