Omisiunea de a incunostinta organele judiciare ( 1 )
Textul incriminator
Art. 265. - ( 1 ) Fapta de a nu aduce la cunostintã organelor judiciare a unor imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendã.
( 2 ) Fapta prevazuta in alineatul precedent nu se pedepseste daca prin aducerea la cunostinta, persoana care are aceasta obligatie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru sotul sãu sau pentru o rudã apropiata.
Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al infractiunii de omisiunea de a incunostinta organele judiciare il formeaza relatiile sociale, a caror existenta este ocrotita prin apararea activitatii de infaptuire a Justitiei, impotriva faptei prin care organele Justitiei sunt lipsite de cunoasterea unor imprejurari care ar putea duce la inlaturarea unor situatii judiciare contrare adevarului si Justitiei, precum si a unor hotarari pronuntate pe nedrept.
Intrucat prin savarsirea acestei fapte se aduce atingere si persoanei nevinovate, obiect juridic secundar si adiacent sunt si relatiile sociale ocrotite prin apararea persoanei omului* [ * Nicoleta Iliescu, in Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român. Partea speciala, vol. IV, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972, p. 228. In acelasi sens : Gheorghe Dãrângã si Dumitru Lucinescu, in Teodor Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Stefan Danes, Gheorghe Dãrângã, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Dumitru C. Popescu, Virgil Rãmureanu, Codul penal român, comentat si adnotat. Partea speciala, vol. II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 134. ].
Pentru infaptuirea Justitiei, aceasta valoare sociala care constituie o garantie pentru toate relatiile sociale si pentru toti cetatenii, legea poate impune tuturor, in anumite cazuri, obligatia de a contribui la realizarea operei de Justitie.
Or, asa dupa cum fiecare cetatean are datoria morala, transformata in anumite cazuri determinate de lege in obligatie legala, de a denunta infractiunile de care a luat cunostinta, contribuind in felul acesta la descoperirea infractiunilor si a infractorilor, tot astfel fiecaruia ii revine in mod corelativ obligatia ca, atunci cand cunoaste imprejurari de natura sa aduca la stabilirea nevinovatiei unei persoane aflate in curs de urmarire penala, de judecata ori condamnate, sau de natura sa duca la eliberarea unei alte persoane tinute in arest preventiv pe nedrept, sa incunostinteze organele judiciare.
Omisiunea unei asemenea incunostintari lipseste organele judiciare de posibilitatea cunoasterii tuturor datelor si imprejurarilor in legatura cu o cauza penala, impiedicand in felul acesta desfasurarea unei activitati de urmarire si judecata, bazate pe adevar.
Prin savarsirea unor asemenea fapte, se aduce atingere nu numai valorii sociale a infaptuirii Justitiei, ci si ordinii de drept pe care trebuie sa o apere legea penala si procesual penala ( art. 1 Cod penal si art. 1 Cod proc.penala ).
Datorita pericolului social pe care il prezinta aceasta fapta, legea a convertit datoria de constiinta a fiecarui cetatean intr-o obligatie legala, incriminand nerespectarea ei.
Obiectul material lipseste la aceasta infractiune.
Subiectii infractiunii
Subiectul activ nemijlocit ( autor ) al omisiunii de a incunostinta organele judiciare poate fi orice persoana fizica ce indeplineste conditiile generale pentru a raspunde penal.
Nu pot fi autori, cei tinuti sa respecte secretul profesional, daca imprejurarile de natura celor aratate in art. 265 cod penal le-au ajuns la cunostinta in exercitiul profesiunii.
Profesorul Matei Basarab* [ * Matei Basarab, in Matei Basarab, Lucia Moldovan, Valer Suian, Drept penal. Partea speciala. Vol. I, Cluj-Napoca, 1985, p. 310. In acelasi sens : Ioana Vasiu, Drept penal român, partea speciala, vol. II, Editura Albastra, Cluj-Napoca, 1997, p. 376 ] considerã cã aceasta sustinere este discutabila, deoarece legiuitorul nu a pus o limita in stabilirea adevarului in cauzele penale.
Altfel, ar insemna sa admitem cã o persoana ar fi condamnata pe nedrept, fiindca in felul acesta s-ar apãra anumite valori sociale.
Datele respective ar putea fi dezvaluite si fara a fi periclitate valorile sociale respective ( art. 196 Cod penal, divulgarea secretului profesional si art. 290 Cod procedura penala, publicitatea sedintei de judecata ).
Recent* [ * Nicolae Conea, in Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Ciprian Raul Romitan, Camil Tanasescu, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Drept penal. Partea Speciala, vol. II, Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 197 ] s-a sustinut cã, in masura in care incalcarea obligatiei de pastrare a secretului profesional si destainuirea datelor cunoscute nu pune in pericol grav, pe cel care a incredintat secretul, detinatorul secretului ar putea sa-l divulge spre a salva un nevinovat.
Daca situatia ar fi alta, intrucat nimeni nu poate fi obligat sa destainuie secrete, prin care si-ar prejudicia propria situatie, ori a sotului [ sãu ], sau a unei rude apropiate, chiar daca ar exista infractiunea, ar putea opera cauza de nepedepsire sau de impunitate, prevazuta in alineatul ( 2 ) al art. 265 cod penal.
Martorul, expertul sau interpretul savarsesc infractiunea prevazuta in art. 265 cod penal, daca omisiunea lor priveste imprejurari asupra carora nu au fost intrebati, iar daca, fiind intrebati asupra acelor imprejurari, ei nu le aratã, desi au cunostinta de ele, savarsesc infractiunea de marturie mincinoasa ( art. 260 cod penal ).
Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 19 indice 1 alineatul ( 1 ) cod penal* [ *Persoanele juridice, cu exceptia Statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate, ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate, sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala ].
Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi omisiuni de a incunostinta organele judiciare.
Omisiunea de a incunostinta organele judiciare fiind o infractiune care se savarseste in persona propria nu poate fi savarsita decat de un singur autor.
Fiecare dintre cei care cunosc vreo imprejurare, pe care erau obligati sa o aduca la cunostinta organelor judiciare si nu-si indeplineste propria obligatie, savarseste in mod distinct, infractiunea de omisiune de a incunostinta organele judiciare.
Fapta prevazuta in art. 265 cod penal este insa susceptibila de participatie in forma instigarii* [ * Nicoleta Iliescu, op. Cit., vol. IV, p. 228. In acelasi sens : Ilie Pascu, in Ilie Pacu, Valericã Lazar, Dreptul penal. Partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 400 ].
Intr-o alta opinie* [ * Matei Basarab, in Matei Basarab, Lucia Moldovan, Valer Suian, Drept penal. Partea speciala, vol. I, Cluj-Napoca, 1985, p. 311. In acelasi sens : Avram Filipas, Infractiuni contra infaptuirii justitiei, Editura Academiei, Bucuresti, 1985, p. 135 ], se considerã cã participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicatii morale.
Subiectul pasiv principal al infractiunii analizate este Statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, infaptuira normala a Justitiei.
Subiectul pasiv secundar, adiacent, este persoana nevinovata, mentinuta in situatiile aratate in art. 265 cod penal, prin savarsirea infractiunii de omisiune a incunostintarii.
( Extras din Drept Penal Partea speciala, Vol. I, Editia a II-a revazuta si adaugita cu modificarile si completarile aduse Codului penal prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006, Prof.univ.dr. Gheorghe Diaconescu, titularul disciplinei : titlul I ; titlul II ; titlul III ; Lector univ.drd. Constantin Duvac : titlul V ; ttilul VI, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei România de Maine, Bucuresti, 2006 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu