Doctrina ortodoxã despre Cruce

Doctrina ortodoxã despre Cruce

Crucea lui Hristos din vechime a fost, si intotdeauna va fi, obiectul atentiei si cinstirii tuturor.

Din istoria Bisericii crestine noi, intr-adevar vedem cã, Sfanta Cruce ca simbol al rascumpararii noastre, ca mijloc prin care s-a savarsit mantuirea noastra, din primele secole ale crestinismului, era cinstitã cu sfintenie pentru Mântuitorul Care a fost rastignit si a patimit pe ea.

Despre cinstirea generala a Crucii Domnului si a chipului ei, ne marturisesc clar si barbatii apostoli, si scriitorii din timpurile apostolilor, precum si cei din timpurile urmatoare.

Sfantul Ignatie Purtatorul de Dumnezeu, barbat-apostol, scria despre cruce : “duhul meu – in pulbere in fata crucii”, “Crucea este cel mai mãret simbol al puterii si fortei lui Hristos”, - marturisea in fata paganilor Iustin Filosoful ( Apolog. 1, cap. 72 ).

La sfarsitul secolului al II-lea si inceputul secolului al III-lea, cinstirea crucii era raspandita intr-atata, cã despre aceasta aflasera deja paganii si-i batjocoreau pe crestini, numindu-i inchinatori la cruce.

Doctrina crestina nu respingea aceasta invinuire, dar se straduia sa explice sensul adevarat al acestui cult care li se atribuia.

Tertulian spunea, de exemplu : “In ceea ce-i priveste pe cei care ne invinuiesc cã noi ne inchinam crucii, noi nu se rusinãm de acest lucru” ( Apolog. 2, cap. 16 ).

In acelasi timp, apologetul numit mentioneaza cã, daca crestinii s-ar inchina crucii ca lui Dumnezeu, atunci ei nu s-ar deosebi prin nimic, in cazul acesta, de pagani, care se inchinã chiar si lemnului.

“Daca cineva ne numeste pe noi inchinatori la cruce, atunci el insusi, impreuna cu noi, ia parte la aceasta inchinare ( pentru cã ne numeste cu un nume de onoare )”.

Dar indeosebi s-a intensificat cinstirea crucii Domnului din timpurile lui Constantin cel Mare, cand a triumfat, in sfarsit, crestinismul asupra paganismului.

Deja insasi convertirea lui Constantin de la paganism la crestinism a fost marcata printr-o vedenie minunata ce i s-a infatisat imparatului – o cruce in cer.

Dupa marturia lui Eusebiu, Constantin, inaintea luptei cu Maxentiu in anul 312, a vazut in plina zi cum pe cer a aparut inconjurat de raze luminoase semnul crucii cu cuvintele : “Cu aceasta vei invinge”.

In noaptea urmatoare, lui Constantin i S-a aratat Hristos cu semnul crucii si i-a poruncit sa-si faca din cruce un chip, ca steag si pavãzã impotriva dusmanilor.

Constantin, a doua zi, a chemat mesterii, le-a descris semnul ce i-a aratat si le-a poruncit sa faca dupa acest model, steag pentru oastea sa. ( Viata lui Const., cartea I, cap. 28 – 31 ).

Cu ajutorul acestui steag Sf. Constantin l-a invins pe Maxentiu, a devenit unicul cârmuitor al Imperiului Roman si a declarat credinta crestinã dominantã.

In acelasi secol al IV-lea a mai avut loc o intamplare noua, care a proslavit cinstirea crestina a crucii – este vorba de aflarea la Ierusalim de catre imparateasa Elena, mama imparatului Constantin, a acelei cruci pe care a patimit Domnul Iisus Hristos.

Aflarea crucii Domnului a fost insotita de o minune : la propunerea lui Macarie, episcop al Ierusalimului, au fost aduse crucile ( fiindca impreuna cu crucea Mantuitorului au fost gasite si crucile celor doi raufacatori, rastigniti impreuna cu El ).

Cand a fost dusa crucea Domnului la o femeie din Ierusalim bolnava pe moarte, aceea s-a vindecat.

Sozomene, pe langa povestirea despre vindecarea femeii bolnave pe moarte, mai comunicã cã, cu lemnul crucii a fost inviat un mort, in urma acestui fapt au si aflat care este crucea Domnului din cele trei cruci.

Din timpul aflarii crucii Domnului, chipul sfintei cruci era purtat solemn inaintea procesiunilor cu crucea si era cinstit in sfintele locasuri si in case, iar dupa Sinodul al VI-lea ecumenic, cinstirea Sfintei Cruci este stabilitã printr-o hotarare speciala : “Intrucat crucea datatoare de viata ne-a adus noua mantuirea, se cuvine sa depunem toata straduinta, ca sa-i fie adusa cinstirea celei prin care am fost mantuiti de pacatul stramosesc” ( Regul. 73 ).

Ca temei al cinstirii crucii Domnului mai pot servi urmatoarele : precum intr-o oaste obisnuita, prin cinstirea drapelului se cinsteste patria care a adunat acesti osteni si care le-a dat drapelul, la fel si prin cinstirea Sfintei Cruci, noi Il cinstim pe Insusi Domnul Iisus Hristos, Care ne-a dat noua crucea Sa ca drapel.

Bineinteles, atat in drapelul obisnuit, cat si in crucea lui Hristos este cinstit nu lemnul, nu metalul, nu liniile si nici vopseaua, dar acea Personalitate sfanta si acea cauza sfanta care sunt legate de cruce.

Asadar, obiceiul evlavios al crestinilor ortodocsi de a cinsti crucea Domnului, avandu-si temei sigur in Sfanta Traditie, nu contrazice deloc nici Sfanta Scriptura, dimpotriva, isi gaseste si aici confirmare.

Argumente din cuvantul lui Dumnezeu pentru doctrina ortodoxa despre Cruce si semnul crucii

Sfanta cruce, ca mijloc al mantuirii noastre, isi are prototipul in diferite aspecte inca in Vechiul Testament.

Patriarhul Iacov, prin binecuvantarea fiilor lui Iosif cu mainile incrucisate, a prototipizat forma crucii :

Facerea. 48, 13. Dupa aceea, luand Iosif pe cei doi fii ai sai, pe Efraim cu dreapta sa in fata stangii lui Israel, iar pe Manase cu stanga sa in fata dreptei lui Israel, i-a apropiat de el.

14. Israel insa si-a intins mana sa cea dreapta, si a pus-o pe capul lui Efraim, desi acesta era mai mic, iar stanga si-a pus-o pe capul lui Manase. Inadins si-a incrucisat mainile, desi, Manase era intaiul nascut.

15. Si i-a binecuvantat, zicand : “Dumnezeul, inaintea Caruia au umblat parintii mei Avraam si Isaac, Dumnezeul Cel ce m-a calauzit de cand sunt si pana in ziua aceasta.

Proorocul Isaia prin cuvintele sale a prezis componenta lemnoasa a “locului unde se odihnesc picioarele” Domnului – constructia materiala a crucii :

Isaia. 60, 13. Marirea Libanului, chiparosul, ulmul si merisorul la tine vor veni, cu totii laolalta, ca sa impodobeasca locasul cel sfant al Meu, si Eu voi slavi locul unde se odihnesc picioarele Mele.

14. Si feciorii asupritorilor tai, smeriti la tine vor veni si se vor inchina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi cetatea Domnului, Sionul Sfantului lui Israel.

Cand israelitii mureau in pustiu din cauza muscaturilor serpilor, trimisi de Dumnezeu ca pedeapsa asupra lor, Moise, din porunca lui Dumnezeu, a pus in mijlocul campiei un sarpe de aramã si oricine se uita la el era vindecat :

Numer. 21, 8. Iar Domnul a zis catre Moise : “Fã-ti sarpe de aramã si-l pune pe un stalp ; si de va musca sarpele pe vreun om, tot cel muscat care se va uita la el va trai.

9. Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus pe un stalp ; si cand un sarpe musca vreun om, acesta privea la sarpele cel de arama si traia.

Dar acest sarpe de arama, dupa marturia lui Hristos Insusi, a fost prototipul Fiului Omului, Care a urcat pe cruce pentru pacatele oamenilor :

Ioan. 3, 14. Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustiu, asa trebuie sa se inalte Fiul Omului,

15. Ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Ioan. 12, 32. Si Eu, cand voi fi inaltat de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine.

Si daca sarpele de arama prevestea prin sine pe Hristos Cel rastignit, atunci « stalpul » pe care a fost pus sarpele arãta crucea materiala a lui Hristos.

Vezi : Numer. 21, 8 – 9 ; comp. Ioan. 3, 14.

Insusi lemnul crucii in Cuvantul lui Dumnezeu este recunoscut ca mijloc de a ajunge la adevar.

Intel. Solom. 14, 7. Si binecuvantat este lemnul care slujeste la o trebuinta binecuvantata.

1 Petru. 2, 24. El a purtat pacatele noastre, in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacate, sa vietuim dreptatii. Cu ranile Lui v-ati vindecat.

Crucea serveste ca mijloc de nimicire a dusmaniei si de impacare a omului cu Dumnezeu :

Efes. 2, 16. Si sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un singur trup, prin cruce, omorand prin ea vrajmasia.

Dupa cum prin copacul material s-a savarsit caderea omului, tot prin copacul material s-a savarsit si mantuirea lui :

Fac. 3, 17. Iar lui Adam i-a zis : “Pentru ca ai ascultat vorba femeii tale si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit : “Sa nu mananci !”, blestemat va fi pamantul pentru tine ! Cu ostenealã sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale ! Comp.: 1, Petru. 2, 24.

Cuvantul lui Dumnezeu cere de la noi credintã in Hristos cel Rastignit, dar cum ne putem inchipui pe Cel rastignit fara cruce ?

1 Cor. 1, 23. Insa noi propovaduim pe Hristos cel rastignit, pentru Iudei, smintealã, pentru pagani, nebunie.

1 Cor. 2, 2. Caci am judecat sa nu stiu intre voi altceva, decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit.

Insusi Domnul Iisus Hristos intelegea crucea ca un mijloc prin care El ii atragea pe toti la Sine :

Ioan. 12, 32. Si Eu, cand voi fi inaltat de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine.

33. Iar aceasta zicea, aratand cu ce moarte avea sa moara. ( Comp. Ioan. 3, 14 ).

Tot El spunea in timpul vietii cã inainte de a doua venire a Sa pe pamant se va arata semnul Fiului Omului – crucea :

Matei. 24, 30. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa.

Dupa cuvantul proorocului David, credinciosii trebuie sa inalte pentru adevar nu alt “semn”, decat crucea materiala :

Psal. 59, 4. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca sa fuga de la fata arcului.

Prin acelasi semn al crucii, spre unire in credinta, au fost adunati toti iudeii imprastiati si paganii :

Isaia. 11, 12. El va ridica steag pentru neamuri si va aduna pe cei risipiti ai lui Israel si va strange la un loc pe cei imprastiati ai lui Iuda din cele patru colturi ale pamantului.

Acelasi semn se va ivi pe cer si la sfarsitul lumii : vezi mai sus : Matei. 24, 30.

De aceea, pentru toata lumea crestina crucea a devenit semnul comun al credintei crestine.

Cinstirea sfintei cruci

Crucea lui Hristos, fiind unealta patimilor ispasitoare ale Dumnezeului-Om, a fost si altarul, pe care Insusi Domnul Iisus Hristos, de buna voie, S-a adus pe Sine jertfã si a devenit mijloc de mantuire a tuturor oamenilor :

2 Cor. 5, 21. Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim, intru El, dreptatea lui Dumnezeu.

Efes. 5, 2. Si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma.

Evr. 9, 28. Tot asa si Hristos, dupa ce a fost adus o data jertfa, ca sa ridice pacatele multora, a doua oara fara de pacat Se va arata celor care cu staruinta Il asteapta spre mantuire.

Colos. 1, 20. Si printr-Insul toate cu Sine sa le impace, fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, facand pace prin El, prin sangele crucii Sale.

Comp. Ioan. 12, 32 – 33 ; 1 Petru. 2, 24 – vezi mai sus.

Crucea a fost semnul credintei noastre : Numer. 21, 8 ; Ioan. 3, 14 ; Psal. 59, 4 – vezi mai sus.

Crucea a fost de asemenea ca un jertfelnic pentru Iisus Hristos, iar jertfelnicului i se cuvin intotdeauna cinstiri deosebite :

Matei. 23, 19. Nebuni si orbi ! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinteste darul ?

20. Deci cel care se jurã pe altar se jurã pe el si pe toate cate sunt deasupra lui.

In Vechiul Testament se acorda cinste chiar uneltei care a slujit pentru bine :

1 Regi. 21, 9. Preotul insa a raspuns : “Iata sabia lui Goliat filisteanul pe care l-ai ucis in Valea Stejarului ; ea este invelita intr-o haina, dupa efod.

2 Macab. 15, 15. Iar Ieremia a intins dreapta si a dat lui Iuda sabia de aur si i-a zis acestea :

16. La aceasta sfanta sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrajmasi.

De aceea o deosebita cinstire i se cuvine si sfintei cruci a lui Hristos, care imbinã in sine toate aceste insusiri.

Intr-adevar, crucea lui Hristos proorocii o numesc “lemn binecuvantat” ( Intel. Solom. 14, 7 ; “Binecuvantat este lemnul care slujeste la o trebuinta binecuvantata” ), locul slavit unde se odihnesc picioarele Domnului ( Isaia, 60, 13 ).

Cuvantul despre cruce este socotit “putere a lui Dumnezeu” si “binevestire a lui Hristos” :

1 Cor. 1, 18. Caci cuvantul crucii, pentru cei care pier, este nebunie ; iar pentru noi, cei care ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.

Apostolii “se laudã” cu crucea lui Hristos :

Galat. 6, 14. Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine si eu pentru lume !

Iar oamenii rai sunt considerati dusmani ai crucii lui Hristos :

Filip. 3, 18. Caci multi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum va spun si plangand, se poarta ca dusmani ai crucii lui Hristos.

Despre semnul crucii

Intrucat crucea este unealtã sfanta si semn al credintei noastre, orice folosire a ei este mantuitoare pentru noi.

In timpul rugaciunii noi facem asupra noastra cu mana semnul crucii, pentru a arata cã noi nu ne rusinãm sa marturisim credinta noastra in Cel Rastignit :

1 Corint. 2, 2. Caci am judecat sa nu stiu intre voi altceva decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit.

2 Timot. 1, 8. Deci, nu te rusina de marturisirea Domnului nostru, nici de mine, care sunt in temnita pentru El, ci cu puterea lui Dumnezeu fii partas cu mine necazurilor Evangheliei.

Si cã noi nadajduim sa fim auziti de Dumnezeu numai datorita patimirii lui Hristos pe cruce :

Ioan. 16, 23. Si in ziua aceea nu Ma veti mai intreba nimic. Adevarat, adevarat zic voua : Orice veti cere de la Tatal in numele Meu vã va da.

Semnul crucii este presupus direct si in povatuirile apostolului de “a ridica mainile” in timpul rugaciunii :

1 Timot. 2, 8. Vreau deci ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicand maini sfinte, fara de manie si fara sovaire.

Noi purtãm semnul “ocãrii” lui Hristos :

Evr. 13, 13. Deci dar sa iesim la El, afara din tabara, luand asupra noastra ocara Lui.

Pastram “pecetea Viului Dumnezeu pe fruntile”noastre :

Apocal. 7, 2. Am vazut apoi alt inger care se ridica de la rasaritul soarelui si avea pecetea Viului Dumnezeu. Ingerul a strigat cu glas puternic catre cei patru ingeri, carora li s-a dat sa vatãme pamantul si marea.

3. Zicand : Nu vatamati pamantul, nici marea, nici copacii, pana ce nu vom pecetlui, pe frunte, pe robii Dumnezeului nostru.

Apocal. 9, 4. Si li s-a poruncit sa nu vatãme iarba pamantului si nicio verdeatã si niciun copac, fara numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe fruntile lor.

( Extras din Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot. Mitr. Zosima Toia,  Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot. Mitr. Zosima Toia, Chisinau, 1995 )