Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! Mosii de iarna ( pomenire pana la Paste a adormitilor ) 11/02/2018 Dimanche 11 février 2018 16h16

Objet :	Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! Mosii de iarna ( pomenire pana la Paste a adormitilor ) 11/02/2018
De :	Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)
À :
Date :	Dimanche 11 février 2018 16h16

Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! Mosii de iarna ( pomenire pana la Paste a adormitilor ) 11/02/2018

Mai jos va trimit un fisier in care am cules cateva articole privind :

Mosii de iarna : pomenirea adormitilor de acum * [ * de ieri, sambata 10/02/2018 cand au fost Mosii de iarna ] si pana la Paste, in notiunea de " adormiti " se cuprind, dupa cum si suna denumirea " Mosii de iarna ", mosii nostri, adica in primul rand neamul, ascendentii, colateralii, dar aici se includ chiar si prietenii.

De asemenea trebuie sa ne rugam pentru toti membrii Bisericii.

Ce trebuie sa ducem in Sambata Mortilor pentru a-i pomeni pe adormitii nostri, de pilda coliva, colaci ( se duceau in Oltenia aflam, in special ), prescuri, lumanari ; lumanarile infipte in prescuri sau colaci, coliva sunt o jertfa, ca o jertfa pentru sufletul celui adormit ( ma gandeam ca asa duceam si la Sf. Liturghie odata cu pomelnicul si le dadeam preotului la usa Sf.Altar ).

Ce s-a intamplat - veti gasi intr-un articol, cu un preot care savarsea Liturghia, dar care avea patima betiei ?????

Intr-o buna zi, cand nu se trezise inca complet din betia din ziua precedenta, la slujba si Sf Liturghie e mare, mare slujba, preotul a scapat pe jos din Trupul si Sangele Sfant, Presfant al lui Iisus !!!!! Lucru foarte grav.

S-a inspaimantat preotul si astepta canon aspru din partea episcopului caci stia ca va trebui sa isi spovedeasca imediat pacatul.

Aici eu nu am inteles ceva :

Episcopul, nu numai ca trebuia sa ii dea Canon, dar se pregatea sa il cateriseasca !

Deci nu am inteles in ideea in care, dupa un pacat, primesti Canon, dar nu stiu daca canonul in cazul acesta consta in insasi caterisirea.

Dar intamplarea povestita continua asa : episcopul pe cand vroia sa semneze caterisirea preotului cu patima betiei a avut o vedenie si in vedenie i s-a spus sa nu il cateriseasca.

Episcopul l-a chemat dupa aceea la el pe preot si l-a intrebat daca la Sf. Liturghie pomeneste multi oameni, multe suflete, iar preotul a spus ca pomeneste multi "de la imparat la sarac", adica pe toti oamenii, indiferent de starea lor sociala.

Atunci, episcopul l-a iertat pe preot, iar preotul s-a vindecat de patima alcoolului.

Va amintiti ca in vara 2017 remarcasem intr-o zi la Pangar ca Roxana mi-a intins prescurile cerute, care imi erau necesare pentru a le duce la Liturghie cu pomelnicul, si mi le-a cam azvarlit cu putere, cu nemultumire, cu dispret, in fata, pe marginea gemuletului Pangarului !

Precis va amintiti ca v-am scris despre aceasta reactie a Roxanei, fiica Olgai Cojocaru  care tine Pangarul cu sotul ei si cu fetele, uneori.

Chiar daca Roxana nu era si nu e preot.

In documentarele despre Viata Maicii Yvonne Aimée de Jesus de Malestroit, o calugarita augustina din Bretagne, din Franta, Maica Yvonne scrie ca avea un har, ea aduna, pornea dupa ele si le aduna, Ostiile care erau necinstite de crestini pacatosi, unii luau Ostia la momentul Impartasirii si o bagau in buzunar, altii o calcau in picioare....

Mare, mare pacat, caci Ostia e Sf. Trup al lui Iisus Hristos Mantuitorul Nostru !!!

Ostia ca si painea de la Sf. Impartasanie de la ortodocsi nu e o bucata de ceva ce se mananca, nu e un aliment pur si simplu, este Insusi Trupul Sfant al Mantuitorului !!!!

Pe Yvonne o chema Yvonne, insa in Cer Ingerii i-au spus " Yvonne Aimée de Jesus", adica Yvonne care este Iubita de Iisus, de aici numele ei de Yvonne Aimée [ cea iubita, iubitã ] de Jésus, si " de Malestroit " adica din Malestroit, locul unde se afla manastirea ei.

Un alt articol ne explica criteriile dupa care vor fi judecati oameni la Judecata de Apoi, care este diferenta dintre pacatosi si drepti, care sunt caracteristicile dreptilor, de ce se numesc pacatosii " capre " si dreptii " oi", stiut fiind ca la Judecata vor fi despartite CAPRELE DE OI.

Dupa aceea un articol despre faptul ca Adormitii tanjesc si asteapta si doresc rugaciunile noastre, ale celor de pe pamant.

Despre aceasta nevoie a lor, pe care multi nu o cunoastem pentru ca nu este exprimata, legatura fiind intrerupta intre lumea de pe pamant si lumea de Dincolo, si totusi da, adormitii prin sufletele lor raman in legatura cu noi, dar noi nu avem facultatile, posibilitatea de a cunoaste, afla nevoia lor de rugaciune din partea noastra.

Pana acum gasisem multe articole despre aceasta pe paginile catolicilor francezi, insa la ortodocsi nu gasisem exprimata aceasta nevoie, nu citisem vreun text, articol, extras din vreo carte pe tema aceasta.

Un alt articol este despre cum sa ne purtam pentru a avea o casa binecuvantata, ce rugaciuni trebuie sa spunem, si trebuie, in articol sunt mentionate invocatii, rugaciuni scurte si rugaciunea catre Sfintii Adrian si Natalia ( citisem undeva si dupa aceea nu am mai gasit cand am cautat, unde am citit, ca Adrian ar fi fost la viata lui Notar ... ), care au fost soti si au patimit pentru credinta, ei sunt sarbatoriti in luna august.

Am si Acatistul lor pe care l-am imprimat mai demult si l-am citit, dar poate numai o data.

Au avut o moarte de mucenici si au inteles sa moara impreuna.

olivia

---

Pièces jointes

• Ortodoxia.me Sambata mortilor 11 februarie 2018.doc (94,50 Ko)

“10 februarie-31 martie! Acestea să faci, în fiecare sâmbătă, pentru cei adormiti ai tăi pe care îi porti în inimă! Începând de sâmbăta aceasta!

Moşii de iarnă în tradiţia creştină

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Cunoscută şi sub denumirea populară de Moşii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare şi rugăciune pentru cei care “s-au săvârşit în dreapta credinţă”.

Până la sărbătoarea Sfintelor Paşti, toate sâmbetele sunt dedicate pomenirii celor adormiţi. Moşii de iarnă cad întotdeauna în sâmbăta ce precede Lăsatului sec de carne. Nu întâmplător, în duminica aceasta a fost rânduită Evanghelia Înfricoşătoarei Judecăţi. Fiind o zi cu dată schimbătoare, în funcţie de sărbătoarea Învierii Domnului, în iarna aceasta ne vom aminti de moşii şi strămoşii noştri pe 26 februarie. Astfel, în toate bisericile se va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată apoi de slujba Parastasului pentru cei plecaţi dintre noi.

Credinţa ortodoxă nu-i uită pe strămoşi!

“Moşii” înseamnă, de fapt, neamul din care ne tragem, strămoşii cei mai îndepărtaţi, despre care ştim tot felul de întâmplări, verii, mătuşile, unchii noştri, părinţii, fraţii, surorile, copiii, prietenii apropiaţi, într-un cuvânt, toţi cei dragi ai noştri, mutaţi în “lumea de dincolo”, pentru care se face parastas, se citesc rugăciuni spre “veşnica lor pomenire”.

Dat fiind misterul a ceea ce se află dincolo de această viaţă pământească şi imposibilitatea păstrării unei legături văzute cu cei plecaţi dintre noi, perioada acestor sâmbete este vremea apropierii, a rememorării, a reînvierii chipurilor dragi ale celor pe care i-am iubit. Şi în aceste frânturi de viaţă recuperată, în aceste momente de rugăciune înălţată pentru odihna sufletelor lor, suntem toţi laolaltă, ca în trecut. De asemenea, slujbe de pomenire se vor oficia şi în cimitire, lângă morminte. Cei vii se pot ruga pentru cei adormiţi în Domnul, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: “Să ne rugăm pentru cei morţi, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câştige prinos de plată şi să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”. Aşadar, adevăraţii creştini simt nevoia legăturii cu fraţii lor prin rugăciune, prin pomeniri şi prin slujbe speciale. Există totodată obligaţia firească de a-i pomeni pe cei adormiţi. Moşii de iarnă nu reprezintă neapărat o zi în care să ne plângem morţii, ci un prilej cu care îi pomenim şi le arătăm că nu i-am uitat.

“Rugăciunea pentru cei morţi – expresia fundamentală a Bisericii ca iubire”

Pentru că mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau pocăinţa necesară, Biserica face pomenire pentru toţi aceştia, ca să se bucure de fericirea veşnică. Pomenirile şi rugăciunile pentru cei adormiţi sunt mai ales o dovadă a dragostei de aproapele, fiindcă toţi suntem pecetluiţi în Hristos, iar harul reprezintă începutul mântuirii. Grija pentru cei adormiţi se regăseşte la toate popoarele. Orice civilizaţie din trecutul omenirii i-a pomenit pe cei trecuţi dincolo. Învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe ne arată că moartea este doar despărţirea sufletului de trup. În urma acestei despărţiri, numai trupul îşi pierde puterea de viaţă, ca orice materie trecătoare.

Cei vii au putinţa de a se ruga pentru cei morţi, în nădejdea că aceste rugăciuni se împlinesc, adică pot duce la iertarea unor păcate. Mai mult încă, cei vii au datoria să se roage pentru toţi membrii Bisericii. La aceasta îi cheamă şi îi obligă dragostea, care îi leagă pe toţi fraţii cei întru Hristos, vii sau adormiţi, după cum afirmă părintele Al. Schmemann: “Rugăciunea pentru cei morţi este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim în Hristos, care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi”.

Învăţătura despre datoria celor vii de a se ruga pentru cei adormiţi în Domnul a fost pusă în practică de creştini încă din primele veacuri. De asemenea, Sfânta Liturghie, săvârşită din vechime şi până astăzi, cuprinde rugăciuni pentru cei adormiţi, iar mărturii de netăgăduită valoare în această privinţă găsim în Sfânta Scriptură, la toţi Sfinţii Părinţi şi vechii scriitori bisericeşti. Aici, pomenirea se face de mai multe ori, dar îndeosebi la Proscomidie, la ieşirea cu cinstitele Daruri şi după sfinţirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii şi morţi, când preotul pomeneşte în taină pe toţi repausaţii, cu aceste cuvinte: “Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci şi-i odihneşte pe dânşii, Dumnezeul nostru, unde străluceşte lumina feţei Tale”.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, urmând tradiţia apostolică, scrie: “Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu precum aceasta. Deoarece Însuşi Sângele Domnului este cel care, prin această Jertfă, se varsă pentru noi, netrebnicii, şi Însuşi Dumnezeiescul Trup este Cel care se jertfeşte în Sfântul Altar”.

Coliva, prescura şi vinul în tradiţia ortodoxă

Pentru slujba de pomenire a morţilor, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, gospodinele pregătesc colivă, prescuri (colaci) şi vin, le aduc la Biserică pentru a fi sfinţite şi date de pomană pentru sufletul celor adormiţi. De asemenea, la praznicul Moşilor de iarnă se împart vase cu bucate, dintre care nu lipsesc răciturile, piftiile, colacii cu miere şi nuci, plăcintele cu brânză, laptele, băuturi pregătite în casă.

Coliva, termen de origine greacă, se face de regulă din grâu amestecat cu zahăr, miere sau cu alte ingrediente mirositoare, care îi dau un gust plăcut. Ea este simbolul trupului celui răposat, iar legănarea şi ţinerea de colivă în timpul cântării ,,Veşnică pomenire” reprezintă expresia legăturii sau comuniunii sufleteşti cu cel decedat, pentru care ne rugăm. Coliva se face din grâu pentru că bobul de grâu este dat pildă de Mântuitorul şi Sfântul Apostol Pavel, ca simbol al învierii morţilor. După cum grâul se seamănă mai întâi sub brazdă, pentru ca putrezind să încolţească şi să dea roadă, tot aşa şi trupul omului îngropat va învia întru nestricăciune. După tâlcuitorii cultului liturgic ortodox, dulciurile şi ingredientele cu care se amestecă grâul simbolizează virtuţile celui răposat şi ale sfinţilor pe care noi îi invocăm în rugăciune.

Pâinea, colacul sau prescura aduse la parastas, fiind făcute tot din grâu, au, în genere, acelaşi simbolism. În unele zone ale ţării ele se numesc chiar “parastas”. În Oltenia, aceşti colaci se împletesc după o anumită tehnică şi sunt de anumite mărimi. Ei constituie elementul nelipsit al pomenirii. Alături de colivă şi colac, la parastas se întrebuinţează şi vinul din care se stropeşte, în formă de cruce, peste mormânt sau pe locul unde se săvârşeşte parastasul, ca şi peste colivă. Utilizarea vinului este o reminiscenţă din vechile practici romane legate de cultul morţilor, numite “libaţiuni”, adică spălări sau stropiri. În practica noastră creştină, vinul este simbol al miresmelor cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte.

Atât vinul, cât şi pâinea sunt elemente necesare Tainei Sfintei Împărtăşanii. De aceea, turnarea din ele pe pământ sau peste trupul celui răposat este un simbol al vieţii veşnice pe care o aduce împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Este cunoscut, de asemenea, faptul că lumânările care se aşază în prescuri sau colivă sunt semnul jertfei pentru cel adormit.

Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Sâmbăta de Paşti, a opta la numărătoare, este una aparte, căci Mântuitorul Însuşi a murit cu trupul, urmând să învieze a treia zi, spre răscumpărarea neamului omenesc din moartea păcatului strămoşesc şi spre viaţa veşnică. Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morţii care au murit pe neaşteptate: Moşii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi) şi Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt). La acestea se adaugă Joia Înălţării, când se pomenesc toţi eroii neamului.

Ierurgia parastasului (cuvântul “parastas” înseamnă “a mijloci pentru cineva”) este o rugăciune de mijlocire pentru cei adormiţi, o prescurtare a slujbei înmormântării, care are în centru cântarea “Veşnica pomenire”. Se mai numeşte şi “pomană” şi a rămas ca obicei de la agapele care se făceau la începutul creştinismului după fiecare Sfântă Liturghie. Din partea familiei celor adormiţi se fac parastase la 3, la 6, la 9, la 40 de zile de la data morţii. Apoi la 3, 6 şi la 12 luni, şi în fiecare an, până la şapte ani. Se obişnuieşte şi pomenirea morţilor în cadrul a 40 de Sf. Liturghii la rând, în cursul unui an, sub numele de “sărindare”.

Marinela Porneală 

Sursa: http://bisericasfintiitreiierarhi.md.

http://ortodoxia.me/acestea-sa-faci-in-fiecare-sambata-pentru-cei-adormiti-ai-tai-pe-care-ii-porti-in-inima-incepand-de-sambata-aceasta/

*

Care sunt criteriile după care se va face Judecata de Apoi?

19 FEBRUARIE 2017 IOAN-LUCIAN RADU DOCUMENTAR

 

Sfânta Scriptură ne spune că atunci când Hristos va veni în slavă, împreună cu îngerii Săi, va separa oamenii, cum face păstorul cu oile si caprele - cei drepii vor fi asezati la dreapta Lui, iar păcătosii la stânga Lui, moment în care se va realiza judecata tuturor. Dar care sunt criteriile acestei judecăti?

A doua venire a lui Hristos și învierea morților sunt în strânsă legătură cu judecata viitoare, când toți oamenii vor sta înaintea înfricoșătorului tron de judecată al lui Hristos. Paragraful despre cea de-a doua venire a lui Hristos, urmat de judecata tuturor oamenilor, este prezentat în capitolul 25 al Evangheliei după Matei. Acolo se spune că, atunci când Hristos va veni în slavă, împreună cu îngerii Săi, va separa oamenii, cum face păstorul cu oile și caprele - cei drepți vor fi așezați la dreapta Lui, iar păcătoșii la stânga Lui. Judecata se va face după măsura dragostei pe care au arătat-o față de frații lor care se găseau în situații dificile, concretizată prin milostenie. Întrebarea este, de ce milostenia este singurul criteriu? Și e corect ca unii oameni să fie mântuiți de milostenie, în timp ce alții să fie condamnați la moarte veșnică, pur și simplu pentru că nu au arătat compasiune față de semenii lor?

Caracteristicile drepților

Sfântul Grigorie Palama face o analiză a minunată a acestui pasaj, rezumând întreaga experiență a Bisericii. El spune că cei drepți se vor bucura de Împărăția lui Dumnezeu, nu doar datorită unui mic act de milostenie pe care l-au făcut, ci datorită întregii lor existențe transfigurate. Această situație este demonstrată de trei lucruri.

În primul rând, prin faptul că sunt numiți „oi”. Prin acest termen, Hristos arată că aceștia sunt neprihăniți, blânzi, răbdători și merg pe calea bătătorită a virtuților, adică ei L-au urmat pe Hristos, care este adevăratul Păstor al oamenilor. Și nu numai că L-au urmat, ci au devenit la fel ca El, care este Mielul lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că, de-a lungul vieții lor, au păzit poruncile lui Dumnezeu și, de asemenea, că au fost întotdeauna gata să-și dea viața pentru Hristos și semenii lor, așa cum spune Evanghelistul Ioan: Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte (Apocalipsa 12, 11).

În al doilea rând, cei drepți au trăit dragostea în viața lor, care este completarea Legii. Dragostea este virtutea care se înalță deasupra tuturor celorlalte virtuți și este capul lor. Dragostea față de umanitate este o expresie a omului renăscut, mai ales atunci când dragostea față de om se mișcă in interiorul dragostei față de Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Ioan: Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu (1 Ioan 4, 7).

În al treilea rând, drepții sunt, de asemenea, caracterizați prin smerenie. Căci, deși Hristos le amintește de ceea ce au făcut, ei nu simt asta: Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? (Matei 25, 37). Smerenia este legată de dragoste, iar cei drepți se simt nevrednici de laudă. De aceea, prin toate aceste caracteristici, drepții arată că sunt uniți cu Dumnezeu, renăscuți duhovnicește.

Păcătoșii, în antiteză față de drepți

Dar păcătoșilor, care stau în stânga Judecătorului, li se întâmplă tocmai contrariul. Ei nu sunt condamnați pentru omiterea unor acte mărunte de dragoste și milostenie, ci pentru motivele opuse celor pentru care sunt lăudați drepții.

În primul rând, prin faptul că sunt numiți „capre”. Prin acest termen, Hristos arată că, precum caprele au un caracter mai slobod și nu obișnuiesc să fie ascultătoare, același lucru se observă și la păcătoși. Păcătoșii nepocăiți nu au dobândit blândețea lui Hristos, ei nu au devenit ca oile care sunt conduse de Păstorul adevărat, ci au preferat viața dezordonată și obraznică, neasemănându-se Mielului lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că nu au posedat nici spiritul de jertfă pentru frații lor.

În al doilea rând, ei nu au prezentat iubire și milostenie, ceea ce înseamnă că nu au fost renăscuți din Duhul Sfânt. În același timp, ei au arătat ură și indiferență față de semenii lor, căci așa cum iubirea este plinătatea tuturor virtuților, tot așa și ura și faptele care curg din ea sunt plinătatea păcatului. Astfel, păcătoșii sunt judecați de mizantropia lor, pentru că toate relele ies din ea.

În al treilea rând, păcătoșii se disting prin aroganța lor, căci atunci când le este reproșată lipsa de compasiune, în loc să se apropie cu smerenie, ei adoptă o atitudine contradictorie, încercând să se justifice: Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? (Matei 25, 44). Aceasta arată că mizantropia a devenit natura lor deoarece, așa cum ne învață Hristos, în ziua judecății toate faptele oamenilor vor fi făcute cunoscute (Luca 8, 17), dar nu numai fiecărui om în parte, ci fiecare va cunoaște pe aproapele său, prin ochii sufletești. Referindu-se la această recunoaștere a tuturor de către toți, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu vom cunoaște numai pe cunoscuți acolo, ci vom privi și pe cei ce n-au ajuns niciodată la vederea noastră”. Așadar, cu toate că viața lor va fi făcută publică, păcătoșii tot vor încerca să scape de responsabilitate. Deosebit de sugestiv înfățișează acest moment părintele Stăniloae, care zice: „Din toate părțile, toți îi vor scoate celui ce a făcut rele, la suprafața conștiinței, toate relele făcute, toate refuzurile de dialoguri frățești cu fapta și motivele pentru care de acum va fi lăsat într-o singurătate înspăimântătoare și definitivă”.

Hristos ne îndeamnă la pregătire continuă pentru Judecată

Dar ceea ce se va întâmpla în viața viitoare, după Judecata de Apoi, nu trebuie privit ca un lucru îndepărtat, care nu are prea mare legătură cu noi, căci starea în care ne vom afla după judecată reflectă întru totul starea în care ne aflăm acum. Sfântul Grigorie Palama spune că Hristos este Soarele Dreptății, lumina cea adevărată și veșnică. Sufletele sfinților trăiesc în această lumină acum și la fel și în viața viitoare, când trupurile lor vor fi mângâiate de ea. Cei care nu se pocăiesc acum, deși se bucură de soarele fizic și sunt mângâiați de celelalte făpturi ale lui Dumnezeu, trăiesc în afara luminii. Tot așa și în viața viitoare, ei se vor afla foarte departe de Dumnezeu și vor fi duse în iadul veșnic.

Atunci când Hristos va veni din nou în lume, întreaga creație va fi reînnoită, morții vor învia, toți cei care sunt în viață se vor preschimba și toți oamenii vor fi judecați. Toate aceste lucruri se vor întâmpla, dar nu știm ziua și ceasul când vor fi acestea. Prin urmare, Hristos ne îndeamnă mereu să fim pregătiți. Așa cum s-a întâmplat în timpul potopului lui Noe, când oamenii „mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi”, același lucru se va întâmpla la arătarea Fiului Omului (Matei 17, 27-30). Căci, Hristos spune: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).

https://doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/care-sunt-criteriile-judecatii-de-apoi

*

Întâmplare adevărată: Dacă ați ști cât de mult cer ajutor cei adormiți.. Ce poţi face pentru uşurarea şi odihna lor veşnică:

 

 

Fiindcă după moarte nu există pocăință și ca oameni au plecat și ei cu pete și prihane și văzând că ajutorul celor vii împreună-lucrează și ajută mult la a se desăvârși și liniști, ei își doresc mult, cer și tânjesc să fie pomeniți de cineva. Cu dor așteaptă ca să se ridice vreun preot sau vreun creștin virtuos din neamul lor care să-i pomenească și pe ei.

Îți voi istorisi aici o vedenie a unui episcop pe care am auzit-o din gura lui, episcop cu care am împreună-liturghisit în urmă cu câțiva ani. Spunea că era un preot care fusese biruit de vin și de aceea se îmbăta. Iar aceasta s-a petrecut mulți ani la rând. În celelalte însă era un preot virtuos și evlavios. Într-una din zile a băut vin, după obicei, și s-a îmbătat. Apoi, mai înainte de a se trezi bine, a mers și a liturghisit, dar cu îngăduința lui Dumnezeu i-a căzut jos din Sfântul Trup și Sânge al Domnului. Sărmanul a înghețat de spaimă, gândindu-se la canonul aspru pe care avea să-l primească de la episcopul său. După ce s-a mărturisit episcopului, acesta i-a spus:

„Mergi și te voi anunța când să vii ca să-ți dau canon”.

Și pe când episcopul a luat în mână condeiul ca să semneze caterisirea, fiind el singur, a avut deodată o vedenie. Se făcea că vede înaintea sa o mulțime mare de oameni de tot felul, de toate vârstele și rânduielile. Episcopul a rămas uimit și l-a cuprins frica de ceea ce vedea. Atunci toți acei oameni i-au spus într-un glas:

„Preasfințite, să nu-l puneți la canon pe preot, să nu-l caterisiți”.

După aceasta s-au făcut nevăzuți.

Episcopul trimite preotului înștiințare să vină la el, iar acesta a venit tremurand, căci se gândea la caterisirea lui. Episcopul îl întreabă:

– Ia spune-mi, pomenești multe nume la Liturghie?

– Stăpâne, la Proscomidie pomenesc multe nume, de la împărat până la sărac.

- Mergi și atunci când liturghisești pomenește cât de multe nume poți și ia aminte să nu te mai îmbeți. Ești iertat. După aceasta preotul, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a izbăvit de patima beției.

***

Rugăciune pentru mântuirea celor adormiți

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Arhimandrit Efrem Filotheitul
Sursa: Extras din ”Poveţe părinteşti”.

http://ortodoxia.me/intamplare-adevarata-daca-ati-sti-cat-de-mult-cer-ajutor-cei-adormiti-ce-poti-face-pentru-usurarea-si-odihna-lor-vesnica/

*

Maica Magdalena te învață ce să faci ca să ai o casă binecuvântată! Fă și tu aceste lucruri ca să ai înțelegere în familie.

„Rugati-va neincetat”, spune Sfântul Apostoi Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). O casă este binecuvântată când lucrul de zi cu zi este dus la împlinire cu rugăciune. Mâncarea pregătită cu dragoste și rugăciune e binecuvântare pentru cei ce se împărtășesc din ea. Ne putem rugă și în timp ce ne îmbrăcăm, spunând: „Doamne, îmbrăca-mă cu dreptatea Ta”. La ieșirea și la intrarea în casă, putem să ne rugăm așa: „Doamne, binecuvântează intrarea și ieșirea mea”. Se pot spune rugăciuni asemănătoare și pentru alte ocazii. Semnul crucii și o rugăciune de călătorie trebuie făcute înainte de a plecă la orice drum.

Într-una din zicerile Părinților Pustiei, citim că bucățele pregătite de un călugăr erau foarte apreciate de frați. Fiind întrebat într-o zi ce lucruri deosebite amestecă în felul lui de a găti, a răspuns că nu era decât un fel de mâncare cu linte fiartă. Numai după multe insistente a sfârșit prin a-și mărturisi secretul, și anume că la fiecare etapă de pregătire a mâncării spunea o rugăciune de pocăința.

Rugăciune pentru înțelegerea în familie, către Sfinții Mucenici Adrian și Natalia (26 August)

O, sfințită pereche, Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, fericiților soți și vitejilor pătimitori! Auziți-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, și trimiteți asupra noastră toate cele de trebuință sufletelor și trupurilor noastre, și rugați-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, că să nu pierim în păcatele noastre. Așa, Sfinților Mucenici primiți glasul rugăciunii noastre, și izbăviți-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam și de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică și de toate nevoile, necazurile și bolile, că pururea fiind întăriți cu rugăciunile voastre să preaslavim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slavă, cinstea și închinăciunea, dimpreună și Celui Fără de început al Sau Părinte și Preasfantului Duh, în vecii vecilor. Amin!

Folosul rugăciunii

Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gură, prin cuvânt, cu mintea sau cu inimă.

Fiecare, cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage.

L-a întrebat cineva pe părintele Paisie Olaru:

– Care este, Părinte, folosul rugăciunii, în general, și al rugăciunii inimii, în special?

– Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gură, prin cuvânt, cu mintea sau cu inimă. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage. Numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos, care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele și să creștem în dragoste, în smerenie și în credința. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune și pocăința.

Sursă: ortodoxia.me

http://locurisacre.ro/maica-magdalena-te-invata-ce-sa-faci-ca-sa-ai-o-casa-binecuvantata-fa-si-tu-aceste-lucruri-ca-sa-ai-intelegere-in-familie/

*