Evolutia psihicului. Instinctul. Pervertirea instinctului ( psihologie generala )
Este foarte greu sã stabilim anumite etape in dezvoltarea filogeneticã a Psihicului, desi este cunoscutã evolutia speciilor.
A.N.Leontiev a incercat sa schiteze o schemã a formãrii Psihicului, distingând 4 mari faze :
- stadiul psihicului senzorial elementar ;
- stadiul psihicului perceptiv ;
- stadiul intelectului ;
- stadiului psihicului constient.
Dezavantajul acestei clasificari este acela de a include in prima etapa, aceea a stadiului psihicului senzorial elementar, imensa majoritate a speciilor, fiindca stadiul perceptiv incepe abia o data cu pasarile si cu mamiferele.
Or, intre o albinã si o râmã, diferenta de comportament este foarte mare.
Deocamdata, neavând ceva mai bun, ne vom servi de punctul de vedere al lui Leontiev.
Stadiul psihicului senzorial :
Stadiul psihicului senzorial elementar se caracterizeaza prin aceea cã animalul reactioneaza in raport cu o proprietate din mediul ambiant, insusire caracteristica unui obiect sau fenomen, importante pentru el.
De exemplu, pãianjenul nu reactioneaza in mod deosebit, daca un obiect ii atinge plasa, dar daca atingem plasa cu un diapazon care vibreaza, paianjenul se repede asupra lui, cautand sa il insface, ca si cum ar fi o muscã.
Deci vibratia pânzei este semnalul declansator al actiunii.
( 1 ) In acest stadiu predominã reactiile înnãscute, iar experienta individualã joacã un rol mult mai mic decat la speciile mai evoluate.
Acum predominã :
- tropismele si
- instinctele.
Tropismele au fost studiate mult de americanul J. Loeb.
Este vorba de miscari simple ale plantelor si ale unor animale inferioare, cãrora Loeb le-a dat o explicatie mecanicista, considerandu-le rezultatul unor fenomene pur fizico-chimice.
La plante gãsim fototropism, adica intoarcerea plantelor spre sursa de luminã solarã, si geotropism, adica cresterea radacinilor in jos.
La animale sunt evidente geotropismele, in cazul unor omizi, care se deplaseaza intotdeauna vertical pe pomi, si fototropismele la fluturi, puternic atrasi de o lumina stralucitoare, noaptea.
Dupa Loeb, daca lumina este in stanga fluturelui, ea actioneaza asupra retinei care declanseaza automat muschii ce il indreapta spre stanga, daca a zburat prea mult spre stanga, lumina din partea dreapta a retinei pune in miscare muschii din partea opusa, s.a.m.d.
Acest mecanicism nu explicã insa o serie de fapte, si anume :
Fluturii nu se lipesc de felinar, ci se invart in jurul lui, iar daca se aflã la mijloc intre 2 felinare, nu zboara intre cele doua felinare, ci se dirijeaza numai catre un felinar.
Apoi experientele facute cu un mic animal de apã – Dafnia – sunt edificatoare.
Introdus intr-un acvariu si intr-un tub indoit, Dafnia se orienteaza spre lumina, dar acolo fiind astupat tubul, se intoarce, merge in sens invers luminii, si astfel poate scãpa.
Acest mers este impotriva tropismului, ce se dovedeste a nu fi un act mecanic.
Mai existã si acte de memorie organicã.
Este vorba de anumite ritmuri vitale.
In plajele ce marginesc Oceanul, gasim niste viermi care ies din nisip cand se produce refluxul si intrã in nisip atunci cand vine fluxul.
Pusi intr-un acvariu, viermii continua multa vreme miscarile lor periodice, desi acum ele si-au pierdut orice sens.
Apoi sunt reflexele absolute, legaturi constante intre anumiti stimuli si anumite reactii.
Dar ceea ce caracterizeaza speciile mai evoluate, sunt acele acte foarte complexe, numite instincte.
Ele sunt foarte bine dezvoltate la insecte, dar le intalnim si la vertebrate, dupa cum – intr-o forma mai putin conturata – ele sunt prezente si in viata omului.
Instinctul :
Un instinct este un sistem de tendinte si actiuni, identic la toti indivizii dintr-o specie, care se manifestã in mod spontan si intr-un grad de perfectiune destul de mare.
Asupra acestui mod de reactie, actiunea mediului nu are decat o influenta minimã, deoarece isi are originea intr-un mecanism gata elaborat, transmis prin ereditate.
Prin tendintã intelegem o pornire, un inceput de miscare – miscarea poate sa nu fie vizibila, sa fie doar schitata printr-o crestere a tensiunii musculare.
Cele mai spectaculoase instincte le gasim la furnici si la albine.
Dar ele apar cu claritate si la pasari : cladirea cuibului, migratia, s.a.
La mamifere sunt foarte vizibile instinctele sexuale si instinctele materne.
Un savant francez, J. Fabre ( 1823 – 1915 ), in lucrarea sa Amintiri entomologice si-a exprimat admiratia fata de instincte, reliefand 2 aspecte :
( a ) Perfectiunea instinctului :
De exemplu, viespea cu aripi galbene – numitã sphex – cautã un greier, il rastoarna pe spate si ii aplicã 3 impunsaturi exact in ganglionii nervosi care comandã picioarele, paralizandu-l.
Apoi il trage de antene, pana in fata « vizuinii » sale – o gaurã in pamant, - inspecteaza vizuina si impinge apoi greierul in ea.
Pe trupul greierului paralizat, viespea isi depune ouãle.
In acest fel, larvele vor putea consuma o hrana vie, proaspata.
Fabre subliniaza precizia tuturor actelor.
( b ) Al doilea aspect il constituie finalitatea actelor :
Totul se subordoneaza perfect scopului.
La viespe, asigurarea hranei corespunzatoare urmasilor, la albine, pastrarea mierii pentru a avea hranã iarna, s.a.
Se explicã avantul explicatiilor idealiste, in special cele deiste : intelepciunea lui Dumnezeu care prevede totul, care a asigurat o ordine prestabilita, etc.
H. Bergson vorbeste despre instinct ca manifestare a “elanului vital”, tendintã de organizare a materiei.
Variabilitatea instinctului :
Oamenii de stiinta insa au infirmat, in parte, constatarile lui Fabre.
Observandu-se diferite situatii, s-a constatat cã uneori viespea nu are succes : greierele fuge si scapã.
Altii observã cum viespea are ezitãri, face tatonãri si inteapa greierul in alte locuri, nu in ganglioni – ceea ce nu are mare importantã, fiindca veninul difuzeaza in corp si tot apare paralizia.
Alteori, greierul paralizeaza doar partial sau, dimpotriva, este omorat – dar larvele il consumã asa.
Mai mult, printre stramosii acestei viespi se observa multe variatii : unii depun ouãle pe prada vie, dar altii adunã insecte moarte.
In alte cazuri, lovesc prada in tot felul si o paralizeaza imperfect, etc.
Perfectiunea instinctului si invariabilitatea sa sunt relative.
Astfel, paianjenii nu isi construiesc panza exact in acelasi mod : unii fac o panza verticala, altii orizontala, altii nu fac deloc panza.
Chiar aceeasi varietate se comportã diferit cand se aflã in regiuni mult deosebite, ba chiar cand se aflã in aceeasi regiune.
De altfel, intotdeauna paianjenul isi adapteaza panza, specificului locului unde se aflã.
Celulele stupului construit de albine se deosebesc mult, unele sunt foarte imperfecte.
Nu exista nici 2 furnicare construite exact la fel.
In mod evident, existã o variabilitate si in actele instinctive.
Finalitatea instinctului : Pervertirea instinctului :
Si in ce priveste finalitatea, este posibila o discutie :
Desigur, comportamentul instinctiv este util individului si speciei, altfel nu s-ar fi pastrat, indivizii disparand.
Cu toate acestea, se poate observa uneori o pervertire a instinctului, aparitia unui instinct cu efecte negative.
Sunt cazuri, printre insecte, cand masculii isi vaneaza si consumã propria lor progeniturã.
Unele furnici isi omoara regina si hranesc cu grija o femelã straina sau un parazit care le devoreaza larvele.
In ambele cazuri, furnicarul este condamnat la disparitie.
Asadar, actiunea instinctelor nu este nici pe departe desavarsita, ea fiind un rezultat al evolutiei speciilor.
( extras din Psihologie generalã, Andrei Cosmovici profesor de psihologie la Universitatea “Al.I.Cuza”, Ed. Collegium Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu