Credinta si societatile politizate. Aparitiile Fecioarei Maria in Franta si Belgia din 1932-1933, 1947

Credinta si societatile politizate. Aparitiile Fecioarei Maria in Franta si Belgia din 1932-1933, 1947

In ultimele zile am vazut cateva filme documentare pe Katéo sau ktotv.com, in special despre Aparitiile Maicii Domnului, Fecioarei Maria, in Franta si in Belgia, unor copii.

Toate aceste filme privesc aparitiile Fecioarei Maria din anii 1932 – 1933, 1947.

In schimb, astazi am ales si un film actual despre viata a trei calugarite care traiesc in orasul francez din Alsacia, numit Mulhouse, intr-un cartier destul de mare, de 10.000 de locuitori ( zece mii ) numit la cité des Coteaux.

Iar cele trei calugarite sau surori se numesc Les Petites Soeurs de l’Évangile de Charles de Foucauld, sau “Les petites sœurs des coteaux ».

Desigur, diferenta este foarte mare intre primele filme, acelea despre aparitiile Fecioarei Maria si acesta, ultimul vazut pana in clipa aceasta, despre munca si activitatea celor 3 calugarite intr-un cartier mare, in care traiesc nu mai putin de...80 de nationalitati.

Poate ca as putea incepe cu acest film, ultimul pentru ca, am constatat este bine sa notezi uneori impresiile avute, imediat sau cat mai repede, cat ai proaspat in minte filmul.

Intr-un fel, acest film m-a facut sa zambesc, insa nu este nimic de zambit in viata acestui cartier “Des Coteaux”, din Mulhouse, dimpotriva.

Si totusi, felul in care la ora actuala si in unele orase, cu tendinta de a se generaliza, este privita credinta, este privit Dumnezeu si sunt privite Bisericile, capelele, lacasurile de cult, fara sa vrei te fac totusi sa zambesti.

Dar te si intristeaza. Mai ales te intristeaza.

Desigur insa, trebuie sa retinem ideea principala : nu traim vremuri chiar atat de amuzante.

Daca activitatea celor 3 calugarite, este, cum altfel, ireprosabila si plina de devotament, in schimb, felul in care a evoluat lumea, au evoluat oamenii, populatia, te face sa razi chiar pe alocuri.

Astfel de exemplu, filmul ni le prezinta pe cele 3 surori, care sunt din Belgia, Italia si Portugalia, Joëlle, Bruna si Maria-Emilia.

Surorile sau calugaritele locuiesc impreuna intr-un apartament, pe care insa nu il pot inchiria fiind misionare, ci il au in locatie, “en colocation”, pentru aceasta ele isi pun in comun salariile si pensiile si impart absolut toate cheltuielile apartamentului.

Inainte de a veni in Mulhouse, ele au fost active in Japonia, in Madagascar si intr-un oras din Pirinei.

Cartierul in care ele locuiesc este unul plin de blocuri inalte, de pilda de 17 etaje, denumite turnuri.

Surorile au luat sub contract, si un alt apartament in care, in fiecare zi de miercuri, Sora Bruna aduna mai multi copii pentru catehism.

Tot aceasta sora tine si ore sau clase de religie la un liceu tehnic, privat, “Saint Joseph”, desi de felul ei are o pregatire in contabilitate.

Cartierul “Des Coteaux” a fost construit in anul, in anii 1960, atunci a fost ridicata “la cité des Coteaux”, unde in timp s-au dezvoltat industria textila si automobila.

Intr-un alt apartament este gazduita asociatia « Caritas » si putem vedea un om in varsta cum vine si se plange ca nu ii este platita pensia, asa, pe neasteptate, fara sa fie prevenit si acest lucru nu s-a intamplat o singura data.

Cartierul gazduieste o populatie fragilizata, in dificultate.

De asemenea a fost deschisã si une “Épicerie Sociale », o bacanie sociala.

Dupa cum putem vedea, aparent, barbatii au mult timp liber si se joaca “la pétanque », un joc cu bile ( sau sfere ) de metal, specific francezilor, pe un teren liber.

Femeile sunt si ele stranse, reunite, in alt apartament de catre Sora Joëlle si aici fiecare dintre ele isi aduce si arata competentele sau priceperile, adica tricoteaza, croiesc haine, rochii, cos la masina, in timp ce altele invata sa faca aceasta munca manuala.

O doamna a scris o poezie foarte frumoasa pe care o recita cu voce tare, tuturor celorlalte.

In timp ce femeile si copii au aceste preocupari, Sora Joëlle, pe bicicleta, porneste prin cartier si intalneste doi barbati, doi adulti la varsta activa, unul dintre acestia ii spune cate etaje si cate trepte urca in fiecare zi, si de cate ori de zi, intr-un bloc din acela turn cu peste 10 etaje.

De ce insa ?

Pentru ca, al doilea barbat explicã ca ascensorul nu merge, nu ii poti acorda incredere liftului, intrucat cu o duminica inainte el a ramas in lift blocat o ora intreaga.

Sora Joëlle, o femeie frumoasa care azi are parul alb si este slabuta, micuta, si merge curajoasa pe bicicleta, conduce masina, il intreaba calma : “Ah ! Dumneavoastra erati acela ? Cand am venit eu si v-am scos din lift ?”

Se pare ca Sora Joëlle l-a salvat pe bietul om, dar este amuzant si in acelasi timp te intrigã lipsa de reactie a oamenilor, a vecinilor, acel barbat inalt, solid, plin, a ramas o ora intr-un lift al unui bloc de peste 10 etaje, duminica, cand mai toti vecinii sunt acasa.

Or, in mod ciudat, niciun vecin nu l-a salvat si nu l-a scos din liftul in care a ramas intre etajele 3 si 4.....

Cei doi barbati, inca in vigoare, in putere, ii explicau insa mandri Sorei Joëlle cate trepte urca ei in fiecare zi, la inceput eu am crezut ca vor sa se mentina in forma... si de aceea.... dar, iata, motivul era se pare, altul.

In concluzie, cartierul din Mulhouse este unul in care multi oameni sunt veniti din toate colturile pamantului, nu au locuri de munca, sau daca sunt familii si sunt familii cu copii, nu au de lucru cei doi soti, sau amandoi sotii ( ci doar, eventual unul din ei ).

Chiriile sunt mici, chiar foarte mici si astfel multi isi permit sa inchirieze un apartament intr-un bloc, chiar din ajutorul de handicap sau alta forma de venit, precum pensia, si alte ajutoare.

Din cand in cand, in cartier are loc vreun asasinat, vreun accident in care mor tineri sau / si copii....

In general insa, se pare ca atmosfera este pasnica si oamenii amabili, se saluta, isi vorbesc, ajung sa se cunoasca.

Desigur insa ca toate aceste realizari sunt si rezultatul activitatii celor 3 calugarite.

Trei calugarite la zece mii de oameni !

Albanezi, italieni, turci, arabi, algerieni, magrebieni, negri, oameni din insule, toti acestia se afla in cartierul din Mulhouse.

Cele trei surori pleaca o zi pe saptamana, o jumatate de zi, conduc masina pana la o manastire in Muntii Vosges, si deja aici peisajul se schimba si devine foarte frumos.

Insa cartierul Mulhouse este tipic as spune prin blocurile sale, pentru cartierele franceze.

Ca sa fiu sincera, este – perceptia mea – oribil !

Si ma refer la blocurile numite turnuri.

Adesea, blocurile la francezi se numesc H.L.M. , adica “des habitations à loyer modéré », locuinte cu chirie moderata.

Prin urmare, aceste blocuri arata cam toate la fel, este acelasi stil de constructie.

Cand te gandesti ca pentru a ajunge in Franta iti trebuie inca, - ne mai trebuie ? – o viza Schengen !

In Algeria in anii 1972-1976 am locuit intr-un bloc cu mult mai frumos, incomparabil, dar in spatele blocului nostru se afla la o distanta anumita, un bloc din acesta care seamana cu un H.L.M., insa nu inalt, ci, dimpotriva, lung, lung, si cu numai vreo 4 etaje.

Chiar si la Enghien les bains unde am stat 2 luni in 1991, cartierul in care am locuit era unul pretentios, foarte scump, destul de nou, si apartamentul in care locuia gazda mea era infrumusetat de mobilele cochete si frumoase, clasice, franceze, insa apartamentul in sine era mic, stramt si cu peretii subtiri, si nu era deloc frumos.

Totusi era socotit un lux si costase presupun, pe masura.

Era acela un cartier de proprietari.

Iar Epinay-sur-Seine de unde se mutase gazda mea, ei bine, acolo insusi oraselul era foarte murdar, cu hartii care zburau pe jos, cu strazi nematurate.

Enghien-les-bains era un orasel cochet si extrem de curat, cat priveste peisajul.

Cel mai tare insa m-a uimit cand am vazut in filmul acesta despre Viata celor 3 surori in cartierul din Mulhouse, faptul ca se simplifica la maxim ceea ce este, ar trebui sa fie o capela, o biserica.

Astfel, in film vedem Capela Saint Luc ( St. Luc ), aparent nimic nu lasa sa banuiesti ca inauntru este o capela, dar scrie pe unul din peretii exteriori.

In interior, nu erau icoane si nici statui, erau scaune din plastic, multe, si in fata era un altar.

O sala mare si cam atat.

Copiii au fost adusi intr-o buna zi la botez, erau destul de mari de acuma, un baietel se intindea si casca, caci se plictisise pana sa inceapa ceremonia.

Apoi, preotul a luat apa dintr-un vas din sticla transparenta plin cu apa, si a stropit copiii pe crestet si apoi ei au fost stersi de apa pe fata si pe cap.

Mi-a placut ce a spus in film Sora Bruna, fata de faptul ca surorile au facut un vot de saracie, ca ea ar spune ca ele nu traiesc in saracie, si asa si este, are dreptate, ci o viata simpla.

Intr-adevar, o viata curata si simpla poate fi foarte frumoasa si nu este o viata saraca.

In schimb, apartamentele in acel cartier sunt urate.

Nu trebuie sa ai cine stie ce apartament, pentru ca dintr-un interior simplu, poti face ceva foarte frumos si placut, poti amenaja o ambianta placuta, frumoasa, dar in cazul acestor H.L.M.-uri ele sunt oribile pentru toata lumea.

Aceste blocuri sunt urate din conceptie, din fabricatie.

Si prin urmare, ma intreb de ce oamenii confunda simplitatea, cu uratenia ?

A fi simplu nu inseamna deloc a fi urat, sau ca trebuie sa fie urat.

Astfel, daca arhitectul, constructorul intentioneaza, isi spune : “sa ridicam niste blocuri pentru oamenii cu venituri mici !”, nu inseamna ca de aici rezulta necesitatea, obligatia, de a ridica blocuri urate.

H.L.M.-urile sunt blocuri in care locuiesc multi locuitori ai Frantei, cam din toate paturile sociale, in masura in care mai putem vorbi despre paturi sociale astazi.

Sunt blocuri simple.

OK.

Asta nu inseamna sa le concepi daca esti arhitect, si hidoase, pocite.

Totusi, nu e corect sa spui nici “saracie”, pentru ca a fi sarac inseamna sa nu ai nimic, sa fii lipsit de toate cele, inseamna pe scurt : a nu avea.

La fel de bine, la polul opus, in Romania, pe internet mai mult, am vazut fotografia unor constructii noi, unor vile, vilisoare fara niciun stil, urate, simple, care par si friguroase, dar am impresia ca multi si-ar dori o astfel de constructie, si care e si prea mare in fond si nu are sens sa pastrezi un spatiu liber, pe care chiar nu il folosesti.

Si acestea la noi in Romania sunt constructii de data recenta, deci, cred ca sunt considerate oarecum de lux.

Ceea ce ma intriga.

Ei bine, mai departe, locuitorii cartierului acestuia “des Coteaux” au pornit la drum : pe Drumul Crucii, sa parcurga distanta intre si pana la statiile pe care candva, demult le-a parcurs Isus Cristos cu Crucea in spate, aceeasi Cruce sub care El a cazut.

Dar, cum se face azi Drumul Crucii ?

Probabil ca generatia imediat urmatoare va avea o cu totul alta viziune si semnificatie despre Drumul Crucii.

Mai intai, surorile au contactat oamenii, si, desi acest drum are loc anual, deci e un obicei, au cautat oameni care sa se ofere voluntar, sa conduca masina.

Oamenii pleaca in masina, pana la o distanta anume, de unde pornesc pe jos, cu Crucea in fata, purtata de o doamna in cazul nostru si se opresc la diferitele statii pe acest drum facut de Isus Mantuitorul nostru.

Sub statii, oamenii canta si cate unul mesteca guma, atmosfera era plina de incantare si pe chipurile oamenilor citesti mai mult bunavointa, un soi de politete, si mai ales bucuria de a fi impreuna la un loc, ei, mai multi oameni.

In rest insa, nimeni nu pare sa fie patruns de drumul lui Isus cu Crucea grea in spate, si aceasta la modul cel mai serios.

Surorile le explica, probabil ca au mai explicat si in anii trecuti ce inseamna si ce reprezinta drumul Crucii.

Dupa acest drum uimitor, tinerii vazandu-l, ar putea gandi si date fiind realitatile vremurilor noastre, ca Isus a plecat la plimbare cu o Cruce in spate, pentru ca asa a vrut el, sau poate pentru ca, in fond, rastignindu-se nu a facut altceva decat sa aleaga eutanasierea.

Cam in acelasi mod cu acel atlet belgian care recent s-a eutanasiat putem spune, si inainte de aceasta savura o cupa cu sampanie, intr-o atmosfera placuta !

Prin urmare, nu m-ar mira dupa acest film daca Drumul Crucii ar fi reconsiderat : iata, Isus pleaca cu masina pana la un loc de unde coboara din masina si isi ia crucea, pe drum se opreste, oamenii in jurul sau il acompaniaza si canta, se leagana, isi pun flori la ureche si mesteca guma....

Atmosfera este conviviala, placuta, degajata, plina de bunavointa si intelegere.

Drumul Crucii e un soi de hobby...

Daca asa a vrut Isus ?... Noi ce putem face ? par oamenii binevoitori sa se intrebe.

Golgota anilor 2012.

Sau Golgota de la Mulhouse.

Trei calugarite si zece mii de oameni, mai mult, 3 calugarite si 80 de nationalitati.

Si acuma, atmosfera aceasta descrisa imediat mai sus era cu totul alta, printre oameni, prin anii 1932, 1933, 1947.

Atunci, in Franta, in insula Bouchard de pe raul Vienne din Franta, si in Belgia, la Banneux si la Beauraing, Fecioara Maria s-a aratat unor copii.

Toate aceste 3 documentare care ne vorbesc despre La Vierge au Cœur d’Or ( Fecioara Maria cu Inima de Aur ), despre Notre-Dame de la Prière ( Fecioara Maria a Rugaciunii ), despre La Vierge des pauvres, de Banneux ( Fecioara Maria a Saracilor, din Banneux ) sunt foarte frumoase si merita vazute si revazute.

Filmul “Notre Dame de Beauraing au Coeur D’Or” chiar l-am vazut de 2 ori.

Prima data, pe ecranul unui monitor care nu putea regla contrastul, luminozitatea, astfel incat nu am vazut mai nimic pe ecran si asa a fost tot filmul.

In plus, prima data, filmul fiind belgian, accentul mi s-a parut dur, dur, si pentru ca nici nu aveam imaginea luminoasa pe ecran, aproape ca nu am putut fi atenta, in plus accentul dur si felul cum era vorbita limba franceza m-au iritat putin, asta, ca sa fiu sincera.

Belgienii mi se par mai asezati, mai putin idealisti, mai « cuminti » de felul lor decat francezii care sunt firi energice dar si agitate, asa sunt ei in general, insa cu siguranta ca accentul este diferit si limba franceza vorbita de belgieni are si unele diferente chiar la nivelul vocabularului.

Astfel de exemplu, numeralul cardinal, adjectivul numeral cardinal, daca francezii spun la saptezeci ( 70 ) soixante-dix, in schimb belgienii spun la saptezeci ( 70 ) septante.

Apoi mi s-a parut ca, pe alocuri sunt deosebiri de pronuntie.

Insa cel mai tare m-a impresionat ce s-a intamplat cu tinerii copii care au vazut-o pe Fecioara Maria intre 29 noiembrie 1932 si 3 ianuarie 1933 la Beauraing in Belgia, de 33 de ori.

Acesti copii erau 3 frati si 2 copii din vecini, cu totul 5 copii, intre care un singur baiat.

In rest erau fete.

Primul care a zarit-o pe Fecioara Maria a fost micul Albert.

El le-a spus surorilor si prietenelor sale, insa, de obicei, se pare ca Albert inventa, tesea povesti, vroia sa impresioneze, si fetele erau cam enervate de “stilul” lui, asa incat nu l-au crezut.

Totusi cand ele s-au intors, au ingenuncheat, pentru ca Fecioara Maria se afla, in spatiu cum a spus Gilberte Degeimbre, cea care in film ne povesteste si singura care mai traieste astazi, deasupra unui pod.

Albert a spus ca a vazut-o pe pod, dar in fapt, Ea statea suspendata la o inaltime anume, si nu chiar pe pod.

Copiii au ingenuncheat in aceeasi clipa, pe dale, ni se atrage atentia ca sunt si astazi aceleasi dale, exact acelea din 1932 – 1933 ( neschimbate ! ), si au cazut in genunchi, dovada ca si-au rupt chiar ciorapeii.

Dar, cel mai mult mi-a placut atitudinea si emotia, trairea puternica a lui Gilberte Degeimbre.

Gilberte era ca si ceilalti, un copil pe atunci, insa atunci cand Fecioara Maria s-a aratat, copiii i-au vorbit si au rugat-o sa faca miracole, pentru ca ei sa fie crezuti cand vor povesti si altora.

In schimb, singura, Gilberte, o privea pierduta, si tacea, tacea si privea si asculta.

Din film aflam ca Gilberte s-a casatorit, a devenit sotie, apoi mama si este bunica.

Totusi, ea nu a incetat sa o astepte pe Fecioara Maria, si cum a spus cineva in film, de 80 de ani inca o mai asteapta.

De 3 ori pe saptamana, Gilberte intreaba o prietena si calugarita de ce nu vine Dumnezeu sa o ia, de ce mai sta pe pamant, si in fiecare zi priveste podul pe care a aparut Fecioara Maria cu Inima de Aur, si spune : “Si cand te gandesti ca a aparut aici ! Cand te gandesti ca a fost aici !”

Calugarita ii raspunde cu dragoste si ii explica lui Gilberte ca noi, ceilalti oameni, oamenii din comunitate avem /au nevoie de ea, pentru cei din ziua de azi, Gilberte este o icoana vie, ea careia i s-a aratat Fecioara Maria !

Desigur, azi se fac pelerinaje la Beauraing si oamenii sosesc de peste tot.

Gilberte Degeimbre m-a impresionat, pot spune ca asa este, ma asteptam, - cand ea a spus ca in momentul aparitiei Fecioarei Maria “[noi] ( noi, copiii ) Eram fericiti, fericiti, fericiti !” – si vocea ei, tonul vocii accentueaza si in acelasi timp pastreaza in inima ei aceasta fericire pe care atunci au simtit-o cu totii si pe care Gilberte niciodata nu a uitat-o si o simte si astazi.

De asemenea, Gilberte ne spune ca, atunci cand Fecioara Maria disparea, pleca, i se parea ca totul in jurul ei este un put, o fantana neagra [ adanca ], si totul era trist, “eram nefericita”.

Dar, ceea ce socheaza este faptul ca acesti copii nu au fost deloc crezuti de adulti cand au povestit ce li s-a intamplat !

Adultii i-au intampinat cu neincredere si din toate partile : parintii, familia, invatatoarea la scoala si toti ceilalti din micul sat care era pe atunci Beauraing.

Caci Beauraing in anul 1933 era un satuc, un sat foarte rural ni se spune, “une bourgade très rurale”.

Ce a urmat ?

Copiii au fost supusi unor interogatorii, zi de zi, micul Albert sculat chiar noaptea cand se afla intr-un oras vecin, pentru a nu-si pregati raspunsurile sau versiunea sa despre Aparitiile Fecioarei Maria cu Inima de Aur.

Cu adevarat, acesti copii au fost incredibil de traumatizati.

La ultimul control medical, caci au avut loc mai multe controale, au fost prezenti peste 100 de doctori, iar Gilberte ne spune cum a fost urcata pe o masa, si toti se uitau la ea.

Copiii au fost, de asemenea, despartiti unul de altul, astfel ca nici macar nu puteau sa isi repete unul altuia : “Cat de frumoasa era !”

Si modul in care au fost controlati este bizar si primitiv : li s-a trecut copiilor o flacara peste maini mi se pare, filmul nu a insistat cu descrierea “analizei” doctorilor.

Atitudinea adultilor uimeste cu adevarat, pe buna dreptate.

Intr-o seara, pe la ora 2:00 noaptea, in sfarsit, toata lumea din casa se dusese la culcare, iar Gilberte s-a dus la mama ei sa o sarute si sa ii spuna noapte buna.

Insa mama ei a respins-o brutal si i-a spus sa plece, caci ea nu saruta o mincinoasa !

Apoi, mama i-a spus ca ea impreuna cu ceilalti copii, se duc sa spuna minciuni bietilor oameni din sat !

“Ii mintiti pe bietii oameni”, “va duceti sa spuneti minciuni saracilor oameni !”

Si aici, totusi, desi stim ca adultii intelegeau sa faca educatie copiilor, totusi nu ne putem, eu nu imi pot explica atitudinea lor.

Mai intai, ca adultii sunt adulti, sunt cei mari, si nu invers, nu copiii.

Adultii pareau ca isi pierd controlul in fata povestirii nevinovate si frumoase a copiilor.

Admitand ca totusi, in cel mai rau caz, copiii ar fi inventat aparitia Fecioarei Maria, sunt sigura ca Fecioara Maria sau Dumnezeu le-ar fi dat de veste preotilor si oamenilor despre faptul ca ceea ce acesti copii spun, nu este adevarat, ci numai produsul imaginatiei lor.

Chiar si asa, ce era atat de rau ?

Copiii doar spuneau o poveste foarte frumoasa !

Gilberte a povestit in film ca in acele momente, acei oameni mari, oamenii satului i s-au parut marginiti, niste biete animalute.

Si chiar asa s-au comportat ei cu copiii.

Inainte sa isi ia ramas bun de la copii, Fecioara Maria le-a spus ca fiecaruia dintre ei ii va spune un secret, deci ceva personal, un mesaj personal.

Toate fetitele erau “pensionare” adica eleve ale scolii din Beauraing, care se numea “Notre-Dame du Sacré-Cœur”, in aceasta institutie sau asezamant erau in fapt si gradinita, si scoala primara si se faceau si cursuri menajere ( de menaj ).

In total, erau 35 de eleve pensionare.

Fecioara Maria din Beauraing le-a spus copiilor ca ea este “La Vierge Immaculée”, Fecioara Imaculata, Neprihanita, “La Reine des Cieux”, adica Regina Cerului [ Cerurilor ], “La Mère de Dieu”, Maica Domnului.

Si, intr-adevar i-a invitat pe copii in ziua de 8 decembrie 1932 sa vina sa o vada, cand este sarbatoarea Imaculatei Conceptii sau Neprihanitei Zamisliri.

O singura data, ea nu i-a aparut lui Fernande, care era cred cea mai mare dintre copii.

De cate ori aparea, Fecioara Maria avea mainile unite in rugaciune, iar cand urma sa plece, sa dispara, ea isi despartea, distanta mainile una de alta.

Copiii au observat repede, si data viitoare cand au vazut-o ca incepe sa isi desparta mainile, au inceput grabiti sa recite : “Je vous salue Marie”, adica “Bucura-te, Maria...”, si in acelasi moment, Fecioara Maria si-a unit din nou mainile si a continuat sa ramana cu copiii !

Toate acestea ni le povesteste Gilberte Degeimbre, care poarta multa tristete si amaraciune in sufletul ei.

Gilberte ne spune ca Fecioara Maria era stralucitoare, alba si frumoasa !

Fecioara Maria i-a indemnat pe copii sa se roage, sa se roage mult, sa se roage tot timpul ( neincetat ).

Atunci cand Fecioara Maria “iti” vorbeste, este clar ca trebuie sa fii foarte atent.

Pentru ca iata, Fecioara Maria a spus in aparitiile ei si ca Ea ii va converti pe pacatosi.

I-a spus aceasta mai ales, se pare, unei alte fetite care si ea avea prenumele Gilberte, dar numele de familie Voisin.

Caci trei copii erau fratii Voisin, intre care Gilberte, si doua fetite erau doua vecine cu care fratii Voisin se jucau, printre care Gilberte Degeimbre, povestitoarea noastra din film.

Ei bine, Gilberte Voisin a decedat in anul 2003, secerata, spulberata de o masina sub un pod aflat la 200 de metri de podul deasupra caruia in 1932 – 1933 s-a aratat copiilor acestora, Fecioara Maria cu Inima de Aur.

Caci Fecioara le-a aratat copiilor atunci Inima ei de Aur.

Sotul lui Gilberte Voisin a decedat si el, se numea ... Pierret ( ? ) ( imaginea ne arata piatra funerara din cimitir ), si a murit accidental intr-o misiunea comandata, de jandarmi.

A doua oara cand s-a aratat copiilor la Beauraing, Fecioara Maria a aparut intr-un tufis, arbust de ilex, “dans un buisson de houx”.

A treia oara, Fecioara Maria a aparut sub un mãces, adica « sous l’aubépine ».

De asemenea, Fecioara Maria s-a aratat si in ziua Sfantului Ioan Evanghelistul, iar pe 17 decembrie 1932 Fecioara si-a exprimat dorinta de a se construi o capela votiva, care a fost ulterior ridicata, si in care astazi, in fiecare zi intre orele 2 si 5 dupa-amiaza se face L’Adoration, Adoratia.

Fecioara Maria a aparut ultima oara intr-un bulgare de foc, luminos, si pe care l-a vazut toata lumea.

Seria aparitiilor Fecioarei Maria cu Inima de Aur s-a incheiat in 3 ianuarie 1933.

Belgienii explica ca Fecioara Maria a aparut intr-o epoca in care Hitler urca la putere si este firesc sa fi ales Belgia care se aflã la granita cu Germania.

Gilberte Degeimbre a descris-o pe Fecioara Maria ca fiind o persoana “brillant”, “brillante”, o persoana stralucitoare, “brillante comme les étoiles”, stralucitoare ca stelele, in alb.

In acelasi mod, Mariette Beco, o fetita baietoasa si buna, care isi ajuta mama, “un garçon manqué”, si careia i s-a aratat in Belgia, la Banneux, deci in alta localitate, Fecioara Maria, a ramas intreaga viata sub impresia puternica a aparitiei si prezentei Fecioarei Maria.

Mariette Beco a decedat la 2 decembrie 2011.

La Banneux, Fecioara Maria a spus despre ea insasi ca este “La Vierge des Pauvres”, Fecioara celor Saraci si s-a aratat intre 15 ianuarie 1933 si 2 martie 1933.

Intamplator am deschis pagina internet a televiziunii catolice si am vazut acest film chiar in ziua de 15 ianuarie 2014.

Banneux in anul 1933 avea numai vreo 350 de locuitori foarte saraci, astfel ca oamenii primisera ingaduinta sa culeaga lemne din padure ( gratuit ).

Intrucat Fecioara Maria s-a aratat la ora 19h00, ulterior in fiecare zi la orele 7:00 seara locuitorii din Banneux au rostit si rostesc rugaciunea Rozariului.

Fecioara Maria avea la piciorul sau drept un trandafir din aur si purta o centura albastra, Fecioara a privit-o pe Mariette, iar cei care cunosc si au invatat, analizat aparitiile Fecioarei Maria, au facut remarca ca, la Lourdes Fecioara cand s-a aratat privea in sus, in schimb, la Banneux Fecioara Maria priveste despre oameni, spre cei saraci.

Fecioara Maria a indemnat copiii sa se roage mult si a spus ca a venit sa aline suferinta.

De asemenea, Fecioara i-a descoperit un izvor cu apa lui Mariette, si a indemnat-o sa isi scufunde mainile in apa izvorului.

Mariette a intrebat-o pe Fecioara Maria, asa cum o invatase tatal ei : “Belle Dame, que désirez-vous ?”, “Frumoasa Doamna, ce doriti ? “, iar Fecioara Maria i-a raspuns ca doreste sa fie construita o mica capela.

Mai intai insa, Mariette a intrebat-o : “Belle Dame, qui êtes-vous ?”, “Frumoasa Doamna, cine sunteti ?”, iar Fecioara i-a raspuns : “Je suis la Vierge des Pauvres”, “Sunt Fecioara Saracilor”.

Apoi, Fecioara Maria a explicat ca izvorul cu apa este pentru cei bolnavi si pentru toata natiunile.

De asemenea, Fecioara a spus : “Croyez-en moi, je croirai en vous !”, « Credeti in mine, voi crede in voi ! ».

In vara 1942, Fecioara Maria din Banneux i-a aparut unui rabin si i-a spus – ceea ce a si facut – ca il va salva, atat pe el, dar ii va salva si familia, sotia si pe cei doi fii ai lor : era in 29 august 1942, iar rabinul s-a speriat cand a vazut-o pe Fecioara Maria.

Mariette se imprietenise cu o calugarita, cu Sora Lutgarde [ nu stiu exact cum se ortografiaza numele surorii acesteia ], o infirmiera care fusese iradiata cu radium radioactiv.

Fecioara Maria din Banneux a vindecat-o insa, desi Sora ajunsese sa cantareasca doar 35 de kilograme.

In acelasi mod, la Banneux unde a fost ridicat un sanctuar ca si la Beauraing de altfel, tatal unui elev care de 3 luni nu mai mergea la scoala, fiindca se imbolnavise de leucemie, s-a rugat, a dat o slujba pentru fiul sau, iar vreo 2 luni mai tarziu, Gauthier s-a vindecat.

Se pare ca Mariette a ramas intr-adevar, toata viata sub impresia puternica a prezentei Fecioarei Maria, ea se ruga noaptea, era o fire deosebit de sincera, nu spunea decat ceea ce gandea si o facea cu toata sinceritatea, si mai mult, Mariette nu prea dormea noptile, stand in pat sau pe marginea patului si rugandu-se, sau cu rozariul in mana.

Toti cei care au vazut-o pe Fecioara Maria au ramas fermecati si au retinut frumusetea ei, copiii au retinut ca era frumoasa si au ramas gandindu-se la Fecioara toata viata lor.

Mai mult, ei s-au rugat mult, neincetat, asa cum Fecioara i-a indemnat, dar nu numai ei, ci si locuitorii satului, satelor unde Fecioara a aparut, negresit au inceput sa se roage si nu au incetat sa se roage din acel ceas, zi de zi, dar zi de zi, cu multa constiinciozitate, cu credinta, cu evlavie.

In anul 1960 a fost construita Capela Sfantului ( Arhanghel ) Mihail, la Chapelle Saint Michel, la cererea expresa a cancelarului Konrad Adenauer.

De asemenea a fost infiintata Uniunea Internationala de Rugaciune, care are membri.

La Banneux lucreaza vreo 30 de persoane remunerate si vreo 200 de benevoli.

Ultima oara cand i-a aparut lui Mariette, Fecioara Maria i-a spus ceva foarte trist, anume “Adieu”, “Adio”.

Ea a izbucnit in lacrimi.

Si la Beauraing, pelerinajele sunt neintrerupte, astfel masinile vin si la orele 10, 11 noaptea oamenii trec, nu au nevoie sa coboare din masina, si aprind candele, lumanari.

Cat despre Banneux, acesta a devenit un loc public a fost infiinta un Secretariat International si locul este pentru toata natiunile, mai multe drapele flutura, iar printre cei care obisnuiesc sa vina se numara : românii din România, armenii, vietnamezii care vin luna mai de obicei.

O Cruce româneasca ortodoxa este construita la Banneux si de asemenea o capela ortodoxa, avand fresce, picturi pe zidurile exterioare si o icoana ortodoxa pictata a Fecioarei Maria a Saracilor din Banneux, in interiorul capelei.

La Beauraing a sosit printre pelerini o data un bruxellez, un locuitor din Bruxelles care era necredincios, si a sosit mai mult din curiozitate, insa el suferea de o afectiune a inimii.

Fecioara Maria cu Inima de Aur i-a dat doua haruri sau “grâces” si anume : ( 1 ) l-a vindecat de afectiunea inimii, si ( 2 ) a primit darul convertirii.

In Capela Votiva dorita de Fecioara Maria la 17 decembrie 1932, exista un culoar al confesiunilor, “le couloir des confessions”, si aici se aflã un caiet cu intentii de rugaciune, sau cereri de rugaciune, “Le Cahier des Intentions ou désirs”, caietul cu intentii sau dorinte de rugaciune este oferit uneori direct Fecioarei Maria.

In aceasta capela se savarsesc Adoratia, Euharistia.

Cat despre vindecari prin puterea rugaciunii, si pentru ca mai sus am amintit cazul unei Surori iradiate cu radium radioactiv si vindecate de Fecioara Maria din Banneux :

Ieri, pe 18 ianuarie 2014 adica, la Radio Espérance ( radio-esperance.net ) am prins o parte dintr-o emisiune care se intitula “Sainte Faustine et Vilnius”, fiind vorba aici despre Sfanta Faustina Kowalska si despre Tabloul lui Isus “Jésus Miséricordieux”, pictat de un pictor pe numele sau Kazimirsky la indicatiile Sfintei Faustina careia i se aratase Isus Cristos cel Milostiv.

Se intampla in anul 1934.

Sfanta Faustina Kowalska s-a nascut in Polonia, iar pictorul se pare ca era din Vilnius.

Nu am prins emisiunea de la bun inceput, dar s-a vorbit despre orasul Vilnius, despre ce obiective turistice se gasesc in acest oras si a fost mentionat Muzeul K.G.B.-ului, care in trecut a fost o inchisoare a KGB-ului.

In acest moment a fost relatat cazul unei femei care pe vremea comunismului din URSS a fost considerata periculoasa – cum altfel ? pentru comunism toata lumea era periculoasa chiar si Dumnezeu ! – si a fost inchisa si izolata timp de 8 luni de zile.

Celula in care a fost dusa la izolare aceasta femeie care vorbea limba franceza si limba poloneza, avea peretii construiti din placi radioactive !

Timp de 8 luni de zile, femeia a fost izolata intre patru pereti radioactivi !

Dar femeia a iesit din inchisoare, s-a rugat lui Dumnezeu, a fost plecata mi se pare chiar la Compostelle, in Franta, daca am inteles bine, acolo insa are loc si exista un pelerinaj Saint Jacques de Compostelle.

In cele din urma, femeia a fost vindecata de Ioan Paul al II- lea.

Ea a primit indemnul : “Vino sa te imbratisez !”, “Viens que je t’embrasse !”, iar in momentul imbratisarii, femeia a simtit o caldura puternica si in acelasi moment a fost vindecata.

In anul 2014 se sarbatoresc 80 de ani – 1934 – 2014 – de la pictarea tabloului lui Isus, acela sub care scrie : “Isuse, ma incred in tine !”, de catre pictorul Kazimirsky, la indicatiile Sorei, Sfintei Faustina Kowalska.

Si cred ca ma voi opri cu povestirile despre documentarele frumoase pe care le realizeaza televiziunea catolica, Katéo.