“Însãsi Existenta este Dovada Asistentei”, Parintele
Arsenie-Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur
Iezechiel 9, 3; 10,2 si 6 ; Apocalipsa 8,1-6 – Biblia
Auzindu-l pe
Parintele nostru Arsenie rostind inspirat aceste cuvinte in Biserica din
Draganescu, am incercat sa inteleg atunci si pentru totdeauna, felul in care
sfintia Sa a exprimat si a pronuntat in mod transfigurat argumentul cosmologic
al existentei lui Dumnezeu.
“Insasi existenta este dovada Asistentei” vrea sa spuna ca existenta sau
fiintarea lumii ca si creatie a lui Dumnezeu, a omului ca si chip al lui
Dumnezeu si a noastra a tuturor ca obiect al providentei sau purtarii Lui de
grija, este dovada de netagaduit si argumentul de nezdruncinat al Asistentei
lui Dumnezeu, adica a lucrarii Lui creatoare, proniatoare, mantuitoare si
sfintitoare, prin Fiul Sau Iisus Hristos in Duhul Sfant.
Existenta noastra
pamanteasca, nemuritoare si eterna isi are radacina si izvorul in Asistenta
binevoitoare, veghetoare si iubitoare a lui Dumnezeu.
Faptul ca
existenta nu este de la sine si prin sine, ci este reflexul si umbra
Asistentei, dovedeste o data in plus Existenta Vesnica a lui Dumnezeu, prin
lucrarea Asistentei Lui in timp, asupra existentei noastre.
“Insasi
existenta este dovada Asistentei” insemneaza ca fapturile creatiei, purtatoare
ale ratiunilor divine devenite ratiuni ale lucrurilor, sunt in legatura si
depind existential de Creatorul lor, care nu este si nici nu poate sa fie si sa
ramana indiferent fata de fapturile si lucrarile Sale.
“Insasi existenta
este dovada Asistentei” se traduce prin cuvantul psalmistului : “Cerurile spun
slava lui dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria” ( Psalmul 18,1 ).
“Insasi
existenta este dovada Asistentei” se intrupeaza, implinindu-se prin cuvantul
Mantuitorului : “Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul
veacului. Amin.” ( Matei 28,20 ).
Asistenta creeaza
existenta.
Asistenta
proniaza existenta, purtandu-i de grija.
Asistenta
calauzeste existenta, o indruma si o tine de mana, pentru a nu se intoarce in
neant.
Asistenta
daltuieste, sculpteaza, modeleaza, slefuieste si desavarseste existenta.
A lumii si a
omului.
Existenta este
corabia lui Noe, iar Asistenta este mana lui Dumnezeu care inchide corabia.
Existenta este
altarul patriarhului, iar Asistenta este curcubeul de lumina al legamantului.
Existenta este
pribegia lui Moise in pamantul Madianului, iar Asistenta este revelatia lui
Dumnezeu din rugul aprins.
Existenta este
tanarul Samuel care doarme in cortul sfant, iar Asistenta este glasul lui
Dumnezeu care il cheama pe nume.
Existenta este
David care paste oile tatalui sau, iar Asistenta este ungerea lui cu untdelemn
de catre Samuel, ca rege al lui Israel.
Existenta este
Elisei aflat la arat cu douasprezece perechi de boi, iar Asistenta este
alegerea lui ca ucenic si urmas al sfantului Ilie, prin aruncarea mantiei de
catre acesta.
Existenta este
truda de toata noaptea a pescarilor galileeni, iar Asistenta este pescuirea
minunata prin Cel ce-i cheama : “Veniti dupa Mine si va voi face pescari de
oameni.”.
Existenta este
apostolul Petru care se afunda in valuri, iar Asistenta este Mana intinsa a lui
Isus, care-l ridica grabnic din ape.
Existenta este
“paraul Cedrilor”, iar Asistenta este Muntele Maslinilor.
Existenta sunt
Luca si Cleopa, iar Asistenta este Hristos cel Inviat, care-i insoteste pe
drumul spre Emaus.
Existenta sunt
scrisorile lui Saul catre sinagogile din Damasc, iar Asistenta este inspiratia
epistolelor sfantului apostol Pavel.
Existenta este
mormantul lui Lazar, iar Asistenta este invierea celui mort de patru zile.
Existenta este
Ghetsimani si Golgota, iar Asistenta este Schimbarea la Fata si Invierea.
Dintotdeauna
si pentru totdeauna, de la inceputul timpului si pentru vesnicie, Asistenta lui
Dumnezeu este mereu indreptata cu fata inspre existenta noastra.
Daca Asistenta
si-ar intoarce fata dinspre existenta, intr-o clipita s-ar implini cuvintele
din psalmul Vecerniei : “Dar intorcandu-Ti Tu fata Ta, se vor tulbura ; lua-vei duhul lor si se vor
sfarsi si in tarana se vor intoarce” ( Psalmul 103, 30 ).
Existenta
lumii si a fapturilor creatiei nu-si intoarce fata dinspre Asistenta.
Doar omul,
prin pacat si neascultare, si-a intors si isi intoarce adeseori fata existentei
dinspre Asistenta.
Dar, prin
Hristos : “Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului” (
Psalmul 103, 31 ).
Hristos este Cel
care tine si mentine corabia existentei dependenta prin ancora Duhului, de
Asistenta.
Existenta
lumii, a creatiei si a cosmosului este vegheata si asigurata de Asistenta prin
ratiunile divine necreate, sau prin gandurile vesnice ale lui Dumnezeu.
Existenta
omului este salvata, sfintita si indumnezeita de catre Asistenta prin
Intruparea Fiului lui Dumnezeu, prin Jertfa de pe cruce, prin Invierea cea din
morti si prin Inaltarea la cer si Sederea de-a dreapta Tatalui.
Astazi,
lucrarea Asistentei se savarseste si se desavarseste de catre Hristos, Cel ce
sade de-a dreapta Tatalui, prin Duhul Sfant, trimis si pogorat prin Biserica in
lume, pana la cea de A Doua Venire a Domnului, cand, prin Invierea mortilor si
Judecata de Apoi, existenta va da seamã Asistentei.
Pana atunci,
existenta este datoare sa urmeze Asistentei, urmand lui Hristos si Evangheliei
Sale, pentru cã Asistenta este cea care poarta crucea existentei spre invierea
cea vesnica.
Atunci
existenta va sta de-a dreapta Asistentei !
Iata o multime
de seminte, intr-un singur sambure rostit de Parintele Arsenie, de aceea
exprimarea : “Insasi existenta este dovada Asistentei” este, precum toate
celelalte, un cuvant-fulger, plin de lumina dumnezeiasca, al Prea Cuviosiei
Sale, care ne lumineaza si ne straluceste in noaptea si in bezna existentei,
precum raza stelei nasterii din nou, caci spune sfintia Sa in aceasta carte, ca
o concluzie la cele scrise de noi : “Precum omul
se mentine in viata vazuta prin sufletul sau nevazut, asa si lumea vazuta
toata, se mentine in existenta prin existenta nevazuta a lui Dumnezeu.”
Extras din cartea “Parintele
Arsenie-Omul Imbracat in Haina de In” si “Ingerul cu Cadelnita de Aur” ( Iezechiel
9,3 ; 10,2 si 6 ; Apocalipsa 8, 1-6 ),
Daniil Stoenescu Episcop-Loctiitor al
Daciei Felix, Sinaia 2008, Editura
Charisma, Deva, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu