9 mai, ziua Europei

9 mai, ziua Europei

Cea de a 63a aniversare a Declaratiei lui Robert Schuman 9 mai 1950 - 9 mai 2013


Nu stiu cum este sarbatorita ziua de 9 Mai, ziua Europei in alte tari, in Europa de Vest, dar in Romania nu sunt prea multe motive de bucurie.
Ultimele zile mi-au adus vesti triste, in special in ce priveste starea de sanatate a prietenilor, a oamenilor.
Insa la o veste precum cea de ieri nu m-am asteptat nicio clipa !
Cand am aflat-o, cand am citit, deja mi s-a parut prea mult, mai mult decat poti duce, imposibil sa nu te zguduie, sa nu te faca sa te opresti din activitatile obisnuite, din citit, din scris, si sa nu te intrebi : Dar ce se intampla ? Chiar se intampla ceva grav !
Ei bine, o buna prietena si-a facut de pe acum planuri pentru ea insasi, dupa o viata exemplara, o viata de martira pot spune, in care zi de zi a studiat, a invatat, a muncit, a mers la serviciu si s-a intors acasa dupa ziua de lucru pentru a-si ingriji parintii.
Intre aceste doua preocupari importante, nimic !
Viata ei, dreptul ei la viata, libertatea ei, dorinta ei - sunt sigura pot spune - de a-si intemeia o familie, de a avea copii - ce s-a ales de toate acestea ?
Intrebari, intrebari si lacrimi in timp ce ii citeam randurile scrise si incercam sa mi-o imaginez, sa ii cuprind durerea din suflet pe cand imi scria...
Daca unii parinti si-au ajutat mai mult, sau foarte mult copiii, la toate varstele acestora si sunt multe astfel de cazuri si situatii fericite pentru respectivii copii ajunsi chiar adulti, in schimb exista si situatia mai trista cand copilul trebuie sa isi ingrijeasca parintii si nu ii poate lasa singuri, pentru ca ei au nevoie de a fi ingrijiti.
Am remarcat in timp, egoismul unor oameni a caror viata a mers snur, au fost ajutati din belsug, unii poate chiar din toate partile, acestia insa arata adesea indiferenta, dispret, rautate, ironie, fata de cei mai putin norocosi decat ei.
In tot cazul atunci cand in viata reusesti sa implinesti si la timp, fiecare etapa a vietii, poti spune ca un ajutor de undeva, si poate nu numai de la parinti s-a facut simtit in viata ta.
Iata insa ca, la polul opus, aceasta prietena, singura, si-a ingrijit parintii, s-a ocupat de casuta lor in care ei locuiesc, casuta ce trebuia uneori reparata sau chiar mai des, trebuia sa invete, sa cerceteze, sa mearga la serviciu, sa isi realizeze toate sarcinile de munca.
Apoi, sa revina acasa, sa indeplineasca toate treburile gospodaresti, dar sa se ocupe si de sanatatea parintilor si atunci trebuia sa mearga la farmacie, sa cumpere medicamente, sa cheme iar si iar doctorul, sa le administreze parintilor medicamentele prescrise, sa ii duca sau aduca la / de la control, sa cheme acasa doctorul, dupa caz, si tot asa...
Asa, "simplu", "banal" s-au scurs zilele, toate la fel, una dupa alta, pana cand s-a apropiat vremea ca insasi prietena mea sa se gandeasca la ce va face ea cand va fi la pensie.
Imi dau seama ca, desi in ea este multa vigoare, dorinta de viata, energie, dupa atatia ani de zile in care a fost cea mai buna si fidela fiica si grijulie si atenta, a ajuns epuizata, vlaguita.
Sunt convinsa ca isi va reveni intr-o buna zi.
In fond, parintii ei sunt longevivi, mama ei tocmai a suportat la peste 80 de ani ai sai, o operatie de caracta la ochi, ceea ce este o situatie de exceptie daca ma gandesc ca sufera cu inima si este "super"- cardiaca !
Din toate scrisorile cuminti ale acestei prietene, mi-am dat seama ca isi iubeste enorm parintii, dar, in mod firsc organismul isi are resursele lui de energie care trebuie din cand in cand incarcate, daca nu se epuizeaza.
Prietena mea si-a facut chiar planuri de viitor, dar ce viitor !
Viitorul de dupa...
Viata ei cand se va regasi singura, dintr-o data, dupa ce ani de-a randul a ingrijit exemplar doi parinti.
Si ce s-a gandit ea sa faca pentru sine ?
S-a gandit sa recurga la un Azil de batrani pentru a nu fi o povara ea insasi, pentru altii.
Intr-un fel, desi am remarcat ca prietena mea a pastrat pentru ea o parte din Istoria familiei sale, ma intreb prin prisma partii de Istorie pe care am aflat-o de la ea pana la ora aceasta, cam pentru cine ar putea fi ea o povara, si ma intreb, pentru ca de cand ii citesc scrisorile sau aud despre ea, este mereu singura, dar singura !
Trebuie gatit, spalat, facuta piata, cumparaturile, mers la farmacie, administrat medicamentele, pregatit ceaiul de seara al parintilor, facut ordine, reparata casa sau lucruri care nu mai functioneaza in casa sau pe langa casa - pe toate singura le-a realizat si le implineste.
Si atunci ?
Pentru cine cand va fi ea la pensie, ar putea fi o povara ?
S-a gandit prietena aceasta a mea sa se orienteze spre un Azil, mai bun, insa are in vedere ca, dupa o viata intreaga de munca, pensia ei nu va fi suficienta !
Pe de alta parte, iata ca o parte din Istoria nespusa a familiei sale iese la iveala cand citesc ca de pe acum, prietena mea intentioneaza sa isi lase casa - pe care o va mosteni daca este singurul copil al parintilor sai, lucru pe care azi ma intreb daca in trecut l-am inteles eu bine ?! - nepoatei sale.
Nepoata de sora, de frate ?
Nepoata de var, de verisoara ?
Oricum ar fi, nepoata sau parintii nepoatei unde au fost in toti acesti ani care s-au scurs si care incet, incet au alcatuit practic toata viata prietenei mele, ajunsa aproape de varsta pensionarii ?
Deocamdata nu sunt lamurita si nu cunosc ascendenta prietenei mele, pe de-a-ntregul si nici daca are sau nu, in cele din urma, frati ori surori, daca parintii ei au frati sau surori si acestia la randul lor au copii...
Asa incat voi amana sa ma gandesc la aspectul succesiunii prietenei mele, dar ma izbeste faptul ca doreste singura, sa renunte la casa ei.
In principiu si pana acuma, eu stiam, stiusem, intelesesem ca ea este singura fiica si unicul copil al parintilor sai.
Daca asa este, de aici ar rezulta ca ea isi va mosteni parintii.
La randul ei insa, neavand sot si nici copil / copii, prietena mea, are o mostenitoare, pe aceasta nepoata despre care abia ieri mi-a spus.
Asa fiind, daca nepoata e singura mostenitoare, ea poate astepta, din moment ce oricum, intr-o buna zi o va mosteni pe prietena mea, dar nu acum, ci, sper eu peste multi si foarte multi ani de zile.
De ce atunci, prietena mea sa se gandeasca de pe acum ca data fiind sanatatea subreda a parintilor si varsta lor inaintata, se apropie ziua in care va ramane singura si va iesi si la pensie si atunci sa se mute la un Azil de batrani, iar casa sa o lase - imediat s-ar zice - nepoatei !
Cred ca pot deduce pana acum din spusele prietenei mele ca nepoata ei are unde locui, prin urmare cum s-ar putea gandi prietena mea sa se lipseasca pe sine de casa ei proprie, de un acoperis deasupra capului, de domiciliu ?
In fond Azilul ca si banca este o situatie incerta si imprevizibila si nu stii niciodata ce iti aduce.
Pe de alta parte, Azilul inseamna privarea de libertate, inseamna oameni batrani, in majoritatea lor, adusi la Azil si lasati acolo, oameni care sunt suferinzi, care probabil sau sigur nu mai pot face nici macar o conversatie de la o varsta incolo...
Oameni singuri si care adesea sunt uitati in Azil de rudele lor pe care le mai au sau le au, pentru ca rudele vor motiva si invoca lipsa de timp, oboseala, faptul ca trebuie sa isi tina serviciul, familia, sa isi creasca copiii...
In ce priveste mancarea de la Azil, citisem in presa mai demult un articol din care rezulta ca mancarea este putina, nu mananca omul ce vrea si nici cand vrea el, trebuie sa inghita ce i se da, si nici o varietate de alimente nu ii este oferita, nici pe departe, sincer cred ca daca se poate inghiti acea mancare de la Azil, e inca un lucru uimitor !
Prietena mea este numai cu 10 ani mai mare ca mine, de unde rezulta ca are vreo 54, 55 de ani numai.
Imi dau seama ca este epuizata dupa o viata de eforturi si de mare consum psihic, intrucat sanatatea parintilor ei i-a dat zi de zi, mari emotii !
Si pentru ca aminteam de ziua Europei, de fapt cu asta am inceput, ei bine, prietena mea si-a sustinut doctoratul in Belgia, in timp ce facultatea si masterul le-a urmat in Romania, la Universitatea Bucuresti.
M-am dus cu gandul la o colega de clasa din liceu, care in 7 iulie 2006, seara la masa la un restaurant din cartierul Cotroceni, unde am sarbatorit 20 de ani de la absolvirea liceului Nicolae Balcescu ( Sfantul Sava ) din Bucuresti, si prima noastra reuniune de dupa liceu, Monica N., da, ea a facut remarca la un moment dat cã, spre deosebire de parintii nostri, "Noi vom muri cu capul pe laptop !" [ muncind ].
Atunci am fost socata cand am auzit-o ce spune, dar ieri am ramas fara cuvinte cand am citit cuvantul A Z I L !
Parca tot mai bine sa mori cu capul pe laptop, in timp ce ii scrii unui coleg sau prieten de o viata ce "linistit" esti si de cate drepturi te bucuri intr-o zi, poate fi chiar de 9 Mai, de ziua Europei, tu ca european care ti-ai castigat dreptul la libera circulatie si in clipa aceea sa pui capul pe laptop si sa mori, asa, linistit si simplu, intepenit de ani de zile pe scaun, in fata aceluiasi computer sau laptop si bucurandu-te de dreptul la libera circulatie prin intermediul Google Maps si Google View Street ...
Te intrebi uneori ce ne-a oferit aceasta viata ?
Unii au fost nevoiti si s-au bucurat chiar, daca, inainte de 1948 si instalarea comunistilor la putere, au reusit sa plece sau sa fuga din Romania si au trait apoi o viata in exil, dintre acestia, multi au regretat si nu au fost multumiti, altii poate si-au blestemat zilele desi erau in Lumea Libera, iar alti semeni romani de-ai lor ramasesera in Romania devenita, atunci, peste noapte, comunista si incuiata.
Este normal ca ei sa se fi simtit frustrati pentru ca nu puteau reveni in Romania, nu isi puteau vedea, nu le puteau scrie rudelor, prietenilor, familiei apropiate chiar, cunoscutilor, nu isi puteau revedea casa natala, orasul, tara...
In tara, cei care am trait aici stim cam ce sentimente aveam, si ele au condus la revolutia din 22 Decembrie 1989.
Sigur, europenii au dorit sa evite Razboiul pentru generatiile viitoare si in 1949 au creat Consiliul Europei si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la care insa Romania a aderat abia in anul de gratie 1993 !
Europenii din Vest au dorit sa evite pentru viitor un razboi in actiune, unul precum cel de-al 2-lea razboi mondial cu lupte adevarate, insa se pare ca nu au dorit sa evite si Razboiul Rece, pasiv-agresiv dar care a continuat mult dupa caderea Zidului Berlinului, pana foarte tarziu in zilele noastre...
Faptul ca acest Razboi Rece, care a dat prilejul multor cetateni buni si crestini sa manance si ei o paine - si cand te gandesti ca ei o mancau "corect" si "cinstit" facand fapte bune si licite, se aflau un legalitate sau cel putin in legitimitate, daca s-a putut numi legitim un razboi vreodata, atunci acesta a fost, Cel  RECE, rece ca moartea...
Este interesant de observat ca, daca in Europa de Est era instaurat Lagarul Comunist, ori comunismul a daramat bisericile, a desfiintat manastirile sau le-a inchis, a arestat calugari si calugarite, preoti, i-a persecutat si urmarit ca pe ultimii criminali, se stie, comunismul l-a negat si contestat, exilat, respins cu toata puterea pe Dumnezeu, la polul opus in Lumea Libera, in Europa de Vest religia, credinta erau libere sa se manifeste, oamenii erau liberi sa mearga la slujba de seara sau la Liturghia de duminica, sa viziteze manastiri, sa se roage, singuri sau impreuna, colectiv, asa cum si lui Dumnezeu ii place...
Pe fondul acestei credinte pastrate in Vest, razboiul rece s-a purtat nestingherit si legitimat ; toata lumea era multumita : razboiul precum cel mondial, al 2-lea, fusese evitat !
...Faptul ca acest razboi rece a continuat multi ani la rand, dupa ce comunismul a cazut, l-am gasit scris chiar pe pagina internet a Ministerului Afacerilor Externe, de aici am navigat pe pagina Institutului Diplomatic Roman si am vazut ca exista o Revista a IDR, o revista a diplomatilor - acestia trebuie ca au o biblioteca formidabila, bibliotecile sunt o valoare ! - am incercat atunci sa imprim acel numar al revistei disponibil pe internet, insa am reusit sa imprim numai primele pagini, oricum suficient pentru a fi vazut acel articol care ne spunea ca, din pacate, Razboiul rece a continuat sau continuã.
Acestea se intamplau in urma cu cativa ani numai.
Incep uneori sa citesc unele carti, pe care le las o vreme, dar nu le abandonez, astfel serile trecute in cartea despre "Complot impotriva Vaticanului" ( Ed. Litera International, Bucuresti, 2009 ) scrisa de Dan Kurzman, un jurnalist american, am putut citi cum, Hitler si nu numai el era acela care nu iubea crestinismul, religia catolica, a avut in plan sa distruga credinta, dar nu violent, agresiv, ci cu zambetul pe fata daca se poate spune asa, adica necontrazicand cu nimic crestinismul, neopunandu-i-se fatis, adica prin viclenie.
In acei ani cand in fond, razboiul se cam apropia de sfarsit, Hitler si alti nazisti puneau la cale sa transforme Vaticanul intr-un fel de teatru slab si fara rezonanta, sa existe un preot ( papa ) batran si senil, da, suna oribil dar el asa planuia, care sa isi tina predica in fata catorva femei batrane si senile in egala masura...
El mai dorea ca, prin viclenie, incet, incet sa ii indeparteze pe preoti de oamenii simpli, de toti oamenii, si de crestini in special.
Daca comunistii in Est au lovit in religie, in cea ortodoxa care este larg raspandita aici in Est, dar si in cea romano-catolica, greco-catolica, iata ca nici nazistii nu s-au impacat cu religia si au dorit sa o distruga de-a dreptul, si asta cu putin inainte ca o bariera, un zid sa rupa Europa in doua : marea ruptura aceasta a fost.
Sa rupi lumea in doua, ce poate fi mai grozav ?
Lumea si nu numai Europa... ci lumea intreaga.
Daca preotii in secret, s-au rugat si in Vest si in Est, este probabil ca si credinciosii, oamenii simpli, fidelii ar fi trebuit sa se roage.
Ma gandesc ca rugaciunea colectiva este cu adevarat puternica si ajunge in Inima lui Dumnezeu.
Uneori ma gandesc si ca, ceea ce ii desparte inca si azi pe oameni este ceea ce au facut ( unii ) dar si ceea ce nu au facut ( altii ).
In fond, trecutul lor, faptele lor ...
Si atunci te intrebi, cand va inceta cu adevarat razboiul rece ?
Dupa ce, probabil, poate, sa speram, i se va pune capat in mod oficial si ferm, definitiv, dar definitiv, poate si asta trebuie facut adica cu mai multa fermitate si convingere, la un moment dat, - el va continua sa se poarte in inima oamenilor.
De ce ?
De ce ... pentru ca nu vad cum sa impaci un om care si-a castigat salariul, venitul, activand in servicii secrete si primind misiuni impotriva oamenilor si a libertatii lor si a drepturilor lor, care astfel a fost multumit, s-a socotit pe sine un privilegiat al tarii si statului sau, si un norocos, care astfel si-a intemeiat o familie, a adus copii pe lume si astfel i-a hranit, le-a pus pe masa o paine castigata la fiecare 15 zile sau odata la 30 de zile, dupa ce in acele zile 15 sau 30 el alergase peste granitele Romaniei si ale altei tari, cautand cetatenii care au lasat in urma comunismul si care fugeau dupa libertate..., vanandu-i pe ei si pe cei din familia lor, sau impiedicandu-i sa mai aduca pe lume copii...
Viata contra viata.

Apoi au fost Statele care doreau bunastarea economica numai intre granitele lor si inteligenta, adica oamenii seriosi si inteligenti numai la ei acasa, dar nu si la altii, si care chiar dupa caderea comunismului au continuat sa demotiveze, sa discrimineze, sa inlature, aici sau in alte tari, oamenii.
Sau nu a fost asa ?
Eu cred ca Biblioteca Institutului Diplomatic Roman, si toate bibliotecile in fapt trebuie sa se deschida cat mai larg, civilizat, si trebuie sa ne documentam si sa putem aduce sau gasi dovezile.
E drept, unii isi bateau joc si ii descurajau si inlaturau pe cei din alte tari decat propria lor tara, in timp ce altii, de pilda cei din Romania ii vizau pe proprii cetateni români.
Suntem totusi o tara si un Stat de exceptie.

A trebuit sa iau o pauza, intrucat o colega de facultate m-a cautat la telefon si am avut o scurta conversatie.

Ma intreb daca exista si cetateni, oameni din tarile Europei care chiar sa isi doreasca sa fim liberi, uniti in diversitatea noastra, asa cum suna deviza Europei.
Cata vreme insa pe acest continent se va face multa si foarte multa politica, cred ca sansele sunt slabe sa ne indreptam spre libertate.
Nu in ultimul rand trebuie sa o spunem, libertatea nu inseamna neseriozitate asa cum unii au inteles-o, si s-au dus in lumea larga, iar pe unii, pe unde s-au dus, au reusit chiar sa ii cam uimeasca cu lipsa lor de seriozitate.
Ceea ce este iarasi interesant este ca fiecare tara isi apara valorile sale nationale, intr-un fel, specificul sãu national, dar fiecare le apara pe ale sale, si atat de bine, incat te intrebi de ce aparandu-si propriile valori, ai impresia cã in acelasi timp se apara de valorile celorlalti ?
Exista atata insistenta in a-si apara fiecare valorile, ca si cum numai valorile unei tari, -  "ale sale" - ar fi adevarate / le valori, pe care trebuie sa le pui la adapost de valorile altor tari - acestea din urma nefiind valori in adevaratul sens al cuvantului !
Daca mai sus am scris despre mancarea cam putina, se pare si saraca, servita batranilor in Azilele de batrani, ei bine, iata serile trecute fratele meu a venit acasa cu o bucatica mica de branza - intreaga, dar foarte mica - si am observat imediat ca este frantuzeasca, si nu cred sa fi aparut in hipermarket-urile noastre, fie ele si franceze.
Dar, s-ar explica daca fratele meu ar fi facut o vizita vecinilor nostri din sectorul 6, Bucuresti, care de multi ani au ales sa traiasca in Franta, dar care se intorc in general vara in Romania, si chiar uneori ii prinde inceputul toamnei la Bucuresti unde, in mod intelept, si-au pastrat apartamentul, casa.
Inainte de aceasta, l-am auzit chiar vorbind la telefon si nu stiu de ce, cu toate ca el a pastrat secretul si nu stiu de ce face un secret din asta si nu mi-a spus cu cine vorbeste, eu m-am gandit totusi la vecinii nostri români care traiesc in Franta.
Au fost si ani in care am stiut ca fratele meu ii viziteaza cand ei sunt la Bucuresti, un singur bloc ne desparte si fratele meu a fost coleg in scoala generala cu Sorin, ai carui parinti mai sosesc in tara si au grija de apartamentul lor.
In acei ani am stiut pentru ca am fost invitata de vreo 2, 3 ori eu insami la ei, dar dupa aceea relatiile nu au fost continuate.
Ma amuzã sa constat cã in familia lui Sorin existã o slabiciune pentru copiii nascuti de sex masculin, iar fetele, am asa o senzatie, o impresie, cã nu sunt la fel de bine considerate, cu aceeasi simpatie adica.
Cu toate cã Sorin are o sora si tatal s-a ingrijit in mod exemplar de interesele legitime ale fiicei sale, sora lui Sorin, ea casatorindu-se si avand doi copii, daca nu si mai multi poate, astazi.
Sora lui Sorin a absolvit facultatea de contabilitate a Universitatii Spiru Haret, iata, avem in comun ceva.
Si totusi, impresia persistã...
Nu ma pot impiedica sa nu observ fidelitatea lui Sorin si a parintilor lui pentru fratele meu ; Sorin si fratele meu au fost colegi la scoala generala nr. 169 din sectorul 6, Drumul Taberei, pana in anul 1990 cand familia lui Sorin s-a hotarat sa plece, legal, din Romania, desi dupa cum se vede nu chiar definitiv pentru ca nu au rupt deloc legaturile cu tara.
Ar fi si greu pentru ca, - este bine cateodata - familia este numeroasa si multe rude traiesc in continuare in Romania.
In anii in care stiam cand soseste sau ca a venit la Bucuresti familia lui Sorin, fratele meu chiar a primit cadou vreo doua rachete de tenis, intrucat tatal lui Sorin joaca tenis si foarte bine si mult chiar, auzisem ca la Noisy-le-Sec ( langa Paris ) blocul in care locuiesc este inzestrat cu teren de tenis aferent.
Eu nu joc tenis dar l-am intrebat pe fratele meu de ce are doua rachete, cumva una ar fi pentru mine ?
Stiu ca fratele meu nu iubeste sa imparta si sa fiu sincera as fi vrut sa il pot corecta, pentru ca, tot ce a fost si este al meu, a fost si al lui, eu nu am facut deosebirea.
Fratele meu mi-a raspuns cã "pãi da, o racheta este pentru tine !"
M-a amuzat pentru ca, daca as fi tacut, el nu mi-ar fi dezvaluit aceasta informatie si nu as fi aflat niciodata ca am primit si eu o racheta de tenis frantuzeasca, cadou de la domnul Tilie, tatal lui Sorin.
Da, si are si mingi de tenis verzi, insotitoare.
Pe Sorin l-am vazut in anii in care era inca singur, dar dupa aceea, cand s-a casatorit si a devenit si tatic a devenit prea ocupat, pe drept cuvant, sotia lui si el nu lucrau in aceleasi tari, el in Franta si ea in Elvetia, iar copilul la bunici, nu era usor imi imaginez.
Fratele meu se simte foarte bine in familia lui Sorin, sunt convinsa ca si el simte ca baietii de ieri ( Sorin si el insusi ), barbatii de azi sunt bine vazuti de domnul Tilie, spre deosebire de bietele fete...
Se duce cu placere evidenta sa ii viziteze, si am spus eu, vazand branza de capra cea mica si frantuzeasca, se cunoaste ca i-a placut laptele de capra ( ingredient al branzei faimoase ), caci iata-l pe fratele meu cum a devenit sãritor ca o cãpritã...
Si pe viitor sa mai manance branza de caprita, caci vad ca ii prieste, ii dezvolta calitatile, si cel putin il scoate din aerul sau morocanos de toate zilele...
Da, pentru ca iata ce scrie pe eticheta rotunda a bucatii de branza, devenita acum amintire : "Mothais sur feuille. Fontenille - Le Chèvre Pure Nature - poids net 150 g, Fromage de chèvre au lait cru fabriqué en Deux-Sèvres, 23% MG dans le produit fini, 79370 Celles-Sur-Belle, France, Conserver à  + 2o C + 6o C, Ingrédients : lait de chèvre cru, sel, ferments lactiques, présure".
In limba franceza, capra - substantivul - este de genul feminin "la chèvre", insa branza de capra = "le chèvre", adica substantivul "caprã" insa de genul masculin inseamna "branza de capra".
"Le chèvre", potrivit dictionarului explicativ al limbii franceze Larousse, inseamna "fromage au lait de chèvre", adica branza din lapte de capra.
Iar "le présure" inseamna cheag ; cheagul.
Pe cand "cru" inseamna crud.
Astazi am comparat bunatatile si putin si preturile acestora care se afla pe pagina internet springtime.ro, cu bunatatile care se aflã pe pagina franceza de internet mcdonalds.fr, aici am cautat la rubrica "Nos Produits" ( produsele noastre ), "Nos sandwichs", "Nos menus", "Nos desserts" ( deserturile noastre ).
Stiu ca unora nu le prea place mancarea de la fast-food, mie uneia imi place si chiar mult, insa, cand privesti si citesti produsele oferite de SpringTime ( Universitate, din str. Academiei 3-5 ) sau de MacDonald's -ul din Franta, oare, se ridicã intrebarea, poti pune in balanta cu mancarea de la un Azil de batrani, oameni in varsta care au muncit o viata intreaga ?
Eu cred ca toti vor raspunde : Nu.
In ce o priveste pe Nicoleta, prietena mea, mi-as dori ca pe viitor sa locuiasca cu mine, ar fi linistita si si-ar pastra si pensia ei, in loc sa caute sa o azvarle la un Azil trist si cumplit.
Sunt foarte mandra sa o cunosc pe Nicoleta, si ma intreb cu nedumerire cum a putut Dumnezeu sa ii faca pe parintii ei sa nu o aprecieze ?
Impreuna doream sa scriem si un Dictionar si ar fi cea mai buna ocazie, viitorul, dar cu conditia ca ea sa isi apere inteleresele legitime, sa nu isi dea casa ei cat timp traieste si este casa ei, nepoatei sale - rudele ei ar fi trebuit sa ii atraga atentia si sa ii spuna ca trebuie sa isi apere interesele legitime, sa aiba casã - m-am rugat pentru ca ea sa renunte la acest plan trist de viitor care ma ingrozeste.
Nicoleta este cercetator stiintific, specialista in Fizica Pamantului si Seismologie, a absolvit facultatea de Fizica, a urmat masterul si apoi, in timp, doctoratul in Belgia.
Dupa o viata intreaga sa se gandeasca la retragerea la un azil dupa iesirea la pensie ?!
Sunt foarte mandra ca o cunosc, dar vestea ei m-a zguduit, este adevarat.
Cand am insistat, mi-a trimis o explicatie si mi-a spus ca, de fapt, acesta este un plan al ei dar nu imediat, ci pentru mai tarziu, cand va fi in varsta si se va imbolnavi si atunci nu va dori sa fie o povara "pentru nimeni".
In schimb, nu e obligatoriu ca, daca parintii ei au avut si au probleme de sanatate, sa aiba si ea.
Nu sunt aceleasi date ale problemei.
Cred, auzisem ca in Baroul Bucuresti si asa si este am impresia, avem inca cel putin un avocat activ in varsta de vreo 90 de ani.
Si atunci ?
Sa fim increzatori in Dumnezeu si mai mult in viitor si sa nu ne gandim chiar la ce este mai rau.
Dumnezeu poate multe, si poate totul.
Ieri noapte am citit acatistul Sfantului Ioan de Kronstadt, si chiar am adormit citind, cand mai aveam numai cateva randuri.
Astazi, mai tarziu si daca nu mai e timp, maine atunci, vreau sa caut si sa citesc acatistul Sfantului Ignatie Briancianinov, stiam bine de acest acatist dar am tot amanat sa il salvez intr-un fisier din computer, sa il imprim si sa il citesc.
Dar ieri, CrestinOrtodox.Ro mi-a trimis Newsletter-ul sau din 8 mai 2013, la ora 9h59, sunt foarte matinali intotdeauna, si in acel newsletter era mentionat "Forumul" pe care o buna crestina citase dintr-o opera a Sfantului Ignatie Briancianinov, un citat care mi-a placut si acum vreau sa caut acatistul Sfantului, el se gaseste, o stiu pe pagina manastirii Dervent - dervent.ro - si pe pagina CrestinOrtodox.Ro.
Mi-a placut mult si are si o fotografie frumoasa a unei cãprite pe o pajiste verde asezata, articolul Parintelui Laurentiu din 4 mai 2013, pe care Parintele l-a scris pe blogul sau Paxlaur.com despre Sãveni, nu departe de Iasi, un sat in care timpul s-a oprit si oamenii au multa rabdare, in care natura este in starea ei pura si sanatoasa, iar parintele Laurentiu a postat si cateva fotografii surprinse in drumul spre Sãveni si din Sãveni.
Acolo s-a deplasat parintele Laurentiu pentru a oficia Sfanta Liturghie.