Conceptii contrare învãtãturii crestine despre existenta lui Dumnezeu: evolutionismul religios, deismul, panteismul, existentialismul ( teologia dogmaticã ) ( 1 )
Evolutionismul religios
Dintre toate religiile existente în lume, religia crestinã este incontestabil cea mai înaltã.
Aceasta nu se datoreste evolutiei conceptiei despre Dumnezeu, cum încearcã unii sã explice superioritatea crestinismului, ci datoritã faptului cã ea este o religie revelatã, iar Dumnezeul crestinilor nu este o fiintã plãsmuitã de imaginatie, ci o realitate cunoscutã prin Revelatie, care, ca fiintã atotperfectã, posedã o serie de însusiri prin care se deosebeste întru totul de divinitãtile existente în alte religii.
În conceptia crestinã, Dumnezeu este o fiintã spiritualã personalã, atotperfectã, Creatorul si Proniatorul lumii si al oamenilor, care se comportã fatã de fiii Sãi ca un pãrinte iubitor, iar ei pot sta permanent în legãturã cu El, cãci numai astfel îsi pot împlini scopul pentru care au fost creati.
În esenta Sa fiind iubire ( I Ioan, 4, 8 ), Dumnezeul crestin nu are nimic comun cu divinitãtile în care cred popoarele primitive, sau cu cel conceput chiar de unii filosofi.
Ca fiintã întreit personalã, El a întãrit legãtura cu oamenii prin întruparea Fiului Sãu în scopul mântuirii acestora.
Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu a devenit frate al nostru, ridicând natura omeneascã din propria Sa persoanã, la cel mai înalt grad de perfectiune.
Astfel, s-a dat oamenilor posibilitatea ca si ei sã se poatã ridica pe culmi de perfectiune, realizând astfel asemãnarea cu Dumnezeu.
Dar împotriva crestinismului stau o serie de conceptii contrare, care, de obicei, se împart în douã categorii, si anume :
( a ) unele care tãgãduiesc existenta lui Dumnezeu, afirmând cã ideea de Dumnezeu este o fictiune, care nu poate rezista în fata descoperirilor recente ale stiintei ;
( b ) altele explicã eronat ideea de Dumnezeu, considerând-o ca o aparitie determinatã de factori evolutivi, psihologici sau sociali, ori chiar daca admit existenta lui Dumnezeu, Îl concep ca o fiintã cu totul departe de ceea ce este El in realitate.
In cele ce urmeaza, ne vom ocupa de cele mai cunoscute dintre aceste conceptii.
Evolutionismul religios :
Dupã Herbert Spencer, o caracteristicã a tuturor religiilor este cã ele admit misterul, inexprimabilul si, in masura in care religiile devin mai spiritualiste, in aceeasi masura creste si misterul.
Dar, tinând de domeniul incognoscibil, Dumnezeu nu poate fi cunoscut.
Spencer explicã in sens animist geneza religiei, afirmand cã din ideea de suflet, de spirit au luat nastere toate religiile.
S-a ajuns astfel ca spiritul sa fie ipostaziat, personificat in zei, evolutia facand ca, de la religiile politeiste, sa se ajunga la religiile monoteiste.
Auguste Comte, fondatorul curentului pozitivist, conceptie care respinge filosofia ca sistem de reprezentare teoretica generalizata a lumii, limitandu-se la fapte pozitive, confirmate de experientã, respinge total religia traditionalã si ideea de Dumnezeu, acestea corespunzand unei faze perimate prin care a trecut omenirea.
In concluzie, dupa Spencer si alti evolutionisti, ideea de Dumnezeu n-are un corespondent in realitate, ea fiind o purã fictiune.
Deismul :
Deismul este o conceptie fiosofico-religioasa, aparuta in veacul XVII in Anglia, care a supus unei critici rationaliste religiile oficiale, catolicismul si protestantismul, opunandu-le o religie “naturalã” sau “rationalã”.
Astfel, Herbert de Cherbury ( 1581 – 1648 ) stabileste fundamentul universal si rational al tuturor religiilor :
o religie naturala, purã si perfectã, care decurge din natura neschimbatã a omului.
Adeptii acestei conceptii ( Herbert de Cherbury, Toland, Tindall, Voltaire si altii ) au respins continutul concret al dogmelor diferitelor religii, cautand sa desprinda din ele nucleul “rational” care ar fi comun tuturor, spre a elabora o religie abstracta.
Cu toate deosebirile dintre adeptii lui, trasatura generala a Deismului este recunoasterea lui Dumnezeu, numai drept cauza primarã a lumii si a omului, dar cu negarea interventiei Lui in desfasurarea fenomenelor din Univers si în minuni, natura dezvoltandu-se potrivit legilor ei proprii.
Dupa conceptia deistã, existã un Dumnezeu personal, Creatorul lumii si al omului, Care insa nu se ingrijeste de Creatura Sa, lasand-o sa se dezvolte dupa legile pe care le-a dat atat naturii, cat si omului.
Prin aceasta, deismul neagã posibilitatea religiei, deoarece pentru om nu existã nici o posibilitate de a intra in legatura cu Dumnezeu.
La fel, deismul neagã atat Revelatia, cat si intruparea, mentinand din crestinism numai ideea unui Dumnezeu Creator, motiv pentru care a fost aspru criticat de Pascal.
Daca totusi deismul contine un element religios, acesta este de naturã personalã : sentimentul de admiratie al omului pentru puterea lui Dumnezeu si pentru mersul ordonat al lumii.
Neputand sta in relatie cu Dumnezeu, omul e nevoit sa se plece in fata imensitatii si sublimitatii naturii ca operã perfectã, care contine in ea insasi un indreptar pentru viata morala a omului.
O atare conceptie ramane lipsitã de orice valoare filosoficã, religioasa si morala.
( Extras din Teologia Dogmaticã, manual pentru seminariile teologice, Pr.prof. dr. Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zãgrean, Tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ( BOR ), Ed. Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1991 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu