A fi sau a nu fi judecator : Pilat din Pont analizat de un judecator al Curtii de Apel
M-am bucurat ieri sa citesc pe site-ul Juridice.RO, un articol al unei judecatoare, doamna Aida Popa, cu o mare vechime in Justitie, fidela Justitiei, intitulat "Romania - colt de rai", - si va voi indica articolul imediat - iar astazi am gasit un alt articol, pe acelasi site, al unui judecator de la Curtea de Apel din Brasov care a scris despre Pilat din Pont.
Ambele articole sunt deosebite, si aceasta in primul rand pentru ca judecatorii incep sa scrie frumos, simplu sau sa faca analize asupra personalitatii, incep sa isi arate talentul scriitoricesc, incep sa ne impartaseasca si noua gandurile lor si ceea ce ii preocupa si acest lucru, dincolo de articolele care sunt publicate de regula, si care anunta numai strict, teme de drept, riguros incadrate in norme juridice, termeni tehnici - acestia din urma, am constatat cã par a fi singurii pe care ii inteleg unii juristi - in sensul larg al termenului.
Ori trebuie sa pleci de la faptele simple ale vietii, de la situatia de fapt pe care este necesar sa o intelegi bine, pentru a putea incadra in drept sau pentru a putea gasi norma de drept care se aplica unei situatii sau alteia, simple, de viata.
Poate de aceea vedem, mai ales in materie penala multe anchete, judecati care par sau si sunt "absurde", care nu tin cont de toate datele problemei si pe care magistratii, poate cei tineri si la inceputul carierei lor, tin neaparat sa le ajusteze normelor juridice, cu orice chip, chiar daca nu se prea potrivesc, exact ca intr-un Pat al lui Procust.
Cu toate acestea, este foarte adevarat ca nu suntem la fel toti oamenii, invatam aceleasi notiuni in anii facultatii de Drept, insa nu avem toti aceeasi gandire, experienta de viata, trecut, istorie personala, chiar si Istorie - daca ne raportam la toti oamenii si la magistratii de pe alte meridiane, nu toti rationam la fel - chiar daca in ultimii ani admiterea la INM ne cere un examen de logica, de rationament logic, - iar tinerii sunt mai nerabdatori si mai iubitori, am impresia, de caracterul tehnic al termenilor de drept, de limitele normei de drept si mai putin rabdatori in a intelege o situatie de fapt.
M-am tot gandit ca magistratilor le-ar fi necesar un prag de varsta, cu incepere de la care sa poata fi numiti magistrati, pentru ca tineretea are elanul, entuziasmul, insa nu are decat o intelegere inca prea restransa asupra complexitatii vietii.
Din toate comentariile care sunt scrise pe pagina ziarului Lumea Justitiei, am desprins o idee si anume ca multi cititori - ei sunt in majoritatea lor "simpli" juristi, avocati, magistrati, - ai singurului ziar care ne arata ce se intampla in lumea instantelor judecatoresti, nu inteleg decat termenii tehnici juridici si asteapta necontenit cand cineva scrie un comentariu, eventual ca acel comentator sa dea dezlegarea pricinii - de exemplu atunci cand Lumea Justitiei expune o judecata, un proces care se naste sau in curs, sau o solutie data intr-o cauza dedusa judecatii - de la inceput la sfarsit si sa motiveze, sa expuna temeiul de drept, argumentele juridice, iar, ori de cate ori comentatorii, cate unii - si acum ma gandesc la cei care sunt seriosi si au un vocabular frumos ( cati or fi oare asa ? ) - enunta o idee in termeni literari, aceasta categorie - iubitoare de termenii tehnici ai dreptului - de persoane, dintre care cate unii dau de inteles ei insisi ca sunt chiar avocati sau juristi, dar poate ca nu sunt numai avocati ori juristi, incepe sa protesteze viu, cu iritare vadita, cu nervozitate, cu dispret, cu brutalitate ca si cum daca o idee, un gand, chiar o gandire, un rationament este expus in termeni literari, tu ca un bun avocat ori jurist, nu ai pricepe continutul ideii.
Si acum va voi spune ca puteti citi articolul judecatoarei Aida Popa de la ICCJ daca accesati acest link :
In continuare voi reda articolul pe care l-a scris un judecator de la Curtea de Apel din Brasov, in care el a facut o analiza a personalitatii lui Pilat din Pont :
“Un judecător cu mâinile curate
2 mai 2013 | Cristinel GHIGHECI
În aceste zile cu o încărcătură spirituală deosebită pentru creştini, mă poartă gândul către un personaj secundar participant la întâmplările petrecute într-o cetate din provincia romană Iudeea, în urmă cu aproximativ 2000 de ani, care aveau să schimbe atât de mult cursul istoriei. Deşi nu face parte dintre protagoniştii importanţi ai acestor evenimente şi nici nu e pus într-o lumină tocmai favorabilă, este vorba totuşi de unul din cei mai renumiţi judecători pe care i-a dat omenirea, cunoscut sub numele de Pilat din Pont (Pontius Pilatus). Interesant e că, deşi la vremea respectivă se părea că el era cea mai importantă persoană din cetate, cel care avea puterea de a condamna la moarte sau de a elibera pe un osândit, acum nimeni nu-l mai priveşte decât cel mult ca pe „o unealtă” în mâna destinului. Când pătruns de importanţa puterii sale Pilat i-a spus lui Iisus „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”, cel din urmă îi răspunde: „Asupra Mea n-ai avea nicio putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus”. Dacă Pilat nu ar fi avut această convingere primejdioasă că lui îi aparţine puterea deosebită de a dispune asupra destinelor celor pe care îi judecă, poate că şi decizia pe care ar fi luat-o în final ar fi fost alta. Dacă s-ar fi gândit că nu este decât un simplu om, cu o misiune vremelnică de a-i judeca pe cei pe care viaţa i-a dat în puterea lui, poate că nu ar fi cedat atât de uşor slăbiciunilor inerente firii omeneşti.
În aceste zile cu o încărcătură spirituală deosebită pentru creştini, mă poartă gândul către un personaj secundar participant la întâmplările petrecute într-o cetate din provincia romană Iudeea, în urmă cu aproximativ 2000 de ani, care aveau să schimbe atât de mult cursul istoriei. Deşi nu face parte dintre protagoniştii importanţi ai acestor evenimente şi nici nu e pus într-o lumină tocmai favorabilă, este vorba totuşi de unul din cei mai renumiţi judecători pe care i-a dat omenirea, cunoscut sub numele de Pilat din Pont (Pontius Pilatus). Interesant e că, deşi la vremea respectivă se părea că el era cea mai importantă persoană din cetate, cel care avea puterea de a condamna la moarte sau de a elibera pe un osândit, acum nimeni nu-l mai priveşte decât cel mult ca pe „o unealtă” în mâna destinului. Când pătruns de importanţa puterii sale Pilat i-a spus lui Iisus „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”, cel din urmă îi răspunde: „Asupra Mea n-ai avea nicio putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus”. Dacă Pilat nu ar fi avut această convingere primejdioasă că lui îi aparţine puterea deosebită de a dispune asupra destinelor celor pe care îi judecă, poate că şi decizia pe care ar fi luat-o în final ar fi fost alta. Dacă s-ar fi gândit că nu este decât un simplu om, cu o misiune vremelnică de a-i judeca pe cei pe care viaţa i-a dat în puterea lui, poate că nu ar fi cedat atât de uşor slăbiciunilor inerente firii omeneşti.
Dar am putea să ne întrebăm ce slăbiciuni a avut Pilat din Pont? Răspunsul e relativ uşor de găsit deoarece modul de a fi şi de a gândi al unui magistrat din Imperiul Roman de acum 2000 de ani nu era mult diferit de cel al unuia din ziua de azi. Aceasta nu doar pentru că marea majoritate a sistemelor de drept actuale sunt fundamentate pe sistemul de drept roman, ci pentru că, în ciuda diferenţei de cultură şi civilizaţie, oamenii în general au cam aceleaşi temeri, ambiţii, dorinţe sau aşteptări. În această privinţă, îşi dovedeşte pe deplin valabilitatea ce a spus Ecleziastul cu vreo 3000 de ani în urmă: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”.
Pilat trebuie să fi fost un om cultivat, la curent probabil cu ceea ce produsese gândirea umană până la vremea lui. Ca orice magistrat care văzuse şi auzise multe în cariera lui, era un sceptic, destul de neîncrezător în ceea ce-i spuneau cei care erau aduşi în faţa lui. Atunci când Iisus îi zice: „pentru aceasta am venit în lume: să mărturisesc pentru adevăr”, Pilat întreabă: „Ce este adevărul?” şi nici nu aşteaptă vreun răspuns, pentru că iese imediat afară să se adreseze mulţimii. Dacă ar fi avut răbdare să asculte mai mult pe cel acuzat poate ar fi cumpănit mai bine, poate ar fi găsit timp să reflecteze şi ar fi găsit suficiente argumente pentru a da o altă soluţie. Ce sens are să te declari interesat de aflarea adevărului dacă nu faci niciun efort pentru a-l găsi? Ce l-a împiedicat pe Pilat să vadă adevărul, care i s-a arătat atât de vădit? Poate aroganţa, sau frica, sau dorinţa de a intra în graţiile mai marilor vremii, sau alte motive necunoscute.
În momentul în care şi-a dat seama că acuzatul nu avea vreo vină care să-i atragă pedeapsa cu moartea, a încercat să convingă mulţimea de acest lucru. S-a adresat în mod repetat mulţimii cu cuvintele „Eu nu găsesc în el nicio vină”. Ba chiar a încercat să le facă o concesie poruncind ca acuzatul să fie biciuit şi în felul acesta să satisfacă pofta de sânge a gloatei întărâtate. După ce a pus sa fie biciuit, l-a înfăţişat mulţimii cu coroana de spini pe cap, cu haina purpurie pusă de soldaţii romani în batjocură pe umerii lui, cu o trestie în mână, sub formă de sceptru şi a spus cu o notă ironică celebrele cuvinte: „Ecce homo!” („Iată omul!”). Nu se gândise Pilat la vremea respectivă că biciuirea unui om în a cărui nevinovăţie credea şi o afirmase în faţa mulţimii ar fi un lucru injust. Probabil a crezut că osânditul va fi bucuros că a scăpat cu viaţă şi nu o să mai acorde importanţă acestei nedreptăţi „minore” care i s-a făcut.
Când a văzut că nu reuşeşte să convingă mulţimea, Pilat a încercat „să scape” transferând răspunderea de a lua o hotărâre altcuiva. Probabil s-a gândit că prin fuga de răspundere ar ieşi mai onorabil decât dacă ar fi nevoit să dea o hotărâre nedreaptă, sub presiune („Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile”). Nu i-a ieşit însă subterfugiul acesta, deoarece Irod l-a găsit tot nevinovat şi i l-a trimis înapoi, declinându-şi la rândul său competenţa.
Deşi nu a cedat iniţial presiunii mulţimii, Pilat a cedat ulterior în faţa ameninţării că va fi reclamat la împărat, dacă va avea îngăduinţă pentru un acuzat care ar putea fi un potenţial duşman al imperiului. Atunci când mulţimea i-a strigat: „Dacă-l eliberezi, nu eşti prieten al cezarului. Oricine se face pe sine împărat nu este prieten al cezarului.”, Pilat nu a mai insistat şi a dat sentinţa de condamnare la moarte solicitată. Nu era acuzatul un pericol real pentru împărat şi nici Pilat nu era în pericol de a-şi fi pierdut funcţia dacă îl elibera, dar nu a vrut probabil să-şi creeze probleme. A preferat să facă pe plac mulţimii, considerând că omorârea unui om „oarecare” va trece neobservată şi nu va avea alte consecinţe neplăcute pentru el. La vremea respectivă, era un lucru obişnuit condamnarea la moarte a diferiţilor răufăcători. Chiar în acel moment mai era închis un bărbat condamnat pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor, pe nume Baraba, care a fost preferat de mulţime în locul lui Iisus.
Pilat a mai făcut la final un gest pe care cu greu putem să-l explicăm în ziua de azi: „luând apă şi-a spălat mâinile în faţa mulţimii, zicând: «Nevinovat sunt eu de sângele Dreptului Acestuia.»”. Să fi fost el un judecător atât de cinic încât să condamne la moarte un om ştiind că e nevinovat şi să mai şi afirme asta în faţa mulţimii? Nici nu a încercat să spună că l-a condamnat pentru că a adus o ofensă împăratului, aşa cum susţineau acuzatorii lui. A ţinut cu tot dinadinsul să transfere mulţimii întreaga responsabilitate a crimei. Dar cum putea să afirme că este nevinovat de sângele „Dreptului Acestuia” de vreme ce tocmai dăduse sentinţa de condamnare la moarte? Probabil a considerat că a făcut tot ce a putut ca să evite consecinţele, însă nu a avut de ales. A putut oare gestul spălării mâinilor în faţa mulţimii să-i spele lui Pilat şi conştiinţa? Greu de crezut. Şi totuşi istoria nu l-a judecat pe acesta atât de aspru, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost vorba de un judecător din ziua de azi, care ar fi fost considerat probabil singurul vinovat de tragedie.
dr. Cristinel GHIGHECI
judecător, Curtea de Apel Brașov”
Sursa articolului este :
http://www.juridice.ro/257865/un-judecator-cu-mainile-curate.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu