Memoria si vârsta. Memoria în viata cotidianã. Data primelor amintiri personale

Memoria si vârsta. Memoria în viata cotidianã. Data primelor amintiri personale

Notã : Imi amintesc mereu si cu placere, discutia pe care am avut-o in anul I de facultate (2005-2006), cu o colegã de an, Irina-Stefania Mãrculescu, care mi-a spus cã, inainte de a se inscrie la Drept, ea a urmat si absolvit facultatea de Psihologie.

Irina-Stefania Marculescu a abordat la masa, la Spring Time din str. Academiei, un subiect care imi era necunoscut, strain atunci, si anume :

De la ce vârstã îti aduci aminte ?

Irina Stefania mi-a spus cã putine persoane au amintiri, isi amintesc de la varsta de sub 1 an, insa ea a fost un copil de exceptie si are amintiri de la varsta de sub 1 an.

Irina Stefania a crescut – se poate spune intr-un fel, - la spitalul Budimex, unde mama ei, care nu avea cu cine sa o lase acasa cand era mica, o aducea in fiecare zi la serviciu cu ea.

Caci mama Irinei lucra la spitalul Budimex.

Memoria in viata cotidianã :

Cele mai multe probleme legate de memorie au fost ilustrate pana acum, prin referire la cercetari si date de laborator.

Faptul cã memoria a devenit un fel de “vedetã” a investigatiilor experimentale, multe dintre ele extrem de ingenioase, nu mai trebuie demonstrat.

Aceasta nu inseamna insa cã memoria are valoare, doar pentru astfel de contexte.

Viata cotidianã, situatiile ei variate si multiple, solicitãrile presante, sunt poate mult mai importante decat contextele experimentale.

Iatã de ce, in finalul acestui capitol, ne oprim asupra catorva aspecte privind rolul memoriei in viata curentã a omului.

De pildã :

Cât de semnificativã este memoria pentru un copil, pentru un adult, sau pentru un vârstnic ?

Ce rol îndeplineste memoria in activitatea de învãtare, si cum contribuie memoria la reusita scolarã ?

Ce incredere putem avea in memoria martorilor oculari ? etc.

Si lista ar putea continua, dar ne oprim aici, intrucat intentia noastra este doar de a schita cateva dintre aceste probleme, si nu a de oferi o tratare exhaustiva a lor.

Memoria si vârsta :

Memoria nu este ceva static, închistat, finit ; dimpotrivã, memoria dispune de o dinamicã internã ( procese ce se succedã, forme ce se intrepãtrund, etc. ), cat si de o dinamicã în timp, de o evolutie cu sens progresiv, ascendent, ce se înscrie pe o traiectorie de la simplu la complex, de la inferior la superior.

Memoria evolueazã deci o datã cu vârsta -, memoria prezintã o serie de particularitãti asemãnãtoare la toti cei ce se încadreazã in perioada respectivã.

Cine nu stie cã memoria scolarului se deosebeste de memoria adultului, iar memoria adultului, de memoria batranilor ?

Asadar, in afara unor diferente individuale, existã si o serie de particularitãti ale memoriei, care aseamãnã, in linii mari, indivizii între ei.

Sa trecem sumar in revista, principalele perioade de varsta ale omului, corespunzator cu particularitatile memoriei asociate lor :

In perioada 0–3 ani, asa-numita perioadã a sugarului si anteprescolarului :

Memoria copilului are un caracter exclusiv spontan, si este legatã, fie de satisfacerea trebuintelor copilului biologice ( foame, sete ), fie de repetarea unor stimuli care, in virtutea acestui fapt ( al repetarii ) sunt retinuti de la sine.

Urmele lasate pe scoarta cerebrala de procesele nervoase dureaza foarte putin, si de aceea memoria copilului mic este de scurtã duratã.

Recunoasterea este simplã si actioneazã in prezenta obiectelor cunoscute, existenta recunoasterii fiind pusa in evidentã de asa-numitul “complex de înviorare” a sugarului.

Dat fiind faptul cã, in jurul varstei de 2-3 ani copilul isi amplificã bagajul reprezentarilor si incepe sa isi insuseasca limbajul, isi fac aparitia si unele elemente simple ale reproducerii.

In esenta, la aceasta varsta, memoria copilului este mai ales involuntarã, mecanicã, de scurtã duratã, cu predominanta memoriei motrice si kinestezice.

In perioada imediat urmatoare, ce se intinde de la 3-la 6/7 ani ( perioada prescolara ), memoria copilului suferã modificari importante :

Este perioada cand se fac eforturi de trecere spre formele superioare si mai productive ale memoriei, care coexistã insa cu cele mai simple si mai putin productive.

Datorita unor particularitati ale scoartei cerebrale, ale proceselor de excitatie si inhibitie ( plasticitatea, mobilitatea, labilitatea ), copilul memoreaza cu mare rapiditate, dar si uitã cu aceeasi rapiditate cu care a memorat.

Cine nu a ramas uimit in fata unui pusti capabil sa tina minte foarte multe informatii pe care le-a auzit doar o data, cel mult de 2 ori ?

Sau, cine nu se infurie cand propriul sãu copil nu reuseste sa tina minte cum il cheama sau cati ani are, desi s-a chinuit mult ca sa-i « bage » in cap lucrul acesta ?

Insuficienta dezvoltare a inhibitiei ( a inertiei celulei corticale ) face ca memoria copilului prescolar sa fie nediferentiatã, difuzã, incoerentã, nesistematicã, haoticã ( amintirile copilului sunt fragmentare, fara legatura intre ele ).

Pentru a stapani neputinta propriei lor capacitati de a pãstra si reactualiza, copiii adaugã de la ei, inventeazã, fapt confundat si condamnat pe nedrept de parinti, cu minciuna.

La copilul prescolar predominã mai ales memoria:

1.     intuitiv-plasticã,

2.     concretã,

3.     si memoria afectivã,

in sensul cã se retin mai ales figurile si evenimentele imediate, ca si tot ceea ce provoacã emotii puternice, pozitive sau negative.

Unele cerinte ale activitatilor in care prescolarul este implicat ( activitatea de joc, chiar si activitatea didactica de la Gradinita ) impun insa necesitatea de a retine voluntar si logic, fapt care duce la aparitia acestor 2 forme de memorare.

La 4 ani copilul face efort pentru a fixa si pãstra regulile jocurilor.

La 5-6 ani copilul incepe sa utilizeze procedee elementare de întipãrire, fixare si reproducere, copilul face incercari active de a-si aduce aminte.

Tot acum, la aceasta varsta, creste rapiditatea, volumul, durata de pastrare, exactitatea pastrarii si fidelitatea reactualizarii.

Uneori, reactualizarile prescolarilor capãtã un caracter stereotip.

Tot in aceastã perioadã este fixatã si data aparitiei primelor amintiri personale, care adeseori sunt incerte, mai ales de tip afectiv, fragile.

Intervine asa-numitul fenomen de amnezie infantilã.

Chestionati asupra unor evenimente petrecute in familie ( nasterea unui frate, a unei surori, primirea cadourilor pentru nou-nascut, ingrijirea copilului in timp ce mama se afla la spital, etc. ), copiii in varsta de pana la 3 ani nu si-au amintit aproape nimic, in timp ce copiii cu varste cuprinse intre 3 si 5 ani si-au reamintit suficient de multe informatii.

Un cercetator ( Victor Henri ), interogand 123 de adulti, referitor la data primei amintiri pe care o au, a obtinut urmatoarele rezultate :

Tabelul : Vârsta primei amintiri

Varsta primei amintiri

6 luni

8 luni

1 an

1,5 ani

2 ani

2,5 ani

3 ani

3,5 ani

4 ani

5 ani

6 ani

7 ani

8 ani

Nr.subiecti

1 subiect

2 subiecti

4 subiecti

9

23

20

19

14

12

6

5

2

1

Dupa cum se observã, la cei mai multi subiecti data primei amintiri personale pare a se situa la varsta de 2-3 ani ( 62 de adulti din 123 adulti interogati ).

Este greu de presupus insa cã cineva isi poate aminti ceva de la varsta de 6-8 luni, chiar de la varsta de 1 an.

Aici, fie cã a fost vorba de evenimente foarte importante sau grave, care au lasat urme vizibile ( arsuri, defecte fizice, etc. ), fie cã data respectiva a fost retinuta si repetata foarte des de parintii copilului, fapt care l-a facut pe copil sa creada – mai tarziu – cã el singur si-o aminteste.

Cum se explicã precaritatea si fragilitatea informatiilor din primii ani de viatã ?

Cel putin 3 raspunsuri sunt plauzibile :

( a ) Sugestia lui Freud, potrivit careia amnezia infantila se produce datorita reprimarii de catre copii, a instinctului sexual fata de proprii parinti ;

( b ) Creierul, mai exact hipocampul, nu este suficient de maturizat pentru a sustine o memorie explicita, ci in cel mai bun caz o memorie implicita, care nu asigurã insa o baza solida pentru reactualizarea experientelor ;

( c ) Limbajul copilului mic se aflã in proces de dezvoltare, fapt care permite intiparirea in memoria episodica, dar creeaza dificultati in ceea ce priveste regasirea informatiilor, regasirea adecvata depinzand de incadrarea evenimentelor intr-o schemã sau un cadru bine structurat ( Vezi Baddeley, 1998, pp. 191-192 ).

Oricum, memoria copilului prescolar se caracterizeaza in ansamblu prin efortul continuu spre organizare, spre atingerea unor cote inalte de productivitate.

-         va continua –

( Extras din Psihologia mecanismelor cognitive, prof.univ.Mielu Zlate, Ed.Polirom, 1999, Iasi )