Icoana Maicii
Domnului „rugul aprins” ( Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului )
Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este prăznuită pe 4
septembrie.
Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” are la bază
relatarea biblică a Vechiului Testament la care a fost prezent Moise. În
capitolul 3 din Ieșirea, Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din
mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”:
„Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns
până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului
într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se
mistuia." (Ieşire 3, 1-2)
Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi. Moise a
fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar
Domnul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce
sunt". (Ieşire 3, 14)
Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears
ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naşte pe
Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară şi după naştere. Această idee a pătruns în
imnografia
bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), şi,
dar și în iconografie.
Una din cele mai vechi reprezentări ale Icoanei Maicii
Domnului „rugul aprins”, o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L
pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele,
pentru că locul era sfânt. (Ieșire 3, 5)
Acum majoritatea icoanelor
reprezintă „rugul” într-un mod simbolic.
Este reprezentat sub formă de
stea cu opt colţuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul), și unul verde
(sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica
Domnului cu Pruncul.
Pe fiecare colţ al stelei
roşii, sunt zugrăvite simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul
(Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul
Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt
indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7. În celălalte patru colțuri ale stelei verzi sunt reprezentați Sfinții Îngeri.
În timp, icoana a devenit
din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o
parte, Proorocul Moise, Sfinţi Arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ
Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în
altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra,
profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2) şi în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu
scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de
dimensiuni micşorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioşi. În
unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui
Iesei" (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din
care răsare „Vlăstarul" divin.
Se cunoaşte o istorie veche,
despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn.
În mijlocul focului, o
bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului
„rugul aprins". Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din
jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul
că Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este considerată ocrotitoare de
incendii.
Se crede că
cele mai timpurii icoane ale Maicii Domnului
„rugul aprins” au fost pictate la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este
ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu