Despre Suflete Moarte ( 6 ) ( N.V. Gogol )

Despre Suflete Moarte ( 6 ) ( N.V. Gogol )

Cicikov îi multumi pentru bunele intentii, dar refuzã categoric si calul sur, si iapa roaibã.

-         Atunci cumpara niste caini. Iti dau o pereche, cã te ia cu frig la spate ! Caini mustãciosi, cu blana tepoasã stând in sus precum perii in bidinea. Au niste coaste rotunjite, cã-ti stã mintea-n loc, si niste picioare sprintene, de nici nu ating pamantul.

-         Ce sa fac eu cu cainii ? Doar nu-s vanator.

-         Asa vreau eu, sa ai si tu caini. Ascultã, daca nu vrei caini, cumpãrã flasneta. Grozavã flasnetã ! Iti spun cinstit cã m-a costat o mie si jumatate de ruble. Tie ti-o dau cu nouã sute.

-         Flasnetã imi trebuie mie ? Doar nu-s neamt ca sã umblu cu ea pe drumuri dupa pomanã.

-         Flasneta asta nu-i dintre cele cu care umblã nemtii. E-o adevaratã orgã. Uitã-te si tu : e toata lucrata din lemn de mahon. Hai sa ti-o mai arat o data !

Spunand acestea, Nozdriov il apucã de mana pe Cicikov si-l trase in camera alaturata.

Oricat se propti Cicikov cu picioarele in podea, oricat sustinu cã a vazut prea bine flasneta, fu nevoit sa mai asculte o data in ce fel a plecat Malbrough la luptã.

-         Daca nu vrei s-o cumperi cu bani, ascult cum facem : eu iti dau flasneta si toate sufletele moarte pe care le am, iar tu imi dai brisca si trei sute de ruble pe deasupra.

-         Asta mai lipsea ! Si cu ce-o sa plec de-aici ?

-         Iti dau altã briscã. Mergem acum in sopron si ti-o arat ! O vopsesti si o sa fi o minune de briscã !

“A intrat dracul in el !” gandi Cicikov si se hotarî sa scape cu orice pret de bristi, flasnete si de cainii de toate soiurile, cu toata rotunjimea coastelor lor, care te facea sa-ti stea mintea-n loc, si in ciuda labelor atat de sprintene.

-         Iti dau brisca, flasneta si sufletele moarte, toate impreuna.

-         Nu vreau, spuse Cicikov inca o data.

-         De ce nu vrei ?

-         Pentru cã nu vreau si gata.

-         Zau, ce om ! Dupa cum vad, nu se poate vorbi cu tine asa, ca intre prieteni sau tovarasi buni !... Se vede de departe cã esti un om cu douã fete !

-         Ce, mã crezi prost ? Judecã si singur : de ce sã cumpar un lucru de care n-am nevoie chiar deloc ?

-         Lasã, te rog sa nu mã duci cu vorba. Acum te cunosc foarte bine. Esti o primatie, zãu ! Uite ce : hai sa facem o bancã. Pun la bataie toti mortii, si flasneta o pun.

-         Daca i-am juca la bancã, ar insemna sa ne supunem necunoscutului, spuse Cicikov, tragand cu coada ochiului la cartile de joc din mana lui Nozdriov. Amandoua teancurile i se parura cam mãsluite si picãtelele de pe dosul cartilor arãtau cat se poate de suspect.

-         Cum necunoscutului ? spuse Nozdriov. Nu-i vorba de nici un necunoscut. Daca ai norocul de partea ta, poti castiga al dracului de mult. Uite, uite-ti norocul ! zise el, batand cartile ca sa-l atâte. Aici e norocul ! Ãsta-i norocul ! Uite-l cum se zbate sa iasa ! Uite-l si pe blestematul de nouar, pe care am pierdut tot ! Am simtit c-o sa ma vanda, dar am inchis ochii si mi-am zis : « Lua-te-ar dracu’, vinde-mã, afurisitule !”.

In timp ce Nozdriov zicea toate astea, Porfiri aduse o sticlã.

Insa Cicikov refuzã categoric si sa joace si sa bea.

-         De ce nu vrei sa joci ? intrebã Nozdriov.

-         Pentru ca n-am chef. De altfel, trebuie sa-ti marturisesc ca nu ma dau deloc in vant dupa jocul de carti.

-         De ce nu te dai in vânt ?

Cicikov stranse din umeri :

-         Pentru ca nu ma dau in vant.

-         Esti un om de nimic !

-         Ce sa fac ? Asa m-a lasat Dumnezeu.

-         Esti un fatalau ! Credeam ca esti cat de cat cumsecade, dar vad cã, oricum m-as purta, nu-ti pot face pe plac. Nu pot vorbi cu tine prieteneste...N-ai in tine nici un pic de franchete, de sinceritate. Esti Sobakevici in picioare, o secaturã la fel de ticaloasa.

-         De ce ma ocarasti ? Cu ce-s de vina daca nu joc ? Vinde-mi sufletele, daca tremuri pentru orice fleac.

-         O sa vezi de la mine pe dracu’ ghem ! Voiam sa ti le dau pe degeaba, dar acum n-o sa te alegi cu nimic ! Poti sa-mi pui la picioare trei imparatii, cã tot nu ti le dau. Esti un smecher, un trantor mizerabil ! De-acum inainte nu mai vreau sa am de-a face cu tine. Porfiri, du-te si spune-i grajdarului sa nu le dea ovãs cailor lui, n-au decat sa manance numai fân.

Cicikov nu se asteptase nicidecum la un asemenea deznodamant.

-         Mai bine nu te-as fi vazut dinainte ochilor !

Totusi, in ciuda acestei ciorovaieli, musafirul si stapanul casei cinarã impreuna, desi de data asta nu se mai perindarã vinuri cu denumiri fanteziste.

Pe masã, stingherã, se afla doar o sticlã cu un vin de Cipru, din cel care se cheamã posircã in toata regula.

Dupa cinã, Nozdriov il conduse pe Cicikov intr-o camera laterala, unde i se pregatise asternutul, si-i zise :

-         Uite-ti patul ! Nici nu vreau sa-ti doresc noapte bunã !

Dupa plecarea lui Nozdriov, Cicikov ramase intr-o dispozitie sufleteasca dintre cele mai proaste.

In sinea lui, ii era ciudã si se ocãra singur cã a venit aici si a pierdut timpul degeaba.

Dar si mai mult se ocãra pentru cã adusese vorba despre afacerea care-l interesa, procedand cu nesocotintã ca un copil, ca un prost, caci afacerea nu era dintre acelea ce-i puteau fi dezvaluite lui Nozdriov... “Nozdriov e o secatura, Nozdriov poate minti, poate sa mai puna de la el, dracu’ mai stie ce vorbe ar fi in stare sa imprastie, s-ar putea starni cine stie ce barfe, deci nu-i bine, nu-i bine deloc.

Sunt un dobitoc isi spunea el singur.”

Toata noaptea dormi foarte prost.

Niste gângãnii mici si din cale-afarã de sprintene il piscau amarnic, incat se scarpina cu toate degetele pe locul ciupit, spunand : “Lua-v-ar dracu’ cu tot cu Nozdriov !” Se trezi foarte devreme.

Dupa ce-si puse halatul si cizmele, traversã mai intai curtea si se duse la grajd sa-i porunceasca lui Selifan sa inhame numaidecat caii la brisca.

La intoarcere, se intalni in curte cu Nozdriov, imbracat si el in halat si cu pipa intre dinti.

Nozdriov il salutã prieteneste si il intrebã cum a dormit.

-         Asa si-asa, ii raspunse Cicikov cu racealã.

-         In schimb eu, frate, spuse Nozdriov, am avut toata noaptea niste vise atat de parsive, incat mi-e si greatã sa le povestesc, iar in gurã, dupa cheful de ieri, parca ar fi innoptat un escadron intreg. Inchipuie-ti, am visat cã am incasat o bataie cu vergile ! Si cine ma batea ? Asta chiar ca n-ai s-o ghicesti. Locotenentul-major de cavalerie Poteluev impreuna cu Kuvsinnikov.

“Da, se gandi Cicikov, n-ar fi rau sa incasezi aievea o bataie bunã !”

-         Zau asa ! Si ce durere ! Ma trezesc si, ca sa vezi drãcie, chiar aveam niste mancarimi. Cred cã m-au piscat blestematii de purici. Asa ! Acum du-te si te imbracã, vin si eu indata la tine. Numai sa-i trag un perdaf ticalosului de vechil.

Cicikov se intoarse in camera lui ca sa se imbrace si sa se spele.

Dupa aceea intrã in sufragerie ; pe masã se aflau un serviciu de ceai si o sticlã de rom.

Peste tot se vedeau urmele pranzului si cinei din ajun, de parca mãtura nu se atinsese de ele.

Pe dusumea zaceau coji de paine, iar scrumul de pipã era imprastiat chiar si pe fata de masã.

Stapanul casei, care nu intarzie sa-si faca intrarea, n-avea pe sub halat decat pieptul dezgolit, pe care crestea un fel de barbã.

Tinand pipa in mana si sorbind din ceascã, ar fi fost un model excelent pentru unul dintre pictorii carora le displac grozav domnii cu parul lins si ondulat, ca pe firmele frizeriilor, sau tuns scurt, pe pieptene.

-         Ei, ce zici ? intrebã Nozdriov, dupa o scurtã tacere. Nu vrei sa jucam pe suflete ?

-         Ti-am spus, frate, cã nu joc. De cumparat, poftim, le cumpar.

-         Nu vreau sa le vand, asa ceva nu se cade intre prieteni. N-am sa m-apuc sa iau caimacul de pe dracu’ mai stie ce. Altceva ar fi daca am juca o bancuta. Hai sa facem macar o mânã !

-         Ti-am spus o data cã nu.

-         Nici sa facem schimb nu vrei ?

-         Nu vreau.

-         Atunci, hai sa facem o partida de dame. Castigi tu, ale tale-s toate. Sa stii ca am multe suflete care trebuie sterse din listele de recensamant. Hei, Porfiri, adu incoace cutia cu jocul de dame !

-         Te ostenesti degeaba, nu joc.

-         Dar asta nu mai e bancã. Aici nu mai poate fi vorba sa aiba cineva noroc sau sã triseze. Totul depinde de mãiestrie. Si-ti spun de la bun inceput cã nu mã pricep deloc sa joc. Poate-mi dai vreo mutare inainte.

“Bine, se gandi Cicikov, o sa joc dame cu el ! Candva jucam binisor dame si aici i-ar fi greu sa umble cu siretlicuri.”

-         Ma rog, asa sa fie, jucãm dame.

-         Sufletele merg intr-o sutã de ruble !

-         De ce ? E de-ajuns sa mearga in cincizeci.

-         Nu, cincizeci de ruble nu-s bani ! Mai bine pun pentru o sutã un catel de mana a doua sau o pecete de aur, s-o porti la ceas.

-         Fie ! zise Cicikov.

-         Cate mutãri imi dai inainte ? intrebã Nozdriov.

-         De unde chilipirul ãsta ? Fireste, nici una.

-         Dã-mi cel putin doua mutari.

-         Nu vreau, si eu joc prost.

-         Va cunoastem noi, stim cat de prost jucati ! spuse Nozdriov, impingand o piesã.

-         De multisor n-am mai pus mana pe jocul ãsta ! zise Cicikov, mutând la randul lui.

-         Vã cunoastem noi, stim cat de prost jucati ! repetã Nozdriov, mutand o piesã si impingand in acelasi timp, cu maneca halatului, inca una.

-         De multisor n-am mai pus mana... Hei, hei ! Ce-i asta, frate ? Pune-o inapoi ! spuse Cicikov.

-         Ce sa pun ?

-         Piesa, zise Cicikov si, in acelasi timp, chiar sub nasul lui, vazu altã piesã, ce pãrea sa se transforme in damã. Numai Dumnezeu putea sti de unde aparuse. Nu, zise Cicikov, ridicandu-se de la masã, cu tine nu se poate juca. Nu se mutã asa, cate trei piese deodata !

-         Cum cate trei ? Din gresealã s-a intamplat. Una s-a miscat fara sa vreau. Poftim, o mut inapoi.

-         Dar cealalta de unde a aparut ?

-         Care cealalta ?

-         Pai, asta, care-i gata sa se transforme in damã.

-         Na-ti-o frântã, cã ti-am dres-o ! Parca n-ai mai tine minte !

-         Nu, frate, am numãrat toate mutãrile si le tin minte. De-abia acum ai impins-o. Uite care-i locul ei !

-         Cum, care ii e locul ? intrebã Nozdriov, rosind. Dupa cum vad eu, frate, imi umbli cu nãscociri !

-         Nu, frate, parca tu umbli cu nascociri, numai cã nu-ti ies.

-         Drept cine ma iei ? intrebã Nozdriov. Crezi ca te-as trisa ?

-         Nu te iau drept nimeni altcineva, dar de-acum inainte n-o sa mai joc niciodata.

-         Nu, nu poti renunta, spuse Nozdriov, jocul a fost inceput !

-         Am dreptul sa renunt, pentru ca nu joci cum se cuvine sa joace un om cinstit.

-         Nu, minti, nu poti spune asa ceva !

-         Nu, frate, tu esti cel care minte !

-         N-am trisat si nu poti refuza, trebuie sa joci pana se terminã partida!

-         N-ai cum sa ma silesti, spuse Cicikov cu sange rece si, apropiindu-se de tablã, amestecã piesele.

Nozdriov se inrosi de furie si se apropie atat de tare de Cicikov, incat acesta facu doi pasi indarat.

-         O sa te silesc sa joci ! Ai amestecat piesele, dar nu face nimic, tin minte toate mutarile. Le asezãm din nou cum au fost.

-         Nu, frate, am terminat cu asta, nu mai joc cu tine.

-         Va sa zica nu vrei sa joci ?

-         Vezi si singur ca nu am cum sa joc cu tine.

-         Ba nu, spune de-a dreptul : nu vrei sa joci ? întrebã Nozdriov, venind si mai aproape.

-         Nu vreau ! raspunse Cicikov si, pentru orice eventualitate, isi apropie mainile de fatã, caci intr-adevar situatia devenea primejdioasa.

Aceasta masura de prevedere era cat se poate de binevenita, pentru cã Nozdriov ridicã mana... si s-ar fi putut foarte bine ca unul dintre obrajii bucãlati si dragalasi ai eroului nostru sa se acopere de o rusine ce n-ar mai fi putut fi spalata.

Dar, parând in chip fericit lovitura, el il apucã pe Nozdriov de amandoua mainile puse pe fapte mari si le tinu zdravan.

-         Porfiri, Pavlusa ! strigã Nozdriov, turbând de mânie si incercand sa se smulgã din stransoare.

Auzind acestea, ca sa nu-i facã pe argati martori la o scenã atat de ispititoare si, in acelasi timp, simtind cã n-avea nici un rost sa-l tina pe Nozdriov, Cicikov ii dadu drumul.

Tocmai atunci intrã Porfiri, urmat de Pavlusa, un flacau voinic, cu care nu era bine sa ai de-a face.

-         Zici ca nu vrei sa ispravim partida ? intrebã Nozdriov. Raspunde-mi fara ocolisuri !

-         Nu vad nici o posibilitate s-o ispravim, ii raspunse Cicikov si se uitã pe fereastra. Isi vazu brisca gata de plecare, iar Selifan nu astepta parca decat un semn ca sa traga la scara. Dar n-avea nici o sansa sa iasa din camerã : in usa stateau cei doi iobagi prosti, dar zdraveni.

-         Va sa zica, nu vrei sa ispravim partida ? întrebã din nou Nozdriov, cu fata arzand ca focul.

-         As fi ispravit-o, daca ai fi jucat cum se cuvine sa joace un om cinstit. Dar asa, nu pot.

-         Aha, nu poti, ticãlosule ! Ai vazut cã pierzi si nu poti ! Ia luati-l la bãtaie ! strigã el cu înversunare, intorcandu-se spre Porfiri si Pavlusa, punând, la rândul sãu, mâna pe un ciubuc din lemn de cires.

Cicikov se fãcu alb ca varul la fatã.

Voi sã spunã ceva, dar simti cã buzele i se miscã fãrã sã poatã scoate un sunet.

-         Pe el, mã ! strigã Nozdriov, repezindu-se înainte cu ciubucul de cires in mânã, infierbantat, lac de sudoare, ca si cum ar fi luat cu asalt o cetate inexpugnabilã. Pe el, bãieti ! rãcnea el cu aceeasi voce cu care, in timpul unui mare atac, strigã plutonului sãu : “Inainte, baieti !” câte un brav locotenent, a cãrui temeritate bezmeticã a ajuns atat de vestitã, incat se dã anume ordin sa fie tinut de mâini atunci cand batalia se încinge.

Dar locotenentul a si simtit inflacararea ce-l mânã la luptã, totul i se învârte în cap, il vede pe Suvorov zburând în sa pe dinaintea lui si se repede sa faca si el o ispravã mãreatã.

“Înainte, bãieti !” strigã el, avântându-se, si nu se gandeste deloc cã astfel dauneaza planului bine chibzuit al asaltului general, cã milioane de tevi de armã s-au si sprijinit pe marginea ambrazurilor din zidurile inexpugnabile ale cetatii, ce se inaltã pana dincolo de nori, cã din plutonul lui neputincios se va alege praful si cã suierã de-acum glontul fatal, pregãtindu-se sã-i inchida pentru totdeauna gura care nu mai tace.

Însã, dacã Nozdriov il infãtisa pe locotenentul neînfricat si bezmetic ce atacã cetatea, cetatea pe care o lua el cu asalt nu parea deloc inexpugnabilã.

Dimpotriva, de fricã, cetatea isi simtea inima cat un purice.

Scaunul, cu care avusese de gand sa se apere, ii fusese smuls din maini de catre cei doi iobagi si el, cu ochii inchisi, mai mult mort decat viu, se si pregãtea sa simtã pe pielea lui loviturile ciubucului cerchez al stapanului casei.

Dumnezeu stie ce i s-a putut întâmpla, dacã soarta nu s-ar fi îndurat sa salveze coastele, umerii si toate pãrtile delicate ale trupului eroului nostru.

Pe neasteptate, ca din senin, se auzirã clinchete de clopotei, rãsunã clar huruitul unei cãrute trase la scarã, iar sforãitul greoi si rasuflarea intretaiata a cailor infierbantati se facura auzite pana in camera.

Toti se uitarã fara sa vrea pe fereastra : un mustãcios, imbracat intr-o redingotã civilã si militarã in acelasi timp, coborî din caruta.

Intreband ceva in antreu, intrã chiar in clipa in care Cicikov, cuprins inca de spaimã, se afla in situatia cea mai jalnicã de care a avut parte vreodata un muritor.

-         Permiteti-mi sa intreb cine este domnul Nozdriov, spuse necunoscutul, uitandu-se oarecum nedumerit la Nozdriov, care statea cu ciubucul in mana, si la Cicikov, care de-abia isi revenea dupa situatia atat de neconvenabila in care se aflase.

-         Permiteti-mi sa intreb cu cine am onoarea sa stau de vorba, zise Nozdriov, apropriindu-se.

-         Sunt cãpitanul-ispravnic.

-         Ce doriti ?

-         Am venit sa va aduc la cunostinta comunicarea primita de mine si anume faptul ca, pana la pronuntarea sentintei in procesul dumneavoastra, va aflati sub urmarire penala.

-         Aiurea ! Care proces ?

-         Sunteti implicat intr-un proces de ultraj, intrucat, in stare de ebrietate fiind, l-ati insultat personal pe mosierul Maksimov, batandu-l cu varga.

-         Minciuni ! Nu l-am vazut in viata mea pe mosierul Maksimov !

-         Stimate domn, permiteti-mi sa va atrag atentia ca sunt ofiter. Cu sluga dumneavoastra puteti vorbi asa, dar nu cu mine !

Aici, Cicikov, fara sa astepte raspunsul lui Nozdriov, isi însfãcã iute palaria si, strecurandu-se prin spatele capitanului-ispravnic, iesi in pridvor, urcã in briscã si-i porunci lui Selifan sa mâne caii cat mai iute.

( Extras din Opere Volumul III, Suflete Moarte, Poem, N.V. Gogol, Ed. Polirom, Iasi, 2001, traducere, studiu si note de Emil Iordache )