Catolicism si Ortodoxie – actualizat la ora 19h00
In aceasta dimineata am vazut o emisiune difuzata pe 16 octombrie 2013 de Televiziunea Catolica Katéo ( ktotv.com ), din categoria emisiunilor “Églises du monde”, subiectul emisiunii fiind simplu : “Russie” sau Rusia.
Emisiunea o puteti urmari aici :
Invitatul emisiunii a fost Pãrintele ortodox Jivko Panev care defel este din fosta Iugoslavie, dar care predã la Institut Saint Serge din Paris, Istoria Bisericilor Locale daca am retinut bine.
Nu am inteles din ce Stat, din ce tarã exact, a fostei Republici Iugoslave este acest parinte care a vorbit foarte frumos si are un simt pacific evident, atata numai ca el a apreciat ca, pentru ca Biserica Rusa Ortodoxa sa se deschida in Occident, pentru ca Occidentul si Biserica Ortodoxa din Rusia sa inceapa sa se cunoasca, sa aiba incredere una in cealalta, vor mai fi necesare cateva decenii.
Parintele Panev a fost intrebat daca Biserica Ortodoxa se straduieste destul prin initiativele si actiunile sale, in folosul oamenilor, al credinciosilor.
Intr-adevar, daca incercam sa cuprindem cu gandul atat Biserica Catolica cat si Biserica Ortodoxa, atunci anumite concluzii se impun de la sine.
Religiile mai exact aceea catolica, mi-au placut de mica, si dupa perioada comunismului, - perioada in care recunosc ca acasa nu aveam nicio carte de rugaciune macar, - dupa 1989, treptat, am luat calea bisericilor si a slujbelor si a rugaciunilor, a lecturilor despre sfinti, despre religie, despre teologie, dogma.
( In perioada comunismului am mers numai la cateva botezuri, la botezul fratelui meu Silviu Marcov la Biserica Sfantul Elefterie ( aceea de langa Opera Românã, inalta, de culoare rosu-inchis, caramiziu-rosu ) si la botezul fratilor Irina si Silviu Craciunas, copiii Mariei si ai lui Silviu Craciunas, niste buni prieteni pe care i-am cunoscut cand am plecat in Algeria in anul 1972 si care l-au botezat pe fratele meu.
Ah, da, si candva am fost la casatoria Getei din comuna Piatra ( judetul Teleorman ), o nepoata a bunicului meu Paraschiv Mardale, si la casatoria ( prima ) verisoarei tatalui meu, Maria Precup care s-a maritat cu Dan Leoveanu cand fratele meu avea numai cateva luni de cand se nascuse, era iarna cand am fost numai cu tata la Brasov la nunta Mioarei cum o numim, iar mama si micutul meu fratior au ramas acasa la Bucuresti atunci. )
Intotdeauna, in casa noastra, bine ascunsa undeva, poate in dulapul de la bucatarie unde mama isi pastra cateva portelanuri primite de la bunicul meu Paraschiv Mardale drept zestre cand s-a casatorit mama, a stat insa o icoana veche, din lemn negru, avand pe ea pictata imaginea, - pe un fond verde -, chipului Sfantului Ierarh al Mirelor si Lichiei Nicolae, icoana Sfantului Nicolae adica, acela sarbatorit pe 6 decembrie in fiecare an.
O icoana veche, care este facuta si pentru a aseza in ea o candelã, asa cum erau pe vremuri candelele, paharele mici umplute cu ulei si arzand datorita unei festile, dar in care azi nu mai arde nicio candela din aceea clasica.
Singura icoana, unul din foarte putinele obiecte pe care bunicii mei din partea tatalui, bunica mea Feodosia sau Teodora asa cum ulterior a avut ea prenumele, din clipa in care a venit la Bucuresti pentru a si ramane aici, au reusit sa le pastreze, caci bunicii mei paterni in timpul celui de-al doilea razboi mondial, s-au refugiat din Chisinau la Bucuresti.
De cand, prin anul 2010 am inceput sa intru pe facebook, Biserica Ortodoxa Rusa nu a incetat sa ma uimeasca.
In primii ani de scoala, scoala primara, in Constantine, in Algeria, - ma intreb si astazi ce anume a facut-o in fond, pe mama sa ma inscrie la o Scoala Catolica, ea nu era foarte credincioasa, de fapt nu era credincioasa deloc – era vizibil, inca din capul locului ca Religia – Catolica, in cazul de fata – este nedisociabila de o activitate sustinuta, constanta, in domeniul vietii sociale.
Religia Catolica, in special prin ordinele ei catolice, ordine de Maici si Surori, se manifesta permanent, practic nu o poti disocia de prezenta si implicarea ei in viata societatii, sau, in ziua de azi, in viata unui segment al populatiei, acela care inca iubeste credinta.
Religia Catolica a fost de la sine inteles pentru mine in anii 1972 si urmatorii, cand am descoperit-o, - de fapt atunci am descoperit credinta si religia, iar despre religia ortodoxa nu stiam chiar nimic la varsta aceea – este o religie activa, are un rol activ pe care il manifesta neobosit.
Ca si Isus Cristos.
In schimb, dupa 22 decembrie 1989 cand am inceput, treptat, inca de cand lucram la judecatorie unde eram grefiera de sedinta, sa descopar religia ortodoxa, aceasta din contra, mi s-a parut pasivitatea insasi.
Religia Ortodoxa este o religie pasiva, mi-am spus eu atunci si am fost dezamagita.
Sunt sigura insa ca oamenii, credinciosii si cei care inca nu sunt credinciosi, dar vor fi, - vor fi pentru ca nu au alta solutie – nu trebuie sa caute sa compare aceste doua religii si credinte, nu trebuie sa caute deosebirile, ci trebuie sa il caute numai pe Isus, pe Dumnezeu.
Cu toate acestea, exista aspecte diferite intre religia catolica si cea ortodoxa.
Exista deosebiri de dogma, exista ritul, exista rugaciunile, unele comune, altele specifice fiecarei religii.
Religia ortodoxa este o religie care ii invata pe oameni sa tot astepte.
M-am intrebat si de ce credinciosii ortodocsi sunt nedisciplinati, de ce se calca in picioare in biserica la slujge, sau in zile de sarbatoare cand se expun moastele sfintilor, asa, fara niciun Dumnezeu, dand din coate – lucru extrem de nemernic, sa iti lovesti cu coatele semenii, gest meschin prin excelenta, dar predicat in anii comunismului, in fine, doctrinele politice au facut si fac mult rau oamenilor, ii invata sa se loveasca, sa fie rivali, sa fie concurenti, sa aiba spirit de competitie, asa cum fac si societatile comerciale, sunt opusul credintei, - in timp ce credinciosii catolici pot pastra ordinea, mai mult, daca te uiti atent, ei doresc fiecare in biserica sa se afle acolo pentru a se gandi la Dumnezeu, pentru a se ruga, fie singuri, dar si alaturi de ceilalti credinciosi din biserica.
Ideea este ca, atunci cand intri intr-o biserica catolica simti ca oamenii prezenti, pe care ii gasesti acolo cand pasesti inauntru, sunt acolo pentru ca asa vor ei, asa simt ei, pentru ca il cauta pe Dumnezeu intr-un moment al vietii lor, intr-o perioada a vietii lor, sau intotdeauna la Liturghii, la slujbe.
Si atunci, pe cale de consecinta, omul, credinciosul venit la Biserica din imboldul inimii sale, nu e preocupat de ideea prezentei celorlalti credinciosi si de ideea de a trece in fata, in fata altarului, a catapeteasmai, cat mai in fata, cum procedeaza credinciosii ortodocsi.
Sa fie mai clar vazuti de Dumnezeu, ma intreb uneori dupa ce ajung in fata, unde, de acolo, din acel punct, s-ar mai vârî si s-ar mai duce ?
M-am intrebat si ma intreb de ce religia ortodoxa nu ajunge la urechile, la inima si la constiinta ( macar ), la sufletul credinciosilor ortodocsi ?
De ce ani intregi am vazut si am auzit preotii nostri cum au citit zeci si zeci, poate sute de Acatiste, de pomelnice la Maslu, de Liturghii si totusi, iata, cei pentru care le-au citit au ramas, bietii, neschimbati !
Si multe rugaciuni nu au fost auzite sau nu au ajuns la Dumnezeu.
Cu aceleasi instincte, cu aceleasi cusururi, cu aceleasi rautati, asa cum se manifesta ele afara din Biserica, adica in societate.
Caci, cine alcatuieste societatea, daca nu oamenii sai, si cam toti au fost botezati ortodox daca ne gandim bine ?
Intr-adevar, preotii ortodocsi, preotii din Parohia noastra Nasterea Maicii Domnului au citit pentru noi, in timp, cu adevarat zeci si zeci de rugaciuni si Acatiste, pentru toti, dar si rugaciuni si acatiste scrise si formulate de noi credinciosii personal si date preotului pentru ca el, cu harul sau, cu puterea sa, cu credinta sa, le citeasca, pentru a fi auzite de Dumnezeu.
Cand, in 2010 am intrat pe facebook, cineva mi-a cerut prietenia si mi s-a parut un strigat chiar speriat, asa mi s-a parut in acea clipa, poate ca nu era asa, cineva mi-a scris un mesaj si mi-a spus : – era interesant pentru ca eu acordam prietenia pe FB celor care mi-o cereau fara sa pun intrebari – “Sunt un preot rus. Sunt un preot ortodox rus”.
Desigur, ca, avand in vedere ca pe facebook tendintele care se manifesta, ale tinerilor in special, sunt orientate spre momente efemere, trecatoare, spre clipe petrecute pe facebook pentru ca e agreabil, pentru ca e interesant, pentru ca timpul trece mai rapid, pentru ca si alti prieteni sunt pe facebook – strigatul acestui preot rus, ortodox rus cum isi spunea el, m-a speriat putin.
Apoi am devenit prieteni pe FB si am vazut ca era un preot ortodox din Haiti, din Port-au-Prince, care isi spune preot rus intrucat face parte sau activeaza in cadrul unei misiuni dezvoltate de Biserica Ortodoxa Rusa in Afara Frontierelor sau granitelor ( Rusiei ).
Parintele Grégoire Legouté si sotia lui pe care el in fotografii o numea si o prezenta ca fiind “Matusca”, se ocupa de o scoala pentru copii cu handicap din Haiti, o scoala in care copiii sunt invatati de toate : sa cante la un instrument muzical, ca opereze pe calculator, sa citeasca si sa scrie – normal – sa aiba activitati practice, sa faca sport, sa joace fotbal ( baietii ).
Ei bine, am fost suprinsa de activitatea Bisericii Ruse Ortodoxe in Afara Frontierelor ( Rusiei ), si mi-am spus ca intr-adevar se comporta precum Maicile Catolice Franceze din primii mei ani de scoala din Constantine, din Algeria.
Totusi, noi traim in Romania si aici nu am vazut inca sa se manifeste un rol activ de implicare in viata sociala, a Bisericii Ortodoxe Române.
Ceea ce nu place mai multor oameni, in special a celor din tarile Occidentale, este lipsa de libertate, chiar in cadrul unei religii, al unei biserici.
Arjen Dijksman este un protestant, parintii lui protestanti sunt practicanti, in timp ce majoritatea ortodocsilor nu prea dau pe la biserica, si multi catolici procedeaza si ei cam in acelasi mod.
Dar Arjen imi spunea ca nu ii place ideea de ierarhie.
Ierarhia se manifesta – si a fost discutat aspectul acesta in emisiunea de pe Katéo “Eglise du monde : Russie” din aceasta dimineata ( nu am vazut in direct emisiunea, ci inregistrata ) puternic in Biserica Ortodoxa, si se manifesta, exista, desi altfel, in Biserica Catolica.
Ieri noapte citeam “Opere. Volumul III” de N.V. Gogol, o carte oferita in semn de recunostinta tatalui meu, de o fosta studenta a sa, Raluca Simãrescu ( sau Simãrean ? ), aparuta la editura Polirom, Iasi, in anul 2001, iar tata nu a deschis cartea de la fosta lui studenta, eu insami am cautat cartea la un moment dat in biblioteca noastra si nu am gasit-o – nu e de mirare cu spatiul mic ce il avem in casa – dar ieri noapte am gasit-o si am inceput sa citesc “Suflete Moarte”.
Scriitorii rusi au umor si stiu sa scoata in evidenta calitatile, cusururile, contradictiile, sufletul rusilor.
La un moment dat, in “Suflete Moarte” un mosier care era stapan peste vreo 100 de iobagi, Cicikov pe numele sau, pleaca la mosia altui feudal, Manilov caruia ii propune ceva ciudat si care lui Manilov i se pare a fi contrar legislatiei civile din Rusia.
Cicikov il intreaba cati iobagi are pe listele de recensamant Manilov si Manilov care nu stia, isi intreaba vechilul care nici el nu are o cifra, un numar precis.
In schimb, vechilul afirma ca nu stie, dar ca multi iobagi au murit, din cei trecuti pe Listele de Recensamant.
Cicikov insista sa afle o cifra, Manilov nu are habar si repeta ce spune vechilul, anume ca “multi au murit”.
Cicikov vrea sa cumpere de la Manilov sufletele mortilor, iobagii morti, care vezi bine, s-a convins, erau trecuti si figurau pe listele celor vii de recensamant, de unde, odata ce au raposat, nu fusesera stersi.
Cicikov doreste sa incheie un act de vanzare- cumparare cu Manilov, dar mosierul acesta ( Manilov ) prudent probabil, caruia i se cam facuse si frica, generos oricum, ii spune cã ii cedeaza Sufletele Moarte, cã nu doreste niciun ban de la Cicikov, dar va merge la oras la notar unde va incheia pe cheltuiala sa, contractul de vanzare-cumparare a iobagilor morti.
In favoarea lui Cicikov.
De aceea imi spun eu, titlul cartii lui Gogol este “Suflete Moarte”.
Inainte chiar de a incepe lectura cartii lui Gogol, “Suflete Moarte”, din curiozitate m-am uitat la Studiul si Notele pe care le-a facut traducatorul român Emil Iordache, cu privire la aceasta carte a lui Nikolai Vasilievici Gogol.
La sfarist, in cuprinsul acestui Studiu si acelor Note se facea referire la cazacul Taras Bulba, la – as spune eu – fanatismul sau religios – Taras Bulba, capetenia cazacilor se afirma ortodox si identifica ortodoxia cu insasi Rusia, cu patria cum spunea el.
In cuprinsul Notelor se afirma ca Religia Catolica, Biserica mai exact, Catolica era apreciata ca fiind dusmanul Rusiei si al ortodoxiei.
M-am rugat mult pentru ca in Rusia sa fie pace si pe intregul teritoriu al fostei URSS, pentru ca oamenii sa isi doreasca ei singuri libertatea, pentru ca oamenii sa inteleaga valoarea libertatii sau sa o constientizeze, - desi unii mor pentru libertate se pare ca nu exista un gust al libertatii pronuntat – sa isi respecte alegerile, credinta unii altora, in deplina incredere si pace.
Da.
Pentru ca in uma cu cateva zile, am privit un scurt documentar pe Katéo, cu titlul “Pélerins de l’Unité”, in care era vorba despre vizita in octombrie 2008 a unor membri ai clerului din Franta, la invitatia Patriarhului Alexei II, care in anul 2007 la randul sãu fusese la Paris.
Dintre clericii francezii au fost arhiepiscopul Parisului, Mgr Vingt-Trois, episcopul auxiliar al Parisului, Mgr Moulins-Beaufort, episcopul din Pontoise, vicarul pentru Ecumenism din Paris, Parintele Escudier – toti acestia au vizitat putin Rusia.
Astfel, in filmul documentar se mentiona un preot rus care discuta cu catolicii si care in 1990 a fost ucis cu lovituri de secure, de bardã ( “de hache” ), tocmai pentru ca preocuparea sa era Unitatea intre ortodocsi si catolici.
Insa mai grav a fost faptul chiar, ca, in timp ce delegatia franceza se afla in Rusia, au participat la o slujba la Catedrala Catolica din Moscova, seara, o slujba mai speciala intrucat cu numai cateva zile inainte, doi preoti iezuiti fusesera ucisi in Rusia !
M-am ingrozit si m-am rugat si ma rog, pentru ca preotii catolici sa nu mai fie ucisi in Rusia, sub niciun pretext.
Bine, dar eu ma rog pentru toti preotii, calugarii si calugaritele.
Negresit pentru toti.
De altfel, cred ca in urma cu cativa ani chiar la TVR ( televiziunea din Romania ) a fost aratat cazul unui preot rus ortodox, ucis de rusi.
Nu e prima data cand ma rog pentru ca rusii sa nu se mai comporte fanatic si aberant.
Pentru ca rusii sa nu mai omoare catolicii.
Tot in urma cu cativa ani, foarte putini, la TVR au mentionat ca mai multi rusi s-au convertit la religia catolica.
Poate chiar la Roma.
Un fapt foarte bun si frumos.
Delegatia clericilor francezi, in vizita in luna octombrie 2008 in Franta a vizitat Manastirea Sfanta Treime aflata la vreo 300 km Nord de Moscova, unde se afla cred moastele Sfantului Serghei din Radonej, un mare sfant rus – da, cred ca in aceeasi manastire se afa moastele, construita in secolul 14.
Apoi, delegatia franceza, in alta zi, intr-o zi de marti iata, a luat avionul si a zburat tocmai departe in Nordul Rusiei, au spus ei in Nord-Ouest ( Nord-Vest adica ) in orasul Arhanghelsk, situat la numai 160 de km sub Cercul Polar.
Aici au vizitat Manastirea Transfigurarii, adica a Schimbarii la Fata spunem noi si insula sau insulele care se numesc cam asa, “Solovki”.
Manastirea aceasta a Transfigurarii, adica a Schimbarii la Fata a fost construita prin anul 1429, iar in 1923 a fost – poate ar trebui sa revad filmul – rechizitionata de comunisti, a devenit un lagar de munca, adica primul Gulag de care vorbeste Soljenitîn in cartea lui Arhipelagul Gulagului ( l’Archipel du Goulag ).
Acesta din urma, “Arhipelagul Gulagului”, titlul cartii lui Soljenitin este si titlul documentarului, un alt film pe care l-a difuzat Katéo in urma cu ceva timp ( il gasiti pe youtube in principiu ) si care ne explica ca Soljenitin a scris chiar in anii comunismului o carte despre oamenii care au fost inchisi in lagarele de munca fortata, in gulaguri, desigur persoanele care l-au sustinut sa scrie, sa publice cartea, in masura in care au fost rusi si cetateni ai URSS care traiau in URSS au fost inchisi, anchetati, batuti, reprimati.
Printre cei care au ajutat la aparitia in fond, a cartii lui Soljenitin, a fost si un traducator rus care lucra la si pentru ONU sau UNESCO si care a sosit in URSS, in Rusia de fapt, pentru a lua manuscrisul filmat, pentru a-l scoate din tara in vederea publicarii sale in strainatate, asa cum s-a si intamplat, acest functionar ONU sau UNESCO a ascuns cartea sub forma de microfilm, intr-o Cutie de Caviar, adica de Icre Negre, asezata sub scaunul masinii cu care s-a deplasat in Leningrad sau alt oras din URSS.
Filmul se desfasoara intr-un ritm alert si nu e mereu usor sa si intelegi si sa si retii pe cale de consecinta, pentru ca nu esti familiarizat cu realitatea din fosta URSS, cu locurile, cu personajele si totul defileaza rapid prin fata ochilor tai.
Cred chiar ca aceste superbe filme documentare ar trebui sa pastreze un ritm mai putin rapid, mai asezat, desi in acest mod ar depasi cele 52 de minute ale filmelor documentare de pe Kateo ( fiecare documentar are 52 de minute de film, iar cele mai scurte intre 24 – 25 maxim 26 minute de film ).
Delegatia franceza din filmul “Pélerins de l’Unité” a vizitat in Rusia si manastirea Marta si Maria, catolica, infiintata de Sfanta Elisabeta a Rusiei ( o ducesa ), a carei statuie poate fi vazuta si ocroteste acest “couvent”, aceasta Manastire “Marthe et Marie”.
In documentarul de azi 17 octombrie 2013 despre Rusia, de pe Kateo, “Eglises du monde: Russie”, despre care am mentionat mai sus, se preciza ca Rusia are 500 de milioane de locuitori, ca 80 % sunt ortodocsi si numai 1 % sunt catolici, deci restul ce sunt ?
Dintre ortodocsi, numai 5 % sunt practicanti.
In timpul emisiunii a fost aratat un fragment desprins din alt film documentar al Kateo, acela despre “Valaam – arhipelagul calugarilor”, acel Valaam de pe malul lacului Ladoga de langa Sankt-Petersburg.
Un alt film documentar pe care l-am vazut in urma cu ceva timp si care mi-a placut, mi-am luat si cateva notite.
Acum, in cadrul emisiunii “Eglises du monde”, in dimineata aceasta ( 10h 39 in Franta, 11h 39 in Romania ) a fost desprinsa marturia Parintelui Serghei sau Serge in limba franceza, de la manastirea Valaam, acel calugar care picteaza icoane.
S-a mentionat rolul sau sensul pedagogic si spiritual al icoanelor.
Parintele Panev a spus ca Patriarhul Kiril din Rusia are un proiect si anume, sa construiasca si sa infiinteze un Seminar Ortodox in Epinay-sur-Seine, adica nu departe de Paris, in acea numita “banlieue parisienne” sau inca “région parisienne”.
Din care stiu, Anne-Marie, nepoata Maicii Dominique cum o numesc eu, adica nepoata lui Sœur Dominique care a fost invatatoarea mea in primii mei ani de scoala, la pensionul Religie Doctrina Crestina din orasul Constantine, a locuit in Epinay-sur-Seine, de unde apoi s-a mutat.
In 1991, in vizita la Paris, impreuna cu Anne-Marie, intr-o zi de sambata am plecat pe jos amandoua intr-o plimbare, din Enghien les Bains unde se mutase si locuia Anne-Marie, pana in Epinay-sur-Seine, e agreabil ca poti parcurge pe jos anumite distante intre localitatile din regiunea pariziana, acelea care sunt un fel de satelit al Parisului.
Anne-Maria mi-a aratat atunci imobilul – un bloc confortabil – in care locuise, totusi se mutase in alta localitate, Enghien les Bains era mai cocheta si mai eleganta si aici in Enghien, Anne-Marie, pe atunci – ulterior s-a mutat si de acolo – avea mai multe camere, desi cred ca blocul din Epinay avea camere mai mari decat acela din Enghien.
Revenind la “Suflete Moarte”, Opera scriitorului rus Gogol pe care o citeam ieri noapte, in Studiul intitulat “Enigmaticul Gogol” realizat de traducatorul Emil Iordache, de la sfarsitul cartii, asa cum spuneam mai sus, se face referire la capetenia cazacilor Taras Bulba.
Este interesant faptul ca acest Taras Bulba, cazac cu pulsiuni foarte puternice, care avea puternice tensiuni interioare, care simtea nevoia de agresivitate, de violenta, de razboaie, este citat ca un caz si in Cursurile de Psihologie, cel putin intr-un curs l-am intalnit eu mentionat.
Scriitorii români, precum Barbu Stefanescu Delavrancea in “Odinioara. Suzana”, adesea povestesc vremurile de demult, cand muscalii ( locuitori din Moscova, potrivit DEX-ului limbii române ) si cazacii soseau pe neasteptate in România, in pornirile lor razboinice.
De asemenea, scriitorul Zaharia Stancu in “Descult” ne povesteste prin intermediul matusii Utuzpãr, matusa lui Darie, acela care este indemnat sa nu uite nimic, iar Darie are o buna memorie, intamplari din istoria satelor românesti peste care navaleau cazacii si muscalii.
Cazacii acestia au in ei instincte razboinice foarte puternice, un curaj nebunesc si nevoia puternica de a se lupta, sunt firi profund chinuite, as spune demonice, in care locuiesc legiuni de demoni, in cele din urma cazacii nu sunt rusi, desi au trait pe teritoriul fostei URSS si pe vremea Tarului iata, vorbeau prin Taras Bulba despre Rusia, patria si religia ortodoxa cu care o identificau.
Cazacii, “au, n-au treaba”, vorba lui Ion Luca Caragiale, simt nevoia puternica, interioara de a face scandal.
Pentru ca iata, constatam din toate aceste filme documentare ca, in Rusia oamenii au murit, cu mic, cu mare cum se spune : unii au murit pentru ca erau ortodocsi, pentru credinta lor si Rusia i-a declarat martiri ordocsi astazi, adica dupa caderea comunismului.
Pe de alta parte, in Rusia au fost si inca sunt ucisi preoti catolici, iezuitii aceia de pilda.
Pe de alta parte inca, chiar un preot ortodox rus a fost ucis in Rusia in urma cu numai cativa ani.
Parintele Jivko Panev, in “Eglises du monde : Russie” spunea ca 200.000 de preoti morti, martiri, au fost ucisi in perioada comunista, aceea lunga de vreo 70 de ani in Rusia si URSS.
S-ar putea insa sa fi fost mai multi ucisi, am mai vazut un film documentar din categoria emisiunilor “Hors les Murs” pe Katéo in urma cu cateva luni, din anul 2010, in care realizatorul francez David Milliat s-a dus in orasul Sankt-Petersburg, si a vizitat Biserici Ruse, dar si Catolice din fostul Leningrad, a vorbit cu preoti rusi, cu rusi in general, dar si cu calugarite catolice.
Parintele Jivko Panev spunea in cadrul emisiunii “Eglises du monde : Russie” ca, intr-adevar ierarhia e importanta in Biserica Ortodoxa, care este o biserica mitropolitana, episcopul capitalei este mitropolit si el este in fruntea unui Sinod, el a insistat ca Biserica Ortodoxa are multe Suflete si este puternica intrucat numara multi credinciosi.
In acelasi timp insa, Parintele Panev a spus si ca episcopii rusi vad Biserica in termeni de Putere, si puterea se manifesta mai intai prin numarul credinciosilor si al dimensiunii teritoriilor “conduse”, teritorii mari, intinse – normal pentru o tara asa intinsa ca Rusia.
Mesajul Parintelui Panev a fost acesta : Biserica Rusa Ortodoxa doreste sa se deschida si sa devina cunoscuta in Occident, doar ca acest lucru va mai dura cateva decenii.
Oare de ce credinta se propaga atat de lent ?
Oare de ce credinta ajunge asa de greu la inima oamenilor ?
Cred ca intreaga Biserica ar trebui sa se deschida, sa isi deschida cu adevarat sufletul si inima spre oameni, dar si oamenii spre Dumnezeu.
IN Romania multi romani au nemultumiri vii cu privire la faptul ca exista mai multe biserici si mai putine scoli la ora actuala.
Cred ca Romania are suficient teritoriu pentru a avea si scoli suficient de numeroase dar si Biserici sau manastiri.
In loc sa se contrazica, oamenii ar trebui sa caute sa rezolve toate aspectele si nu sunt de nerealizat, de pilda construirea de scoli nu cred sa fie de nerealizat fie si pentru România.
Este adevarat ca Biserica Ortodoxa din Romania, se pare, a ramas pasiva, spre deosebire de Biserica Ortodoxa Rusa care totusi iata surprinde prin initiativele ei de implicare in viata sociala, dupa modelul Ordinelor Catolice de Maici si de Parinti sau Frati.
Intr-adevar, românii reproseaza Bisericii Ortodoxe Romane faptul de a nu fi cu adevarat crestina in sensul ca nu e apropiata cu adevarat de oameni si de credinciosi in sensul ca ar vrea sa acumuleze capital, venituri numai pentru ea, pentru Biserica.
Oamenii spun ca bisericile noastre azi sunt elegante in interior, iar scolile se darama si nu sunt renovate.
Pe de alta parte exista oameni care nu prea iubesc preotii ortodocsi.
Am auzit in urma cu mai multi ani cum preotul la biserica Nasterea Maicii Domnului se plangea ca exista usi care nu i se deschid.
Un alt aspect care nu face bine Bisericii Ortodoxe din Romania si in general, este acesta al faptului ca Statul si Biserica se intrepatrund, ca Statul de fapt poate controla Biserica, poate chiar abuza, iar in trecut i s-a reprosat Bisericii Ortodoxe ca unii preoti, daca nu toti, colaboreaza cu Securitatea.
De aici faptul ca multi credinciosi nu se duc nici azi chiar la Spovedanie.
La randul sau Biserica Ortodoxa din Romania a fost puternic feudala, si bisericile aveau mosii, si pamanturi intinse.
Sa fiu sincera, niciodata nu m-am gandit ca i se poate reprosa cu adevarat Bisericii ca are pamanturi sau bunuri.
Nu. Deloc.
Pamantul ni l-a dat Dumnezeu si in fond nu este al niciunuia dintre noi decat trecator, pasager.
Cu toate acestea, cum citeam in romanul “Descult” de Zaharia Stancu, preotii ortodocsi de la noi au fost adesea oameni lipsiti de educatie si de Dumnezeu, oameni cu sufletul meschin si urat, care nu aveau vocatia sa fie preoti.
Sfantul Anton de Padova, chiar daca un sfant catolic, eu nu fac deosebirea caci sfintii sunt toti ai lui Dumnezeu, nu ezita sa atraga atentia chiar clerului catolic cu privire la normele de buna-cuviinta care sunt crestinesti.
In romanul “Descult” de Zaharia Stancu, Darie ne spune ca preotul il injura pe el, pe Darie, un copil care il saluta mereu, intrucat fratele lui Darie invata la Seminarul Ortodox, el, un fiu de taran, iar preotul avea doi baieti la acelasi Seminar si ii voia mai tarziu ordonati sau hirotoniti preoti in satul din care era Darie si intr-un sat vecin.
In fapt, preotul era un suflet mic de tot, si in mod cert nu avea ce cauta in preotie.
Un om marunt care nu avea decat un suflet schimonosit de rautate.
Sunt si au fost cred destui din acestia, si datorita lor oamenii nu mai respecta demult preotii ortodocsi.
Acesta este un fenomen care se manifesta in orice profesie, in orice domeniu al cunoasterii, intre juristi, avocati, judecatori chiar desi mai rar, doctori – multi oameni care cu adevarat vad in profesia pe care o vizeaza, numai un mijloc de a se plasa mai bine in societate, de a urca, in acelasi timp acestia sunt cei care vor sa auda cum li se spune “ Domnu’ doctor” sau “Domnu’avocat”, adica nu au vocatie, dar apreciaza ca aceste profesii sunt in acelasi timp meserii banoase.
Am auzit aceasta opinie chiar in primii ani de facultate la Drept : “cu Dreptul azi faci bani multi, de aceea [ m-am inscris la drept ]”, sau inca “Azi trebuie sa faci Dreptul ca merita”.
Preocuparea pentru sanatatea omului, pentru dreptate, pentru Justitie, pentru sufletul si salvarea sufletului omului in acest caz lipseste, este absenta.
Ramane preocuparea de a-ti castiga existenta, pentru ca este nevoie ca omul sa isi castige existenta.
Si in aceste profesii sunt intr-adevar prea multi oameni fara vocatie.
Am auzit chiar, relativ recent, o colega de facultate care a recunoscut faptul ca printre avocati exista persoane care lasa enorm de dorit, care chiar nu isi au locul intre avocati, care sunt pur si simplu sub orice critica.
Cand eram grefiera de sedinta ( anii 1993 – 1999 ) existau uneori oameni care isi imaginau ca un grefier le hotaraste soarta in dosarul aflat pe rolul instantei, ca un grefier este acela care da solutia in litigiul lor, sau poate influenta judecatorul.
Ori este fals. Fals. Nu este deloc asa.
Pe cale de consecinta, cand un om, da, si oameni necajiti pierdeau procesul, pentru ca se judecã pe acte, desi poate pe fondul cauzei un om chiar a fost pacalit, escrocat, totusi el trebuie sa poata demonstra acest lucru instantei si in special prin actele depuse la dosar – pe cale de consecinta deci, un om care daca pierde un proces poate chiar pierde totul, un om necajit si erau din acestia multi, sau oameni care se judecau desi nu erau nevinovati, insa sistemul fiind prea represiv, ajungeau sa blesteme functionarii, angajatii sistemului acestuia judiciar.
Asa incat si grefierii eram blestemati colectiv, alaturi de judecatorul care hotara soarta oamenilor.
De asemenea, daca un judecator, un politist, un procuror este un om corupt cu adevarat, societatea, lumea incepe sa spuna ca toti judecatorii, toti grefierii, sa nu ii uitam pe grefieri, toti arhivarii, toti registratorii, politistii, procurorii sunt niste nemernici corupti.
Si poti sa te bucuri in acest caz ?
Cu totii acestia sunt “colegi” de breasla, de munca, de serviciu, de instanta, si te intrebi : “Daca eu nu am facut nimic rau, nu fac rau oamenilor, cum sunt eu coleg sau colega cu orice nemernic, numai in virtutea faptului ca ocupam posturi la Stat ?”
Cu ce si prin ce suntem colegi cu oamenii nemernici si rai si meschini, cata vreme nu suntem ca ei ?
Cum se manifesta colegialitatea aceasta ?
Ei bine, sa nu uit, Parintele Jivko Panev a mentionat faptul ca Biserica Rusa Ortodoxa are in plan sa predea religie in facultatile de Medicina si ca, deja, se pare are un rol in cadrul unui Institut Nuclear, unde nu stiu anume cum se manifesta rolul, prin Cursuri, programe de formare profesionala, probabil in acest mod.
Parintele Panev este directorul site-ului www punct orthodoxie.com.
Este ciudat faptul ca in Biblie nu este mentionata nicio religie, nu vedem cuvantul “ortodox” si nici “catolic” sau “protestant”, este ciudat ca Isus nu inceta sa vorbeasca despre iubirea de semeni, in schimb oamenii simt acut nevoia sa se delimiteze unii de altii, sa se evite unii pe altii, sa se fereasca unii de altii.
Religia crestina – toata – este frumoasa.
Este adevarat, ne sunt mai familiare una sau alta, in virtutea faptului ca imediat dupa nasterea noastra am fost botezati de parinti in religia lor : cum altfel ?
Dar, pe de alta parte mi se pare ciudat ca aspectul realitatii este pierdut din vedere, ma refer la realitatea traita de oameni, de fiecare din noi.
De exemplu, cat de familiara le era românilor religia ortodoxa, cand in anii comunismului nu existau icoane, cruci, matanii, carti de rugaciuni, biblia ?
Sa fim sinceri, sunt generatii de oameni crescute fara nicio religie.
Atata doar ca unii au mai fost totusi botezati chiar in anii comunismului, dar prin alte parti, cum am auzit cazul Kazakstanului, insusi botezul pruncilor era o mare problema, credinta fiind interzisa, neexistand nici preoti sau acestia fiind persecutati, arestati.
Cat despre comportamentul credinciosilor care sunt in Romania sau in Rusia sau alte tari, vezi bine 80 %, 90 % sau mai stiu eu cat la suta, in ce procent ridicat, vezi bine, daca masuram procentele, lumea este facuta doar din Sfinti si Ingerasi, popoarele si populatiile se intrec in spiritul lor de competitie, care sa faca fapte bune mai multe, mai numeroase, mai substantiale.
Dar cifrele nu isi au logica in acest caz, imi pare rau.
Insa oamenii, ca de obicei, tin si se agata de aparente, pentru multi aparentele conteaza, nu conduita, nu comportamentul.
Apoi exista multi care sunt credinciosi, care au si manifesta un simt al datoriei, dar confunda simtul datoriei cu sufletul bun, cu iubirea.
Exista o incapacitate la multi oameni de a iubi, insa ei au uneori simtul datoriei.
Am vazut cu ochii mei oameni afurisiti, dar care chiar aveau un simt al datoriei foarte pronuntat.
Dar nu ar fi iubit pe nimeni, - pentru ca nu erau capabili - insa, erau primii la datorie, la serviciu, acasa in activitatile care sunt intr-o casa, intr-o gospodarie.
Un exemplu ?
Apoi, apãi, cum spunea Darie – cel mai bun exemplu pe care il avem este punctualitatea “englezeasca” cu care credinciosii ortodocsi români pregatesc parastasele, coliva in special.
Coliva si parastasul sunt calculate matematic si nelipsite, sa stea mortul linistit, sa nu devina nelinistit si sa nu chinuie pe cel ramas dupa el in viata.
Omul la noi, daca face coliva se numeste ca e un om credincios.
Toata dogma, toata Teologia se identifica la român cu pregatitul si impartitul colivei in ziua de parastas.
Faci coliva ? Esti un credincios, un bun ortodox si cu asta punct.
Ti-ai facut datoria.
In aceste conditii iti este si mila si te intrebi ce se alege de sufletele raposatilor catolici, pentru ca, ati auzit catolicii sa pregateasca si ei mereu pomeni si colive ?
In Franta, sa fiu sincera nu am auzit de “coliva”, aceasta prajitura pentru morti, cum spunea usor amuzata o frantuzoaica pe care am cunoscut-o prin anul 2000.
Asistenta ei, o româncã ii povestise ca in România ea face coliva pentru adormitii din familia ei.
Ce a mai amuzat-o pe frantuzoaica, aceastã “prajitura pentru morti” cum ii spunea ea !
Si atunci, francezii care sunt raposati, daca nu au coliva, ce se intampla cu ei ?
E vai de sufletul lor, pesemne nu se salveaza, si asta de mii de ani !
Numai ortodocsii isi salveaza sufletul, prin coliva nelipsita.
Nu ai coliva, nu intri in Rai.
Nu ai rude si familie sa iti faca coliva ?
Nu existi pentru Dumnezeu !
Simplu !
Inca un motiv de concurenta si competitie intre religiile ortodoxa si catolica.
Care o fi mai buna, mai Mantuitoare ?
Mai exhaustiva ?
Mai traditionala ?
Mai, mai, mai, ...
Cum am auzit un coleg la master : “Ai facebook ? Nu ai ? Nu existi !”
Totul se readuce, este readus si rezumat la datorie.
Datoria fata de patrie, in numele careia institutiile Statului au luat-o razna de atatia ani, nu stiu cand nu au luat-o razna, datoria fata de raposati, datoria fata de eroii patriei care au murit pentru tara asta din care multi se vor inca scapati.
IN cele din urma, totul e sa faci un schimb convenabil cu Dumnezeu : eu dau coliva pentru raposat, Dumnezeu se milostiveste de mine, ia nota, ia act de coliva si parastasul facut de mine si are grija de raposat pe Lumea de Dincolo, si de mine pe Lumea Aceasta.
O data, l-am auzit chiar pe un tanar vecin care imi e simpatic – el insa nu suportã deloc fetele, persoanele de sex feminin – spunand cã, daca face un dar de bani din cat castiga el, la Biserica, in mod constant, va avea atunci succes si isi va vinde bine creatia artistica, tablourile mai exact.
M-a uimit cum sunau cuvintele pe care le rostea el : “Pãi, daca vand un tablou si un procent il dau la Biserica, nu ma ajutã pe mine Dumnezeu ?”
Ok.
Te ajutã, da, te ajutã mai mult decat crezi tu.
Insã, daca rationãm in acest mod, la ce concluzie ajungem ?
Si atunci, oamenii saraci, oamenii strazii, oamenii someri, oamenii bolnavi rãu si saraci, oamenii parasiti, acestia care nu au ce procent de bani sa ii vireze in banca lui Dumnezeu, ar rezulta ca nu vor fi ajutati niciodata de Dumnezeu, “Neam !” – cum spune românul.
Asa scrie in Biblie ca este Dumnezeu ?
Cand s-a enervat Isus pe comerciantii si negustorii de bani din Templu si le-a daramat buticul, sau standurile, sau masutele ?
Totul se reduce la un schimb sau la negot, la comert, la dau si primesc, la simtul datoriei uneori, la traditie, dar Isus unde isi are locul in toate aceste preocupari atat de pragmatice ?
Isus, ca de obicei e uitat de lume.
IN tot cazul, religia ortodoxa ar trebui sa ajunga la inima oamenilor si sa se deschida mai mult, in general oamenii cu totii ar trebui sa se deschida mai mult.
Altfel, se vede ca rugaciunile, lectura Bibliei sunt lecturi care se uita usor, odata citite.
Probabil ca ar fi necesara o Cateheza, o pregatire religioasa credinciosilor ortodocsi, azi Religia se invata in scoala, insa in trecut nu se invãta.
Se prea poate ca elevii sau tinerii care azi studiaza si au ore de religie la scoala, sa se afle de nu putine ori in contradictie cu parintii lor care la vremea lor nu au avut ore de religie cand erau de varsta scolara.
Eu insami m-am aflat cu parintii mei in contradictie si totusi iata, mama este aceea care a ales pentru mine la inceput, ea a gasit scoala catolica la care a hotarat sa ma inscrie.
Ceea ce nu a inteles mama mea, a fost faptul ca specificul scolii catolice nu avea cum sa nu isi puna amprenta asupra unui copil.
Foarte tarziu, in urma cu numai cativa ani am auzit-o cum ii spune tatalui meu chiar ca “Poate nu trebuia sa o dau la o scoala catolica. E prea buna, saraca.”
Iar o colega in anii facultatii mi-a explicat ca, daca as fi rea, cu siguranta as fi mai apreciata de oameni si m-as impune si as fi... culmea, iubita, apreciata, iubita.
Probabil colega mea nu a vrut sa imi dea un sfat gresit, rau, poate a vrut chiar sa fie deschisa fata de mine si mi-a spus exact ce gandea ea despre mine.
La polul opus, prin anul... 2011 poate, mi-l amintesc pe Preotul Constantin Tincu, cand, la spovedanie, vara, i-am spus ca nu reusesc sa tin post, lucru adevarat, am suferit de o anemie si sunt cam anemica, iar preotul nu m-a impartasit decat cu aiasma sau aghiazma mica, nu m-a impartasit cu paine si cu vin si mi-a explicat ca trebuie sa tin post – au fost si perioade in viata mea in care am tinut post si devenisem si extrem de slaba, mai ales in anii cand eram grefiera si nici nu aveam timp sa mananc in timpul zilei, lungi, de lucru ( atunci, luni, miercuri si vineri tineam post ), iar in loc de orice argument m-a intrebat : “Tu vrei sa te iubeasca Dumnezeu ( cu adevarat ) ?”
Am impresia ca Preotul Constantin Tincu nu a spus “Isus”, adica nu m-a intrebat daca “Tu vrei sa te iubeasca Isus ?”, ci m-a intrebat daca “Tu vrei sa te iubeasca Dumnezeu ?”
Intr-un fel, este interesant cum a formulat preotul Constantin ( parohul nostru ), pentru ca in sinea mea, intotdeauna am fost convinsa si stiu ca Isus ma iubeste, de cand eram mica, altfel nu mi se dezvaluia cand aveam inca varsta de cinci ani, acolo, in Ieslea sau Cresa Capelei Catolice a Scolii noastre, a scolii maicilor catolice franceze din Constantine.
De fapt, pe mine Isus m-a fermecat si pentru ca el nu era invelit, cand scoala s-a inchis, si Maicile au plecat in Franta, tara lor, inapoi, dupa ani petrecuti in Algeria, cand Maicile au inceput sa ne imparta noua elevelor ieslea, piesele cresei sau ale ieslei, au atunci i-am spus mamei ca il vreau pe Isus, iar mama l-a cerut Maicii Dominique care a ras si i l-a dat mamei.
A ras, a zambit de fapt, era o persoana nobila si avea un suflet foarte bun, era atenta si sensibila, desi o fire practica si vigilenta, insa mama nu stia cine este “Micutul” sau “Le Petit” pe care il vroiam eu.
Cand i-a spus Maicii Dominique, prima oara nici Soeur Dominique nu a inteles, apoi si-a dat seama.
Cert este ca mama mi L-a adus acasa pe Isus, ca sa il pot inveli, sa nu ii fie frig.
Cu toate acestea, anii de comunism, cand era frig in casa, cand nu era apa calda, cand nu era lumina electrica, - adica erau, dar erau oprite ! – i-am suportat greu la un moment dat.
In plus, parintii mei, tatal meu si mama, doua naturi dificile si autoritare, prea autoritare.
Intotdeauna mi-am spus ca Isus ma iubeste, dar ca Dumnezeu nu m-a iubit.
Ca sa fiu mai precisa exprim un gand profund personal, si nu un argument teologic, este evident, mai exact inca, chiar daca am citit putina Teologie, chiar daca religia, credinta ne invata altfel, eu, in forul meu interior, in sufletul meu imi spun ca Isus m-a iubit si a stiut cata nevoie voi avea eu de El, dar ca, in mod sigur, Dumnezeu nu m-a iubit si nu ma iubeste.
Si L-am rugat pe Dumnezeu sa ma iubeasca.
Si adevarul este ca la inima unui copil cum eram eu insami in anul 1972, cine poate mai bine sa ajunga decat un alt Copil, mai mic inca, cum a fost “bebelusul” Isus, cum il numeam eu, sau Le Petit Jesus ?
Un adult nu poate obtine de la un copil, ceea ce Micul Isus obtine pe data, imediat si neconditionat, total.
Si inca, Micul Isus nu cerea nimic, tacea.
La polul opus, adultii vorbesc numai in termeni de cerere si oferta, de interese, care pana la urma te fac sa te intrebi : totusi, dupa ce au obtinut banii necesari existentei, ce le lipseste ?
Pentru ca adultii par sa caute numai si numai banii, iar iubirea niciodata, iar cand au bani multi, pun si mai putin pret pe iubire.
Sunt multi oameni buni, si buni crestini ortodocsi care masoara credinta in ceea ce pot obtine in mod direct, nemijlocit si exclusiv material, pecuniar.
Si spun “exclusiv”.
Este adevarat ca nu pot spune totul, dar e adevarat ca uneori trebuie spus totul.
Am sa caut acum sa va arat cateva fotografii cu Misiunea Ortodoxa a Bisericii Ruse in Afara Frontierelor din Port-au-Prince, Haiti, despre care scriam mai sus.
 |
| Parintele Gregoire Legoute, in stanga, Port-au-Prince, Haiti |
 |
| Parintele Gregoire Legouté ( in stanga, in fotografie ), Biserica Rusa Ortodoxa in Afara Frontierelor, Port-au-Prince, Haiti |
 |
| Parintele Grégoire Legouté ( in mijloc ), aici se afla cred la Miami |
 |
| Miami, Parintele Gregoire Legoute, 2011 ( Haiti, Port-au-Prince ) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu