Jurnalul Oliviei Maria Marcov, luni, 9 mai 2016 – 17 MAI 2016 ( cateva zile din mai-aprilie 2016 )

Jurnalul Oliviei Maria Marcov, luni, 9 mai 2016 – 17 MAI  2016  ( cateva zile din mai-aprilie 2016 )

Marti 17 mai 2016 :

In aceasta dimineata ne-am trezit foarte greu, fratele meu, desigur, ieri a sosit noaptea tarziu de la serviciu.

Dimineata m-am trezit, de mai multe ori, din cauza problemelor mele cu vezica urinara si mai ales cand este frig, ma trezesc destul de des, cam la o ora, apoi la ore si jumatate astazi dimineata, nu dorm bine, si din aceasta pricina si fratele meu dormea, in casa era liniste, brusc, mama – care plecase la cumparaturi – a intrat in casa, s-a intors din drum practic, si ne-a spus : “Sculati-va ca vine domnu’ Doru cu pensia [ parintilor ] !”

Este clar ca nu se astepta, pesemne dl Doru venea in ziua de 18 a lunii, in anii trecuti mama il astepta si el adesea sosea dupa ziua in care se obisnuisera locatarii din bloc, pensionari, sa il astepte.

Acum e un progres, el vine mai devreme, ceea ce pe mama o bucura, firesc !

Tata, de dimineata – caci fratele meu se trezise, se sculase, dar apoi s-a culcat la loc – il ruga pe Silviu sa ii dea telefon [ el, tata ] profesorului Ieronim Mihaila, fratele meu i-a raspuns pe un ton cam urat, mie nu mi-ar fi placut deloc, “lasa, mai, mai tarziu !’ si i-a intors spatele.

Fratele meu se orienteaza intotdeauna spre persoana sau persoanele de care depinde, in vreun fel, dar in mod cat mai direct, iar celorlalti le intoarce spatele, sau, am ajuns eu la concluzia, daca nu depinde de tine, nu te respectã.

In fine, ne-am sculat, era tarziu, da, si ce greu m-am sculat, nu imi place ca dorm tarziu dimineata, dar uneori imi e imposibil sa ma trezesc, altfel m-as trezi.

La ora 12h55 a sosit si a si plecat, repede, domnul Doru, postasul cu pensia, deci nici nu a stat mult in casa, numai mama era acasa, tata plecase.

Tata a plecat, sa fi fost ora 10h33 ( ?), daca a vazut ca fratele meu – si nu inteleg de ce a recurs la el – nu vrea sa il ajute sa ii dea telefon profesorului Mihaila, s-a imbracat si a plecat, singur.

Desigur, am spus ca nu dorm bine noaptea, e si frig, se simte umezeala in lipsa caldurii caloriferului, in apartament, in baie, unde mama spala rufe, unde se face dus, unde speli chiuveta, cada, deci unde mereu spalam, unde se fac si aburi.

Dupa ce m-am trezit astazi, de-a binelea, si ne-am dat si jos din pat, mi-am adus aminte ca ieri noapte, in toiul noptii am avut un vis care m-a impresionat, m-a trezit din somn, cand m-am uitat la ceas, ceasul pe ecranul telefonului meu mobil, pe care il tin langa mine, arãta ora 4h26 A.M. – noaptea, sau dimineata – insa, deja era ora la care visasem, visul se terminase si eu ma trezisem din somn, din pricina acestui vis.

Mi-am spus ca nu voi uita sa il notez de dimineata, cand ma voi trezi.

Prin urmare, in noaptea de 16 mai 2016/ 17 mai 2016 am visat, si acum voi scrie ceea ce mai tin minte din visul meu :

Ma vedeam in vis, nu eram singura, mai eram cu cineva, una sau mai multe persoane pe care nu le vedeam, dar erau langa mine, ma aflam pe o faleza.

Era ca un fel de faleza, intrucat o faleza este legata de uscat.

Dar in visul meu, aceasta faleza pe care stateam, ma aflam, era in mijlocul apelor, al marii sau poate al oceanului.

De pe faleza aceasta betonata, ma uitam, si eu si persoana de langa mine, din spatele meu, undeva in fata noastra, departe, in mijlocul marii, apei mai limpede spus.

Era – si in visul meu – era noapte, dar era lumina in acea noapte, poate o noapte luminoasa, dar luminile nu veneau numai de la o noapte luminoasa.

 [ Fac o paranteza pentru a spune ca in decursul anilor am avut vise premonitorii, si de aceea si consemnez acest vis, cum am notat si altele, pentru ca unele vise mi-au anuntat fie intamplari care, intr-un fel sau altul, s-au intamplat in viata mea, fie intamplari care s-au intamplat in viata tuturor. ]

Priveam apa, marea, si sa vedeti pe mare ce se intampla !

Pe mare, in mijlocul apelor erau mai multe nave, nave, as zice, de razboi, nave din acelea mari, de dimensiuni foarte mari, care au si port-avion, de pe care avioane sau elicoptere pot decola si unde pot si ateriza.

Deci, erau nave de razboi.

Intre aceste nave de razboi – dintr-o data – privind de pe faleza, noi toti, dar in vis eram numai eu, si stiam ca in spatele meu mai sunt si altii, si oamenii isi spuneau : “Priviti ! Vai ! priviti ce se intampla acolo !”

Ce se intampla ?

Navele erau conduse de ofiteri in uniforma de Armata, si o nava era condusa de.... da, de Generalul Charles de Gaulle, si in visul meu, visand, eu ma intrebam daca nu murise, caci stiam ca de Gaulle nu mai traia, ci murise.

Dintr-o data, una din navele conduse de De Gaulle s-a napustit, impreuna cu o alta nava, - toata actiunea se petrecea pe apele marii, noaptea – asupra altor doua nave.

Aceste nave, toate, erau conduse, asa cum un conducator auto, un sofer conduce, sa zicem, o masina decapotabila, incerc sa explic asa.

Sau cum un om conduce o salupa.

O barca cu motor.

Dar, vedeti, erau nave de razboi de dimensiuni foarte mari !

In fruntea navei, era de Gaulle, conducand bataios nava lui, alaturi de care se alinia la ordin o alta nava – acestea doua impreuna, s-au napustit si au inconjurat, brusc, neasteptat, doua nave ( tot de razboi ), si de pe faleza, oamenii s-au speriat, martorii oculari, si exclamau : “Vai, ce le face ! Veniti sa vedeti ce le face !”

Au inconjurat navele, de Gaulle si cealalta nava, aceasta din urma nu se vedea de cine este condusa.

Dar, sa vedeti ce s-a intampla dupa aceea !

Dupa aceea, odata cu aceste nave inconjurate, nu se stie de ce, dar astfel, aceste nave au fost luate captive, au pierdut o batalie, nu stim, nu stiu ce batalie anume, dar era o batalie, dar infrangerea acestor doua nave a insemnat pentru toti oamenii de pe planeta intreaga instalarea si instaurarea GUVERNULUI MONDIAL, si a fost cumplit !

Aici, in acest punct, visul meu era foarte clar, foarte viu, foarte precis, incat in vis fiind puteam crede ca, intr-adevar, traim toate acestea aievea, adica ca este real !

Dintr-o data – de la un fel de megafon nevazut, de la un difuzor, microfon nevazut, foarte tare, s-a auzit glasul lui de Gaulle care a spus :

“DIN ACEST MOMENT, SUNTEM GUVERNUL MONDIAL, S-A INSTAURAT GUVERNUL MONDIAL, SI TOTI SUNTETI PRIZONIERI !”

Anuntul acesta, facut de pe o nava de razboi, si nu vedeam uscatul, ca si cum planeta  nu mai avea sol, pamant, continente, ci numai ape, mare, sau poate ocean, anuntul acesta era clar, raspicat, cu voce tare, limpede, SI TOTI OAMENII PE TOATA PLANETA L-AU AUZIT SI IL AUZEAU SI ERAU TREJI.

Senzatia a fost cumplita, chiar si in vis, pentru ca eram “sigura” in vis, ca traiesc un eveniment concret, real, adevarat, care chiar ni se intampla, si ca nu dorm.

Anuntul acesta a cazut peste oameni ca un fulger, imprevizibil, neasteptat, dar in acea clipa, toti oamenii au inteles ca acest eveniment a fost indelung pregatit de cei care se numeau Guvernul Mondial.

Si, dintr-o data, era evident, si oamenii au simtit INSTANTANEU, PE LOC, IMEDIAT, PROFUND, acest lucru, toata realitatea, realitatea tuturor oamenilor  S-A SCHIMBAT CA INTR-O FRACTIUNE DE SECUNDA, SI OAMENII AU INTELES ACEST LUCRU, IL SIMTEAU.

Nimeni nu se mai purta cum ne comportam acum cand citim ziarele, auzim, vedem la TVR, sau radio, sau pe internet, despre partide, politici, oameni politici, intalniri la nivel de presedinti ai Statelor, granite, frontiere, etc.

Nimic nu mai exista, si asta, in cateva clipe !

Toate oranduirea (organizarea) aceasta a societatii internationale, pe State si tari, se topise, si inca, CA SI CUM NU EXISTASE !

Dintr-o data, eram singura si nu stiu de ce, am intalnit in calea mea, eram intr-o cladire, o prajitura cu frisca si stiam ca fratele meu se transformase in acea prajitura si nu puteam crede, cum sa fie Silviu o prajitura cu frisca ?

Am vrut sa trec mai departe, apoi am revenit si am luat prajitura, mi-am spus, “daca e Silviu, cum sa il las aici, sa ne despartim, sa ne despartim pe veci unul de altul ?”

Caci momentul era crucial pentru toti oamenii.

Am luat deci prajitura cu frisca, in mana tineam un portofel rosu, pe care in realitate mi l-am cumparat in anii facultatii, dar nu aveam bani in el, iar banii nu mai foloseau la nimic, nimanui.

Apoi il cautam pe Silviu, iarasi, nu stiu cum, de ce, alaturi de o alta fata/femeie, am vazut, intalnit doi actori, ei jucau intr-un film, filmau o scena, o femeie si un barbat indian din pieile rosii adica indian cu codite impletite, foarte subtiri si eu il trageam de o codita, pentru ca, vroiam sa stiu daca se desprinde sau nu, si nu stiu de ce, il puneam in relatie cu o prajitura, daca codita ceda, il gaseam pe Silviu.

Codita nu a cedat.

Apoi m-am mirat ca acei oameni se mai ocupa sa filmeze, cand toata lumea deja traia o alta realitate.

Dupa aceea, dintr-o data, la acelasi megafon sau microfon-[cu] difuzor nevazut, s-a facut urmatorul ANUNT pentru toata lumea :

Anuntul era facut de aceeasi voce, deci, probabil tot a generalului de Gaulle si ne spunea tuturor oamenilor asa :

“SUNTETI ACUM IN GUVERNUL MONDIAL, TOTI, SUNTETI PRIZONIERI ( “ca sa intelegeti mai clar” – parea sa spuna ), NIMENI NU MISCA, CU TOTII MERGETI LA RECENSAMENT, PENTRU A FI INREGISTRATI !”

Anuntul privea toata omenirea si parea sa spuna : “mergeti la recensamant si sa nu faceti prostii, sa nu cautati sa va revoltati, sunteti in puterea guvernului mondial !”

Si ma aflam acuma la un subsol, al unei cladiri, eu stiam numai unde eram, in acel subsol, era lumina electrica aprinsa, pe jos parea sa fie ciment, pe podea, nu erau parchet, linoleum, gresie, sau alt fel de “sol”, ci ciment de culoare gri inchis.

Nu ii vedeam, dar stateam la coada, la rand, in fata mea erau oamenii la rand, sa se inregistreze.

NU MAI EXISTAU GRANITE, INTR-O CLIPITA, GRANITELE LE UITASEM, TOTI OAMENII UITASERA, INTELESESERA CA TRAIAM IN ACEA CLIPA O REALITATE NOUA, CARE ERA INSA VIE PENTRU NOI.

Adica oamenii priveau clipa, viata, in prezent, dar nu se mai gandeau la trecut, si nici la cum fusese in trecut, pana in urma cu cateva clipe.

Langa mine se afla un cetatean – vorba vine, acuma nu mai existau propriu-zis cetateni – dar, un cetatean, stiam eu, american, din SUA, un om obisnuit de altfel, si ne-am uitat unul la altul, si am inceput sa vorbim ca si cum ne cunosteam dintotdeauna, foarte normal.

Ca sa fac o paralela, acest soi de familiaritate si uneori, de solidaritate, putea fi intalnit in Romania pe vremea presedintelui Nicolae Ceausescu cand oamenii, cetatenii romanii sedeau multe ore la rand, la coada, pentru a reusi sa cumpere, fie un pui, fie niste oua, un carton cu oua, maxim, sau alt aliment care nu se mai gasea demult pe piata, in comert.

Atunci, oamenii isi opreau loc la rand si acolo stateau cu orele, multe, multe ore uneori.

Si incepeau unii sa discute intre ei, familiar, pentru ca in fapt, cu totii noi aveam o aceeasi viata, acelasi mod de viata, constrans, cu drepturile restranse, si traiam toti in acelasi “stil”, ni se opreau apa calda, lumina electrica, nu aveam caldura in apartamente la calorifer, se oprea liftul, etc.

Exact acelasi gen de familiaritate-solidaritate se crease acum brusc, intre oameni, care sedeau la randuri interminabile, va dati seama, era toata populatia planetei la randuri ! – pentru a se inregistra.

Americanul de langa mine era un om scund, un barbat cu parul foarte alb, cret, ondulat, altb, cam aspru, tuns scurt, cu ochii albastri sau verzi, cu pielea alba, destul de plinut, grasut, imbracat foarte simplu, in pantalon negru, in impermeabil bleu-marine, si el astepta, era langa mine la rand, se daduse cu un pas in dreapta mea, ca si nu stam in rand, strans.

Devenisem brusc asa familiari, ca si cum o viata fusesem, sa zicem, vecini in bloc, si ne intalneam zilnic si ne stiam de ani si ani.

Nu mai existau niciun fel de diferente, de cetatenie, trecut, nu mai exista “senzatia” ca oamenii nu sunt din aceeasi tara, sau de aceeasi origine.

Revenind acum la inceputul visului meu acestuia :

Navele de razboi din largul marii erau conduse, desi foarte mari, cu multa dexteritate, erau niste nave care erau manevrate ca niste “fulgi”, destul de usor, adica aveau o greutate, o masã, dar erau si puteau fi manevrate extrem de usor, insa de niste maini sigure, puternice, mai puternice decat mainile oamenilor pe pamant, aceste nave, conduse de de Gaulle, si nava cealalta, ( care era tot la ordinul lui de Gaulle ), faceau manevre bruste, intorceau, roteau, partea din fata a navei se ridica, inalta din apa si luau viteza, ca o barca cu motor, deci, niste nave imense in fapt, erau conduse ca si cum erau niste “simple” barci cu motor si inca erau mult mai performante, flexibile, manevrabile.

Cu cetateanul american vorbeam, mi se pare, chiar in limba romana, sau chiar parca vorbeam si nu se auzeau cuvintele, iar el in mod firesc ma intelegea, ca si cum stia limba romana.

Si el imi raspundea, nu stiu ce, parca nu auzeam cuvintele, dar fie vorbea in limba romana, fie vorbea in engleza si eu intelegeam ca si cum pentru mine era limba romana, atat de simplu si clar, ca si cum era limba mea materna.

Visul meu s-a oprit aici.

M-am trezit din somn, apoi dupa cateva secunde mi-am spus sa ma uit la ceas si ceasul era ora 4h26 A.M.

Acuma, si desi nu am vrut sa tin cont de ele, vreau sa spun ca vise premonitorii exista si au existat si la mine, si ele, intr-un fel sau altul, mi-au anuntat un eveniment anume, in mod precis.

Care eveniment, mai devreme sau mult mai tarziu, chiar s-a petrecut.

Am sa va spun ca, asa cum stiti, in iunie 1986 am terminat liceul Nicolae Balcescu, am incercat la facultate, dar am inceput sa invat pentru Medicina, din septembrie 1986, apoi am renuntat dupa ce am incercat de vreo 2, 3 ori la Medicina, eram foarte numerosi pe un loc, - dar acum nu asta e cel mai important, nu in acest context adica – apoi am schimbat, am pregatit si un examen de admitere la facultatea de Limba Franceza a Universitatii Bucuresti, am intrerupt pregatirea, am plecat in primavara-vara 1991 in Franta, la Enghien les bains, la 8,5 Km Nord de Paris.

Atunci am avut ocazia sa plec, si am plecat.

Dupa aceste incercari am renuntat sa mai dau admitere la facultate, dar am renuntat la ideea facultatii.

In 1990 s-a infiinta prima Universitate particulara care se numea, din cat imi amintesc, “Athenaeum”, nici nu stiu nimic despre ea, caci se auzise la judecatorie unde lucram de acuma si eram grefiera de sedinta, ca, desi exista ( si ) facultate de Drept, studiile nu sunt deloc recunoscute.

Ca sa nu lungesc vorba, desi in jurul meu am primit si indemnuri sa fac facultatea, sau am fost intrebata “Cum ? Tu de ce nu faci Dreptul ?”, pana la urma, si avand mult de lucru la judecatorie, renuntasem la ideea ca as mai face facultatea.

Vreau deci sa insist asupra faptului ca renuntasem, si nici nu am mai avut dorinta sa fac facultatea.

Pe urma, tarziu, prin 2002, 2003, si vazand ce necaz cumplit am avut, in sensul ca am fost reclamata la Psihiatrie, in sensul ca, din experienta mea, si pot spune oricand, si azi, munca nu era respectata, nici a mea, nici a altora, in toate locurile de munca unde am muncit, am vazut aceeasi lipsa de respect, o profunda, o totala lipsa de respect atat a romanilor nostri, cat si a francezilor, sau a unul “delegat” ( asa se numea functia lui, era un sef ) elvetian cu care am lucrat la o fundatie umanitara, Terre des hommes la Bucuresti – nu credeam ca oamenii au coborat sub nivelul speciei umane – pentru ca fie ai nostri, fie cei din – cum spunem noi – Occident, Occidentul care a fost privit de noi ca fiind civilizat, ei bine nu mai este civilizat deloc – pentru ca toti, negresit, nu respectau munca.

Dar toti intr-un fel “se laudau” ca muncesc.

Vazand acestea, mi-am spus ca, desi nu vreau, nu mai vreau, va trebui sa fac facultatea.

Dar, intre anii 1991 – 2002, 2003, vedeti, la mijloc sunt multi ani.

In tot acest interval de timp, eu renuntasem la dorinta de a ma inscrie la facultate, fie ea si particulara, in plus trebuiau bani si salariul de grefier de sedinta nu era mare deloc.

Dimpotriva, salariul era mic.

De fapt in Romania, salariile au fost foarte mici, intre 1990-2000, 2004, apoi cam din acest moment au inceput niste decalaje intre salariile unora si altora.

Multe salarii au ramas mici si foarte mici, insa au existat categorii de persoane care au inceput sa fie foarte bine platite, existand astfel o diferenta penibila, care arata ca oamenii nu duc o viata ordonata, si ca nici mintea si gandirea nu le e ordonata.

Adica nu poti plati niste oameni foarte mult, sau foarte foarte mult, si pe toti ceilalti putin si foarte putin.

Oricum, acesta nu e un indiciu pentru o societate dezvoltata, normala, civilizata.

Oligarhia, primitivismul au caracterizat si anii 2004 pana cam in zilele noastre.

Sa vedem ce va mai fi.

Intre 1991-2003 si pana in 2005 cand m-am inscris in anul intai la facultatea de Drept a universitatii Spiru Haret din Bucuresti, dar in aceeasi vara, a anului 2005 si dintr-o data, nu stiu cum, dar a venit, a revenit si ideea, si am primit si sprijinul tatalui meu, financiar, cu greu obtinut, numai pentru anul intai, dar m-am si imbolnavit in acea vara, la inceputul toamnei, in septembrie, brusc, cu vezica urinara si rau de tot, asa incat nu mai puteam munci si tata mi-a platit, da, intreaga facultate.

Intre 1991-2003-2004 si pana in ultima clipa in 2005 cand m-am inscris la facultatea de Drept, eu renuntasem la ideea facultatii.

Prin 2002- 2003, da, am avut ideea NECESITATII DE A FACE FACULTATEA, intrucat am dobandit convingerea ca nu esti lasat sa traiesti daca nu ai facultate, ca pur si simplu oamenii au devenit barbari si nu iti dau voie sa traiesti, te calca in picioare, mori de foame.

Penibila situatie, o spun sincer, imi este rusine ca acestia sunt si pot fi numiti oameni.

In 2002-2003 am fost la Biserica, si, desi nu a fost prima mea rugaminte si rugaciune catre Dumnezeu, insa in fata icoanei lui Isus, in fata lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa fac facultatea, i-am spus sincer, cum scriu acum, ca daca nu fac facultatea, nu ma lasa oamenii sa traiesc, si ca nu am incotro, ca sunt nevoita efectiv nevoita, sa fac facultatea si ca Il rog sa ma ajute !

Insa, trebuie sa spun tot sincer : nu asteptam o dezlegare a acestei probleme, desi m-am rugat lui Dumnezeu, pur si simplu, eram sigura ca Dumnezeu nu ma vrea cu facultate, din moment ce nu am facut-o atata timp, si deci eu eram chiar sigura ca nu voi urma vreodata, nicicand, facultatea.

Insa, intre 1991-2002 eu am visat, la intervale de timp, ca eram studenta la facultate.

Si este ceea ce vreau sa scot in evidenta, desi renuntasem si imi luasem gandul de la facultate, continuu, continuu, si au fost ani in care efectiv nu ma gandeam la facultate, eram grefiera, ma gandeam numai la termenele de judecata din dosare care te “goneau din urma” sa rezolvi ceea ce grefierul trebuie sa “rezolve” intr-un dosar al instantei, lucrarile ce tin de el.

Apoi a fost preocuparea pentru viata personala, in 1998 m-am logodit la sfarsit de an.

Am fost ceruta in casatorie, ma gandeam la o familie si sa am un copil.

Si totusi, cand si cand – nu exista, cred, nu pot spune, o “regularitate”, dar pur si simplu de-a lungul acestor ani, m-am visat studenta la facultate.

In aceste vise, ma aflam intotdeauna intr-un amfiteatru, sau altul, alaturi de multi, multi, multi, colegi studenti.

Amfiteatrul era poate mereu altul, dar un amfiteatru intotdeauna.

Alteori ma visam la poarta, afara, la poarta unei facultati, in jurul gardului care imprejmuia cladirea unei facultati.

Nu era o facultate anume, nici de Drept, nici de Medicina.

Da, o data, poate de doua ori, parca se facea in vis ca eram studenta la Medicina.

Apoi insa, in toate visele, eram studenta si cam atat.

Altadata m-am visat in curtea unei cladiri, si eu stiam ca sunt in curtea [ unei ] facultati unde eram studenta.

Fie dadeam admitere, fie eram deja studenta, cu multi alti studenti eram la cursuri si aveam si profesori, o data am visat multi profesori foarte tineri, care erau, parca erau, parca nu erau, straini, poate francezi, si ei erau profesorii nostri si in amfiteatru eram alaturi de multi colegi studenti.

Sub diverse variante, visul acesta, in care eram studenta, s-a repetat, constant, de-a lungul anilor, intre 1991-2002,2003, si chiar dupa aceea.

Ba, mai mult, acum pot spune ca prin 2013, 2014 am avut un vis in care ma aflam langa o Biserica, stiam ca e o Biserica, zidul exterior, de culoare gri, si cineva spunea “Te asteptam, esti asteptata !” “Bine ca ai venit !”, si nu stiu cum, de ce, dar apoi, in vis, stiam ca aceea este o facultate de Teologie.

In vara 1988 sau poate chiar in vara 1989, sau in primavara ?

Am visat un camp cu iarba verde, cu flori inalte, cu iarba inalta de tot, si in mijloc, undeva in fata mea se afla Corina Resl(ova) colega mea de banca de la Pensionatul Surorilor Franceze ale Doctrinei Crestine din Constantine, Algeria, care murise insa, brusc, in luna IUNIE 1986.

Corina Reslova, in visul meu, era in rochia ei alba, aceea din fotografiile din ultima zi de scoala la Pensionat in iulie 1976 ( pe care tatal ei, doctorul Jaroslav Resl ni le-a facut noua elevelor si Surorilor (calugaritelor) ) (care fotografii sunt si pe blogurile mele), si din mijlocul campului, iarba o inconjura si era inalta cat Corina, dintr-o data pe camp au aparut flori, parca flori albe, inalte si ele, cu tijele inalte, si printre ele Corina sau Corinka in rochia ei alba....

Era putin de tot mai inalta decat florile, si imi facea cu mana, la inceput imi facea cu mana, si apoi parca ma chema si pe mine sa vin la ea.

Eu stateam si o priveam, si ma bucuram ca o vad.

Visul a fost limpede, Corina in campul cu iarba inalta, facandu-mi cu mana, nu parea necajita deloc, nici chiar fericita, dar parea bucuroasa, multumita, sau serioasa, dar nu necajita.

Apoi, fie in acelasi vis, in alta secventa, fie in alta noapte, am visat un camp de lupta, ca in razboiul mondial, pe jos era tarana, pamant de culoarea maro, a pamantului, si in locul campului cu iarba verde, proaspata, inalta, aparusera brusc niste soldati in uniforma Armatei, cu cascheta de metal pe cap, si cu arme in maini.

Nu erau foarte multi, dar nici putini.

Era prin 1988, sau cel mai tarziu, vara 1989.

Personal, cand revolutia din 22 decembrie 1989 a inceput, pot spune sincer ca nu am stiut ca va veni, a fost o surpriza pentru mine, totala Revolutia din Romania, care a condus la caderea regimului comunist si la, in cele din urma, moartea dictatorului Nicolae Ceausescu.

Deci in gandul meu, tocmai ca nu existau ganduri cu privire la vreo revolutie, nu m-am asteptat cand a izbucnit revolutia.

Cu alte cuvinte, inainte de revolutia din 1989, luna decembrie, am visat soldati pe campul de lupta, si nu pot spune ca in subconstientul meu erau “idei”, “ganduri” despre vreo revolutie viitoare in Romania.

Ciudat este, imi spun eu, ca am mai visat o data niste soldati pe un camp de lupta, de data asta erau si niste garduri de sarma ghimpata, era pustiu, nu erau iarba, vegetatie, flori, ci numai un pamant, o tarana goala, uscata, si soldatii in uniforma de lupta, se aflau ca la o granita, la o frontiera.

De data aceasta nu pot data visul meu, dar pot spune ca eram sau deja fusesem o grefiera de sedinta ( am fost grefiera intre anii 1993-1999 ), ca il cunosteam de acum pe unchiul meu, fostul magistrat-judecator militar si judecator al Tribunalului Suprem din R.S.R. si avocat in Baroul Bucuresti din 1990 (1991), pe Dumitru ANDREI.

De ce ?

Pentru ca in visul meu era si unchiul meu Dumitru Andrei, avocatul, si era si o tanara fata, avocata, la inceput stagiara unchiului meu, apoi avocat definitiv, era si Carmen Pascu ( Tunaru acum, dupa numele sotului ei ).

Dar mai ales era unchiul meu Dumitru ANDREI.

Pe acel camp de lupta, in ce ma priveste vedeam soldati si gardul de sarma ghimpata, pe jos, pe sol, pamantul uscat, aproape deshidratat, aproape secetos, fara fir de iarba, nici beton sau strazi nu erau.

Sarma ghimpata si pamantul secetos, si soldatii imbracati de lupta, si atat.

Unchiul meu si Carmen Pascu erau si ei acolo, in acesti peisaj.

Si eu, nu stiu cum, nici de ce, trebuia, incercam sa ajung la Dumitru Andrei si imi era teama, toti stateam ascunsi, eram civili, si ii lasam pe soldati sa astepte, in garda, o batalie ce urma sa fie data, nu stiu contra, impotriva cui.

Ar fi trebuit sa ajung la unchiul meu Dumitru Andrei si stateam ascunsa si imi era frica, caci terenul putea fi minat, si imi era teama sa ma expun.

Cred ca unchiul meu, si el ascuns, mi-a spus, cred, - in vis, acum descriu visul acela ! – “Hai, vino, Olivia, hai mai !” si indemnul parca i se adresa si lui Carmen Pascu.

Dupa ce m-am trezit atunci din somn, sa fiu sincera, m-am gandit si intrebat ce urmeaza sa se intample in Romania ?

Pentru ca, in 1988 / 1989 vara, visasem la fel, soldati, intr-un fel, “aceiasi soldati”, si ceva se intamplase, izbucnise in 22 decembrie 1989 revolutia care a dus la caderea dictatorului Nicolae Ceausescu si a regimului sau comunist.

Dar, de data aceasta, ca ne aflam candva mult dupa 1990, poate in 2000, 2000 si ceva, ce ne mai astepta ?

Unchiul meu era in viata, traia, cand am avut eu acest vis.

Unchiul meu, sa reamintesc, a decedat in noaptea de 14/ 15 noiembrie 2008, la orele 2h00 dimineata, sau noaptea, deci la 2h00 A.M.

Pe 12 noiembrie ( 2008 ) fusese ziua mea de nastere.

Pe 15 noiembrie ( 2008 ) – si era cred o zi de duminica ? – era ziua de nastere a unei verisoare, deci a unei rude din familie, care il cunostea bine pe unchiul meu Dumitru Andrei.

Am sa ma opresc acum aici, am vrut mai mult sa consemnez visul meu de noaptea trecuta, din 16 mai spre 17 mai 2016.

Tot astazi, au oprit apa calda putin pentru niste reparatii, afara s-a auzit gura canalului care era deschisa.

Apoi apa calda a venit totusi, pentru ca Silviu se pregatea sa isi faca dus, sa plece la serviciu.

Dar dupa ce a si plecat el de acasa, pe la 14h25, tata m-a anuntat ca apa calda se va opri astazi, pana maine, pana chiar poimaine, pentru o reparatie.

Acum vreo 10 minute, inca nu se oprise.

Acum e ora 16h15 la Bucuresti.

In general insa, apa calda nu e fierbinte, e aproape rece sau calduta, cum ii spunem, calaie, si vine greu calda, sau fierbinte, dupa ce deschizi robinetul si lasi apa minute intregi, in sir sa curga, sa curga, apometrele inregistreaza consumul de apa, dar apa calda e rece si nu poti sa te speli cu ea rece.

Noaptea, noptile nu este apa calda.

In mod firesc, si noaptea trebuie sa avem apa calda.

Interesant ca oamenii nu platesc factura de apa calda, numai pentru durata zilei, si pe durata noptii nu o platesc, ci platesc apa calda zi si noapte, da, dar noaptea nu avem apa calda ( decat foarte ! rar ).

mardi 17 mai 2016 ; 17/05/2016 16:18:09, Bucarest, Roumanie