Jucãriile lui Eduard Dorneanu. Aquilino, clown-ul fratelui meu din copilarie.

Jucãriile lui Eduard Dorneanu. Aquilino, clown-ul fratelui meu din copilarie.

In fiecare zi, Eduard Dorneanu, un prieten de pe facebook care scrie foarte frumos – a si publicat de altfel – imi trimite statusul sãu, l-as putea numi gandul zilei, starea de spirit a zilei, un status aratã ce doreste, ce simte, ce crede, sau ce a facut o persoana, ce s-a mai intamplat, sau ce a impresionat, revoltat, o persoana,...

Sentimente, ganduri, dorinte, vise, fapte, noutati, toate sunt adesea rezumate in 2, 3 randuri pe care le denumim „status” si pe care unii dintre noi, le publicã(m) atunci cand intrãm pe Facebook.

Status-urile au si rolul de a ne aduce vesti, de a ne spune ce mai face un prieten sau altul de pe facebook.

Atunci cand te afli pe facebook, trebuie sa fii pe fazã cum se spune.

In ce sens ?

Ei bine, prietenii iti trimit postari, ganduri, informatii, stirile zilei, citate motivationale, status-uri, flori, peisaje frumoase, inimioare, ganduri bune, rugaciuni, dar, pentru a le gasi este necesar sa te afli in momentul acela pe Facebook.

Intrucat postarile curg, sunt in flux continuu si intotdeauna apare ceva nou, o postare noua, iar usor, usor, sau chiar mai rapid, postarile pot spun – in cazul paginii mele de FB – se pierd, intrucat eu nu pot vedea bine pagina care este mai mult blocata, incetinita, intepenita, si pentru a gasi ceea ce prietenii doresc sa imi arate si sa impartaseasca cu mine, trebuie sa desfasor pagina de facebook, care insa se blocheaza curand.

Asa incat, trebuie sa inchid, apoi sa redeschid pagina de Facebook, pentru a o lua de la capat in incercarea de a vedea ceva pe acelasi facebook.

In acest rastimp, sau in pauzele, in orele in care nu mã aflu pe FB, multe postari se pierd, ele sunt postate, dar se “duc” pe pagina in jos, tot mai jos, pana cand eu nu mai pot ajunge la ele.

Asa fiind, din nefericire, pierd multe postari frumoase pe care colegii, prietenii mi le aratã.

Si ei petrec un timp pentru a mi le posta si trimite, si este pãcat cand nu le pot vedea si gãsi.

Imi place sa le citesc, si, da, intr-adevar, mai ales pe acelea ale unor prieteni pe care i-am vazut sensibili, sau care iubesc literatura, poezia, proza, care intotdeauna scriu ceva dragut, frumos, placut, pe facebook.

De aceea, pentru a va arãta cateva status-uri frumoase ale lui Eduard Dorneanu, dupa ce le-am citit pe pagina mea, a trebuit sa intru pe pagina lui de FB, de unde le-am extras cel mai usor.

Le puteti citi mai jos.

Dar, pana atunci sa va spun ca Eduard Dorneanu este scriitor si ii place mult sa scrie despre oameni, despre viata, ii place natura si o descrie cu bucurie.

Din cate am putut eu remarca, ii place si visarea cu ochii deschisi, are sensibilitate, iubeste poezia, dar si proza.

Eduard are sau avea un motan, pe care l-a “botezat” Nero si care de cel putin 5, 6 zile a disparut si nu mai apare.

Astazi insa, Eduard a publicat un status in care ne vorbeste despre jucariile sale din anii copilariei, am putut constata citind care au fost jucariile care i-au incantat primii ani de viata, ca si eu am avut un elefant gri, un ratoi, chiar mai multi ratoi, apoi am avut un caine Pluto, in schimb eu nu am avut un clown.

Cand era mic, fratele meu Silviu a fost cel care a primit un clown frumos, insa eu nu am avut clown si la inceput nu mi-a placut prea mult – desi era o jucarie foarte frumos confectionata, frumoasa ! – ideea unei jucarii clown.

Cred ca in general nu mi-a placut ideea sau calitatea, insusirea de clown, care mi s-a parut trista.

Si la Circ, clown-ul mi se parea trist.

Mi se parea trist ca cineva sa fie clown, sa rada de el insusi, sau si de altii, dupa caz.

Cu timpul insa am admirat si iubit clown-ul cel frumos, care ii placea insa mult fratiorului meu cand era el micut.

Silviu “botezase” clown-ul, Aquilino, de la Arlequino, cuvant pe care nu il putea inca rosti intocmai.

Iar Aquilino al fratelui meu era un cadou de la matusile, surorile bunicului meu Alexei Marcov, pe care matusile Zina sau Jenia il adusesera de la Chisinau, pe vremea cand acest oras era inclus in URSS, caci asa a fost.

Tot matusile au fost acelea care mi-au adus vreo 2 papusi micute, insa foarte frumoase, si au mai adus si o jucarie-bufnita pentru fratele meu.

Insa lui Silviu ii era cumplit de frica cand vedea bufnita.

Am intentionat sa il vindec de frica aceasta, dar a fost imposibil.

Cand vedea bufnita, fratele meu plangea puternic si era evident, nu se putea obisnui cu ideea acestei bufnite, desi o luam cu mine si i-o aratam, adica eu fiind prezenta, langa el.

Sigur, ca am fost nevoita sa renunt.

Bufnita a ramas foarte multi ani, asezata cu grija in sifonier, ascunsa bine printre rufele de pe raftul sifonierului, pentru ca nu cumva sa apara, sa fie vizibila si sa se sperie Silviu.

(Pentru ca, trebuie sa stiti, ma amuza intotdeauna cand imi amintesc, odata, mama ne-a cumparat niste pachete cu 5 lame/pachet, de guma de mestecat, de la ea, de la Institutul de Proiectari “Vulcan” din strada Sebastian unde lucra, cineva fusese plecat in tari straine si adusese de acolo guma de mestecat.

Mama a cumparat atunci foarte multe pachete si acasa le-a impartit intre fratele meu si mine.

Eu am luat partea mea, pachetele si le-am asezat pe un raft in sifonierul meu, un raft mai jos ce-i drept, dar cine s-ar fi gandit ?

Intr-o buna zi, curand, fratele meu – eu eram aceea care stateam cu el ziua si aveam grija de el, si o perioada a mai venit si matusa noastra, Ana, sau tanti Anicuta, sora bunicii mele materne, pentru ca eu plecam la scoala – incepuse sa tot faca baloane de guma si avea obrajorii umflati, tot mai umflati, mai umflati...

Stiam ca a primit si el guma de mestecat de la mama, si totusi...

Ce facea fratiorul meu ?

Incepuse sa adune tot mai multe gume de mestecat, nu le arunca, le aduna una dupa alta, in guritã, pana cand abia mai mesteca toata guma aceea.

Dar, nu a fost totul.

Incepuse sa faca drumuri intre camerele apartamentului, foarte des.

Mama, sau poate eu insami, - dar mama isi aminteste incidentul - l-a(m) intrebat ce face, si de ce tot mesteca asa multa guma de mestecat, deodata, in gurita lui ?

Silviu a raspuns cã are guma.

Ok, asta stiam.

Dar apoi am descoperit cã pachetele lui cu guma ramaseserã neatinse !

Asa incat l-am intrebat : “Silviu, de unde ai tu toata gumita asta ?”

Silviu ne-a raspuns, spre deliciul mamei si al meu : “Am cumpat eu !”, adica el vroia sa ne spuna : “Am cumpãrat eu !”

Era un copil prea mic, mult prea mic pentru a putea merge la cumparaturi.

Asa incat l-am intrebat din nou : “Silviu, te rog, ia aratã-ne tu de unde ai cumpat [ cumparat ] gumã ?“

Si Silviu ne-a condus desigur, unde altundeva, decat la raftul din sifonierul meu, unde pachetele cu guma de mestecat se imputinaserã dramatic !

Mie, dimpotriva, imi placea bufnita pentru ca, dar sa vedeti, sa incerc sa descriu cum era bufnita ...

Mi se parea si comica, asa, cu mutrita pe care o avea...

Tacuta, posacã, insa neutrã, parca posomoreala ei era binevoitoare si ne privea in tacere, dar cu bunavointa si simpatie...

Eu asa vedeam bufnita.

In ce ma privea pe mine, eu chiar am privit bufnita cu dorinta de a fi avut-o in chip de gentutã, mi se parea o geantã pentru copii foarte originala si nostima, si imi parea rau ca deja crescusem prea mare pentru a o mai putea folosi cu rolul acesta de geanta...

Cu alte cuvinte mi-am spus : “Ce mult imi place, as fi vrut-o geantã, dar acum, la varsta asta nu o mai pot arãta prietenelor mele, acum nu mai purtãm gentute de copii !”

De asemenea, trebuie sa o spun din nou, fratele meu s-a nascut in iunie 1977, iar eu in noiembrie 1968.

Cu toate acestea, cand eram mica, impreuna cu fetitele de seama mea din bloc, din blocurile vecine, - eram si colege la aceeasi scoala generala nr. 169 – vara, in lungile vacante de vara, frumoase vacante, fara griji, cu ganduri atat de pure si copilaresti si intotdeauna bune, adica lipsite de suparare, chiar si ceea ce ma supãra acasa, unde pãrintii mei nu se intelegeau prea bine unul cu altul, afarã, la joacã, uitam complet, - in acele lungi vacante de varã, si pana destul de tarziu de-a lungul anilor, noi ne jucam cu papusile.

Da, afarã sau uneori in bloc pe scarã, aveam pãpusi, hainute pentru pãpusi, patul pãpusii si orice ar fi putut imbraca, pieptãna, aranja, îngriji papusa.

Jocul cu papusile ne capta intregul interes si aveam toata bunavointa pentru el.

Eram incantate, fericite, mandre de papusile noastre !

Asezam pãturi pe jos, pe iarba de langa bloc si acolo instalam si papusile noastre.

Dar, sa revin la bufnita cu pricina ...

Bufnita era o jucarie, intr-un fel, al carei rost sau a carei “destinatie” nu am inteles-o foarte bine, in exterior era confectionata din par artificial, asa cum au papusile, un par de culoare maro, deschis, apoi avea aplicati, mari, ovali mai mult, nu rotunzi, niste ochi verzi si in jurul irisului verde erau galbeni.

In mijlocul fetei, bufnita avea aplicat, lipit, un nas de plastic, frumos confectionat, de culoare rosie, rosie, un nas rosu.

Asa cum la ziua lui de nastere, in aprilie 2012, a avut, - am vazut albumul de fotografii postat de Mihaita Frasteli pe pagina lui de Facebook – si vecinul nostru Catalin Ciorobea.

Am vazut cã, la ziua lui Catalin de nastere, Silviu, fratele meu, Mihaita Frasteli, si Catalin chiar, s-au deghizat, si-au aplicat, pus pe fata un nas de clown, rosu si rotund.

Dar bufnita din copilaria lui Silviu avea acelasi nas rosu ( adica in acelasi stil confectionat ), insa era un nasuc scurt si coroiat, insa nu ascutit la pipait.

Bufnita era numai un “chip”, o “fatzã”, iar in partea superioara, - sa ne imaginãm chipul, fata unui om, - in partea superioarã, deci a capului, era confectionata ca si cum ar fi fost o gentutã, adica se desfacea ca o geantã de femeie sau de copil, pe care o poti deschide si in interiorul careia poti aseza, pune, ceva, un obiect, obiecte diverse.

Insa spatiul acesta, “buzunarul” acesta al gentutei-bufnite era destul de mic, mai mult adânc decat lat.

Era cãptusit cu finet alb.

Bufnita cu pãr de papusã era un “chip” de bufnita plat, care in partea ei superioara se deschidea cum se deschide sa zicem, geanta “plic” a unei domnisoare, a unei femei.

In cele din urma, si peste multi ani, am oferit cadou bufnita, dupa ce m-am asigurat ca fetita – daca nu ma inseala memoria si tin corect minte cui am oferit-o – care o vede, nu are nicio reactie la ea, decat o reactie de indiferenta.

Pe pagina de FB a lui Eduard Dorneanu, a aparut posibilitatea de a traduce in engleza, orice text, status pe care Eduard il scrie, prin intermediul traducatorului automatizat “Bing”, si, pentru a va arata cum traduce Bing, inainte de a extrage status-urile lui Eduard, le-am si tradus cu acest traducator automat Bing.

Insa nu trebuie sa cititi textul asa cum este el tradus in mod automat, pentru ca, si asta vreau sa vedem, nu prea corespunde originalului scris de Eduard Dorneanu, ba chiar poti sa nu prea intelegi traducerea :

Dorneanu Eduard, Today, 29 ianuarie 2014 :

„Am făcut din nou cărări prin zăpadă. Undeva, în apropiere de gardul dinspre şosea am găsit sub nămeţi una dintre jucăriile mele din copilărie : un mic tractor roşu cu roţi galbene. Nu ştiu cum a ajuns aici. Am undeva într-o cămară depozitate câteva jucării din copilărie : un elefant gri, răţoiul Donald, câinele Pluto, Barney Rubble, un clown. Tractorul ar fi trebuit să fie şi el acolo. Zâmbesc şi ...îl curăţ de zăpadă şi gheaţă. Îl aşez pe coama cerdacului şi îl privesc cu nostalgie. Copiii satului îşi doreau cândva jucării ce astăzi par ciudate pentru puştii care navighează pe net :remorci încărcate cu buşteni, tractoare sau căruţe. Verific roţile tractoraşului. Jucăria este în stare bună. Zâmbesc din nou. Domnul adună toate jucăriile pierdute în copilărie şi le duce în Cer. În fiecare zi, El va dărui cuiva o amintire, un semn. Şi viaţa va merge înainte. . .O zi fără tristeţe să aveţi !”

„I did it again through the snow paths. Somewhere around the fence from Highway I found under the drifts one of my childhood toys: a little red tractor with yellow wheels. I don't know how he got here. I have somewhere in a pantry stocked a few toys from your childhood: an elephant grey, Daffy Duck Donald, Pluto dog, Barney Rubble, a clown. The tractor was supposed to be there. Smile and you clean up the snow and ice. You sit on the porch and mane concerning him with nostalgia. The children of the village wanted sometime today seem strange toys for the rifle operating on the net: trailer loaded with logs, tractors and carts. Check the wheels tractoraşului. The toy is in good condition. Smile again. Lord gathers all the toys lost in childhood and leads them into the sky. Every day, he's going to give someone a memory, a sign. And life will go forward ...A day without sadness to you! (Translated by Bing)”

*** **

Dorneanu Eduard, Yesterday, 28 ianuarie 2014 :

„Şerpi de omăt urcă pe ramurile pomilor. Pe crucile stinghere din cimitirul satului. Pe umerii celor bătrâni şi pe roata de lemn a fântânii. Mătur cerdacul şi strig pe motanul Nero care încă nu s-a întors. Nu primesc răspuns. Suflu în palme. Domnul aruncă peste labirint armură albă. Zăpada scârţîie sub bocanci. E semn că la noapte va fi ger, iar poezia scrisă cu lumina stinsă va acoperi rănile pomilor din livada părintească. . .
O zi fără tristeţe să aveţi !”

*** **

Dorneanu Eduard, January 27, 2014 :

”Motanul Nero e de negăsit. Nu l-am mai văzut de 5 zile. Sper să fie închis de cineva, undeva şi în final să se întoarcă acasă. De-a lungul timpului vecinii s-au distrat chinuindu-mi şi omorându-mi câinii şi pisicile. Nero a scăpat din pericole mari de tot : a fost bătut cu cricul, cu picioarele, i-au legat pietre de coadă, i-au tăiat mustăţile , i-au rupt o lăbuţă. Totuşi a supravieţuit. Sper că nu îl voi găsi la primăvară bătut în cuie pe tulpina unui pom . Toate aceste necazuri sunt datorate faptului că motanul Nero apare ca personaj în cărţile mele. . .”

„Nero the cat is not found. I've never seen 5 days. I hope to be closed by someone, somewhere, and ultimately to return home. By the time neighbors had fun tormenting me and killing me as cats and dogs. Nero got rid of serious danger of all: the Jack it was beaten, kicked, i linked stones have the tail cut off, moustaches, i have a broken paw. However survived. I hope that you'll find at Sprint nailed on the stem of a tree. All these troubles are due to the fact that puss Nero appears as a character in my books. . . (Translated by Bing)”

Sursa :

https://www.facebook.com/dorneanu.eduard/