SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL, grabnic ajutator
in primejdii si ravnitor al dreptei credinte. RUGACIUNE LA VREME DE PRIMEJDIE.
Sf.Grigorie Decapolitul Aparatorul icoanelor ; cuvantul-ortodox.ro
Sf.Grigorie Decapolitul
Aparatorul icoanelor
“De n-am avea pe
sfintii Tai rugatori…
Multe necazuri si stramtorari vin asupra noastra, de
pretutindeni. Ispite si primejdii din
partea patimilor care zac in noi, ispite si primejdii din partea lumii, a
trupului, a diavolului, si, cel mai dureros, ispite si primejdii chiar si din
partea celor apropiati ai nostri.Si indrazneala catre Dumnezeu nu avem, din
pricina pacatelor noastre.
In
astfel de momente, sa ne aducem aminte, insa, de Sfintii lui Dumnezeu. “Doamne,
de n-am avea pe sfintii Tai rugatori si bunatatea Ta milostivindu-Te spre
noi…” de mult am fi pierit din fata Ta, din pricina maniei Tale care cu
dreptate se porneste asupra noastra. De n-ar fi Sfintii Tai rugatori
pentru noi, am pieri din pricina atator scarbe pe care nu le-am putea duce.
Dumnezeu, insa, in marea Sa milostivire asupra noastra, ne-a daruit Sfintii.
Unul din marii nostri Sfinti ajutatori si protectori esteSfantul Grigorie
Decapolitul, cu moastele aflate la Man. Bistrita-Valcea. In rand cu Sfanta Parascheva, Sfantul Dimitrie Basarabov,Sf. Mc. Filofteia, Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, si Sf.
Grigorie Decapolitul este un mare dar al lui Dumnezeu catre noi, avand moastele
la noi in tara aproape intregi. Sa alergam, asadar, cu credinta, la
ajutorul Sfantului Parinte Grigorie Decapolitul, la adapostul lacrimilor sale!
Pe langa
minunile sale, Sfantul Grigorie Decapolitul trebuie cunoscut ca un mare
aparator al dreptei credinte. De altfel, nevointele sale monastice au fost
insotite de zel apostolic de propovaduire si de marturisire a
ortodoxiei. Pilda sa trebuie redescoperita si inteleasa in vremurile noastre,
deoarece arata, iara si iara, cum calea Parintilor Bisericii este cea a
curajului, a marturisirii cu orice pret a Adevarului, si nu cea a compromisului
sau a unei smerenii false, fatarnice. Inca de la inceputul calugaririi sale,
Sfantul Grigorie Decapolitul, dupa cum aflam din viata sa, il mustra (!)
pe staretul manastirii sale deoarece acesta era eretic, sprijinitor al
iconoclasmului. Sa ne folosim de viata si pilda sfantului, precum si de
prezenta sa langa noi, rugandu-l sa mijloceasca pentru noi la Hristos, pe care
L-a urmat pana la capat.
Toata indrazneala ce o ai catre Dumnezeu Cel ce te-a
preamarit pe tine, pune-o pentru noi, Preafericite Parinte Grigorie, si cu
sudorile lacrimilor tale stinge vapaia care pierde cu infricosarea neamul
omenesc. Frica ce ne-a cuprins ne-a facut sa
indraznim a alerga la ajutorul tau ca sa rogi pe Atottiitorul fapturii sa
inceteze dreapta Sa manie care este asupra noastra, ca sa nu pierim cu totul
intru faradelegile noastre.
Vedem ca
rodul muncii noastre se distruge repede si cu totul se risipeste; auzul se
ingrozeste si vederea se inspaimanta, iar avandu-te pe tine, Preasfinte,
Parinte Grigorie, luminator si rugator si sprijinitor, ne rugam grabeste de
imblanzeste cu fierbintile tale rugaciuni pe Imparatul cerurilor, Cel ce ne-a
iubit pe noi, sa ne izbaveasca din primejdii ca sa nu pierim mai inainte de
vreme pentru pacatele noastre.
Cine va
suferi multimea pacatelor noastre, si adancul milostivirii Tale cine-l va
pricepe, preabunule Stapane Doamne. Si catre cine altul sa alergam ca sa ne
scape de aceasta pierzare ce s-a pornit din iutimea maniei Tale pentru pacatele
noastre. Ci, o, Dumnezeule, si Ziditorule a toata faptura, frica ce s-a adunat
in noi ne-a slabit puterea noastra, deci impreuna cu rugatorii care din veac
ti-au placut Tie, si noi pacatosii, cu genunchii plecati si cu duhul umilit,
ridicam ochii nostri, fiind cuprinsi de spaima; cu smerenie ne rugam Tie,
adu-Ti aminte de milele Tale cele dintru inceput si nu trece cu vederea
glasurile noastre, ale nemultumitorilor, si ocroteste pe cei ce i-ai zidit dupa
chipul Tau, ca sa nu sufere mostenirea Ta atata pierzare. Sa nu fie faptura Ta
bucuria diavolilor si a necredinciosilor care nu te cunosc pe Tine, ci pe noi
ne primeste intre alesii Tai, ca in buna stare si neclintita nadejde sa
preamarim multimea nenumarata a milelor tale.
Ravnitor al dreptei credinte
…”Deci,
Sfîntul Grigorie, văzînd că voia maicii sale nu este potrivnică scopului său,
ci mai vîrtos ajutătoare spre mîntuirea fratelui său – căci numai atunci se
cuvenea a nu asculta fiii pe părinţii lor, cînd aceştia îi sfătuiesc la ceva
împotriva voii lui Dumnezeu -, atunci s-a înduplecat să facă voia maicii sale
şi s-a dus în acea mînăstire al cărei egumen era un eretic, care avea mare
dragoste şi prietenie cu ereticii.
Acest
lucru, după ce l-a înţeles sfîntul, nu l-a suferit, ca un rîvnitor al
bunei credinţe ce era. Deci nu s-a temut deloc, ci cu îndrăzneală l-a
mustrat înaintea tuturor fraţilor mînăstirii aceleia, spunînd că nu este
vrednic a păstori atîtea oi cuvîntătoare, fiind eretic şi luptător contra
sfintelor icoane. Iar egumenul acela,
nesuferind mustrările sfîntului şi umplîndu-se de mînie, cu multă trufie a
poruncit celor ce-i stau înainte să bată pe sfîntul fără milă. Sfîntul a primit
mulţimea loviturilor ca o rouă cerească şi mulţumea lui Dumnezeu că l-a
învrednicit a suferi aceasta pentru dreapta credinţă.
Deci a
fugit din acea mînăstire, că nu suferea să stea cu ereticul acela la un
loc, urmînd şi canonul 121 al Sfîntului
Ioan Pustnicul, care dă voie monahului a ieşi din mînăstirea în care
egumenul este eretic. El fugind, s-a dus, purtînd pe trupul său rănile
care le luase asupră-şi de la egumenul eretic pentru adevărata credinţă. Apoi a mers la altă mînăstire, unde era
egumen o rudenie a maicii sale, care se numea Simeon şi care era arhimandrit
peste toate mînăstirile celor două cetăţi. Aceluia i-a spus toate cîte a
pătimit de la egumenul cel eretic, arătîndu-i şi rănile ce le luase de la
dînsul. Simeon a primit pe Grigorie cu toată bucuria, ca pe o rudenie a sa şi,
după ce l-a mîngîiat, l-a rînduit să petreacă cu ceilalţi părinţi şi fraţi ai
mînăstirii, dîndu-i canon şi rînduială, cum să petreacă şi în ce chip să se
nevoiască. După aceea l-a încercat spre toată fapta bună, cea lucrătoare, căci
şi el era foarte îmbunătăţit şi prea iscusit în toate luptele împotriva
duhurilor cele viclene şi în nevoinţele cele monahiceşti.
Tînărul Grigorie primea învăţăturile, sfaturile
şi îndemnurile către faptele bune, ale unchiului său, precum se aşează pecetea
pe ceara cea moale. Pentru aceea a sporit
în scurtă vreme în faptele bune şi în nevoinţele monahiceşti. Adică în
ascultare, în smerenie, în dreapta judecată, în cunoştinţă, în răbdare, în
blîndeţe, în dragoste către Dumnezeu şi către aproapele şi, în toate faptele
bune, încît s-a făcut iubit tuturor fraţilor mînăstirii, care ca pe un înger a
lui Dumnezeu îl socoteau. Iar fericitul Grigorie, cu cît se vedea cinstit de
către toţi, cu atît mai mult se smerea, în toate urmînd lui Dumnezeu, Celui ce
S-a smerit pentru noi, şi ne-a învăţat, zicînd: Luaţi asupra voastră jugul Meu,
şi vă învăţaţi de la Mine că sînt blînd şi smerit cu inima.
[…]
Petrecînd Cuviosul în chilia sa, liniştindu-se şi îndeletnicindu-se cu
nevoinţele cele pustniceşti, de-a pururea vorbea cu ucenicul său cuvinte
duhovniceşti şi pline de tot folosul sufletesc. Iar în una din nopţile acelea,
în care Cuviosul se îndeletnicea cu unele ca acestea, şezînd şi vorbind după
obicei cu ucenicul său, acesta a văzut ieşind din gura Cuviosului foc şi
lumina toată faţa lui, căci dădea raze ca soarele. Şi nu numai o dată, sau
de două ori a văzut aceasta, ci de mai multe ori.
Văzînd
această minune, s-a înfricoşat ucenicul, şi căzînd la picioarele Cuviosului s-a
rugat să-i descopere lui acea taină minunată, pe care adeseori o vedea cînd
şedea de vorbă cu dînsul. Iar Cuviosul,
cu blîndeţe şi cu smerenie, după obiceiul său, a zis către dînsul: “Aceasta o
pricinuieşte credinţa ta, fiule, căci eu mă ştiu pe mine că sînt om păcătos.
Însă zic ţie: că de se va curăţi omul pe sine de patimile trupului şi ale
sufletului, atunci, după cum însuşi Hristos a zis: “Tatăl şi Fiul şi Sfîntul Duh vin să se
sălăşluiască în unul ca acela”. Deci, după
ce se va învrednici să se facă într-acest chip, atunci nu mai grăieşte el, ci
Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru el. După cum zice: Voi veni şi locaş la el voi
face. Şi cuvîntul Domnului, după cum zice psalmistul, este cu foc lămurit”.
“Însă şi tu, fiule, dacă te vei
nevoi a te curăţi pe tine de patimile trupului şi ale sufletului, şi dacă
vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor, şi dacă te vei ruga stăruitor lui
Dumnezeu, ca Însuşi să-i dezrădăcineze şi focul cel dumnezeiesc să ardă materia
cea plină de patimi rele şi să înmulţească în sufletul tău rodul faptelor bune,
atunci şi tu te vei face locaş îndemînatic, curat şi vrednic de sălăşluirea lui
Dumnezeu în tine;iar cuvintele tale vor străluci, după cum a făcut Dumnezeu cu
smerenia mea, pentru milostivirea Lui cea nemăsurată. Dar eu îndrăznesc să zic
către dragostea ta, că pentru neîncetatele rugăciuni, care de-a pururea se
înalţă către El, ziua şi noaptea, din adîncul inimii mele, m-a cercetat cu
dumnezeiasca Lui milă.
Apoi
mi-a trimis sabie cu amîndouă părţile ascuţite şi aurită, a cărei frumuseţe nu
pot a o spune, şi dintr-însa strălucesc raze luminoase ca fulgerul, pe care
Dumnezeu, ca un milostiv ţi-a descoperit ţie de le-ai văzut. Deci,
păzeşte-te să nu spui taina aceasta nimănui, cît voi fi în viaţă, ca nu,
auzind, oamenii să socotească ceva de laudă pentru mine, căci atunci voi cădea
din slava lui Dumnezeu, pentru slava de la oameni. Că eu numai ţie ţi-am spus,
ca unui ucenic al meu, iubit şi nevoitor către fapte bune”.
*
[…] Sărăcia
lui era apostolică şi îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină
proastă îşi acoperea trupul. Cu astfel de petrecere trăind el, atît de
mult şi-a curăţit sufletul şi trupul de toate patimile, încît s-a făcut vrednic
de preoţie şi hirotonindu-se după lege, a fost preot vrednic şi de Dumnezeu
ales, slujind Sfînta Liturghie cu inima zdrobită şi cu duhul smereniei. Avea
încă şi răbdare multă, încît toate ispitele ce i se întîmplau, ori de la draci,
ori de la oameni, cu multă blîndeţe le înlătura, urmînd pe părinţii cei mai
înainte de Lege: pe Iov, întru pătimiri şi întru munci; pe Iosif, întru ispite;
pe Avraam, întru credinţă şi pe toţi ceilalţi. Cu smerenia lui a smerit şi pe
cei tineri şi mîndri; îngîmfarea slavei deşarte a lepădat-o şi a urît-o, precum
îl arăta haina lui cea smerită şi proastă. Sfiala în vorbire era neasemănată,
căci vorbea cu multă blîndeţe şi cucernicie, de aceea a moştenit pămîntul, cum
zice Domnul.
Dragostea
şi milostivirea atît de mult le-a cîştigat-o Cuviosul Grigorie, încît nu
pomenea nicidecum răul cuiva şi toate supărările ce-i veneau asupra, le răbda
ca pe nişte pricini de bucurie, păzind pînă la sfîrşitul vieţii sale această
lăudată doime a faptelor bune, adică dragostea şi milostivirea. Dar mai
înainte de toate, a păzit cu de-amănuntul credinţa cea dreaptă, şi în cuvinte
şi în fapte, avînd către dînsa rîvnă nemărginită şi înfocată.
Pe
eretici îi gonea cu toată puterea sa şi pe toţi îi învăţa cu cuvintele sale, să
se închine sfintelor icoane şi să le cinstească după predania Bisericii, nu ca
pe un Dumnezeu, precum bîrfesc cei fără de minte şi nebuni. Pentru aceea a
izbăvit pe mulţi de urîciunea aceasta şi i-a povăţuit la dreapta
credinţă, făcîndu-i să-şi verse şi sîngele pentru aceasta; după cum şi el
mărturiseşte, către toţi, că era gata, pentru cinstirea sfintelor icoane, să
primească moartea. Deci, cu mărturisirea aceasta s-a făcut mucenic, şi fără
bătăi şi fără răni a luat cununa mucenicească.
Pe lîngă
toate aceste fapte bune, era înrădăcinată şi sfînta rugăciune în inima lui,
avînd mintea sa totdeauna pironită la Dumnezeu şi se veselea vorbind cu El, pe
Care împreună cu sfinţii îngeri lăudîndu-L şi slăvindu-L, a luat de la El
arvuna Împărăţiei cerurilor şi negrăita dulceaţă a fericirii dumnezeieşti.”
(din Vietile Sfintilor) “
{{{{{
Sursa:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/11/20/sf-grigorie-decapolitul-grabnic-ajutator-in-primejdii-si-ravnitor-al-dreptei-credinte/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu