Viaţa Sfintei Mucenițe Fotini Samarineanca
26 februarie
Sfanta marea muceniţă Fotinia este femeia
samarineancă despre care povesteşte Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de
Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos
la puţul lui Iacov şi a crezut în El. Iar după înălţarea Domnului la cer şi după pogorârea Sfântului
Duh peste dumnezeieştii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către Sfinţii Apostoli,
împreună cu doi fii ai ei şi cu cinci surori, urmând lor şi propovăduind
credinţa întru Hristos din loc în loc şi din ţară în ţară, întorcând pe mulţi
slujitori de idoli de la păgânătate, făcându-i creştini.
În
zilele lui Neron, păgânul împărat al Romei, s-a pornit mare prigoană asupra
creştinilor şi după mărturisirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,
prigonitorii căutau pe ucenicii lor şi pe toţi cei ce credeau în Hristos
sârguindu-se în deşert a şterge din lume numele lui Hristos. Însă nu ştiau
nebunii, căci cu cât prigoneau credinţa cea întru Hristos, cu atât mai mult se
întărea şi se lăţea; căci precum a zis Domnul: "Porţile iadului nu o vor
birui pe dânsa".
În
acel timp Sfânta Fotinia, împreună cu fiul ei cel mai mic, se aflau în
Cartagina, cetatea Africii, şi propovăduiau cu îndrăzneală Evanghelia lui
Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai
mare, era ostaş în armata romană şi fiindcă a făcut mari vitejii şi
biruinţe în războiul pe care l-au avut romanii împotriva arabilor, care supărau
şi prădau locurile lor, împăratul Neron
l-a făcut stratilat şi voievod a toată Italia; şi, neştiind că este
creştin, l-a trimis să muncească pe creştinii care se aflau acolo. Iar
Sebastian, ducele Italiei, auzind aceasta din urmă a zis către Victor: "Eu
ştiu prea bine, o, voievodule, că tu eşti creştin precum şi maica ta şi Iosi,
fratele tău, sunt creştini, următori şi ucenici ai Apostolului Petru. Însă te
sfătuiesc să faci ceea ce ţi-a poruncit împăratul, adică să munceşti pe
creştini, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa". Iar voievodul Victor a zis: "Eu
voiesc să fac voia lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Împăratul cel ceresc şi
fără de moarte. Iar de porunca pe care mi-a dat-o Neron împăratul, ca să
muncesc pe creştini, nici nu voiesc să aud, dar să o mai împlinesc".
Ducele a zis: "Eu te sfătuiesc ca
pe un prieten adevărat ceea ce îţi este ţie de folos; căci dacă vei şedea pe
divan şi vei cerca să afli pe creştini şi îi vei munci, vei face plăcerea
împăratului şi vei dobândi şi banii creştinilor. Pe lângă această, te mai
sfătuiesc să vesteşti şi maicii tale şi fratelui tău, să nu mai propovăduiască
la arătare pe Hristos şi să nu mai înveţe pe pagîni a se lepăda de credinţa lor
părintească, ca să nu te primejduieşti din cauza lor".
Sfântul Victor a zis către dânsul: "Să
nu-mi fie a face aceasta care zici, adică să chinuiesc vreun creştin, sau să
iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc pe maica mea sau pe fratele meu să nu
mai propovăduiască că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Dar şi eu sunt şi
voiesc să fiu propovăduitor al lui Hristos, precum sunt şi aceia, şi las să vedem
răul care ni se va face". Ducele a zis: "Eu frate te sfătuiesc cele ce-ţi sunt de folos, iar tu socoteşte
ce vrei să faci". După ce a
zis, îndată a orbit şi, căzând la pământ, a rămas mut de durerile cele cumplite
ale ochilor; apoi, ridicându-l cei ce stăteau de faţă, l-au pus pe pat şi a
rămas trei zile fără glas, neputând grăi nicidecum. Iar în a patra zi a strigat
cu glas mare: "Unul este cu
adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor!" Iar Victor, intrând
la dânsul, a zis: "Pentru ce ţi-ai schimbat aşa deodată părerea ta, o!
Sebastiane?". Ducele a zis către dânsul: "Căci mă cheamă Hristos la
dânsul o! preadulcele meu Victor". Deci îndată a învăţat de la dânsul
credinţa în Hristos şi s-a botezat; apoi cum a ieşit din apa botezului, îndată
şi-a căpătat lumina ochilor şi a preamărit pe Dumnezeu. Văzând ceilalţi
slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoşat ca să nu
pătimească şi ei, necrezând în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat
toţi la Victor şi, învăţând credinţa în Hristos, s-au botezat.
Trecând puţină
vreme, a ajuns cuvântul acesta la Roma, până la urechile lui Neron, că Victor,
stratilatul Italiei, şi Sebastian, ducele, propovăduiesc ca Petru şi Pavel şi ca
ceilalţi apostoli şi aduc pe mulţi păgâni la credinţa în Hristos; apoi că Fotinia, mama stratilatului, împreună cu
Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimişi de dânsul în Cartagina să facă
asemenea. Împăratul, auzind acestea, s-a aprins de mânie şi îndată a trimis
ostaşi în Italia ca să aducă la Roma toţi creştinii care se aflau acolo,
bărbaţi şi femei, cărora li se arătase Domnul mai înainte şi le zisese:
"Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi vă voi odihni; deci nu
vă temeţi, căci Eu sunt cu voi şi Neron va fi biruit împreună cu diavolii,
prietenii săi". "După aceea a zis către Victor: "De
aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor lumina mulţi şi
vor crede în Mine; iar tu întăreşte cu cuvintele tale pe
Sebastian, spre mărturisire, căci fericit şi bine-i va fi celui ce se va nevoi
până la sfârşit".
Acestea zicând Domnul către dânşii, S-a
înălţat la ceruri. S-a descoperit încă şi Sfintei Fotinia şi i s-au arătat
toate cele ce trebuia să urmeze. De aceea, Sfânta
Fotinia îndată a şi pornit din Cartagina împreună cu mulţime de creştini şi s-a
dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind cu mare îndrăzneală
pe Hristos, s-au tulburat, zicând: "Cine este aceasta care vine aici cu
mulţime?". Apoi a venit la Roma şi Fotinos, fiul ei, împreună cu Sebastian
ducele, fiind aduşi de ostaşii care fuseseră trimişi de împărat.
Dar Sfânta
Fotinia a apucat şi a venit mai înaintea lui Neron, împreună cu Iosi fiul ei,
şi cu cealaltă mulţime. Văzându-i Neron i-a întrebat: "Pentru care pricină
aţi venit la noi?". Sfânta a răspuns: "Am
venit să te învăţăm să crezi în Hristos". Slujitorii împăratului au
zis: "Au venit din Italia Sebastian, ducele, şi Victor, stratilatul".
Neron a zis: "Să vie înăuntru". Şi venind ei, a zis către dânşii:
"Ce am auzit despre voi?". Sfinţii au răspuns: "Câte ai auzit
despre noi, o! împărate, toate sunt adevărate". Neron, uitându-se la
dânşii sălbatic, le-a zis: "Vă lepădaţi de Hristos, ori voiţi să muriţi de
moarte rea?". Sfinţii, ridicându-şi ochii la cer, au zis: "Să nu fie
vreodată, o! Hristoase, Împărate, ca să ne lepădăm de Tine şi să ne despărţim
de credinţa cea întru Tine şi de dragostea Ta!". Neron a întrebat:
"Cum vă numiţi voi?". Sfânta Fotinia a răspuns: "Eu m-am numit Fotinia de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar
surorile mele, cea dintâi care s-a născut după mine se numeşte Anatoli, a doua
Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel
dintâi se numeşte Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, şi cel de-al
doilea, care este cu mine, se numeşte
Iosi".
Neron a zis către dânşii: "Toţi
v-aţi unit şi v-aţi învoit ca să fiţi munciţi pentru Nazarineanul şi să muriţi
pentru El?" Sfânta Fotinia a răspuns: "Aşa ne bucurăm noi toţi,
ne veselim şi voim să murim pentru dragostea Lui".
Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile
mâinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinţi,
i-au dus la locul de tortură; şi şi-a întins fiecare mâinile, apoi au început
să li le zdrobească cu ciocanele şi, de
la al treilea ceas din zi până la al şaselea, s-au schimbat de trei ori cei
care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au simţit nicidecum muncirea
lor, nici s-au zdrobit cât de puţin mâinile lor. Auzind aceasta, Neron s-a
cutremurat de preaslăvită minune şi a poruncit să li se taie mâinile. Dar,
îndată slujitorii răpind pe Sfânta
Fotinia, legându-i mâinile, au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe
nicovală, nereuşind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit şi au
căzut ca nişte morţi. Dar sfânta a rămas nevătămată şi mulţumea lui
Dumnezeu, zicând: "Domnul îmi este ajutor şi nu mă voi teme, de ce-mi va
face mie omul".
Deci a început
împăratul a se nedumeri şi a gândi ce să facă să biruiască pe mucenici şi să-i
aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe bărbaţi să-i bage într-o temniţă întunecoasă,
iar pe Sfânta Fotinia, împreună cu cele
cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur,
scaune de aur, bani mulţi înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte şi brâie
de aur. Apoi a poruncit şi Domninei,
fiica sa, să se ducă şi ea în camera aceea cu toate roabele ei şi să se
unească cu sfintele, socotind deşertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va
întoarce şi va răsturna credinţa lor. Căci poruncea sfintelor că, dacă se vor
lepăda de credinţa în Hristos, le va da mângâiere, desfătare şi o dragoste ca
aceasta şi le va dărui toate acelea ce se aflau în cameră şi multe altele; apoi
le va învrednici de mare dragoste şi cinste. Dar s-a amăgit vicleanul, căci
sfintele, ca nişte cugetătoare de cele cereşti, au defăimat toate acelea ca pe
nişte gunoaie şi n-au voit nici măcar să se uite la ele.
Privind Sfânta
Fotinia la fiica împăratului, Domnina, a zis către ea: "Bucură-te, mireasa
Domnului meu!". Iar Domnina a zis şi ea către dânsa: "Bucură-te şi tu, doamna mea, făclia lui Hristos!".
Auzind Sfânta Fotinia pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte
şi a mulţumit lui Dumnezeu, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o. Apoi învăţând-o
credinţa lui Hristos, cum şi pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe
toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa.
Şi îndată fericită Antusa a poruncit Ştefanidei, celei mai mari peste 100 de
roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur şi banii care se
aflau în cămara de aur.
Neron, înştiinţându-se
de aceasta, a suspinat din adâncul inimii şi mâniindu-se foarte, îndată a
poruncit să ardă un cuptor şapte zile şi să arunce într-însul pe Sfânta Fotinia
şi pe toţi cei uniţi cu dânsa, bărbaţi şi femei; şi făcând ostaşii după porunca
lui, au stat mucenicii trei zile în
cuptor. După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arşi în cuptorul cel de
foc, a poruncit să deschidă gura cuptorului şi, dacă vor afla acolo oasele
ucenicilor, să le arunce în râu. Şi
deschizând ostaşii gura cuptorului, au aflat pe toţi sfinţii întregi şi
nevătămaţi, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiţi de
preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dânşii. Auzind aceasta, toţi locuitorii cetăţii Roma s-au minunat, slăvind şi
ei pe Dumnezeu.
Dar tiranul,
auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i adape cu otrăvuri aducătoare de
moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul, care a pregătit otrăvurile,
dând mai întâi otravă Sfintei Fotinia, care, luând-o, a zis către vrăjitor:
"Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum, nici a o bea,
fiindcă şi tu eşti necurat; dar pentru ca să cunoşti tu, o! împărate, şi tu, o!
vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întâi o beau, în numele
Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, şi pe urmă o vor bea toţi cei ce sunt
împreună cu mine". Bând toţi
mucenicii otrava, au rămas nevătămaţi, cu puterea lui Hristos, ca şi cum n-ar
fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzând toate acestea, s-a spăimântat şi,
căutând la Sfânta Fotinia, a zis: "Am pregătit o otravă puternică şi de o
veţi bea şi pe aceasta şi, nu veţi păţi nimic, voi crede şi eu în Dumnezeul
vostru". Şi aducând-o, a dat-o lor
şi, bând-o, toţi mucenicii au rămas nevătămaţi. Văzând vrăjitorul
aceasta, a rămas uimit şi îndată adunând toate cărţile sale vrăjitoreşti, le-a
aruncat în foc şi le-a ars; apoi,
crezând în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar
împăratul, înştiinţându-se de aceasta, a poruncit ostaşilor şi răpindu-l din
mijlocul sfinţilor, l-au scos afară de zidurile cetăţii Roma şi i-au tăiat
capul cu sabia. Şi aşa, fericitul Teoclit, mai înainte decât ceilalţi, a luat
cununa muceniciei.
Atunci Neron cel
fără de lege a poruncit să le taie
venele tuturor sfinţilor, împreună cu ale marei muceniţe Fotinia. Şi când
ostaşii le tăiau venele mucenicilor, ei batjocoreau şi râdeau de împărat şi de
zeii lui, ca de nişte neputincioşi. Iar tiranul, văzând pe mărturisitori, că
întru nimic nu socotesc muncile acestea, a poruncit să topească plumb şi să-l amestece cu pucioasă şi, când va clocoti,
să-l toarne în gura Sfintei Fotinia şi pe spatele celorlalţi sfinţi. După
ce slujitorii au îndeplinit porunca împăratului şi au vărsat pe spatele
mucenicilor plumbul clocotind, toţi sfinţii au strigat: "Mulţumim Ţie,
Hristoase, Dumnezeul nostru, căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre
ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă". Iar Neron, auzind
aceasta, s-a spăimântat şi a poruncit să-i
spânzure şi să strujească fără milă trupurile lor şi să le ardă cu făclii
aprinse; dar cu cât îi muncea mai mult, cu atât se împuterniceau în
dumnezeiescul dar şi proslăveau pe Dumnezeu.
Iar ticălosul şi
deşertul de minte Neron, socotind că va birui pe sfinţi cu muncile, a poruncit să amestece cenuşă cu oţet tare şi să-l
toarne în nasurile lor şi, aceasta făcându-se, sfinţii mucenici au zis că li se
pare mai dulce decât mierea şi fagurul. Iar tiranul s-a mâniat foarte şi a
poruncit de a oprit pe sfinţi şi i-a
închis într-o temniţă întunecoasă şi necurată, plină de şerpi veninoşi. Dar
sfinţii lăudau şi slăveau pe Dumnezeu, iar fiarele
cele otrăvitoare, din temniţă, toate au murit şi duhoarea cea rea s-a prefăcut
în mireasmă neasemănată, iar întunericul s-a prefăcut în lumină prea
strălucită. Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat în mijlocul sfinţilor
şi a zis către dânşii: "Pace vouă!" Apoi, apucând de mâna pe Sfânta
Fotinia a ridicat-o sus şi a zis: "Bucuraţi-vă totdeauna, căci Eu cu voi
sunt în toate zilele vieţii voastre". Şi
îndată, cu cuvântul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor şi, văzând pe
Domnul, s-au închinat Lui; iar El, binecuvântându-i, a zis:
"Îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi". Apoi s-a suit la cer. Iar din
trupurile sfinţilor au ieşit ca nişte solzi şi s-au făcut sănătoşi, aşa cum
erau mai înainte. Dar urgisitul de Dumnezeu Neron a poruncit ca sfinţii să
rămână în temniţă trei ani, ca să pătimească acolo înăuntru tot felul de
chinuri şi aşa să moară cu moarte rea.
Iar după trei
ani, având împăratul un slujitor al său închis în temniţa aceea, a trimis
oamenii săi ca să-l scoată. Deci, ducându-se
trimişii în temniţă, au văzut pe mucenici că erau vii şi sănătoşi şi au spus
împăratului că galileenii care au fost orbiţi de el, acum văd şi sunt sănătoşi,
iar temniţa este plină de lumină şi de bună mireasmă negrăită, încât s-a făcut
ca o casă sfânta, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo aleargă mulţime de oameni
şi cred în Dumnezeul lor şi sunt botezaţi de dânşii.
Auzind acestea,
Neron şi-a ieşit din minţi şi, trimiţând ostaşi, i-a adus înaintea sa şi a zis:
"Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiţi în numele lui Hristos?
Deci cum îl propovăduiţi în temniţă? Pentru aceasta eu voiesc să pun asupra
voastră multe şi grele munci". Iar sfinţii au zis: "Orice voieşti fă,
dar noi nu vom înceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum că este
Dumnezeu adevărat şi făcătorul tuturor". Dar cu aceasta s-a aprins tiranul
la mânie şi a poruncit să răstignească
pe sfinţi cu capetele în jos şi să strujască trupurile lor trei zile, până se
vor dezlega încheieturile lor. Făcând aceasta, sălbaticii şi neomenoşii
slujitori i-au spânzurat şi i-au lăsat alte patru zile, punând străjeri să-i
păzească. După aceea, ducându-se să vadă dacă mai trăiesc încă, cum i-au văzut spânzuraţi au orbit.
Iar îngerul Domnului, pogorându-se din ceruri, a dezlegat pe sfinţi şi,
sărutându-i, i-a făcut sănătoşi de toate rănile lor. Atunci Sfintei
Fotinia, făcându-i-se milă de orbirea slujitorilor, a făcut rugăciune către
Dumnezeu pentru ei şi îndată şi-au luat iarăşi lumină ochilor lor şi crezând în
Hristos, s-au botezat.
Înştiinţându-se
tiranul de acestea, a poruncit să
jupuiască pielea de pe Sfânta Fotinia şi în vremea ce o jupuiau, sfânta
cântă: "Doamne, cercetatu-m-ai şi M-ai cunoscut". După ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o
în râu, iar pe sfânta au aruncat-o într-un puţ sec. Dar la ceilalţi mucenici: Sebastian, Fotinos şi
Iosi, le-au tăiat mădularele cele născătoare şi le-au aruncat la câini; i-au
jupuit şi pe ei de piele şi-au aruncat-o în râu, iar pe dânşii i-au aruncat
într-o baie veche. Apoi pe cele cinci
surori ale Sfintei Fotinia, punându-le înaintea lui, a poruncit să le taie mai întâi sânii, după aceea le-a jupuit şi pe ele
de piele. Însă, când s-au pus slujitorii să jupoaie şi pe Sfânta Fotida, ea nu a primit să fie
ţinută de cineva; ci a stat singură cu mare vitejie şi bărbăţie, şi au jupuit
pielea de pe trupul ei, încât s-a minunat şi tiranul de răbdarea ei. După acest
chin, prea înrăutăţitul a găsit şi o altă tortură pentru ea, grea şi
pierzătoare, căci a poruncit şi a plecat
două vârfuri de copaci, care erau în grădina lui, şi au legat pe Sfânta Fotida
de cele două vârfuri. Apoi le-a slobozit îndată şi sfânta s-a rupt în două părţi şi astfel şi-a dat sfântul ei suflet
în mâinile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit pierzătorul să taie şi pe ceilalţi mucenici cu sabia. Iar pe fericită Fotinia, scoţând-o din puţul acela, a închis-o în temniţă.
Dar ea, fiindcă a rămas singură şi nu
s-a încununat cu cununa mărturisirii împreună cu ceilalţi mărturisitori, se
mâhnea şi rugă pentru aceasta pe
Dumnezeu, care s-a arătat ei şi, pecetluind-o cu semnul cinstitei şi de viaţă
făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Şi
după multe zile, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu, şi-a dat în mâinile Lui cinstitul şi sfântul ei suflet. Şi astfel
s-au dus toţi către Dumnezeu cel dorit de dânşii şi au dobândit împărăţia
cerului, căreia dea Dumnezeu ca şi noi să ne învrednicim prin rugăciunile lor.
Amin.
Sursa:
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-mucenite-fotini-samarineanca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu