Psihologia învãtãrii. Mecanismele învãtãrii : I.P. Pavlov ( 2 ). Consideratii sintetice asupra mecanismelor învãtãrii :

Psihologia învãtãrii. Mecanismele învãtãrii : I.P. Pavlov ( 2 )

Consideratii sintetice asupra mecanismelor învãtãrii :

În cazul omului, multe legãturi temporare, obtinerea multor cunostinte se bazeazã pe acest reflex al curiozitãtii, al interesului de cunoastere.

Ar fi foarte greu ca, dupã fiecare nouã cunostintã sã dãm elevilor câte o prãjiturã ca “întãrire”.

Repede s-ar ajunge la indigestii.

Interesul lor, direct ori indirect, face posibilã însusirea unor noi informatii, fara recompensã imediatã.

Experientele realizate in laboratoarele lui I.P. Pavlov au pus in evidentã faptul cã animalele superioare nu reactioneazã la stimuli izolati, ci tind sa ii organizeze.

Existã o tendintã de unificare a datelor primite de catre creier, manifestatã prin tendinta spre stereotipie.

Iatã un experiment ce probeazã acest lucru :

S-au format, in mod separat, 4 reflexe conditionate la acelasi câine.

Acestui caine, ca la toti cainii din laborator, i s-a introdus un tub in glanda parotidã, in asa fel incat saliva curgea in exteriorul botului cainelui si putea fi masurata.

Cantitatea de salivã este proportionalã cu cantitatea pesmetului introdus in gurã.

La un sunet de orgã, cainele saliva 8 picaturi,

2 minute mai tarziu, la un alt sunet, de fluier, cainele saliva 4 picaturi,

1 minut si 1 / 2 mai tarziu, la o luminã se instala o puternicã inhibitie, cainele nu saliva ( 0 picaturi de saliva ), si

1 minut mai tarziu, la o usoarã intepatura se masurau 6 picaturi.

Dupa ce reflexele, obtinute la diferite ore ale zilei, se consolidaserã, experimentatorul le-a grupat producand excitantii unul dupa altul, cu mici intervale intre excitanti.

Mai multe zile s-au repetat stimularile in aceeasi ordine.

Apoi, dintr-o data, in loc sa inceapa cu sunetul de orgã, se incepea cu lumina.

Or, cainele a reactionat tot cu 8 picaturi – ca la sunetul de orgã !

Dupã 2 minute s-a produs tot lumina, obtinandu-se 4 picaturi, apoi lumina apãrea pe locul ei, declansand o stare de inhibitie, iar la final, dupa 1 minut, acelasi excitant ( lumina ) provoca o salivatie de 6 picaturi, ca la întepãturã.

Asadar, animalul nu mai tine cont de natura stimulului, ci reactioneazã la ordinea invatatã a excitantilor.

Acest fenomen a fost denumit stereotip dinamic.

El dovedeste tendinta de organizare a reactiilor.

Stereotipul dinamic este un sistem, relativ constant, de reactii, la un sistem de stimuli.

I se spune stereotip, datorita uniformitãtii reactiilor.

I se spune dinamic, pentru cã, daca se schimbã definitiv ordinea excitantilor, atunci se modificã si stereotipul.

Corespondentul psihologic al stereotipelor il constituie deprinderile.

Ele cer un efort pentru a se forma.

Dar, odata constituite, actiunile se desfasoara cu mare usurinta.

Experientele privind stereotipele dinamice au dovedit existenta unei tendinte spre integrare si stereotipie, a scoartei cerebrale.

Acest aspect a fost observat demult, de catre filosofi care au vorbit despre tendinta gandirii spre unitate si sistematizare, datorita careia cunostintele asimilate se organizeaza in vaste sisteme ierarhice, ceea ce faciliteaza reproducerea cunostintelor, si utilizarea lor in solutionarea de probleme.

Consideratii sintetice asupra mecanismelor învãtãrii :

Dupa aceasta sumarã trecere in revistã, a unor concepte pavloviste putem efectua cateva consideratii sintetice :

( 1 ) Pentru I.P.Pavlov, ca si pentru predecesorul sãu I.M.Secenov, notiunea de reflex are un sens mai larg :

Este vorba de un rãspuns al organismului la o solicitare a mediului.

Dar atât excitantul, cât si rãspunsul pot fi foarte complecsi.

Intr-adevar, dupa ei, si ceea ce noi numim instinct, era considerat reflex, desi, de pilda, instinctul cladirii unui cuib presupune un mare numar de actiuni din partea pasarilor.

De aceea nu ne surprinde afirmatia lui I.P.Pavlov, dupa care învãtarea nu ar constitui decat un lung sir de reflexe conditionate.

Reflexele neconditionate, innascute, considerã savantul rus, asigurã adaptarea individului la excitanti cu mare importantã pentru organismul sãu :

Fuga animalului la un zgomot puternic il poate scãpa nevãtãmat de prabusirea unei stanci.

Reflexele conditionate asigurã posibilitatea unor reactii la stimuli ce au dobandit o valoarea biologicã in viata animalului.

Iata, o gospodinã are obiceiul ca, inainte de a curãta carnea pentru masã, sa isi ascutã cutitul pe o treaptã de beton de la bucatarie.

Apoi, gospodina azvârle resturile de carne pisicilor din vecini.

Dupa catva timp, va fi suficient ca gospodina sa inceapa sa isi ascutã cutitul, cã îndatã vor alerga la ea toate pisicile !

Ascutitul emite un sunet, care a devenit semnal de hranã !

Tot asa, pentru animalele sãlbatice, unele sunete pot fi semnalul unei surse de apã, alte sunete pot fi semnalul unei primejdii, etc.

Excitantii conditionali sunt deci semnale, prevenind animalele asupra pericolelor ori a surselor posibile de hranã, apã, etc.

( I ) Ca urmare, ansamblul excitantilor conditionali formeazã, dupa Pavlov, primul sistem de semnalizare.

( II ) In afarã de acestea, spunea el, existã si un al 2-lea sistem de semnalizare, format cu ajutorul cuvântului.

Cuvântul devine un semnal al semnalului, asociindu-se cu nenumãrate imagini pe care le înlocuieste.

De exemplu, un copil în vârstã de 1 an întinde mâna înspre o flacãrã si se frige.

Flacãra devine pentru copil semnal de durere.

Daca, pe cand copilul se frige, mama lui îi strigã “Buba !”, cuvant pe care mama il foloseste si in alte situatii similare, acest cuvant inlocuieste imaginile, devenind semnal al semnalului durerii.

La auzul cuvantului “Buba !”, copilul se va feri sã atingã un obiect anumit.

Cel de-al 2-lea sistem de semnalizare, specific omului, este o notiune care nu ajutã prea mult intelegerea psihicului uman, nici cea a functionarii creierului.

In schimb, prin acest concept, marele fiziolog a recunoscut necesitatea Psihologiei, ca stiintã care poate aborda, prin metodele ei, studiul gândirii abstracte si al creatiei stiintifice.

Aici ne intereseazã cum a explicat I.P.Pavlov formarea reflexului conditionat, pe care el îl pune la temelia învãtãrii.

Cum concepe marele fiziolog, formarea legaturii temporare ?

Pesmetul pus pe limbã declanseazã o excitatie care, ajungand in centrul gustativ, se deplaseaza pe o legatura nervoasa, existentã din nastere, la centrul salivar care trimite un impuls, prin nervul motor, la glanda salivarã, producand salivatia.

Acesta este un reflex neconditionat, innascut.

Excitand ochiul, desi impulsul ajunge la nervul optic, nu se produce nicio reactie salivarã, neexistând o relatie intre acesti centri.

Daca insa se stimuleaza simultan si centrul optic si centrul gustativ, acesta ( centrul gustativ ), fiind mai puternic excitat, atrage cãtre el excitatia din centrul optic, potrivit unui principiu – al dominantei – dupa care, focarele mai puternic excitate, atrag cãtre ele excitatia din alti centri, mai slab excitati.

Repetandu-se experienta, “se batatoreste” un traseu intre centrul optic si centrul gustativ, rezultand o nouã legatura, legatura temporarã.

Nu se stia bine dacã ea se formeazã prin cortex, sau prin subcortex.

Cã se formeaza legaturi temporare cu prilejul invatarii este un lucru cert, dar procesul este mult mai complicat decat il concepea I.P.Pavlov, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza.

Fiziologul rus a obtinut rezultate importante, fiindca a lucrat in conditii foarte stricte.

Laboratorul lui se afla intr-o cladire izolatã termic si fonic – “turnul tãcerii” – ca sa nu tulbure cu nimic animalele de experientã.

Cainele se afla imobilizat, iar cercetatorii au studiat dinamica secretiei salivare, care nu are decat 2 posibilitati de manifestare :

1. secretie,
2. ori stagnare,

iar picaturile rezultate pot fi masurate.

In acest fel s-au putut determina conditii si legi precise.

Totodata, s-a pierdut din vedere complexitatea actului de invatare, fiindca reflexele conditionate clarificã pe deplin, un singur tip de invatare :

- substituirea de stimuli, inlocuirea stimulului neconditional, cu un stimul indiferent.

Este totusi un mod de invatare frecvent : atunci cand invãtãm o nouã limbã, nu facem altceva decat sa inlocuim cuvantul din limba maternã – scaun, de exemplu – cu acela din limba straina – chaise, in cazul de fatã.

La fel procedãm cand învãtãm semnele topografice, s.a.

( extras din Psihologie generalã, Andrei Cosmovici profesor de psihologie la Universitatea “Al.I.Cuza”, Ed. Collegium Polirom, Iasi, 1996 )