Buna
seara ! "In casa bunicilor" - Ionel Teodoreanu, 12, 13 Septembrie
2015
Objet :
|
Tr : ( 2 ) Tr :
Tr : Buna seara ! "In casa bunicilor" - Ionel Teodoreanu
|
De
:
|
Olivia
Marcov (...)
|
À :
|
....
|
Date :
|
Dimanche 13
septembre 2015 12h34
|
olivia
Le Dimanche 13 septembre 2015 12h31, Olivia Marcov <...> a écrit :
olivia
Le Dimanche 13 septembre 2015 12h28, Olivia Marcov <...> a écrit :
Je corrige : les grands-parents.
Tu verras, tu aimeras ce livre ...Avec toi comme
interlocuteur c'est si bien, car tu comprends le roumain, Arjen et tu aimes
aussi la vie "tihnitã", la vie paisible...
olivia
Le Dimanche 13 septembre 2015 12h19, Olivia Marcov <...> a écrit :
olivia
Le Dimanche 13 septembre 2015 12h16, Olivia Marcov <...> a écrit :
J'ajoute ceci, j'allais oublier :
"TIHNI, persoana a 3-a "tihneste", verb de
conjugarea a IV-a, intranzitiv = a se bucura ( in liniste ) de ceva ; a-i cãdea
bine, a-i prii ceva" - cf. DEX -ul limbii romane. Un mot qui vient du slave "tihnonti", ayant
aussi la version populaire ( varianta populara ) a ticni / A TICNI.
Donc A TIHNI / A TICNI.
olivia
Le Dimanche 13 septembre 2015 12h10, Olivia Marcov <...> a écrit :
Bonjour Arjen,
Donc ce mot "tihnita"
est un mot qui me plaît beaucoup est un adjectif qui décrit surtout, qui
détermine surtout la vie qui est paisible, tranquille, sereine, une vie dont le
rythme est calme, la cadence régulière, une vie où l'on jouit des joies de la
vie de tous les jours, une vie qui sied à la personne, à l'homme à sa femme,
ses enfants et parents, à la personne de manière générale.
Mais, dans ce livre "Chez les grands-parents"
ou encore "In casa bunicilor " il y a aussi des mots que je ne
connais pas, ce sont des mots, du moins l'un d'eux qui viennent du turc il me
semble, et qu'à l'école roumaine personne ne nous a appris.
La langue roumaine a des mots qui viennent du turc,
d'autres langues étrangères, du slave, de l'ancien slave, du latin, du
français, de l' allemand.
Par exemple le mot "hogeac" vient du turc et
signifie cheminée = cos ( la o casã ) ; horn , fumar.
D'autres ne figurent pas dans le DEX = dictionarul
explicativ al limbii romane, par exemple : "figinele", qui doit venir
du turc aussi et qui doit signifier je le crois, tasses de café, ou encore le
mot au pluriel "bajmuchii", qui est expliqué dans le livre et qui
signifie papuci = chaussons ( que l'on porte à / dans la maison, chez soi ),
lequel ne figure pas non plus dans le dictionnaire.
olivia
Le Dimanche 13 septembre 2015 9h05, Arjen Dijksman <...>
a écrit :
Buna Olivia,
Mersi pentru aceasta relatarea a In casa bunicilor. Este
interesanta.
Ce inseamna "tihnita"?
Arjen
Le 12 sept. 2015 19:06, "Olivia Marcov" <...> a
écrit :
olivia
Le Samedi 12 septembre 2015 20h04, Olivia Marcov <...> a écrit :
Buna seara,
Astazi am citit "In casa bunicilor" de Ionel
Teodoreanu, o carte din copilarie pe care o
aveam si o am in colectia Biblioteca pentru toti copiii, si pe care - coperta
doar ! - am gasit-o pe Facebook si am postat-o si pe pagina mea, cu cateva zile
in urma, erau mai multe carti din colectia aceasta, si din alte colectii pe
care le citeam si chiar invatam in scoala, de exemplu, Poezii de Vasile
Alcsandri, pe FB existã o paginã care ne aminteste de copilaria, de dinainte de
1989.
Cand
m-am uitat pe paginã am plans.
Acelasi efect azi citind In casa bunicilor, din colectia
amintita am mai multe carti, pe unele le-am citit pana la epuizare in anii de
scoala, de pilda, Schitele lui Ion Luca Caragiale, pana acolo incat nu mai au
coperta intreaga, altele insa au ramas necitite, si printre ele se numara In
casa bunicilor.
Imi amintesc bine ca, de cate ori, in trecut, am vrut sa
citesc aceasta carte, dupa primele file am lasat-o deoparte si am renuntat, am
amanat.
Pana astazi.
Inca de la inceput mi-a placut, caci, daca nu citisem In
casa bunicilor, in schimb in anii de scoala generalã am citit romanul "La
Medeleni", foarte trist in cele din urma, eroina, Olguta, cea foarte
tanara, moare de un cancer la sân, sufletul familiei, plina de viata, o fata
buna, care si-a ascuns boala pana la final.... cat am plans !
Cat
am plans citind mai ales Lorelei, un alt roman al scriitorului moldovean Ionel
Teodoreanu.
Ionel Teodoreanu scrie superb, imi place stilul,
atmosfera din "La Medeleni", o casa si "vatra", caminul sau
le foyer d'une famille, unei familii din Moldova, sotul si sotia, copiii lor,
Danut si Olguta, si apoi Monica cu care Danut s-a insurat cand s-au facut
mari...atmosfera, viata asa cum o traiau si era descrisa in paginile acestui
roman sunt superbe, din nefericire, cata lumea traia ca ei ? Foarte putina ....
In rest, oamenii erau saraci.
Desi cei din La Medeleni, cu exceptia femeilor care erau
casnice, munceau, adica un venit trebuiau sa aiba, din ceva, cu exceptia
mostenirilor din tata'n fiu, a proprietatilor sau obiectelor de valoare.
M-am gandit sa scriu cateva fragmente din cartea pentru
copii, si as spune, pentru orice varsta, "In casa bunicilor" de Ionel
Teodoreanu, stiu cã lui Arjen ii plac cartile si sa citeasca si ii plac cartile
mai ales, in care viata e tihnitã si potolitã, calmã si cat mai seninã.
Da, si ma gandeam, ca, fara exagerare, azi oamenii chiar
suferã de dezechilibre mentale, de nebunie, de salbaticie, de obraznicie,
specia s-a degenerat, a luat-o la vale rau de tot......
Viata era tihnita in trecut, familia respectata, nu erau
nici pe departe perfecti, oameni si oameni, adesea, intr-un fel, fiecare cum se
descurca, cu viata si destinul sãu, dar familia era familie.
In schimb, in anii de dupa revolutia din 1989, noi am
trait iadul in Romania, am trait o viata scapata de sub orice control, al
oamenilor - dar in sensul bun al cuvantului, nu in sensul de a supune oamenii,
pe oameni, pe semenii lor - al lui Dumnezeu, al propriei constiinte, al
fiecarei constiinte, ...este incredibil ce viata degenerata s-a dus si se duce
si daca nu suntem de acord cu viata de animale, suntem condamnati, ingropati cu
tupeu de caractere morbide, rele, de oameni cu profil criminogen, de
infractori, de infractori cu, sau fara - inca - cazier judiciar.....
Este atata liniste In Casa bunicilor, fireste ca oamenii
puteau trai si inca pana la varste ceva mai inaintate.
Azi multi sunt bolnavi, de toate varstele, de stres, de
griji, de inima, de amenintarile nebunilor, infractorilor, ale celor care
lovesc in aproapele lor.
"IN casa bunicilor", mama, tata - tineri - au 3
copii mici.
Ei merg in vizita la bunicii paterni ai copiilor.
Trec anii si doi frati cad bolnavi, ca si mama lor, de o
boala contagioasã, pesemne de o boala precum au fost bolile copilariei,
scarlatina, sau pojar, sau varicela, - nu se precizeaza in carte.
Fratele mijlociu nu se imbolnaveste si pentru a nu se
contagia si el, mama il trimite cu valiza, cu ghiozdanul, acasa, la bunicii
paterni.
Bunicul patern fusese procuror general, insa era un om
tare bland.
Bunica era grecoaica de origine si o fire barbatoasa.
Sa fiu sincera, atmosfera e superba, in carte, insa
bunica era mereu carcotasa, Si, da, avea ea si dreptate, dar felul cum vorbea
ma intrigã putin, mereu cârcotea cand vorbea cu nepotul ei si cu nepotii.
La sfarsit insa, insasi bunica s-a muiat, cand nepotul
si-a luat ramas bun de la bunici, cand fratii lui s-au facut bine si el a
trebuit sa plece acasa la parinti si frati, inapoi.
Dupa o perioada petrecuta in casa bunicilor.
Cei doi isi iau ramas bun si atunci chiar am inceput sa
plang !
Bunica s-a muiat si in fine, l-a luat in serios pe nepot.
Avea si ea dreptate, fratii lui, dar si acest frate
mijlociu care a venit sa petreaca o vreme in casa bunicilor, acuma sincer, erau
ceea ce pe vremea noastra ar fi fost calificat foarte urat, rãu, nu erau
cuminti, evoluau tare rãu, dar, pe de alta parte, s-ar zice cã asa erau
vremurile, si, pe undeva, nu erau poate o exceptie, decat in scoala unde
invatau...
Bunica stia ce stia.
Nepotii aveau defecte de caracter, mijlociul avea patima
tutunului si fura tigari de la tatal sãu, pe care le-a adus in casa bunicilor,
unde a fumat, tot ca tatal sãu.
Dar tatal sãu s-a apucat de fumat, cand s-a insurat,
caci, cata vreme a locuit la parintii sai, niciodata nu ar fi indraznit sa
fumeze in casa lor.
Intr-o zi, parintii si cei 3 frati, merg la bunici in
vizita, si dupa cafea, tatal, in premiera, se duce in alta odaie, in fapt in
fosta lui camera, si fumeaza !
Cand mijlociul e trimis o vreme sa sada la bunici,
mijlociul furã 2 pachete de tigari ale tatalui sãu, le ia cu sine, si chiar in
prima noapte, cand soseste la bunici si bunica il lasa in casa, ii face patul,
il culca, el fumeaza in fata sobei.
Bunica descopra si apoi bunicul, dar ingaduie.
Calm, bunicul ii spune numai "Ei, draguta, imi pare
rau de sanatatea matale ! Ai patima tutunului, ca si tatal tau !"
Bunicul Alecu si bunica Elencu, grecoaica.
In alt registru insa as spune, nu era nimic romantic si
sensibil in casatoria bunicilor, cand o femeie e asa barbatoasa, "voinicã"
la propriu si la figurat, in timp ce barbatul, sotul ei era mai bland si calm
si intotdeauna nu iesea din vorba, bunicii, sotiei lui.
Pesemne nu toate casatoriile au fost asa.
Nu stiu insa de ce aici se cerea femeilor sa fie lipsite
de romantism, sa fie, exclusiv, pragmatice, si parca mereu in lupta, critice,
cum era, din pacate si bunica.
Nu vad nimic frumos, aproape ca nu pot vedea cum se poate
tine o casatorie asa, si asa fiind, aici, in Romania, eu nu as fi putut
niciodata sa ma casatoresc.
E ceva nelinistit, e ceva agitat, e ceva nelalocul sãu in
acesti barbati, spun asta, pentru ca am vazut ca sunt oameni agitati, barbati -
nu neaparat, sotul tau, sotii femeilor, - barbatii la modul general - acesti
barbati, am vazut si profesori asa, care asteapta ca femeia sa fie bataioasa,
sa dea ordine, tacit sau fatis, sa fie teapana, rigida, ca un soldat la armata,
ca un luptator pe campul de bataie.... Cum se poate trai asa ?
Dupa cum e neliniste in oameni, in barbati care parca isi
impun "ritmul", agitatia, sotiilor, surorilor, nevestelor, amicelor,
colegelor, studentilor, elevilor, subalternilor la serviciu, etc.
Ce vor oamenii acestia agitati de la femei, de la
ceilalti barbati care sunt mai potoliti, mai cu capul pe umeri ?
De ce isi impun agitatia, de ce isi proiecteaza
caracterul infernal asupra celorlalti ?
Pe FB scriau oamenii, vazand cartile copilariei noastre :
"Cine le mai citeste acum ? " si multi spuneau ca le e dor de anii
copilariei...
Azi e o mare ruptura intre generatii.
Copiii nu mai cresc cu bunici, care aduceau calm, ii
faceau pe parinti sa fie ei insisi mai calmi, mai stapani pe situatie, mai
putin instabili.
Si adultii au nevoie de parintii lor, pentru ca, numai
stiind ca ei traiesc, exista, le da incredre, le asigura echilibrul emotional,
nu sunt rupti de trecutul lor, si chiar daca se schimba timpurile, treptat,
oamenii se simt mai siguri pe ei, cata vreme generatiile, bunici, parinti,
copii, sunt impreuna, nedespartiti.
Noi in bloc, la etajul 1 sub noi am avut-o pe dna
Penelopi Iacobini, sau Tanti Pilica, o grecoaica din familie de greci, au fost
mai multe surori, cred ca au ramas fara tata sau mama...., si ideea e ca au
ramas inca [ de ] foarte tinere si orfane si s-au crescut unele pe altele.
Cand o sora s-a maritat, cred ca, cred ca asa era
povestea, o stia mama povestea - pe tanti Pilica a luat-o sora ei si a
crescut-o, desi se maritase, a luat-o ca pe copilul ei. Normal, nu era sa o
lase singura, orfana, parasita.
Familia era o familie de greci si au locuit intr-unul din
orasele de la gurile Dunarii, Braila sau Tulcea.
In anii copilariei mele, cand eram in scoala generala,
vara, era cald, florile, floarea alba cu miez galben, Floarea Maicii Domnului
parfumata - noi mancam uneori florile acestea, erau nectar la gust ! -
crestea ca o iedera, se inãlta pana la etajul 1, si era prinsa de
balconul lui tanti Pilica, mirosea superb, imprastia un parfum puternic,
persistent, uneori suav, dar intotdeauna prezent in anii copilariei, mirosea
afara, in fata blocului si la noi la etajul 2, deasupra.
De afara, dintr-o data, se auzea o doamna strigand :
"Pilico ! Pilico !", si daca te uitai pe balcon, noi stiam bine de
acuma, soseau Olimpia, sora mai mare a lui tanti Pilica, insotita de sotul ei,
colonelul Ovidiu.
Apoi cu totii sedeau pe balcon la aer, pe scaune si
mancau lingurita de serbet in paharul cu apa rece, sau dulceata pe care le-o
servea tanti Pilica si vocile lor, calme, linistite, mereu pacifice, rasunau si
se ridicau pana tarziu, cand inserandu-se, isi luau ramas bun si plecau, pentru
a reveni a doua zi, sau in zilele urmatoare, pentru o noua vizita...
I-am auzit atatia ani stand de vorba in balconul de la
etajul 1, si nu as putea spune despre ce vorbeau, le auzeam tonul, timbrul
vocii, vocile amestecandu-se uneori, cel mai adesea nu se intrerupeau unii pe
altii, erau deosebit, dar deosebit de curati si ingrijiti....
Apoi, intr-o zi, cred ca a murit domnul Ovidiu, cel
foarte inalt, bine cladit, cu parul alb, cam rar, cred ca isi cam pierduse
parul, si cat mai ramasese era insa alb complet, cel cu ochii mari, albastri,
de un albastru senin, si rotunzi, blajin si drept, cu fata si pielea foarte
alba, ca omatul fraged, si, din ziua aceea, Olimpia, desi era mai barbatoasa,
grecoaica barbata, a inceput sa vina mai rar la tanti Pilica, cred ca a
resimtit foarte greu despartirea de Ovidiu, colonelul cel atat de politicos si
calm, incat cu greu ti-l imaginai colonel, dand ordine, asa era de politicos,
facut pentru un salon, simplu insa, un om simpu, si cat de elegant in acelasi
timp ! In purtare, in tinuta, [ de vorbit ] vorbea mai putin...
Tanti Pilica a fost o femeie longeviva, cred ca era deja
vaduva cand s-au mutat in blocul R 4 vecinii, proprietarii, si noi desigur...
prin anii 1971, 1972.
Si imi dau seama ca viata pe care o traim noi, e chiar o
viata de animale fara pretentii de exagerare, fara dorinta de a jigni anume pe
cineva, multi au luat-o razna, multi chiar sunt bolnavi desi e probabil, dupa
cum vad lucrurile ca merg, ca niciodata nu vor merge la vreun psihiatru pentru
diagnostic, totusi oamenii nu sunt sanatosi mental. Altii au avut un caracter
urat, rau, si iata, cat timp, cati ani au fost necesari, sa se vada clar, sa se
vada pentru toti cei care au mai ramas, dupa atatea socuri ale acestor vremuri
din urma, inca, lucizi, inca responsabili, inca sanatosi, sau inca, cat de cat
sanatosi.
E si prostie, e si ignoranta, oamenii nu mai fac acum
nimic, decat un fel de politica.
Dupa 1990 politica chiar a lovit in oameni, sub pretextul
partidelor politice care se razboiau intre ele, dar [ si ] in sanul lor,
oamenii, chiar din acelasi partid.
Toata lumea lovea in toata lumea.
Evenimentele care se petrec in Bucuresti, in Romania sunt
discutate in emisiuni TV interminabile, al caror scop pana la urma nu e foarte
precis definit.
Si care nu rezolva oricum nimic, in ipoteza ca ar vrea sa
rezolve ceva anume.
Dar, citind viata din vremea Casei bunicilor lui Ionel
Teodoreanu, vezi ca oamenii traiau tihnit, si acum iti dai seama si mai
puternic, ca oamenii la noi chiar lovesc unii in altii, se atacã, pur si simplu
se atacã.
Nu asa se traieste intre oameni, in societate.
Si au fost medii si medii de oameni, sociale...
Nu au avut cu totii, o viata tihnita, nu au avut chiar
toti o familie, si totusi, acum traim, prin comparatie, vremuri de animalitate,
nu de omenie.
Oarecum la polul opus, fata de Casa bunicilor, am luat
din biblioteca o alta carte, al carui continut, subiect, ne infatiseaza viata,
in aspectul ei mai brutal, cartea e scrisa de Cezar Petrescu, si se numeste
"Apostol", sau mai exact, asa e intitulata.
Mama a avut multe romane bune, romanesti, proza
romaneasca buna, pe care le gasea in anii '50, mai ales la inceputul anilor '
60 si le-a semnat uneori Magda sau Magdalena Mardale, cand eram eu in
scoala, in liceu, desi am urmarit la librarii sau la editura Cartea romaneasca, care se afla nu
departe de liceul Nicolae Balcescu,
aceste romane nu se gaseau.
Cred ca nici azi nu s-au republicat.
Nu am reusit sa citesc toate cartile din biblioteca
mamei, si avea numai carti bune.
Aceasta carte, roman aparut la sfarsitul anului 1933,
inchinat unui invatator de sat, Nicolae Apostol, eroul cartii, nu o citisem,
desi o stiam.
Mama a avut mai multe carti de Cezar Petrescu si eu
citisem calea Victoriei, Duminica orbului, mai avea Intunecare cred, azi mi-a
vorbit de Masa Umbrelor ( dar iata, de aceasta nu imi amintesc, curios ! ) si
mai avea romanul Aurul Negru, in care era vorba despre petrol, spunea ea.
[...]
Am sa va scriu, ma gandesc la Arjen in special, pentru ca
ii plac lecturile pasnice, am sa scriu pe blog despre [ din ] Casa bunicilor, sunt sigura ca azi putini mai
cunosc aceasta carte a lui Ionel Teodoreanu...iar pe blog poate gasind
fragmente, vor dori si altii sa o citeasca...
Insa, citind, ti se face rusine de anii acestia pe care
i-am trait si suntem siliti, parca SILUITI sa ii traim, din 1990 si pana
azi, incoace...
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu