Cu Arjen Dijksman: Verbul în limba românã –continuare - ( 3.1 )

Cu Arjen Dijksman: Verbul în limba românã –continuare - ( 3.1 )

«
De : Olivia Marcov
À : Arjen DIJKSMAN
Envoyé le : Mercredi 31 octobre 2012 15h02
Objet : des leçons de grammaire roumaine pour arjen

Bonjour, Arjen,             

Depuis dimanche nous sommes à la maison sans internet, ce qui est très désagréable.

A partir de dimanche j'ai commencé à écrire les leçons de grammaire roumaine promises, et en ce moment je continue de travailler sur le document " VERBUL INDICATIVUL Gramatica limbii romane prof Ion Coteanu...", car il n'est pas fini.

J'ai commencé [ par ] le Verbe, car tu m'avais montré tes fiches de grammaire de Mme Doina Spita, Imperativul si Conjunctivul.

Alors moi j'ai traité du verbe dans sa totalité, d'après mes livres roumains qui sont très bons, et je joins les documents en format Word avec les leçons que j'ai travaillées jusqu'à présent.

(Pour l'instant j'ai laissé de côté le substantiv, la 2ème leçon promise sur le genre des noms (substantifs) roumains et le nombre des substantifs, mais je vais préparer ces leçons aussi.)

Je souhaite vraiment que ces leçons t'aident à mieux comprendre la langue roumaine, car j'ai vu que tu aimes lire des romans roumains, de la littérature roumaine [...] .

« 

Verbul : Indicativul

Actiunea considerata sigura, se exprima prin modul indicativ si numai prin acest mod, de exemplu :

( 1 ) Omul intelept isi face iarna car si vara sanie.

( 2 ) Pentru inginerii constructori se va înfiinta un curs special de seismologie.

( 3 ) Poti tu sa ridici sacul ãsta ?

( 4 ) Am înnoptat intr-un sat de munte.                               

Datorita acestei calitati, indicativul serveste la descrieri si chiar la darea de dispozitii ferme :

( 5 ) Te duci la locul dumitale !

( 6 ) Veti executa ordinele primite.

El poate exprima insa si ideea de nesiguranta, de dorinta, etc. :

( 7 ) Am ajuns oare la destinatie ?

( 8 ) Daca mânca strugurii nespalati, o pãtea.

In situatiile din propozitiile (7) si (8), in propozitie apare de obicei o parte de vorbire, care introduce ideea de nesiguranta, etc., ca oare si dacã.

Timpurile indicativului

Indicativul ( l’indicatif ) are sapte ( adica 7 ) timpuri (temps), si anume :

1. prezentul, (le présent)
2. imperfectul, (l’imparfait)
3. perfectul simplu, (le passé simple)
4. perfectul compus, (le passé composé)
5. mai-mult-ca-perfectul, (le plus-que-parfait)
6. viitorul, (le futur simple)
7. viitorul anterior (le futur antérieur).

Prezentul

Prezentul aratã cã (le présent nous montre que) :

1. Actiunea se petrece in momentul vorbirii (l’action se passe au moment où l’on parle) :

(1) Citesc aceasta carte. / Je lis ce livre.

(2) Ea are multe exemple. / Elle a beaucoup d’exemples.

2. Actiunea se desfasoara in mod obisnuit (l’action se poursuit, se déroule de manière régulière) :

(3) Seara se culcã devreme. / Le soir il ( elle ) se couche tôt.

(4) Pleacã la slujba dimineata la 7. / Il ( elle ) part au travail ( boulot ) le matin à 7 heures.

3. Actiunea este considerata un adevar general si evident (l’action est considérée (comme) une vérité générale et évidente)  :

(5) Doi si cu trei fac cinci. / Deux et trois font cinq.

(6) Mâncãm ca sa traim, nu trãim ca sa mancam. / Nous mangeons pour vivre, nous ne vivons pas pour manger.

4. Actiunea este adusa in actualitate pe baza a ceea ce stim despre ceva (l’action est mise à jour sur la base de ce que l’on sait (savait) sur un sujet ou autre) :

(7) Aud ca ati fost la bai. ( de fapt : am auzit mai demult / en fait : j’ai entendu, il y a longtemps ). / J’entends que vous êtes allés dans une station balnéaire.

(8) Vãd ca n-ati mai trecut pe la noi ( de fapt : am vazut... / en fait : j’ai vu ... ) / Je vois que vous n’êtes plus passés chez nous.

5. Actiunea a inceput candva si continuã in momentul actual :

(9) Plouã de trei zile intruna. ( a început sa plouã acum trei zile ).

(10) Lucreazã in intreprindere de 10 ani ( a inceput sa lucreze acum 10 ani ).

6. Actiunea s-a petrecut candva, dar este transpusa in prezent ( descrierea unei batalii istorice, a faptelor unor personaje din trecutul mai mult ori mai putin indepartat, etc. ) – asa-numitul prezent istoric, prezent dramatic, sau prezent al naratiunii :

(11) La Cãlugãreni, Mihai utilizeazã magistral teatrul bãtãliei.

(12) Caragiale scrie atunci “1907. Din primavara pana in toamna”.

7. Se citeazã spusele cuiva :

(13) Aristotel spune cã .... ( urmeazã un citat ).

8. Actiunea se va petrece negresit in viitorul apropiat  :

(14) Peste cateva zile începe noul an scolar.

(15) Mai repede, cã pierdeti trenul !

Formarea prezentului

Prezentul se formeaza din radicalul verbului, cu ajutorul sufixului gramatical de prezent si al desinentelor de persoanã si numãr.

Operatia are doua momente :

(a)   stabilirea radicalului, a sufixelor si desinentelor ;

(b)   combinarea sufixelor si desinentelor cu radicalul.

Stabilirea radicalului

Radicalul se descopera eliminand sufixul caracteristic infinitivului, adica :

Verbul la infinitiv	Eliminarea sufixului	Radicalul
(a) aduna	(a) adun(-a)	Adun-
striga	Strig(-a)	Strig-
purta	Purt(-a)	Purt-
Încheia	Închei(-a)	Închei-
apropia	Apropi(-a)	Apropi-
veghea	Veghe(-a)	Veghe-
cãdea	Cãd(-ea)	Cãd-
durea	Dur(-ea)	Dur-
Plãcea	Plãc(-ea)	Plãc-
Aduce	Aduc(-e)	Aduc-
Depune	Depun(-e)	Depun-
Merge	Merg(-e)	Merg-
Acoperi	Acoper(-i)	Acoper-
Asfinti	Asfint(-i)	Asfint-
Doborî	Dobor(-î)	Dobor-
Zvârli	Zvârl(-i)	Zvârl-

Notã.

La o serie de verbe, descoperirea radicalului pune probleme mai grele din cauza variatiilor din cursul flexiunii.

De exemplu, verbul (a) vedea (voir) are radicalul ved-, dar persoana intai ( I ) a przentului este vãd (je vois).

Verbul (a) usca (essuyer) are radicalul usc-, dar prima persoana a prezentului ( in exprimarea literara ) este usuc (j’essuie).

Verbul (a) bea (boire) are radicalul b-, dar prima persoana a prezentului este beau (je bois).

La fel, verbul (a) da (donner), cu radicalul d-, dar cu prima persoana a prezentului dau (je donne).

Verbul (a) sta (rester ; to stand), cu radicalul st-, prima persoana a prezentului : stau (je reste).

Verbul (a) pãrea (sembler; paraître) are radicalul pãr-, persoana intai : (eu) par (- ; je parais).

Verbul (a) putea (pouvoir) are radicalul put-, prima persoana pot (je peux), etc.

Unele verbe sunt neregulate, precum verbul : (a) lua (prendre), care are radicalul lu-, si prezentul, persoana I : (eu) iau ( je prends).

Radicalul din care se formeaza prezentul indicativului apare la persoana I ( întâi ) si a II-a plural :

Persoana I plural (nous)	Persoana a II-a plural (vous)	Radical	Persoana I plural (nous)	Persoana a II-a plural (vous)	Radical
adãugãm	Adãugati	Adãug-	Batem	bateti	Bat-
Avem	Aveti	Av-	Coasem	Coaseti	Coas-
Bem	Beti	b-	Scriem	scrieti	Scri-
Uscãm	Uscati	Usc-	Toarcem	toarceti	Toarc-
plãcem	plãceti	Plãc-	scoatem	scoateti	Scoat-

Stabilirea sufixelor prezentului

Sufixul principal

Toate verbele au la indicativ prezent un sufix caracteristic.

El este evident la persoana I si a II-a plural, desi existã si la celelalte persoane.

Acolo fiind insa ascuns, il vom considera sufix zero, sau ø.

La verbele cu infinitivul ( terminat ) în consoanã + a ( de exemplu, verbele : a aduna, a striga, a purta ), sufixul de prezent apare ca :

Ø       ã – la persoana I plural : adunãm, strigãm, purtãm

Ø       a – la persoana a II-a plural : adunati, strigati, purtati.

La verbele cu infinitivul în a, dar cu terminatia –chea, -ghea ( de exemplu, verbele : a împerechea, a îngenunchea, a veghea ) , sufixul de prezent apare ca :

Ø       e – la persoana I plural : împerechem, îngenunchem, veghem

Ø       a – la persoana a II-a plural : împerecheati, îngenuncheati, vegheati.

La fel, la verbele cu infinitivul în –ia ( precum sunt verbele : a incheia, a apropia ). Vom avea aici : încheiem, apropiem ; încheiati, apropiati.

La verbele cu infinitivul terminat in consoanã + ea, si in consoanã + e ( precum sunt verbele : a cãdea, a vedea, a duce, a plãcea ), sufixul de prezent apare ca :

Ø       e – atat la persoana I plural, cat si la persoana a II-a plural.

Vom avea aici : cãdem, vedem, ducem, plãcem ; cãdeti, vedeti, duceti, plãceti.

La verbele cu infinitivul terminat în –i, sau în –î ( cum sunt verbele : a acoperi, a zvârli, a doborî ) , sufixul de prezent apare la cele doua persoane, ca :

Ø       i, respectiv

Ø       â .

Astfel vom avea : acoperim, zvârlim, doborâm ; acoperiti, zvârliti, doborâti.

Sufixele secundare ( -ez, -esc )

Unele verbe au la prezent, incã un sufix pe care il vom numi sufix secundar, si care apare numai la persoanele I singular, II singular, III singular si III plural.

La verbele terminate în :

1.     consoanã,

2.     u + a,

3.     –chea, -ghea, si în

4.     –ia,

( cand apare ) sufixul secundar este :

eu	încetez	Împerechez	Înviez	veghez
Tu	incetezi	imperechezi	inviezi	veghezi
El,ea	inceteazã	imperecheazã	inviazã	vegheazã
Ei,ele	inceteazã	imperecheazã	inviazã	vegheazã

La verbele cu infinitivul în –i sau –î, ( cand apare ), sufixul secundar este :

eu	Potrivesc	Muncesc	doresc	amãrãsc
Tu	Potrivesti	Muncesti	doresti	Amãrãsti
El,ea	Potriveste	Munceste	doreste	Amãrãste
Ei,ele	potrivesc	muncesc	doresc	amãrãsc

Cele doua sufixe secundare, -ez si –esc nu se intalnesc la verbele terminate la infinitiv in “e” sau in consoanã ( altele decat consoanele ch sau gh ) urmatã de “ea “.

Verbe care primesc la indicativ prezent sufixul secundar –ez :

Din cauza ca nu exista o regula pe baza careia sa putem recunoaste ce verbe primesc sufixul secundar –ez, dam mai jos lista celor mai frecvente dintre ele :

(a) aciua	(a) îmbujora	(a) înjgheba	(a) pãstra
Arenda	Imbuna	Inmagazina	perpetua
Într-aripa	împãna	Inmormânta	Pipera
Arma	împerechea	Înnopta	pisa
Binecuvânta	Împestrita	Înrãdãcina	Priveghea
brãzda	Impovãra	Insãila	Proba
Bura	Improspãta	Insãrcina	Regula
Cãina	Imputina	Insenina	Reglementa
Cãpia	Inainta	Insera	Ruina
Cãsuna	Inapoia	Instrãina	Rusina
Cerceta	Inarma	Instiinta	Sãgeta
Cina	Incãpãtâna	Insuruba	Sãra
Cocosa	Inceta	Intemeia	Scânteia
Cresta	Inclesta	Intortochea	Scurta
Crestina	Incorda	Intrebuinta	Semna
Cuvânta	Incorona	Intrema	Sângera
Dãuna	Incotosmãna	Intrista	Subtia
Depãrta	Incovoia	Intrupa	Strâmba
Desfiinta	Incresta	Invecina	Schiopãta
Desperechea	Incrucisa	Invesmânta	Tatua
Dezarma	Incuiba	Invia	Tãmâia
Dezrãdãcina	Incunostinta	Inviora	Trãda
Dormita	Incuviinta	Inzestra	Trâmbita
Dura	Înfia	Lãcrima	Trunchea
Examina	Infiera	Linia	Turba
Forma	Infiinta	Lucra	Ura
Furisa	Inflacara	Lumina	Urla
Grebla	Infrumuseta	Micsora	Urma
Holba	Infrâna	Minuna	Usura
Ierna	Infumura	Mura	Vãra
Imbãrbãta	Ingenunchea	Ofta	Veghea
Imbrãtisa	Ingloba	Ospãta	Vibra
Inbufna	Ingusta	Pagina	Visa Vâna,etc.

Din 133 verbe insirate mai sus, 59 sunt compuse cu prefixul în-, respectiv îm-.

Acestea par a reprezenta o categorie, dar multe de acelasi tip nu primesc sufixul –ez, de exemplu : (a) incheia, inchina, incuia, ingheta, impresura, etc.

Verbe care primesc la indicativ prezent sufixul secundar –esc :

Sufixul secundar –esc se intrebuinteaza la mai bine de 90% din verbele terminate la infinitiv în : -i si -î.

De aceea,  este mai bine sa stim ce verbe nu primesc acest sufix.

Cele mai frecvente sunt :

(a) adormi	(a) cârâi	(a) hurui	(a) oferi	(a) reveni	(a) trebui
Ascuti	Coborî	Iesi	Omorî	Sãri	Turui
Auzi	Conveni	Impãrti	Pieri	Scârtâi	Tiui
Azvârli	Cuveni	Inãbusi	Pipãi	Scoborî	Târâi
Behãi	Deveni	Inghiti	Pârâi	Sfârâi	Topãi
Bâjbâi	Dezminti	Lãpãi	Plescãi	Simti	Veni
Bâlbâi	Doborî	Mãcãi	Pogorî	Sâsâi	Vâjâi
Bârâi	Dormi	Minti	Presimti	Sorbi	Zbârnâi
Bâzâi	Fâlfâi	Mârâi	Preveni	Suferi	Zgudui
Bubui	Fugi	Mormãi	Puti	Sui	Zumzãi
chiui	hârâi	muri	repezi	sti	Zvârcoli, etc.

Stabilirea desinentelor de indicativ prezent

(1)   Desinentele prezentului indicativ se stabilesc potrivit principiului ca ele se asaza totdeauna dupã sufix ( principal sau secundar ). Ele privesc si indicã persoana si numãrul, fiind :

( Persoana + numãrul ) Radical + sufix + desinentã

Numãrul	Persoana	Persoana	Radical +	Sufix	Desinenta
Singular	I	Eu			ø sau -u
Singular	II	Tu			-i
Singular	III	El, ea			-ã, (-e dupã un –i), -e
Plural	I	Noi			-m
Plural	II	Voi			-ti
plural	III	Ei, ele			-ã, (-e dupã un –i), ø

2. Desinenta –u se foloseste numai la persoana I singular a verbelor cu radicalul terminat in :

Ø       -bl,

Ø       -fl,

Ø       -pl,

Ø       -rl,

Ø       -tr

care nu au si sufixul secundar –ez :

( Eu ) umblu, aflu, umflu, umplu, intru, mustru, zvârlu, urlu, etc. ;

la verbele : (a) bea, da, sta, vrea, lua :

( Eu ) beau, dau, stau, vreau, iau ;

la verbele cu radicalul in –i precedat de o consoanã, ca :

( Eu ) scriu ( plus derivatele lui ) si, din ce in ce mai rar astazi, la verbe precum :

( Eu ) apropiu, mâniu, sfâsiu, zgâriu.

Afara de verbul (a) scrie, celelalte verbe cu radicalul in –i, precedat de o consoanã, au la persoana I singular o desinentã reprezentata de un –i plenison ( scrisã –ii ) :

( Eu ) apropii, mânii, sfâsii, zgârii.

Notã.

Explicatia aparitiei acestei desinente este urmatoarea : când –u se aflã dupa consoanã + i, el se pronuntã impreuna cu –i intr-o singura silaba si nu mai este plenison, de exemplu :

a-pro-piu ( 3 silabe ),

mâ-niu ( 2 silabe ),

sfâ-siu ( 2 silabe ),

zgâ-riu ( 2 silabe ) constituind un diftong, -i îl dominã in pronuntare pe –u, care este neglijat in favoarea lui –i, de unde rezultã –ii.

______________________

INDICATIVUL ( 1 )

Gramatica de baza a limbii romane, prof.Ion Coteanu,

Colectia Sinteze Lyceum, Ed.Albatros, 1982, Bucuresti

«