Statutul persoanelor care fac
parte din minoritãti ( Protectia
Drepturilor Omului in Dreptul International Contemporan ) ( 1 )
Putine State pe
harta lumii sunt omogene, din punct de vedere etnic.
Dimpotriva, regula este existenta, pe teritoriul marii majoritati a
Statelor, a numeroase grupuri etnic diferite de majoritatea populatiei.
In lume existã
mii de grupuri minoritare, diferite de majoritati prin rasã, culoare, etnie,
limba, cultura, religie, cuprinzand sute de milioane de oameni.
In Europa, diferite
documente mentioneaza peste 60 de minoritati.
In tarile
Africii si Asiei, numarul populatiilor minoritare, al comunitatilor lingvistice
sau tribale, cu caracteristici etnice distincte, este mult mai mare.
Mai mult,
proliferarea minoritatilor pare sa fie o trasatura importanta a timpurilor
noastre, chiar daca, in urma formarii unui mare numar
de State noi, in secolul XX, ponderea populatiilor
minoritare in ansamblul populatiei lumii s-a redus continuu.
Istoria
omenirii cunoaste o indelungata experientã a celor mai diverse tipuri de raporturi intre populatii de rase, origini
etnice sau nationale diferite – de la politici de represiune si
asimilare fortatã a grupurilor minoritare, pana la dominatia unor minoritati
asupra unor popoare mult mai numeroase decat ele.
Reglementari
:
( 1 ) Primele documente internationale in acest domeniu au
vizat protectia unor grupuri religioase.
Astfel,
Tratatele incheiate in urma mai multor razboaie civile religioase, prevedeau
libertati religioase pentru lutherani si apoi calvinisti.
Tratatul de la
Westfalia din anul 1648, incheiat in urma Razboiului
de 30 de ani, prevedea acordarea de drepturi egale :
- catolicilor,
- lutheranilor si
- calvinistilor.
Alte Tratate,
care au consimtit cedãri de teritorii, prevedeau acordarea libertatii de cult
in teritoriile cedate.
Documentele
Congresului de la Viena, din anul 1815, marcheaza un pas inainte.
Astfel, Actul
din 8 Iunie privind Constitutia Federativa a
Germaniei, prevedea
§
egalitatea in drepturi
civile si politice, indiferent de confesiune, ca si
§
protectia celor care
profeseaza religia evreiascã.
Constitutia
Poloniei, adoptata pe baza Hotararilor
Congresului, acordã populatiei poloneze ( in cadrul Imperiului Tzarist ) un
grad considerabil de autonomie, in ceea ce priveste politica culturala si
lingvistica.
In secolul XX
vor fi incheiate in continuare, Tratate cu privire la protectia
libertatilor religioase ale unor grupuri minoritare, indeosebi in Imperiul
Otoman si in teritoriile care s-au desprins treptat din Imperiul Otoman,
formand State independente ( Tratatul de la Paris din
anul 1856, Tratatul de la Berlin din anul 1878 ).
Prezinta
interes deosebit, sistemul de “millet-uri”,
dezvoltat in Imperiul Otoman, prin care se asigura un anumit grad de autonomie,
unor populatii din cuprinsul Imperiului, pe criterii religioase, constand in competenta de a reglementa problemele de
statut personal, de casatorie, de familie, de mostenire, de a avea institutii
proprii de educatie, Justitie si sociale.
Aceste
aranjamente, din interiorul Imperiului Otoman, au fost adesea confirmate prin
Tratate, sau recunoscute altfel in plan international.
Treptat,
aceste “millet-uri” au capatat un caracter mai mult geografic si politic, decat
religios, prefigurând viitoarele State, care se vor desprinde din Imperiu, ca
urmare a cresterii ponderii factorului national, fata de factorul religios, si
a formarii constiintei nationale.
Aceasta
corespunde, de altfel, in alte parti ale Europei, miscarilor nationale care
aveau sa duca la formarea Statelor nationale, proces incheiat abia la inceputul
secolului XX.
( 2 ) Dupa Primul Razboi Mondial, in contextul formarii unui mare numar de State
noi si al intregirii altor State, ca rezultat al luptei popoarelor din Europa
Centrala si de Est, si al distrugerii Imperiilor Austro-Ungar si Tzarist, dar
si al formarii unor minoritati noi, desi mai
putin numeroase decat anterior Razboiului, puterile aliate si asociate
invingatoare au considerat necesarã, crearea unui ( 1 ) Mecanism de Protectie a Minoritatilor din anumite
tari.
Acest
Mecanism era bazat pe prevederi referitoare la minoritati, inscrise in :
- Tratatele de pace cu tari invinse, precum Austria, Bulgaria, Ungaria
si Turcia, pe
- Tratate speciale cu privire la protectia minoritatilor, cu Polonia,
Cehoslovacia, Regatul Serbo-Croato-Sloven, Romania si Grecia, si pe
- Declaratii individuale ale
altor State, ca o conditie pentru admiterea in Societatea Natiunilor :
Albania, Lituania, Estonia si Irak.
In esenta,
aceste Reglementari urmareau :
- sa asigure persoanelor care faceau
parte din minoritati, egalitatea in fata legii si mentinerea trasaturilor
si traditiilor proprii,
- sa evite asimilarea fortatã, a grupurilor minoritare, si
- sa permitã participarea lor la viata
publicã.
Documentele
mentionate prevedeau :
01.
deplina protectie, a dreptului
la viata si libertate, fara discriminari de orice fel ;
02. exercitarea liberã, a
oricarei credinte, religii sau convingeri, in public sau in privat ;
03.
beneficiul egal al drepturilor
civile si politice ;
04.
egalitatea de tratament in
fata legii, si accesul egal la functii publice, la profesii si industrii ;
05.
facilitati pentru a permite
folosirea limbilor minoritare in fata tribunalelor, in plus fata de libertatea
de a folosi orice limba in privat, in comert, in presa si in reuniuni publice,
in institutii caritabile, religioase, sociale si de educatie, ale grupurilor minoritare ;
06.
dreptul pentru minoritati,
de a stabili, conduce si controla asemenea institutii, pe cheltuiala lor, in zonele in care membrii minoritatilor locuiesc intr-o proportie
considerabila ;
07.
posibilitatea de a asigura
instructie in scoala primarã, in limba minoritatii ;
08. alocarea de fonduri publice,
in scopuri religioase, de educatie si caritabile pentru minoritati.
Acordurile
prevedeau si un ( 2 ) Mecanism de urmarire si
promovare a aplicarii lor ; orice Stat membru al Societatii [
Societatea Natiunilor ] putea supune Consiliului Societatii, ceea ce considera
a fi o incalcare a Acordurilor si prevederilor respective de catre alt Stat,
iar Consiliul putea lua masurile prevazute de Pactul Societatii ; diferendele intre Consiliu si un Stat-parte la aceste
Acorduri, cu privire la aplicarea, puteau fi supuse jurisdictiei obligatorii a
Curtii Permanente de Justitie Internationale.
De asemenea,
s-a creat si un ( 3 ) Mecanism de examinare a
petitiilor persoanelor sau asociatiilor care actionau in numele unui grup
minoritar ; aceste petitii erau examinate de
un Comitet format din 3 membri ai Consiliului ; ele erau trimise Statului in
cauza pentru comentarii ; daca erau considerate admisibile, pe baza unor criterii
stabilite de Consiliu, aveau loc negocieri intre Comitet si Statul in cauza ;
daca nu se ajungea la un rezultat, cazul era supus Consiliului.
Sistemul
astfel creat, avea un caracter limitat, fiind impus unui numar restrans de
State, desi minoritati si probleme cu minoritatile, existau in intreaga lume ;
el era legat de rezultatele Razboiului mondial si de conditiile de pace ; Statele invinse au contestat
tot mai mult aceste rezultate, si au folosit minoritatile in scopuri
revizioniste ; Statele care
acceptaserã sistemul au cerut, fie universalizarea, fie abolirea lui.
Ca urmare, dupa al II-lea Razboi Mondial, intr-un
Raport supus Adunarii Generale a ONU in anul 1950, Secretarul general a conchis cã validitatea juridicã, a intelegerilor privind minoritatile
din perioada Societatii Natiunilor, a incetat, cã “intre 1939 si 1947, imprejurarile in ansamblu s-au schimbat atat de mult,
incat...sistemul trebuie sa fie considerat cã a incetat sa existe” si, in consecinta, a hotarat sa nu isi asume nicio responsabilitate
privind aceste intelegeri.
Cu toate acestea, Sistemul de Protectie
dezvoltat de Societatea Natiunilor ramane un experiment foarte important ; el a
insemnat recunoasterea existentei minoritatilor, desi pe un spatiu restrans ; persoanele facand parte din minoritatile din unele
State, au obtinut o anumita protectie, s-au stabilit, ori au fost mentinute
scoli si institutii care au folosit limba materna.
Extras din manualul de Drept “Protectia Drepturilor OMULUI in Dreptul International Contemporan”, profesor dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Drept si Administratie Publica Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu