Despre eclipsa din 10 mai 2013 si credinta. Aachen. Suceava, Cambridge, Ucraina, Paris, Bucuresti. Habeas corpus

Despre eclipsa din 10 mai 2013 si credinta. Aachen.

Suceava - Cambridge (Anglia)- Ucraina - Paris - Bucuresti.

Habeas corpus

Ieri am avut ocazia sa vorbesc la telefon cu profesorul astronom Ieronim Mihaila.

Profesorul Mihaila s-a nascut in Moldova, la Iasi ( cred ) si este un bun catolic, asa cum multi oameni sunt prin partile locului.

Intotdeauna m-am gandit ca datorita credintei sale, in ciuda Istoriei aspre a Romaniei, el a fost parca inaripat, purtat pe aripi si increzator si entuziasmat de cercetarile si studiile sale, atunci cand in jurul sau multora pesemne le cam pierise elanul si pofta de viata.

Pentru ca, profesorul Mihaila este o cunostinta de multi ani a tatalui meu.

Mai exact, atunci cand tatal meu era inca un student, profesorul Mihaila i-a fost asistent universitar.

Tatal meu este nascut pe 6 mai 1941 la Chisinau.

Asa cum am mai scris, la inceputul celui de-al 2-lea razboi mondial, bunicul meu s-a refugiat la Bucuresti, bunica si cei doi copii ai lor l-a urmat, astfel ca tata a facut scoala la Bucuresti, apoi liceul Gheorghe Sincai, unde pe atunci erau clasele separate de baieti si de fete, si apoi facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti.

Si asta, cu toate ca tata imi povestea cand am terminat liceul eu insami si am dat admiterea la Medicina, - desi el a vrut sa urmez ca si el, Matematica - ca el si-a dorit sa se inscrie la A.S.E. insa nu avea un dosar bun si nu a fost primit la admitere la ASE, exigentele regimului comunist erau nenumerate si se punea accent mare pe origine.

Ma gandesc ca daca din partea tatalui meu, bunicul Alexei Marcov provenea dintr-o familie de rusi din Chisinau, pentru ca acesta este adevarul, in schimb din partea mamei mele, bunicul era din comuna Piatra, din judetul Teleorman.

Parca bunicului meu Paraschiv Mardale i-a mers mai bine pentru ca de origine era român ?

Nicidecum.

Bucata de pamant pe care tatal bunicului Paraschiv, i-a lasat-o mezinului sau, mai mica in raport ce celelalte lasate mostenire copiilor sai care nu au plecat din Piatra, in timp ce Paraschiv a plecat la oras inca de mic, de pe la vreo 10 ani ai sai, - odata cu instalarea la putere a regimului comunist i-a fost confiscata si a fost data la "Colectivã", la C.A.P. ( cooperativa agricola de productie ), iar dupa anul 1989, unchiul meu magistratul, apoi avocatul Dumitru Andrei a deschis un proces in temeiul Legii nr. 18 / 1991 si a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe scurt i-a castigat bunicului meu Paraschiv Mardale, bucata sa de pamant lasata mostenire de la tatal lui Paraschiv, acestuia.
Pe tatal meu, istoria familiei lui, trista, l-a marcat inca din anii tineretii si nu pot spune ca nu il inteleg, este un lucru de inteles acesta.
Sora lui Ada ( Adriana ) a decedat la vreo 21 de ani, prin 1957, se presupune, de leucemie dar nu cred ca acest diagnostic anume la momentul constatarii decesului sa fi fost consemnat intocmai, se poate sa fi fost scris altceva.
Nu foarte mult timp dupa aceea, bunica mea Teodora Marcov a paralizat complet, a fost imobilizata la pat iar tatal meu a ingrijit-o, ea s-a imbolnavit de inima si a si decedat.
In luna februarie si cred ca in anul 1965.
Cand eram copil, tata ne repeta adesea povestea vietii lui triste, si intr-adevar oare este usor sa fii in situatia bunicilor mei paterni care in orasul Chisinau isi aveau casa, gospodaria, si care au fugit la Bucuresti, s-au refugiat nemaiprivind in urma lor si lasand totul, toata munca lor ?
Intr-o fotografie de familie pe care mi-a aratat-o tata, erau bunicul si bunica, Ada, fiica lor, primul lor copil nascut inca de numai cateva luni, infasata si pe aceeasi banca pe care ei sedeau era si o femeie in varsta, despre care am aflat ca este strabunica mea, Nadejda, adica mama bunicului meu Alexei Marcov.
Fotografia ne arata o zi friguroara, de iarna poate, zapada nu prea era, sau nu era deloc, iar Nadejda era infasurata bine intr-un sal ( ca o marama ) din lana si imbracata toata, invelita intr-un palton calduros, singuri, ochii ei mici si vioi, care parca te patrundeau chiar daca o priveai numai in fotografia alb-negru din trecut, erau ochii bunicului Alexei si aratau o fire cu un instinct puternic de viata.
Pe sotul Nadejdei il chema cred, Chiril, adica pe strabunicul meu.
Iar din partea bunicii mele Teodora ( Feodosia Sestocenco, nascuta in Tighina si casatorita cu Alexei Marcov ), mi se pare ca tatal ei, strabunicul, odata am vazut si o fotografie a strabunicului Sestocenco, un om robust, plinut, cu obraji destul de bucalati si cu o mustacioara, cu o privire increzatoare, - cu rezerva ca poate nu dau cea mai adevarata informatie, se pare ca strabunicul a fost de doua ori insurat, cert este ca bunica mea era cea mai mare fiica a lui, si ca, fie ca el a avut una sau doua sotii, insa a ramas vaduv, iar bunica mea, fiind sora mai mare si-a crescut surorile mai mici.
Bunicul meu a fost de trei ori casatorit si nu ii placea sa fie singur.
Dupa ce prima lui sotie, bunica mea Teodora Marcov a decedat prin februarie 1965 - in februarie 1966 parintii mei s-au casatorit si tata nu a vrut in acea luna pentru ca se implinea un an de la moartea mamei lui, insa mama mea a insistat, pentru ca tata sa spuna ca le va purta ghinion, si asa, s-a iscat o disputa si mai tarziu, in anii de dupa incheierea casatoriei de cate ori acasa la noi se intampla ceva rau sau neplacut ! - bunicul meu Alexei Marcov s-a recasatorit cu Anisoara Ionescu ( numele de familie sa fi fost Ionescu ? ), si in ultimii sai ani de viata, dupa decesul Anisoarei, cu Klara ultima lui sotie.
Pe Anisoara am cunoscut-o, asa vitrega cum era, a foatr singura mea bunica din partea tatalui meu.
Cand eram mica, cu parintii mergeam acasa la Anisoara si bunicul, sa ii vizitam.
Aveau o casa - si de fapt, a fost casa Anisoarei - frumoasa, imi placea mult, cu putina curte si cu pomi fructiferi in curte, cu visini, casa fiind cred pe strada Ritoride, poate chiar la numarul noua....
In Bucuresti, desigur.
Anisoara era o femeie inalta, zvelta, supla, mai degraba slaba, mai inalta decat bunicul meu Alexei care a fost un barbat bine inchegat dar scund, era o femeie harnica si foarte curata si avea niste ochi albastri limpezi si deschisi, niste ochi foarte frumosi si parul alb, usor ondulat.
A fost o bunica vitrega buna, avea un catel soricar negru lucios pe care il iubea mult si caruia ii spunea "Fetita".
Insa pe bunica mea Teodora eu nu am cunoscut-o, ea murind inainte ca tatal meu sa se casatoreasca.
Pe Klara, cea de-a treia sotie a lui Alexei bunicul meu, prea putin am vazut-o si mi-o amintesc, era ea insasi in varsta la momentul la care s-au casatorit, fusese maritata la viata ei si avea cel putin un copil din cate stiam.
Din anii copilariei sale, tatal meu mai are azi o prietena, o cunostinta si vecina din acei ani, pe Cornelia Bogdan, casatorita Stanescu.
Pe Cornelia am cunoscut-o foarte tarziu, si numai discutand cu ea la telefon caci nu am intalnit-o inca niciodata pana azi, insa in anul intai de facultate, 2005, Cornelia suna la noi acasa si vorbeam cu ea, si de atunci a telefonat cu oarecare regularitate, mai ales de Sfanta Maria pentru a-mi ura "la multi ani", pe 15 august.
Cornelia Bogdan Stanescu a cunoscut-o pe bunica mea Teodora Marcov si il stie pe tata de mic, ei doi fiind de o seama, iar mai tarziu au urmat acelasi liceu, Gheorghe Sincai, unde si mama mea a invatat.
Dupa ce m-am nascut, parintii mei care la inceputul casatoriei lor au locuit la bunicii mei din partea mamei, pe strada Sebastian ( in zona Rahova ) pentru o scurta perioada de timp si s-au mutat in strada Biserica Alexe ( in zona Calea Serban-Voda, Tineretului, liceul Gh. Sincai ) unde au locuit iarasi, pentru putin timp, m-au botezat la Biserica care se numeste chiar Biserica Alexe, despre care Cornelia mi-a spus ca azi s-ar putea sa fie mai mult inchisa decat deschisa, din lipsa de fonduri si ca necesita unele reparatii.
Nu stiu daca am inteles eu prea bine, dar cand era mic, tatal meu locuia cu parintii lui chiar pe strada Biserica Alexe, si acolo sau cam pe acolo, in vecinatate a locuit si Cornelia Bogdan cu parintii sai.
Si astazi, Cornelia nu s-a indepartat prea mult de acele locuri si a ales sa mearga la Sfanta Liturghie la Biserica Sfantul Spiridon ( cel Nou ), acea biserica despre care ea spune ca, pe cand erau copii si veneau din cartierul lor de pe strada Biserica Alexe, li se parea un vis, o maretie !
Cornelia imi spune ca trebuie sa treci podul Serban-Voda peste Dambovita, ca Biserica Sf. Spiridon se vede - desi nu pe acolo are intrarea principala - de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir.
Inca de mai demult, Cornelia a propus sa ne intalnim si sa mergem la biserica, sa ne cunoastem, eu am vrut sa o cunosc, insa din pricina problemelor mele de sanatate, pana acolo nu am ajuns.
In anii 1993-1999 cand eram grefiera de sedinta, si pentru ca familiile noastre nu prea erau in relatie cam deloc si nu se vizitau, pe unchiul meu Dumitru Andrei, magistratul si apoi avocatul il mai puteam vedea si sta cu el de vorba, conducandu-l o bucata de drum spre casa.
Dupa o zi de "tribunal" si procese pe la instantele unde avea dosare, in calitatea lui de avocat, si el isi termina ziua de lucru, pe la ora 15h00, 16h00, il intalneam in Palatul de Justitie, era cel mai adesea cu Carmen, tanara lui asistenta, avocata stagiara in acei ani, ulterior ea a devenit avocat definitiv in Baroul Bucuresti, si s-a si maritat ( candva dupa 1999, anul demisiei mele din judecatorie ) si, de unde se numea Pascu, in prezent se numeste Tunaru.
Carmen Pascu este din Mãcin, un orasel pe undeva pe la gurile Dunarii sau nu prea departe, si o placeam.
Pe jos, de la Palatul de Justitie, la finele zilei de munca, plecam cu unchiul meu, cu Carmen, ajungeam in zona Unirii si de acolo mai departe, pana inspre Bulevardul Dimitrie Cantemir, aici ne luam ramas bun de la Carmen Pascu, care pe atunci locuia cu chirie la Timpuri Noi pe undeva ( nu am fost la ea in vizita niciodata atunci ), iar impreuna cu unchiul meu, noi doi, ne continuam drumul, intr-o plimbare sanatoasa.
Andrei Dumitru aprecia cã este necesar sa faci miscare, sport, sa stai in aer liber si sa iti oxigenezi creierul si avea dreptate, ne plimbam in drum spre casa lui, pe Bulevardul Cantemir, ajungeam la statia de metrou "Tineretului", unde uneori eu ma opream si luam metroul inapoi pana la Universitate sau pana la Eroilor si de acolo mai aveam o bucata de drum de facut pana in cartierul meu Drumul Taberei.
Alteori insa, il conduceam de la statia Tineretului in sus, mai departe pe Bulevardul Tineretului, aflat paralel cu parcul cu acelasi nume, mergeai drept inainte de la statia de metrou, traversai, si pe stanga aveai numai blocuri inalte pe Tineretului, pe dreapta aveai parcul cel intins si verde, la un moment dat, primul bloc cu caramida aparenta care se zarea, era chiar blocul in care locuia unchiul meu si unde, la parter isi amenajase cabinetul de avocatura, iar la etaj locuia cu sotia lui, matusa mea, cu tanti Sica, cu Sica Andrei mai exact.
Din nefericire insa, in 2005 cand m-am imbolnavit de rinichi si de vezica urinara, am suferit mult ca nu m-am mai putut plimba, cam deloc si am apreciat mult acei ani si sanatatea, o stare pe care nu o putem aprecia la justa ei valoare pana nu o pierdem.
Ce insemna pentru mine pe atunci o distanta ca aceea dintre Palatul de Justitie si Bulevardul Tineretului ?
O bucurie de a te plimba, de a respira aerul curat dupa orele lungi de birou.
In ultimii ani am plans mult pentru cã nu mã mai pot misca, plimba in voie, pentru ca imi place, imi place sa merg prin oras, prin librarii, sa intru in cate o biserica, sa caut vreo carte buna, vreo carte de rugaciuni, vreun curs de drept sau de psihologie, sa ma bucur de aer, soare, plimbare pur si simplu, insa toate aceste bucurii firesti de viata m-au fost refuzate.
Si acuma, revenind la profesorul Ieronim Mihaila, atunci cand, inainte de 1989,  in Romania era greu, viata devenise parca prea apasatoare, si eram cu totii impovarati de lipsuri de tot felul, si de lipsa drepturilor omului, iar oamenii disperasera si nu mai aveau prea mare pofta de viata, atunci si intotdeauna profesorul Ieronim Mihaila a fost parca purtat pe aripi de ingeri buni si impins de un resort ascuns, caci el nu a deznadajduit nicio clipa si nu stiu cum, insa a reusit sa faca studiile sale, experimentele sale, sa isi tina cursurile la facultatea de Matematica, intr-un fel, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Profesorul mi-a adus ieri seara la telefon unele precizari si anume, desi eclipa are loc pe 10 mai 2013, insa inginerul si profesorul Jean Bernard Deloly va sosi in Romania inca din data de 8 mai 2013, la Suceava.
La Suceava existã o echipa de profesori-cercetatori care realizeaza experimente cu ocazia producerii eclipselor, profesorii Dimitrie Olenici si Thomas Goodey.
Profesorul Thomas Goodey este un bun englez, fiu de doctor, dupa moartea parintilor sai, el a vandut casa parinteasca si si-a cumparat o locuinta cum exista in Londra, amenajata intr-un vas ancorat pe Tamisa.
El a absolvit facultatea de Matematica a Universitatii Cambridge si a studiat limba japoneza, fiind un excelent traducator de engleza-japoneza si invers, si s-a casatorit cu o japoneza care locuieste in Japonia si unde profesorul se duce, atunci cand nu studiaza miscarile pendulului sau instalat in apropiere de Suceava, si cand nu se afla in tara lui natala, Anglia.
Putem noi compara Romania cu Anglia care a luptat pentru drepturi si libertate, inca de pe la 1215 ?
Libertatea inseamna acel Habeas Corpus pentru care englezii au luptat din vechime.
La Suceava, profesorul Thomas Goodey si-a cumparat o casuta cu doua odãi, cu putin teren - pe care l-a cumparat insa prof. Dimitrie Olenici, intrucat cetatenii straini nu puteau cumpara teren in Romania - iar intr-una din cele doua incaperi ale casei sale, prof. Goodey si-a instalat pendulul sãu pe care l-a automatizat.
Acestea se intampla la vreo 20 de km N-V de Suceava, intr-un sat numit Comãnesti.
In timp ce, cu ocazia eclipsei din 10 mai 2013, acum, profesorul Dimitrie Olenici va face observatii si experimente in localitatea Horodnic, aflata la 30 km N-E de orasul Suceava.
La Horodnic, prof. Olenici il va conduce si pe inginerul Jean Bernard Deloly, secretarul AIRAMA, sosit din Franta cu ocazia eclipsei din 10 mai 2013.
In anul 2006, tatal meu, impreuna cu profesorul Mihaila au fost cateva zile plecati in Franta, la Paris, unde conferentia profesorul Maurice Allais, ale carui cercetari sunt azi continuate de profesorii romani si de alti profesori, precum Th. Goodey, prof. Pugaci din Ucraina, atunci la conferinta profesorului Allais - care era in varsta de 95 de ani si care plin de vigoare a vorbit timp de 2 ore pline in fata unei asistente numeroase, entuziasmate, am inteles ca de fata era si actorul francez Gerard Depardieu - profesorul Allais a spus ca ar fi foarte bine daca prof. Goodey din Anglia si-a automatiza pendulul sãu care este unul de tip Allais.
Prin urmare, dupa cum putem vedea azi, intr-adevar, Thomas Goodey si-a automatizat pendulul si l-a instalat in casuta sa din satul Comanesti de langa Suceava.
In anii 1950-1959, profesorul francez Maurice Allais a facut experimente cu pendulul sau, care s-a pierdut azi si nu mai exista din nefericire, un foarte bun pendul, pe care prof.Mihaila il regreta.
In ce il priveste pe prof. Alexander Pugaci din Ucraina, si el va sosi in Romania, iar el are o balanta de torsiune pe care o va instala in salinele de la Cacica din Romania, din Nordul Moldovei unde se afla un pendul din cate am inteles.
Cu sprijinul AIRAMA, prof. Olenici a instalat se pare un nou pendul, in trecut sau pana acum, au existat 2 pendule, unul la Suceava, si al doilea la Bucuresti, instalate tot cu ajutorul prof. Olenici din Suceava, caci "ne-au sponsorizat ei", mi-a spus prof. Mihaila.
Pendulul de la Suceava este un pendul de tip Foucault, aflat in stare primara si la ajustarea caruia urmeaza a se lucra inca multi ani.
In timp ce, pendulul de la Bucuresti, instalat la tajul 3 al facultatii de Matematica din str. Academiei nr. 14, este un pendul de tip Allais, turnat de ingineri.
Nu stiu cat de bine am inteles eu, insa prof. Mihaila mi-a spus cã ani de zile, tatal meu a lucrat la sistemul de inregistrare a perioadei, la pendulul cel lung, numit Foucault, iar prof. Mihaila a lucrat la pendulul Allais timp de vreo 10 ani de zile, acest din urma pendul permite determinarea azimutului, si nu a perioadei.
Cu toate acestea, profesorul Mihaila si-ar dori sa poata prinde efectul general Allais, efect de maree, iar pana acum el a prins numai efectul de eclipsa.
Care este efectul pendulului ?  In ce constã el ?
Profesorul Mihaila imi explica ca planul de miscare al pendulului este in sensul in care Soarele se misca pe bolta, cu viteza mai mica la ( in timpul ) eclipsa.
Cu ocazia eclipsei din 10 mai 2013, echipa de profesori de la Universitatea Bucuresti, - Mihaila, Pambuccian, Marcov -, nu va face determinari, intrucat eclipsa nu este vizibila in tara noastra.
Profesorul Mihaila imi explica insa ca, alta ar fi fost situatia daca Soarele, Luna si Pamantul ar fi fost coliniare, cu Soarele la minus 45 de grade ( paralela ) la Antipod [ Romania este situata la paralela de 45 de grade, cu plus ], insa acest lucru nu se intampla, iar profesorul Mihaila a verificat la  NASA.
Ei bine si in cursul conversatiei la telefon cu prof. Mihaila am atins si un subiect care imi place mult, anume religia, credinta, invatamantul.
Profesorul Ieronim Mihaila mi-a povestit ca el a fost inscris si a invatat la un fost Seminar Franciscan, care data din anul 1898 in Moldova - la Iasi pesemne - si care, in anul 1936 a fost transformat in Gimnaziu franciscan, pentru ca apoi in anul 1948 odata cu instalarea la putere in Romania, a regimului comunist sa fie facute mari schimbari, iar scolile confesionale au fost desfiintate.
Profesorul Mihaila imi spune ca, in 2006 la Paris fiind pentru cateva zile, impreuna cu tatal meu, au vizitat Parisul si undeva in Sudul capitalei Frantei, exista un bulevard numit ( Louis ) Aragon unde si azi se afla o scoala catolica.
Intr-adevar, Sorin Tilie vecinul nostru roman si colegul de scoala generala din Romania, al fratelui meu, in anul 1990 a plecat cu parintii in Franta, unde mama sa ( defel de langa Slatina ) avea deja o parte din familie stabilita de multi ani.
Sorin si-a continuat scoala in Franta, apoi a urmat liceul si in fine, facultatea si doctoratul.
In cercul sãu de prieteni si fosti colegi francezi, se afla la un moment dat si Catherine, o frantuzoaica despre care Sorin a spus ca este deosebita, mult mai linistita, inteleapta, mai buna si asezata, oarecum mai rezervata, nu mereu insotea grupul de prieteni in toate micile lor vacante sau week-enduri petrecute impreuna ( de pilda cand plecau cateva zile si locuiau in casa parintilor unuia dintre prietenii cercului respectiv, din afara Parisului, parintii isi lasau copilul si pe prietenii acestuia, ei locuind in capitala, sa petreaca la aer cateva zile, dar Catherine nu se alatura grupului de tovarasi - "camarades" -, camarazilor ).
Cum se explica comportamentul diferit al Catherinei ?
Ea fusese eleva la o scoala catolica.
Nu in ultimul rand, de la profesorul Mihaila am aflat ca exista langa Bucuresti, in directia Oltenitei, o manastire catolica de multi ani in Romania, Manastirea catolica Sfanta Agnes ( sau Agneza ), inspre Popesti-Leordeni un sat romanesc care este catolic.
De asemenea, profesorul Mihaila m-a lamurit cu privire la orasul AACHEN sau Aix-la-Chapelle, un oras din Germania unde a fost de curand, cateva zile, prof. Pambuccian la o Universitate unde la catedrã "avem si noi un profesor român".
Iata ce am gasit in dictionarul explicativ al limbii franceze, numit Larousse, scris in dreptul orasului Aix-la-Chapelle, voi cita din dictionarul Larousse :
"Aix-la-Chapelle, in germana Aachen, oras din Germania ( [ in ] Renania-de-Nord-Westfalia ), langa frontierele belgiana si neerlandeza ; 176.000 locuitori. Mare centru comercial si industrial. Carol cel Mare, adica Charlemagne a facut din acest oras, resedinta lui preferata ( capela Palatina ).
1668 - Tratatul dintre Spania si Franta : sfarsitul razboiului numit " la guerre de la Dévolution" Devolutiei ;
1748 - Tratatul care a pus capat razboiului Succesiunii Austriei ;
1818 - Tratatul care reglementeaza evacuarea Frantei de catre Aliati.".
Cand ne-am luat ramas bun, iar profesorul Mihaila ne-a urat Sarbatori frumoase de Paste ( Pastele ortodox ), ceasul arãta ora 19h20.

Iata, tot povestind eu, s-au facut orele 13h29 la Bucuresti si cred cã voi lasa placerea mea vadita pentru povesti adevarate de viata, pentru o pauza scurta de masa.