Despre Maica Tereza de Calcuta, colaboratorii ei si Providenta ( 2 )
“Multi se minuneazã ascultând fapte de genul acesta.
Dar nu este nimic extraordinar : totul este simplu, logic.
Daca vãd un sãrman, simt o mare dorintã de a-l ajuta.
Dar eu nu sunt decât o femeie.
Cât de mare trebuie sa fie dorinta lui Isus de a ne ajuta la greu.
Este suficient sa crezi orbeste in iubirea Lui, si esti zilnic martor al miracolelor sale.
Deseori, Domnul, pentru a ne ajuta, se slujeste de mijloace mai putin zgomotoase.
Ii inspirã pe oameni sa ne iubeascã, sa aiba simpatie fata de noi, sa vrea sa colaboreze cu noi.
Dar El este acela care actioneaza mereu in favoarea noastra.
Intr-o zi, m-au cautat doi tineri hindusi care mi-au înmânat o sumã de bani pentru sãrmanii mei.
Pentru ca era vorba de o sumã foarte mare, i-am intrebat de unde au atatia bani.
“Ne-am casatorit acum douã zile”, mi-au rãspuns ei. “Am pus de o parte banii de la nuntã si o altã parte ne-a fost dãruitã de rude si de prieteni. In ultima clipã insa, ne-am hotarat sa cumpãrãm strictul necesar si sa va dãm restul dumneavoastra. Noi ne iubim foarte mult, si credem cã ar fi frumos sa împãrtãsim iubirea noastrã cu sãrmanii pe care dumneavoastra îi slujiti”.
Mai demult, la Calcuta, parcurgeam o perioada in care era lipsã de zahar.
In oras s-a raspandit zvonul cã Maica Tereza nu avea zahar pentru orfanii sãi, si multi oameni ne-au sãrit in ajutor.
Intr-o searã, a venit o pereche de tineri cu un copil.
Acesta avea in mânã un borcan.
O saptamana întreagã refuzase sa manance zahar pentru a-l putea da celor mai putin norocosi decat el.
Avem oameni care coopereazã cu noi in toata lumea, s-au adunat in grupuri si ne dau un pretios ajutor strângând haine, fase, medicamente si tot ce este necesar pentru dispensarele noastre.
Sunt sacrificii simple si generoase, din partea a mii de oameni necunoscuti, care ne permit sa ajutãm multa lume.
Totusi, eu cred numai in rugaciune.
La bani nu ma gandesc niciodata.
Noi vrem sa ducem la indeplinire opera Domnului si El trebuia sa fie acela care sa se ocupe de mijloacele prin care sa o facem : daca nu ni le trimite, inseamna cã nu doreste acea operã.
Oamenii pe care ii consider cei mai mari colaboratori ai mei si ai calugaritelor mele, sunt bolnavii care isi oferã durerea lor lui Dumnezeu pentru noi, pentru ceea ce fac eu.
Multi bolnavi handicapati, care nu pot desfasura niciun fel de activitate, s-au legat de noi printr-un adevarat pact de colaborare.
“Înfiazã” o calugarita si ii oferã ei rugãciunile si suferintele lor.
Intre cei doi se naste o întelegere foarte strânsã, contopindu-se ca o singurã fiintã.
Si eu am “colaboratoarea mea secretã”.
Este o belgiancã, pe care o cunosc de peste treizeci de ani.
O cheamã Jacqueline de Decker si este foarte bolnavã.
A suferit saptesprezece interventii chirurgicale si suportã orice durere pentru a mã ajuta sa-mi îndeplinesc cum trebuie misiunea.
De fiecare data cand am ceva mai deosebit de facut, ea este cea care îmi dã puterea si curajul necesar.
De fapt, in acele clipe, suferintele ei cresc.
Uneori imi scrie : “Sunt sigurã cã în aceastã perioadã ai multe lucruri de facut, ai mult de umblat, de lucrat, de vorbit. Stiu asta datoritã durerii la coloanã si datoritã altor suferinte care au devenit deosebit de intense.”
Jacqueline nu se însealã niciodata.
Legile misterioase, care guverneaza spiritul, permit aceste influente.
Si tocmai prietena mea cea bolnavã îndeplineste pentru mine partea cea mai grea a operei mele.
( extras din Tereza Sarmanilor ( Tereza dei Poveri ), Renzo Allegri, Settembre 1992, Editrice Àncora Milano, - Colectia Interferente, traducerea : Vasile Sichitiu, Ed. Akia, Brasov, 1994 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu