SALUT ! crestinii si
acatistele "roaba Domnului", 14 avril 2016
Objet :
|
SALUT ! crestinii si acatistele "roaba Domnului"
|
De :
|
Olivia Marcov (...)
|
À :
|
....
|
Date
:
|
Jeudi 14 avril 2016 21h31
|
Despre crestini si noutatile de azi
:
Aceeasi mana criminala ?
Daca ati remarcat, este aceeasi mana
criminala, sunt sigura ca trebuie sa existe o legatura, ceva, o legatura tot
exista, o explicatie...
Va explic la ce
ma refer :
( 1 ) Azi intrand pe Facebook, am
intrat pe pagina Grupului Chretiens d’Europe, format de dl Jean Villars.
Am luat cateva stiri, articole si
v-am trimis un link catre fiecare.
( 2 ) Dar, tot astazi pe Facebook am
cautat cateva fotografii cu Parintele Arsenie Boca, in haina lui din lana alba,
lunga, de calugar, un vesmant de calugar foarte frumos.
Intrucat sunt pe FB mai multe pagini
FB, toate despre Parintele Arsenie Boca, totusi pagini diferite, am gasit
fotografia Parintelui in haina alba din lana, cu centura sau cureaua lui din
piele pe catarama careia isi trecuse initialele lui Iisus Hristos I.H.S. NIKA
Invingatorul.
In dreptul fotografiilor din albumul
cu “fotografii rare”, de pe pagina “Parintele Arsenie Boca”, era si o
explicatie, pe care am luat-o si am asezat-o intr-un fisier word.
Am gasit si o
marturie a unui preot, care uitati cum descrie conduita unui anchetator, fata
de Crucea lui Cristos :
« Parintele
Adrian Făgețeanu de la Lainici (1912 - 2011):
''… Când am
fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada
de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou
crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat
în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera
de tortură, îmi spuneam: “Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o
să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere.
Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia.
În închisoare
încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am
aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea
numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate –
în puşcărie, eram şi viu, şi mort, deopotrivă.” “
Intrand
pe pagina Grupului “Chrétiens d’Europe”, aici am gasit,
in jurul unui articol, in care inca din titlu aflam ca, daca in Arabia Saudita
nu se deschide o Biserica, atunci nici in Norvegia nu se cladeste o moschee,
comentariile persoanelor.
Si, una
dintre persoane povestea ca timp de vreo 3 ani a fost cu sotul si copiii lor in
Arabia Saudita, sa lucreze, si cand au sosit in tara aceasta, le-au fost smulse
de la gat celor doi soti, ei si sotului ei, medalioanele de la Botezul lor.
Iata ce
povesteste persoana care comenteaza, citez :
“ [...]bien
vrai en arabie saoudite ou j ai vecu trois ans avec mon epoux et mes trois
enfants ( pour le travail) à djeddha.....même pas le droit de porter notre
chaine au cou avec notre medaille de baptême , elles nous furent arrachées du
cou dès l arrivée sur le sol de ce pays , ce qui avaient effrayé mes "
petits".......
Ea spune
asa : « foarte adevarat in arabia saudita unde am trait trei ani cu
sotul mei si cei trei copii ai mei ( pentru serviciu/munca ) la djeddha...nici
macar dreptul de a purta lantul nostru la gat cu medalia de la botez, ele
(lanturile cu medalia fiecaruia) ne-au fost smulse de la gat inca de la sosirea
pe solul acestei tari, ceea ce ii speriase pe « micutii »
mei... »
Articolul
comentat era acesta :
http://chretiens2000.over-blog.com/2014/07/pas-d-eglise-en-arabie-saoudite-pas-de-mosquee-en-norvege.html
Si, vreau sa va
spun ca mult timp, mai multi ani, chiar acasa am avut probleme in legatura cu
rugaciunile si acatistele “mele”.
Candva, prin
2003, tata imi spunea ca religia iti face rau, si nu stiu daca a spus si
rugaciunile.
Tatei ii era greu
sa inteleaga, de fapt nu vroia sa inteleaga cuvantul din rugaciunile ortodoxe
si de pe acastiste, cand spunem ca suntem robii, robul/roaba lui Dumnezeu.
Francezii spun
“le serviteur”, servitorul.
Tata nu suporta
acest cuvant, cum sa fii rob ?
Faptul in sine ca
Dumnezeu este Atotcreatorul si Atotputernicul, cel care ne-a facut pe noi toti
si planetele si tot universul, parea sa nu il stie.
Si poate nu stie,
pentru ca nu stie religie deloc.
Dar atunci de ce
sa faci asa crize de suparare ?
Pentru ca eu
scriam si dadeam Acatiste la Biserica si ii spuneam bucuroasa ca m-am rugat
pentru el, ca l-am trecut in acatist.
In loc de
multumire, tata se enerva teribil.
La inceput nu
mi-a spus de ce.
Au trecut anii si mi-a spus ca el nu e robul
lui Dumnezeu, cum spun eu.
Pe acatist se scrie cand te rogi, asa :
« se roaga
Olivia, roaba lui Dumnezeu, pentru.... “ si aici poti completa cu cererea ta,
de pilda : “pentru robul lui Dumnezeu Nicolae, pentru sanatatea acestuia, ...”
etc.
Apoi, tata mi-a
explicat ca servitor si rob nu e acelasi lucru, si ca, rob e mult mai grav.
“Servitor” e
cuvantul folosit de francezi in rugaciunile lor, dar “servitor” inseamna sa fii
la dispozitia lui Dumnezeu, sa te pui la dispozitia Lui, sa i te abandonezi.
Sigur, e totusi
ciudat ca tata nu intelege, oricum vede si el concret ca Dumnezeu nu “ia” robi,
nu ia sclavi, nu face din oameni slavi sau robi.
Dupa niste ani,
cam din 2010, cu aproximatie, am inceput sa imprim acatiste de pe site-urile
crestinortodox.ro, sau dervent.ro, si de pe alte pagini web, unde le gaseam,
daca gaseam vreun acatist care imi lipsea, pe care nu il aveam.
Cu timpul s-au
facut vreo doua teancuri, aranjate frumos, inaltute, de Acatiste imprimate pe
coli A 4, asezate pe o masuta scunda din sufragerie, de langa masa cea mare.
Acuma, nu stiu,
ma intreb daca parintii mei nu au discutat si cu alte persoane.
Despre acatiste.
Sau, nu stiu.
Dar, ca de obicei spun : exista o explicatie.
In ziua pensiei,
mama – asta da, vorbea cu domnul Doru, domnul postas, intr-o vreme cand domnul
Doru intra in casa, mama i se adresa cu “domnul doctor”.
Domnul Doru nu o
contrazicea, nu ii spunea ca el nu e doctorul, ci postasul.
De altfel la noi
in casa, in calitate de medic, care sa consulte adica, in acest sens, din cate
stiu eu, a intrat numai vecina noastra, dna doctor Veronica Gheorghita-Mare, pe
care o cunoastem din 1971, 1972 cand ne-am mutat in acest bloc, R 4 din Drumul
Taberei 57, sector 6.
Insa, cu o zi
inainte sa vina postasul, mama incepea sa stranga prin casa, apartamentul a
devenit mic, pentru lucrurile care s-au adunat, asa cum se aduna in orice casa.
Si mama le
strange cat de mult poate, apoi da cu aspiratorul.
Intr-o vreme nu
ii placeau la vedere cartile mele de rugaciuni.
Dar nu ii
placeau, si “pace”.
Vorba vine
« pace », ca numai pace nu aveam cu ea, pe tema carticelelor mele de
rugaciuni.
Apoi au fost la
rand acatistele, care se vad pe masuta scunda, pagini A 4 ca dimensiune,
imprimate cu Acatiste, paraclise, canoane si rugaciuni si catolice, desigur,
Novene, Drumul Crucii, articole despre credinta, etc.
Intr-o buna zi,
nu stiu cum s-a intamplat, cautand niste Acatiste imprimate de mine, am gasit
ca imi lipsesc unele recent imprimate.
Asa m-am suparat,
intristat, incat am inceput dintr-o data sa ii scriu lui Dumnezeu : aceea a
fost prima mea Rugaciune-Scrisoare pe care am scris-o cu toata tristetea si
durerea in suflet, dupa ani si ani in care oameni, intelectuali, parintii mei,
mama nu are facultate, dar a fost o tanara domnisoara foarte instruita, pana sa
aiba, intr-adevar nenorocul de a o lasa sa inceapa facultatea.
Nu a fost lasata.
Apoi ea a inceput
si a urmat si terminat o scoala de desenatori proiectanti tehnicieni, si toata
viata ei cu asta s-a ocupat, scria stas deosebit de frumos, stia sa “traga” –
asa se spunea – in tus, desena pe hartie de calc, s-a priceput foarte bine la
aceasta profesie a ei, muncea elegant, adica in birouri, alaturi de ingineri,
in Institutul de Proiectari al uzinei Vulcan.
Insa, desigur,
ca, dupa anii din Algeria unde nu a lucrat, a si citit in Algeria, la Bucuresti
s-a ocupat de casa, de copii, de serviciu, si nu a mai avut ea timp de lecturi.
Dupa ce i-am
scris in 2015 prima mea Rugaciune-Scrisoare lui Dumnezeu in care ii povesteam
ce am patit, ca nu imi gasesc niste Acatiste, din acel moment am inceput sa ii
scriu lui Dumnezeu, l-am rugat sa imi pazeasca rugaciunile, pentru ca eu le-am
cules, adunat, imprimat, in timp, si sunt acolo, adunate la un loc, carti
intregi de rugaciuni.
Este o adevarata
munca.
Tata imi spunea
ca “iar imprimi ? ce faci cu astea ? acatiste ?! “
Insa, Dumnezeu e
Mare si nu e bine sa Il superi.
Am vazut aceasta
cu ochii mei.
Cand am scris
prima Rugaciune-scrisoare, dupa aceea imediat am inceput sa scriu Rugaciuni in
caiete de rugaciuni.
Si, iata, ispita
: tata a dorit sa se uite ce scriu eu in caietul meu.
I-a spus mamei.
Eu am auzit, am
tacut, oricum, ce scriu, scriu, si daca vrea, poftim, sa citeasca, o sa afle.
Insa, da, normal
ca nu mi-a placut.
Era in primavara lui 2015.
In vara 2015, si
desi l-am sfatuit sa nu se oboseasca, se simtea rau, slabit, nu m-a ascultat si
a plecat catre o verisoara a sa din Brasov.
Pe drum i s-a
facut brusc rau si a cazut in strada, sau nu stiu in ce loc se afla, brusc.
A fost salvat, nu
stiu cum, poate a reusit sa sune apoi la 112, avea mobilul cu el, prin
exceptie, multi ani a avut un mobil pe care l-a tinut in casa, ca pe un obiect,
niciodata deschis, nou-nout, niciodata folosit.
Poate a trecut
cineva pe langa el si a sunat la 112.
In tot cazul pe
mobilul sau este un apel la 112, si la scurt timp dupa aceea, mama si fratele
meu care nu imi spun ce fac ei, unde merg cand pleaca de acasa, au revenit uc
mobilul tatalui meu.
Au spus, cand am
intrebat unde e tata, ca ... nu au spus, cand am intrebat daca e la Brasov,
mi-au spus, mama mi-a raspuns ca „da“, este la Brasov, si nu stie cand va veni
acasa.
Eu insa, m-am
rugat, i-am scris lui Dumnezeu, si eu ma rog si fara sa astern in scris, deci
cand imi spun rugaciunile....acatistele, iata !
“Ce ai sa faci cu
acatistele astea ?” – parca ii aud mereu intrebarea.
De pilda, te pot
ajuta sa iti salvezi viata...
Si asa a fost.
Tata era sa moara
in 2015, in vara.
Era sa moara.
A scapat ca prin
miracol.
Cand s-a intors
acasa, am stiut doar ca a fost in spital, nu mi-a spus nici unde anume, decat
ca mergea inspre Brasov, iesise din Bucuresti, lucruri aflate de mine, dupa
intrebari puse, incet, una dupa alta, si mai departe a tacut, a spus ca nu mai
stie.
De altfel chiar
parea pierdut complet, nu exagera, nu “inflorea”, cand a venit acasa, la mana
cu urmele acelor de la perfuzii.
Mi-a spus chiar
ca : “da’ ce ? eu mai stiu ?”
Deci nu a
continuat povestirea, si nu stiu exact ce s-a intamplat in vara 2015 cand a
cazut dintr-o data, in strada.
Insa, dupa aceea,
cand slabit, era foarte slabit si oricum nu se simtea bine, dupa un timp de
fapt, dupa niste luni, s-a internat in spital si iarasi nu mi-a spus, dupa
externarea lui, si dupa alt timp, am vazut ca are o cicatrice, in dreptul
prostatei.
Deci s-a operat
cand s-a internat in spital, dar nu in vara 2015, ci, dupa aceea.
Nici azi nu mi-a
spus, iar eu nu i-am spus ca vad ca are o cicatrice.
In vara 2015 :
stand el in pat, slabit rau, mama langa el, in fotoliu, aud ca ii povestea
mamei, franturi din experienta lui, noi nu am fost cu el, eu nu am stiut nici
unde a plecat de acasa, pur si simplu plecase, intr-o zi, si nu s-a mai
intors...
Mama si fratele
meu nu imi spuneau nimic, dar nimic.
Si ce ii povestea
mamei, tatal meu : “....si, dintr-o
data, AM VAZUT O LUMINA MARE, SI CRESTEA, se facuse asa MARE, o lumina mare..
si tot crestea !”
Mie mi-a fost clar auzindu-l, ca era sa moara
si ca l-a readus pe lume Dumnezeu, Isus Cristos !
Iata un exemplu
despre ce poti sa faci cu acatistele alea ... si cu rugaciunile astea....
Poti salva viata unui om.
Revenind la ziua
dinaintea zilei de pensie, a parintilor mei....
Nu au trecut
decat cateva luni de zile, cand mama intr-o zi, din nou, era foarte nervoasa,
inainte de venirea domnului Doru, domnul care
aduce pensia, postasul, sau “domnul
doctor Doru”....
Si mi-a spus ca “
Nu.... Acatistele astea ma deranjeaza, rugaciunile acestea” si a aratat spre
masuta scunda din sufragerie...
Pe urma, s-a mai
intamplat ceva...
Obisnuiam sa spun Litania Lauretana.
Dar eu spuneam
multe rugaciuni, nu numai pe aceasta.
Insa in 2010 mai
cu seama, desi nu numai in 2010, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din
Drumul Taberei, mergand la liturghii, se rostea in biserica, cu Parintele,
Litania Lauretana, cu totii, colectiv.
Pana de
curand....deci spuneam Litania Lauretana.
De obicei se
spune la sfarsitul Rozariului.
Dar se poate
spune si separat.
Si, dupa catva
timp, parintii mei dintr-o data se suparau pe mine, casunau pe mine, nervosi
nevoie mare !
La inceput si
mult timp, eu nu mi-am dat seama de nimic.
Rugaciuni eu tot
spuneam.
Dar am inceput sa
fiu atenta si am vazut ca, dupa ce spun Litania Lauretana, dupa un timp, mai
scurt, mai lung, pe parintii mei efectiv ii apuca dracii.
In 2003 eu
spuneam Litania Lauretana, pentru ca o aveam in carticica mica a rugaciunii
Rozariului.
Nu mai stiu cand
exact am cumparat carticica, uneori cartile acestea nu au o data, alteori au o
data, dar tu le poti cumpara dupa mai multi ani de la aparitia lor in librarie
adica.
Oricum ar fi, eu
stiam de Litania Lauretana si de acolo sau din alta sursa, o citeam.
In vara 2003,
parintii mei erau incredibil de suparati si nervosi, nu aveau stare.
Ei cam asa au
fost mereu dupa ce ne-am intors la Bucuresti in septembrie 1976, dar in 2003 au
si actionat impotriva mea si m-au reclamat si inchis.
A fost simplu
pentru ei.
Incredibil ce
simplu.
Asa, pur si
simplu.
Numai sa vrei si
poti sa inchizi un om.
Si cand e copilul
tau.
Daca si
judecatorii ar inchide asa simplu un om, si “judecand” dupa dracii pe care ii
au oamenii pe ei, impotriva unuia sau altuia, nu vreau sa ma gandesc cati ar fi
inchisi sau ar fi fost inchisi, din toata populatia tarii.
Ma gandesc insa,
daca parintii mei nu au stat de vorba cu cineva, inclusiv despre acatiste.
Esti vinovat ca
spui acatiste, “religia iti face rau”.... si tot asa.
“acatistele ma
deranjeaza” , “ da, da, robul lui Dumnezeu” – tipa tata suparat prin casa, eu
eram vinovata ca “l-am facut pe el robul lui Dumnezeu”...”eu sunt robul lui
Dumnezeu, da, da, bine...”
Normal, nu a fost
bine.
Pentru mine.
Intr-o zi insa,
de cand tot navighez eu pe paginile de pe facebook, am gasit, pe internet pana
la urma, dar plecand poate de la o postare de pe FB, pagina web a Episcopiei Catolice din Chisinau, orasul in care s-a nascut
tatal meu.
Si moldovenii ce
facusera ?
Au scris
rugaciunile de baza, catolice, dar si Tatal Nostru, pe care o avem si noi
ortodocsii, normal, in limba « moldoveneasca », in limba romana si in
limba rusa.
Eu nu inteleg
limba rusa, deloc.
Dar, am vazut
rugaciunea in moldoveneasca, sa o numesc asa, limba lui Stefan cel Mare
Voievod, si apoi am vazut ca era in rusa.
Am vazut
rugaciunea “Angelus”, in care Fecioara Maria primeste Vestea cea Buna de la
Ingerul Gabriel trimis de Dumnezeu si afland ca va lua in pantece si va naste
Fiu, ea, Preasfanta Fecioara a rostit cuvintele de supunere, abandonare vointei
lui Dumnezeu, de acceptare, “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau !”
Tata e sensibil
la limba rusa, pentru ca atunci cand era micut copil in familie cu parintii
vorbeau in limba rusa acasa la ei.
Daca bunicul meu
Alexei Markov era rus de origine, fireste.
Si atunci l-am
chemat pe tata in fata computerului, si l-am rugat sa citeasca ( pentru ca eu
citisem incet, cu greu, in ruseste, ma chinui cu literele, dar imi iese, daca
am rabdare.... ) ce scrie acolo in ruseste, unde in romaneste spune Fecioara
Maria :
“Iata ROABA DOMNULUI, FIE MIE DUPA CUVANTUL
TAU !”
Si l-am intrebat : “Tati zi-mi si mie,
citeste-mi ce scrie aici ?”
“Vot Raba Gospodi” – cam asa ceva este in limba
rusa.....
“Vot Rabba Gospodi !” – “Iata ROABA DOMNULUI”.
Se uita tata cu
atentie si tace, el asa face intotdeauna, nu se repede, se uita, se uita, se
uita, vazuse de fapt...
Si eu : “Tati,
zi-mi, ce scrie, citeste-mi si mie !”
Dar, ce credeti ?
Tata nu vroia sa
citeasca cuvantul cu pricina : “ vot RABA GOSPODI...”
Si a inceput ca “ pai scrie, pai nu vad, pai
scrie asa... “ pana la urma s-a caznit el, s-a opintit el, si cu vocea moale a
rostit cuvintele !
I-am multumit frumos si a plecat in
sufragerie.
A plecat asa, oarecum, gandindu-se.
Si asa, noroc cu
Chisinaul, orasul sau de bastina, acolo moldoveni si rusi, inalta rugaciuni la
Cer si spun :
“Vot Raba
Gospodi”....
“Fiat
mihi secundum verbum Tuum !” – Fie mie dupa cuvantul Tau !
Marit esti
Doamne !
21h28 la Bucuresti si va spun Noapte buna.,
pe maine,
mai povestesc si
maine eventual,
desi, nu e
amuzant, mai ales cand vrei pacea si vrei pacea in familie si sa nu cumva sa
iti faca vreun rau cand ii apuca demonul...
Doamne apara-ma !
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu