Procesarea unei stari emotionale
Complexitatea procesarii unei stari emotionale este uimitoare.
Ganditi-va la reactia pe care o aveti la sunetul unui claxon.
Sunetul produce impulsuri nervoase care sunt transmise catre cortexul auditiv.
Cortexul auditiv analizeaza aceasta informatie, si transmite mesaje catre amigdala, pentru a indica faptul ca exista posibilitatea ca o masina in viteza, sa se apropie.
Amigdala semnaleaza hipotalamusul, care declanseaza reactii autonome pentru a alerta corpul, cresterea tensiunii arteriale, batai mai rapide ale inimii si transpiratia, iar starea emotionala este teama.
Reactia aproape instantanee, care pregateste corpul pentru urgenta, este un mecanism important de aparare, care ajuta la protejarea noastra de lucrurile daunatoare.
Aceasta protectie nu ar fi posibila, daca ar trebui sa va ganditi si sa analizati amenintarea mai inainte.
Pe masura ce reactiile autonome apar, cortexul deja evalueaza stimulii, si va spune daca masina se indreapta spre dumneavoastra, sau doar claxoneaza, pentru a atentiona o alta masina sa mearga mai repede.
Datorita acestei reactii puternice, si a activarii hipocampului si a cortexului, amintirea acestui incident poate fi mai usor retinuta, decat un eveniment in care nu sunt implicate stari emotionale.
Faptul ca oamenii diferiti au reactii distincte – la acelasi stimul – se poate datora sensibilitatii variate a amigdalei.
S-a demonstrat si ca, anumite zone ale creierului au un impact diferit asupra fricii.
Stimularea unor regiuni ale lobului temporal, produce un sentiment intens de teama.
In alte experimente, indepartarea amigdalei a eliminat frica. De exemplu, o asemenea procedura poate face ca sobolanii sa isi piarda teama de pisici. [ si ar fi mancati de pisici ! ]
Nota : Teama ar putea fi cea mai puternica stare emotionala. Chiar daca logica ne spune ca nu este niciun motiv pentru a ne fi frica, nu avem cum ne controla.
Charles Darwin a testat aceasta capacitate de a depasi teama, mergand la o Gradina zoologica, si stand in fata unui sarpe.
Intre el si sarpe era un geam gros, iar Darwin s-a hotarat sa puna capul pe geam, si sa nu aiba nicio reactie daca sarpele l-ar fi atacat. Cand sarpele a lovit geamul, el a sarit la o parte. Darwin a fost surprins ca vointa si ratiunea nu au depasit frica.
( extras din Sa intelegem creierul, capitolul 15, Creierul simtitor, Arthur S. Bard, Dr. Mitchell G. Bard, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2006 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu