Acatistul Sfântului Porfirie
Kafsokalivitul (2 decembrie), Minuni, Mănăstirea „Schimbarea la Față” - Milesi, Grecia, Doxologia.ro
- Doxologia.ro -
Condacul
1
Pe Părintele nostru
Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a
Sfântului Munte celor ce flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să
îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului
pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Icosul
1
Ai auzit dulcele glas al
Preadulcelui Iisus chemându-te la nunta cea veşnică şi zicând: "Vino,
Părinte Porfirie, de moşteneşte împărăţia Cerurilor care este gătită celor ce
şi-au purtat crucea nevoindu-se din dragoste pentru Dumnezeu!"; noi, vrând
a fi părtaşi fericirii tale, îţi aducem aceste laude:Bucură-te, cel ce mijloceşti înaintea Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, rod înmiresmat al Tradiţiei Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, ostaş îmbrăcat în armură duhovnicească;
Bucură-te, furtună care spulberi cuiburile ereticilor;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit în întregime fiecăruia dintre cei ce te cercetau;
Bucură-te, că luptând împotriva puterilor întunericului, le-ai biruit;
Bucură-te, că ai apărat predaniile bisericeşti şi ai stat împotriva rătăcirilor de multe feluri;
Bucură-te, că i-ai binecuvântat pe cei ce au mărturisit minunile tale;
Bucură-te, că i-ai mustrat pe cei ce au spus despre tine lucruri neadevărate;
Bucură-te, cel ce stai departe de cei care răstălmăcesc minunile tale;
Bucură-te, cel ce primeşti laudele aduse de către cei binecredincioşi;
Bucură-te, ceară însemnată cu pecetea sfinţeniei;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul
al 2-lea
Ştiind micimea vieţuirii
noastre, să nu deznădăjduim aflând nevoinţele Preacuviosului Părinte Porfirie,
nici să încercăm a le urma fără dreaptă socoteală, şi mai ales să nu căutăm a
agonisi harismele sale, căci nu puţină vătămare vom afla. Ci să căutăm a învăţa
de la el smerenia şi dragostea pentru cele sfinte, ca să îi putem cânta lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 2-lea
Ai primit la botez numele de
Evanghelie, care se tâlcuieşte „Bună-Vestire", şi întreaga ta viaţă a fost
o bună-vestire despre lucrarea Duhului Sfânt şi despre dobândirea veşniciei de
către oamenii care, trecători fiind prin viaţa pământească, L-au cunoscut pe
Domnul care ieri, astăzi şi în veac Acelaşi este, şi din revărsarea inimii
ţi-au cântat:Bucură-te, că din pruncie ai fost păzit de Cel a cărui întrupare a fost binevestită de înger;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai năzuit să îi închini Domnului viaţa ta;
Bucură-te, că din copilărie ai plecat la Muntele Athos ca să urci muntele virtuţilor;
Bucură-te, că atunci când te-ai lovit din greşeală cu securea în picior ai cerut ajutorul Maicii Domnului;
Bucură-te, că ocrotitoarea Sfântului Munte ţi-a oprit de îndată şiroirea sângelui;
Bucură-te, că ai trăit acoperit de Sfântul ei Acoperământ;
Bucură-te, că pentru vieţuirea ta cucernică ai fost hirotonit preot;
Bucură-te, că ajutând mulţimi de oameni nu ţi-ai pierdut liniştea;
Bucură-te, luminător al Atenei şi a toată Grecia;
Bucură-te, că ai fost căutat de pelerini veniţi din toată lumea;
Bucură-te, că ai trăit în vremurile noastre nevoinţe aspre ca ale Părinţilor din vechime;
Bucură-te, că până la moarte L-ai slujit cu jertfelnicie pe Hristos;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul
al 3-lea
Nu pentru vreo nevoinţă
aparte s-au revărsat asupra ta râurile binecuvântărilor, ci pentru că luând
asupra ta crucea grea a ascultării ai urmat Domnului care S-a arătat pe Sine
ascultător până la moarte, şi lepădând voia ta la picioarele bătrânilor tăi ai
învăţat de la aceştia cântarea: Aliluia!
Icosul
al 3-lea
Să vadă roadele ascultării
cei ce vor să trăiască neavând povăţuitor, cei care plini fiind de mândrie cred
că au găsit un drum mai scurt către Dumnezeu, şi să îşi cunoască înşelarea. Iar
noi să luăm aminte la vieţuirea Preacuviosului Părinte Porfirie şi cerându-i să
mijlocească la Dumnezeu ca să primim puterea de a merge pe calea ascultării, să
îi cântăm aşa:Bucură-te, rob al lui Hristos care ai cunoscut ce înseamnă adevărata libertate;
Bucură-te, că nu ai cunoscut povara libertăţii pătimaşe;
Bucură-te, cel ce supunându-te bătrânilor tăi ai înţeles taina ascultării;
Bucură-te, că Părinţii Pantelimon şi Ioanichie te-au învăţat lepădarea voii;
Bucură-te, că atunci când ţi s-au deschis ochii duhovniceşti i-ai văzut cu duhul pe bătrânii tăi;
Bucură-te, cel ce făcând ascultare ai ieşit din chilia unui părinte pe fereastră;
Bucură-te, că nu te-ai mâhnit când frumoasa pasăre cioplită fără binecuvântare ţi-a fost frântă;
Bucură-te, că aşa s-a frânt şi gândul inimii tale de a face ceva după propria voie;
Bucură-te, că prin rugăciune ai devenit asemenea stâlpilor monahismului;
Bucură-te, că ieşind în mijlocul oamenilor te-ai sârguit să te jertfeşti pentru ei;
Bucură-te, că ai ridicat mănăstirea din Milesi ca pe un chivot al cunoaşterii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai găsit în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor chipuri de sfinţenie;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul
al 4-lea
"Dacă nu ar fi scris
Sfântul Ioan Scărarul cartea despre dumnezeiescul urcuş, ar fi putut-o scrie cu
pricepere Părintele Porfirie", s-a dat mărturie despre măsura sporirii
tale; văzându-te Domnul că din copilărie ai vrut să urmezi viaţa de nevoinţă a
unui alt avvă Ioan, cel numit Colibaşul, a venit în întâmpinarea ta şi ţi-a
călăuzit paşii pe treptele scării raiului, iar tu I-ai cântat cu umilinţă:
Aliluia!
Icosul
al 4-lea
Mincinoşi sunt ritorii care
învaţă că vremea sfinţeniei a trecut, că în vremurile noastre nu mai este cu
putinţă omului să meargă pe calea cea strâmtă pe care o arată Scriptura; nouă
numai a cugeta la vieţuirea ta ne este de ajuns pentru a sta împotriva unora ca
aceştia, care nu vor să cânte împreună cu noi:Bucură-te, că urmând Sfântului Ioan Colibaşul, L-ai primit pe Hristos în chilia inimii tale;
Bucură-te, că Sfântul Porfirie al Gazei te-a crescut ca pe un urmaş al său;
Bucură-te, bucurie a Sfântului Atanasie şi a celorlalţi cuvioşi aghioriţi;
Bucură-te, cel ce ieşind din Sfântul Munte nu ai părăsit smerenia Sfântului Siluan;
Bucură-te, că primind bastonul trimis de Sfântul Gherasim ai primit şi binecuvântarea acestuia;
Bucură-te, cu Sfântul Vasile cel Mare care te-a ajutat să ridici aşezământul din Milesi;
Bucură-te, cu Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, neobosiţii făcători de minuni;
Bucură-te, cu Sfinţii Cosma şi Damian şi cu ceilalţi Sfinţi doctori fără de arginţi;
Bucură-te, cel ce ai fost asemănat cu Sfântul Serafim de la Sarov;
Bucură-te, că ai arătat lumii că harismele Sfântului Nectarie din Eghina nu s-au pierdut;
Bucură-te, cu soborul tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioaselor Maici;
Bucură-te, floare din buchetul Maicii Domnului care ai împrăştiat mireasma din Grădina ei;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul
al 5-lea
Deşi în timpul vieţii ai
avut parte de apăsătoare boli, Părinte, nu te-ai lăsat biruit de durere, ci
le-ai răbdat cu mucenicească răbdare, şi în loc să cârteşti ai primit suferinţa
cu seninătate, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 5-lea
Cine poate să stea departe
de mijlocirile tale, ştiind câtă mulţime de bolnavi au simţit ajutorul tău?
Cine oare va şovăi să alerge la tine, aflând că din zi în zi numărul celor ce
au primit sănătate trupească şi sufletească sporeşte fără încetare? O, Părinte
Porfirie, pentru grija pe care ai arătat-o şi o arăţi celor bolnavi, primeşte
de la noi laudele acestea:Bucură-te, că suferind grele boli ai primit puterea de a-i ajuta pe bolnavi;
Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni că vindecarea adevărată vine de la Dumnezeu;
Bucură-te, că însemnând bolnavii cu semnul sfintei cruci le-ai uşurat durerile;
Bucură-te, cel ce i-ai ferit pe credincioşi de doctorii cei închipuiţi care au puteri diavoleşti;
Bucură-te, că ai vindecat de paralizie pe femeia celui ce a venit să te caute la mănăstire;
Bucură-te, că deşi acela nu te-a găsit a avut mare credinţă în puterea mijlocirilor tale tainice;
Bucură-te, că aşa cum ai vindecat-o pe femeia sa îi poţi vindeca şi pe cei pentru care ne rugăm;
Bucură-te, că i-ai mângâiat pe cei căzuţi în deznădejde;
Bucură-te, că i-ai povăţuit să poarte crucea răbdării;
Bucură-te, că bolnavilor care ţi-au cerut ajutorul le-ai adus grabnică tămăduire;
Bucură-te, cel ce şi acum te rogi pentru cei aflaţi în diferite suferinţe;
Bucură-te, că pentru tine nu există boli de nevindecat;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul
al-6-lea
Nici un om nu este fără de
păcat, nici un om nu se poate făli că a scăpat de orice urmă a bolii. Ştiind că
nu numai trupurile noastre, ci şi sufletele noastre sunt atinse de boală, dar
ştiind şi că Dumnezeu este Cel ce dăruieşte sănătate celor dreptcredincioşi,
îţi cerem să te rogi ca împreună cu cei tămăduiţi de bolile lor să Ii putem
cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al-6-lea
Noule doctor fără de
arginţi, Părinte Porfirie, mulţumindu-ţi că prin nenumărate minuni ai dăruit
celor suferinzi tămăduirea, nu vom obosi vestind celorlalţi vindecările făcute
prin rugăciune către Dumnezeu, şi pentru aceasta te rugăm să primeşti drept
plată mulţumirile noastre:Bucură-te, că pe pruncul care nu se mişca l-ai vindecat spre bucuria părinţilor lui;
Bucură-te, pentru copiii care primind vindecare trupească L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că pe femeia necăjită de boala bărbatului ei ai invăţat-o să se ferească de tulburarea adusă de diavol;
Bucură-te, cel ce îi ocroteşti pe cei care se îngrijesc cu dragoste de bolnavi;
Bucură-te, cel ce vedeai şi vezi mai bine decât doctorii bolile oamenilor;
Bucură-te, cel ce stai împotriva doctorilor nepricepuţi ca să-i fereşti pe bolnavi de mai multă suferinţă;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat bolnavei care suferea de tromboză şi ai vindecat-o;
Bucură-te, că mai târziu aceasta a recunoscut chipul tău şi aşa a înţeles de la cine a primit ajutorul;
Bucură-te, că doctorii au rămas fără grai în faţa vindecărilor pe care le-ai făcut;
Bucură-te, balsam care aduci de la Dumnezeu vindecare trupească şi sufletească;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale s-a biruit rânduiala firii;
Bucură-te, cel ce îi întăreşti pe cei care mărturisesc vindecările tale minunate;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul
al-7-lea
Răbdând suferinţele ca un al
doilea Iov, ai arătat prin viaţa ta că încercările îngăduite de Dumnezeu nu
covârşesc puterea omenească, şi că oricât de grele ar fi acestea, dacă ne
luptăm să le biruim, Mântuitorul Hristos va pune pe frunţile noastre cununi
strălucitoare, pentru care îi cântăm: Aliluia!
Icosul
al-7-lea
Auzind cum în timpul vieţii
şi după moarte i-ai izbăvit de felurite ispite pe cei cărora le-ai cunoscut
neputinţele, şi aflându-ne noi înşine în ispite fără de număr, căci viermele
păcatului nu doarme, dorim să te avem ca ocrotitor al nostru, şi pentru aceasta
îţi cântăm:Bucură-te, că trecând prin furtuna necazurilor ai primit puterea de a-i ajuta pe cei ispitiţi;
Bucură-te, că i-ai făcut dreptate slujbaşului învinuit pe nedrept;
Bucură-te, că pe tânăra care vroia să se sinucidă ai scăpat-o din ghearele diavolului;
Bucură-te, că ai prevenit maicile de la Mănăstirea Jazak să nu bea apă din fântâna otrăvită de necredincioşi;
Bucură-te, că fără teamă în vreme de război ai scăpat o fată de la pângărire;
Bucură-te, că l-ai izbăvit pe ucenicul tău de primejdia din adâncurile apelor;
Bucură-te, cel ce dai cu prisosinţă cele de trebuinţă credincioşilor;
Bucură-te, că printr-o minune Cel ce a înmulţit peştii în pustie te-a vădit a fi asemenea Lui;
Bucură-te, că această minune şi altele asemenea ei au fost tăinuite până după moartea ta;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat în chip minunat celor care ţi-au cerut ocrotirea;
Bucură-te, că oricine te cheamă în ajutor cu credinţă primeşte sprijinul tău;
Bucură-te, că nenumărate sunt facerile de bine pe care ni le-ai arătat;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al-8-lea
Cum să nu ne veselim de minunile tale? Cum să nu tresalte inimile noastre
la aflarea bucuriei pe care o aduci celor ce te cinstesc, tainicule povăţuitor
al călugărilor şi al mirenilor? Ştiind că ducând viaţă monahicească tu ai fost
călăuză pricepută şi pentru familiile care în viforul lumii au căutat liniştea
duhovnicească, îi cântăm Celui Care te-a înţelepţit: Aliluia!
Icosul al-8-lea
Văzând cum vrăjmaşul diavol se luptă ca mirenii să ducă o viaţă cât mai
pătimaşă, aducându-le tulburare în suflet şi şoptindu-le că numai în mănăstiri
se poate duce o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, tu i-ai povăţuit să stea
împotriva acestuia şi să ducă lupta cea bună, iar ei sporind în vieţuirea
duhovnicească ţi-au cântat:Bucură-te, că îi afli pe fiii risipitori şi te rogi pentru ei;
Bucură-te, că aduci pacea în familiile dezbinate;
Bucură-te, că le-ai descoperiţi celor căzuţi calea pocăinţei;
Bucură-te, că i-ai ajutat pe aceştia să ajungă fii credincioşi ai Bisericii;
Bucură-te, că i-ai învăţat pe părinţi să trăiască o viaţă sfântă pentru ca fiii lor să fie păziţi de ispite;
Bucură-te, că rugându-se Domnului ucenica ta a fost peţită de tânărul pe care îl iubea;
Bucură-te, că domolind împotrivirile părinţilor lui, au reuşit să se căsătorească;
Bucură-te, că le-ai vorbit despre Hristos tinerilor care necunoscând lumina trăiau în patimi;
Bucură-te, că ei ţi-au sărutat picioarele cu dragoste;
Bucură-te, sprijin al celor ce vor să îşi întemeieze o familie;
Bucură-te, că Domnul ţi-a dat priceperea de a fi călăuză pentru cei căsătoriţi;
Bucură-te, blând duhovnic care cu iscusinţă ai vindecat rănile sufleteşti;
Bucură-te, apostol al sfinţeniei în vremuri de mare tulburare;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al-9-lea
Doamne, Cel ce ne-ai zis "Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru,
sfânt sunt", Care prin gura Preacuviosului Părinte Porfirie ne-ai amintit
această poruncă a Ta, iar noi am priceput că numai dacă vom merge pe calea
sfinţeniei vieţile noastre vor cunoaşte împlinirea, acoperă-ne cu harul Tău cel
ceresc ca să mergem pe această cale fără a fi vătămaţi de cursele diavolului şi
să îţi cântăm în toată vremea: Aliluia!
Icosul al-9-lea
Ceea ce mărturiseşte întreaga predanie a Răsăritului, şi anume că Dumnezeu
S-a făcut om pentru ca omul să se sfinţească, este cu anevoie de priceput; dar
ascultându-te pe tine, Preacuvioase Părinte, că ne îndemni să ajungem la măsura
sfinţeniei, oricât de mari ar fi ispitele care ne apasă, îţi zicem:Bucură-te, icoană a virtuţilor poleită cu aurul smereniei;
Bucură-te, că nu numai pe monahi, ci şi pe mireni i-ai îndemnat să rostească rugăciunea lui Iisus;
Bucură-te, că îi vezi pe creştinii râvnitori strălucind ca nişte făclii;
Bucură-te, că l-ai văzut pe Părintele Yannis îmbrăţişându-şi preoteasa în lumina raiului;
Bucură-te, dascăl al cugetării la cele sfinte;
Bucură-te, că săvârşind dumnezeieştile slujbe inima ta a devenit altar al Celui Preaînalt;
Bucură-te, că aflând nevoinţele tale sporim în nevoinţă;
Bucură-te, că prin postiri îndelungate ţi-ai hrănit sufletul cu putere cerească;
Bucură-te, lumânare care te-ai asemănat rugului lui Moise;
Bucură-te, că prin înţelepciune duhovnicească i-ai întrecut pe înţelepţii lumii acesteia;
Bucură-te, că ne-ai îndemnat ca prin lungi privegheri să călătorim spre odihna veşnică;
Bucură-te, adeverire a învierii lui Hristos;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 10-lea
Fiind aprins de dragostea cea duhovnicească şi vrând să propovăduieşti
oamenilor credinţa în Hristos. pentru râvna ta Domnul te-a chemat să fii părtaş
darurilor Sfinţilor Apostoli şi prin harisma vorbirii în limbi ai grăit pe
înţelesul celor de alt neam, iar ei mirându-se de sfinţenia ta au strigat lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Vrând tu să o ajuţi pe tânăra Annoula să lepede cugetările deşarte şi să
creadă în Atotputernicul Dumnezeu, nu ţi-a fost oprelişte necunoaşterea limbii
pe care o vorbea aceasta, ci prin darul lui Dumnezeu ai trecut de acestă
stavilă, spre bucuria celor care te laudă aşa:Bucură-te, că niciodată nu ai greşit când ai spus oamenilor cele pe care ţi le-a arătat Domnul;
Bucură-te, cel ce din smerenie nu I-ai cerut Domnului harisme alese;
Bucură-te, că nu te-ai mândrit pentru darurile cu care Dumnezeu te-a covârşit;
Bucură-te, că primindu-le nu ai contenit cugetarea smerită la propria ta păcătoşenie;
Bucură-te, că minunile le-ai făcut nu spre lauda ta, ci spre slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, că şi noi am urmat povaţa pe care i-ai dat-o femeii credincioase, şi nu ne îndoim de harismele tale;
Bucură-te, că ai trăit bucuria Rusaliilor;
Bucură-te, cel ce prin luminare dumnezeiască ai înţeles necazurile oamenilor;
Bucură-te, că ai astupat gurile celor care cârteau împotriva darurilor Sfântului Duh;
Bucură-te, că ne-ai lămurit că puterile celor depărtaţi de Biserică vin de la îngerii căzuţi;
Bucură-te, stavilă pentru cei care fiind stăpâniţi de diavol imitau darul vorbirii în limbi;
Bucură-te, cel ce cunoşteai graiurile păsărilor şi ale animalelor:
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 11-lea
Cuvântul despre trecerea în veşnicie, cum că "de vei muri înainte de a
muri, nu vei mai muri atunci când vei muri", a fost sorbit de inima ta
însetată de cunoaştere şi luminându-te te-ai împărtăşit de această trăire când
moartea ta a devenit un puternic: Aliluia!
Icosul al 11-lea
"După ce voi pleca la Domnul, eu voi con¬tinua să vă vorbesc. Voi,
oare, mă veţi auzi?", ne-ai întrebat pe toţi cei care te purtăm cu
dragoste în inimile noastre. Nefiind vrednici de a auzi cuvintele tale pline de
putere, facem ceea ce ne este cu putinţă şi îndrăznim să îţi aducem smerită
laudă, ştiind că asculţi glasurile noastre:Bucură-te, cel ce ţi-ai aşteptat moartea ca pe o întâlnire cu Dumnezeu;
Bucură-te, că ai părăsit această lume chemîndu-L pe Mântuitorul Hristos;
Bucură-te, că ai adormit în Sfântul Munte, pe care lăuntric niciodată nu l-ai părăsit;
Bucură-te, că dragostea ta pentru Hristos a covârşit frica morţii;
Bucură-te, că rugându-te se risipea norul întunecat pe care îl vedeai deasupra unora dintre muribunzi;
Bucură-te, cel ce şi acum te rogi pentru cei aflaţi pe patul de moarte;
Bucură-te, cel ce ne fereşti de moarte năprasnică;
Bucură-te, că ultima ta dorinţă a fost "ca toţi să fie una", după cum voieşte Hristos;
Bucură-te, că te-ai rugat ca toţi oamenii să îl cunoască pe Dumnezeul Părinţilor noştri;
Bucură-te, că Cel Ce a înviat din morţi te-a învăţat să biruieşti moartea;
Bucură-te, că privind blândul tău chip ne umplem de mângâiere;
Bucură-te, văzând că seminţele pe care le-ai semănat dau roadă îmbelşugată;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 12-lea
Aşa precum Sfântul Nectarie a voit ca moaştele sale bine-mirositoare să fie
împărţite spre binecuvântare în tot pământul, şi pretutindeni s-a aflat de
minunile sale, tot aşa după adormirea ta Dumnezeu a vrut ca cinstirea ta să se
răspândească în toate colţurile lumii, ca toţi cei care în aceste vremuri de
rătăcire au cunoscut că eşti stâlp de lumină al dreptei-credinţe, să cânte
Domnului împreună cu tine: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Înainte de a primi cinstirea cuvenită de la oamenii cei muritori,
bine-plăcutule al lui Dumnezeu, ai primit o cinstire mai înaltă, căci ai fost
prăznuit în Biserica Cerească de soborul celor care îmbrăcaţi în veşminte
luminoase cântau îngereşte troparul tău, şi cărora următori facându-ne noi îţi
zicem cu mare glas:Bucură-te, dar nepreţuit pe care Dumnezeu l-a dăruit Bisericii;
Bucură-te, că am fost povăţuiţi în chip minunat să ne rugăm ţie;
Bucură-te, că însuşi Domnul S-a îngrijit să primeşti cinstire de la oameni;
Bucură-te, ascultând laudele celor care aşteaptă tainica ta povăţuire;
Bucură-te, că aşa cum te rugai înainte împreună cu ucenicii tăi, te rogi acum cu noi toţi;
Bucură-te, că precum îţi ocroteai fiii duhovniceşti acum ne ocroteşti şi pe noi;
Bucură-te, că numărul celor care te cinstesc creşte fără încetare;
Bucură-te, prieten al celor care învaţă de la tine urcuşul duhovnicesc;
Bucură-te, că cei ce au privit chipul tău luminat vor să atingă şi sfintele tale moaşte;
Bucură-te, candelă aprinsă de Părintele Ceresc;
Bucură-te, ucenic al Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, vas ales al Sfântului Duh;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 13-lea
O, Preacuvioase Părinte Porfirie, făcătorule de minuni, primind această
puţină rugăciune de la noi, cei ce din prea-plinul inimii îţi aducem laude după
cuviinţă, ajută-ne să punem început bun şi lepădând toate patimile şi poftele
să trăim ca mădulare sfinte ale Bisericii, ca împreună cu tine să putem cânta
în vecii vecilor: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui Iisus..., Condacul 1: Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni...
Icosul 1
Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui Iisus chemându-te la nunta cea
veşnică şi zicând: "Vino, Părinte Porfirie, de moşteneşte împărăţia
Cerurilor care este gătită celor ce şi-au purtat crucea nevoindu-se din
dragoste pentru Dumnezeu!"; noi, vrând a fi părtaşi fericirii tale, îţi
aducem aceste laude:Bucură-te, cel ce mijloceşti înaintea Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, rod înmiresmat al Tradiţiei Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, ostaş îmbrăcat în armură duhovnicească;
Bucură-te, furtună care spulberi cuiburile ereticilor;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit în întregime fiecăruia dintre cei ce te cercetau;
Bucură-te, că luptând împotriva puterilor întunericului, le-ai biruit;
Bucură-te, că ai apărat predaniile bisericeşti şi ai stat împotriva rătăcirilor de multe feluri;
Bucură-te, că i-ai binecuvântat pe cei ce au mărturisit minunile tale;
Bucură-te, că i-ai mustrat pe cei ce au spus despre tine lucruri neadevărate;
Bucură-te, cel ce stai departe de cei care răstălmăcesc minunile tale;
Bucură-te, cel ce primeşti laudele aduse de către cei binecredincioşi;
Bucură-te, ceară însemnată cu pecetea sfinţeniei;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul
1
Pe Părintele nostru
Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a
Sfântului Munte celor ce flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să
îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului
pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!După aceasta se zice această:
Rugăciune
Preacuvioase Părinte Porfirie, robule al
Dumnezeului celui viu, primeşte laudele pe care ţi le aducem cu inimă smerită
şi mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Ocroteşte-ne de tot răul şi de toată
tulburarea. Ajută-ne să biruim ispitele care ne stau înainte şi prin răbdarea
noastră să dobândim cununile cele netrecătoare. Iar la înfricoşătoarea Judecată
să fim feriţi de veşnic pedeapsă şi să fim aşezaţi în partea cea de-a dreapta,
unde cu soborul tuturor sfinţilor te veseleşti de frumuseţile cereşti. Ca
primind grabnicul tău ajutor să îi mulţumim în vecii vecilor Dumnezeului Care
te-a proslăvit. Amin.
Şi se face otpustul.http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-porfirie-kafsokalivitul
*
Mănăstirea „Schimbarea la Față” - Milesi, Grecia
Aflată
în apropierea Atenei, Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Milesi este îndeobşte
cunoscută drept ctitoria Cuviosului Porfirie Kafsokalivitul.
Încă din anul
1978, Cuviosul Porfirie a profeţit că în această zonă se va ridica un loc
de pelerinaj.
Construcția diferitelor clădiri ale aşezământului a început în
1981, iar fundația bisericii
a fost pusă în noaptea dintre 25 și 26 februarie 1990, în timpul privegherii de toată
noaptea în cinstea Sfântului Porfirie, Episcopul Gazei, Făcătorul de Minuni.
Din cauza suferinţei trupești,
Cuviosul Porfirie nu a putut participa la acest moment, însă s-a rugat pentru ridicarea
aşezământului.
Astăzi,
mulţime de pelerini calcă pragul Mănăstirii Milesi pentru a se închina în
măreaţa biserică, dar şi în chilia Sfântului Cuvios Porfirie.
http://www.doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/manastirea-schimbarea-la-fata-milesi-grecia
*
Minuni ale Sfântului Porfirie
Kafsokalivitul ‒ „Dacă n-aș
fi văzut, n-aș
fi crezut”
„Ce i-ai făcut,
Părinte, acestei femei, de s-a vindecat? Dacă nu aș fi simțit tumoarea cu propria mea
mână și dacă nu aș fi văzut-o cu ochii mei acum câteva
zile, n-aș fi crezut!”
Tămăduiri pe care mi le-a povestit Părintele Porfirie însuși
„Odată, a venit la mine o măicuță căreia îi ieșise pe mână ceva ca o nucă. Când mi-a arătat-o, i-am
spus:
‒ Vino
să te duc la Profesor (pe atunci eram la Policlinică).
‒ Dar
eu n-am venit pentru Profesor, ci pentru sfinția voastră, îmi spuse ea.
I-am făcut, așadar, semnul Sfintei Cruci pe frunte, pe mână și am trimis-o înapoi la mănăstire. S-a făcut bine.
Altădată, în timp ce spovedeam o
credincioasă, am văzut cu ochii minții că avea cancer la sân. Am întrebat-o:
‒ Te
simți bine? Că mi se pare că ai ceva.
‒ Aveți dreptate, Părinte, dar mă rușinez să vă spun.
‒ Du-te
acum sus la medicul X., din partea mea, să te consulte. După
ce te consultă, vino înapoi să-mi spui.
Când s-a întors, avea într-adevăr
cancer, așa că au
trimis-o să facă și alte
analize, urmând să fie operată peste trei zile.
Venind așadar din nou la mine, am pus-o să îngenuncheze împreună
cu mine.
‒ Spune
în tine rugăciunea, i-am zis. Iar eu o voi spune în sinea mea.
Apoi am făcut asupră-i semnul
Sfintei Cruci și am
trimis-o să facă ce i-au spus medicii.
Când, după trei zile, s-a dus să
se opereze, nu mai avea nimic. Nu mai era nici tumoarea, nici nimic.
Văzând acestea, foarte tulburat, medicul a coborât la mine la
Paraclis și
m-a întrebat:
‒ Ce i-ai făcut, Părinte, acestei femei, de s-a
vindecat? Dacă nu aș fi
simțit
tumoarea cu propria mea mână și
dacă nu aș fi
văzut-o cu ochii mei acum câteva zile, n-aș fi
crezut.
Bătrânul Porfirie continuă:
‒ Multe
lucruri văd ochii mei. Foarte multe minuni. Harul lui Dumnezeu lucrează pentru
credința oamenilor.
Să crezi că se
fac minuni și astăzi, fiindcă Hristos rămâne Același, neschimbat, și ieri și azi și în vecii
vecilor!”
(Agapie Monahul, Flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o în inima
mea Părintele Porfirie, Editura
Bunavestire Bacău, 2005, pp. 66-68)
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/sa-crezi-ca-se-fac-minuni-astazi-findca-hristos-ramane-acelasi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu