Sistemul stiintelor juridice : Dreptul. Obiectul stiintelor juridice ( 1 ) Teoria Generala a Dreptului

Sistemul stiintelor juridice : Dreptul. Obiectul stiintelor juridice ( 1 )

Dreptul

Dreptul, normele juridice chemate sa ordoneze si sa orienteze comportamentul uman, au constituit din cele mai vechi timpuri obiectul de reflectie, analizã si cercetare pentru gandirea umana.

Studierea Dreptului - ca demers filosofic - a intrat in campul de preocupari al celor mai remarcabili ganditori de-a lungul istoriei, a diferitelor curente de idei si scoli, fiecare din ele aducand unele contributii la elucidarea diferitelor aspecte ale acestui fenomen complex.

In Antichitate, Platon, Aristotel, Scoala stoicã, apoi in Epoca Medievala in perioada reformei si a revolutiilor burgheze, Toma d’Aquino, Hugo Grotius, Jean Bodin, J. Looke, Montesquieu, J.J. Rousseau, Kant si Hegel, si numerosi alti filosofi si moralisti au elaborat idei de mare valoare privind explicarea si intelegerea naturii si menirii Dreptului.

Concomitent demersului filosofic, a inceput studierea si cercetarea Dreptului de catre juristii chemati sa contribuie prin consultatiile si raspunsurile lor, la dezvoltarea si aplicarea sa.

S-au remarcat in mod deosebit pe langa Cicero, jurisconsultii romani Gaius, Ulpian, Papinian, Modestin si altii, iar in perioada medievala, glosatorii ca Irnerius, elevii si urmasii sai, care prin studiile lor au contribuit la renasterea Dreptului roman, in numeroase Scoli juridice din Italia, raspandite apoi in alte tari occidentale ca Franta – Scoala franceza reprezentata de Jacques Cujas -, Anglia – Scoala de la Oxford infiintata de Vacarius - , Germania – Eicke von Repkow, s.a.

Dar despre o constituire a stiintei juridice, ca o ramura distincta a stiintelor sociale, avand la randul sau un sistem propriu, cu discipline distincte potrivit multiplelor ramuri de Drept, se poate vorbi doar in Epoca Moderna si Contemporana, in special, in secolele XIX si XX.

Stiintele juridice fac parte din categoria Stiintelor sociale sau umaniste, spre deosebire de Stiintele naturii, care au ca obiect de studiu natura, cum sunt : fizica, biologia, chimia, s.a.

Obiectul stiintelor juridice il constituie studierea Dreptului, a fenomenului juridic in toata complexitatea sa :

§       Dreptul ca ansamblu de norme,

§       Drepturile subiective,

§       Relatiile juridice, si

§       Ordinea de drept din societate,

§       Constiinta juridica, s.a.

Daca fata de Stiintele naturii, stiinta Dreptului se deosebeste prin faptul ca are ca obiect, nu natura, si, deci, ( nu ) descoperirea legilor naturii de existentã si manifestare, ci un aspect al vietii sociale, si anume – Dreptul, apoi in cadrul Stiintelor sociale, stiinta juridica se distinge ( alaturi de Eticã ), ca fiind o stiinta normativa, deoarece fragmentul din realitatea sociala pe care il studiaza, este reprezentat de normele juridice.

Ca orice alte stiinte, si stiinta juridica opereaza cu concepte, definitii, si in mod deosebit formulari de legitati, sub forma de :

§       Teze,

§       Postulate,

§       Principii.

A nu se confunda propozitiile ce formuleaza aceste legitati, care nu sunt altceva decat concluzii stiintifice, aprecieri si judecati de valoare, in urma studierii Dreptului in toate ipostazele existentei sale, cu normele juridice – legi, decrete, etc. -, ca prescriptii, reguli imperative stabilite de puterea publica.

Formularile stiintei juridice, pe care Kelsen le numeste propozitii de Drept – sunt descriptive, nu au in niciun caz caracter imperativ, pot fi adevarate sau gresite, au functia de cunoastere a Dreptului.

Normele juridice ( Dreptul ), in schimb, contin prescriptiuni, sunt imperative, implementeaza autoritatea juridica, reprezentata de organele publice.

Definind obiectul stiintei juridice, in general autorii inteleg sa includa aici, sarcina de a analiza conexiunea Dreptului, cu alte fenomene sociale, de a dezvalui factorii de configurare a Dreptului, si de a formula judecati de valoare asupra fenomenului juridic in societate, atat cat priveste elaborarea Dreptului, cat si aplicarea sa, de a identifica finalitatea Dreptului si valorile sociale aparate si promovate de el.

Evident, toate acestea trebuie sa fie abordate de pe pozitia obiectiva a omului de stiinta, ce urmareste descoperirea adevarului stiintific.

Autorul belgian François Rigaux, arata ca primul obiect al stiintei Dreptului, este de a restaura conexiunile intre normele juridice aplicate de practicieni, si situatiile juridice traite de oameni, de a elucida fenomenele Dreptului, si de a identifica scopurile pe care le serveste.

Sigur, aceste scopuri sunt determinate de alegerea politica – deci este vorba de politica juridica sau legislativa -, in fata carora se opreste functia omului de stiinta*. [ François Rigaux, Introduction à la Science du Droit – Introducere in Stiinta Dreptului, Editions Vie Ouvrière, Bruxelles ]

Eminentul jurist român Mircea Djuvara arata ca Dreptul poate fi o stiinta, iar cunostiintele juridice se prefac si ele in stiinta, atunci cand, avand ca obiect un numar cat mai mare de acte, din cele de care se ocupa Dreptul, le ordoneaza si le leaga dupa caracterele lor esentiale, prin notiuni sau principii juridice universal valabile, intocmai ca si legile naturii* [ Mircea Djuvara, Precis de filozofie juridica, Fascicula I, Tipografia ziarului «  Universul « , Bucuresti, 1941 ].

O opinie aparte, cu privire la stiinta juridica, o are Hans Kelsen – jurist teoretician de origine germana, care a trait si murit in Statele Unite dupa instalarea hitlerismului in Germania.

Creator al “ Teoriei pure a Dreptului “ ( Reine Rechtslahre ), Hans Kelsen sustine ca stiinta Dreptului trebuie sa se limiteze la analiza stricta a ceea ce este Dreptul – in fapt, aspectul formal exterior al normei juridice -, fara sa cerceteze si sa faca aprecieri asupra continutului, ceea ce i-ar imprima un aspect ideologic – teoria pura a dreptului avand un caracter anti-ideologic foarte pronuntat – sau asupra influentelor factorilor exteriori : economici, fiozofici, sociologici, ceea ce ar intra exclusiv in sarcina altor discipline, extra- , sau metajuridice ( filozofie, sociologie ).

http://oliviamarcov.blogspot.com/2011/08/factorii-de-configurare-dreptului.html

 

( extras din Introducere in Teoria Generala a Dreptului, prof.dr.doc. Ioan Ceterchi, lector univ.dr. Ion Craiovan, Colectia Juridica, Ed.All, 1993, 1996, Bucuresti )