Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 22 ian. / janv. 2018
A nins din nou noaptea trecuta.
M-am trezit la 4h30, vad ca e un fel de reflex si nu am mai putut dormi o vreme, pana la urma am reusit sa dorm.
Ieri am intrat pe pagini ale birourilor de traducere, am cautat un forum despre traducatori prezenti sau in devenire mai mult sau mai putin.
Atat cat am vazut eu, informatiile nu sunt foarte actualizate, mai exact sunt conversatii din ani trecuti, dar concluzia este ca traducerile se platesc prost, traducerea de carte, si poate, ceva mai bine, traducerile autorizate.
Sunt traducatori ( de fapt, am impresia ca destul de multi ) care au un job stabil, si pe langa el, mai fac si ceva traduceri, sau traduceri de carte, intr-un ritm mai lejer, intrucat trebuie sa mearga la serviciu zilnic, deci in timpul ramas liber.
Pentru un venit suplimentar.
Se platesc foarte prost traducerile, dar de cand m-am angajat eu in munca, in urma cu ani si ani, am observat ca munca e batjocorita in fel si chip, si chiar de ceilalti oameni, sa le spunem colegi, sefi, etc, care muncesc, adesea in acelasi colectiv cu tine.
Nu exista un respect autentic pentru munca.
Desi de cand am crescut si am terminat liceul am auzit mereu in jurul meu cum trebuie sa muncesti, si toata pledoaria pentru munca.
Dar munca nu e respectata.
Nu zic ca nu sunt oameni care au fost mai norocosi si munca lor a fost respectata.
Ma gandesc chiar la tatal meu, care a fost profesor de matematica toata viata pana la pensie si care a predat numai in facultate.
Din articolele citite pe internet, ai spune ca azi se iau oamenii la intrecere, cei care muncesc, pentru a se batjocori, ocarî, care cum poate, unii pe altii, reciproc, sau uneori numai unii ii batjocoresc pe altii care sunt " subiectul " batjocurii.
Concluzia e de cativa ani, citind in presa, de pilda a fost cazul unei eleve din Targoviste, care i-a scandalizat pe cei din scoala ei, intrucat a spus ca " profa " de matematica ii cheama acasa la meditatii si ( de aceea ) nu isi preda intreaga materie la ore, la clasa.
Nu toti elevii au fost atunci de partea elevei din Targoviste.
Niciunul dintre ei, nici profesorii, nici elevii nu pareau fiinte prea pasnice, cand e vorba de un conflict, precum a fost acela, aparut si in presa zilei.
Unii s-au aratat mai resemnati, " nu se putea face altfel, si eu am facut asa [ meditatii ], dar nu ai incotro / sau : dar bine ca am scapat " .
Mai distanti, mai indiferenti, mai resemnati, mai indiferenti poate ar fi cuvantul, dupa ce scapasera de chinul, de orele sa zicem ale profei de mate' care ii indemna sa vina la ea la meditatii, care meditatii nu erau gratuite, normal.
Si invatatura este o munca, si am fost uimita sa citesc ca nici invatatura nu mai este respectata macar !
Se vorbeste atata despre munca, si in acelasi timp este atat de desconsiderata munca, de devalorizata, de nebagata in seama, este atata falsitate si ipocrizie si ma intreb cui ii poate profita atitudinea asta ?
Oamenii care muncesc incep in putini ani sa se inraiasca, e concluzia la care am ajuns, conditiile de munca si le fac urate, sau grele, sau imposibile, unii altora.
Ca toti sunt oameni si tot din randul lor se ridica si cei numiti sefi, mai mari sau mai mici in functie.
Eu nu vad la ora asta ca cineva munceste cu bucurie, si data fiind realitatea cred ca nici nu se poate, dar nimeni nu spune nimic.
Am vazut si eu pe FB secvente filmate de la protestele din 20 ianuarie 2018 din Bucuresti, am citit si postarea cuiva care spune ca protestatarii " au fost scosi in strada ", deci ar rezulta ca a e vorba tot de falsitate, ca oamenii au fost co-interesati oricat de putin, sa iasa la proteste.
Daca e asa, nu stii ce sa mai crezi !
Eu nu am fost la niciun protest si nici sanatatea nu mi-ar fi permis.
Ningea, si oamenii ajungeau in Gara de Nord, din orase ale tarii, se grupau apoi la iesirea din Gara.
In majoritatea erau tineri, dar nu chiar toti.
Pe de alta parte, e adevarat ca nimic nu merge bine, ca domneste un climat neplacut, ca nu te simti bine cum ar veni.
Pe unde am lucrat, nu am vazut decat oameni, care - unii aratau pe fata, altii taceau, mai rabufneau uneori - erau nervosi, iritati, iritabili, nemultumiti - din lipsa de timp, poate, fiecare avea motivele sale, unii plecau totusi invariabil la terminarea programului legal, dupa 8 ore, altii stateau peste program, as spune la fel de invariabil.
Si nici unii , nici ceilalti nu erau multumiti.
Si totusi, fiecare la locul de munca isi vedea numai si numai situatia lui, de pilda aveai colegi care plecau la finele programului, sau colege, putin le pasa ca tu trebuie sa stai peste program, iar sefii care te incarcau cu dosare ( cazul judecatoriei ), nu spuneau ca te incarca cu dosare, ORICAT DE EVIDENT ERA, ci spuneau ca stai peste program pentru ca nu lucrezi dosarele in orele de program.
Ce simplu ! Atat de simplu din partea lor, ca e incredibil !
Imi amintesc, desi timpul a fost scurt, perioada a fost cam scurta, la fundatia Terre des hommes, nu stiu sa spun mai mult decat spun acum, dar incepusem sa primesc ceva anume de tradus, de scris pe computer, de facut ( eram secretara fundatiei ), pe la ora 16h00, 17h00 chiar, si atunci se termina programul !!
Si chiar cei care, - prin comparatie cu alti colegi de-ai lor - la locul de munca muncesc mai putin, sau mai degajat ( sefii sunt mai flexibili cu orarele lor, dintr-un motiv sau altul, totusi ii lasa mai liberi ) - si nu spun acum ca nu este de lucru, ca nu era de lucru, spun ca exista o comparatie, unii totusi lucrau concret fie mai degajat, mai liber, mai lipsit de presiune, altii lucrau mai mult, si cu presiune pe ei intr-un fel sau altul.
Si unii, tot prin comparatie, chiar lucrau ceva mai putin, decat colegii lor, sau cei din colectivul lor.
Dar tocmai cei oarecum mai favorizati - erau si cei mai rai, cei mai cu gura mare, cei mai nemultumiti, si lor, am observat - nu cred ca sefii nu le-ar fi spus chiar nimic, dar concret ii lasau in pace, si cine ? Niste oameni, sefi care - se stia, se stie, intotdeauna seful e un om care fie vrea el, asa e firea lui, fie invoca faptul ca asa trebuie sau daca nu iti face tie un rau, il cearta si pe el un sef mai mare, vezi bine - niste sefi care nu ar fi tacut asa usor.
Si totus in mod curios, " favorizatii " - in masura in care, subliniez compar cu situatia altora din acelasi colectiv si loc de munca - erau infailibili, erau intangibili.
Desi traiau cu nemultumirea in suflet, atat cat aveau ei suflet, desi deci nu traiau bine, sau prea bine nici ei, totusi acesti oameni favorizati totusi la un loc de munca, aveau, tocmai ei, siguranta locului de munca.
Se prea poate, da, ca unii sa ii plateasca pe sefi, dar in cazul asta, tu cu ce ramai din salariul de care, in mare, se cam plangea / se mai plange si azi " toata lumea " ?
De unde ai sa dai ?
In filmarea de la prosteste unii spuneau ca sunt chiriile mari, si deci ei au un salariu si chiria fiind mare, acelasi lucru : ce ce ramai, din ce traiesti, din ce mananci ?
Cu privire la traduceri, o pagina cu 2000 de semne, care ar fi din cate stiam o pagina A 4, se plateste in general pana in 9 lei !
Intre 7- 8,5 lei noi.
Dupa conversatiile de pe formuri, care insa sunt din ani trecuti.
In Cluj sau alte orase, desi germana se pare ca e cunoscuta, totusi acolo se plateste chiar 2, sau 2,5 lei pe pagina A 4 tradusa.
Concluzia, orasele din tara platesc mai bine decat capitala.
Cu mama nu am mai vorbit, si asa se simte ea cel mai bine, ma ingrozeste pe drept cuvant.
De altfel mama ma respinge, nu ma suporta, nici fizic nu ma suporta, uneori cand incercam sa ii spun si arat ca ma doare ceva, de exemplu spatele, omoplatul, sau in ce loc ma doare, o atingeam pe spate sau omoplat, " Uite, aici ma doare, am asa o durere de aici si pana aici !", dar mama incepea sa sara ca arsa, se dadea la o parte ( si acum face la fel ) si spunea : " Îuu ! Îuuu ! Ia mana de pe mine ! Nu ma mai atinge ! ", si doar ca nu tipa.
La intervale de timp si cand parea mai abordabila si cand eu eram chinuita de dureri mai mari, incercam iar sa ii spun ca ma doare, dar reactiona la fel, odata insa, a simtit cine stie, nevoia sa imi dea o explicatie, tot pe tonul ridicat si tipand aproape : " Nu te mai atinge de mine ! Îuuuu ! ( si arata ca nu suporta, ca ii e neplacut rau ) Pe urma se ia de mine [ durerea ] ! Arata-mi pe tine, daca vrei sa-mi arati unde te doare ! Nu pe mine ! "
Exista asa o multumire in ea, i se potolesc nervii cand ma sperie si ma terorizeaza, cand ma indeparteaza, - cand, de acuma, ma ingrozeste de-a dreptul....
Incepe sa fie multumita, luminoasa, vesela, sau linistita pur si simplu.
Asa m-a chinut absolut toata viata !
Ma uit mereu la tata cum tace, nu stiu ce structura nervoasa trebuie sa ai, ca sa nu simti durerea si comportamentul mamei !
Si tata nu a trait deloc usor cu mama.
Si Silviu e mai multumit, efectiv cand ma vede ca ' dispar " in dormitor la computer, ca tac, CA NU SE MAI SIMTE PREZENTA MEA IN CASA, atunci fratele meu E LINISTIT, IN PACE, CHIAR FERICIT IN FELUL LUI, E SIGUR PE EL, incepe parca sa fie mai sigur pe viata si optimist.
Intr-un fel, incerc sa descriu cam ce vad la mama, Silviu si tata de cate ori ma bruscheaza, se poarta urat cu mine, ma resping....
M-ar omori, m-ar omori.
Ca sa-si potoleasca tensiunile lor nervoase, firea lor care nu e asezata ca o fire asezata.
Daca as muri, pe cine ar mai uri ei in casa ?
Mama spunea ca Silviu ar lucra 10 ore, sau el a spus, a avut program prelungit acum catva timp, totusi ieri la ora 3h10 A.M. ca niciodata ( eu nu l-am auzit cand a sosit acasa ), dar la 3h00 si putin se bagase in pat deja cu lumina stinsa si nu mai era la computer.
Mare lucru si mare mirare !
Sau era foarte obosit, sau mama si cu el si-au scurtat ora de conversatie in bucatarie cu usile inchise, la intoarcerea lui de la munca.
Imi repeta mama cand am intrebat-o daca i-a dat lui Silviu garsoniera bunicului Paraschiv : " Nu ai dreptul sa-mi pui intrebarea asta ! Nu ai niciun drept sa ma intrebi ! Nu iti raspund !"
Parca era Ceausescu care spunea ca nu raspunde decat in fata Marii Adunari Nationale.
De ce o intreb eu pe ea de garsoniera bunicului ?
De mai multi ani, si sunt mai multi ani de atunci, dar mama a revenit cu asta, - mama imi spunea ca " Daca moare taica-tau, tu ce o sa faci ? "
Mult timp nu am dat atentie, adica nu am crezut-o de rea-credinta fata de mine.
Eu nici nu ma gandeam ca moare tata, intrucat ea spunea asta in urma cu ani, si a tinut-o asa ani la rand, pe atunci tata era totusi mai bine, bine, mai in putere, deci eu nu ma gandeam deloc ca moare : de ce sa moara ?
Si de ce imi repeta mereu lucrul asta ?
Dupa un timp si Silviu incepuse sa-i tina mamei isonul, desi inca nu se angajase in munca si nu avea serviciu, ma certa " Ce faci Olivia, daca moare tata ? "
Despre el nu isi punea problema, asta m-a uimit atunci, desi nu cred ca avea inca un serviciu si unul stabil.
Pe ici pe colo, de-a lungul anilor Silviu a mai depanat vreun computer, l-a recomandat si pe el vreun prieten, asta in urma cu ani, si de fiecare data primea si el niste banuti, dar nu era un serviciu, ci ocazional. Si ocaziile astea nu au tinut prea mult, o perioada.
Ca si mama Silviu imi respinge prezenta la maxim, ei doi parca sunt aceeasi fiinta, au aceleasi sentimente.
Si desi ma ameninta cu Ambulanta, acum 2 nopti sau cand am intrebat-o pe mama despre garsoniera bunicului, l-am auzit totusi pe Silviu cum ii spune mamei : " Si tu ai JUCAT-O !", in tonul lui era asa, un vag, vag repros, la maniera : " Gandeste-te totusi, mama, ca si tu ai jucat-o pe Olivia !"
De unde reiese ca ei doi stiu ce fac si au stiut si au fost constienti cu privire la cum se poarta cu mine, sau ce sambete imi poarta.
A purta cuiva sambetele inseamna a urî, a dusmani pe cineva, a pizmui, a cauta sa-i faci raul cuiva - potrivit DEX-ului limbii romane.
In casa e asa o atmosfera : m-am bucurat asa mult de Craciun ca suntem toata familia, parintii mei si Silviu acasa, i-am multumit lui Dumnezeu de mai multe ori, ca tata e cu noi si traieste si sarbatorile ne-au gasit pe toti impreuna !
Numai eu plang si plang dupa familia aceasta care nu mai stie cum ma alunge si urasca.
Mama si Silviu : ei sufera ca eu chiar nu plec, ei asteapta sa mor, sa plec, sa umblu pe strazi, sa zica la toata lumea ce nebuna sunt eu, sa ma arate cu degetul, sa ma vorbeasca la telefon sau cand se vad cu amicii lor fiecare !
pe toate caile , pe toate caile incearca sa scape de mine !
Si asta nu se numeste CRIMA ????!!!!
Nu vorbim in casa, tata in perioada aceasta a lui post-AVC, in fond are o noua viata, e cam deprimat pentru ca nu mai poate lucra, si are si motiv.
Tace mult, uneori nu se simte prea bine, dar isi ia la tmp medicatia, de 3 ori pe zi, la mese sau inainte de mese.
Nu prea mananca, ca de obicei.
Numai mama care nu are - eu as spune, asa o vad eu - ea nu prea are simtul proportiilor, tata mananca putin, simtul cantitatilor, si mama " il vede " adica il apreciaza ca " A mancat bine ! A mancat mult ! A mancaaat !!!! "
Dar chiar si asa de-ar fi, asta se intampla la pranz, nu si dimineata si seara.
Pe mine, care, spre deosebire de ea, nu prea am forta, si forta in brate, intotdeauna mama m-a vazut " mare fortoasa " cu o putere de gigant aproape !
Dupa ani si ani, de cand ma aprecia ea in felul asta, Roland Pasteur care a venit la locul meu de munca, cand eram grefiera, si a vazut unde muncesc, cum muncesc, desi a venit in vizita si nu a ramas decat cateva minute, dar, ma gandesc ca dupa vizita aceea, el, stiind unde ma gaseste o fi venit sa vada efectiv activitatea din instanta, din sala de judecata....
Una peste alta, intr-o zi, cand eram logodita, Roland imi spune ca : " Tu nu ai forta precum colegele tale ! Tu duci numai ( adica porti, adica cari ) numai putine dosare, in comparatie cu ele ! "
Era vorba ca grefierul duce/ chiar aduce uneori, dosarele in special din Arhivele Civila si Penala, cum era cazul la judecatorie.
Eu aveam foarte multe dosare in sedinta, repartizate, insa el se referea cand le duceam, pentru a le preda in Arhive.
Si asa, imediat m-am gandit la mama mea si perceptia ei, cum ca eu am o mare putere fizica, am o mare forta fizica ( un fel de zeu din mitologie, un fel de Hercule eram eu in ochii mamei ), auzindu-l, spre mirarea mea pe Roland ca afirma ca eu nu am atata forta si putere precum au colegele mele !
Si daca nu aveam ? Trebuie iarasi sa fiu dispretuita ? Batjocorita ???
Daca nu aveam, sau de bine ce nu aveam, aveam dosare in sedinta de penal cum se numea, dosarele penale au atasate dosarele cartonate, grele, voluminoase, si in volume chiar, de urmarire penala, la care se adauga dosarul instantei de judecata.
Un singur dosar penal poate fi de carat cu un carucior.
Cine vrea se poate convinge la Arhiva penala a Tribunalului Bucuresti unde in 2007 in vara am vazut prima data carucioare, si dosare purtate - de acuma - cu carutul.
ca la hypermarket daca vreti.
Silviu si mama vorbesc numai ei doi, in bucatarie, sau in sufragerie cand eu nu sunt acolo, oriunde, cu usile inchise, intre ei doi si atat.
Nici tata nu se amesteca, si de fapt el sta deoparte de cand cu AVC-ul.
Totusi in noaptea in care o intrebam despre garsoniera pe mama, tata s-a asezat in fotoliu langa patul lui Silviu si i-a spus despre mine : " Am iertat-o !"
Se poate spune si ca eu l-am iertat pe el, si el e tata si eu stiu, numai ca a fost foarte nervos si e putin spus ce nervos era pe mine si cu mine !!!!!!
I-am spus mamei ca inseamna ca pentru ea numai banii au contat ( adica ea s-a aratat altfel decat este in realitate ), si ca probabil, cine stie, poate si pe bunicul Paraschiv s-a suparat cand si pentru ca el nu mai avea bani.
Adevarul mamei este ca ea a fost obisnuita cu banii bunicului, mai precis, avea de toate, familia prin grija bunicului avea de toate - cand era ea domnisoara acasa la mama si tata.
Si incep sa cred ca, in clipa in care bunicul nu a mai castigat multi bani, bunica era foarte bolnava de diabet zaharat, atunci mama nu l-a mai iubit.
A fost probabil o reactie a mamei de suparare mare, dar ea poarta pica mama, mama e genul care poarta pica o viata de om !
Si cum se supara si repede, isi aminteste de orice lucru pentru care s-a suparat ea, cand nu te astepti, ea tine minte absolut toate supararile avute, sau pentru ce s-a suparat ea, normal ca nu din cauza ei, ea nu a fost niciodata cauza.
E perfecta, e o fiinta perfecta si daca e suparata vreodata pe altul, e numai vina celuilalt.
IN anii de cand eu nu am mai lucrat " la tribunal ", in judecatorie, si ea a iesit la pensie, parca am descoperit un alt om in mama.
Mama la pensie, mama care sta acasa, adica nu pleaca dimineata la munca si nu vine dupa-amiaza acasa, dupa program, era cu totul alta decat mama care mergea la serviciu.
Din iunie 1997 la pensie, bunicul parca a asteptat-o saracul, pentru a muri, pe ea sa iasa la pensie, sa aiba liber sa il poata ingropa.
Si tot in anii aceia, mama a inceput sa arate ca pretuieste banii si devenise praca mai pragmatica decat cand lucra la uzina Vulcan.
De aceea, cand i-am spus acum ca " Inseamna ca pentru tine numai banii au contat ! Poate ca de aceea te-ai suparat pe bunicul, pentru ca nu mai avea bani !"
( Ani in sir nu i-a mai deschis usa bunicului meu, care era tatal ei ! )
Mi-a raspuns, parca atunci i-ar fi venit ideea, ca nu vroia sa-mi raspunda nimic : " Daca asa crezi tu ! " si a inclinat capul suparata.
Eu, sa fi procedat ca ea, in locul ei - mama ma impusca pe strada, in vazul lumii si in aprobarea prietenilor sau vecinilor, care s-au tinut de ea, au fost cate unii, s-au tinut de ea scai toata viata, ani de zile, si uneori si ea de unii dintre ei !
I-am spus ca : " Intr-o zi nu m-ar mira daca vor incepe unii oameni sa omoare la ordinul tau ! Sau din simpatie pentru tine ! Nu m-ar mira sa fiti un comando ! "
Tu si prietenii tai, mai mult sau mai putin prieteni.
Mai cred ca oamenii acestia aveau nevoie de un dictator in viata lor , si in mama au recunoscut persoana de care are nevoie personalitatea lor !!!
Ieri ? Sau cand ? ieri, alaltaieri ? Dupa discutia de noapte despre garsoniera oricum, a sunat la noi la usa cineva.
Liniste pe palier, cred ca era tot vecinul Eugen Boanta.
Eu eram in pat, si ma durea capul.
Obosita, nedormita.
Tata in dormitor, si totusi cred ca tata a auzit soneria.
Desi e greu sa auzi din dormitor.
Mama in baie, cand iese, cred ca tata i-a spus ca suna cineva.
Apoi au intrat amandoi in dormitor, au inchis usa.
Si mama nu a vrut , in concluzie - sa deschida.
Ma mira, iarasi, pentru ca alearga cu 100 de picioare cand o cauta vecinii !!!
Parca s-a nascut pentru a trai pentru acesti vecini !!!!
Care nu i-au fost prieteni, dar mama nu are capacitatea si discernamantul de a realiza ca acei oameni nu i-au fost prieteni si nu ii sunt nici azi.
Au trecut niste zile, saptamani, de cand nu a mai sunat Cornelia Stanescu, colega de liceu a parintilor mei.
Dar, dupa ce ii spusesem ca mama a scos din priza telefonul ( dupa ce s-a intors tata de la Sf. Luca, de la recuperare , in vara 2017 ), Cornelia a inceput sa vorbeasca direct cu mama, pe mobil !
Cum de mama, asa suparata pe Cornelia, cum de a ajuns sa discute cu ea pe mobil, cand mama nu suporta ca dea ea telefon la noi, dupa tata ?
Dar nici Cornelia, care a parut ca a inteles situatia din familia noastra, si care, mai mult, spune ca o cunoaste bine pe mama din tinerete, nici ea nu a facut altfel, decat sa inceapa sa vorbeasca pe mobil.
O data am intrebat-o pe mama, daca vorbeste cu Cornelia si mi-a spus ca da.
Deci mie nu mi se paruse, din cat auzisem ca vorbeste mama, in bucatarie, la mobilul ei.
Deci mie nu mi se pare.
Dupa aceea, intr-o zi suna Cornelia pe fix si vorbeste cu tata : si il aud pe tata ( dar a procedat intelept ) ca ii spune Corneliei : " NU. Sunã (-ne) PE TELEFONUL FIX ! Suna acasa, pe fix !"
Asa cum ne sunase intotdeauna.
Pai ii explici Corneliei ca mama ne izoleaza, ca a deconectat telefonul fix, ca l-a scos din priza, si nici nu spunea, sa nu ne sune nimeni in vara trecuta, eram asa speriata, tata abia se misca din pat si m-a indrumat unde e priza in casa, ca are fir lung telefonul, ca nu mai gaseam nici firul, nici priza, bietul tata, imi spunea cum sa il repun in functiune !
Si abia vorbea, vorbea cu dificultate !
Eram tata si cu mine PARCA PRIZONIERII UNOR OAMENI TAI : mama si Silviu.
Exact ca in filmele cu psihopati cand un psihopat te tine prizonier.
Si dupa convorbirile cu mine, Cornelia nu a gasit nimic de facut decat sa discute cu mama pe mobil, ea care suna, nu-i asa, pentru ca are grija de tata, asa i-a promis bunicii mele paterne Teodora Marcov, sa aiba grija de tata si de aceea suna la noi, si pentru ca, logic, vroia sa vorbeasca cu tata !
Si iata brusc, ca, desi a suferit ca mama i l-a suflat pe tata in tinerete, ei, Corneliei care era prietena cu tata si trebuiau sa se casatoreasca, dar a intervenit mama, acum dintr-o data, Cornelia vorbea cu mama numai pe telefonul mamei, mobil.
Nici nu stiam daca si cand suna, nu aveai cum sti deloc.
Dar stiu ca atunci cand am vorbit cu Cornelia, ultima data, sau pe aproape, mi-a spus ca mama i-a raspuns foarte frumos la telefon, tocmai pentru ca ea o cunoaste pe mama care e o persoana dificila cat priveste caracterul....
Eu nu eram de parerea ei, pentru ca odata ma aflam in sufragerie cand mama i-a raspuns Corneliei si a fost asa seaca cu ea, doar ca nu i-a inchis telefonul in nas Corneliei !
De aceea, cand a spus Cornelia " In ultimul timp, Magda a fost foarte draguta cu mine la telefon ! Imi vorbeste foarte frumos !", am ramas perplexa, cine sa ma inteleaga ce se intampla.
Dar poate mama isi schimbase strategia.
Pentru ca la scurt timp, Cornelia suna pe mobilul mamei !!!!
Desi am ramas in dormitor la PC ieri si am intrat pe paginile birourilor de traduceri, si pe forumul traducatorilor, mama i-a spus lui tata " O sa se duca la o editura ", iar el o intrebase : " Si ea ce sa faca ? Ce-o sa faca ? " ( adica eu ).
Traducatorii vorbesc tocmai de edituri si birouri de traduceri.
Nu am discutat cu nimeni, Silviu a plecat pe la 16h00 ieri de-acasa, la joc, sau unde pleca el, mama spunea ceva de Air France... dar nu stiu, nu cred ca a plecat in Franta.
( trimis eventual de patron, de sef ).
De unde a spus ea de editura ?
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu