Mission Witness, Mãrturisirea de Credintã a Pãrintelui Michael Shields al Inimii lui Isus (of the Heart of Jesus)
Am recitit pasaje din Mission Witness sau Mãrturisirea de Credinta a Parintelui ( Father ) Michael Shields of the Heart of Jesus, despre care am scris recent pe blog si o voi publica acum, din nou.
Am postat mai demult, prin 26 iulie 2013, aceastã minunatã Mission Witness, plina de sensibilitate si de sinceritate, care ne aratã parcursul vietii Parintelui Michael Shields, imprejurarile in care a luat hotararea de a-si schimba complet cursul vietii sale si de a parasi Alaska unde s-a nascut si unde a fost preot mai multi ani de zile ( vreo 15 ani ), la arhidieceza din Anchorage, - de a parasi deci Alaska si de a pleca pentru restul vietii in Rusia, in Siberia Orientala, in orasul Magadan, oras-port la marea Okhotsk, acolo unde in anii regimului lui Stalin cel Comunist au fost lagare de munca fortata, denumite gulaguri.
Este interesant de observat ca nu toti fostii prizonieri ai lagarelor de munca fortata, dupa momentul eliberarii lor din lagar, s-au intors acasa in familiile lor, in tara in care se nascusera, multi dintre acesti oameni fusesera inchisi din tarile Baltice, din Lituania, Letonia, Bielorusia, din Ucraina, dar si din apropierea Leningradului (care se aflã in Rusia), chiar asa, intrucat au fost arestati, interogati, anchetati, batuti crunt, torturati, azvarliti pe jos in timp ce anchetatorii se napusteau peste ei si ii loveau, adesea cei loviti erau tinere femei, din tara lor, de acolo de unde locuiau, apoi dupa un interval de timp au fost condusi spre Vladivostock, si mai departe, spre Magadan unde au fost internati in lagare de munca fortata, in care supravietuirea era un adevarat miracol al lui Dumnezeu.
In 12 decembrie 2013, intr-o zi de joi, am vazut filmul documentar realizat de televiziunea catolica Katéo, sau ktotv.com, cu titlul “Colina crucilor” sau inca “La Colline des Croix”, in care ni se infatiseaza un deal, o colina acoperita continuu de cruci, plantate de oamenii din Lituania in special, dar cu timpul au sosit aici oameni din toate tarile si au plantat cruci, iar la 7 septembrie 1993 o slujba a fost celebrata la Colina Crucilor de catre Papa Ioan Paul al II-lea, primul Papã care a vizitat Lituania.
Trebuie sa recunosc ca filmul este foarte frumos si frumos realizat, ca si peisajele, insa ideea aceasta a unei coline acoperite cu Cruci pe mine m-a cam infiorat, sunt foarte multe cruci puse laolalta pe versantul acelui deal, acelei coline si la inceput cand am vazut prima data, nici nu am inteles bine ce vad, nu mi-a venit sa cred.
Asa fiind, Crucea este ceva sfant si puternic, insa ideea in sine mi s-a parut cam sinistra.
Mai mult, lituanienii merg pe colina crucilor pe care ei o iubesc, inclusiv noaptea, in marsuri, canta si merg cu lumanari sau candele aprinse printre acele, sa ma ierte, mormane de Cruci, eu una m-am infiorat ce gusturi si ce idei au !
Mi se pare adica cam exagerat, dar, se vede ca lor multimea aceea incredibila de Cruci le-a dat putere si i-a motivat sa lupte pentru independenta tarii lor, pentru eliberarea ei de comunism, si nu numai, pentru independenta tarii lor de-a lungul istoriei.
Ei bine, in acest film documentar ne este prezentat un profesor cumsecade, care locuieste in orasul Siauliai, cam asa se scrie, si se pronunta cam asa : [ Siouleï, Shiouleï-frantuzeste, Shiuleï- româneste, Chiouleï-frantuzeste ], in varsta, astazi la pensie, care se numeste Vytenis R... si care ne povesteste ca originea obiceiului Crucii si a Colinei, ar constitui-o revolta impotriva Tzarului Rusiei din anul 1863.
Tot profesorul acesta Vytenis R... ne spune ca la inceputul secolului, pe colina se faceau rugaciuni colective si oamenii depuneau flori.
Lituania a fost ocupata de nemti, apoi ocupata de sovietici, pentru lituanieni Colina Crucilor este un simbol al luptei de Rezistenta a tarii, impotriva tuturor ocupantilor.
Despre Lituania aflam din filmul documentar ca a fost tara pana cel mai tarziu pagana, necrestinata, adica atunci cand alte tari devenisera crestine Lituania era inca o tara pagana, si, in egala masura Lituania este tara crestina situata cel mai la Nord in Europa.
Cel putin asa spun lituanienii.
Pentru lituanieni, colina crucilor a avut un rol patriotic si a fost simbolul identitatii crestine a Lituaniei.
In film ni se spune ca in Lituania a existat o comunitate mare de evrei, astfel orasul Vilnius era denumit “La Jérusalem du Nord”, adica Ierusalimul Nordului, insa la un moment dat a inceput holocaustul evreilor, urmat de represiuni, ar fi fost imposibil sa ii ajuti pe evrei sa scape cu viata in timpul acelui holocaust, iar Profesorul Vytenis R... ne spune ca, in acei ani el era elev si era la scoala.
Populatia evreiasca din Lituania a fost astfel “anéantie”, decimata, zdrobita, in proportie de 80 %, iar astazi mai exista numai vreo 5.000 (cinci mii ) – 6.000 de evrei in Lituania.
Dupa 1944, Lituania devine una din republicile URSS.
Lituania a fost o tara, care de-a lungul timpului a fost invadata de polonezi, de letoni.
Sovieticii au incercat si au ras colina crucilor de toate crucile plantate acolo, ei au realizat aceasta de vreo 3 ori, insa de fiecare data, crucile reapareau imediat pe colina, plantate de oameni.
Astfel, sovieticii s-au gandit chiar sa aplatizeze aceasta colina, insa nu au reusit acest lucru.
Intrucat Colina a fost declarata monument de interes public.
Desigur, in perioada in care era absolut interzis sa plantezi cruci pe colina, oamenii confectionau cruci din bete de chibrituri si din pietre sau pietricele, din crengi de copaci, din ierburi, din verdeata, din plante, si tot le asezau pe colina.
Intr-o perioada a inceput deci, ceea ce s-a numit Razboiul Crucilor sau “La Guerre des Croix”, aceasta s-a intamplat si pentru ca oamenii pe cruci incrustau inscriptii prin care criticau Guvernul.
Prin urmare, in acest Razboi al Crucilor, crucile au fost smulse de “autoritatile” epocii, iar inscriptiile au fost sterse, insa reapareau altele si foarte repede.
De-a lungul timpului, Colina Crucilor a fost si arsa, da, arsa.
Aceasta se intampla prin anii 1973.
Lituanienii considera prin urmare Colina lor, ca fiind o forma de rezistenta culturala.
La 13 ianuarie 1991, Televiziunea Lituaniana a fost ocupata cu forta.
In anul 1992, Lituania a devenit independenta.
In anul 1990 a avut loc un mars liber la Colina, reluat apoi, cu drapelul.
Iar in anul 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Lituania si la 7 septembrie 1993 a oficiat o slujba pe Colina Crucilor.
Lituanienii au avut dintre ei si oameni, cetateni care au organizat o Miscare de Rezistenta, acesti partizani se numeau : “les Frères de la Forêt”, adica “Fratii Padurii”, dar in anul 1953 ei au trebuit sa depuna armele.
Este interesant, pentru ca, prin 1953 a decedat dictatorul Stalin.
In Lituania sau din Lituania, sovieticii au deportat oameni, lituanieni.
Una dintre persoanele care au fost victime ale acestor deportari, Eduard, i-a contactat pe cei de la Televiziunea Catolica franceza Katéo, el i-a condus in cimitir unde le-a aratat o placa comemorativa, cu privire la victimele ucise intre anii 1940 – 1990.
Familia lui Eduard, astazi un om in varsta, a fost in acei ani cumpliti, deportata in Tadjikistan.
Capitanul Miscarii de Rezistenta din anii aceia cumpliti traieste si astazi, el se numeste Jozuas Mocius si spune in film ca : “Je vivais sous un autre nom”, adica “Traiam sub un alt nume”, el a fost condamnat la vreo 25 de ani de lagar (gulag) si la 5 ani de privare de drepturi, iar fratele lui, “un alt frate” a fost ucis.
Tot el vorbeste si despre o Organizatie Secreta prin anul 1942.
Cred ca, - adica incerc sa imi descifrez propriile Notite si am scris in toate colturile si partile pe o foaie de hartie alba, de aceea – el, adica Jozuas Mocius este cel care in film ne povesteste ca arestati si condamnati, deportati, ucisi, au fost preotii, apoi intelectualii.
Jozuas Mocius ne spune si ca : “Mon frère est prêtre », adica « Fratele meu este preot ».
Ei bine, dar tot din documentarul Colina Crucilor aflam si ca, dupa moartea lui Stalin, survenita prin anul 1953, cand acestuia i-a urmat la conducerea URSS, Hrusciov, incet, incet, oamenii, lituanienii au inceput sa revina din Siberia unde fusesera deportati, la casele lor in Lituania.
Odata intorsi din Siberia, acasa la ei in Lituania, oamenii s-au grabit sa planteze o cruce pe Colina Crucilor.
Bine.
Si acum sa revenim la celalalt documentar, cel intitulat “Le goulag, la mémoire enfermée », realizat tot de televiziunea catolica franceza Katéo (ktotv.com), in care cateva femei care azi locuiesc in Siberia, in orasul Magadan, ne povestesc ca, dupa eliberarea lor in trecut din lagar (gulag), dupa moartea lui Stalin, Administratia Lagarelor le-a platit o suma mica de vreo 800 de ruble, fostilor detinuti pusi in libertate, suma insuficienta pentru ca ei sa o porneasca inapoi spre tara lor de origine.
La aceasta se adaugau si imposibilitatea pentru unii, poate pentru toti, nu stiu, de a putea obtine acte, pasaport, permis de resedinta in tara lor de origine, sau in tot cazul in tara in care ar fi intentionat sa plece, dupa ce au fost eliberati din lagar.
Un maxim de “libertate” ar fi fost acesta, si anume de a se putea muta din Siberia tot in Siberia.
Asa fiind, femeile care au dat marturie in filmul Le Goulag la Mémoire Enfermée, au spus ca, foarte multi fosti detinuti au ramas in continuare in Magadan, unde traiesc si azi, cam izolati se pare, pana la momentul la care Parintele Paroh Michael Shields a avut initiativa de a publica in ziar un anunt si de a-i invita pe fostii prizonieri sa vina la Biserica Nasterea Domnului Isus si sa se cunoasca sau revada.
Pana atunci ei traiau insingurati, izolati, unii erau vaduvi / vaduve, ideea ar fi ca nu comunicau intre ei.
Nu stiu daca toti fostii detinuti, in special femeile, s-au casatorit dupa eliberarea din gulag.
Ei bine, aceste femei nu au dispus de bani pentru a se intoarce in tarile lor.
Printre ele, avem marturia Bronislavei Klimaviciute, care ar fi din Lituania si care in film spune ca a trait o copilarie dificila, ca provenea dintr-o familie saraca, crestina, si ca a trait cu parintii sai, pana la momentul la care a fost arestata.
Prin urmare de aici putem, cred eu, vedea ca unii dintre fosti detinuti s-au intors in tarile lor, in Lituania, cum ne povesteste profesorul Vytenis R..., din Siberia, dupa moartea lui Stalin, in timp ce iata, Bronislava Klimaviciute nu s-a intors in Lituania si traieste si astazi in Magadan, in Siberia.
Acuma, ne putem pune intrebarea, eu imi pun aceasta intrebare, daca lituanienii au organizat o Miscare de Rezistenta, daca au opus rezistenta din toate puterile lor si au acoperit acea Colina de Cruci, ea devenind Colina Crucilor, cum se face ca totusi, iata, nu toti lituanienii s-au intors pe la casele lor din Siberia ?
Ok.
Bronislava Klimaviciute provenea dintr-o familie saraca.
Sa intelegem de aici, ca oamenii, desi “solidari” si desi organizati in Rezistenta, totusi nu au fost solidari cu toti lituanienii si nu le-a pasat de ei ?
Putem deduce ca acasa la ei, din Siberia, s-au intors doar lituanienii care au avut bani, carora familia lor ramasa in Lituania le-a trimis bani, peste suma de 800 de ruble platita de Administratia Gulagurilor fiecarui fost prizonier la momentul eliberarii sale ?
De exemplu, nu inteleg de ce, de Bronislava Klimaviciute nu i-a pasat niciunui lituanian care este plin de entuziasm si care planteaza cruci non-stop pe o Colina ?
De ce oamenii nu au pus bani mana de la mana, nu au creat un fond pentru a-si aduce acasa inapoi in Lituania, toti lituanienii deportati de sovietici, inclusiv pe cei mai saraci ?
Pentru ca asa, firea omeneasca are in ea ceva care ma irita, imi displace, oamenii nu spun totul despre ei si prea usor arata cu degetul asupra altora.
Ce vreau sa spun eu ?
Vreau sa spun ca este clar, Istoria ne-o spune, sovieticii au facut mult rau oamenilor si i-au deportat, chinuit, torturat, ucis.
Bine. OK.
Dar, cand Lituania a devenit o republica comunista, a URSS, as vrea sa stiu cu cine sau din cine a fost alcatuit aparatul de Stat comunist, nu cumva din aceiasi lituanieni zelosi care planteaza Cruci pe colina ?
Desigur, sovieticii cand au instaurat comunismul in toate tarile mai lipsite din punctul de vedere al ADN-ului si care nu au putut gasi nicio solutie pentru a scapa de comunism – oamenii gasesc solutii rele, dar solutii bune mai greu sau deloc ! – si asa au procedat si in Romania, ei au si trimis niste oameni, niste sovietici care un timp au trait, de pilda in cazul nostru, in Romania, adesea sub nume romanesti, nu sub numele lor rusesti si care vegheau ca românii comunisti din România sa inradacineze bine comunismul in tara noastra.
In mod clar asa au procedat sovieticii si in Lituania si in alte tari comuniste.
Uitati-va la Bronislava Klimaviciute, Parintele Michael Shields al Inimii lui Isus este de origine un american din Alaska, acolo s-a nascut el si a ales sa traiasca in Magadan in Rusia.
Uitati-va ca Parintele Michael Shields a facut-o cunoscuta pe Bronislava Klimaviciute care isi confectiona in ascuns si pe riscul ei, carti mici de rugaciune si rozarii, in anii in care era internata in gulag.
Dar nu am auzit, citit, ca pe Bronislava Klimaviciute o “revendica”, o cere, o ajuta, vreun lituanian de-al ei cu inima indoita de amaraciune si durere din cauza anilor grei de ocupatie sovietica, niciunul dintre cei care viziteaza Colina Crucilor adesea sau poate cine stie, chiar zilnic ?!
Bronislava Klimaviciute a spus ca familia ei era saraca.
Deci totul e o chestiune de bani in viata asta, si “sentimentele” pline de “durere” si “lacrimi” si pesemne acasa in Lituania s-au intors cei mai bogati.
Deci acestia sunt oamenii si nu ma mir ca avand asa suflete, a venit peste tarile acestea cam imbecile, comunismul care ne-a facut viata un iad, si dupa mine, sa arda comunistii in flacarile Iadului este mult prea putin, mai ales pentru ca din Iad, se pare ca unii se intorc pe pamant, sub forma unor ingeri cazuti si fac prapad pe pamant cat pot ei.
Din punctul meu de vedere, viata si anii pierduti nu ti-i dã nimeni inapoi !
Nu ai ce pedeapsa sa le aplici tortionarilor comunisti si altor tortionari cu mintea imbecila si sinistra, sa ii condamni la pedeapsa capitala, la inchisoare pe viata, la ce sa ii condamni, ca viata ta tot ti-au omorat-o si facut-o praf !
Oricum, este de remarcat ca tot plantand Cruci pe Colina, nici macar lituanienii nu au initiat un Proces al Comunismului !
Adica ma intreb daca pentru aceasta se roaga cineva ?
In Romania, in timpul dictaturii lui Ceausescu, au putut emigra, pleca legal, lasati sa plece din Republica Socialista Romania, evreii si cetatenii romani de origine germana, toti acestia, daca aveau rude, familie in Israel si in Germania Federala si daca rudele lor plateau o suma de bani in valuta, Statului Român.
Ma intreb daca nu cumva, ceva similar nu s-a intamplat in Lituania si cum de au revenit din Siberia, “oamenii pe la casele lor”, in timp ce vedem ca nu toti oamenii au putut sa se inapoieze in Lituania.
Ma gandesc ca Bronislava Klimaviciute poate nici nu avea casa in Lituania.
De ce ?
Un film este un film, atat cat am vazut in film cand Bronislava isi povestea viata, pe ecran, filmul ne arata niste case foarte modeste, extrem de sarace, confectionate din lemn, din trunchiuri de copaci, in timp ce ea spunea ca familia ei era saraca.
Eu nu am inteles bine daca acelea erau casele in care locuiau oamenii in Lituania, prin anii 1946, oricum imediat dupa ce s-a terminat al doilea razboi mondial, sau daca cumva acele case din lemn erau celulele, adica barãcile din lagarele de munca fortata ?!
Dar mi s-a parut ca, in ipoteza in care casutele din trunchiuri de copaci nefasonate, neslefuite, erau casele oamenilor, lituanienilor, atunci bordeiele taranilor romani pe care le-am vazut la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucuresti, erau chiar un lux si erau si mai aratoase, aveau un farmec al lor !
Prin urmare pentru Bronislava nu a putut nimeni interveni sa se intoarca si ea in Lituania ei, acasa ?
Adica eu ma intreb pe drept cuvant.
Se ridica niste intrebari.
De ce se ridica niste intrebari ?
Pai se ridica, cum sa nu se ridice : mai intai, acei parinti ai Bronislavei au stat asa cu mainile in san, sau cu bratele incrucisate si nu au intervenit la Guvern, prin oamenii din jurul lor, la Miscarea aceea de Rezistenta, sau oriunde se putea, pentru ca fiica lor Bronislava sa se intoarca acasa ?
Chiar asa parinti a avut Bronislava ?
Sufereau de ceva, erau prea lasi, aveau o inteligenta mai scazuta, sau ce ?
Sau poate au fost omorati si ei ?
Este un aspect ciudat acesta, al faptului ca familiile fostelor detinute, niste fete tinere la data arestarii lor din familia lor, nu au intervenit si nu au facut nimic pentru a-si aduce inapoi acasa fiicele.
Nu cred ca sovieticii i-au omorat pe toti cei care erau parintii acestor tinere fete pe care le arestasera, condamnasera, deportasera, internasera in lagare.
Si daca nu i-au omorat, de ce atatea familii nu si-au cerut fiicele, poate si fiii inapoi acasa ?
Ei bine, cand spui ca esti asa credincios incat nu stai locului daca nu plantezi o cruce pe o colina, cum se face ca nu te gandesti la lituanienii tai mai saraci poate decat tine ?
Stiu si am vazut ca exista oameni pe care ii paralizeaza frica de cum deschide gura vreun imbecil, si daca imbecilul sau nebunul are si vreo functie, acesti oameni care pesemne sufera de ceva, - in mod sigur sufera, chiar sufera - se fac mici si nici nu mai sufla de frica !
Dar, chiar atatia oameni au fost suferinzi si asa de rau, incat mai intai ca ne-a lovit comunismul pe toti, si apoi iata, atatia parinti nu si-au cerut copiii inapoi ?
Va spun sincer ca mi se pare suspecta aceasta inertie a unor parinti lipsiti de copiii lor.
Un parinte, daca e un om normal, sanatos la minte, pentru copilul sãu pe care il iubeste face orice.
Acela nu se numeste parinte care nu isi iubeste copilul si in instinctul caruia nu exista daruirea pentru copilul sãu.
Mai intai de toate, o femeie, o mama daruieste din ea insasi, din viata ei, din pantecele ei in care creste o viata noua : copilul ei.
Cum sa ramana o mama fara copilul ei ?
Asa ceva nu se poate, este imposibil.
Deci este imposibil.
Oricum, se vede treaba mai mult ca oricand ca intre creier si uter ( pantecele femeii ) nu exista nicio legatura, cat de mica, la femeie, cat despre “barbati”, sa li se ceara creier, daruire, sentimente de dragoste autentice, profunde, stabile, este ceva imposibil !
Barbatul isi plimba “barbatia” din floare in floare, si adesea se opreste la cate o femeie, dupa ce o cantareste din ochi si daca asa l-a sfatuit si mama lui, care e mai viguroasa si care il poate tine, intretine, munci pentru el, toata viata, sa ii fie lui, un adult, cat mai cald si bine.
Anatema !
Acuma, mai bine sa va las sa lecturati Mission Witness, priviti la acest preot paroh si calugar al Inimii lui Isus, sincer o spun, priviti la el, este un preot care in Magadan, pe langa faptul ca e preot, este si asistenta sociala, este si baby-sitter, este si parintele tinerilor casatoriti care nu au unde locui, dar care aduc copii pe lume, este parintele fostilor prizonieri din gulaguri, le aduce medicamente, alimente, le da un acoperis deasupra capului, merge la ei acasa si le spala, face curat in casa.
Alaturi si de calugaritele care muncesc in Magadan, in parohia Biserica Nasterii Domnului Isus.
Ce mai trebuie totusi un om sa faca, pentru ca oamenii sa nu mai stea si sa se comporte ca pana atunci, adica asa, cu bratele incrucisate ?
In plus, in 7 ianuarie 2013, l-au lasat 10 zile singur pe Parintele Michael Shields sa intretina soba care incalzeste biserica Nasterii Domnului, nu s-a gasit niciun barbat sa ii tina locul 10 zile, lui Volodia, adica celui care de regula se achita de sarcina aceasta si care in ianuarie 2013 si-a luat concediu sa petreaca cu familia.
Ma intreb daca in ianuarie 2013 cand este Craciunul pe stilul vechi, oamenii petrec cu familia si timp de vreo 10 zile nu mai dau pe la Biserica ?
Eu una nu ma supar pe viata nimanui care nu a facut rau la viata sa, vreau sa spun ca nu am nimic cu nimeni, dar, este de observat, am vazut o tanara care avea 2 copii de varste diferite si era inscrisa in programul Pro Life, Pentru Viata, in cadrul caruia, tinere femei care au un copil si sunt parasite de cel care le-a lasat insarcinate, se bucura de asistenta sociala, de un acoperis, daca au nevoie si unele au nevoie, de un acoperis, de alimente, de medicamente, de haine, toate acestea furnizate o data pe luna, de maniera sa ajunga pana luna urmatoare.
Deci fata aceea avea 2 copii mici, ma intreb, poate barbatul ei a parasit-o dupa ce a ramas insarcinata cu al doilea copil ?
Altfel, sunt fete frumoase, nasc copii frumosi, cat despre cei care le-au lasat insarcinate, ne putem intreba unde ii putem intalni ?
Poate ca se plimba prin Magadan si lasa alte si alte tinere gravide ?
Sa ii vedem si noi, e necesar un tablou de onoare cu fotografiile lor, cu numele lor, sa stim de cine sa spunem femeilor sa se fereasca.
Dar ce sa mai spui, ca sunt si unele femei !
Oh, Doamne !
Poate copiii acestor fete parasite, or fi fiind, sau vor deveni intre ei, frati dupa tatii lor, mai stii ?
In ritmul in care se reproduc azi oamenii in Magadan...
In fond Magadanul nu este prea mare.
Asa dragilor, strangeti sticla aceea de Vodka tare in brate, ca o femeie nu suportati !
Numai de vodka aia sa aveti parte pe lumea asta, ce netrebnici, ce poame, niste maimute !
Credeti ca la Bucuresti sau chiar in Franta, exista vreun singur preot ca Parintele Michael Shields ?
(Dupa toate astea, - asa vad ca se intampla la Bucuresti, unde oamenii sunt multi rasisti, este incredibil cate tare si deficiente au oamenii de peste tot si altii sunt, de aceea spun asa – dupa toate astea apucati-va si vorbiti urat la adresa americanilor si a SUA.
In Romania asa se procedeaza, multi romani au vizitat SUA si mai pleaca inca in SUA cand si cand, altii traiesc in SUA definitiv, insa pe strazi, daca publici Istoria Presedintilor Americani, esti apreciata cum am patit eu ca esti “o americanca imputita !” si ca “avem noi grija sa nu aiba loc de munca”.
Ei, dragilor, nu se stie cine nu o sa aiba loc de munca, sau cine o sa-l paraseasca urmare a tuturor faptelor rele comise in functie ....
O sa mai vedem.... nu au intrat in sac zilele.
Si maine mai e o zi.)
Nu exista.
Oamenii nu au auzit de asa cineva.
In plus, la Bucuresti, in Romania exista multi romani care se supara pentru ca preotii afiseaza un lux sfidator, in timp de multi romani sunt saraci si multi romani nu au sau nu isi pot pastra locul de munca.
Mai exista si astazi in Bucovina, si probabil ca nu numai acolo, case care nu au lumina electrica si gaz la aragaz.
Si e adevarat ca este un lux de neam prost, de lacom patologic.
Calugaritele catolice franceze, profesoarele de la scoala mea catolica din anii 1972-1976 se imbracau frumos, foarte curat, insa modest si totusi ele erau in fiecare zi fermecatoare si bune, incat ti se lipea inima de ele.
Profesoarele mele catolice nu aveau deloc masina, dar este corect sa o spun, o masina este utila tuturor, si preotilor si calugarilor (calugaritelor) si aveau o educatie foarte, dar foarte frumoasa, aveau o noblete sufleteasca cum nu am mai intalnit.
Eu sunt de parere ca oamenilor sa nu le lipseasca nimic, nimeni nu vrea, eu una nu vreau sa vad ca preotii sunt lipsiti de ceva, si dimpotriva doresc sa aiba tot ce au nevoie, tot ce le trebuie si chiar mai mult, insa la noi in Romania exista un prost gust si pentru a strange bani, si pana ii strang, ma rog, multi preoti,... in opinia mea cred ca nu s-au dat in laturi cam de la nimic, sau ca ar fi fost in stare de multe...
De aceea multi oameni nu mai deschid usa casei lor preotului ortodox la noi in Romania.
Multi români au ajuns pana acolo cu dezgustul incat nu mai vor nici biserici, si chiar nici Biserica ( ca institutie ).
Si asa, din cauza comportamentului preotilor, multi oameni il izgonesc sau ii inchid usa lui Isus.
Sunt oameni care nu deschid usa preotului cam niciodata si chiar niciodata.
Intotdeauna am spus ca nu trebuie sa Il confundam pe Isus cu preotii si cu Biserica.
Exista preoti cu vocatie si cu mare har, sau cu har, exista insa si preoti care vor sa fie preoti si cam atat, adica nu se gandesc ei prea mult la Dumnezeu.
In acelasi timp, la noi, preotii au fost obisnuiti adesea sa fie mai putin frumos educati, nu au sensibilitate, nu au tact, sunt cam intriganti uneori dar sunt abili sã se facã cã habar nu au despre ce e vorba, sau poate uitã, sunt cam grosolani.
Cred ca preotilor li se trage acest comportament cam ciudat si penibil din Istoria Romaniei, de pe vremea cand preotii faceau parte din Divanul domnesc, din Divanul lui Vodã, adica al Domnitorului Tarilor Romanesti, si fiind in divan, preotii aveau un cuvant greu de spus, dar se gandeau numai la mosiile si pamanturile lor.
Erau si sunt de tip oriental, balcanic, turcesc sau otoman.
Ei sunt mai mult niste gestionari si manageri ai bisericii, dar la Isus nu prea simti ca se gandesc.
Intotdeauna e o chestiune de bani, bani si iar bani, pana ti se face lehamite.
Pentru ca mergi totusi la Biserica, nu la banca, cand mergi la slujba.
De altfel, cand intri intr-o biserica ortodoxa, mai ales in acestea foarte noi, - nu in cele vechi care sunt impresionante, au icoane foarte vechi si foarte frumoase, - simti multa raceala.
Preotul e un gestionar, un om care se ingrijoreaza sa nu fie biserica descuiata, sa fie rapid incuiata si cam asa.
Iar Isus si Maica Domnului privesc muti din icoanele lor mari, adesea foarte mari, argintate, de pe catapeteasma sau / si iconostas.
Sa fim sinceri, preotii ajung sa isi cunoasca totusi oamenii din parohia lor, adica pe credinciosii “lor”, si ajung sa cunoasca si situatia familiala, si necazurile oamenilor, ceea ce este normal.
Numai ca adesea se fac cã nu pricep, sau reactioneaza intr-un mod ciudat.
Ortodoxia mereu este incurcata cu politica, peste preotii ortodocsi sunt aproape sigura ca “aterizeaza” cam cine vrea din partea Statului, cred ca vin si cei de la Serviciile Secrete sau ale Statului, pentru ca in Romania, si poate ca nu doar la noi, oamenii in fond nu cred in Dumnezeu, altfel ar avea decenta mai multa.
In fond ii plateste Statul român si nu Dumnezeu – sunt sigura ca asa gandesc.
Dumnezeu este Ceva Abstract in mentalul multor oameni si cetateni.
Dumnezeu este un soi de hobby pentru unii oameni, gandesc altii, mai ales cei care ocupa o functie publica.
Nu Dumnezeu le plateste salariile in ziua de salariu.
Eu nu sunt impotriva Statului, dar recunosc ca nu imi place cum sunt “treburile” tarii noastre si nu numai ale tarii noastre, “aranjate”.
Oamenii au rezerve fata de preotii ortodocsi, si cred ca si unii cetateni straini au si gandesc la fel, pentru ca preotii ortodocsi au fost, se spune, unii dintre ei Securisti sau Informatori ai Securitatii Statului.
Prin urmare oamenii si azi au rezerve daca sa spuna totul la spovedanie unui preot care apoi este trambitã catre Serviciile Secrete sau alte autoritati si Servicii ale Statului.
Sunt convinsa ca nici pana azi, oamenii nu isi spovedesc sau confeseaza toate pacatele preotului.
IN schimb, serviciile secrete nu au nimic contra vrajitoarelor, Mamelor Omida sau Omizi care fac si desfac in modul cel mai scarbos cu putinta, dar ce poti sa spui, e o profesie si aceasta, se transmite din generatie in generatie.
Asa au ajuns magistratii, cu mic cu mare si precis nu numai ei, ci si alti functionari ai Statului sa depinda de ghicitul in carti, cafea, bobi, si de retete misterioase care aduc fericirea personala dar in acelasi timp e o conditie obligatorie sa aduca si ghinionul sau paguba in viata altuia.
Pentru ca la vrajitoare, din pacate, omul care merge nu se prea limiteaza sa isi citeasca viitorul ca la Oracol, si da bani si pentru ca altuia sa ii mearga rau in viata, sa isi piarda sanatatea, banii, locul de munca, sa nu faca niciodata copii, sa nu se marite, insoare, casatoreasca, sa nu aiba ce manca, sa se desparta de iubit, de sot, de barbat, de copii, si de alte persoane pe care le iubeste.
Intr-un cuvant, omul nu isi poate vedea fericirea si nu se simte implinit, daca in acelasi timp nu il sapa pe altul si pentru asta plateste bani grasi la vrajitoare.
Pentru acest scop scoate bani si culmea, gaseste ca are multi bani, foarte multi.
Te intrebi de unde au unii atatia bani cand Statul acesta român se tot plange cã deh!, Romania nu e o tara occidentala si prospera precum o tara libera si occidentala ?!
Am auzit ca si in Franta exista aceasta profesie liberala transmisa din generatie in generatie, ghicitul si ocupatul cu distrugerea viitorului altuia, dupa retete secrete.
Vrajitoarele pe de alta parte sunt scarboase, stiu pentru ca am auzit ca i se cere persoanei care apeleaza la serviciile unei vrajitoare sa vina la vrajitoare cu saliva, da cu salivã, si cu alte lichide, adica cu secretii fiziologice ale omului, si cu fire de par si alte parti, fragmente detasabile din corpul unei persoane, unui om.
Sau vrajitoarele cer persoanei sa ia, sa sustraga cand persoana nu este atenta, o batista, o cravata, o soseta, un lucru, o haina, a persoanei impotriva careia ulterior vrajitoarea va actiona prin vrajile ei.
Se pare ca, din clipa aceea, persoana careia i s-a sustras un obiect, un lucru, o haina, ceva cu care se imbraca – si nu ai cum sa iti veghezi si sa iti faci inventarul in fiecare zi al dulapului sau sifonierului cu haine – incepe sa se simta bolnava, sau sa fie privita urat de ceilalti oameni, se spune in acest caz ca “i s-au facut vraji” sau ca “i s-a facut de urat”, pentru ca oamenii incep sa priveasca chioras, stramb, urat, o persoana care fara stirea si voia ei, face obiectul vrajilor.
Exista femei care vor sa isi tina aproape barbatii si deci recurg la vrajitoare.
Exista femei care insa vor ca o alta femeie sa nu fie iubita de niciun barbat, sau de unul anume.
Sunt tot felul de cerinte pe care oamenii care recurg la serviciile vrajitoarei, le formuleaza.
Ce scarbos, lesini !
In trecut, in Romania am vazut si filme in care ni se arata cum, la inceputul instaurarii comunismului, Securitatea R.S.R. chiar isi implanta securisti, ofiteri, sub pretextul ca sunt preoti sau calugari, pe la manastiri.
In filme se spunea ca scopul asa-zisului preot-securist este de a cauta legionarii, adica pe cei de extrema dreapta prin manastiri.
Dupa aceea, dupa ce i-au cautat si gasit poate pe legionari, cred ca i-au cautat pe toti românii si cetatenii Republicii Socialiste Romania.
Numai in Romania sa nu te nasti !
Vai de istoria acestui neam, istoria se scrie dupa cum sunt oamenii, cel mai adesea.
Acuma sincer, ce om vrea sa se confeseze unui preot care nu e preot sau poate colaboreaza sau lucreaza cu Serviciul Roman de Informatii ?
Eu una nu am nimic pe constiinta, dar mi se pare anapoda, nu este cum trebuie sa fie confesiunea.
Dumnezeu nu a lasat scris in Biblie despre securisti, comunisti, legionari, servicii secrete, partide, organizatii, oameni politici, si alti oameni din acestia.
Mi se pare penibila situatia si am impresia ca nici la Bisericã, si nici azi nu suntem lasati in pace si liniste.
Peste tot simti politica si aceste “autoritati” care au facut si inca fac mult rau oamenilor.
Repet, eu nu am nimic de ascuns.
Dupa cum se vede scriu pe blog ce am de spus.
Pe urma in Romania, si desi comunismul a scolarizat oamenii, vreau sa spun ca erau aproape analfabeti cand comunismul a sosit la putere prin 1948, sau chiar inainte cu cativa ani de 1948, ...dar cati ani au trecut de atunci ?...
Ajung la concluzia ca taranii romani au avut un suflet schimonosit, urat, pentru ca au trecut zeci de ani din 1948, acum au invatat cu totii si aproape toti stiu carte.
Exceptie fac generatiile acestea foarte actuale, in care, de cativa ani, auzim ca elevii nu mai termina clasa a opta si nu mai merg nici la liceu, pentru ca sunt saraci, dar si pentru ca nu mai vor sa invete pur si simplu.
Si, daca totusi au invatat de bine de rau carte, de ce oamenii au ramas rai si ticalosi la suflet ?
Am observat ca, inca dinainte de 1948, prost educati si cu suflet rau erau si mosierii si dupa ei au venit la putere taranii, pe urma toata lumea s-a impartit in proletari pe de o parte, si intelectuali pe de alta parte.
Dar si fostii mosieri sau oameni care nu munceau inainte de 1948 si aveau o situatie care le permitea sa nu munceasca spuneau minciuni fara scrupul si nenoroceau oamenii.
Asa de exemplu, scriitoarea Cela Serghi in romanul ei “Cartea Mironei”, roman ce a cunoscut vreo cateva versiuni, ne arata ca strabunica ei, a Mironei, era camatareasa si cu greu imi pot imagina, camatareasa facea parte din buna societate romaneasca !
Camatareasa aceasta cand vroia sa isi dea afara vreo sluga, dar si nepoatele ei, matusile Mironei, unde Mirona este personajul principal al romanului, spuneau ca servitoarea a furat un obiect din casa.
Desi servitoarea nu furase.
Asa au procedat cu o servitoare care ramasese insarcinata, dar nu avea barbat.
Le era rusine sa nu afle lumea ca servitoarea nu are tata la copil.
Au spus atunci ca servitoarea le-a furat o forfecuta, si in acest timp nepoatele si camatareasa au ascuns bine forfecuta, in casa.
Au concediat servitoarea si peste foarte multi ani, cand ea imbatranise, cand fiica ei, aceea fara tata, crescuse si era de varsta maritisului au adus-o si chemat-o insistent inapoi, pentru ca se instaurase comunismul, era imediat in primii ani de comunism, si ele nu munceau, nepoatele camataresei.
Au chemat deci batrana servitoare, si pe fiica acesteia care ghicea in cafea, incat lumea buna, cum este la noi, de genul ministri, functionari publici inalti, sotii de ofiteri, venea acasa la camatareasa care murise intre timp, era foarte batrana, si isi ghiceau in cafea si plateau sedinta.
Din acesti bani, castigati de fiica servitoarei concediate in trecut, ca urmare a ghicitului in cafea, traiau nepoatele, matusile Mironei, caci Mirona plecase de acasa, iar matusile ei nu muncisera niciodata si acum erau si ele cam batrane.
Au mers pana acolo cu proasta educatie, incat au asezat-o la masa de familie pe fiica servitoarei si de forma, afirmau ca au casatorit-o cu un nepot, stranepot al camataresei raposate, adica acel nepot era de neam bun, in timp ce fosta servitoare concediata si rechemata la post, servea la masa in picioare.
Isi servea propria fiica in picioare, iar fiica ei, ghicitoarea in cafea sedea la masa cu “aristocratia” romaneasca.
Tot matusile Mironei au fost acelea care au urmarit unde isi pune Mirona banii mosteniti de la strabunica ei camatareasa si i-au furat fara scrupul.
Inainte sa moara, batrana camatareasa, Catian, strabunica Mironei si bunica matusilor Mironei, si-a impartit banii de aur, galbenii, in parti egale ( credem ) sau ma rog, sensibil egale, pusi in pungulite – pe atunci acesti galbeni erau o avere si iti ofereau protectie si posibilitatea sa nu muncesti – nepoatelor ei, si avea 3 nepoate, dintre care una era mama Mironei, si stranepoatei ei Mirona.
Strabunica Mironei nu avea incredere in nepoatele ei si de aceea a chemat-o imediat inapoi in Romania acasa pe Mirona care fusese trimisa de ea insasi si de parintii ei la Paris pentru cativa ani, sa urmeze o facultate pe care Mirona nici nu a terminat-o macar, la acestea adaugandu-se si faptul ca incepea al doilea razboi mondial.
Camatareasa i-a spus Mironei ca nepoatele ei o pandesc sa ii ia banii, si ca nu are incredere decat in Mirona pentru ca aceasta niciodata nu a tanjit la banii strabunicii.
In ce o priveste pe Mirona, cand incepe al doilea razboi mondial, ea pleaca de acasa, se muta singura intr-un apartament din niste blocuri care atunci se construiau chiar in anii aceia, si unde manca numai nuci si mere, iar pentru a-si plati chiria, Mirona dadea lectii de franceza si lectii de pian.
Tot de acasa pleaca si mama Mironei, in timpul razboiului ea devine asistenta medicala sau infirmiera si pleaca in diferite orase sau locuri din Romania unde se purta razboiul si se acorda asistenta medicala soldatilor si ofiterilor raniti.
Iar tatal Mironei era avocat.
Inca de la bun inceput, de cand s-a casatorit cu mama Mironei, avocatul Runcu a sosit in casa batranei Catian, camataresei adica, caci acolo locuiau cu totii, cu prima lui ( fosta ) sotie, careia ii mancase toata mica avere, si acum nu stia ce sa faca cu prima lui nevasta lipsita de mijloace de existenta.
Prin urmare, avocatul Runcu se insoara cu mama Mironei si in casa o aduce pe prima lui sotie pe care o transforma in servitoare, avocatul ii jucase banii la jocuri de noroc primei lui sotii, se pare.
In acelasi timp insa, avocatul Runcu mai avea si o secretara cand s-a casatorit cu mama Mironei.
Asa incat el o aduce in casa camataresei, noul sau domiciliu conjugal cu mama Mironei, sotia lui de-a doua, si pe secretara sa, desi procese nu prea lua, nu avea nevoie pentru ca avea din ce trai.
Cand prin anul 1940 in Romania si la Bucuresti se manifesta un puternic cutremur de pamant care zdruncina din temelii peretii batrani ai casei camataresei Catian, avocatul o ia de mana pe secretara lui si amandoi pleaca de frica de acasa pe strazile Bucurestiului.
Ei se intorc apoi inapoi acasa si povestesc cate imobile sau ce imobile au fost distruse de cutremurul teribil, cam speriati de cele vazute prin Bucurestiul cutremurat.
Totusi, nu peste mult timp, si dupa moartea camataresei, nepoatele acesteia, matusile Mironei adica, dupa ce ii fura Mironei punga cu galbeni mostenire de la batrana Catian, se duc la avocatul Runcu, cumnatul lor, si ii incredinteaza avocatului banii lor mosteniti de la bunica lor Catian, spre gestionare.
Iar avocatul nu le refuza, matusile Mironei invoca faptul ca ele nu stiu sa isi gestioneze banii, ele nu avusesera niciodata nicio activitate, nu muncisera si nu stiau sa fac nimic.
Avocatul Runcu insa, la scurt timp dupa aceea, isi ia secretara si paraseste definitiv casa camataresei si pe sotia lui mama Mironei care era plecata pe front prin Romania sa ingrijeasca ranitii de razboi, si ia cu sine si pungile de galbeni incredintate lui de matusile Mironei.
Mirona se afla singura, cu familia deja destramata, pentru prima oara in viata ei, si trebuie sa se intretina din lectiile de pian.
De Mirona din clipa aceea nu i-a mai pasat tatalui ei.
Acesti oameni cu defecte asa de teribile, hulpavi de bani, erau socotiti din societatea buna a Romaniei de dinainte de instaurarea comunismului.
Dupa ei, la putere au fost urcati comunistii, taranii, dintre acestia multi au devnit muncitori-proletari, care insa au dovedit ca neamul in intregimea lui are acelasi ADN, adica nu au fost mai buni decat inaintasii lor pe care i-au denumit “paraziti sociali”, sau “mosieri” sau “burghezi”.
Iar spiritul si mentalitatea proletara traieste si astazi, si cam peste tot in lume.
De pilda, azi in Romania multa lume, cam “toata” lumea care termina Dreptul se face magistrat.
Inainte toti se faceau muncitori in fabrici si uzine si pe macarale, acum toti se fac magistrati.
Nu am auzit pe cineva sa aprecieze, sa fie interesat de consultanta juridica, care poate fi deosebit de utila, dar toti cand aud de Drept se gandesc automat la magistratura.
Femeile insele au fost cucerite de mentalitatea proletara si apreciaza ca trebuie sa fie exploatate de barbati si sefi pana cand innebunesc si sa munceasca cat pot de mult, pentru ca vezi bine, ar fi o mare rusine pentru un barbat sa isi intretina sau tina acasa iubita, sotia, nevasta.
Insa invers nu este rusine : ca barbatul sa se uite la vreo femeie dupa cat poate ea munci si dupa salariul si venitul ei, inainte de a se cupla cu ea, asta nu e rusinos !
Nu !
In acelasi timp daca cineva ii supara pe preotii ortodocsi, cu adevarat, ei ar trebui daca si cand sunt in drept, sa spuna autoritatilor, atata cat mai avem noi in Romania autoritati, nu sa taca !
(Preotii catolici nu stiu cum procedeaza).
De pilda prin iarna 2010 sa fi fost cand am auzit ca din Altar, preotului de la Biserica Nasterea Maicii Domnului ( din str. Targu-Neamt 12 C, sector 6, Bucuresti ) i-au fost furate telefoanele mobile, le tinea in altar pentru ca la ortodocsi el este inchis, inaccesibil oamenilor, nu este ca la catolici deschis, unde, desi oamenii nu calca, insa ar putea – totusi – calca.
Va las cu Mission
“
The call part 1
“Go and Pray in the Camps”….I heard these words in the deepest part of my soul while on a 40 day retreat in 1992 seeking God's will for me and for how He wanted me to spend the rest of my years as a priest. I had fasted and prayed before the retreat because I knew the Lord wanted to speak to me. I knew what these words meant. I was to go to Magadan Russia , a place of the former prison camps in Far East Siberia , to offer my life freely for those who sent as prisoners and many because they were believers in God.
I was sure this call was not from the Lord for I had been to Magadan twice, for a week each time at the invitation of my Archbishop of Anchorage Alaska
Following Blessed Charles part 2
I asked to take a vow of poverty as a diocesan priest and also put on the outside that which I felt for many years on the inside. I was a responsible for a Jesus Caritas priest’s fraternity based on the spirituality of Br Charles De Foucauld. I wanted to live like him and pray like him in Far East Siberia . As he said that he wanted, ‘To shout the Gospel from the roof top on his life’. I had a simply gray habit made and placed a red Heart of Jesus on the front. Who was I? I felt the call was to be a Brother of the Heart of Jesus. My Archbishop allowed me to do all this with no promise to go to Russia as the priest shortage in Alaska
Coming home part 3
When I arrived in Magadan I knelt down and kissed the ground where some day I will be buried. It was a surprise to all who were on the flight to see priest in a monks robe on his knees with tears in his eyes but I knew I had come home. Here in the former prison camps of Stalin I had found my life and turned it over as best I could and try everyday to be His and only His. I had heard the gospel anew. In the time of preparing for the call my father had died and I had accomplished one dream I had sense childhood to climb the tallest mountain in North America , Mt McKinley (7,000 meters). I had been born in a small village at the foot of this mountain. But now I realized the mountain of the Lord is the highest mountain and the climb He was giving me would take more strength than I could find in myself. He had called be to pray in the camps and give my life for the renewal of faith in Russia
The parish of the Nativity of Jesus was founded in 1989 when Archbishop Francis Hurley and I preached the first public mass in Magadan on the feast of Christmas. The name of the parish came from that first Mass. Magadan Far East . He suffered from terrible arthritis and suffered greatly. By the time he left, he had created a small foundation of a few faithful Catholics. It is on that small foundation I was given the gift to pastor now for over 18 years.
My brothers part 4
My first years in Magadan were shared with one other priest from America Slovakia Fr Milosh Krokofski, who served in Norelsk another place of the camps in far north central Siberia . I cannot describe the grace Fr David Means was for me personally and for the people of Magadan and in our mission in Ola. Fr. David spent 13 years giving himself to the people. He is priest of deep prayer and talented musically. His homilies were clear and his gentle presence showed what it meant to be a brother of Jesus. He heard my confession weekly and his advice was always well thought out. He really formed so many of our youth who are now young adults. His ministry here has born much fruit. He felt called back to serve his diocese but especially sensed a call to be near his family. We miss him still and is still in our daily prayers. Fr Milosh came with a desire to join the small community and seek the gift of prayer and healing that is known to be here in Magadan. He served with enthusiasm and many of the youth climbed, went on pilgrimages and found his humor to open a way to finding the joy of our faith. Fr Milosh is a talented priest as an artist, musician and homilist. He kept a humble presence for the 6 years he was with us and eventually felt the need to do priestly ministry, under the Bishops guidance in parishes in need of priestly assistance. He also is in our prayers.
The struggles part 5
I came to Magadan with the idea of living in community like Br Charles. It happened for some very rich and exciting years. Then like Br. Charles, the Lord saw fit to give me now years where I am alone in prayer and seek priestly help when I need to leave Magadan for a month at time to preach for the Mission Magadan
The sisters part 6
For the first 10 years of the mission in Magadan we had the Madonna House a community of celibate men and women who was founded by a Russian emigrant based in Canada Krasnoyarsk and city in central Siberia .
Even before Madonna House left the Lord showed us we would not be abandoned because he gave us a new faithful community of sisters. The Daughters of Charity sponsored by a California province came and settled with three sisters, one from the US and two from Poland
To serve part 7
The Lord has given us also so many good lay men and women in the parish who are active in this faith filled Russian Catholic parish of the Nativity of Jesus. We have Russians teaching the faith to adults and children. We have RCIA, retreats, alpha evangelization, home visitation, prayer groups; healing mass’s and for the healing of alcoholism there is twice week a meeting of AA. We have a strong parish I believe because of pray and the prayers of those who were martyred for their faith.
We have for over 10 years ministered and encouraged a pro life work here in Far East Siberia to save babies from abortion. We have a moms group of young mothers who rejected abortion and now struggle to raise their child. This group of moms receives material and spiritual help from our parish workers and volunteers at monthly meetings. We have healing retreats now as well that are for those women who have had abortions. In Russia
The blessings part 8
In July 4, 2004 we blessed the newly built church with 4 bishops with many priests and religious from Russia Kolyma region. We also have a special ministry for those who suffered in the camps. We gather them once a month for a cultural event and so they can share the story of suffering and faith. Two books have been published that witness to the suffering and faith in the prison camps. We had found in Magadan in 1995 over 500 camps survivors who we are continuing to help spiritually and materially. We continue in these years to give them dignity and care and celebrate their death in Christian burial. Our many of our beloved repressed have already gone home to the Lord. We realize though they are praying for us and because of these prayers we know the Lord will continue His amazing work here in Far East Siberia . Magadan was and is a place of deep suffering and now a place of great hope.
The future part 9
What is a head for me? What is ahead for the Parish of the Nativity of Jesus? I spent 2011 in a sabbatical year asking this very question of the Lord. Brother Charles’ favorite passage in scripture was from St. John’s gospel 12; 24 “Truly, truly, I say to you, unless a grain of wheat falls into the earth and dies, it remains alone; but if it dies, it bears much fruit.” I believe in some way this passage answers the question. I see so many ways the Lord has blessed our work in Magadan. I see so many ways the Lord has confirmed He is the one that called me here and He is the one who will continue the work here. What do I need to do? I need to die. Someone asked recently why did I come to Magadan? I answered I came to save my soul and to learn how to die well. The Lord has given me the richest priesthood I could ever have imaged with lots of crosses and failures and many deep times of repentance. He has lead and is leading me and the parish of the Nativity of Jesus. Our call is too simple follow Him. I am in my 60s now. I am at peace with the next stage of life here because I know I am not in control, which is the one real lesson Russia
Fr Michael Shields of the Heart of Jesus
Magadan Russia , Far East Siberia
“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu