CÂTEVA ISTORISIRI DESPRE NEŞTIUTELE JUDECĂŢI ALE LUI DUMNEZEU
-culese de pe pagina Facebook “ Lumina Cunostintei de Dumnezeu “ -
1). Un pustnic il ruga fierbinte pe Dumnezeu ca sa-i descopere judecatile dumnezeiesti si a luat ca nevointa post aspru. Dar Dumnezeu nu-i descoperea ceea ce dorea el sa afle. Calugarul nu inceta sa se roage si, in sfarsit, Dumnezeu s-a milostivit de el. Intr-o zi, pustnicul a pornit la drum dorind sa ajunga la un calugar batran care locuia departe. Atunci i-a aparut in cale un inger in chip de calugar, care s-a oferit sa-i fie insotitor. Pustnicul s-a bucurat mult si astfel amandoi au purces la drum.
A doua zi, calatorii s-au oprit pentru un popas in casa unui crestin. El i-a primit cu multa bucurie si cu mare cinste, le-a spalat picioarele, le-a dat ceva sa manance si le-a pregatit patul pentru odihna. Dimineata, cand oaspetii sa pregateau sa purceada din nou la drum, stapanul casei i-a rugat sa-i binecuvanteze copilul. Insa ingerul, atingandu-l pe copil, i-a luat sufletul. De durere, tatal nu a putut rosti nici un cuvant, iar pustnicul, ingrozit, a iesit din casa. Dupa el a iesit si ingerul calugar.
Peste putin timp, pustnicul a intrebat:
„Cine esti? Diavol sau inger? De ce ai luat sufletul copilului?”
insotitorul i-a raspuns:
„Daca acest copil ar fi ramas in viata, ar fi devenit un om foarte rau. Dar tatal lui este un barbat drept si placut lui Dumnezeu, pentru ca face mult bine celor din jurul lui. De aceea am luat sufletul copilului, ca acesta sa se mantuiasca impreuna cu tatal sau. Iata ce-ti spun, batrane! Intoarce-te in chilia ta si nu-ti mai framanta mintea, caci caile Domnului sunt necunoscute, de aceea sa nu ceri ca sa le afli. Nu-ti va folosi la nimic”.
Ingerul s-a facut nevazut. Mirat, calugarul s-a cait de cererile sale nechibzuite si a povestit cele intamplate si altor frati, ca sa le fie spre invatatura. Nadajduim ca toate cele spuse de pustnic vor fi ajuns pana la urechile tatalui copilului mort si-i vor fi mangaiat inima indurerata.
2). In mod indirect, se confirma si povestirea mamei decembristului Kondratii Raleev. Dumnezeu i-a descoperit in vis viitorul fìului ei. Povestirea a fost publicata in „Istoriceskii Vestnik” din ianuarie 1894.
Mama lui Raleev a povestit cunoscutilor ei urmatoarele: cand a implinit varsta de trei ani, baiatul ei s-a imbolnavit grav. Probabil ca avea anghina difterica. Medicii care erau chemati la patul bolnavului dadeau neputinciosi din cap si spuneau: „Pana dimineata copilul va muri”. Sufocandu-se, copilul se zvarcolea in pat, strangand manutele subtiri si palide si nu-si mai recunostea mama.
„Bucuria mea, fericirea mea, comoara mea, oare chiar ma vei parasi?… Nu, nu se poate!…Nu voi putea suporta aceasta!” soptea mama, scaldand cu lacrimi manutele copilului. “Oare nu exista nici o sansa?”
„In disperare mare, a continuat ea, am ingenuncheat in fata icoanei Mantuitorului si a icoanei Maicii Domnului, luminate de candele si m-am rugat fierbinte pentru insanatosirea micutului meu. M-am rugat cum nu m-am mai rugat niciodata dupa aceea. Sufletul meu l-am pus in cuvinte si ma adresam lui Dumnezeu...
Nu stiu cat a durat acest extaz, dar tin minte doar ca toata fiinta mea s-a umplut de o bucurie neinteleasa, luminata de un sentiment de liniste… De parca cineva ma legana, imbiindu-ma la somn. Pleoapele mi s-au facut grele. M-am ridicat cu greu in picioare, m-am asezat langa patutul bolnavului si sprijinindu-ma de el am adormit imediat. Nici acum nu pot pricepe daca a fost un vis sau daca am auzit cu adevarat… Oh! Cat de clar am auzit o voce necunoscuta, dar placuta, dulce, care mi-a spus:
- Revino-ti! Nu-L ruga pe Dumnezeu pentru insanatosirea fìului tau… El, Care este atotstiutor, stie de ce copilul trebuie sa moara acum… Din bunatatea si mila Sa, El vrea sa va fereasca de suferintele viitoare …Ce ar fi daca ti le voi arata?… Oare chiar si atunci vei cere insanatosirea lui?…
- Da…, da…, voi cere…, voi da tot, voi accepta toate suferintele numai ca el, bucuria vietii mele, sa ramana in viata!…, spuneam adresandu-ma acelei voci si incercand in van sa deslusesc cui ii putea apartine.
- Atunci urmeaza-ma!
Si eu m-am supus acelei voci minunate, urmand-o, fara sa stiu in ce directie s-o iau. In fata mea vedeam doar un sir lung de camere. Prima era la fel cu cea unde se afla acum copilul meu, care era la un pas de moarte. Dar, in acel moment, el nu murea. Nu i se mai auzea respiratia grea ca inainte de agonie. Nu! El dormea linistit, obrajii ii erau usor imbujorati si zambea in somn. Micutul meu era complet sanatos. Am vrut sa ma apropii de patul lui, dar vocea ma chema sa intru in alta camera.
Acolo era un baietel voinic si vioi. Invata. Pe biroul lui erau insirate carti si caiete.
Dupa aceea l-am vazut adolescent si mai tarziu om matur. Era militar.
Dar iata si ultima camera. In ea se aflau multe persoane necunoscute mie. Toate vorbeau cu inflacarare, iar fiul meu, agitat, incerca sa le explice ceva. Din nou am auzit acea voce, insa de data aceasta in inflexiunile ei intrezaream note amenintatoare, dure:
- Priveste! Poate te razgandesti, nebuno! Cand vei vedea ce se ascunde dupa perdeaua care desparte aceasta camera de celelalte, va fi prea tarziu! Mai bine supune-te si nu mai cere nimic pentru copil, care este un inger si nu cunoaste inca rautatea.
Dar eu am strigat : «Nu, nu, vreau ca el sa traiasca!» si m-am grabit sa ajung la acea perdea. Ea s-a dat incet la o parte si am vazut… o spanzuratoare”.
In acel moment, mama a strigat si s-a trezit. Ea s-a aplecat deasupra copilului. O, minune! Acesta dormea linistit si fara griji. Suieratul din gat s-a preschimbat in respiratie linistita, iar obrajorii i s-au imbujorat. Peste putin timp copilul s-a trezit si a intins manutele spre mama. Ea nu putea pricepe: ce a fost asta? Vis sau realitatea mult dorita? S-a intamplat exact asa cum i s-a aratat in prima camera!
Nevenindu-i inca sa creada, mama a chemat-o si pe dadaca si impreuna s-au incredintat de vindecarea minunata a copilului care fusese la un pas de moarte. Mama ii cersise viata!
„Timpul trecea, a continuat doamna Raleeva, iar visul meu se implinea cu exactitate, chiar si in cele mai mici detalii: tineretea lui si, in sfarsit, adunarile clandestine… Cand fiul imi prezenta pe unul din prietenii lui, eu recunosteam in el pe una din persoanele din ultima camera.
Mai departe nu pot sa mai continui. Vreau sa ma intelegeti… moartea lui… spanzuratoarea… o, Doamne!…”
Vocea doamnei Raleeva tremura, lacrimile o inabuseau.
„Jur…, jur pe amintirea fiului meu ca nu este o aiureala a imaginatiei mele, ci adevarul pur!”, a spus ea dupa o clipa de tacere.
Cu adevarat, o mama care isi plange fiul mort nu va indrazni, mai ales in cele mai grele momente, sa spuna vreun neadevar! Iar cei care o cunosteau pe doamna Raleeva o stiau ca pe o femeie cinstita si corecta.
SURSA: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/07/16/suferintele-copiilor-si-caile-lui-dumnezeu/
DE LA SFÂNTUL PĂRINTE ILARION ARGATU
Se spune că o familie nu avea decât un copil. Dar, o boală nemiloasă îl cuprinse pe copil şi într-o noapte pe când aţipise părinţii lângă el, copilul a muri. Când s-au trezit, l-au văzut pe copil şi li s-a părut că doarme liniştit. Au suflat uşuraţi şi vorbeau bucuroşi, că poate boala o fi încetat. A trecut un ceas, două, trei, au început să se nelinştească pentru că nu se trezea copilul. S-au dus mai aproape să-l vadă dacă suflă, înfricoşaţi, au văzut că era mort copilul lor. Şi-ncepură să plângă şi să bocească că nădejdea lor de bucurie se duse. Sprijinul bătrâneţilor nu mai era. Au făcut pregătiri, pentru o înmormântare frumoasă. Seara fiind obosiţi de lucru, dar mai obosiţi de plâns, au adormit. Mama lui se rugase la Dumnezeu să-i mai arate copilul viu, iar tatăl la fel. Şi-au spus că numai aşa mai puteau crede în Dumnezeu. Că dacă au avut un copil şi pe acela i l-au luat, atunci cum pot să mai creadă în mila Lui de oameni, în bunătatea Lui? Şi cu astfel de gânduri s-au culcat. Şi iată că vine în vis la mamă, un tânăr îmbrăcat în haine albe şi i-a zis:
-Hai cu mine să-ţi arăt copilul.
Ea s-a dus. Intrând împreună într-o grădină cu fel de fel de pomi, cu flori şi iarbă pe jos, cu cântec de multe păsărele, cu lumina plăcută, şi-a văzut copilul îmbrăcat în cămăşuţă foarte albă până jos şi împreună cu mulţi copii se plimbau prin acea grădină şi cântau. Ea atunci a dat să-l strige, dar n-a lăsat-o şi apoi s-a trezit. Avea o oarecare mângâiere în suflet de ce văzuse, dar inima ei dorea să fie viu în lume şi a început să plângă. În ziua a doua au continuat pregătirile pentru înmormântare, iar seara după ce şi-a făcut rugăciunea a adormit. In vis a venit acel tânăr a luat-o şi a dus-o întru loc întunecos unde se auzea plânsul copilului ei. La porunca tânărului, întunericul s-a ridicat şi a văzut pe un tânăr ce semăna cu copilul ei. Era copilul ei. Stătea într-o mocirlă cu multe gângănii, ce îl rupeau. Era înspăimântată şi nu ştia ce să creadă că acela semăna cu fiul ei, doar că era mai mare. Se mira cum de a ajuns fiul ei dintr-o grădină atât de frumoasă unde l-a vazut jucându-se cu alţi copii, într-un loc atât de întunecat şi urât? Dar neputând să-şi explice, a crezut că poate fi o nălucire şi a început să plângă necontenit cerând de la Dumnezeu să-i învie fiul. A venit preotul pentru a începe slujba înmormântării. L-a primit cu mare tânguire şi făgăduiţă, că nu va mai crede în Dumnezeu de nu-i va da copilul înapoi. În acel timp Dumnezeu a poruncit, să se întoarcă sufletul copilului înapoi. Ingerul l-a adus. Sufletul venind până la trup şi când şi-a văzut trupul ca pe un putregai şi atât de urât mirositor, nu voia să intre. Iar îngerul i-a zis:
- Trebuie să te întorci în lume, pentru că părinţii te cer şi nu voiesc ca tu să fii aici.
Atunci, sufletul a intrat cu mult plâns în acel trup şi trupul a căpătat viaţă. Lumea care era de faţă s-a speriat, văzând că mortul se trezeşte la viaţă. Părinţii l-au îmbrăţişat şi l-au luat acasă cu multă bucurie. Trecând anii, copilul a început să înveţe fel de fel de obiceiuri rele stricătoare de suflet. Părinţii primeau ocară de la oameni, pentru educaţia rea a copilului. Copilul fura, bătea, fuma, înjura, desfrâna. De multe ori, părinţii îşi ziceau că mai bine îl lăsau să fi fost mort, decât să primească atâta ruşine în urma lui. Şi iată că într-o bună zi, copilul lor ce avea vârsta de 20 de ani, s-a dus la furat cu alţii derbedei şi cu această ocazie a ucis pe omul care era de pază. Autorităţile l-au prins şi l-au judecat, condamnându-l la moarte, ca să fie moarte pentru moarte. Părinţii de mare supărare nu mai puteau nici să mănânce, nici să se mai odihnească, dar nici în lume nu mai puteau să iasă de ruşine. Şi aşa trudiţi de multa lor supărare, adormiseră după multe zile, când îi copleşiseră oboseala. În vis l-au văzut pe acel tânăr îmbrăcat în haine albe care a venit la ei şi le-a zis: haideţi cu mine până la fiul vostru, că vă cheamă. Şi ei bucuroşi parcă s-au sculat şi au plecat. I-au dus în acea peşteră întunecoasă de mai înainte, unde au auzit glasul fiului lor. La porunca tânărului, întunericul s-a ridicat şi au văzut pe fiul lor în acel loc de mai înainte, iar ei au început să plângă şi voiau să-l scoată. Însă copilul lor, le-a zis:
- N-aţi voit să fiu în grădină, aţi voit să fiu aici!
A sunat ca o mustrare scurtă. Întunericul s-a lăsat, iar ei s-au trezit spunându-şi cele văzute şi au zis “Mari sunt minunile Tale Doamne şi cine poate să înţeleagă pasul omului decât Tu” – şi au murit.
Extras din cartea părintelui Argatu numită "Arătări sau vedenii ale părintelui Ilarion Argatu" pe care o puteți citi online gratuit accesând linkul următor:
http://www.parinteleilarionargatu.ro/pagini/10/-Aratari-sau-vedenii-ale-parintelui-Ilarion-Argatllll
PĂRINTELE CLEOPA DESPRE NEŞTIUTELE JUDECAŢI ALE LUI DUMNEZEU
Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"
Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.
Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?
Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.
Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.
Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.
Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.
Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.
În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.
În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.
- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?
ăsta nu stia nimic:
- N-am găsit nimic.
- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit nici un galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu stiu nimic!
Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.
Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.
Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".
Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!
A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:
- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?
- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!
- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.
Si a venit săracul la el, zicând:
- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.
Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"
- Dă-mi livada ta!
- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!
- Cât să-ti dau pe livadă?
Dar acela a spus asa:
- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.
Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.
- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.
Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".
Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".
Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.
- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?
- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"
Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.
- Dar boierul?
- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.
Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.
N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?
Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!
Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.
*
Asadar să tinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb si rău, de multe ori ne înselăm! Că nu cunoastem jude-cătile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.
Nu cerca cele necercate si nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.
SURSA: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou26.htm
1). Un pustnic il ruga fierbinte pe Dumnezeu ca sa-i descopere judecatile dumnezeiesti si a luat ca nevointa post aspru. Dar Dumnezeu nu-i descoperea ceea ce dorea el sa afle. Calugarul nu inceta sa se roage si, in sfarsit, Dumnezeu s-a milostivit de el. Intr-o zi, pustnicul a pornit la drum dorind sa ajunga la un calugar batran care locuia departe. Atunci i-a aparut in cale un inger in chip de calugar, care s-a oferit sa-i fie insotitor. Pustnicul s-a bucurat mult si astfel amandoi au purces la drum.
A doua zi, calatorii s-au oprit pentru un popas in casa unui crestin. El i-a primit cu multa bucurie si cu mare cinste, le-a spalat picioarele, le-a dat ceva sa manance si le-a pregatit patul pentru odihna. Dimineata, cand oaspetii sa pregateau sa purceada din nou la drum, stapanul casei i-a rugat sa-i binecuvanteze copilul. Insa ingerul, atingandu-l pe copil, i-a luat sufletul. De durere, tatal nu a putut rosti nici un cuvant, iar pustnicul, ingrozit, a iesit din casa. Dupa el a iesit si ingerul calugar.
Peste putin timp, pustnicul a intrebat:
„Cine esti? Diavol sau inger? De ce ai luat sufletul copilului?”
insotitorul i-a raspuns:
„Daca acest copil ar fi ramas in viata, ar fi devenit un om foarte rau. Dar tatal lui este un barbat drept si placut lui Dumnezeu, pentru ca face mult bine celor din jurul lui. De aceea am luat sufletul copilului, ca acesta sa se mantuiasca impreuna cu tatal sau. Iata ce-ti spun, batrane! Intoarce-te in chilia ta si nu-ti mai framanta mintea, caci caile Domnului sunt necunoscute, de aceea sa nu ceri ca sa le afli. Nu-ti va folosi la nimic”.
Ingerul s-a facut nevazut. Mirat, calugarul s-a cait de cererile sale nechibzuite si a povestit cele intamplate si altor frati, ca sa le fie spre invatatura. Nadajduim ca toate cele spuse de pustnic vor fi ajuns pana la urechile tatalui copilului mort si-i vor fi mangaiat inima indurerata.
2). In mod indirect, se confirma si povestirea mamei decembristului Kondratii Raleev. Dumnezeu i-a descoperit in vis viitorul fìului ei. Povestirea a fost publicata in „Istoriceskii Vestnik” din ianuarie 1894.
Mama lui Raleev a povestit cunoscutilor ei urmatoarele: cand a implinit varsta de trei ani, baiatul ei s-a imbolnavit grav. Probabil ca avea anghina difterica. Medicii care erau chemati la patul bolnavului dadeau neputinciosi din cap si spuneau: „Pana dimineata copilul va muri”. Sufocandu-se, copilul se zvarcolea in pat, strangand manutele subtiri si palide si nu-si mai recunostea mama.
„Bucuria mea, fericirea mea, comoara mea, oare chiar ma vei parasi?… Nu, nu se poate!…Nu voi putea suporta aceasta!” soptea mama, scaldand cu lacrimi manutele copilului. “Oare nu exista nici o sansa?”
„In disperare mare, a continuat ea, am ingenuncheat in fata icoanei Mantuitorului si a icoanei Maicii Domnului, luminate de candele si m-am rugat fierbinte pentru insanatosirea micutului meu. M-am rugat cum nu m-am mai rugat niciodata dupa aceea. Sufletul meu l-am pus in cuvinte si ma adresam lui Dumnezeu...
Nu stiu cat a durat acest extaz, dar tin minte doar ca toata fiinta mea s-a umplut de o bucurie neinteleasa, luminata de un sentiment de liniste… De parca cineva ma legana, imbiindu-ma la somn. Pleoapele mi s-au facut grele. M-am ridicat cu greu in picioare, m-am asezat langa patutul bolnavului si sprijinindu-ma de el am adormit imediat. Nici acum nu pot pricepe daca a fost un vis sau daca am auzit cu adevarat… Oh! Cat de clar am auzit o voce necunoscuta, dar placuta, dulce, care mi-a spus:
- Revino-ti! Nu-L ruga pe Dumnezeu pentru insanatosirea fìului tau… El, Care este atotstiutor, stie de ce copilul trebuie sa moara acum… Din bunatatea si mila Sa, El vrea sa va fereasca de suferintele viitoare …Ce ar fi daca ti le voi arata?… Oare chiar si atunci vei cere insanatosirea lui?…
- Da…, da…, voi cere…, voi da tot, voi accepta toate suferintele numai ca el, bucuria vietii mele, sa ramana in viata!…, spuneam adresandu-ma acelei voci si incercand in van sa deslusesc cui ii putea apartine.
- Atunci urmeaza-ma!
Si eu m-am supus acelei voci minunate, urmand-o, fara sa stiu in ce directie s-o iau. In fata mea vedeam doar un sir lung de camere. Prima era la fel cu cea unde se afla acum copilul meu, care era la un pas de moarte. Dar, in acel moment, el nu murea. Nu i se mai auzea respiratia grea ca inainte de agonie. Nu! El dormea linistit, obrajii ii erau usor imbujorati si zambea in somn. Micutul meu era complet sanatos. Am vrut sa ma apropii de patul lui, dar vocea ma chema sa intru in alta camera.
Acolo era un baietel voinic si vioi. Invata. Pe biroul lui erau insirate carti si caiete.
Dupa aceea l-am vazut adolescent si mai tarziu om matur. Era militar.
Dar iata si ultima camera. In ea se aflau multe persoane necunoscute mie. Toate vorbeau cu inflacarare, iar fiul meu, agitat, incerca sa le explice ceva. Din nou am auzit acea voce, insa de data aceasta in inflexiunile ei intrezaream note amenintatoare, dure:
- Priveste! Poate te razgandesti, nebuno! Cand vei vedea ce se ascunde dupa perdeaua care desparte aceasta camera de celelalte, va fi prea tarziu! Mai bine supune-te si nu mai cere nimic pentru copil, care este un inger si nu cunoaste inca rautatea.
Dar eu am strigat : «Nu, nu, vreau ca el sa traiasca!» si m-am grabit sa ajung la acea perdea. Ea s-a dat incet la o parte si am vazut… o spanzuratoare”.
In acel moment, mama a strigat si s-a trezit. Ea s-a aplecat deasupra copilului. O, minune! Acesta dormea linistit si fara griji. Suieratul din gat s-a preschimbat in respiratie linistita, iar obrajorii i s-au imbujorat. Peste putin timp copilul s-a trezit si a intins manutele spre mama. Ea nu putea pricepe: ce a fost asta? Vis sau realitatea mult dorita? S-a intamplat exact asa cum i s-a aratat in prima camera!
Nevenindu-i inca sa creada, mama a chemat-o si pe dadaca si impreuna s-au incredintat de vindecarea minunata a copilului care fusese la un pas de moarte. Mama ii cersise viata!
„Timpul trecea, a continuat doamna Raleeva, iar visul meu se implinea cu exactitate, chiar si in cele mai mici detalii: tineretea lui si, in sfarsit, adunarile clandestine… Cand fiul imi prezenta pe unul din prietenii lui, eu recunosteam in el pe una din persoanele din ultima camera.
Mai departe nu pot sa mai continui. Vreau sa ma intelegeti… moartea lui… spanzuratoarea… o, Doamne!…”
Vocea doamnei Raleeva tremura, lacrimile o inabuseau.
„Jur…, jur pe amintirea fiului meu ca nu este o aiureala a imaginatiei mele, ci adevarul pur!”, a spus ea dupa o clipa de tacere.
Cu adevarat, o mama care isi plange fiul mort nu va indrazni, mai ales in cele mai grele momente, sa spuna vreun neadevar! Iar cei care o cunosteau pe doamna Raleeva o stiau ca pe o femeie cinstita si corecta.
SURSA: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/07/16/suferintele-copiilor-si-caile-lui-dumnezeu/
DE LA SFÂNTUL PĂRINTE ILARION ARGATU
Se spune că o familie nu avea decât un copil. Dar, o boală nemiloasă îl cuprinse pe copil şi într-o noapte pe când aţipise părinţii lângă el, copilul a muri. Când s-au trezit, l-au văzut pe copil şi li s-a părut că doarme liniştit. Au suflat uşuraţi şi vorbeau bucuroşi, că poate boala o fi încetat. A trecut un ceas, două, trei, au început să se nelinştească pentru că nu se trezea copilul. S-au dus mai aproape să-l vadă dacă suflă, înfricoşaţi, au văzut că era mort copilul lor. Şi-ncepură să plângă şi să bocească că nădejdea lor de bucurie se duse. Sprijinul bătrâneţilor nu mai era. Au făcut pregătiri, pentru o înmormântare frumoasă. Seara fiind obosiţi de lucru, dar mai obosiţi de plâns, au adormit. Mama lui se rugase la Dumnezeu să-i mai arate copilul viu, iar tatăl la fel. Şi-au spus că numai aşa mai puteau crede în Dumnezeu. Că dacă au avut un copil şi pe acela i l-au luat, atunci cum pot să mai creadă în mila Lui de oameni, în bunătatea Lui? Şi cu astfel de gânduri s-au culcat. Şi iată că vine în vis la mamă, un tânăr îmbrăcat în haine albe şi i-a zis:
-Hai cu mine să-ţi arăt copilul.
Ea s-a dus. Intrând împreună într-o grădină cu fel de fel de pomi, cu flori şi iarbă pe jos, cu cântec de multe păsărele, cu lumina plăcută, şi-a văzut copilul îmbrăcat în cămăşuţă foarte albă până jos şi împreună cu mulţi copii se plimbau prin acea grădină şi cântau. Ea atunci a dat să-l strige, dar n-a lăsat-o şi apoi s-a trezit. Avea o oarecare mângâiere în suflet de ce văzuse, dar inima ei dorea să fie viu în lume şi a început să plângă. În ziua a doua au continuat pregătirile pentru înmormântare, iar seara după ce şi-a făcut rugăciunea a adormit. In vis a venit acel tânăr a luat-o şi a dus-o întru loc întunecos unde se auzea plânsul copilului ei. La porunca tânărului, întunericul s-a ridicat şi a văzut pe un tânăr ce semăna cu copilul ei. Era copilul ei. Stătea într-o mocirlă cu multe gângănii, ce îl rupeau. Era înspăimântată şi nu ştia ce să creadă că acela semăna cu fiul ei, doar că era mai mare. Se mira cum de a ajuns fiul ei dintr-o grădină atât de frumoasă unde l-a vazut jucându-se cu alţi copii, într-un loc atât de întunecat şi urât? Dar neputând să-şi explice, a crezut că poate fi o nălucire şi a început să plângă necontenit cerând de la Dumnezeu să-i învie fiul. A venit preotul pentru a începe slujba înmormântării. L-a primit cu mare tânguire şi făgăduiţă, că nu va mai crede în Dumnezeu de nu-i va da copilul înapoi. În acel timp Dumnezeu a poruncit, să se întoarcă sufletul copilului înapoi. Ingerul l-a adus. Sufletul venind până la trup şi când şi-a văzut trupul ca pe un putregai şi atât de urât mirositor, nu voia să intre. Iar îngerul i-a zis:
- Trebuie să te întorci în lume, pentru că părinţii te cer şi nu voiesc ca tu să fii aici.
Atunci, sufletul a intrat cu mult plâns în acel trup şi trupul a căpătat viaţă. Lumea care era de faţă s-a speriat, văzând că mortul se trezeşte la viaţă. Părinţii l-au îmbrăţişat şi l-au luat acasă cu multă bucurie. Trecând anii, copilul a început să înveţe fel de fel de obiceiuri rele stricătoare de suflet. Părinţii primeau ocară de la oameni, pentru educaţia rea a copilului. Copilul fura, bătea, fuma, înjura, desfrâna. De multe ori, părinţii îşi ziceau că mai bine îl lăsau să fi fost mort, decât să primească atâta ruşine în urma lui. Şi iată că într-o bună zi, copilul lor ce avea vârsta de 20 de ani, s-a dus la furat cu alţii derbedei şi cu această ocazie a ucis pe omul care era de pază. Autorităţile l-au prins şi l-au judecat, condamnându-l la moarte, ca să fie moarte pentru moarte. Părinţii de mare supărare nu mai puteau nici să mănânce, nici să se mai odihnească, dar nici în lume nu mai puteau să iasă de ruşine. Şi aşa trudiţi de multa lor supărare, adormiseră după multe zile, când îi copleşiseră oboseala. În vis l-au văzut pe acel tânăr îmbrăcat în haine albe care a venit la ei şi le-a zis: haideţi cu mine până la fiul vostru, că vă cheamă. Şi ei bucuroşi parcă s-au sculat şi au plecat. I-au dus în acea peşteră întunecoasă de mai înainte, unde au auzit glasul fiului lor. La porunca tânărului, întunericul s-a ridicat şi au văzut pe fiul lor în acel loc de mai înainte, iar ei au început să plângă şi voiau să-l scoată. Însă copilul lor, le-a zis:
- N-aţi voit să fiu în grădină, aţi voit să fiu aici!
A sunat ca o mustrare scurtă. Întunericul s-a lăsat, iar ei s-au trezit spunându-şi cele văzute şi au zis “Mari sunt minunile Tale Doamne şi cine poate să înţeleagă pasul omului decât Tu” – şi au murit.
Extras din cartea părintelui Argatu numită "Arătări sau vedenii ale părintelui Ilarion Argatu" pe care o puteți citi online gratuit accesând linkul următor:
http://www.parinteleilarionargatu.ro/pagini/10/-Aratari-sau-vedenii-ale-parintelui-Ilarion-Argatllll
PĂRINTELE CLEOPA DESPRE NEŞTIUTELE JUDECAŢI ALE LUI DUMNEZEU
Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"
Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.
Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?
Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.
Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.
Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.
Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.
Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.
În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.
În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.
- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?
ăsta nu stia nimic:
- N-am găsit nimic.
- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit nici un galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu stiu nimic!
Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.
Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.
Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".
Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!
A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:
- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?
- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!
- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.
Si a venit săracul la el, zicând:
- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.
Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"
- Dă-mi livada ta!
- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!
- Cât să-ti dau pe livadă?
Dar acela a spus asa:
- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.
Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.
- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.
Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".
Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".
Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.
- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?
- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"
Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.
- Dar boierul?
- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.
Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.
N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?
Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!
Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.
*
Asadar să tinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb si rău, de multe ori ne înselăm! Că nu cunoastem jude-cătile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.
Nu cerca cele necercate si nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.
SURSA: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou26.htm
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu