Ziua închiderii Conferintei aniversare “Facultatea de Stiinte – 150 de ani”, Universitatea din Bucuresti, 1 septembrie 2013

Ziua închiderii Conferintei aniversare “Facultatea de Stiinte – 150 de ani”, Universitatea din Bucuresti, 1 septembrie 2013

1 septembrie 2013 :

Astazi a fost, mai intai de toate, ziua de nastere a mamei mele Magdalena, Madeleine cum isi semna ea cartile din biblioteca persoana pe care si le cumpara cu entuziasm cand era foarte tanara, sau in Mado.

Mado cred ca ii spunea tata, spun “cred”, intrucat nu stiu nimic despre relatia parintilor mei dinainte de casatorie si pana cand m-am nascut, insa mai demult gasisem intr-o carte din biblioteca o poezie, da, scurta sau o dedicatie din care reiesea ca tata o alinta pe mama “Mado”.

Insa cred ca pot spune de fata aceasta cu siguranta ca a fost aceea, asa ar parea ca a fost, singura perioada frumoasa cu adevarat, pe cat se putea in anii aceia, din viata lor impreuna.

Apoi, pe masura ce au trecut anii si regimul comunist s-a facut din ce in ce mai rau, in fond, - aceasta dupa primii lui ani in care s-a instaurat – relatia parintilor mei a devenit una destul de seaca, si in care predomina preocuparea pentru serviciu, copiii care eram noi, desi eu l-am crescut pe fratele meu sau am contribuit foarte serios la cresterea lui, ca un fel de “mama numarul 2”, iar despre ei si tineretea lor ei nu mi-au vorbit niciodata.

Astazi a fost si ultima zi a Conferintei aniversare privind 150 de ani de la infiintarea facultatii de Matematica a Universitatii Bucuresti, facultate care a avut alte denumiri in timp.

Cand tata s-a intors acasa, a spus ca astazi l-au insarcinat sa conduca lucrarile Conferintei, sa dea cuvantul participantilor, el insusi facand parte dintre cei aflati pe lista invitatilor de onoare.

L-am intrebat daca profesorul Ieronim Mihaila a fost prezent si mi-a raspuns ca el a venit numai in prima zi a Conferintei, joia trecuta ( 29 aug. 2013 ) si ca s-a suparat ca nu a fost anuntat – din timp probabil ? – si nu a mai participat in zilele urmatoare ale Conferintei, desi facea parte dintre invitatii de onoare.

Acest lucru m-a uimit si nu inteleg ce s-a intamplat de fapt.

Tot astazi am ascultat, din cate vad am reusit sa o ascult pe bucati, Slujba de Beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika si mi s-a parut splendida, inaltatoare si in special mi-a placut cand a fost cantat Psalmul 18 ( pe la minutul 29 al transmisiunii ), cred ca il voi reasculta in zilele urmatoare, sau pe viitor, prea a fost frumos !

Asa cum a fost ea difuzata de televiziunea catolica Katéo, comentata, explicata, prezentatorul ne explica ce anume se intampla, ce se rosteste, ce urmeaza, a fost foarte frumoasa tocmai pentru ca am avut aceste explicatii, iar la finalul slujbei, “de la messe”,  au fost adresate multumiri Ancai Boariu si lui Rafaël Goudnoff de la Televiziunea Catolica, care a difuzat slujba.

Prezentatorul a anuntat  trei evenimente in luna septembrie si octombrie 2013, si anume, primul o Conferinta ce va avea loc la Centrul Bernanos pe 24 septembrie 2013, apoi pe 29 septembrie 2013 o slujba in Biserica Sainte Thérèse din Villejuif, va fi celebrata si va participa la ea Arhiepiscopul din Créteil, si pe 6 octombrie 2013 va avea loc o Conferinta la catedrala Notre-Dame de Paris, cu participarea Cardinalului, Arhipiscopului Parisului, Mgr André Vingt-Trois.

Tot astazi, la ora 18h15 cu aproximatie, ora Romaniei, Katéo difuza filmul documentar “Lettres à mon frère en exil” despre primii ani, ai instaurarii comunismului la putere in Romania, asa cum au fost ei descrisi de Mgr, Fericitul Vladimir Ghika.

Din cate am putut citi in Nota Biografica de pe Wikipedia privindu-l pe Fericitul Vladimir Ghika, versiunea in limba romana ( exista si versiunea in limba franceza, si cele doua versiuni se completeaza ), mama Mgr Vladimir Ghika, Alexandrina Moret de Blaremberg era descendenta din Henric al IV-lea, regele Frantei.

Si atunci imi explic de ce, in continuare, in nota biografica mentionata se spune despr Mgr Vladimir Ghika ca “si va fi lasat in grija unei familii protestante in ceea ce priveste educatia si practica religioasa, deoarece in zona nu exista nicio biserica ortodoxa”.

Ok, insa in mod sigur “ in zona” aceea existau biserici catolice, ne aflam in Toulouse oras situat cam prin / spre Sudul Frantei.

Cu alte cuvinte fraza nu oferã o explicatie, dar mi s-a parut foarte firesc acest lucru, mai ales ca am vazut o scurta parte din slujba de Beatificare filmata de Televiziunea Romana ( pe site-ul tvrplus.ro ) si era comentata si unul din preotii catolici a spus ca Vladimir Ghika a avut o guvernanta calvina.

Desigur, cand se intampla asa, in general, desi in fond nu e obligatoriu, trebuie sa cauti explicatia in ascendenta parintilor copilului.

Insa mama lui Vladimir Ghika din moment ce este o descendenta a lui Henric al IV-lea, desi nu am facut nimic ( nu am cartile, cred ca le are mama ) pentru a-mi reimprospata memoria, stiu ca, pe cand eram mica, da, chiar atunci, citeam in primii mei ani de scoala catolica, la maicile franceze din Constantine, orice carte in limba franceza isi cumpara mama mea, si nu din acelea pentru copii.

De obicei, cartile pentru copii in franceza mi le citea mama, dupa scoala, dupa ce luam masa de pranz, si imi placea sa stau sa o ascult, sa privesc paginile si obligatoriu pozele din carte, intotdeauna superbe in cartile franceze.

In schimb, dupa aceea, curiozitatea mea se deplasa spre cartile in franceza ale mamei, carti pentru adulti pe care le citeam singura.

Mama cumpara cred din ceea ce ii placea si in functie desigur si de banii la dispozitie lunar, carti mai mult istorice, totusi nu numai si in functie de ceea ce gaseam in librariile din Constantine ( Algeria ), unde erau carti franceze venite direct din Franta.

Asa incat am citit atunci despre Henric al IV-lea.

Din cate retin, inainte de a deveni regele Frantei, Henric al IV-lea a fost hughenot, protestant si nu a vrut in ruptul capului sa renunte la credinta lui si sa devina catolic.

Insa cum dorea sa devina rege, iar catolicii erau majoritari, francezii ii cereau insistent aceasta convertire la catolicism si el o refuza incapatanat.

Intrucat francezii nu au cedat, Henric a trebuit sa devina catolic.

Asa se explica cred o fraza din nota biografica de pe wikipedia care ne spune ca, dupa ce Mgr Vladimir Ghika a devenit catolic, aceasta s-a intamplat “spre stupoarea mamei sale care ramane pana la moarte contrara deciziei fiului sau”.

In tot cazul relatia protestantilor cu catolicii in Franta a fost una foarte dura, si chiar sangeroasa la un moment dat, in  Noaptea Sfantului Bartolomeu.

Cand am citit in romanul fluviu al lui Roger Martin du Gard, faptul ca un elev catolic a fost pedepsit crunt, dar crunt, internat intr-un penitenciar infiintat chiar de tatal lui, un stalp al societatii, pentru ca avea o relatie de prietenie cu un alt elev, putin mai mare, de liceu, care insa era protestant si care ii imprumuta carti din biblioteca familiei sale, acest lucru m-a speriat si impresionat profund.

Cand l-am cunoscut, in anul 2012, pe Arjen care este olandez si ai carui parinti sunt credinciosi protestanti, au fost foarte credinciosi chiar, incat au organizat grupuri care sa vorbeasca despre credinta, despre iertare, despre Isus, m-am intrebat de ce Arjen care este un om foarte deschis si nu judecã, nu jigneste, nu condamnã oamenii, asa cum este in cele din urma “moda” si cei mai multi semeni ai nostri cand cunosc pe cineva si dupa ce l-au cunoscut, ii comenteaza viata, aduc aprecieri, critici, condamnã persoana pentru opiniile sale sau pentru modul sau de viata si asa mai departe, de ce deci Arjen desi este protestant, dupa niste ani in care el insusi a venit in relatie cu credinciosi, cel putin cu unul american, nu mai vrea credinta, nu mai vrea religie ?

Pe urma, incet, incet, incepand sa il cunosc si din ceea ce imi mai scria in mesajele sale, si poate imi va mai scrie – vara aceasta a muncit sa termine lucrarea de doctorat pe care o va sustine la finele lunii septembrie – despre el, mi-am dat seama ca lui Arjen ii e teama, respinge orice ierarhie, relatiile acestea interumane in care exista o ierarhie, oricat de mica, in care exista un soi de ‘dependenta”, pentru ca intr-o ierarhie, oricat de mica, cineva va depine intr-un fel sau altul, de alta persoana.

Si este un tanar de varsta mea, in fapt cu unul, doi ani aproape mai mare ca mine, foarte discret, civilizat si care nu te judecã, nu te “invinovateste”, nu te criticã.

Nu face aprecieri, dimpotriva mi s-a parut cã se comportã cu adevarat ca un crestin, atunci cand vede ceva bun in tine, la tine, el iti spune, si iti aduce o apreciere, desi o face pe un ton bland, discret si parcã sa nu te supere.

Din ceea ce a mentionat comentatorul francez de la Televiziunea Catolica, despre Mgr Vladimir Ghika, pe durata slujbei de Beatificare a acestuia din urma, am retinut ca in anul 1946 cand era foamete in Romania, Vladimir Ghika a obtinut prin Nuntiul O’Hara ajutoare pe care le-a indreptat spre manastirile ortodoxe – da, ortodoxe – din Moldova.

Mi s-a parut ca in asistenta l-am vazut si pe rectorul Universitatii noastre “Spiru Haret”, domnul Aurelian Bondrea seniorul, cel care a infiintat universitatea, cel care a fost rector pana cand am absolvit facultatea, iar dupa aceea in locul sau, rector a fost numit domnul Aurelian Bondrea, juniorul, fiul fondatorului universitatii.

In afara de aceasta au participat personalitati politice, ma gandesc la cetatenii români care au ocupat si ocupa unii poate si azi o functie in Statul român, in special dupa 1990, unii si inainte de 1989, au fost cei doi fosti presedinti ai României, un fost prim-ministru al României si in mod sigur si alti oameni politici ai României de dupa 1990.

Ma gandeam ca Monseniorul Vladimir Ghika si-a dorit sa uneasca biserica ortodoxa si pe cea catolica, dar el a reusit mai mult decat atat, intrucat sala mare a RomExpo a fost plina de oameni, de “multimi” asa cum erau ele in Biblie adunate in jurul lui Isus cand el ii invãta.

Dincolo de diferente, in sfarsit oamenii s-au adunat cu mic, cu mare, au venit si straini din alte tari, au venit si cei din Corpul Diplomatic si impreuna cu toate deosebirile care pot exista intre toti acesti oameni, au alcatuit pentru aproape 2 ore o multime, in sensul ei cel mai frumos, biblic.

Asa cum i-ar fi placut lui Isus, care s-a rastignit pentru toti oamenii si pentru ca ei sa inteleaga dragostea de semeni, iubirea, iertarea.

M-am gandit la Parintele Adrian Magdici care si-a pregatit si sustinut doctoratul la Roma in acesti ani, cand spunea pe facebook despre “Curtea Neamurilor”.

Intr-adevar pentru aproape doua ore, sala Romexpo a fost o Curte a Neamurilor.

Slujba de Beatificare mi s-a parut intr-adevar inaltatoare, splendida si oamenii au dat tot ce au avut mai bun in ei, corul a cantat minunat, iar orga a fost generoasa si a rasunat minute in sir.

Ce ramane insa dupa un eveniment atat de special, de sensibil, de inaltator ?

In mod firesc ar trebui sa schimbe inima oamenilor care au participat, asistat acolo in sala Romexpo sau chiar in fata ecranelor televizoarelor.

Dar, daca dupa aceasta minunata Beatificare oamenii vor deveni mai buni, cine stie ?

Din nefericire, prea multi inteleg azi ca, la astfel de evenimente se merge pentru ca sunt rare, sunt deosebite, pentru ca trebuie, pentru ca “nu se face’ sa nu te duci, pentru ca este mai mult sau mai putin o datorie, sau o curtoazie.

Insa la sfarsitul lor, fiecare din cei prezenti revine la obiceiurile sale de viata de zi cu zi, la credintele sale, la felul sau de a se comporta, la micile sau marile sale interese si nimic nu se schimbã.

Tot astazi a fost si botezul fiului unor vecini din parohia ortodoxa Nasterea Maicii Domnului, am auzit-o intamplator pe mama spunandu-i tatalui meu de dimineata, inainte ca el sa plece la facultatea de Matematica pentru ultima zi a lucrarilor Conferintei aniversare.

Apoi am intrebat-o daca cei doi tineri soti pe care ii cunosc, isi boteaza fiul astazi si ea mi-a raspuns “da”.

Desi era invitata, am constatat ca mama a ramas acasa toata ziua si nu s-a dus.

Am intrebat-o chiar daca nu pleaca la Botezul copilului, unde a fost impreuna cu fratele meu invitata, dar a dat din cap, in tacere, si a spus “nu”.

De mai multi ani de zile, spre disperarea mea, familia noastra e divizata ( am mai auzit un caz similar si nu departe, tot in vecinatate ), dar trebuie sa o spun direct, ceea ce ma deranjeaza este ca toti cei care din trecut si pana azi, au alcatuit anturajul fratelui meu, au tacut, si implicit au incurajat aceasta stare de fapt.

In trecut, lucrurile au stat chiar mult mai rau, colegi si prieteni ai fratelui meu m-au cunoscut, au venit la noi acasa, desigur pentru fratele meu, au fost desi mai rar, invitati la noi, insa au comunicat numai cu fratele meu.

Insusi fratele meu tine atat de mult la prietenii lui, incat intelege sa fie numai ai lui si sa vorbeasca numai cu el.

Le-am explicat aceasta situatie celor care mi-au fost colegi de facultate si celor care imi sunt prieteni.

Asa tineri eu nu am mai intalnit.

Intotdeauna am fost deschisa contactelor si relatiilor sociale, dar ca sa fiu sincera in Romania si nu numai, chiar la francezi am intalnit, o reactie ciudata, cand esti deschis, cand esti binevoitor, cand esti de buna-credinta, ceva nu le place, nu le-a placut.

Desi nu l-am exclus niciodata pe fratele meu din anturajul meu, dimpotriva, el s-a retras.

Desi a venit, invitat de mine, la judecatoria sectorului 2, pe atunci era student la Drept si i-am recomandat sa vada o sedinta de judecata, sau mai multe chiar, nu i-a placut si nu numai ca nu i-a placut, dar mi-a purtat si pica.

De ce ?

Pentru ca la inceput, i-ar fi placut filozofia, si eu i-am recomandat Dreptul.

De aici mi s-a tras mult rau.

Insa niciunul din colegii lui de liceu, prietenii lui, cei care in mod concret au fost mai multi ani la rand in relatie cu el, in special dupa ce el a terminat liceul, nu a parut sa remarce aceasta situatie, si sa il intrebe ce se intampla cu adevarat, sau de ce se poarta asa.

Cei care la un moment sau altul din viata mea, au facut parte din anturajul meu, au fost colegi de serviciu, prieteni, rude chiar, ma gandesc in special la unchiul meu avocatul Dumitru Andrei, toti acestia s-au purtat firesc sau l-au gandit normal si nu l-au gandit urat pe fratele meu.

Am fost uimita sa vad astazi ca mama mea, pe ea cei din parohie o vad mai des la biserica Nasterea Maicii Domnului ( din str. Targu-Neamt 12 ) si il vad si pe fratele meu, nu se duce la botezul la care a fost invitata.

Incerc sa le explic si sa le repet, credinciosilor pe care i-am cunoscut la biserica Nasterea Maicii Domnului ca eu nu il resping pe fratele meu, si mi se raspunde sa ii mai dau o sansa, asta in timp ce eu spun si spun, si repet ca eu nu, deci nu il resping pe el.

Mi se spune insa sa ii mai dau o sansa ?!, ca si cum eu i-as “fi luat” sansele fratelui meu, ori de cand s-a nascut am avut grija de el si de interesele lui legitime, desi el nu pare sa isi fi dat seama de asta.

Am ajuns la concluzia ca nu vrea sa vada, si pace.

Spre seara, fratele meu a venit acasa si a adus cu sine o felie de tort, delicioasa, pe care o avea de la parintii copilasului botezat.

Pentru ca mama intotdeauna e prezenta la slujbe impreuna cu fratele meu, chiar daca pleaca separat la slujba, in continuare ma intreb ce s-a intamplat cu ea, incat nu a participat la botezul la care a fost invitata.

Dupa atatia ani de zile, dupa reactiile celor din anturajul fratelui meu, care desi m-au cunoscut au comunicat numai cu el, si numai ei stiu ce si-au spus, raman uimita si pe drept cuvant.

Niciodata in viata mea nu am intervenit intr-o familie, nu am incurajat “rupturile” sau lipsa de comunicare, sau chiar neintelegerile dintr-o familie.

Adica, ceea ce vreau sa explic este ca, de-a lungul timpului am intalnit la oameni, tineri si mai putin tineri, reactii care m-au uimit, m-au coplesit, mi s-au parut incredibile !

Mie mi se pare incredibil sa fii la curent cu o “ruptura” intr-o familie, sa nu cauti, daca tot stii cam despre ce e vorba, - sau crezi ca stii, dar stii ? - sa afli care e adevarul, sa intelegi, si sa nu incurajezi sub orice forma ar fi, aceasta stare de fapt.

Tinerii soti care si-au botezat fiul astazi m-au invitat odata la ei, la ziua de nastere a sotiei, chiar in ziua in care au primit la ei, cu numai 2, 3 ore maxim sau nici atat inainte, si cu alta ocazie mi-au spus ca se roaga pentru mine.

De obicei, cand fratele meu e in relatie de prietenie cu cineva, vine acasa si imi spune, cum a fost cazul invitatiei la aniversarea tinerei doamne care si-a botezat baietelul : “Cutare te invitã la ziua ei !”, sau inca, altadata in trecut : “Ia-o si pe sora ta cu tine daca vii [ la noi ] !”

Mi se pare ciudat, in primul rand eu sunt mai mare decat fratele meu cu vreo noua ani de zile, l-am crescut, dar oamenii care il cunosc si nu de putini ani, ci de cand era un copil, se exprimã astfel cu privire la mine : “Ia-o si pe sora ta / pe ea cu tine !”, sau “Adu-o si pe ea cu tine !”

Mai trebuie sa adaug insa, ca acestea au fost exceptii si ca, de regula, sunt exclusa din anturajul fratelui meu.

Unii dintre acestia se duc la slujba la Biserica, unde stau ca sfintii in fata icoanei lui Isus Cristos, iar altii – este o parere, o credinta a mea – nu prea au drum spre, sau in biserica. Poate doar cu unele exceptii.

Daca ar fi dupa aparente, Isus ce ar trebui sa creada ?

Ar trage concluzia ca viata este foarte grea, dar asiduitatea cu care oamenii acestia merg la biserica si asculta predica preotului ( unii ajung mai ales la sfarsit, la predica, sau la miruit ) si chipul lor plin de credinta merita toata Indurarea.

In cele din urma sunt numai cateva remarci, pentru ca nu judec pe nimeni.

Pe de alta parte nici nu salut pe unul, frecventez pe unul si il evit pe altul, mai ales cand sunt rude, cand fac parte din aceeasi familie.

Mai ales ca intr-o familie, intre rude, exista si nu au cum sa nu existe interese legitime de altfel.

Am ajuns la concluzia ca asa se manifesta credinta ortodoxa.

Si ca mie imi scapã esenta acestei credinte.

Insa o data, si intr-un fel, am facut o exceptie.

Unul din vecinii din parohie locuia numai cu tatal sau, mama lui murise in urma cu cativa ani, cand l-am cunoscut eu, mama sa nu mai traia deja, iar tatal vecinului nostru cel tanar, avea un frate, iar fratele avea si el un fiu.

Tatal tanarului nostru vecin nu se intelegea cu fratele sau care i-a propus o impacare insa in cele din urma, dar cum, in ce mod ?

Tatal vecinului nostru X, sa ii lase fratelui sau, partea sa de mostenire, impartisera casa parintilor, iar acela sa ii lase fiului sau ( cam de o seama cu vecinul nostru X, cei doi fiind veri primari ).

Varul primar dorea sa construiasca pe domeniul pe care i-l lasase tatal sau mai in varsta, dar vroia sa se extinda, vroia o piscina.

Si unde sa faca el piscina ?

S-a gandit ca exista o bucata de pamant, care e insa a unchiului sau.

Pesemne ca asa a vorbit cu tatal lui si batranul si-a sunat fratele si i-a propus sa se impace, dar sa ii lase partea sa de mostenire, care ii era necesara feciorului sau sa isi faca o piscina.

Cand l-am auzit spunand acestea, vecinul nostru X era cam speriat, nu atat de impacarea tatalui sau cel in varsta cu fratele lui, cat in ce privea viitorul sau.

Se pare ca vecinul a primit o invitatie de la varul sau primar, sa vina in orasul de provincie de unde se tragea tatal vecinului, sa semneze un act, vorbise cu notarul in acest sens.

Trebuie sa recunosc ca m-am gandit ca daca mai traieste mult, tatal vecinului nostru isi va lasa fiul pe drumuri, tot acceptand propunerile de impacare ciudate, venite din partea fratelui sau din provincie.

Trebuie sa recunosc ca, avand in vedere faptul ca vecinul meu X este pensionat din cauza de boala desi este un tanar foarte frumusel si linistit, insa nu poate lucra, cand l-am auzit asa de speriat, ii pierise glasul, desigur, stie despre sine ca in situatia lui e mai vulnerabil, de aceea in primul rand, apoi tatal sau nu ii ceruse parerea, iar el a trebuit numai asa, de forma, ca sa nu isi supere tatal sa spuna ca e de acord cu invoiala care pecetluia impacarea, l-am blestemat pe tatal lui.

Varul vecinului meu X este sanatos, deci poate munci si nu are decat sa isi caute fonduri in alt mod pentru piscina pe care si-o doreste.

Apoi a trecut catva timp si tatal vecinului X s-a internat in spital pentru o banala operatie de calculi la ficat, pietre adica la ficat, cred ca avea si la rinichi, dar urma sa fie operat pe rand.

S-a operat, s-a simtit bine, a fost externat, si intr-o seara, mancand portocale i s-a facut rau.

La cateva zile dupa aceea sa fi fost, cand a si murit.

Fratele meu, prietenii din parohie desigur ca s-au dus cu vecinul nostru X la cimitir si peste tot unde avea drumuri de facut, pentru a-si inmormanta tatal.

Cand a decedat bietul om era un ger crunt, crapau pietrele afara de frig.

L-au depus in Paraclisul Bisericii Nasterea Maicii Domnului, unde mama mea s-a gandit sa mearga sa il vada, il cunoscuse odata, intamplator.

Cand a intrat in mica incapere unde era depus sicriul, a constatat ca venisera rudele tatalui decedat al vecinului nostru X, din provincie.

Mama spune ca unul a dat usor peste ea, cand se miscau erau total lipsiti de gratie si de atentie.

Dupa aceea, m-am intrebat ce urmeaza, se pare ca au venit cu mancare acasa la vecinul nostru, au ramas o zi, doua si au plecat in provincie la ei.

De atunci, desi vecinul meu nu a mai spus nimic, dar nimic, nici nu am auzit ca ar fi cautat sa il determine sa isi cedeze o parte din mostenirea de pe urma tatalui sau, in favoarea lor.

Am rasuflat usurata.

Acest vecin ma invitase la el acasa, mai tarziu, dupa un timp, totusi am acceptat invitatia lui si am fost la el.

La inceput insa nu doream, in general nu sunt grabita sa merg in vizita si mi s-a parut ca pe undeva, se supara putin, il invitam insa la noi.

Totusi, la un moment dat, era iarna, venise sfarsitul anului, vorbind la telefon cu acest vecin, tatal lui dintr-o data a inceput sa urle si sa tipe la el, de fapt, cred totusi ca asa ii vorbea, ma gandesc ca poate ii slabise auzul, oamenii cu auzul mai slab tipa si vorbesc tare.

Dar eu am fost uimita de felul cum isi striga fiul, pe vecinul meu X si am cazut pe ganduri, m-am intrebat ce viata o avea acasa vecinul cu tatal sau ?

Dar isi iubea tatal, cu siguranta.

Mai ales in trecut, imi aminteam, vecinul X mi s-a plans ca un alt vecin, cand il zareste pe tatal lui, incepe sa tipe la el, asa, pur si simplu.

Vecinului meu si tatalui sau nu le placea conduita acelui vecin care urla.

Firesc sa nu le placã.

Si atunci ? – m-am intrebat eu in sinea mea.

Oare de ce tatal lui X tipã la X, fiul sãu ?

Am citit in ziarul Romania Libera o Scrisoare din 15 noiembrie 1948, adresata de Monseniorul Vladimir Ghika, fratelui sau Dimitrie.

Intr-adevar, ce ierni cumplite erau in Romania in trecut !

La data de 15 noiembrie 1948 erau minus 14 grade Celsius la Bucuresti, soare, ger uscat.

Mama povestea de iernile grele romanesti, din anii in care era ea mica, imi povestise si ca, in ziua nasterii mele, in luna noiembrie, afara era ger si tatalui meu ii inghetasera urechile, isi scosese de la naftalina caciula din astrahan, insa urechile nu erau acoperite de caciula si degerase, mergand la mama la Maternitate.

Atunci nu mi-a venit sa cred : cum sa fie ger in luna noiembrie ?

In anii liceului au fost mai cu seama doua ierni foarte grele si luni in 1985 si 1986 cand in liceu, de frig au crapat si s-au spart caloriferele si apa a impregnat parchetul batran din lemn al claselor.

S-a intamplat in week-end si luni cand am venit la liceu, parchetul era ud si era cumplit de frig.

Profesorul si elevul de serviciu carasera apa cursa din calorifere cu covoarele cre acopereau scara profesorilor din liceul Nicolae Balcescu.

Am sa mentionez acum link-ul spre Scrisoarea din 15 nov. 1948 a Monseniorului Vladimir Ghika :

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/vladimir-ghika-scrisorile-unui-sfant-care-descrie-instaurarea-stalinismului-ii-311333.html