Conceptii contrare învãtãturii crestine despre existenta lui Dumnezeu: evolutionismul religios, deismul, panteismul, existentialismul ( teologia dogmaticã ) ( 2 )
Panteismul. Principiul Contradictiei
Numele acestei conceptii vine de la cuvintele grecesti “tot” si “Dumnezeu”.
Panteismul sustine cã Dumnezeu si natura sunt douã realitati identice, asadar, substanta lumii este Dumnezeu, tot ce existã este Dumnezeu sau Dumnezeu e totul.
Termenul de panteism a fost folosit pentru prima oarã de I. Toland, în 1705.
In Evul Mediu, panteismul s-a opus conceptiei teologice a Bisericii Romano- Catolice si Protestante despre un Dumnezeu personal in afarã de lume.
Conceptia panteistã corespunde tendintei spiritului omenesc de a descoperi o unitate rationala si substantiala a lumii, de aceea el înlãturã dualismul spirit-materie, înlocuindu-l cu Monismul ( = “unul singur” ) : o singurã substanta sau realitate.
Asadar, ceea ce percepem noi prin diferitele simturi nu sunt decat moduri de existentã si manifestare ale uneia si aceleiasi substante.
Panteismul este de douã feluri, si anume :
( 1 ) Panteism acosmistic, care reduce lumea la Dumnezeu, tot ce existã in lume : materia si viata pierzandu-se sau disparand in El.
I se spune astfel, deoarece întregul Cosmos, întreaga lume materialã se pierde în Dumnezeu ;
( 2 ) Panteism pancosmistic, dupa care singura realitate e lumea materiala, Dumnezeu confundandu-se sau pierzandu-se in ea.
Originea panteismului o gãsim in filosofia orientala, iar ca formã religioasã în religia indianã, unde poate fi remarcat sub ambele lui forme.
El se aflã la temelia Brahmanismului si Hinduismului, unde totul se intoarce sau se topeste in Brahma, ori Brahma este cel care se manifestã în tot ce existã în lume.
Ca sistem filosofic, Panteismul a dat nastere Scolii traditionale a filosofiei indiene, fondatã in sec. IV î.Hr. de Badarayana, pe baza Upanisadelor.
In cultura europeanã, primele idei panteiste apar in Grecia, la Scoala eleatã, la stoici sub forma ratiunii universale care pãtrunde si strãbate totul, iar dupa aparitia crestinismului, il gasim in Neoplatonism.
Filosoful Plotin ( sec. III d. Hr. ) este urzitorul monismului spiritualist, dupa care totul se gaseste in Unul.
In scrierile lui, Enneade, Plotin afirmã : “Unul este tot si nu este nimic decat Unul ; el nu este toate fiintele, pentru cã este principiul lor, dar toate sunt in el, in sensul cã ele sunt sau mai degrabã vor fi prin el” ( Enn. V, c. II cap. I ).
In alt loc spune : “Dumnezeu este in toate fiintele si este in lumea noastra ; lumea participã deci la Dumnezeu” ( Enn. II c. IX, cap. 16 ).
Precum se poate constata din aceste texte, panteismul lui Plotin este in acelasi timp si un panenteism, ceea ce inseamna cã totul existã, totul se aflã in Dumnezeu.
Nici crestinismul n-a scapat de unele erezii panteiste, din sânul lui iesind unii gnostici si adepti ai Maniheismului.
In filosofia moderna, panteismul se aflã in numeroase sisteme filosofice, fiind imbratisat, sub o formã sau alta, de numerosi ganditori.
Il gãsim astfel la Giordano Bruno, Spinoza, Fichte, Hegel, Schelling.
Ce e drept, cei trei mari filosofi romantici germani s-au aparat de acuzatia de panteism, si aceasta a facut-o indeosebi Hegel, el insusi ridicand numeroase obiectii impotriva panteismului, numindu-si propriul sãu sistem Panlogism.
Dupa el, Dumnezeu este gandirea care se gandeste pe sine in chip absolut.
Cu toate acestea, numerosi comentatori ai lui afirmã cã în conceptia sa existã serioase indicii de panteism.
Panteismul este o conceptie filosofica-religioasa gresita, in primul rand fiindca încalcã Principiul Contradictiei, una dintre axiomele gandirii logice, cãreia aceasta i se supune cu necesitate.
Din punct de vedere logic, Principiul contradictiei ne spune cã :
Un lucru nu poate fi în acelasi timp identic cu sine si cu contrarul sãu.
“Ceva nu poate sã fie si sã nu fie, în acelasi timp”, sau :
“A nu putea fi în acelasi timp, egal cu B si cu non-B”.
Altfel spus, douã judecãti contradictorii nu pot fi amândouã adevãrate în acelasi timp.
Drept urmare, lumea nu poate fi identicã cu ea însãsi si cu Dumnezeu în acelasi timp, materia nu poate fi în acelasi timp, si materie si spirit.
A admite, asadar, cã lumea e identicã cu Dumnezeu, sau cã Dumnezeu este identic cu lumea, e un nonsens din punct de vedere logic.
Mintea noastrã nu poate concepe – respectand Principiul contradictiei – ca lumea sa fie Dumnezeu si Dumnezeu sa fie lumea, sau ca Dumnezeu sa fie, si Dumnezeu si lume in acelasi timp, caci materia nu poate fi spirit, iar spiritul nu poate fi materie.
( Extras din Teologia Dogmaticã, manual pentru seminariile teologice, Pr.prof. dr. Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zãgrean, Tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ( BOR ), Ed. Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1991 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu