Subiect: Fwd: (2)Salut! Mici intamplari din Algeria 1972-1976, Berceni iunie 2003, 7 avril/aprilie 2016

Subiect: Fwd: (2)Salut! Mici intamplari din Algeria 1972-1976, Berceni iunie 2003, 7 avril/aprilie 2016

olivia maria MARCOV <...>

---

Fwd: (2)Salut! Mici intamplari din Algeria 1972-1976, Berceni iunie 2003

---

olivia maria MARCOV <...>          7 aprilie 2016, 18:43

Către: .......

---------- Mesaj redirecționat ----------
De la: olivia maria MARCOV <...>
Data: 7 aprilie 2016, 18:40
Subiect: Fwd: (2)Salut! Mici intamplari din Algeria 1972-1976, Berceni iunie 2003
Către: ........

( 2 ) In partea a II-a a e-mailului meu, sa mentionez cateva Intamplari din Algeria anilor 1972-1976 :

Am sa incep spunand, sau repetand, faptul - adevarat - ca acei ani au fost minunati pentru mine, cel putin eu, si atunci, si chiar dupa aceea, asa i-am perceput.

Dintre evenimente-incidente, unele "nostime", unul nu prea nostim deloc, pot mentiona :

Intr-o buna zi, dupa-amiaza, spre seara, la noi acasa, in vizita, venise Doamna Marcela Resl, cu fiica ei Corina Resl, colega mea de banca la scoala Doctrinei Crestine.

Mai des, ma duceam eu cu mama acasa la familia Resl, caci ei locuiau un pic mai departe de blocul nostru, dar nu as sti azi unde anume, un bloc care cred, eu asa imi amintesc, era mai scund decat blocul nostru.

Blocul nostru avea numai patru etaje, dar aspectul sau era de bloc inalt, ai fi spus ca are mai mult de patru etaje, eu stiu ca erau doar patru.

Noi locuiam la etajul 3, iar deasupra, si nu prea statea pe acasa, lucra, locuia un Sirian, care, saracul, cred ca numele sau era ( domnul ) Garnier, precum crema de fata Garnier de astazi, de la "Cora", care, deci, saracul, uita apa deschisa si cand venea apa ( care era oprita intre anumite ore in Constantine ! ), incepea sa curga si ne inunda putin si pe noi.

Pe mama o irita ca uita mereu robinetele deschise, doar stie ca, daca vine apa, incepe sa curga !

In acea seara, inceput de seara, doamna Resl se afla la noi acasa la etajul 3, cu mama, iar Corina Resl si cu mine, ne aflam jos in fata blocului.

De fapt, mama nu ma lasa fara ea, nici jos, in fata blocului.

Dar atunci, o rugasem noi, eram doua, Corina Resl si cu mine, si ele, mamicile urmau sa vina imediat dupa noi, sa plecam la plimbare, in fapt, spre blocul Corinei, si in fata la Corina ramaneam sa ne jucam.

Am coborat cu Corina si stateam in fata blocului nostru din Sonnatiba Bellevue, A 1, si asteptam.

Dar, la un moment dat, in fata noastra, noi eram langa zidul blocului ( un bloc nou, modern, foarte frumos ! ), vine un om, un arab, in fond, putea sa fie, sau nu, un algerian, caci in Algeria erau si arabi din alte tari arabe, un tanar, era cu parul blond si cret, cu ochii deschisi la culoare, fie albastri, fie verzi, cu tenul totusi alb, sau mai mult alb ( deschis ), inaltut si nu foarte, slabut, dar nu foarte, bine facut, armonios, cu nasul drept cred.

Si tanarul acesta arab, ce face ?

Isi scoate briceagul, nu prea mare deloc, dar briceag, il scoate si il intinde, drept spre noi doua !

In acelasi timp, statea acolo, in fata noastra, la un metru-doi metri in fata noastra, cu briceagul lui deschis, intins la noi, spre noi, spre Corina Resl si spre mine, parca, la inceput mai mult spre Corina Resl a tintit, a indreptat briceagul, apoi insa si spre mine.

Si se uita la noi fix, cu o privire care, dintr-o data era fixa, tinta, ca si hipnotizata si in acelasi timp si hipnotizatoare, cu ochii lui deschisi la culoare, parea el insusi un hipnotizat, un om care are o privire fixa de "robot", si se uita la Corina care s-a dat cativa centimetri in spate, spre zidul blocului.

Eu, vazand ca se uita la Corina fix, fix, si ea se cam sperie ( a dat inapoi ) , am inceput sa ma uit la Corina si apoi la el, la acel arab.

Tanarul arab, vazand ca ma uit la el, a indreptat si spre mine briceagul, tinta spre mine, in zona, undeva inspre zona pieptului si a abdomenului, ca o "baioneta", asa tinea briceagul, la "atac".

Corina insa se cam speria si eu m-am uitat iarasi spre ea, si as fi vrut sa ii spun " Corina, nu te speria",  apoi l-am urmarit atenta si mi-am spus ca mai astept cateva secunde, si o strig pe mama, ce puteam sa fac ? Mai ales ca esti copil ?

Si am strigat-o pe mama, in clipa urmatoare, brusc, : "MAMA, MAMA !", "MAMA, VINO !".

Mama a scos capul pe geamul de pe palier, caci ele coborau scara, si palierul avea spatiu, "decupat" pentru geam, dar palierul la acel geam nu avea fereastra, geam ( sticla ) pentru ca asa erau construite blocurile in Algeria, o tara calda.

"Olivia ! CE E ?"

"MAMA, NU NE LASA IN PACE !"

"Cine ?" - zice mama, CACI NU SE MAI INTAMPLASE SA NU MA LASE IN PACE CINEVA.

Cat am strigat la mama, nu mi-am miscat privirea din ochii arabului, l-am urmarit atenta, la orice minima miscare.

cand a vazut ca mama apare la geam, BRUSC, BRUSC, arabul a bagat pe loc briceagul in teaca, in buzunar, A ZAMBIT frumos, si peste alte clipe, a plecat.

Daca stau sa ma gandesc, soarta e cruda uneori.

Mi se paruse ca o tinteste pe Corina mai mult.

Corina Resl a murit, brusc, neasteptat, nu se stie de ce, nici pana in ziua de azi,  IN IUNIE 1986.

Avea 17 ani si cateva luni, iar in 5 sau 6 octombrie 1986 Corina Resl implinea 18 ani.

Dar, nu i-a mai apucat.

Doctorul Jaroslav RESL, era un om inalt, bine, foarte bine cladit, da, culmea, semana ( eu, in viata mea asa s-a intamplat au fost asemanari de persoane ), tatal Corinei Resl semana cu doctorul C.T.D., el lucra la C.H.U. , adica la

Centre Hospitalier Universitaire, din Constantine.

Era doctor de boli contagioase, asa era, asa era titulatura.

La noi in Romania s-ar spune infectioase.

Dar, e vorba de aceleasi boli.

Orasul CONSTANTINE, un oras superb, cu mult farmec ! a fost construit PE DOUA COLINE, SEPARATE UNA DE ALTA, COMPLET.

Mai intai, a fost "populata" colina unde se afla Spitalul din Constantine, numit pe scurt, C.H.U., pe colina aceea era cartierul Sidi Mabrouk, un cartier vechi din Constantine, unde au locuit cativa romani din Romania, insa, cred ca intr-un fel, cred, ca pot spune ca au fost "cazati” acolo, românii, familiile care nu aveau copii.

Orasul mai nou a fost ridicat odata cu cartierele mai noi, unul din ele era cartierul nostru SONNATIBA BELLEVUE, aici eram mai multi români din Romania si familiile cam toate, aveau copii, majoritatea de seama mea, dar si putin mai mari.

Cele doua coline erau legate PRIN PODURI.

De aceea, Constantine este denumit si ORASUL PODURILOR SUSPENDATE.

Ceea ce nu stiam, despre Constantine, si a spus in documentarul "Raymond Leyris et les Juifs de Constantine", profesorul de Stiinte Politice, dl Raphaël Draï, de la facultatea de Drept a Universitatii din Aix-en-Provence, Franta, este faptul ca acest oras, Constantine are o situatie geologica atipica, inexplicabila, si anume ca a fost "lucrat", strabatut de doua fluvii, fiecare in directie contrara fata de celalalta.

Nu stiu care sunt, cum se numesc aceste 2 fluvii, in Constantine era apa putina, scazuta, joasa, pe sub unele poduri.

Doctorul Jaroslav Resl a fost cel care in ultima zi de scoala a venit si ne-a facut cele cateva fotografii cu clasa si Surorile Doctrinei Crestine, si apoi ne-a dat fotografiile, au fost singurele amintiri de la scoala.

Tata nu a facut fotografii in Algeria, si imi pare foarte rau.

In 1976, septembrie, noi ne-am intors la Bucuresti, si familia Resl a mai ramas o vreme in Constantine, in 1977 se aflau acolo mi se pare, dar in 1978 deja se aflau intr-o localitate din Republica Federala Germania.

Nu s-au mai intors in Cehoslovacia.

Marcela, mama Corinei era asistenta medicala.

Ea lucrase cu sotul ei, dar in Constantine a fost casnica, ca multe femei si mame.

Mama mea povestea, ce ii povestise Marcela, ea si sotul ei, mai fusesera in Algeria, nu era prima data pentru ei, cand i-am cunoscut noi, si lucrasera in Algeria, apoi au revenit.

Dupa ce s-au stabilit in Germania, dupa 1976, doctorul si-a deschis cabinet si Marcela a inceput din nou sa lucreze cu el.

Numai ca, pe timpul verii, doctorul Resl isi gasea de lucru in Tunisia, Corina imi trimitea la Bucuresti carti postale din Tunisia, vara.

In restul anului, locuiau in casa lor din Rhaunen, a doua localitate in care s-au mutat si unde au si ramas, cel putin pana in IUNIE 1986 cand a murit brusc, Corina Resl, si apoi, nu stiu data, dar parintii Corinei au plecat, s-au mutat de acolo.

De atunci, nici nu am mai avut vesti despre ei. Niciodata.

Inainte sa plecam, prima oara, in Algeria, la Bucuresti, am fost obligati - si a fost bine asa - sa ne vaccinam, am primit un carnet galben de vaccinare.

Ne-am vaccinat impotriva bolilor Algeriei, grave mai ales pentru Europeni : febra tifoida, holera, febra galbena, tifosul exantematic.

A cam durut, dar a trecut.

Ajunsi in Algeria, trebuia la intervale de timp sa refacem vaccinurile, si sa vizam carnetul galben de Vaccinare, cum ca le-am facut.

Doctorul Resl ne-a sfatuit sa nu le refacem, el a spus ca dau reactii adverse urate, el personal, fiind doctor care lucra la sectia boli contagioase era obligat sa le faca, si le facea mereu, si el, dupa ce le facea, i se facea rau, avea reactii adverse, mama mi-a povestit.

Doctorul Resl ne viza carnetele de vaccinare, si cu asta, gata, era ca si cum le faceam.

Nu le-am refacut insa niciodata.

Ne-am vaccinat la Bucuresti, o data numai, inainte sa plecam pentru prima oara in Constantine.

Imi amintesc, intr-o alta dupa-amiaza, am fost cu mama in vizita la George sau Tucu Tomus, era acasa cu tatal lui, sau poate mama lui dormea ?

George locuia chiar in blocul aflat fata in fata cu blocul nostru, numai cativa metri era distanta dintre blocurile noastre.

George propune sa iesim pe balcon, unde el a improvizat un joc, vorba vine joc, a fost o pierdere in final :

George si-a scos niste jucarii in balcon, eram mici, noi nu ajungeam bine la marginea balconului, asa micuti eram, copii, si a inceput sa le arunce peste balcon.

Se amuza putin.

Dupa cateva clipe, eu am avut o presimtire, daca nu mai gaseste jucariile ?

George insa arunca o jucarie si radea.

Mai tarziu mi-am dat seama ca el era sigur ca si le va readuce in casa.

Dupa un timp, ne ridicam in picioare, ne inaltam pe varful picioarelor si scoatem capul sa ne uitam peste balcon, jos, si ne asteptam sa vedem jucariile, iar Georege zicea sa mergem sa le luam.

Dar, JUCARIILE DISPARUSERA !

In jur, liniste, amiaza, cald, soare, nici tipenie de om !

Dar nici nu auzisem jos pasi, sau zgomot sub balcon.

Jucariile nu au fost gasite cred, niciodata.

Iar George probabil si-a cumparat altele.

Inainte de aceasta, sa fi fost...

Intr-o dupa-amiaza, tata se varase sub masina noastra, un Volkswagen de culoare gri deschis, o cumparase la "second hand", s-ar spune azi, de la un sirian, masina frumoasa, eleganta, comoda in interior, insa nu mergea ca lumea, bateria se descarca rapid.

Tata lucra sub masina.

Si eu am iesit cu o mingiuta mica, romaneasca ? sau poate cumparata din Constantine, parca era putin dezumflata ? sa ma joc, si bateam putin  mingea, apoi m-am plictisit, nu era nimeni afara, si nu avea cine sa fie, pentru ca George nu iesea cu parintii lui, iar eu ieseam la Corina acasa sau la blocurile de români cu parintii mei.

Radu si Manuela nu ieseau nici ei in fata blocului, ei locuiau cu noi pe scara, fratii Serban.

Da.

Insa imi scapa mingea, care intra chiar sub masina noastra.

NU indrazneam sa ii spun lui tata, care chiar era sub masina.

Insa, coboara unul din copiii Rachelei, ai Rachelei sa fi fost ? o vecina din bloc, cu mai multi copii.

Unul din baietii ei mai mari, mai avea el, baiatul si surori.

Baiatul zambeste, se duce si scoate mingea de sub masina noastra, eu ma bucuram, asteptam sa mi-o dea.

Dar nu.

Baiatul a zambit, a ras, a ridicat mingea in mana, si a azvarlit-o pe geam, la etajul 1, surorii sale, mai mica, care astepta, si a prins mingea si a intrat in casa.

La fel de dragut, de zambitor si de bine dispus, baiatul a intrat la loc in bloc, si a urcat la el in casa.

Si a trecut pe langa mine, cu zambetul lui frumos pe chip.

Nu se poate spune ca nu eram un copil bun, cu adevarat un copil bun.

In clipa aceea, m-am gandit sa ii spun sa imi dea mingea, dar, imediat dupa aceea, mi-a venit un alt gand : copiii acestia par mai saraci ca mine, mai lipsiti, lasa, era o minge si atat, sa se joace cu ea, daca si-au dorit o minge.

Mi-era mila de ei.

Am sa continui cu mailul urmator.

Sa mai fac o pauza.

olivia maria MARCOV <...>

Data: 7 aprilie 2016, 17:25
Subiect: Fwd: Salut! Mici intamplari din Algeria 1972-1976, Berceni iunie 2003
Către:......

---------- Mesaj redirecționat ----------
De la: olivia maria MARCOV <...>
Data: 7 aprilie 2016, 17:22
Subiect: Salut! Mici intamplari din Algeria 1972-1976, Berceni iunie 2003
Către: .....

Salut,

Trebuie sa recunosc ca filmul despre Raymond Leyris m-a bulversat si m-a scos din ritmul meu senin de rugaciuni si Mesaje ale lui Isus si ale Fecioarei Maria.

Am sa va povestesc cateva mici intamplari din anii pe care i-am petrecut cu parintii in Constantine, intre 1972-1976 :

Totusi, inainte de a incepe am sa va spun ca, asa, ca o Completare la emailul meu despre Coincidente olivia/asasinarea lui Raymond Leyris, as vrea de fapt sa aduc acum niste precizari :

Am scris despre acea infirmiera din seara zilei de 19 Iunie 2003, si noaptea de 19 spre 20 Iunie 2003, cand din pacate, "m-am trezit" inchisa, incuiata intr-un salon mai mult intunecat cu alte..., erau inca una, doua, trei persoane, femei, in afara de mine, si in rest, intre noi erau paturi de spital goale, era liniste.

O fata se afla acolo pentru ca se drogase cred, nu vreau sa spun ca bag mana in foc, dar ea m-a rugat o data sa bat in usa, sa i se deschida pentru ca ar fi avut un dus...da, eu, nefiind in tema, nu stiu ce dus, de facut, sau tratament.

De fapt, nu stiu daca ea a sus dus, sau tratament, dar langa salon se afla o incapere cu w.c., si separat se vedea usa deschisa de la o incapere "lipita" de incaperea mica cu w.c., unde se zarea un dus.

O alta fata, o tanara, era lauza, adica nascuse, poate ca dupa ce nascuse isi respinsese copilul, nu ii cunosc povestea, toate aceste persoane aparent fusesera bine de tot sedate si nu se auzeau si nu miscau, facuse o criza, poate cam nu prea usoara, si ajunsese acolo, de altfel sotul ei, tanar si el venise la ea, in acel salon, cateva clipe, sa o vada, ii lasase o sticla de suc.

Fata insa, la un moment dat, s-a trezit - atat cat putea, date fiind conditiile obiective de "trai" in Salonul de la etajul 1, de la Camera de Garda a spitalului de psihiatrie "Obregia", cu sediul in Berceni, Bucuresti, si a inceput sa ia in maini sticla de suc, si sa o zgaltaie bine, tare, si mai tare, tot mai tare.

Sigur, cand vedeai asa ceva, mai degraba iti spuneai ca era in stare de soc.

Insa, infirmiera a intrat, pentru ca, in primul rand cred ca se auzea afara zgomotul produs intr-un Salon in care era liniste cu cateva clipe inainte, si s-a dus la ea si a legat-o, cu un fel de "franghii" confectionate mi se pare din bucati de cearceaf, sau de tifon, a legat-o fedeles, de tablia patului, care era din fier, din metal, patul acela ingust de spital, si cum a legat-o pe lauza /

A legat-o de gat, da, de gat, si inca cam strans, incat nu putea misca capul deloc, si de fiecare mana, la inchietura mainii, si de picioare, era complet imopbilizata, sau era RASTIGNITA, si CU GATUL LEGAT STRANS DE PAT, de tablia de la capul patului.

Asa de bine, ca nici la w.c. nu i-au dat voie.

Dupa ce a legat-o, m-am dus langa ea, pentru ca mi se rupea sufletul cand vedeam asa o barbarie, din moment ce Psihiatria dispune de sedative, si dispune ( desi medicatia psihiatrica nu este buna, este nociva, si poate concret afecta centrii nervosi din creier si poate distruge creierul, in mod normal, in functie de medicament, doctorii trebuie sa stiu care e efectul produs de un medicament sau altul, asupra pacientilor ! ), cum sa o lege ?

M-am dus langa patul ei, si m-am asezat si vroiam sa o consolez, mi se parea asa de singura, era singura si amarata, si eram sigura ca are o Poveste si ca a suferit, eram sigura, si asa a fost.

Mi-a povestit chiar ea.

I-am luat mana si, la inceput nu a spus nimic, tacea, apoi mi-a spus ca o dor mainile, si era legata tare, cred ca nu ii mai circula bine sangele prin artere si vene, desigur apoi a vrut sa o mai dezleg, ceea ce nu puteam face.

I-am spus ca va trece, ca inteleg ca sufera, dar totul trece, o sa treaca, o sa fie bine.

Si fata a inceput sa fie atenta la mine, si sa nu mai fie atenta la suferinta ei groaznica din clipa aceea, si asa, mi-a spus ca mama ei nu o iubise, nu o iubea, nu o crescuse cu afectiune deloc.

Si ea la randul ei, acum, nascuse.

Am ramas pe marginea patului ei si o tineam de mana, nu prea strans, ca o durea, ci cu atentie, cu grija, imi era asa de mila de ea, si de mine, si ma gandeam ce viata putem avea, cat de imprevizibila !

Si a intrat infirmiera, cand era liniste ( usa salonului avea o "usita" decupata, o "ferestruica", sau nu avea ? avea ? ) si "draguta" de infirmierea, vreau sa va spun ca eu nu inteleg firea sau caracterul unor persoane, care te surprind in unele imprejurari insa.

De ce spun asta ?

Infirmiera aceea, in primul rand, pesemne asa e regula acolo la spital, sau duc lipsa ( de halate albe ) nu era imbracata in halat alb.

Purta un pantalon, poate trei-sferturi, genul "bermuda", si purta o bluza din material din acela "patat" verde inchis si mai deschis, exact cum au uniforma Militarii, Armata, bluza ei era din acelasi material confectionata, i-am uitat insa croiala.

In salon lumina era..., direct spus o lumina chioara, abia distingeai, nu era o lumina puternica, nici macar una normal de buna.

Infirmiera a intrat si mi-a spus, draguta femeie, ce caracter, este incredibil, mi-a spus sa ma duc in patul meu, nu puteam adormi in acea seara si noapte, va dati seama la ora 19h00 am ajuns la camera de Garda si cam, maxim 30 de minute mai tarziu, sau poate cel mai tarziu la ora 20h00 ( nu era insa ora 8 seara cred ), m-am trezit incuiata, ca asa a dispus domnul doctor psihiatru.

Nu am avut voie cu nimic la mine, geanta mea a ramas la parintii mei, si o asistenta - eu am crezut ca e o doctorita - caci langa doctorul de la Camera de Garda mai erau 2 femei, cred ca aceasta infirmiera ? si asistenta, o asistenta inalta, solida, cu pielea alba, cu parul castaniu-negru, la Camera de Garda era aceeasi economie de lumina si nu vedeai prea bine, sau prea mult, in fapt, nu stiu daca aprinsesera lumina la ora 19h00, pe 19 iunie 2003, intr-o seara superba, calda, senina de vara ?!

Insa asistenta mi-a spus, cand am scos din geanta mea un siret ( asa il cumparasem, va explic ce era ), negru, pe care era un Medalion Oval, pe fiecare parte a medalionului, sub un strat de lac, erau si se afla si azi : Isus, si Isus arata Inima Sa Preasfanta, si pe partea opusa, Fecioara Maria si Inima Ei Imaculata.

Il cumparasem de la libraria Sfantul Iosif, din Bucuresti, mai demult si unde mergeam il luam cu mine.

Aveam si o bratara-matanii, cu Crucea, la capatul bobitelor rotunde-mataniilor si poate ca mai aveam ? un alt astfel de obiect religios.

Asistenta mi-a spus, vazand ca le bag in buzunarul de la spatele pantalonilor, niste jeansi, blugi alb-bleu, ca mai bine nu le iau cu mine, ca acolo nu sunt bine vazute, totusi spunea asta in prezenta chiar a doctorului psihiatru care era in fata mea, la biroul sau, la masa lui, ca birou nu era cred acea piesa de mobilier, si spunea asta in fata lui, el tacea, eu am tacut, dar mi-am luat obiectele religioase cu mine.

In general, eu FARA ISUS NU MERG NICAIERI.

Isus e cu mine, fie la gat, la mana, fie in geanta, sau undeva se afla, de pilda in acea seara, in buzunarul blugilor mei.

Si atat.

Nimic, NIMIC ALTCEVA NU AM AVUT.

ma luasera de acasa, aveam pe mine o bluza neagra ( costase scump, eleganta ) de la Steilman, blugii frumosi, eleganti, si pantofii negri in picioare, gen balerini, deci fara toc aproape deloc, pantofi din piele intoarsa neagra, aveau in fata o fundita neagra, din panglica neagra care in mijloc avea un "rotund" auriu, "centrul" funditei. Atat aveam pe mine, si dessous-urile, sutienul si slipul, ciorapi nu, caci era vara.

Si deci, infirmiera intrand, mi-a spus sa plec in patul meu, la locul meu - SE VEDE TREABA, - ca dupa unii, - CA ACELA IMI ERA LOCUL, PATUL DE SPITAL DE LA BIETII SUFERINZI PSIHIC - si, culmea, a mai spus si ca, daca nu stau "cuminte", iar eu eram asezata pe marginea patului fetei rastignite, si nu miscam, o tineam usor de mana, daca nu sunt "cuminte", ma bate, imi da bataie !!!

Imi spunea "si tu olivia", si nu ma supara deloc si niciodata familiaritatea, dar ma gandeam ca a tinut minte numele meu si oare asa este, defel, familiara cu oamenii internati ?

Insa m-a socat ca a spus ca ma bate, sau imi da bataie.

Situatie urata, grava si penibila, peste toate.

Da.

Si acum, dupa externarea mea in cursul zilei de 26 Iunie 2003, a venit tata sa ma ia, si apoi am luat un Taxi si am ajuns acasa, unde astepta mama, care nu a fost multumita ca m-am intors !

Au trecut niste zile, si era deci aceeasi vara...

Intr-o zi, mergand la statia de la Piata Moghioros, de tramvai 41, directia spre cartierul Crangasi, unde locuia si avea cabinetul de avocat, o prietena, fusese procuroare de sedinta, devenise avocata, si m-am dus la ea, sa ii povestesc ce mi s-a intamplat.

In statia de la Piata Moghioros, cand traversez spre statie, in fata mea, infirmiera.

Din noaptea de 19/20 iunie 2003.

Imbracata in pantaloni trei-sferturi de culoare deschisa, beige, un beige deschis, defel ea avea piele bruna, si tenul ( fata ) si corpul, avea o piele inchisa la culoare, ochi caprui, parul tuns scurt, "maro", castaniu-maro, nu cred ca era roscata ( vospita ? ).

Avea pielea mai bruna, mai inchisa, decat am vazut-o in filmul documentar pe Viviane, fiica rasposatului, ucisului, bietul om ! Raymond Leyris, Viviane si surorile ei nu au pielea alba, ci mai inchisa putin la culoare, insa infirmiera despre care va povestesc acum era mai bruneta.

De asemenea nu avea nasul asa mare, lung, ca al Vivianei.

Insa, ochii, expresia fetei, atentia, cand astepta intrebarea realizatorului filmului, - ai Vivianei, daca ati vazut-o acasa la ea, la masa, asezata pe un scaun, Viviane, deschide ochii mari, si se concentreaza la intrebarea realizatorului documentarului "Raymond et les Juifs de Constantine", in aceasta ipostaza a Vivianei, mi-a venit in minte chipul infirmierei din 19/20 Iunie 2003.

Poate ca infirmiera aceea era ea insasi evreica, si atunci, aducea, semana cu Viviane, care dupa tata cel putin, este evreica.

Apoi, v-am mai mentionat in alt e-mail, pe infirmiera sau poate alta femeie, totusi, eu cred ca era chiar infirmiera de la spital, am intalnit-o in Biserica Sfanta Parascheva de la Razoare, din Drumul Taberei sector 6.

Si nu era nimeni in Biserica, si ea a venit pe langa mine si langa mine, si parca tot timpul, ca si in statia tramvaiului 41 din Drumul Taberei, parca tinea mortis sa fie cu mine, langa mine, in prezenta mea, dar concret tacea, nu imi adresa cuvantul.

Asa incat nu am inteles bine, oare ce doreste.

Desigur, pe mine in Biserica de la Razoare, ganditi-va putin cat m-a uimit, stiind ca in noaptea de 19/20 Iunie 200, mi-a spus ca ma bate, imi da bataie, daca nu trec la locul meu, in pat, am ramas PERPLEXA, dar PERPLEXA, vazand o femeie cu o astfel e personalitate si educatie si caracter, ca, v-am spus, ce credeti ca a facut ?

S-a uitat ea la mine, cum ma inchin la icoana lui Isus, a Maicii Domnului cu Pruncul, acelea de pe usile care duc la sfantul altar,, s-a uitat, eu nu am facut nimic special, nimic deosebit.

BRUSC, DiNTR-O DATA,  O VAD pe femeia aceasta, "infirmiera", cum ingenuncheaza cu o figura, un chip, cam speriat totusi, cam ravasit, mai degraba speriata, oricum nu era in apele ei, asta clar nu era ! - si cum incepe si SE INCHINA, SI ISI FACE CRUCI PESTE CRUCI, in fata LUI ISUS CRISTOS si apoi incepe sa susoteasca, dar destul de tare, cum ca, "Iarta-ma", si iar se inchina la Isus, si spune "ca [ fata ? ] asta nu e vinovata !"

Va dati seama perplexitatea mea ?!

Poate cand ajung in fata lui ISUS, oamenii ca ea, care altfel te si ameninta cu bataia, se inchina ca cei mai EVLAVIOSI, PIOSI, CUCERNICI OAMENI.

In seara aceea, noaptea mai exact din 19/20 iunie 2003, dupa aceea, a intrat asistenta inalta, cu pielea alba, si parul negru vopsit, si putin lungut, o femeie-zdrahon, inalta, carnoasa, avea masa grasa, tesut adipos din plin, si i-a facut o injectie puternica FETEI RASTIGNITE.

va spun era RASTIGNITA.

Puteti crede ?

La Bucuresti in 2003, intr-un spital ? fie el si de psihiatrie ?

Au tinut-o insa rastignita.

Am intrebat-o pe asistenta cea inalta : "O sa se faca bine ?"

Si ea, pe un ton optimist, mi-a raspuns : "Da, sigur ca da".

Am vrut sa o intreb daca se va vindeca, nu numai de criza ei de lauza, de femeie care nascuse, ci SI DE CLIPELE DE RASTIGNIRE PRIN CARE TRECEA.

Voi, ce credeti ?

Am colegi psihologi, terapeuti, juristi, oameni cu multa stiinta si carte.

VOI, CE CREDETI ?

Am verificat e-mailul meu anterior despre "Raymond Leyris, asasinatul sau si Coincidente Olivia", il gasiti corectat, "adaugit", precizat in fisierul pe care scrie "copie", dar in acel fisier am trecut initialele numai ale doctorilor psihiatri, si ale dr. C.T.D. si am extras mici fraze.

Vedeti cele 2 fisiere.

2 atașamente

        Olivia 5 avril 206 Cazul Raymond Leyris Constantine si coincidente Olivia copy.doc
96K

                                                                                                                                      

        Olivia 5 avril 206 Cazul Raymond Leyris Constantine si coincidente Olivia.doc
91K