Adeverirea
mortii si Învierii Domnului, Teologia dogmatica, Dogmatica speciala, Prof.
Todoran, Zagrean, Bucuresti, 1991
Dintre toate
minunile Mântuitorului, cea mai mare si mai uimitoare este propria Sa Înviere
din morti, minune care in acelasi timp este si cea mai puternica dovada despre
dumnezeirea Sa, si in acelasi timp si despre divinitatea crestinismului.
Insa, Învierea Mantuitorului este si piatra de temelie si garantia invierii
mortilor, importanta ei pentru credinta crestina
fiind subliniatã in mod deosebit de catre sfantul Apostol Pavel : “Iar daca
Hristos n-a inviat, Zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si
credinta voastra...Si daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, atunci
suntem mai de plans decat toti oamenii. Dar acum Hristos a Inviat din morti,
facandu-Se incepatura celor adormiti. Caci deoarece moartea a venit printr-un
om, printr-un om si invierea mortilor” ( I Corinteni 15, 14-21 ).
Pentru Apostoli,
ca si pentru cei mai apropiati de cercul acestora ( ucenicii, femeile
mironosite, discipolii ), invierea Domnului a fost mai presus de orice
indoiala, de aceea, Apostolii de la inceput s-au prezentat drept “martori ai
Invierii Domnului” ( Fapte (Acte) 1, 22 ), iar in predica lor despre Iisus
Nazarineanul Cel rastignit n-au incetat niciodata sa afirme ca pe Acesta
Dumnezeu L-a inviat din morti ( Fapte 2, 22-24 ; 3, 15 s.a. ).
Iar dacã Toma Geamãnul s-a indoit pentru un moment de Învierea
Domnului – fiindca nu fusese de fata la prima aratare a Sa dupa Înviere, catre
apostoli – aceasta s-a intamplat numai fiindca a voit sa se convinga despre
aceasta minune prin propriile sale simturi si nu pe baza marturiei altora (
Ioan 20, 28 ).
Daca pana la
Reformã, Invierea Domnului a fost contestata mai mult sporadic de catre unii
eretici, in veacurile XVI si XVII, teologii protestanti din directia
rationalist-criticã au contestat din ce in ce mai mult Invierea Domnului, si cu
atat mai mult o contestã urmasii lor de astazi, socotind-o un mit care s-a
creat din cauza nalucirilor unora dintre ucenicii Sai sau dintre femeile
mironosite.
Astfel au aparut
diferite interpretari eronate, care au incercat sa explice in mod rational
asa-zisa Inviere a Domnului, care, dupa ei, in realitate n-a existat.
Dintre aceste
interpretari, cele mai cunoscute sunt :
- Ipoteza
mortii aparente ;
- Ipoteza
inselaciunii ;
- Ipoteza
viziunii.
(
1 ) Ipoteza mortii aparente.
Una din interpretarile eronate ale Invierii Domnului, a
fost data de cei care au sustinut ca, pe langa toate chinurile la care a fost
supus, in realitate Iisus Hristos n-ar fi murit, ci ar fi cazut intr-o stare cataleptica, intr-un fel de lesin
din care apoi S-a trezit.
La aceasta
trezire au contribuit : impungerea ostasului roman cu sulita in coasta,
coborarea de pe cruce, asezarea intr-un mormant rece, raceala giulgiurilor
inmiresmate cu care i-a fost infasurat Trupul.
Revenindu-Si din lesin, a pravalit piatra de pe usa
mormantului, a iesit din mormant si S-a aratat femeilor mironosite si
apostolilor, si astfel s-ar fi creat mitul Invierii.
Dar, cu toate eforturile acestora de a prezenta Invierea
Domnului drept o trezire dintr-un lesin, aceasta
explicare nu poate fi acceptata din mai multe motive :
( I. ) In primul rand, moartea reala a Mantuitorului, o
dovedeste grija capeteniilor iudeilor si a stapanirii romane, ca Acela care
fusese rastignit intre cei doi talhari, sa fi murit cu adevarat.
De aceea, ostasii controland daca cei rastigniti au
murit, talharilor care erau inca vii le-au zdrobit fluerile picioarelor spre
a-si da sfarsitul, in timp ce lui Iisus care murise, nu I le-au zdrobit.
Totusi, spre a avea convingerea deplina ca a murit, unul
dintre ostasi I-a impuns coasta cu sulita, din care a iesit Sange si Apa ( Ioan
19, 34 ), semn ca deja Trupul celui mort insi incetase functiile.
Astfel, este absolut sigur ca, atat capeteniile iudeilor,
cat si reprezentantul stapanirii romane, Pilat, au avut convingerea ferma ca
Iisus a murit cu adevarat pe cruce.
( II. ) In al doilea rand, Iosif si Nicodim au cerut lui
Pilat trupul Lui Iisus, ca sa-L coboare de pe cruce, spre a-L ingropa, ceea ce
au obtinut fara nicio greutate, caci Pilat era convins, pe baza marturiei
soldatilor, ca Iisus murise cu adevarat.
Daca n-ar fi fost convins de aceasta, nu le-ar fi dat
aceasta permisiune.
Dar chiar daca ne-am inchipui, prin imposibil, ca Iisus
n-a fost mort cand a fost coborat de pe cruce, istovirea provocata de
suferintele indurate si de pierderea Sangelui scurs din ranile cuielor,
infasurarea Trupului uns cu miresme in giulgiuri, si lipirea acestora de Trup,
lipsa de aer in mormant, toate acestea I-ar fi adus cu certitudine moartea,
dupa asezarea Lui in mormant.
( III. ) In al treilea rand, fariseii si mai marii
preotilor, stiind ca Iisus spusese ca dupa trei zile se va scula din morti, au
fost destul de vigilenti sa aiba certitudinea ca Iisus a murit cu adevarat,
spre a evita o ratacire si mai mare in popor.
Aceasta explicã de ce, dupa ce Iisus a fost asezat in
mormant – cu toate ca ei erau convinsi ca murise cu adevarat – s-au dus la
Pilat si i-au cerut sa puna paza la mormant, ca nu cumva, peste noapte,
ucenicii Lui sa vina si sa-I fure Trupul lansand zvonul ca Iisus a inviat,
“caci atunci va fi ratacirea de pe urma mai rea decat cea dintai” ( Matei 27,
64 ).
Pilat le-a satisfacut cererea, iar ei au pecetluit piatra,
dupa ce au pus paza la mormant, asadar, au luat toate masurile ca mormantul sa
fie cat mai bine pazit.
Luand cunostinta de Invierea lui Iisus chiar de la
soldatii de paza, fariseii si carturarii si-au dat seama ca s-au implinit
cuvintele lui Iisus : « Dupa trei zile Ma voi scula », dar acum
trebuia cel putin sa inabuseasca adevarul Invierii, de aceea au mituit pe
soldatii de paza si pe dregatori, lansand zvonul ca peste noapte, ucenicii au
venit si au furat Trupul lui Iisus.
Ipoteza mortii
aparente au combatut-o chiar unii dintre teologii protestanti.
Astfel, D.Fr.Strauss, in cartea “Viata lui Iisus”, spune
: “Este imposibil ca un om care a iesit din mormant pe jumatate mort, care a
trebuit sa se tarasca, slab, bolnav si lipsit de ingrijiri medicale, care avea
nevoie de bandaje, de intarire si de ingrijire, este imposibil ca un astfel de
om sa fi facut Apostolilor impresia ca El era biruitorul mortii, printul
vietii, impresie care stã la temelia viitoarei lor predicari.
O asemenea sculare nu ar fi putut decat sa slabeasca
impresia pe care El o facuse asupra lor in timpul vietii si al mortii ; cel
mult ar fi putut sa le dea o senzatie de mila si compatimire, niciodata insa nu
le-ar fi schimbat intristarea in entuziasm, sau sa le fi inaltat intristarea
pana la adorare”.
(
2 ) Ipoteza inselaciunii.
Alti detractori au afirmat ca “Invierea” n-a fost decat
un truc, o inselaciune la care au recurs Apostolii ; acestia au furat Trupul
lui Iisus din mormant, in timp ce strajerii dormeau.
L-au ascuns, iar apoi au raspandit zvonul ca Hristos a
inviat.
Aceasta ipoteza e cea mai slaba si mai puerila, de aceea
e si mai usor de combatut.
Tocmai spre a inlatura orice posibilitate a furtului,
conducatorii iudeilor au luat toate masurile necesare ca mormantul sa fie pazit
cu strasnicie de catre soldatii ceruti de la Pilat, iar piatra mormantului sa
fie pecetluita.
Soldatii de garda nu puteau sa adoarma, deoarece o astfel
de nechibzuinta era pasibila de pedeapsa cu moartea.
Dar chiar daca – prin imposibil – ar fi adormit, n-ar fi
adormit toti, iar zgomotul pravalirii pietrii [ pietrei ] de pe mormant i-ar fi
trezit, astfel ca ucenicii care ar fi incercat sa fure Trupul Invatatorului
lor, ar fi fost prinsi.
Pe de alta parte,
starea psihologica in care se aflau Apostolii si cei apropiati lor, infricosati
si de-a dreptul ingroziti de cele ce se petrecusera cu Invatatorul lor, inchisi
in casa de frica iudeilor, facea imposibil actul furtului.
Cum puteau acesti
oameni timorati, sa indrazneasca a veni noaptea la mormant, sa fure Trupul lui
Iisus, cand stiau cu cata strasnicie era pazit mormantul de catre soldatii
romani ?
In realitate,
lucrurile s-au petrecut cu totul altfel.
Convinsi de minunea Invierii, insisi unii dintre soldatii
de paza au alergat in cetate si au vestit mai marilor preotilor, minunea ce se
facuse.
Surprinsi si aflandu-se in deruta, acestia, spre a
innabusi vestea Invierii lui Isus – de care acum nici ei nu se mai indoiau – au
mituit pe soldatii de paza, indemnandu-i sa spuna ca Trupul lui Iisus a fost
furat din mormant pe cand ei dormeau, de asemenea i-au asigurat ca nu vor fi
pedepsiti, deoarece ei vor imbuna si pe dregatorul roman, iar pe ei fara grija
ii vor face, ceea ce s-a si intamplat.
Dar, sa admitem ca furtul Trupului era posibil.
Ce ar fi putut face Apostolii cu acest Trup, si la ce
le-ar fi folosit ?
Avea rost furtul Trupului cand moartea Celui pe care-L
iubeau le-a zdruncinat credinta in dumnezeirea Lui ?
Inaintea unui Trup mort, unde ar mai fi fost entuziasmul
si convingerea in dumnezeirea Celui pe care de acum inainte aveau sa-L
propovaduiasca drept biruitorul mortii ?
Nu e de neinteles ca imnologul crestin, spre a raspunde
iudeilor care au inventat ipoteza furtului Trupului lui Iisus, se
intreaba : « Cine a mai vazut sau cine a auzit pe mort sa-l fure vreodata ? »
( 3 ) Ipoteza viziunii.
Realitatea
Invierii Domnului este infatisata in Sfintele Evanghelii ca si in alte carti
ale Noului Testament, cu atata precizie si cu atatea amanunte, incat nimenea
n-ar trebui sa se indoiasca de adevarul ei.
Aceasta si pentru faptul ca Mantuitorul a dovedit-o prin
numeroasele Sale aratari dupa Inviere, prin convorbirile pe care le-a avut cu
Apostolii, prin faptul ca a mancat impreuna cu ei si, in sfarsit, prin
Inaltarea Sa la cer in prezenta lor.
Cu toate acestea,
au fost unii care au negat realitatea aratarilor Mantuitorului dupa Inviere,
considerandu-le simple viziuni subiective ori colective, datorita starilor
psihopatice pe care le-au avut unii dintre Apostoli sau femeile din cercul lor.
Cei ce au avut
astfel de viziuni – stari psihice care se datorau unor boli nervoase de care ar
fi suferit Apostolii si femeile din jurul lor – le-au raspandit peste tot, in
felul acesta “Invierea” transformandu-se dintr-o stare patologica, intr-un fapt
istoric.
Dar faptele
petrecute dupa Inviere dovedesc, fara putinta de indoiala, realitatea acesteia
:
( a ) Mai intai, este cu totul fals
si injust sa atribui Apostolilor si femeilor carora li s-a aratat Iisus dupa
Inviere, boli de natura psihica sau nervoasa, despre care nu existã niciun
indiciu in sfintele Evanghelii.
Atat Apostolii, cat si femeile, in tot timpul Patimilor,
mortii, coborarii de pe cruce si ingroparii lui Iisus, s-au comportat absolut
normal, ca dealtfel si inainte si dupa Inviere.
( b ) Ca Apostolii si ucenicii n-au
avut boli psihice si nici macar dispozitia de a avea viziuni, o dovedeste
faptul ca aratarile Domnului dupa Inviere s-au petrecut in locuri diferite, in
fata unor persoane diferite, si la intervale de timp diferite.
Astfel, mai intai
S-a aratat pe cale femeilor mironosite ( Matei 28, 9 ) ; Mariei Magdalena (
Ioan 20, 16-17 ) ; lui Luca si lui Cleopa pe calea spre Emaus ( Luca 24, 13-32
) ; Apostolilor in lipsa lui Toma ( Luca 24, 36-42 ; Ioan 20, 19-23 ) ; dupa
opt zile Apostolilor in prezenta lui Toma ( Ioan 20, 24-29 ) ; unora dintre
Apostoli la lacul Tiberiadei ( Ioan 21, 10-14 ) ; apoi la peste cinci sute de
frati ( I Corinteni 15, 6 ) ; lui Iacov ( I Corinteni 15, 7 ) si, in sfarsit,
dupa cativa ani lui Saul ( I Corinteni 15, 8 ).
Toate aceste
aratari, precum si imprejurarile diferite in care s-au petrecut, aratã cã n-a
putut fi vorba de nicio viziune subiectiva a unora dintre persoanele carora S-a
aratat, si nici de una colectiva ( prin sugestie in masa ), ci au fost aratari
reale.
( c ) Soldatii romani care au pazit
mormantul, trebuie considerati cei mai obiectivi si nepartinitori martori ai
Invierii, deoarece ei au venit in cetate si au vestit mai marilor preotilor si
capeteniilor iudeilor, Invierea Celui pe care-L pazisera la mormant.
( d ) Toti martorii aratarilor
Domnului au fost atat de convinsi ca Acela pe care L-au vazut e cu adevarat
Hristos Cel Inviat, incat au considerat o datorie sa marturiseasca adevarul
Invierii in orice imprejurari, indiferent de consecintele pe care urmau sa le
suporte.
( e ) Purtarea mai marilor preotilor
si capeteniilor iudeilor, dovedeste ca ei n-au negat realitatea Invierii Celui
rastignit, dar au incercat sa ascunda adevarul, prin tot felul de mijloace.
Chiar cand, dupa Pogorarea Duhului Sfant, Apostolii au
propovaduit pe Iisus Nazarineanul Cel Inviat, iudeii n-au negat
realitatea Invierii.
Dar i-au oprit sa
vorbeasca in numele lui Iisus ( Fapte (Acte) 5, 40 ).
( f ) Apostolii au fost pe deplin
convinsi ca Cel ce li S-a aratat a fost Iisus Hristos Cel Inviat, si nu o naluca,
ci o fiinta corporala, care era in Trup.
Spre a le risipi
orice indoiala, la cererea Lui, Apostolii i-au pipait Mainile si Picioarele,
putandu-se convinge ca nu e duh de nalucire, de asemenea le-a cerut de mancare,
si ei i-au dat peste si un fagure de miere ( Luca 24, 39-42 ).
La fel Toma, dupa
ce i-a pipait ranele cuielor si Coasta, a exclamat : “Domnul meu si
Dumnezeul meu” ( Ioan 21, 27-28 ).
De asemenea, la
lacul Tiberiadei a mancat cu ucenicii paine si peste ( Ioan 21, 13 ).
Un
fapt de netagaduit este cã Invierea Domnului a avut o influentã extraordinara asupra Apostolilor.
Inainte de Inviere –incepand cu prinderea si judecata lui
Iisus, si terminand cu moartea si ingroparea Sa – Apostolii erau cuprinsi de
frica, ascunzandu-se de teama de a nu fi si ei prinsi.
Nici Petru n-a dat dovada de curaj, lepadandu-se de trei
ori de Hristos in curtea arhiereului.
In timpul
rastignirii, dintre Apostoli numai Ioan e prezent, iar pogorarea de pe cruce o
fac doi din cercul mai apropiat lui Iisus, Iosif si Nicodim.
Inchisi in casa,
nici la mormant nu indraznesc sa mearga.
Mai curajoase si
mai atasate suferintelor Domnului, se dovedesc a fi femeile mironosite, care in
ziua cea dintai a saptamanii (Duminica), dis-de-dimineata, merg la mormant,
spre a face cele dupa datina cu Trupul celui mort.
Apropiindu-se de
mormant, afla vestea Invierii Domnului de la Inger, care le trimite sa-i
instiinteze pe Apostoli.
Pe cale, li se
arata Iisus Cel Inviat, Care le trimite sa vesteasca Apostolilor Invierea Sa.
Dar Apostolii primesc
vestea cu neincredere.
Chiar si Petru si Ioan alearga la mormant, mai mult din
curiozitate, decat din convingere, si numai dupa ce vad giulgiurile in mormant,
singure zacand, incep sa creada ca Iisus a Inviat.
Cum se explicã atunci, transformarea bruscã a Apostolilor,
din oameni cuprinsi de frica, neincredere, indoiala si nehotarare, la
sentimentele de bucurie si certitudine a Invierii ?
Aceasta
transformare s-a produs aproape instantaneu, indata ce Domnul li S-a aratat in
locuri si imprejurari diferite, si s-au convins prin propriile lor simturi ca
n-au inaintea lor o naluca, ci pe Hristos Cel Inviat.
Efectul Invierii a fost coplesitor : din fricosi, timizi,
neincrezatori, indoielnici si nehotarati, ei devin plini de curaj, indraznesti,
increzatori, hotarati si pe deplin convinsi de realitatea Invierii.
Increderea,
curajul si entuziasmul de a-L propovadui, le dobandesc indeosebi dupa Pogorarea
Duhului Sfant, precum le spusese Domnul inainte de Inaltarea Sa la cer :
“...veti lua puterea cand Duhul Sfant va veni peste voi si Imi veti fi Mie
martori in Ierusalim si in toata Iudeea si Samaria si pana la marginea pamantului”
( Fapte (Acte) 1, 8 ), cand incep sa-L vesteasca pe Domnul cu mult curaj si
indrazneala.
Iar cand sunt prinsi, raspund neinfricat la intrebarile
sinedristilor, refuzand sa se supuna poruncii acestora, de a nu-l mai
propovadui pe Iisus Nazarineanul, si infruntandu-i cu raspunsuri la care
acestia n-au ce le replica : “Socotiti voi insiva daca e drept sa ascultam
mai mult de oameni decat de Dumnezeu” ( Fapte 4, 19 ).
Si indiferent de persecutiile la care sunt supusi din
partea iudeilor, Apostolii vestesc pe Domnul cu mult curaj in Ierusalim, in
Iudeea, in Galilea, in Samaria, iar apoi peste hotarele Palestinei, la oameni
si in locuri necunoscute si oricate suferinte indura, nimic nu-i abate de la
misiunea incredintata de Domnul : “Mergand invatati toate neamurile,
botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh...” ( Matei 28,
19 ).
Cine a operat aceasta transformare a unor oameni simpli,
care au devenit invatatori lumii ?
Puterea
Duhului Sfant revarsata peste ei in Ziua Cincizecimii, dar si convingerea lor
neclintita in dumnezeirea lui Iisus Hristos Cel Inviat, cu Care, dupa Inviere,
au stat impreuna patruzeci de zile si de la Care au primit ultimele indemnuri,
sfaturi si porunci in legatura cu predicarea Evangheliei la toate neamurile.
{{{{{
( Extras din Teologia Dogmaticã, Manual pentru seminariile teologice, Pr.prof.dr.
Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zãgrean, PAGINILE 251-257, tiparita cu
binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Romane, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,
Bucuresti, 1991 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu