SFANTUL IER. SILVESTRU,
SFANTUL MC. GHEORGHE SI SFANTA CUV. TEODOTA ( icoana )
2 ianuarie Sfîntul Silvestru, născîndu-se în Roma cea
veche şi crescînd în sfînta credinţă, a fost ucenic al lui Quirinus
prezbiterul, om iubit de Dumnezeu şi înţelept, ortodox în credinţă, de la care
învăţînd înţelepciunea cărţii şi bunele obiceiuri, în vîrsta sa cea desăvîrşită
a fost foarte iubitor de străini, îi aducea în casa sa, le spăla
picioarele, îi ospăta şi le făcea toată odihna.
Viaţa Sfîntului Ierarh Silvestru, Episcopul
Romei (2 ianuarie)
(După Metafrast, pe
scurt)
Sfîntul Silvestru, născîndu-se în Roma cea veche şi crescînd în sfînta credinţă, a fost ucenic al lui
Quirinus prezbiterul, om iubit de
Dumnezeu şi înţelept, ortodox în credinţă, de la care învăţînd înţelepciunea
cărţii şi bunele obiceiuri, în vîrsta sa cea desăvîrşită a fost foarte iubitor
de străini; pentru că, din dragoste către Dumnezeu şi către aproapele, îi
aducea în casa sa, le spăla picioarele, îi ospăta şi le făcea toată odihna.
Odată, a venit în Roma din Antiohia un bărbat sfînt şi mărturisitor al lui
Hristos, anume Timotei preotul,
propovăduind Evanghelia împărăţiei; pe acela l-a primit Silvestru în casa sa
şi, folosindu-se foarte mult din a lui viaţă şi învăţătură sfîntă, s-a făcut
desăvîrşit în bunătăţi şi în credinţă.
Petrecînd Timotei
în casa lui Silvestru un an şi cîteva luni, pe mulţi romani i-a întors la
Dumnezeu, de la închinarea la idoli; pentru care lucru a fost prins de către
Tarţuinius, eparhul cetăţii, şi fiind ţinut în legături şi în temniţă, şi de
trei ori pe zi bătut, pentru că nu s-a supus să jertfească idolilor, apoi
tăindu-i-se capul cu sabia, s-a săvîrşit; iar fericitul Silvestru luînd noaptea
sfintele lui moaşte, le-a îngropat în casa sa, cu cîntările cele cuviincioase.
După aceasta, o femeie credincioasă, anume Feonisia, a zidit o biserică Sfîntului Timotei, din averea sa, cu
binecuvîntarea lui Miltiade, episcopul Romei, care a şi adus într-însa moaştele
sfîntului mucenic. Dar Tarţuinius, eparhul cetăţii, chemînd pe Silvestru, l-a
întrebat de averea ce a rămas după Timotei şi-l silea să jertfească idolilor,
dar acesta neplecîndu-se, îl îngrozea cu chinurile. Silvestru, văzînd înainte
moartea cea neaşteptată, ce era să fie, a spus eparhului cuvîntul Evangheliei: În această noapte, sufletul
tău vor să-l ceară de la tine, iar cele ce te lauzi să-mi faci, acelea nu se
vor întîmpla. Eparhul,
mîniindu-se de aceste cuvinte, a poruncit să lege cu lanţuri de fier pe Sfîntul
Silvestru şi să-l arunce în temniţă, iar el a şezut să prînzească; şi mîncînd
peşte, s-a înfipt în gîtul lui un os, pe care n-a putut să-l scoată în nici un
fel şi cu nici o doctorie; pentru aceea, bolind de la ceasul prînzului pînă la
miezul nopţii, a murit, după proorocia sfîntului.
A doua zi, eparhul a fost dus la mormînt de ai săi cu
plîngere. Iar Silvestru a fost scos din temniţă cu bucurie de cei credincioşi
şi era cinstit foarte mult, nu numai de cei credincioşi, ci şi de cei
necredincioşi; căci multe din slugile curţii eparhului văzînd împlinirea
proorociei lui Silvestru s-au înfricoşat şi cădeau la picioarele lui,
temîndu-se să nu li se întîmple şi lor ceva rău, cum se întîmplase stăpînului
lor; iar alţii s-au întors la Hristos, încredinţîndu-se prin minunea aceea.
Ajungînd sfîntul la vîrsta de 30 de ani, a fost hirotonit
diacon de către Miltiade, episcopul
Romei; după Miltiade s-a suit în scaunul Episcopiei Romei Silvestru, fiind ales de toţi, deoarece era ca o luminoasă făclie
în sfeşnic şi păstorea turma lui Hristos ca un alt apostol, povăţuind-o cu
cuvîntul şi cu lucrul la păşunea cea mîntuitoare. Aflînd pe unii din clerici,
care-şi lăsaseră rînduiala şi se îndeletniceau cu negustorii lumeşti, i-a
întors iarăşi la slujirea bisericească şi i-a pus la canon, ca nimeni din cei
sfinţiţi să nu se lege cu lucruri de acest fel.
Acest preasfinţit părinte a dat romanilor numiri pentru
zilele săptămînilor; pentru că atunci romanii pe cea dintîi zi, pe care noi o
numim duminică, ei o numeau ziua soarelui, iar pe celelalte le numeau: ziua
Lunii, ziua lui Marte, ziua lui Mercur, ziua lui Iovis, ziua Venerei, ziua lui
Saturn. El, înlocuind numele acelea necurate ale zeilor păgîni, a poruncit ca pe cea dintîi zi s-o numească ziua Domnului
- că în acea zi a înviat Domnul nostru cu slavă, iar pe celelalte zile le-a
lăsat aşa precum le numesc romanii. A aşezat încă şi aceasta, ca numai într-o
sîmbătă să postească creştinii, în aceea în care a murit Hristos şi s-a pogorît
în iad, ca să-l risipească şi să scoată de acolo pe strămoşul Adam cu strămoşii
ceilalţi, iar în celelalte sîmbete a oprit a se posti.
În acea vreme era în Roma un balaur mare, într-o peşteră
adîncă, locuind sub muntele ce se cheamă Tarpie, unde s-a zidit Capitoliul, căruia poporul necredincios
îi aducea jertfe în toată luna, ca unui zeu; cînd balaurul ieşea din peşteră,
vătăma văzduhul cu otrăvitoarea lui suflare, şi se făceau multe omoruri în
poporul ce locuia aproape şi mai ales între copii. Elinii au zis către sfîntul:
"Pogoară-te în peşteră şi fă ca balaurul, cu puterea Dumnezeului tău, să
nu mai iasă afară ca să omoare oamenii şi atunci vom crede în Dumnezeul tău, ca
într-un Atotputernic". Sfîntul a adunat pe toţi credincioşii cei sfinţiţi
şi pe mireni şi le-a rînduit post şi rugăciune trei zile; apoi singur mai mult
decît toţi, se ostenea în post şi în rugăciune.
Într-o noapte i s-a arătat în vedenie Sfîntul Apostol Petru, poruncindu-i să
ia cu sine cîţiva preoţi şi diaconi şi să se ducă la peştera unde sălăşluia
balaurul fără temere, apoi, săvîrşind în gura peşterii dumnezeiasca slujbă, să
intre înăuntru şi, chemînd numele lui Iisus Hristos, să astupe acolo pe balaur
ca să nu mai iasă niciodată. Sfîntul s-a dus la peşteră, după porunca
apostolului, iar după săvîrşirea sfintei slujbe, a intrat în peşteră şi, găsind
într-însa nişte uşi, le-a închis, zicînd: "Uşile acestea să nu se mai
deschidă, pînă în ziua venirii a doua a lui Hristos". Astupîndu-l astfel
pe balaur, l-a făcut să nu mai iasă în veci. Păgînii socoteau că Silvestru cu
clerul său vor fi mîncaţi acolo de balaur, dar cînd l-au văzut că a ieşit nevătămat,
s-au mirat şi de atunci, nemaivăzînd ieşirea balaurului, mulţi au cunoscut
puterea adevăratului Dumnezeu, şi s-au adăugat celor credincioşi.
Împărăţind în acea vreme marele Constantin (306-337), nu era încă luminat cu Sfîntul Botez. Ieşind
din Roma la război împotriva lui Liciniu, s-a
ridicat în Roma prigonire de la senatorii Romei asupra creştinilor, încît
erau siliţi credincioşii a jertfi idolilor, iar cei ce nu se supuneau erau
munciţi în multe feluri. Pentru această pricină, Sfîntul Silvestru, luîndu-şi
clerul său, a ieşit din cetate şi s-a ascuns într-un munte, ce se chema Soractes.
În acea vreme, după dumnezeiasca rînduială, împăratul
Constantin a căzut într-o boală foarte cumplită şi fără leac, încît era plin de
bube de la picioare pînă la cap. Erau duşi la dînsul mulţi doctori foarte
înţelepţi, precum şi vrăjitori, nu numai din stăpînirea Romei, ci şi din
Persia, însă nici o uşurare n-a aflat în boala sa. Mai pe urmă, slujitorii lui
Jupiter din Capitoliu, apropiindu-se de împăratul, i-au zis: "De nu-ţi vei
face baie de sînge de prunci şi de nu te vei scălda într-însa, fiind caldă,
este cu neputinţă să te tămăduieşti; iar de vei face aşa, îndată vei fi sănătos
şi nu-ţi va fi altă doctorie mai bună decît aceasta".
Împăratul a trimis pretutindeni ca să adune prunci, spre
gătirea băii din sîngele lor şi s-au adunat în Capitoliu mulţime de prunci,
care sugeau la sînul mamei lor. Venind ziua în care urma să fie junghierea
pruncilor, împăratul mergea la Capitoliu, pentru că acolo jertfitorii aveau
să-i pregătească însîngerata baie; s-au adunat mulţime de femei, care,
smulgîndu-şi părul şi cu unghiile zgîrîindu-şi feţele, strigau şi cu amar se
tînguiau. Întrebînd împăratul care este pricina plîngerii lor, s-a înştiinţat
că sînt maicile pruncilor adunaţi spre junghiere; apoi umilindu-se, văzînd
amara lor tînguire şi lacrimile, a zis: "O! cît de mare este neomenia
celor ce m-au sfătuit ca să vărs sînge nevinovat! Iar dacă aş şti cu
încredinţare că mă voi tămădui, mai bine este, ca eu singur să rabd durerea, decît
să vărs sîngele atîtor prunci, care nici un rău nu mi-au făcut şi să umplu de
neîncetată tînguire şi mîhnire pe maicile lor". Aceasta zicînd, s-a întors
la palat şi a poruncit ca să dea maicilor pe fiii lor întregi; ba încă şi aur
din vistieriile împărăteşti dînd fiecăreia, le-a liberat în pace.
Preabunul Dumnezeu, văzînd o milostivire ca aceea, i-a
răsplătit cu îndoită sănătate trupească şi sufletească, căci a trimis la dînsul pe Sfinţii Săi Apostoli, Petru şi Pavel, care,
pe cînd el dormea, i s-au arătat în vedenie, stînd înaintea patului său. Şi
i-a întrebat împăratul cine sînt şi de unde vin. Iar ei au răspuns: "Noi
sîntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Iisus Hristos, trimişi la tine ca să te
povăţuim pe calea mîntuirii şi să-ţi spunem despre o baie, în care poţi să-ţi
cîştigi sănătatea trupului şi a sufletului şi să-ţi făgăduim veşnică viaţă de
la Dumnezeu, pentru vremelnica viaţă cea dăruită de tine pruncilor, căci i-ai
cruţat. Deci să chemi la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica
ta, în muntele Soractes şi învăţătura aceluia s-o asculţi; iar el îţi va arăta
baia în care te vei curăţi de toate bolile, şi vei ieşi cu sufletul şi cu
trupul sănătos". Aceasta zicîndu-i sfinţii apostoli s-au dus de la dînsul.
Împăratul, deşteptîndu-se din somn, se mira de acea
vedenie, şi iată a intrat doctorul la dînsul după obicei. Iar el a zis către
doctor: "De acum nu-mi mai trebuie doctoria voastră, căci nădăjduiesc la
dumnezeiescul ajutor". Deci l-a trimis înapoi. Apoi îndată a poruncit să
caute pretutindeni pe episcopul Silvestru şi să-l aducă la sine cu cinste.
Aflînd pe Silvestru şi ducîndu-l la împărat, acesta l-a
primit cu cinste şi cu dragoste, pentru că însuşi el sculîndu-se, l-a
îmbrăţişat. Apoi l-a întrebat, zicînd: "Sînt la voi nişte dumnezei, care se numesc Petru şi Pavel?"
Silvestru a răspuns: "Unul este la noi Dumnezeu, împărate, Care a zidit
cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt într-însele, iar pe cei care tu îi
numeşti Petru şi Pavel, aceştia nu sînt dumnezei, ci robi ai lui Dumnezeu, care
au propovăduit numele lui Hristos în toată lumea, iar mai pe urmă şi sîngele
şi-au vărsat pentru Domnul lor, în vremea lui Nero". Împăratul, auzind
acestea, s-a bucurat, şi a zis: "Rogu-te,
episcope, arată-mi chipurile acelora, dacă le ai pe icoană, ca să fiu
încredinţat că sînt aceia care mi s-au arătat în vis".
Silvestru îndată a trimis pe diaconul său, ca să aducă
icoana Sfinţilor Petru şi Pavel şi văzînd împăratul feţele apostolilor cele
închipuite pe icoană, a zis: "Cu
adevărat aceştia sînt cei văzuţi de mine". Apoi a spus cu amănuntul
toată vedenia sa episcopului şi l-a rugat ca să-i arate baia în care ar putea
să se cureţe de lepra cea sufletească şi trupească, după cum i-au zis
apostolii, care i s-au arătat în vedenie.
Sfîntul episcop Silvestru a grăit împăratului: "Nu
într-alt chip se cade ţie, împărate, ca să intri într-acea baie, dacă nu vei
crede mai întîi fără de îndoire în Dumnezeul pe Care L-au propovăduit
apostolii, care s-au arătat ţie". Răspuns-a împăratul: "De nu aş fi
crezut că Iisus Hristos este Unul Dumnezeu, atunci niciodată nu te-aş fi chemat
la mine". Sfîntul i-a grăit: "Se cuvine mai întîi să posteşti, ca
astfel cu rugăciunea, cu lacrimile şi cu mărturisirea păcatelor tale să
milostiveşti pe Dumnezeu. Să lepezi porfira şi coroana şapte zile şi să te
închini în cămările palatului tău în sac şi în cenuşă, să faci pocăinţă,
plîngînd şi căzînd la pămînt, apoi să porunceşti să se închidă templele
idoleşti, iar jertfele lor să înceteze şi pe creştinii care sînt izgoniţi să-i
liberezi, iar celor ce şed în legături să le dăruieşti pace; apoi să fii bun
celor ce te roagă, toate cererile cele drepte să le împlineşti şi să dai din
averile tale săracilor milostenie multă". Deci, a făgăduit împăratul ca
toate acestea cu lucrul să le împlinească, iar episcopul, punînd mîna pe capul
său, s-a rugat şi l-a pregătit pentru Botez.
Adunînd pe toţi credincioşii, le-a poruncit ca şi ei să
postească şi să se roage ca să înceteze prigonirea asupra Bisericii lui
Dumnezeu şi să se izgonească întunericul închinării idoleşti, iar lumina cea
mîntuitoare să răsară tuturor. Sosind a şaptea zi, sfîntul a mers la împărat
şi, învăţîndu-l multe despre tainele credinţei în Sfînta Treime, i-a pregătit
baia Sfîntului Botez, în care a intrat împăratul şi l-a cufundat Sfîntul
Silvestru, chemînd peste dînsul numele Preasfintei Treimi.
Atunci a strălucit o
lumină mare din cer, mai frumoasă decît razele soarelui şi a umplut casa de
multă strălucire; apoi împăratul s-a curăţit îndată de lepră, căzînd de pe
trupul lui ca nişte solzi de peşte în apă şi a ieşit din baie sănătos, încît nu
s-a mai văzut nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Îmbrăcîndu-se în
hainele cele albe, după Sfîntul Botez, a spus singur: "Cînd m-am cufundat în apă, am simţit o mînă de sus, întinzîndu-se
şi atingîndu-se de mine". Şi îndată a poruncit ca nimeni să nu mai
îndrăznească a huli pe Hristos sau a mai face rău creştinilor. Apoi a zidit în
curtea sa împărătească o biserică în numele Mîntuitorului Hristos şi a poruncit
ca să se boteze toţi cei ce ar voi să fie creştini; iar haine de botez albe să
ia de la împărăteasca vistierie. Deci s-a botezat în acel ceas mulţime de popor
şi, din zi în zi, creştea şi se înmulţea Biserica lui Hristos, iar închinarea
la idoli se împuţina.
A fost multă bucurie pentru numărul mare de credincioşi,
ce se afla acum în Roma, încît trebuiau să fie izgoniţi din cetate toţi cei
care nu voiau să fie creştini. Dar împăratul a oprit poporul, zicînd:
"Domnul nostru nu voieşte ca cineva să vie la dînsul silit, ci de se apropie
cineva de bunăvoie şi cu gînd bun, pe acela îl primeşte cu milostivire. Deci,
liber este fiecare să creadă cum voieşte şi să nu se prigonească unul pe
altul". Acest răspuns împărătesc a înveselit şi mai mult poporul, căci îi
lăsa pe toţi să vieţuiască în libera lor credinţă.
Nu numai în Roma a fost această bucurie creştinească, ci
şi în toată lumea, pentru că toţi credincioşii cei chinuiţi pentru Hristos, de
pretutindeni, au fost liberaţi din legături şi din temniţe; apoi s-au întors
din surghiun mărturisitorii lui Hristos, precum şi cei ascunşi prin munţi şi
prin pustietăţi de frica chinuitorilor şi acum mergeau fără nici o temere la
locurile lor; iar prigoana şi chinurile pretutindeni au încetat.
Vrăjmaşul, nevoind a suferi pacea aceasta a Bisericii şi
să vadă lumina dreptei credinţe întinzîndu-se, a îndemnat pe evrei ca să se
apropie de Elena cea vrednică de laudă, mama împăratului, care se afla atunci
în Bitinia, patria sa; şi au trimis la dînsa aceste cuvinte: "Bine a făcut
împăratul, fiul tău că a lăsat păgînătatea şi a răsturnat templele idoleşti;
însă rău a făcut de a crezut în Iisus şi-L cinsteşte ca pe Fiul lui Dumnezeu şi
adevăratul Dumnezeu, căci Acela a fost un iudeu şi vrăjitor, înşelînd pe popor
cu năluciri vrăjitoreşti, iar Pilat, muncindu-L ca pe un făcător de rele, L-a
spînzurat pe lemn.
Dacă împăratul a căpătat sănătate, aceasta nu s-a făcut
prin puterea Lui, ci cu darul lui Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul.
Deci se cuvine ţie, Împărăteasă, ca să abaţi pe fiul tău de la o rătăcire ca aceasta,
ca nu cumva, supărîndu-Se Dumnezeu Cel Preaînalt, să se întîmple ceva rău
împăratului". Auzind acestea Elena,
a înştiinţat pe fiul său Constantin. El, citind scrisoarea, a răspuns
fericitei sale mame: acei evrei care i-au spus unele ca acestea, să vie cu
dînsa la Roma şi cu episcopii creştini, să fie întrebaţi de credinţă, înaintea
tuturor; şi care parte va birui, acea credinţă să fie mai bună. Această poruncă
a împăratului fiind adusă de către împărăteasă la cunoştinţa evreilor, îndată
s-a adunat o mulţime de evrei înţelepţi şi iscusiţi în legea lor, care ştiau
cuvintele prooroceşti şi străbătuseră elineasca învăţătură; deci fiind gata
spre întrebare, au mers cu împărăteasa Elena la Roma. Între dînşii era un rabin
mai înţelept, anume Zamvri, iscusit
nu numai în înţelepciunea elinească, ci şi în scriptura cea evreiască, fiind şi
un mare vrăjitor, în care evreii îşi puneau toată nădejdea lor, că, de nu va
dovedi pe creştini cu cuvintele, apoi cu semnele sale vrăjitoreşti să-i
biruiască.
Sosind ziua întrebării evreilor cu creştinii, împăratul a
şezut în scaunul său cu toată suita; apoi a intrat înaintea împăratului Sfîntul
Silvestru cu cîţiva tovarăşi şi episcopi, care se întîmplaseră atunci. Au intrat şi evreii care erau în număr de
120. După aceea s-a început discuţia, pe care şi împărăteasa Elena dorise
s-o asculte, fiind ascunsă după perdea, iar împăratul cu suita sa asculta ce se
vorbea de amîndouă părţile.
La început evreii cereau din partea creştinilor să stea
la întrebări cu dînşii 12 înţelepţi; dar Sfîntul Silvestru s-a împotrivit,
zicînd: "Nu spre mulţimea oamenilor nădăjduim, ci spre Dumnezeu, Care
întăreşte toate, ne-am pus nădejdea, şi pe Care chemîndu-L într-ajutor, îi
zicem: Scoală-Te
Dumnezeule, judecă între noi. Iar
e-vreii au zis: "Această scriptură este a noastră, căci proorocul nostru a
scris aceste cuvinte, iar ţie se cade să grăieşti din ale tale scripturi, iar
nu dintru ale noastre".
Silvestru a răspuns: "Într-adevăr, la început vouă
v-a fost grăită Scriptura Vechiului Aşezămînt şi propovăduirile prooroceşti,
însă aceleaşi se cuvin şi nouă, căci într-însele sînt multe grăite despre
Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, se cade ca astăzi din acelea să ne întrebăm
cu voi, căci cărţile voastre s-au făcut ale noastre, iar ale noastre s-au făcut
străine pentru voi, şi mai curînd veţi crede cărţilor voastre, decît în ale
nostre; pentru aceasta, cu cărţile voastre vă arătăm adevărul, căruia voi vă
împotriviţi.
Apoi şi dovedirea va fi mai minunată şi mai luminată
dacă, luînd arma din mîna potrivnicului, cu aceeaşi armă îl vom birui".
Împăratul a zis: "Drept este acest cuvînt al episcopului şi cu neputinţă
este a-i grăi împotrivă, căci din scripturile voastre, o! evreilor, vor aduce
creştinii mărturie despre Hristos al lor şi cu adevărat a lor va fi biruinţa,
iar voi, chiar din cărţile voastre veţi fi biruiţi". Acestea zicînd
împăratul, toată suita a lăudat această judecată.
Deci, au început evreii a zice către creştini astfel:
Atotţiitorul Dumnezeul nostru în Cartea a doua a Legii, zice: Vedeţi, vedeţi că Eu sînt şi nu
este Dumnezeu afară de Mine. Dar
cum numiţi voi Dumnezeu pe Iisus, Care a fost om, pe Care părinţii noştri L-au
răstignit şi după aceea ziceţi că sînt trei Dumnezei: Tatăl întru Care şi noi
credem, Iisus, numindu-L Fiu al lui Dumnezeu, şi că al treilea Dumnezeu este
Duhul. Crezînd astfel oare nu vă împotriviţi lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor,
Care ne-a învăţat că nu sînt alţi Dumnezei afară de El?" La acestea, de
Dumnezeu insuflatul Silvestru a răspuns: "Dacă veţi pricepe scripturile, veţi
afla că noi nimic nou nu aducem mărturisind pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Sfîntul
Duh; pentru că acestea nu sînt zise numai de noi singuri, ci de proorocii
dumnezeieşti sînt spuse.
Mai înainte de toţi, David, Proorocul şi împăratul,
înainte vestind vrăjmăşia părinţilor voştri asupra Mîntuitorului nostru, a zis: Pentru ce s-au întărîtat
neamurile? Şi popoarele au cugetat cele deşarte asupra Domnului şi asupra
Hristosului Lui? Deci, David
grăind de Domnul şi de Hristos, nu vorbeşte despre o persoană, ci de două. Iar
că Hristos este Fiu al lui Dumnezeu vesteşte acelaşi prooroc, zicînd: Domnul a zis către Mine:
Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut. Pentru că unul este cel ce a născut,
iar altul cel născut". Împotriva acestora evreii au zis: "De vreme
ce, precum grăieşti, a născut Dumnezeu, apoi tu aici pe Cel fără de patimă Îl
faci pătimaş. Apoi, cum Fiul este Dumnezeu, născut sub ani şi fiinţa Sa a
avut-o în vreme? Pentru că cuvîntul astăzi însemnează vreme şi nu se înţelege
că este Dumnezeu veşnic".
Silvestru a răspuns: "Nu zicem noi că în Dumnezeu
este pătimaşă naşterea, evreule, ci pe Dumnezeu Îl mărturisim fără patimă, iar
naşterea o socotim într-acest chip: precum din minte se naşte cuvîntul. Nici nu
socotim vremelnică naşterea Fiului din Tatăl, ci veşnică; căci Fiul, împreună
cu Tatăl şi cu Duhul, este făcător al vremilor, iar făcătorul vremilor nu este
sub vremi.
Apoi cuvîntul acela: Eu
astăzi Te-am născut, nu
însemnează pe cea de sus şi veşnica dumnezeiască naştere, ci pe cea de jos,
care a fost primită în vreme şi în timp pentru mîntuirea noastră; pentru că
proorocul cunoştea că Hristos Dumnezeu este mai înainte de veci, pentru aceasta
şi zice:Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului. Vestind înainte
întruparea Lui, care era să fie în vremurile cele mai de pe urmă, a zis: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am
născut. Deci, cu aceste cuvinte, Fiul
Meu eşti Tu, însemnează nu
naşterea cea vremelnică, ci naşterea cea veşnică a Lui.
Iar cu aceasta: Eu
Te-am născut, înseamnă
naşterea Lui, care s-a petrecut sub ani; şi cînd a zis: Eu Te-am născut, a arătat
proorocului că şi naşterea care avea să fie sub ani, Tatăl o socotea ca pe a
Sa, de vreme ce cu a Lui voie avea să fie. Dar chiar şi acea zicere: Astăzi Te-am născut, înseamnă
veşnicia naşterii lui Dumnezeu, în care nu este fapta celui ce a trecut, sau a
celui ce vine, ci totdeauna a celui ce este de faţă. Iar despre Duhul Sfînt
acelaşi David mărturiseşte, zicînd: Cu
Cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toate puterile lor. Drept aceea, aici pe trei pomeneşte:
pe Tată, ca Domn, pe Fiul pe care îl numeşte Cuvînt şi pe Sfîntul Duh. În alt loc
zice: Duhul Tău cel Sfînt
nu-l lua de la mine. Şi iarăşi: Unde
mă voi duce de la Duhul Tău?
Cu aceste cuvinte proorocul arată că este Duh Sfînt şi le
umple pe toate. Şi iarăşi zice: Trimite-vei
Duhul Tău şi se vor zidi. Acestea
toate nu sînt zise de David? Dar şi Moise, de Dumnezeu văzătorul, în Cartea
Facerii, numeşte pe Dumnezeu, zicînd: Să
facem pe om după chipul şi după asemănare noastră; deci, cu cine grăia atunci Dumnezeu,
dacă nu vom înţelege că altă faţă era cu dînsul? Şi nu poate să zică nimeni că
aici ar fi grăit Dumnezeu către cereştile puteri; pentru că singure acele
cuvinte - după chipul
nostru - nu lasă nici
a gîndi la aceea, pentru că nu este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca şi a
îngerului; că nici firea şi puterea nu este una, ci alta este firea lui
Dumnezeu şi alta a îngerilor.
Deci, se cădea ca altul să fie acela cu care a grăit
Dumnezeu aceste cuvinte: după
chipul nostru. Şi astfel se
cădea să fie Acela, care era de o fire cu Dumnezeu, care grăia, adică de un
chip şi o asemănare. Şi cine putea să fie astfel, dacă nu Fiul, care este de o
fiinţă cu Tatăl, de o slavă şi de o putere, chipul Tatălui cel neschimbat?
Deci, ce lucru nou aducem noi în mijloc? Credem şi zicem că este Tată şi Fiu şi
Duh Sfînt; şi dacă neamurile acestea sînt necredincioase, şi li se pare că sînt
deşarte, nu este mirare, căci nu ştiu Sfînta Scriptură; iar voi de ce nu
credeţi celor ce se învaţă în cuvintele sfinţilor prooroci - dintre care nici
unul nu este care să nu fi proorocit despre Mîntuitorul nostru."
Apoi dumnezeiescul acesta părinte, vrînd mai multe să
grăiască despre Sfînta Treime, împăratul, tăindu-i vorba, a grăit către evrei:
"Aceste cuvinte, pe care episcopul le-a pus de faţă nouă din Scriptură, o!
evreilor, oare astfel sînt scrise şi în cărţile voastre?" Iar ei au
răspuns: "Da". Apoi împăratul
le-a zis: "Deci, la această întrebare, adică despre Sfînta Treime, mi se
pare că sînteţi biruiţi". Ei au răspuns: "Nu, o! bunule împărat!
Nicidecum nu poate Silvestru ca să ne biruiască, dacă şi noi vom pune înainte
pe cele ce avem; pentru că avem multe cuvinte împotrivă, pe care îndată sîntem
gata a le grăi, dar vedem că este de prisos vorba şi deşartă este sîrguinţa a
ne întreba despre Treime, căci nu pentru aceasta acum grăieşte, dacă este unul
Dumnezeu sau trei, ci despre aceasta, că adică Nazarineanul nu este Dumnezeu.
Că deşi ne-am învoi ca să fie trei Dumnezei, însă de aici nu înseamnă că Iisus
este Dumnezeu, căci nu a fost Dumnezeu, ci om, din om născut, şi cu oamenii
păcătoşi a locuit, cu vameşii bînd şi mîncînd; şi precum se scrie în Evanghelia
Lui, a fost ispitit de diavolul; apoi de ucenic a fost vîndut şi prins,
batjocorit, bătut, adăpat cu fiere şi cu oţet, dezbrăcat, fiindu-i împărţite
hainele Lui la sorţi, pe Cruce pironit, mort şi îngropat; cum dar unul ca
acesta se poate numi Dumnezeu? Despre aceasta acum, împărate, se grăieşte
împotriva creştinilor, căci pe acel Dumnezeu nou Îl propovăduiesc. Deci, de pot
să zică ceva despre El şi de au mărturii, să ne spună".
Astfel zicînd ei, Sfîntul Silvestru a început a grăi:
"Nu trei Dumnezei socotim noi, evreule, precum voi socotiţi, ci pe unul
Dumnezeu mărturisim, Care în trei feţe sau trei ipostasuri este cinstit şi
închinat de noi. Se cădea vouă, ca acele cuvinte puse împotriva întrebării
voastre celei dintîi şi pe care le-am adus din ale voastre cărţi să le arătaţi
că nu sînt bine zise, şi astfel la întrebare să intraţi; dar de vreme ce acum
vă lepădaţi, deci să vorbim despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum singuri
voiţi.
Să începem de aici: Dumnezeu, Care pe toate întru fiinţă
le-a adus, cînd a zidit pe om şi l-a văzut plecîndu-se spre tot răul, n-a
trecut cu vederea lucrul mîinilor Sale, ci bine a voit ca Fiul Său, Care este
cu El nedespărţit (pentru că Dumnezeu este pretutindeni), să se pogoare pînă la
ale noastre hotare. Deci s-a
pogorît şi, născîndu-se din Fecioară, s-a născut sub lege, ca pe cei de sub
lege să-i răscumpere. Iar despre aceasta, că din Fecioară avea să se nască, a
proorocit dumnezeiescul Prooroc Isaia, zicînd: Iată, Fecioara în pîntece va
lua şi va naşte fiu, şi vei chema numele Lui Emanuel. Iar numele
acesta precum şi voi ştiţi, însemnează dumnezeiasca venire la oameni, şi, în
limba noastră, Emanuel se tîlcuieşte cu noi este Dumnezeu.
Deci pe
Dumnezeu, cum că avea să se nască din Fecioară, acelaşi prooroc mai înainte cu
multă vreme l-a vestit". Evreii au zis: "În limba noastră evreiască,
cartea lui Isaia proorocul nu are scris Fecioară, ci tînără, iar voi aţi
stricat Scriptura, scriind în cărţile voastre Fecioară, în loc de tînără".
Sfîntul episcop Silvestru a răspuns: "Dacă în
cărţile voastre nu este scris Fecioară, ci tînără, apoi nu este oare tot una
tînără şi fecioară? Să judecăm de aici cînd Isaia Proorocul a grăit despre
Dumnezeu către Ahaz: Cere semn de la Domnul Dumnezeul tău în adînc, sau în
înălţime. Ahaz a zis: Nu voi cere,
nici voi ispiti pe Domnul. Atunci a grăit proorocul: Pentru aceasta Domnul
singur vă va da un semn. Deci ce semn va da? Fecioara va lua în pîntece. Iar de
ziceţi voi că proorocul n-a zis "fecioară", ci "tînără", şi
că nu este tot una tînără şi fecioară, apoi şi acel făgăduit semn nu poate să
se numească semn; pentru că a naşte tînăra cea însoţită cu bărbat nu este
acesta semn, ci rînduială a firii şi obicei; iar a naşte fără amestecare
bărbătească, acela este un semn, pentru că este neobişnuit lucru, care
covîrşeşte rînduiala firii.
Deci tînăra aceea, despre care s-a scris de voi, era
fecioară, de vreme ce Domnul a făgăduit să dea printr-însa semnul; şi acesta
este un semn, ca mai presus de fire să se nască Fiul, necunoscînd bărbat. Noi
n-am stricat Scriptura, scriind în loc de "tînără",
"fecioară", ci am îndreptat-o, ca să ştim mai luminos printr-însa
semnul lui Dumnezeu cel prealuminat, care covîrşeşte firea omenească. Cine din
oameni s-a născut fără unire bărbătească, decît numai Adam cel zidit din pămînt
şi Eva cea zidită din coasta lui? Apoi cînd a născut vreo femeie, neamestecîndu-se
cu bărbat? Deci, n-ar fi fost semnul cel ce s-a făgăduit să se dea de la
Dumnezeu, dacă tînăra aceea nu mai presus de fire, ci după fire amestecîndu-se
cu bărbat ar fi luat în pîntece, căci ar fi fost lucru obişnuit al firii, dar
de vreme ce Fecioara a zămislit fără bărbat, de la Duhul Sfînt, pentru aceea
semnul lui Dumnezeu este nou şi preaslăvit; şi a fost cu noi Dumnezeu, după
făgăduinţă, Cel născut din Fecioară Preacurată, mai presus de fire".
Evreii au zis: "De vreme ce s-a numit Iisus cel născut din Maria, iar nu Emanuel, deci nu era El Acela
pe Care L-a făgăduit Dumnezeu prin prooroc, ci altul". Sfîntul Silvestru a
răspuns: "Sfînta Scriptură a obişnuit ca, uneori, în loc de nume a pune
întîmplările şi faptele, precum şi aceasta: Cheamă
numele Lui grabnic biruitor; măcar că nimeni nu s-a aflat niciodată să se cheme
cu un nume ca acesta. Însă
de vreme ce Hristos avea să biruiască pe vrăjmaşi, pentru aceea i se numărau
lucrurile Lui pe care avea să le facă. Acelaşi prooroc grăieşte şi despre Ierusalim: Te vei numi cetate a dreptăţii,
măcar că nimeni n-a numit niciodată cetatea aceea "cetate a
dreptăţii", ci o cheamă cu obişnuitul său nume "Ierusalim"; şi
de vreme ce atunci Ierusalimul se îndreptase înaintea lui Dumnezeu, de aceea
i-a zis în proorocie cetate a dreptăţii, din lucrurile ce se făceau într-însa.
Şi altele ca acestea pot să se afle în Scriptură, care a
dat nume lucrurilor ce s-au întîmplat. Ascultă pe Baruh, proorocind despre faptul că Dumnezeu vrea să locuiască cu
oamenii: Acesta este Dumnezeul
nostru, nu se va socoti altul afară de El; aflat-a toată calea ştiinţei şi a
dat-o lui Iacov, sluga Sa, şi lui Israel cel iubit de El; iar după aceasta pe
pămînt S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit. Iar că de diavolul avea să fie
ispitit, Zaharia a proorocit aşa: Şi
mi-a arătat mie Domnul pe Iisus, preotul cel mare, stînd înaintea îngerului
Domnului şi diavolul sta de-a dreapta Lui, ca să I se împotrivească. Şi a zis Domnul către
diavol: Să te certe Domnul pe tine, diavole.
Iar pentru mîntuirea lui era proorocit în Cartea lui Solomon: Zis-au în sine cei ce
gîndeau nedreptate: Să vînăm cu vicleşug
pe drept, că nu ne este de trebuinţă şi se împotriveşte lucrurilor noastre. Iar cum avea să fie vîndut de ucenicul
Său, a spus înainte psal-mistul: Cel
ce mănîncă pîinea mea, a pornit asupra mea vicleşug. Pentru martorii cei nedrepţi a scris
înainte: Sculatu-s-au
asupra Mea mărturii nedrepte.
Despre răstignirea Lui, zice: Străpuns-au mîinile şi picioarele
Mele, numărat-au toate oasele Mele. Acelaşi
prooroc a grăit şi despre împărţirea hainelor lui Hristos: Împărţit-au lor hainele Mele şi
pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Acelaşi
a proorocit şi despre adăparea cu oţet, amestecat cu fiere: Mi-au dat spre mîncare fiere şi la
sete M-au adăpat cu oţet. Şi
iarăşi despre îngroparea Lui a spus mai înainte: M-au pus în groapa cea mai
dedesubt. Iacov, strămoşul
nostru, văzînd mai înainte aceeaşi cu duhul, a zis: Culcîndu-te, ai adormit ca un leu
şi ca un pui de leu. Acestea
şi mai multe mărturii aducîndu-le înainte Sfîntul Silvestru, de la sfinţii
prooroci, despre Domnul Hristos, a biruit pe evrei, fiindcă grăia Sfîntul Duh
prin gura lui. El a arătat lămurit că Hristos, născut din Fecioară, este
Dumnezeu adevărat.
Evreii ziceau: "Ce nevoie era să se nască Dumnezeu
în trup omenesc? Nu putea într-alt chip să se mîntuiască neamul omenesc?"
Sfîntul a răspuns: "Nu este nimic cu neputinţă la Dumnezeu, dar se cădea
să fie biruit diavolul de acela care a fost biruit de el. Omul a fost biruit de
diavol, nefiind născut după obiceiul firii, adică nu din amestecare
bărbătească, ci din pămînt zidit, care era ca o fecioară curată, căci încă
atunci nu era blestemat de Dumnezeu, nici nu-l întinase sîngele uciderii de
frate, nici vreo ucidere de fiară; apoi era străin de stricăcioasele trupuri
ale morţilor, nici nu era întinat cu lucruri necurate, dintr-un pămînt ca
acesta, s-a zidit trupul strămoşului, pe care dumnezeiasca insuflare l-a
înviat; deci pe omul acesta născut astfel, după ce l-a biruit diavolul cel rău
întru toate, i se cădea cu adevărat ca şi el însuşi să fie biruit de un om.
Iar acesta este Domnul nostru Iisus Hristos, născut nu
după obiceiul şi legea firii, ci precum Adam era curat din pămînt, aşa şi El
din pîntecele cel curat fecioresc era sfînt; şi precum acela a înviat cu
suflarea dumnezeiască, aşa şi Acesta prin Duhul Sfînt, cînd a adumbrit pe
Preasfînta Fecioară, S-a întrupat şi S-a făcut Dumnezeu şi om desăvîrşit în
toate, afară de păcat, avînd două firi: dumnezeiască şi omenească. Deci,
omenirea a pătimit pentru noi, iar dumnezeirea a rămas fără de patimă".
Apoi sfîntul a adus asemănarea aceasta: "Precum un pom luminat de razele
soarelui, chiar de s-ar tăia pomul, raza soarelui nu se taie, tot astfel şi
omenirea lui Hristos, unindu-se cu Dumnezeirea, a răbdat patimi, însă
Dumnezeirea n-a suferit nimic".
Zicînd Sfîntul Silvestru acestea, împăratul şi toată
suita l-au lăudat şi au găsit adevărate în întregime toate cele spuse de
dînsul; pentru că acum evreii nu mai aveau de zis nimic împotriva sfîntului.
Atunci vrăjitorul Zamvri a zis către împăratul:
"Deşi ne biruie Silvestru cu cuvintele sale, pentru că e foarte învăţat şi
meşter la cuvinte, pentru aceasta noi nu ne vom depărta de la legea noastră
părintească, nici vom urma Omului, pe Care părinţii noştrii L-au dat morţii
prin sfatul lor obştesc. Iar că unul este Dumnezeu, pe Care noi Îl cinstim, şi
altul nu este, eu voi arăta nu cu cuvîntul, cum face Silvestru, ci sînt gata a
arăta cu lucrul, dacă împăratul va porunci deci, o să aduc aici un bou mare şi
îndată va şti stăpînirea ta şi toţi cei de faţă cum că nu este alt Dumnezeu în
afară de Dumnezeul nostru". Unul din cei ce stăteau înaintea împăratului,
a zis: "Nu departe de zidurile cetăţii, în cireada mea, se află un
asemenea bou, pe care nimeni nu poate să pună jugul, nici cu mîna să-l
atingă". Şi îndată împăratul a trimis să aducă acel bou.
În acelaşi timp Sfîntul Silvestru a întrebat pe Zamvri:
"Pentru ce-ţi trebuie boul? Şi dacă îl vor aduce, ce poţi să faci?"
Iar Zamvri a zis: "Vreau să arăt puterea Dumnezeului nostru, al cărui nume
de-l voi şopti boului la ureche, îndată va muri, căci firea cea muritoare nu
poate să sufere numele lui Dumnezeu, nici nu poate a fi viu boul şi să audă
acel nume. Părinţii noştri cînd aduceau boii la jertfă, acest nume îl strigau
în urechea lor şi îndată scoteau un mare răget, şi murind, erau gata spre
jertfă". Silvestru i-a zis: "Dacă numele acela, precum zici, ucide pe
toţi cei ce-l aud, atunci cum l-ai învăţat tu şi n-ai murit?" Zamvri a
răspuns: "Nu se cade ţie să ştii această taină, de vreme ce eşti vrăjmaşul
nostru".
Împăratul a spus: "Dacă episcopului nu vrei să-i
descoperi această taină, atunci să ne-o spui nouă, căci cu adevărat acest lucru
este îndoielnic, afară numai dacă ar zice cineva că acest nume este
scris". Zamvri a răspuns: "Nici piele, nici hîrtie, nici lemn, nici
piatră, nici orice fel de materie nu poate să ţie acel nume scris, căci îndată
pier şi scriitorii şi acea materie pe care s-ar scrie". Împăratul i-a zis:
"Apoi spune cum l-ai învăţat singur, căci este cu neputinţă a-l învăţa,
dacă nici nu se grăieşte, nici nu se scrie". Zamvri a răspuns: "Eu,
împărate, şapte zile am postit, apoi într-o spălătoare nouă de argint am turnat
apă nouă din izvor şi m-am rugat, apoi s-au scris cuvintele pe apă cu un deget
nevăzut, care m-a învăţat numele lui Dumnezeu".
Înţeleptul Silvestru a zis: "Dacă astfel, cum spui,
ai învăţat numele acela, deci cînd îl grăieşti cuiva în ureche, nu auzi tu
însuţi numele acela precum şi cel căruia îl spui? Apoi cum, auzindu-l singur,
nu mori?" Răspuns-a vrăjitorul: "Ţi-am spus că nu ţi se cade să ştii
această taină, fiind vrăjmaşul nostru; deci nu mai este nevoie de cuvinte, cînd
cu fapta se cade să arătăm ceea ce se grăieşte; şi din două să-ţi alegi una:
sau tu, chemînd numele Nazarineanului tău, să omori boul, ca şi noi întru
Dînsul să credem, sau eu voi zice în urechea lui numele Dumnezeului nostru şi
voi omorî pe boul acela, şi atunci vei fi dator să crezi în Dumnezeul
nostru".
Aceasta auzind-o cei ce erau de faţă, au lăudat judecata
lui Zamvri, iar creştinii se îndoiau şi sfîntul episcop îi întărea. Împăratul a
zis lui Zamvri: "Se cade ca tu mai întîi să-ţi împlineşti făgăduinţa, căci
tu ai făgăduit cu un cuvînt să omori boul". Vrăjitorul a zis: "Dă-mi
poruncă, împărate, şi sînt gata a face aceasta, apoi vei vedea puterea
Dumnezeului meu". Zicînd aceasta, s-a apropiat de bou, pe care îl legaseră
de coarne cîţiva oameni puternici cu funii tari şi cu mare greutate îl duceau.
Deci, apropiindu-se Zamvri de dînsul, i-a şoptit ceva la ureche şi îndată boul,
răcnind foarte tare şi scuturîndu-se, a căzut mort. Cei de faţă, văzînd
aceasta, s-au mirat foarte mult, iar evreii, bătînd din palme au strigat:
"Am biruit, am biruit!".
Sfîntul Silvestru a rugat pe împărat ca să poruncească să
fie tăcere. Făcîndu-se tăcere, episcopul a zis către evrei: "Oare aceasta
nu este scris în cărţile voastre, pe care Dumnezeu a grăit-o: Eu voi omorî şi voi face viu,
ucide-voi şi voi tămădui? Ei
au răspuns: "Aşa este scris". Silvestru a zis: "Dacă Zamvri cu
numele lui Dumnezeu a omorît boul, apoi cu acelaşi nume să-l şi învieze, pentru
că Dumnezeu este binefăcător, iar nu răufăcător şi aceasta este firea Lui,
adică a face bine, iar a face rău este împotriva firii Sale; ci voia Lui este
ca totdeauna să facă bine. Dacă se întîmplă cîteodată că şi pedepseşte pe
cineva, pentru folosul altora, aceasta o face pentru faptele noastre cele rele.
Deci, dacă ceea ce nu este în firea lui Dumnezeu, cu înlesnire a făcut-o
Zamvri, cu atît mai vîrtos poate să facă ceea ce este în firea lui Dumnezeu,
adică să învieze boul cu acelaşi nume dumnezeiesc prin care l-a omorît, şi
atunci eu voi trece la credinţa lui". Zamvri a zis către împărat: "Încă o dată împărate, Silvestru
voieşte să se folosească de cuvinte, care nu sînt de trebuinţă, după ce s-a
săvîrşit lucrul cel minunat". Iar către Silvestru a zis: "Dacă
tu, Silvestre, ai putere să faci vreo minune cu numele lui Hristos al tău,
spune". Silvestru a răspuns: "De vei voi, îţi voi arăta puterea
Hristosului meu, cînd, prin chemarea sfîntului Său nume, voi învia boul acesta,
pe care tu l-ai omorît". Zamvri a zis: În zadar te lauzi, Silvestre,
pentru că nu se poate una ca aceasta, adică să înviezi boul". Împăratul a
zis lui Zamvri: "Deci, dacă ceea ce zici tu că este cu neputinţă, va putea
să o facă Silvestru, atunci vei crede în Dumnezeul lui?" Zamvri a răspuns:
"Cu adevărat, împărate, jur înaintea ta că de voi vedea acest bou înviat,
voi mărturisi că Hristos este Dumnezeu şi voi primi credinţa lui
Silvestru". Acest jurămînt l-au repetat toţi evreii.
Atunci episcopul, plecîndu-şi genunchii,
cu tot dinadinsul s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi; apoi, sculîndu-se şi
ridicînd mîinile către cer, a strigat în auzul tuturor: "Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, căruia cu înlesnire îţi este a omorî şi a învia,
a răni şi a tămădui, binevoieşte ca prin chemarea Preasfîntului şi de viaţă
făcătorului Tău nume, să redai viaţă acestui bou, pe care Zamvri cu chemarea
drăcească l-a făcut mort; pentru că este vremea să se arate minunile Tale
pentru mîntuirea multora. Auzi-mă pe mine, robul Tău, în ceasul acesta, ca să
se preamărească Preasfînt numele Tău". După rugăciune s-a apropiat de bou
şi a grăit cu glas mare: "De este adevărat Dumnezeul cel propovăduit de
mine, Iisus Hristos cel născut din Fecioara Maria, scoală-te şi stai pe
picioarele tale, apoi lepădîndu-ţi toată sălbăticia, să fii blînd".
Aceasta
zicînd sfîntul, îndată boul a înviat, s-a sculat şi era blînd. Sfîntul a
poruncit să dezlege funiile din coarnele lui şi i-a zis: "Du-te de unde ai
venit şi pe nimeni să nu vatămi, ci blînd să fii; astfel îţi porunceşte Iisus
Hristos, Dumnezeul nostru". Deci, s-a dus boul cu toată liniştea, el care
mai înainte era neîmblînzit şi sălbatic. Aceasta
văzînd-o toţi, au strigat într-un glas: "Mare
este Dumnezeul cel propovăduit de Silvestru". Iar evreii cu Zamvri,
alergînd la sfîntul şi cuprinzîndu-i cinstitele lui picioare, se rugau ca să
mijlocească la Dumnezeu pentru dînşii, ca să-i primească la credinţa
creştinească. La fel şi fericita Elena, deschizînd perdeaua, după care şedea,
ascultînd întrebările şi privind la cele ce se făceau, a ieşit şi a căzut la
picioarele sfîntului şi, mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a cerut
Sfîntul Botez. Şi s-a botezat atunci
Sfînta Elena, la fel şi evreii cu Zamvri; apoi nenumărată mulţime de popor a
crezut în Dumnezeu şi s-a unit cu Biserica lui Hristos.
După aceasta, Sfîntul
Silvestru s-a dus cu Sfînta împărăteasă Elena la Ierusalim, ca să caute Crucea
Domnului, care fiind aflată, mulţi evrei au crezut în Hristos şi i-a botezat
Sfîntul Silvestru. Apoi, întorcîndu-se la Roma, a vieţuit cealaltă vreme a
vieţii sale în obişnuitele lui osteneli şi în grija pentru Biserica lui
Hristos.
Astfel, bine păstorindu-şi turma cea cuvîntătoare, a
trecut către Domnul. În episcopie a petrecut 23 de ani şi 10 luni (314-335),
iar acum în viaţa cea nesfîrşită preamăreşte pe Tatăl, pe Fiul şi Sfîntul Duh,
pe unul în Treime Dumnezeu, Căruia şi de la noi să-I fie slava în veci. Amin.
Sursa:
https://sfinteleicoane.ro/sfinti-ianuarie/13-sfantul-ier-silvestru-sfantul-mc-gheorghe-si-sfanta-cuv-teodota.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu