file:///A:/HOSPITALISATION.htm
Calendarul anului 2003 :
http://www.timeanddate.com/calendar/?year=2003&country=19
From: Olivia MARCOV [...@yahoo.fr] on behalf
of '...@yahoo.fr'
Sent: 30 iunie 2003 12:31
To: 'Sorin Tilie@...'
Subject: HOSPITALISATION
Importance: High
Follow Up Flag: Follow up
Flag Status: Flagged
Sent: 30 iunie 2003 12:31
To: 'Sorin Tilie@...'
Subject: HOSPITALISATION
Importance: High
Follow Up Flag: Follow up
Flag Status: Flagged
Buna
SORIN !!!!!
Multumesc
pentru mesajele tale, pentru ultimul in mod special.
Raspunsul
meu as vrea sa fie insa unul absolut confidential, adica sa nu-l impartasesti
fratelui meu Silviu sub nici un motiv. Este foarte important pentru mine.
Ar
fi multe de spus, dar voi cauta sa rezum. Din seara zilei de 17 iunie, am stat
internata la spital pana in 26 iunie, la pranz, cand m-am externat si m-am
reintors acasa.
Internarea
si specificul spitalului au fost unele deosebite insa, mai exact am fost
internata la Spitalul de Psihiatrie, sau Spitalul 9 din Berceni, cum este
cunoscut aici in Bucuresti, la Sectia de Resocializare, intr-un pavilion cu
acest nume “Resocializare”, intr-un salon cu 4 paturi in care dormeam 6 femei.
DAR,
noaptea de 17 spre 18 iunie am petrecut-o intr-un salon, inchis sub cheie,
salon in care erau alte cateva paciente, alaturi fiind salonul de barbati de
unde se auzeau racnete infricosatoare. Si in salonul de femei, o domnisoara
suferea de psihoza post-partum, adica nascuse in dureri foarte mari si dupa
nastere suporta greu starea de lauzie, motiv pentru care au legat-o de pat.
In
dimineata zilei de 17 iunie am constatat pentru a nu stiu cata oara ca Silviu a
sters sau desfiintat conexiunea internet/ e-mail, deci nu mai puteam comunica
cu nimeni pe mail. L-am rugat sa o reinstaleze si mi-a spus ca facem economii.
A refuzat categoric sa reinstaleze conexiunea si nici nu a precizat un termen
la care ar reinstala-o. A spus ceva de genul ca, de acum inainte vom lua
mesajele o data pe saptamana, dar nu era prea convins de ce spunea, raspunsul
era evaziv exprimat. Mama era de acord cu el. Ca o paranteza, din ultimii bani
luati pe traducerile facute pentru fundatia TDH eu am propus sa platesc o suma
de bani, pentru telefon si internet. Am fost refuzata de mama insa. Asa ca suma
propusa i-am oferit-o cadou lui Silviu care si-a cumparat cate ceva de imbracat
pentru vara (camasi, etc.).
L-am
rugat pe un ton categoric sa rearanjeze conexiunea internet dar tacea si
zambea. Am ridicat tonul la el si la mama care il incurajeaza in astfel de
luari de decizii. Ma supara ca au refuzat plata banilor pentru a achita factura
de telefon / internet, desi ma asteptam ca vor lua o asa masura si tocmai de
aceea avansasem propunerea de a le plati. Silviu insa in calitatea lui de
Administrator pe ordinator, poate oricand accesa mail-ul, iar ecranul lui este
parolat si eu nu-l pot accesa, mi-e greu sa cred ca a aplicat si pentru el
masura desfiintarii conexiunii. Conexiunea noastra se realizeaza printr-un
prieten al fratelui meu care este conectat la randul sau, deci noi nu avem in
mod efectiv si direct (contractual) un provider de internet.
In
casa, de mai mult timp insa, de cate ori o contraziceam pe mama eram amenintata
ca “suna la Salvare”. Dupa cearta aceasta au trecut orele, ma ocupam de micul
porumbel, iar mai tarziu in cursul aceleiasi zile de 17 iunie, Silviu a
reinstalat conexiunea, si, spre dupa-amiaza incepusem sa raspund unui mesaj
primit.
Porumbelul
meu era cam trist ca nu poate zbura, facea incercari, dar cu o aripa rupta este
cam greu sa zbori, si, la un moment dat, am facut pauza la ordinator, pentru
a-i aranja un culcus mai frumos, vroiam sa iau o coala mare alba (stii, este
vorba de hartie alba, simpla, se gaseste de vanzare in coli mari, utilizata la
impachetat, la asezatul pe rafturile sifonierului unde asezi apoi haine
etc.,,,), din care trebuia insa sa decupez o parte, vroiam sa o astern pe jos,
pe covor, unde dormea el saracul, si apoi, peste coala sa ii asez servetul de
bumbac pe care statea de obicei. Intrucat nu avem acasa un coupe-papier, am luat din
bucatarie un cutit obisnuit (ca altele nu avem). Am venit in sufragerie, unde avea
porumbelul culcusul pe timpul noptii. In sufragerie era mama, nemultumita de
cearta ce avusese loc cu cateva ore mai devreme, eram suparate una pe cealalta.
M-a vazut cu cutitul in mana, era suparata foc, se uita reprobator la mine,
asezasem porumbelul pe patul meu si ei nu-i convenea defel acest lucru, tocmai
vroiam sa-i explic ca ii astern un culcus mai frumos, pe hartie si ca, prin
urmare, micul porumbel nu-i va mai murdari servetele ei de bucatarie. Caci mama
imi reprosase ca folosesc servetele ei de bucatarie pentru porumbel si imi
interzisese sa le mai folosesc pe viitor (il dusesem la veterinar si il
transportasem pe un servet din bucataria mamei). Ma uimea atata obstinatie de
care dadea dovada, bietul porumbel era bolnavior si ei ii pasa de un servet
vechi, caci nici nu era unul nou macar, nu-i era deloc mila de el, desi in
unele zile chiar il ingrijea in unele momente.
I-am
spus pe un ton calm si cam trist ca ar merita sa ramana fara mine, poate asa ar
fi si ea linisitita si fericita.
Problema
este ca a interpretat gresit sau VOIT gresit aceste cuvinte, pentru ca a
inceput sa strige dupa tata si Silviu si a spus ca vreau sa o omor si sa ma
omor.
Silviu
era bucuros, a venit razand, si pe un ton insistent ii repeta lui tata intr-una
“ Suna tata la Salvare sa vina s-oa ia de aici sa ne scape de ea !!!”, “ Hai,
tata, suna odata la Salvare !”.
Ciudat
este ca eu asistam calma la aceasta scena, le-am spus numai sa ma lase in pace,
caci pe viitor ma voi muta de la ei, nemaivrand sa stau cu ei din moment ce tot
nu sunt lasata in pace. Intrucat tot repeta Silviu indemnul de a se telefona la
Salvare, pana la urma le-am spus : “OK sa vina Salvarea”, caci de atata vreme
ma tot amenintau cu salvarea asta, si intr-un fel sau altul conflictul trebuia
sa se termine. Ma gandeam ca o dicsutie cu un doctor putea fi benefica pana la
urma.
Se
pare ca au sunat la Salvare, Silviu si-a facut patul (el care nu si-l face
niciodata), si-a pus putina ordine in lucruri si a plecat de acasa. Spre seara
a venit soferul cu Salvarea si am plecat la doctor, soferul m-a asezat in fata
langa el, iar pe parintii mei in spate, acolo unde stau pacientii. AM ajuns la
Camera de Garda, docoturl m-a ascultat, la inceput si tata era pornit impotriva
mea, a spus ca eu ma cert cu sefii, asa hodoronc-tronc. Dar surpriza colosala a
fost mama, care a spus in mod incredibil ca eu aud voci. I-am spus doctorului
ca este vorba concret de discutiile ce au loc in bucataria din casa noastra,
intre tata si mama si ca de multe ori sufrageria fiind extrem de aproape aceste
discutii se aud. Mama stia ca eu intervenisem chiar in trecut in cursul unor
discutii ce le purta ea cu tata, pentru a-i reprosa deschis ca vorbeste urat
sau ca vrea sa hotarasca in locul meu pentru mine in diverse imprejurari (loc
de munca, etc….). I-a mai spus ca eu indraznesc sa ma cert cu ea, parca isi
iesise din minti, ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred…I-a spus chiar doctorului
ca am un porumbel de care am grija cu prea multa sensibilitate : “Stiti,
domnule doctor, are grija de porumbel, dar cu Prea Multa Sensibilitate ….”.
Doctorul i-a raspuns ca unii oameni in mod normal au dragoste fata de animale
pe care le ingrijesc. Mi-a spus mie (de fata cu parintii mei) ca Psihiatria se
ocupa la ora actuala de conflictele ce au loc in familie, care nu tin de
patologic, apoi m-a intrebat ce am munict, etc., etc.. In general a avut un
discurs respectuos fata de mine, cu o exceptie insa, cand a inceput sa spuna ca
probabil stau mult in baie, ce fac acolo ? L-am intrebat daca trebuie sa-i
descriu toaleta intima a unei femei (a unei femei ingrijite, vroiam sa adaug,
dar m-am abtinut). A incercat totusi sa devieze putin, cu afirmatii/intrebari
de genul : “precis ca te uiti in oglinzi, ca te consideri foarte frumoasa, ca
te oglindesti in vitrinele magazinelor, ca poate in baie, “faci” poze in
oglinda, adica ca te studiezi din fata, din profil, sa vezi cum arati, alte
chestii de genul asta, care nu au durat insa. I-am raspuns ca acasa in baie
aveam o oglinda mica si ca nu ma ocup de “poze” in oglinda. Mi-a fost rusine
cand spunea astfel de lucruri il vedeam om cu parul alb in cap, de o varsta
considerabila si spunea lucuri de care in alte imprejurari as fi ras, dar acum
nu puteam pentru ca discutia cu el era oficiala…
Ma
intrebam si eu, din acel moment daca nu cumva la psihiatru, orice ai face sau
spune nu esti considerat patologic, adica nebun si ma dezamagise si ma si
intriga felul in care insista cu oglinda. Ultima intrebare a fost daca am o
oglinda in geanta si i-am raspuns ca nu, nu port la mine in geanta o oglinda,
lucru perfect adevarat.
Pe
de alta parte, ma intrebam daca pentru el nu era normal ca un om, si o femeie
in special, sa se ingrjieasca, sa-si faca toaleta intima cum trebuie, sa se
pieptene sau in unele ocazii sa se fardeze putin (moment la care in mod natural
te uiti in oglinda mai multisor), la fel cum la coafor coafeza te invata putin
cum sa-ti aranjezi parul (pentru ca poti trece zilnic pe la coafor) si deci te
privesti in oglinda in acel moment. Oare el nu stia aceste lucuri ???? Nu le
traise, nu daduse pe la coafor ???? Nu-l interesa daca sta bine pe el o haina
sau nu ??? Etc…
Zicea
dumnealui ca Psihiatria s-ar ocupa deci de reglarea conflictelor din familie si
ca ma va tine putin sub observatie sa vada daca eu sunt cauza raului. Scopul ar
fi fost armonizarea relatiilor familiale. Vorbea de o terapie acasa, cu un
medic psihiatru, pentru toata familia, dupa externarea mea.
In
noaptea aceea m-a inchis deci in salon cu lauza care tipa ca din gura de
sarpte, mi-era mila de ea, alaturi tipau barbatii si bateau in usa ce separa
salonul femeilor de cel al barbatilor, gardienii (femeie/femei + barbati)
intrau sa faca liniste, in noaptea aceea nu prea a fost chip sa dormi pe
fundalul acestor sonoritati.
A
doua zi de dimineata, unul cate unul sau una cate una am fost luati din salonul
acesta si repartizati prin pavilioane, unde urma terapia. Am ajuns la
Pavilionul numarul 9 numit si de Resocializare, unde la etajul 1, salonul 3
mi-au repartizat un loc. Dormeam 3 femei in doua patru lipite, eu la mijloc,
eram insa liberi aici sa ne plimbam pe aleile spitalului.
Este
vorba de un complex vast de spitale de boli nervoase si de neurochirurgie,
pentru adulti si pentru copii, cu pavilioane multe, alei multe, multa umbra,
copaci, cateva terase, unde se putea bea cafea si manca cate ceva. , si o
mini-capela unde te puteai ruga, un mini-butic de flori, cateva buticuri ce
vindeau dulciuri, sapunuri, etc….
Inainte
de repartizarea in salon am cunoscut doctoritele care aveau sa se ocupe de
mine, erau (adica sunt) tinere. Cu ele am stat de vorba in prezenta tatalui
meu, una din ele m-a intrebat, am raspuns, a luat cateva notite, a consemnat
deci. Mai apoi am aflat ca sunt rezidente (stagiare) si lucrau impreuna cu un
doctor, doctorul Victor MARINESCU (si el este tanar). Deasupra acestei ierarhii
se afla seful de sectie, medic psihiatru, Profesor in psihiatrie. Se spunea ca
acesta avea o fiica stabilita in Franta, care facuse canto.
Acum
voi rezuma, spitalizarea a fost OK, intre orele 8 H 00 – 8 H 30 avea loc
dimineata vizita medicala, cei 3 doctori (cele 2 doctorite + doctorul
Marinescu) treceau prin saloane, te intrebau cum te simti si treceau mai
departe, dupa caz, la alta pacienta. Intre orele 9H 00 – 13 H 00 avea loc
atelierul de pictura la care era recomandat sa participam (erau si alte
ateliere, croitorie (tricotaj), tamplarie, legatorie, dar eu am ales pictura),
la care puteai sa desenezi sau sa citesti, erau chiar cateva reviste mai vechi
frantuzesti pe acolo si le-am rasfoit.
Aici
atelierul era dirijat de o tanara asistenta medicala de 22 de ani, dra Veronica
Parjol care a stat mult de vorba cu mine, ea ar dori chiar sa ne imprietenim.
La ora
9 H00 si la ora 19 H 00 pacientelor li se administrau medicamentele recomandate
de doctori, aveam si eu de luat o pastila dimineata la 9 H 00 si o pastila la
19 H 00. Am aflat mai tarziu ca pastilele “meme” (adica pentru mine) se numeau
CONVULEX. Caci la iesirea din spital mi s-a dat o reteta pentru a mai lua un
flacon de pastile, in timp, acasa.
Doctorita
imi comunicase ca am 2 ore de atelier pe zi, intre 9 H 00 si 11 H 00, dar
asistenta medicala mi-a spus ca programul atelierului (la care se facea prezenta)
este intre 9 H 00 si 13 H 00. Asa ca stand de vorba cu ea si lecturand cateva
dictionare aduse acasa, timpul trecea si se facea ora 13 H 00 cand plecam de la
atelier.
Mancarea
in spital nu se prea putea manca, nu era buna, dar doctorita imi spusese acest
lucru.
Tata
a venit zilnic sa ma viziteze, imi lasa o mica suma de bani pentru mancare,
aducea cateva schimburi curate de acasa (haine, etc. ). Dar cum noi nu stam
prea bine cu banii, mancam o singura data pe zi, fara desert, adica un singur
fel, apoi beam cate un suc sau apa minerala, dimineata plecam sa-mi beau
cafeaua de 5 000 lei la o terasa ce se deschidea la prima ora, aflata pe aleile
spitalului. Mi se facuse foame, si am suferit de foame in timpul acestui sejur
la spital. Am incercat eu sa mananc la cantina dar chiar nu se putea.
Mama
si Silviu nu au venit sa ma viziteze deloc.
Daria
a trecut o data, m-a servit cu ceva de mancare la terasa (nu mai aveam bani si
mi-era o foame !!!) si mi-a lasat 50 000 de lei, apoi nu a mai venit, dar a venit
mama Dariei o data impreuna cu tata, dansa mi-a adus apa minerala, covrigei,
biscuiti, apoi mi-a trimis prin tata in alta zi, vitamina C, drajeuri si
vitamina C efervescenta.
De
externat m-au externat, totul era OK.
Inainte
de externare am mai avut ocazia sa am o discutie cu doctorita cu care vorbisem
in prima zi di internare, mi-a spus ca discutia noastra este confidentiala,
doctorii fiind tinuti de secretul profesional.
A
consemnat ca acasa este o stare tensionata, fundal pe care am fost “adusa” la spital.
Trebuie
sa-ti spun ca la momentul internarii, numai mama mea si-a dat acordul si a
semnat, tatal meu nu a vrut sa semneze. Silviu nu era prezent.
Mi-a explicat ca, lucru important, la momentul internarii, un pacient
primeste un diagnostic, iar la momentul iesirii, al externarii, primeste un alt
diagnostic. Mi-a mai spus ca un pacient nu poate fi internat in URGENTA (adica
dupa ce a fost adus cu Salvarea) decat numai si numai daca primeste de la
doctor un diagnostic care sa justifice o internare.
Pe foaia mea de iesire din spital, la rubrica diagnostic de internare este
trecut, scris, “tulburare de adaptare”, iar la rubrica diagnostic la externare
este trecuta linie, adica – (adica nimic scris).
Cand
am ajuns acasa dupa externare, tata mi-a spus ca in dimineata aceleiasi zile de
26 iunie, la ora 4 H 00 dimineata, porumbelul murise. Saracul de el, dupa
plecare mea nu prea s-au mai ingrijit de el, i-au pus in fata mancare, apa,
desi lui trebuia special sa-i dai apa sa bea, singur nu putea, nu invatase.
Zice-se ca avusese diaree in ultimele zile. Fireste ca am plans, mama vroia din
aceasta cauza sa cheme iar salvarea sa ma duca din nou la spital.
Acasa,
Silviu statea linistit, multumit ca are mai mult spatiu in casa, primise
cadouri de ziua lui de nastere (23 iunie), sigur ca i-am reprosat conduita lui.
Mama
care cu o zi inainte de externarea mea era suparata ca face multa treaba, ca
spala rufe (probabil si rufele mele de la spital), cand am ajuns acasa mi-a
propus sa-mi spele hainele. Dessous-urile le spalam singura acolo, la spital.
Restul hainelor le-am spalat eu acasa si am rugat-o sa nu insiste, caci oricum
se plansese ca are mult de spalat.
Silviu
statea si manca bine cand am venit, era multumit de de el, de viata, apoi am
constatat ca mama nu prea mai gateste, decat ciorba care in general o mananca
tata. Ieri am fost si am cumparat ceva de mancare la un magazin din piata
Moghioros, tata mi-a dat bani.
Dupa
un astfel de eveniment, tatal meu s-a suparat si pe mama si pe Silviu cu care
nu mai vorbeste aproape deloc.
Nu-ti
vine sa crezi, dar fiind eu in spital l-am sunat pe amicul meu BRUNO care a
venit sa ma viziteze de 2 ori.
Nu-mi
venea sa cred, Bruno a venit si a fost sincer impresionat de ce se intampla.
Imi pare rau de toate neintelegerile mele din trecut cu Bruno, dar gestul lui
m-a facut sa-i iert totul, absolut totul, s-a dovedit un prieten.
Inainte
insa de internarea mea, trebuie sa-ti spun ca, de catva timp, Bruno incepuse
sa-mi scrie cateva randuri foarte scurte, in care spunea ca se gandeste deseori
la mine, si parca felul in care ma “aborda” in scris era unul diferit de cel
din trecut, diferit in sensul de mai bine. Eu ezitam, dar in final, eram gata
sa-i mai dau o sansa acestei relatii de amicitie, tocmai eram in curs de a-i
scrie un mesaj e-mail in seara zilei in care m-am pomenit cu soferul Salvarii
in casa noastra, mesaj ramas intrerupt pe care nu l-am mai putut trimite.
Dupa
externare m-am intalnit cu Bruno, care in mod vizibil este impresionat de cele
intamplate.
Silviu
m-a intrebat numai cu vadita satisfactie in ton, cu privire la tine : “ Eiii
??? Iti mai scrie SORIN ACUMA ? Ti-a mai scris SORIN ???”
Pe
DARIA am cautat-o la telefon dar are in permanenta mobilul inchis. Daca vrea sa
inceteze relatia de amicitie pe care o avem, este libera sa o faca, este
decizia ei. Imi promisese insa continuarea lectiilor de teorie, de gramatica si
acum nu o mai gasesc. Caci imi procurase lectii, teorie, in scris privind
partile de vorbire, gramatica limbii romane. Mi-a spus ca ea da cateva meditatii
de gramatica, eu insa nu am putut lua meditatii cu ea, caci nu am bani sa ii
achit lectiile.
Nu-ti
spusesem eu, dar Daria imi facuse rost de tematica pentru examenul de intrare
la facultatea de drept si incepusem din vara aceasta sa invat pentru examenul
de la 1 septembrie. Imi facuse rost si de manualul de economie (unul din cele 2
care se cer la drept la admiterea in facultate). O rugasem numai, ca, din
moment ce ma incurajeaza sa sustin acest examen si se arata gata sa ma ajute,
sa imi furnizeze pana la capat materialul scris privind gramatica limbii
romane. Adica sa nu ma abandoneze la mijlocul drumului, mai ales ca aveam
nevoie de indrumarea ei profesionala.
Si
iata ca acum, probabil nu mai doreste sa ma vada. Dar macar ar trebui sa-mi
comunice acest lucru.
Eram
bucuroasa la gandul ca mi-as putea relua studiile, in sfarsit.
Desi
am totusi nevoie in continuare de un serviciu.
Daria
vroia chiar sa ma convinga ca merita efortul, ca daca intru, este mai bine (si
are dreptate) sa urmez cursurile la zi, (de curand tot ea mi-a spus ca sectia fara frecventa a facultatii de drept s-a desfiintat).
I-am spus insa ca nu pot sta 4 ani fara servici, caci nu-mi permit acest lux.
Este
interesant faptul ca, daca reusesti admiterea la drept, la facultatea de Stat,
incepand din anul I de facultate te poti inscrie la COLEGIUL JURIDIC FRANCEZ,
in paralel. Conditia este fireste sa cunosti bine limba franceza si alta
conditie ar fi sa fi student la Stat, nu la o facultate particulara. Colegiul Juridic Francez
functioneaza numai in cadrul facultatii de drept de Stat din Bucuresti.
Sorin,
am scris un roman aici, scrie-mi si tu, si din reluarea corespondentei noastre,
pe parcurs itit voi mai povesti mici detalii, in principal ti-am spus totul cum
a decrus.
As
vrea insa ca acest mesaj sa ramana confidential, il poti relata parintilor tai,
dar nu si lui Silviu.
Am
gresit cumplit, cand, timp de atatia ani, m-am straduit sa-l ajut din rasputeri
pe Silviu, cu bani, cu sustinere morala, cu tot ce puteam mai bun, pentru ca,
drept rasplata, sa-mi spuns , cum spunea ieri, ca el nu glumeste si ca are el
“grija” de mine sa ma intorc la spital. Vrea sa ma conditioneze sa-i dau
eventual si pe viitor bani. Inteleg ca din punctul ui de vedere m-am amestecat
in viata lui, lucru care l-a deranjat. Nu-l deranja cand avea bani de la mine, ciudat lucru.
Ieri
la pranz m-am reintors la cabinetul veterninar din cartierul nostru, unde l-am
dus prima oara pe orumbel la consult, am gasit acolo unul din cei 3 tineri
medici veterinari care erau in ziua consultului, l-am intrebat de ce crede ca a
murit porumbelul, mi-a spus ca de o boala infectioasa probabil, fiind porumbeii
foarte sensibili, iar de la diareea avuta s-ar fi deshidratat. I-am cerut o carte de
vizita. Mi-a spus ca daca vreau sa achizitionez un animal de casa sau sa
discutam despre animale in general, oricand vreau putem sta de vorba. Seara
mi-a dat un telefon (semnal) pe mobilul meu, l-am sunat de pe telefonul fix si
mi-a propus sa ne intalnim sa vorbim despre animale.
Am
fost la cabinetul veterinar, unde am stat pana la de 20 H 20 pana la 20 H 45
cand i-a venit schimbul colegul pentru tura urmatoare (este cabinet NON STOP
DESCHIS), si m-a invitat la o terasa din parcul nostru, am baut suc, am
discutat.
Este
un baiat bun, tanar, obisnuit sa munceasca si sa se descurce singur, dar nu
prea este genul meu. Este realist de felul lui, dar discutia tindea numai spre
relatiile fara obligatii, despre sex, la sfarsit cand ne-am despartit a vrut sa
ma sarute. Mi se parea oricum cam prea repede.
Apoi,
eu ii spusesem ca am un prieten francez (si ma gandeam la Bruno) si m-a tot
intrebat de ce daca ma iubeste nu ma vede regulat, de ce nu convietuieste cu
mine, etc. In general facea apologia sexului, a vietii sexuale si chiar i-am
spus acest lucru.
Nu-mi
trecea prin gand cand m-am dus sa-l vad ca as putea sau ca el ar vrea sa-i
devin partenera si oricum vederile noastre sunt diferite.
Mai
clar, nu vreau, nu sunt interesata sa am o relatie cu el. Este un baiat cum
trebuie, ceva necizelat, dar cu suflet (asa pare). Ma cam uimea cu expresii
foarte naturale de genul celei de la iesirea din cabinetul veterinar : “hai,
ma” spuse mie pe un ton calm, natural, totusi eu nu sunt “Ma”. Adica in felul
lui frumos imi vorbea usor cam cum se adresa probabil Moromete celor din
familia lui sau cunoscutilor lui, dar ceva mai atenuat ca forma, ca exprimare.
Spune
si tu, oricat este el de baiat bun, eu ce sa fac daca suntem atat de diferiti
????
Altfel,
discutia a fost una deschisa si pare un tip sincer si natural.
Este
ciudat ca unele persoane vor in cursul discutiei sa le dai multe detalii, de
genul, de ce daca te iubeste nu sta cu tine, (Bruno adica, la el se referea),
de ce tu il astepti si nu profiti de ocazie sa vezi, sa cunosti alti baieti,
etc., etc, etc,…
Adica
eu sunt obisnuita ca, intr-o amicitie partile pot pastra fiecare distantele pe
care le vor, spun cat vor, etc., adica o amicitie bazata pe respect reciproc.
Nu
inteleg de ce unele persoane cand te vad ca esti tanara nu prea se simt
tentatie sa te si respecte. Sau te cred automat o naiva.
Poate
ca eu cunosc mai bine relatia mea cu Bruno dar nu vroiam sa i-o comunic si
explic lui. Si pe urma fiecare este cum este.
Uite
tabloul complet al ultimelor mele zile.
Cu
privire la Bruno, el are viata lui obisnuita, m-a ajutat, a venit sa ma vada la
spital, ne-am intalnit dupa aceea, dar din cate il cunosc eu pe Bruno, el are
nevoie sa te (ma) vada din cand in cand, daca nu te vede iti scrie ca vrea te
vada sau ca se gandeste la tine, iar daca te vede, apoi, se plictiseste si vrea
sa vada si altceva (alte fete), mai este apoi si ocupat caci lucreaza doar, si
uite cam asta este. Ma iubeste, dar nu ma iubeste. Ceva in genul asta. Sau nu
ma iubeste indeajuns. Sau poate predomina latura materialista, cine stie ????
In
mod ideal si normal cand iubesti pe cineva il (o) iubesti asa cum este, nu mai
cauti sa faci permanent comparatia cu alte persoane (altul sau alta este mai
frumos (oasa), mai bogat, mai invatat,, etc, etc,). Adica te simti bine cu
persoana cu care esti si iti doresti in continuare sa ramai langa acea
persoana, sa o vezi, sa discuti, etc….tot ce implica o relatie ce are iubirea
la baza.
Bine,
iti spun pe curand, astept sa-mi scrii, iti multumesc din toata inima Sorin
pentru mesajul tau. Sa stii ca mi-au lipsit discutiile cu tine pe e-mail,
mesajele cu care eram obisnuita, ma gandeam daca ti-a reusit algoritmul, cum au
fost cele 2 zile de demonstratii la Satory. Sper ca ai avut succes.
Salutari
calduroase acasa, familiei tale.
Cu
bine, si cele mai frumoase ganduri de prietenie iti trimite,
Olivia.
file:///A:/HOSPITALISATION.htm
From: sorin tilie [sorin_tilie@yahoo.fr]
Sent: 2 iulie 2003 11:12
To: oliviamarcov@yahoo.fr
Subject: Re: HOSPITALISATION
Buna Olivia,
am primit emailul tau, si am
apreciat sinceritatea cu
care
mi-ai povestit evenimentele din ultima vreme.
cred
ca a fost o experienta traumatizanta vizita la
spital,
regimul alimentar, si separarea cu familia.
totusi,
in ciuda acestui eveniment, vad ca fiecare
campeza
pe pozitiile sale (mai putin tatal tau), si
conflictele
se eternizeaza.
poate
ar fii bine sa pui putin timp si distanta fata
de
familie, plecind la cura la munte de exemplu.
nu
stiu cit valoreaza sfatul meu, dat fiind conditiile
din
romania (imi aduc aminte de mincarea din tabara de
la herculane),
dar poate merita sa te interesezi.
in
rest, cred ca este nevoie de multa intelegere, atit
din
partea mamei tale, cit si din partea ta.
ma
gindeam la un roman de jules verne, in care un tip
face
o uzina de gaz, care raspindeste un miros subtil
in
tot orasul, care face ca bunii prieteni sa devina
dusmani,
bunii vecini sa se ia la bataie pe motive
futile.
pina cind uzina explodeaza, si totul redevine
ca
inainte...frumoasa poveste, nu?
m-a
amuzat aventura cu doctorul veterinar, seducator
mai
din topor, cu apucaturile lui moromete...
iti
urez o zii placuta, pe curind
sorin
___________________________________________________________
Do
You Yahoo!? -- Une adresse @yahoo.fr gratuite et en français ! Yahoo! Mail : http://fr.mail.yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu