Acatistul Sfantului Teofil
Acatistul Sfantului Teofil Teofil - Sfant nebun pentru Hristos ! (28
Octombrie)
Dupa obisnuitul inceput se zice:
CONDACUL 1
Ales de
Dumnezeu din pantecele maicii tale, la nevointa nebuniei intru
Hristos ai fost chemat. Cu puterea lui Dumnezeu de la inec de multe ori ai fost
pazit. Prin nevointa postirii si a rugaciunii pe vrajmasul neamului omenesc l-ai
rusinat. Pentru aceasta, savarsind pomenirea ta, te rugam prea laudate parinte
Teofile, izbaveste-ne de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, pe cei ce cu
dragoste strigam tie: Bucura-te, preacuvioase parintele nostru Teofile, cel
nebun pentru Hristos, pe calea mantuirii pe noi indreptandu-ne!
ICOSUL 1
Ingerii din
ceruri si oamenii pe pamant, de a ta vietuire aleasa intru Domnul s-au minunat,
parinte Teofile, caci tu, prunc fiind, de la sanul maicii tale ti-ai intors
fata. doar hrana de post primind. Prin acest semn Domnul n aratat oamenilor ca
tu esti alesul lui Dumnezeu, inca din aceasta lume. Minunandu-se de aceasta
infranare prin post a ta, cu umilinta strigam tie acestea:
Bucura-te,
alesul lui Dumnezeu din pantecele maicii tale;
Bucura-te,
preacinstit vlastar al preotiei lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel
ce prin nevointa postului te-ai asemanat Botezatorului Domnului,
Bucura-te, caci
cu asa infranare pe parinti si neamuri i-ai uimit;
Bucura-te, cel
ce din pruncie ai iubit pe Dumnezeu;
Bucura-te, cel
ce ai pazit cu adevarat poruncile Lui;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 2-lea
Vazandu-te pe
tine vas ales al Duhului Sfant de catre Dumnezeu, vrajmasul neamului omenesc neputandu-te
rabda, a dorit sa te piarda, sfinte pruncule, indemnand la pruncucidere pe
maica ta. Dumnezeu insa, pazitorul pruncilor Sai, nu a ingaduit sa se
savarseasca aceasta nelegiuire. Pentru aceasta milostivire a Sa prin tine
cantam Lui: Aliluia!
ICOSUL al 2-lea
Cugetul maicii
tale dupa indemnul diavolului s-a intunecat urandu-te pe tine, pruncule
neprihanit. De aceea a poruncit fecioarei ce slujea in casa sa te inece in rau.
ingerul lui Dumnezeu insa te-a pazit nevatamat. Iar noi, mirandu-ne de o minune
ca aceasta, cu bucurie iti cantam:
Bucura-te, vas
de Dumnezeu ales si de El pazit;
Bucura-te,
pruncule sfant cel ce pe diavol l-ai inspaimantat;
Bucura-te, ca
din scutecele prunciei prigoana maicii tale ai rabdat;
Bucura-te, ca
ai fost pazit de la inec de puterea lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel
mai inainte ales din pantecele maicii intru slujirea lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca
Pronia lui Dumnezeu intotdeauna te-a indreptat;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru
Hristos, pe calea mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 3-lea
Minune
preamarita a savarsit Domnul cu tine, caci atunci cand ai fost aruncat in rau,
cu puterea lui Dumnezeu fiind tinut deasupra apei nevatamat, si ca intr-o
corabie alunecand pe valuri dormeai netulburat. Fecioara care te-a aruncat in
apa, atunci, umplandu-se de frica si umilinta, a strigat lui Dumnezeu Cel
minunat: Aliluia!
ICOSUL al 3-lea
Temandu-se sa
te aduca in casa manioasei tale maici, fecioara cu jale lacrimand, te-a
insemnat cu semnul crucii cufundahdu-te iarasi in apa, pe cand dormeai. Si o
minune mai mare s-a petrecut: valurile raului ca niste aripi ingeresti te-au
purtat pe tine catre mal. Iar fecioara ca pe Moise din apa luandu-te, te-a dus
la casa ta, tremurand infricosata. Noi insa, minunandu-ne de o asemenea purtare
de grija a lui Dumnezeu, graim:
Bucura-te, ca
Dumnezeu Cel minunat intru sfintii Sai prin tine S-a proslavit;
Bucura-te, ca
ingerul tau pazitor a fost ocrotitor;
Bucura-te, ca
tu, ca si Moise, pe valurile raului te-ai invrednicit a fi purtat;
Bucura-te, ca
pe tine, ca pe Noe, Dumnezeu de la inec te-a izbavit;
Bucura-te, caci
cu asemenea minune ai adus frica si cutremurare locuitorilor din imprejurimi;
Bucura-te, caci
prin tine si noi invatam sa nadajduim in Dumnezeu;
Bucura-te,
precuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 4-lea
Furtuna de
manie si rautate a indreptat asupra-ti maica ta, vazandu-te pe tine viu si
sanatos si singura cu mainile sale dorea sa te piarda, sfinte prunc; deci
alergand ticaloasa la rau, te-a aruncat in apa sub roata morii. Dar si de asta
data Domnul, in chip minunat, te-a pazit viu, pentru ca toti, vazand aceasta
minune, sa-l cante cantare de multumire si lauda: Aliluia!
ICOSUL al 4-lea
A zis
psalmistul ca "Domnul te va pazi pe tine de tot raul; pazi-va sufletul
tau. Domnul va pazi intrarea ta si iesirea ta de acum si pana in veac "
(Ps. 120,7 - 8). Si "de cine ma voi teme? Ce-mi va face mie omul" -
toate aceste cuvinte s-au plinit intocmai cu tine, preaminunate parinte
Teofile. Cu puterea lui Dumnezeu roata morii de apa s-a oprit, iar apa s-a
inspumat. Morarul insa, a alergat inspaimantat si vazandu-te zacand sub roata,
te-a luat ca pe un dar de pret al lui Dumnezeu, zicand catre tine asa:
Bucura-te,
comoara de mult pret daruita mie de Dumnezeu;
Bucura-te, pruncule sfant, de Dumnezeu
pazit;
Bucura-te, ca
prin tine puterea lui Dumnezeu noua ni se arata;
Bucura-te, ca
numele lui Dumnezeu prin tine se proslaveste;
Bucura-te, vas
ales in slujba lui Dumnezeu si daruit noua ca sa povatuiesti oamenii catre
mantuire;
Bucura-te, ca
ti s-a gatit crucea indelungii rabdari si relei patimiri;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 5-lea
Frica si
cutremur i-au cuprins pe toti locuitorii din imprejurimi care au vazut aceasta
minune. Maica ta insa, iarasi nepricepand puterea lui Dumnezeu vadita asupra
ta, s-a inasprit si mai mult spre foarte mare rautate, si punand juramant a
vrut sa te piarda. Atunci tatal tau, preot al lui Dumnezeu, pentru a te pazi
vru, te-a ascuns la neamurile lui. Noi insa minunandu-ne de rautatea maicii
pornite spre ucidere si slavind intru tot intelepciunea lui Dumnezeu, cantam:
Aliluia!
ICOSUL al 5-lea
"Nu vor
veni catre tine rele si bataie nu se va apropia de locasul tau. Ca ingerilor
Sai va porunci ca sa te pazeasca intru toate caile tale". Aceste cuvinte
din Psaltire, de care nu te-ai despartit in toate zilele vietii tale, s-au
implinit cu preamarire intru tine, o, preaminunate parinte Teofile. Si intru
amintirea intreitei izbaviri de la moarte, tu ai purtat asupra-ti totdeauna o
cingatoare de fier cu icoana Botezului Domnului. Noi insa, bucurandu-ne de o
asemenea purtare de grija a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilinta cantam tie:
Bucura-te, ca de trei ori ai fost
izbavit prin putere dumnezeiasca de la inec;
Bucura-te, ca
cu asemenea minune ne-ai aratat noua intelepciunea lui Dumnezeu si ai rusinat
viclenia diavolului;
Bucura-te, ca
prin intreita cufundare in apa, Preasfanta Treime O ai proslavit;
Bucura-te, ca tu si acum impreuna cu
toti sfintii mijlocesti la Prestolul Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca
prin neincetata citire a psaltirii sufletul tau ti l-ai indulcit si oamenilor
pilda de rugaciune ai aratat;
Bucura-te,
parinte Teofile, mare facator de minuni si rugator pentru sufletele noastre;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 6-lea
Strain pentru
lume si pentru toate cele ce sunt in ea aratandu-te, intotdeauna ai fost urat
si de neamurile tale. Prigoniri si asupriri rabdand de la acestia fara cartire,
tu ai purtat crucea cea grea a vietii tale. Cu suspine si lacrimi multe, ai
alergat in intinderile padurii, si cu gura ta prunceasca, ca un inger al lui
Dumnezeu, fara de prihana ai strigat catre Tatal cel Ceresc: Aliluia!
ICOSUL al 6-lea
Calator strain
te-ai aratat pe acest pamant, mult patimitorule parinte Teofile. De parintii
tai inca in viata tu ai fost alungat din casa parinteasca, iar cea care te-a
nascut a ridicat mainile sale ca sa te omoare cu securea. Un binefacator insa,
imbratisandu-te pe tine cum erai insangerat, te-a izbavit de ucigasa ta mama.
Si neavand tu unde sa-ti pui capul si nici cu ce sa te hranesti, purtat fiind
de Duhul Sfant, te-ai adapostit in biserica lui Dumnezeu si in fata Lui ti-ai
marturisit toata durerea sufletului tau de prunc. Pentru o asemenea mult
patimitoare vietuire, noi te fericim asa:
Bucura-te, ca
si acum Domnul te-a pazit pe tine de mainile maicii tale ucigase;
Bucur-te, ca
precum Boris si Gleb au primit varsarea sangelui lor nevinovat si sfant din
mana celor de-un neam cu ei, asemenea a fost si tie;
Bucura-te, ca
prin viata ta plina de necazuri, te-ai asemanat lui Hristos Care a pribegit pe
pamant;
Bucura-te, ca
te-ai salasluit impreuna cu El in locasurile Tatalui Ceresc;
Bucura-te, ca
in toate zilele vietii tale, prigoane, defaimari si toata reaua patimire ai
rabdat;
Bucura-te, ca
nimanui nu ai rasplatit raului cu rau, ci dupa cuvantul lui Hristos, pentru
vrajmasii tai te-ai rugat;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 7-lea
Voind Domnul
Cel de oameni iubitor sa te arate poporului suferind rugator nou si vaditor al
patimilor, te-a povatuit in Manastirea
Kievo-Bratsk, ca in nevointe duhovnicesti sa-ti gatesti sufletul intru
primirea harului dumnezeiesc. Tu insa, ca un cerb in valtoarea apelor, te-ai
avantat sa cercetezi Dumnezeiasca Scriptura la scoala duhovniceasca de acolo.
Plinind ascultarea de clopotar, tu, foarte devreme urcand in clopotnita,
minunandu-te de sus de lucrarea lui Dumnezeu, te cufundai in cugetarea celor
dumnezeiesti si in rugaciune tainica, intru bucurie duhovniceasca cantand
Ziditorului tuturor fapturilor vazute si nevazute. Aliluia!
ICOSUL al 7-lea
Noua ta
vietuire in locasul sfant ti-a indulcit inima. Precum dupa o furtuna pe marea
vietii ai ajuns la liman linistit, si impreuna cu calugarii ai petrecut viata
bineplacuta lui Dumnezeu intru ascultare, privegheri, plecarea genunchilor si
citirea Psaltirii, intaistatatorii manastirii, vazand ravna ta staruitoare
catre nevointele duhovnicesti, te-au invrednicit de tunderea in monahism si
hirotonirea intru ierodiacon. Stand in fata Sfantului Prestol, tu cu ravna
neobisnuita teVai straduit sa vietuiesti asemeni ingerilor. Noi insa, fericind
nevointele tale si dragostea catre Prea dulcele lisus, graim asa:
Bucura-te, ca
Domnul S-a milostivit de tine si te-a chemat in sfanta manastire;
Bucura-te, caci
prin rugaciune si ascultare, cu tot dinadinsul, ai urmat staretilor nevoitori
in ascultare si nevointa rugaciunii;
Bucura-te ca
sufletul tau l-ai pastrat nerobit de patimi;
Bucura-te, ca
ispitele tineretii ai biruit;
Bucura-te, ca
ne-ai aratat chipul rabdarii si ascultarii;
Bucura-te, ca
pentru Hristos ai vietuit si pe toti oamenii i-ai invatat sa-l lucreze si sa-L
slujeasca;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 8-lea
In asa cumplite
chinuri fiind, ingerii inconjurau trupul tau cel istovit de multimea batailor,
lovind impotriva pe cei ce te chinuiau, incat au murit noua dintre ei, iar tu
ai ramas nevatamat. De care vedere minunandu-se toti cei ce priveau la
chinurile tale, il slaveau ca si noi pe marele Dumnezeu, cantandu-l: Aliluia!
ICOSUL al 8-lea
Plin fiind de
bunatate si virtuti, cu adevarat ai fost inger in trup, minunate Teofile,
aratandu-te fratilor pilda de blandete, de ascultare, de smerenie si
neprihanire. Slujind la Prestolul lui Dumnezeu in cinul preotesc, tu asemenea
preacuviosilor Serghie de Radonej si Serafim de Sarov, te-ai invrednicit sa
vezi pe ingerii din ceruri, impreuna slujitori cu tine la Dumnezeieasca
Liturghie si harul lui Dumnezeu, pogorandu-se peste Sfintele Daruri. Cu evlavie
cinstind sfintenia ta, cu frica si cu umilinta cantam tie:
Bucura-te, omule
ceresc si ingere pamantesc;
Bucura-te, vas
umplut cu har dumnezeiesc;
Bucura-te, cel
ce in inima chipul lui Hristos totdeauna l-ai purtat;
Bucura-te, ca
pentru El, trupul de patimi si de pofte ti l-ai rastignit;
Bucura-te, fierbinte rugator pentru toti
cei ce la tine alearga;
Bucura-te,
grabnic ajutator celor suferinzi si rataciti;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 9-lea
Toata viata ta
a fost plina de necazuri si mahniri, de chinuri si prigoniri. Tu dar, in numele
dragostei catre Dumnezeu, ai luat asupra-ti nevointa nebuniei pentru Hristos.
Deci fiind de multi prigonit, suferind scarbe si ocari, tu, smerit cu inima si
bland cu duhul, asemenea lui Hristos pe Cruce, te-ai rugat pentru vrajmasii si
hulitorii tai, zicand: "larta-le, Doamne, ca nu stiu ce fac" si intru
bucuria inimii cantai lui Dumnezeu neincetat: Aliluia!
ICOSUL al 9-lea
Vazand Domnul
nevointa ta, dragostea si milostivirea catre cei suferinzi, ti-a dat darul
vederii cu duhul si al tamaduirii. Si tu, vadind pacatele lor cele ascunse, ii
indreptai pe calea mantuirii, tamaduind atat neputintele trupesti, cat si cele
sufletesti. Iar tu singur ti-ai inasprit nevointele tale, caci zi si noapte te
nevoiai in desisurile padurii, asemenea preacuviosului Serafim de Sarov,
rugandu-te in genunchi pe un trunchi de copac. Pentru asemenea nevointe ale
tale, primeste de la noi laudele acestea:
Bucura-te, ca
prin nevointele tale te-ai asemanat cuviosilor parinti din Lavra Pecerska!
Bucura-te,
pazitor infocat al curatiei trupesti si sufletesti;
Bucura-te, ca
ai biruit cu nevointele tale ispitele de la trup, de la lume si de la diavol;
Bucura-te, ca
pentru ravna ta si dragostea catre Hristos, darul inainte vederii cu duhul si
al facerii de minuni de la El ai dobandit;
Bucura-te, ca
neputintele trupesti si sufletesti cu un singur cuvant le tamaduiai;
Bucura-te, celor obijduiti si necajiti
grabnic ajutatorule;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 10-lea
Grabnic
ajutator si mangaietor ai fost, parinte Teofile, nu doar pentru cei ce veneau
la tine, dar si pentru cei din orasul Kiev, cand mergeai calare pe un vitel le
erai mangaietor, citindu-le din Paltire si bucurai pe cei necajiti si oropsiti,
imbracai si hraneai pe saraci, ocarai cu asprime pe cei inraiti, prezicand cele
ce aveau sa se intample, pe multi i-ai povatuit pe calea pocaintei. Iar noi,
minunandu-ne de asemenea milostivire si dragoste de oameni ce aveai, cantam
Atotmilostivului Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL al 10-lea
Imparatul
fapturilor a fost Adam in rai pana la caderea in pacat, caci toate dobitoacele
i se supuneau, lata ca si tie, neprihanitului si luminatului de Duhul Sfant
s-au supus si dobitoacele, si pestii si pasarile. Graindu-le tu, fapturile
necuvantatoare, supuse iti urmara poruncile. Spre uimirea tuturor, vitelul tau,
purtat de puterea lui Dumnezeu, te ducea unde dorea sufletul tau cel sfant,
pentru a se ruga sau a da ajutor celor ce aveau nevoie. Minunandu-ne si noi de
o asemenea purtare de grija a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilinta graim
acestea:
Bucura-te, vaditorule al iubitorilor de
pacat, savarsit pe fata si intr-ascuns;
Bucura-te,
povatuitorule al celor rataciti si al celor necajiti mangaietorule;
Bucura-te, pentru cei ce cereau ajutorul
tau, grabnic folositorule;
Bucura-te, cel
ce inveti pe toti sa se supuna voii lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca
si dobitoacele cele cu naravuri rele, dupa cuvantul tau, ascultau ca oile;
Bucura-te, ca
si luntrea peste raul Nipru, la cuvantul tau, singura pe apa plutea;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 11-lea
Cantare de
umilinta lui Dumnezeu cel Unul in Treime l-ai adus in toate zilele vietii tale
mucenicesti, vrednicul de lauda, parinte Teofile. Zi si noapte, in chilia din
desisurile padurii, facand rugaciune inteleapta, nu ai lasat fara mangaiere si
vindecare pe toti cei ce veneau la tine, povatuindu-i cu cuvantul lui Dumnezeu
si prin nevointa nebuniei tale intru Hristos. Iar acum mijlocind la Tronul
imparatului Slavei, roaga-te pentru noi, cei ce cistim sfanta pomenirea ta,
pentru ca si noi impreuna cu tine sa cantam in veci lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL al 11-lea
Stiind viitorul
ca si prezentul, tu multor oameni prezicandu-le moartea lor napraznica sau
bolile, i-ai adus de la viata pacatoasa la pocainta. Celor ce cantau viata
monahiceasca le binecuvantai, uneori, casatoria, iar celor doritori de vietuire
in lume calugaria, asa incat viata lor sa fie bineplacuta lui Dumnezeu si
mantuitoare pentru suflet. Asa si tarului Nicolae I, stand tu indurerat intr-un
furnicar, i-ai prevazut sfarsitul trist pe campul de lupta din Crimeea si moartea
lui din suparare. Pentru o asemenea grija a ta fata de oameni, graim cu buze
pline de multumire acestea:
Bucura-te, tainicule vazator al
vietuirii omenesti;
Bucura-te, ca
tu ai aratat locul pentru ridicarea manastirii
Pokrov pe Glubocite;
Bucura-te, ca
tu ai aratat in padure locul unde trebuia asezata sihastria Schimbarea la
Fata;
Bucura-te, ca
si crucea acolo ai infipt-o, ca si apostolul Andrei in muntii Kievului;
Bucura-te, ca
si pentru manastirea lona de pe culmile Zveranetilor, prin intreita binecuvantare
locul ai sfintit;
Bucura-te, ca
tu mitropolitului Filaret i-ai prezis marea mistuire in flacari a Lavrei
Pecerska;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne!
CONDACUL al 12-lea
Har de la
Dumnezeu ti s-a dat tie, placutule slujitor al lui Dumnezeu, de a face minuni
pentru proslavirea Atotputernicului Ziditor al cerului si al pamantului.
Asemeni lui Hristos, Care in chip minunat a saturat oamenii flamanzi in pustie,
tu ai saturat pe pelerinii istoriviti care veneau sa se inchine cuviosilor lui
Dumnezeu de la Pecerska, cu o mancare gatita in chip minunat in padure, din
fiertura cu pietricele si iarba, aprinzand lemnele cu foc pogorat din cer prin
rugaciunile tale. Si pe copila moarta cu rugaciunea ta ai inviat-o, intru
mangaierea vaduvei ce plangea. Iar noi cu frica si cu cutremur, cu buze pline
de multumire, cantam lui Dumnezeu Cel minunat intru sfintii Sai: Aliluia!
ICOSUL al 12-lea
Stiind mai
dinainte ziua si ceasul fericitului tau sfarsit, ti-ai pregatit singur trupul
spre ingropare, o, preamarite facatorule de minuni, Teofile. Aprinzand lumanari
si tamaind chilia ta pentru intampinarea ingerului cu buna mireasma pe ucenicul
tau l-ai trimis sa traga clopotele, ca sa vesteasca fratilor soborului ca
Teofil se muta la Domnul. Si s-a tanguit intreg poporul cand se inmormanta
preacinstitul tau trup, caci se lipseau de mangaietorul si povatuitorul lui.
Dupa o suta patruzeci de ani insa, Domnul a descoperit moastele tale, iar cei
ce cinstesc pomenirea ta, au zugravit pe racla al tau chip. Si noi, cu
umilinta, cautand catre icoana ta, cu bucurie strigam tie;
Bucura-te, mare
facator de minuni, daruit de Dumnezeu spre mangaierea noastra;
Bucura-te, al celor necajiti
mangaietorule, vaduvelor Si orfanelor ocrotitorule, bolnavilor si suferinzilor
tamaduitorule;
Bucura-te, ca
si dupa savarsirea ta nu incetezi a face minuni;
Bucura-te, ca
dai grabnic ajutor celor ce se roaga la mormantul tau;
Bucura-te, ca
acum numele tau cu al sfintilor se proslaveste;
Bucura-te,
podoaba orasului Kiev
si slava sihastriei Kitaev;
Bucura-te,
preacuvioase parintele nostru Teofile, cel nebun pentru Hristos, pe calea
mantuirii pe noi indreptandu-ne.
CONDACUL al 13-lea
O, prea marite
ales al lui Hristos si facator de minuni, parinte al nostru, Teofile! Primeste
aceasta putina rugaciune a noastra adusa tie intru lauda de noi, nevrednicii si
pacatosii, dar care cu nemarginita dragoste te cinstim pe tine. Roaga-L pe Domnul Dumnezeu sa ne izbaveasca
de toate primejdiile, napastele si necazurile, mai vartos cu seama de caderile
in pacat, de moarte napraznica si de muncile cele vesnice. Nu ne lasa sa murim
fara pocainta. Fii noua povatuitor spre imparatia Cerului, ca acolo
impreuna cu tine sa cantam pururea lui Dumnezeu: Aliluia! (de
trei ori) Apoi Icosul 1 si Condacul 1.
Rugaciune catre Sfantul Teofil :
O, preamarite
slujitor al lui Hristos, fierbinte rugator si mijlocitor, parinte al nostru,
Teofile! Tu din pantecele maicii tale ai fost ales de Dumnezeu ca sa-l slujesti
si in chip minunat ai fost pazit de El de tot raul. Pentru nevointa nebuniei
tale intru Hristos, Domnul ti-a dat darul proorociei si al facerii de minuni.
Dupa porunca incepatorului preotiei Hristos, ti-ai pus sufletul pentru oile din
turma Mai Marelui pastorilor. Tu pe cei ce pacatuiau intru ascuns si pe fata
i-ai vadit si cu cuvintele tale intelepte catre pocainta si indreptare i-ai
adus. Pe cei bolnavi si in suferinta ce veneau la tine nu i-ai departat.
Tuturor ai fost ca un parinte iubitor de fii si un bun pastor. Si acum auzi-ne
pe noi, cei ce cu credinta te chemam pe tine si cadem cu tot dinadinsul spre
racla cu ale tale moaste, parinte al nostru, Teofile. Cere de la
intrutotmilostivul Dumnezeu pace Bisericii noastre ortodoxe, intelepteste-i
si-i intoarce pe eretici si schismatici in sanul Bisericii Mame. Cere pentru
pastorii nostri ravna pentru mantuirea oamenilor; iar poporului ascultare de
Sfanta Biserica si sarguinta spre apararea credintei ortodoxe nestirbite.
Roaga-L pe Tatal Ceresc sa dea fiecaruia dupa a sa cerere: tinerilor sporire in
credinta ortodoxa, batranilor si neputinciosilor intarire si mangaiere,
bolnavilor tamaduire, orfanilor si celor neajutorati ocrotire si bucurie
necurmata, celor rataciti si pacatosi indreptare. Si pentru noi toti cere sanatate
trupeasca si mantuire sufletului. Aprinde cu focul dumnezeiestii iubiri inimile
noastre cele ratacite. Ajuta-ne noua sa ne indreptam viata noastra pacatoasa,
ca sa trecem fara primejdii vamile cumplitilor vrajmasi si sa ne salasluim in
lacasurile Tatalui Ceresc, ca impreuna cu tine si cu toti sfintii sa cantam
prea sfanta cantare intrutot Laudatei si Sfintei Treimi: Tatalui si Fiului si
Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin.
Sursa
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-teofil-67175.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu