Motto : - Mutatã este iarna silei aspre
In varã-naltã, de-al tau soare*, York
Iar norii gravi si multi ai Casei noastre,
Prin ocean cazuti, nu se intorc. – * este o aluzie la stema lui Eward al IV-lea, care infatisa un soare, evocand, zice-se, cei trei sori ce i-au aparut in batalia de la Mortimer’s Cross ( 1461 ), unde i-a invins pe Lancasterii condusi de contele de Pembroke – William Shakespeare, Viata si moartea regelui Richard al III-lea, Actul I, scena I
Soarele ( 3 )
Constitutia Soarelui. Atmosfera solara : compozitie chimica
Ca orice stea, Soarele se compune din doua parti :
- atmosfera solara, alcatuita din straturi care ne trimit radiatii,
- interiorul Soarelui, format din materia de la care nu primim direct radiatii.
Atmosfera solara se compune din urmatoarele straturi :
§ fotosfera,
§ cromosfera,
§ coroana solara.
Fotosfera :
Este stratul cel mai adanc al atmosferei solare, dar si cel mai subtire, avand o grosime de cateva sute de kilometri, si temperatura de 6 000 K care creste spre interior.
Fotosfera delimiteaza globul solar, care se prezinta sub forma unei sfere luminoase.
Petele solare si faculele amintite ( la suprafata solara ) sunt formatii fotosferice, in continua evolutie.
Petele apar intr-o eruptie neregulata, apoi se rotunjesc, fiind inconjurate de penumbra, cu diametrul intre 1 000 si 100 000 km.
Adesea, ele formeaza grupuri, care se transforma intr-o pereche de pete, pana dispar.
Formarea petelor se atribuie unor fenomene legate de campurile magnetice si rotatia diferentiala a Soarelui.
In urma campurilor magnetice, temperatura petelor este mai scazuta decat a fotosferei ( campurile magnetice intense, opunandu-se la transportul energiei din interior ).
Petele dispar dupa o existenta de circa trei saptamani.
Fenomenul cel mai important il constituie periodicitatea numarului petelor, avand perioada medie de 11 ani.
Petele au camp magnetic puternic.
Faculele sunt mai numeroase in jurul petelor, formand cu petele, regiuni active.
Aria ocupata de facule, este de 2, 5 ori mai mare ca aria petelor.
Au o viata mai lunga decat petele, dar au aceeasi perioada de 11 ani.
Cromosfera :
Cromosfera inconjura fotosfera, si are o grosime mult mai mare, de aproximativ 10 mii de kilometri.
Temperatura sa creste spre exterior, de la 4 500 K, la 20 000 K.
Structura sa este foarte eterogena : in cromosfera, intre petele unor grupuri apar scanteieri luminoase de scurta durata, numite eruptii cromosferice, regiuni de nori albi numiti floculi ( nori de calciu ), iar spre marginea discului solar apar niste limbi de flacari, ce ies din cromosfera, numite protuberante.
Ele sunt linistite, desi persista intr-o forma putin schimbata timp de saptamani, si ( sunt ) eruptive, daca se ridica in cateva ore, evolueaza si dispar.
Ele au o periodicitate de 11 ani, care se acorda bine cu aceea a petelor solare.
Observate pe disc, cu ajutorul unui filtru monocromatic, sau al unui spectroheliograf, ele apar ca linii intunecate, numite “ filamente “.
In cromosfera se formeaza undele solare radio, cu lungime de unda scurta ( de ordinul centimetrilor ).
Coroana solara :
Coroana solara se intinde in jurul cromosferei, cu o grosime de sute de mii de kilometri, sau mai mult.
Structura sa este foarte complicata, si atinge temperatura paradoxala de ordinul unui milion de grade ( dedusa din miscarea particulelor acestui mediu foarte rarefiat ).
Ea produce radioundele solare cu lungimi de unda metrice.
Bogata, si aproape uniform raspandita in jurul discului solar in timpul maximului de pete, coroana solara se reduce in timpul minimului de pete, la alungiri in regiunea ecuatorului, la poli ramanand doar fire scurte ( denumite iarbã polarã ).
Centrele active :
Centrele active, formate probabil la mari adancimi, agita toata atmosfera solara. Ele dau petele solare, protuberantele si forma coroanei, care se reproduc toate, in perfecta concordanta, cu aceeasi perioada de 11 ani.
Totalitatea acestor fenomene variabile, constituie activitatea solara.
Ea are o mare importanta teoretica – pentru intelegerea proceselor din Soare -, si practica – influenta asupra unor fenomene terestre.
Analiza spectrala, aplicata razelor solare, ne prezinta spectrul solar.
Un spectru continuu are circa 22 000 de linii de absorbtie, rezultat din actiunea tuturor straturilor prin care au trecut razele.
Fotosfera da un spectru continuu, peste care se suprapun liniile spectrale date de cromosfera.
Coroana solara emite un spectru continuu, un spectru de linii luminoase proprii, si un spectru de absorbtie produs prin difuzia luminii pe pulberi.
Atmosfera terestra adauga inca vreo 6 000 de linii de absorbtie, numite linii telurice, care se disting de restul liniilor prin largimea lor variabila in cursul unei zile, dupa cum razele solare parcurg un drum mai lung – la orizont -, sau mai scurt – la meridian -, in atmosfera terestra.
La eclipsele totale de Soare, timp de 1-2 secunde, cat discul lunar ascunde fotosfera, primim luminã numai de la straturile exterioare ale atmosferei.
Spectrul de absorbtie se inverseaza in spectru de linii, numit din cauza scurtei sale durate, spectru fulger.
Compozitia chimica a atmosferei solare :
Din analiza spectrala, rezulta compozitia chimica a atmosferei solare : aceleasi elemente ca si pe Pamant, si anume :
§ hidrogenul, in proportie de 79 %,
§ heliu, in proportie de 20 %, iar
§ restul elementelor reprezinta mai putin de 1 % din atmosfera, mai abundente fiind : oxigenul, magneziul, azotul, carbonul, etc.
In anul 1868, a fost identificata o linie galbena in spectrul solar, necunoscuta in spectrele terestre, si atribuita unui nou element, heliu.
Dupa 30 de ani, elementul heliu a fost descoperit si pe Pamant.
Rezulta, inca o data, unitatea materiala a corpurilor ceresti cu Pamantul : aceleasi elemente chimice compun materia, doar abundenta lor variaza.
( extras din Astronomie manual pentru clasa a XII-a, Ministerul Invatamantului, Gheorghe Chis, manual elaborat in anul 1965, actuala editie fiind revizuita de prof.univ.dr. Ieronim Mihaila, Editura Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu