Bonjour à tous! Buna ziua tuturor ! Tata Nicolae Marcov si vizita de ieri la spital
Sa va dau vesti : ieri eram terminata, epuizata si nu mai puteam sa stau sa traduc si in limba noastra, romana, sperand ca intelegeti toti franceza....
Sunt ingrijorata pentru tata, si pentru mine....
Ar fi de scris si povestit, ma rog, sa incep :
INTAI DE TOATE vreau sa merg si azi si fac eforturi mi s-au umflat articulatiile picioarelor si desi am pantofi, multumesc Domnului, insa ajung sa ma stranga prea tare, pentru ca mi se umfla rau picioarele si ma doare soldul stang, cu alte cuvinte merg cam greu mai ales cu piciorul stang.
Articulatia soldului m-a mai durut in trecut, dar a trecut totusi, cu aspirine, cu antibiotice imi zic eu, administrate pentru alte afectiuni ( de pilda pentru vezica urinara ).
De ieri seara, noapte mi-am dat cu DIFLEX SAU DICLOFENAC sa pot merge azi, este un gel pentru reumatism poliarticular.
Sunt in casa la noi, aparute in ultimele luni, si cateva pastile mici, de inghitit, numite si ele tot DICLOFENAC, nu sunt pentru mine, mama spune ca nu mai stie cine i le-a dat, dar probabil dr. Veronica Gheorghita, si ea mi-a spus " Mai bine nu lua ! ", dar vreau sa ma uit pe internet la Prescriptii si sa inghit una, doua, se iau 2 pe zi, de cate 50 mg fiecare, pentru ca VREAU, VREAU SA POT MERGE LA TATA.
Din 23 mai 2017 nu am mancat nimic, mi s-a taiat pofta de mancare, abia ieri seara am mancat vreo 3 pateuri minuscule cu branza si ciuperci cumparate de mama, dar atat.
Nici cafeaua mea matinala nu am mai facut-o nici baut-o.
Ceai de galbene, ieri seara si acum mi-am facut altul proaspat, fiind antiinflamator.
IERI 24 mai 2017 am ajuns la Spital, si am intrat pe unde se putea, pe unde ducea drumul, venind din statia RATB de la Eroilor, am traversat pe partea cu Spitalul pe la trecerea de pietoni si deci de acolo, cat mai aproape am intrat in parcul care duce pe aleile sale, la intrarea ( sau una din intrarile ) spitalului Municipal sau numit si Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.
AM AJUNS si la Poarta un portar, era vreo ora 13h00 sau poate mai mult, nu stiu, cam ora 13h00 si vizitele incep la ora 15h00.
Am aflat ieri de la Silviu tarziu, ca, de fapt, desi scrie pe pagina web a Spitalului ( suub.ro Program vizite/ vizitatori ) ca incep vizitele la 10 dimineata pana la pranz la ora 12h00 si pe urma, din nou incep de la 15h00 si pana la 21h00.....
Totusi, portile ieri dimineata erau inchise , zice Silviu, deci vizitele incep la ora 15h00 abia.
TATICUL MEU....
O doamna spunea ca desi nu e programul inceput, - doamna catre portarul spitalului - merge la o doamna care se pregateste acum si chiar e aproape pusa pe masa de operatie si portarul a raspuns ca fiecare zice asa ( ca e urgent ) si pana la urma i-a dat voie sa treaca si eu l-am intrebat daca imi da voie si mie sa trec si m-a lasat sa intru.
Asa fiind, - ca e mare spitalul, cand am plecat, cu Silviu, dupa-amiaza, din spital, nici Silviu nu mai stia unde si cum ajungem la Iesire si la care, ajunseseram pe la Ambulante....
Am intrat deci pe la ora 13h00, da, totusi ora 13h00 in spital.
Iau liftul pentru etaje cu numere impare, stiam ca TATA E LA ETAJUL 9 LA NEUROLOGIE.
Si in fine, ajung si eu la etajul 9 cu un lift, cu liftiera, bine ca au liftiera.
Si la etaj intreb, ca se vedea rapid, REGISTRATURA, o doamna, poate doctorita chiar, foarte frumusica, cu parul grizonat ca al meu si nevopsit, " Va rog, vreau sa merg si eu la pacientul Nicolae MARCOV, internat pe 23 mai 2017 la Neurologie la etajul 9 ".
Doamna a cautat, m-a intrebat frumos cine sunt : " Sunt fiica, fata lui, Olivia Marcov ".
MI-a spus doamna in halatul alb ca " A mai intrebat un domn de Nicolae Marcov ( de acest pacient ) ", eu am spus : ' Fratele meu, Silviu, asa, mai plinut, mai grasut...", si ea mi-a spus : " Nu stiu cum [ adica cum arata, nu mai stia, vroia sa imi zica ]..."
S-a ridicat si a iesit din "casuta" care e registratura, ca un chiosc la etajul 9 al spitalului si s-a dus nu stiu unde, la alte doctorite, pentru ca cred ca era o doctorita, si mi-a spus revenind : "
E LA SALONUL 14, prima pe dreapta si apoi pe stanga ".
Si i-a indicat cu mana, pe unde s-o iau.
Ajung la destinatie si usa inchisa electronic.
Imi spune o vizitatoare : " Intram cand deschide cineva din interior, ca e pauza acum pana la 3 si nu deschide !"
Peste cateva clipe, din interior deschide cineva, o asistenta, am vazut apoi cine era, usa si vizitatoarea imi spune ca ea intra, eu spun ca merg la salonul 14, ea raspunde ca si ea merge acolo, si o vad ca paseste pe usa lasata deschisa, ezit, dar apoi o iau si eu dupa ea, pe usa aceea.
Si merg cu pas ferm si din spate, cineva mi-a strigat, si cred ca mie : "Stati !", dar eu deja vazusem numarul saloanelor si alergam spre TATA.
Ultimul salon pe acel palier la etajul 9, e salonul 14, cu paturi inalte ca acelea din filmele cu doctori si chirurgi.
Pentru interventii.
I-am vazut imediat picioarele, desi par anonime, atatea picioare goale, ale atator pacienti, si am spus in sinea mea : " Bine ca e langa usa, aproape".
Primul pat langa usa, si era chiar taticul meu, SINGUR, cu ochii inchisi.
NU STITI CAT SUFERA.
ma gandesc ca si eu ajung cam asa, pentru ca la reumatism, sangele nu circula bine prin artere si vase de sange, nu le oxigeneaza cum trebuie si de aceea pot ajunge si eu la accident vascular cerebral.
IERI LA ORA 14h47 lui tata Nicolae i s-a terminat ultima perfuzie.
Mai tarziu, i-au scos de tot perfuzia !
Ma intreb daca nu e prea devreme, desi am incredere in doctori.
Dupa aceea, pe la ora ..trecute de ora 15h00, pe la 15h30 sau chiar 15h50 au sosit MAMA SI SILVIU.
cand am ajuns eu la ora 13h00, pe un scaun din piele de spital, era geanta de acasa cu pijamale pentru tata, dar mama nu era, si eu eram sigura ca o voi gasi acolo.
Tata mi-a spus ca a fost la el dimineata.
Dar Silviu mai tarziu cand a sosit, a spus ca nu au fost.
Pentru ca erau portile inchise.
MAI INTAI, ca sufera teribil e o mana de om.
Va rog sa cititi : taticul meu plange de durere, nu stiam cum sa il incurajez, i-au gasit o fibrilatie la inima, si se pare, -DAR NU STIU, va spun DIN parerea mea, deci nu stiu ce va spun acum, o spun de la mine : ma intreb daca nu din pricina fibrilatiei i-au scos perfuzia care il hidrata ???
Cheaguri mari de sange pe dosul mainilor, unde au fost si sunt ace.
La mana dreapta, o echimoza rosie mai mult, rosie, urma de alte perfuzii cred, sau recoltare de sange, nu stiu exact.
Pe la ora 15h 50 a sosit un doctor tanar - doctorii se schimba continuu - optimist, a spus ca nu a vazut inca TOMOGRAFIA , deci i-o facusera, dar colega lui doctorita i-a spus ca... aici a spus ceva de bine, el.
TATA ieri misca mana dreapta si ridica piciorul drept, pana la genunchi, misca picioarele.\
A inceput sa vorbeasca.
Saracul, cerea pernuta de acasa si arata spre geanta noastra, pusa pe acel fotoliu, scaun din plastic, piele portocalie.
Nu o adusese mama.
Apoi a spus si indica spre geanta : " Rochia verde ", tarziu cand m-am intors mi-am dat seama ca el cerea halatul lui verde, turcoaz, de acasa, ii era frig poate, dar sunt intinsi ca niste copii acei barbati si femei, da, era o femeie in salonul 14, si se auzea alta in salonul 13.
A inceput sa vorbeasca cu mine, nu vorbea tare, susotea, ciuleam urechea si atenta, auzeam ce spune !
Asa m-am bucurat, ce fericita eram ca VORBESTE TATA.
Deschide gura, poate sa inghita, dar cand i-am dat supa ( mancarea spitalului ) cu legume si paine pusa in supa, asa ziceau asistentele, m-am conformat, trebuia sa ii dau putin si cu grija, pentru ca mi-am dat seama, mesteca, dar nu de tot, si desi ii era foame, dupa cateva linguri ( eu nu as fi putut manca, desi nu parea rea supa, imi venea sa vomit, dar m-am abtinut de la orice reactie ), am oprit.
O asistenta care le dadea sa manance, intr-adevar, a cam tipat si s-a infuriat la mine.
Am rugat-o sa nu se supere : " Bine, doamna, dar nu vreau sa i-o bag pe gat, daca nu vrea, sa nu i se faca greata ! "
O alta am avut impresia ca ii venea sa rada.
Asistenta mai in varsta era exploziva si ma cam admonesta.
A inceput sa tipe " Adica noi nu stim ce facem doamna ? V-am spus si mai devreme sa-i dati sa mancati, de ce stati acolo ?"
EU : " Pai nu vrea iaurt !" ( avea mama pus pe geanta, de-acasa ).
ASISTENTA BATRANA si blonda vopsita : " PAI V-AM SPUS EU SA-I DATI IAURT ?"
EU : " Nu doamna, asa e ca nu mi-ati spus asa ceva"
EA : 'PAI ATUNCI ? Ei trebuie sa manance ca ei iau medicamente !"
EU : " Asa e doamna, da, aveti dreptate, ca trebuie hraniti !"
EU nedumerita : " pai nu am decat iaurt, nu am ce mancare sa ii dau ! trebuie sa vina mama mea si ea stie ! "
O alta asistenta, fata tanara : " Mergeti la geam si uite, luati de acolo cana cu ciorba si dati-i sa manance ! "
M-am dus si era o cana din tabla, ea a venit langa mine si din alta farfurie, cea de felul 2, taitei cu sos rosii si o bucata de pulpa de pui ( se racise, si cam tare dupa aspect ), cu 2 felii paine, imi spune : " Luati asa o felie de paine," - si ea imi arata " si o puneti uite in cana cu ciorba si o maruntiti !"
Si asa a facut ea, eu am maruntit mai mult si i-am dat lui tata, care, vazand-o a spus : " Jumatate", a aratat si a soptit.
Asistenta batrana ca ce vrea ?
Eu ca spune " jumatate ", asta a spus.
Ea : "Trebuie sa mananci tot ! ca daca nu vin si sa nu te fac eu sa mananci !"
Si atunci eu am spus : " Dar va rog, doamna, nu vreau sa i se faca greata !", adica organismul respinge.
Si tanara asistenta a spus ceva, de partea mea.
I-am spus apoi " Va multumesc pentru intelegere, nu vreau sa i-o bag pe gat, daca nu vrea, nu poate !"
Dar dupa ce am spus asta, " batrana " a spus ca ea a obosit, saraca, da, e o munca teribila, dar teribila, si a luat pauza, si tanara a dat sa manance pacientilor din randul patului lui tata, spre geam.
Si insa, m-am uitat si farfuria cu felul 2 pentru tata disparuse.
Am tacut.
Si asa, doar cu o lingura de ciorba, cu lingura, nu stiam cum sa ii tai carnea de pui cam tare si ma intrebam daca poate manca chiar asa.
Asistenta batrana : " Sa ii dati sa manance, ca poate sa inghita ".
Putea.
Vazusem cand am sosit.
I-am dat apa BuCovina, din aceea, sticla mai mare care acum are un sistem ca bei apa putina, daca vrei, apesi sticla si nu e mare gura sticlei, ci foarte ingusta, subtiata, e un model nou de sticle de apa minerala.
Tata a baut cu pofta, a luat sticla din mainile mele, i-am lasat-o cu grija si a dus-o la gura, si a spus c-a baut, vroia, insa nu avea forta sa apese sticla si nu bause nimic.
M-am dus si i-am spus sa deschida gura ( cam asa beau si cei sanatosi care nu au un AVC< din acest gen de sticla ! ) si i-am turnat apa, a inteles ca trebuie sa ii vina apa asa, si a inghitit, s-a stropit putin cu apa rece pe el, dar era bine asa.
Sunt mai mult goi, si inveliti cu o invelitoare tipica de spital, de interventii, desi e ( doar ) la TERAPIE AVC ACUT, si nu la terapie intensiva.
Un cearceaf mai tare, impaturit in doua.
Tata in maieu, ca un copil, saracul imi arata, eu nu stiu cum sa spun medical, nu ma pricep : dar am inteles ca a avut perfuzii sau ace si mi-a indicat :
"AICI, AICI, AICI, SI AICI SI AICI !"
"AICI, AICI, AICI, SI AICI SI AICI !"
E gaurit bietul.
Perfuzii la ambele maini, pe care i le-a scos mai tarziu.
DE LA 14h47 ultima perfuzie terminata si scoasa pe la 15h30, si CINE II DA APA SA BEA ACUMA CA NU IL MAI HIDRATEAZA PRIN PERFUZIE ?
Pana azi CAND AJUNG EU LA EL ?
M-OR LASA SA INTRU MAI DEVREME DE ORA 3 ???
Mi-a indicat vezica urinara, da, are sonda acolo, si punga plastic, sunt ca scutecele punga plastic.
Mi-a indicat vezica urinara, da, are sonda acolo, si punga plastic, sunt ca scutecele punga plastic.
Era ud plin, nu mai putea sta asa, mama i-a tras punga plina de urina, insa avea si scutec plin de urina, ca o pernuta din aceea gonflabila cu care intri in apa la mare, asa era scutecul acela.
Plin nu cu aer, ci cu urina.
Cred ca ce bea pe o parte, iese urgent pe alta.
Mama zicea ca pe la nu stiu ce ora, ii schimba pe toti si ii da afara pe vizitatori, dar tata nu mai putea sta asa, am rugat sa ii schimbe, si mama era acolo.
Atunci tata a spus ca eu si Silviu sa plecam si dupa aceea, mama spune seara, cand pe la 21h00 a sosit ea acasa, ca si ei i-a spus tata sa plece.
Era insa mai bine dispus cand am plecat, i-am spus ca vin azi si trebuie sa ajung, trebuie.
Prin ce a trecut DOAMNE, DOAMNE, FIE-TI MILA de bietul trup uman, e o mana de om, suntem fragili, nu suportam nici aceste interventii !
Insa taticutul meu a inceput sa susoteasca mai intai, sa vorbeasca, isi punea bratul drept sub cap, si mai tarziu am vazut, ca el de fapt cred ca si vrea sa arate ca acum POATE MISCA MANA DREAPTA SI BRATUL.
Ca un pacient cuminte.
O clipa mi-a tinut mana in mana lui, are degetele mainii reci si palide, cu perfuziile acelea, dar mana trebuie sa stea intinsa, cu perfuzie.
L-am tinut de mana lui rece, il iubesc asa mult, i-am si spus.
Dar plange, plange normal, ca un om sanatos care plange, cum plangea si acasa, rar de tot insa, cand prin 2015 i s-a facut rau si plecase spre Mioara din Brasov si eu n-am stiut si mi-a spus cand a sosit acasa ca l-au legat.
de fapt, cand a venit Ambulanta pe 23 mai 2017 la un moment dat, asistentul inalt l-a legat cu nu stiu ce, dar apoi imediat l-a dezlegat, cred ca la sfatul asistentei, ii leaga ca pe niste copii cu niste nu stiu ce, nu sunt curele, centuri din metal subtire parca, insa nu mai stiu, o clipa am putut vedea, ca nu puteam sa vad de unde sedeam, mai deoparte.
I-am spus lui tata : " Tata tu esti curajos !" si asa a plans ! " Tata tu ai luptat pentru viata am vazut, taticul meu !"
Tarziu spre ora 15h00 mi-a spus " SA NU TE DUCI, SA NU TE DUCI", tot vorbisem cu el, el soptind, eu ascultand atenta ce spune in soapta, si normal ca obosise, i-am si spus : " Ai facut efort, se vede ca ai facut efort si acum vorbesti si poate e bine sa te odihnesti putin , a incercat, poate a atipit putin.
Am stat tot timpul langa patul lui in picioare.
Chestia e ca picioarele ma dureau deja, stangul mai ales.
Si m-am asezat pe un colt mic liber de scaun portocaliu langa pat sa ma rog si m-am rugat cu cartea de rugaciuni in fata.
Cand e asa, nu sunt asistente, doar pacientii, numai Litania Inimii lui Isus spusa de mine in soapta, insa distinct, se auzea in Salon.
Am avut impresia ca desi foarte bolnavi, pacientii au simtit o usurare, o liniste in ei.
Pentru ca ei mai striga : " Dati-mi o cana de apa ", tata imi face semn sa ii dau apa.
NU am cutezat, asistenta tanara : "El asa cere mereu", ca ma uitasem la ea, sa vad ce zice.
Tot acel pacient : " Dar luati-mi astea ( perfuziile cred ) sa pot sa ma sterg si eu la ochi si la nas !"
Nu venea nimeni, nu am indraznit.
Mai tarziu a venit nevasta-sa cu aparatul de ras electric si l-a ras de barba.
Lui tata nu prea i-a crescut barba.
Cred ca toti suporta greu perfuziile, acele.
Desi il tot ntrebam daca il doare, tata imi spunea ca nu.
Dar si el avea grija de tubul perfuziei lui.
Tot tata cu mana dreapta, indica spre tubul perfuziei lui , erau 2 flacoane, sticle cu "apa" pentru hidratare, si una se golea, am vazut, si tata tot atingea acolo, si legana mana pe tubul perfuziei, mi-am dat seama ca se goleste, mai avea un flacon plin, insa nu era conectat la tubul care ducea la tata la mana.
M-am dus, am iesit din Salon si m-am dus spre " chioscul" de langa salon, si am intrebat : " Nu va suparati, daca s-a terminat o perfuzie, ce se intampla ?"
Doua tinere doctorite ( mai si una m-a comentat cred urat, spunea ca " e nebuna nu lucreaza !" si a mai spus ea ceva, cred ca tot ea ' e prezidenta "? sau poate nu ea a spus. )
Una din cele doua s-a intors vadit cu spatele la mine.
Si cealalta ma evita, dar parca nu era asa hotarata, insa nu mi-a raspuns nimic.
Tot cea care mi-a intors spatele mi-a spus pana la urma ceva.Mi-a spus, suparata rau : " NU STIU, VORBITI CU DOAMNELE ASISTENTE !"
Stiti acolo e semi-intuneric, lumina slaba in " chioscul' ala.
Si eu am constatat ca mi-au crescut dioptriile, dar asta, la citit mai ales, eu sunt mioapa, dar trebuie sa vezi si de la distanta.
Si eu nestiind sa deosebesc, desi vedeam dar nu erau toate la vedere din acel chiosc incinta, intreb frumos, si candida, inocenta : " VA ROG, SI CARE SUNT DOAMNELE ASISTENTE SA LE INTREB ?"
Cred - mi-am dat seama mai tarziu, acasa - ca le-am lasat PERPLEXE.
Adica am cuprins cu privirea persoanele din interiorul zonei ca un chiosc, intrasem pe usa putin, nu discutam prin gemuletul chioscului, si nu stiam care din ele sunt asistentele.
Erau cred perplexe, doctoritele.
In schimb pe barbatii doctori ii vezi destul de rapid, sau imediat ca sunt doctori.
PESEMNE DEPINDE CUM VORBESTI SI CUM TE COMPORTI.
continui acest mesaj imediat cu mailul urmator....
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu