Amintirile psihotraumatizante

Amintirile psihotraumatizante

Modalitãti de accesare a amintirilor psihotraumatizante

Spiegel ( 1993 ) afirmã cã existã douã modalitãti de accesare a amintirilor psihotraumatizante :

Metoda 1 :     

Prima metodã implicã regresia de vârstã.

Subiectului i se cere sã se întoarcã în timp si sã retrãiascã anumite perioade ale vietii sale, ca si cum s-ar petrece în prezent.

Subiectului i se spune cã atunci cand i se va administra un semnal ( de pildã, o atingere a fruntii ), ochii i se vor deschide si el va retrãi evenimentul, ca si cum ar fi real.

La un alt semnal, ochii i se vor închide din nou, si el va fi reorientat înapoi în prezent.

Metoda 2:

Cealalta metodã constã în a sugera subiectilor cã privesc scena traumaticã pe un ecran de film sau televizor, si cã asistã în calitate de spectatori la derularea scenei traumatice.

Este indicat ca pacientul sa exerseze tehnica, evocând la inceput amintiri cu caracter mai neutru, pentru a obtine un bun autocontrol asupra procedeului aplicat, si abia dupa aceea sa se treacã la lucrul asupra amintirilor psihotraumatizante.

Pe baza informatiilor obtinute in cursul interviului clinic, terapeutul va alege o anumitã secventã a episodului traumatic si îi va cere subiectului aflat in hipnozã sa-l retraiasca.

Se recomandã repetarea mentalã a situatiei traumatice in moduri diferite, modificand ceva din cele ce s-au petrecut atunci ( de pilda, pacientul se vede pe sine luptand cu agresorul, [sau se vede] ramanand linistit ca sa nu-l provoace si mai mult, etc. ).

Autorul recomandã si vizualizarea unui ecran dublu, care reproduce in partea dreapta scena traumatica, iar in partea stanga subiectul se vede pe sine facand eforturi de a se proteja psihic, de ceea ce se întâmplã.

Acest mod de abordare il ajutã sa vada lucrurile dintr-o altã perspectivã, constientizand eforturile depuse pentru autoprotectie, cat si neajutorarea sa in perioada respectiva.

Acesta contribuie la diminuarea sentimentului de culpabilitate, in legatura cu faptul cã ar fi trebuit sa fie capabil sa controleze situatia, sentiment pe care il nutresc majoritatea victimelor ce au suferit traume.

La incheierea sedintei de hipnoza, terapeutul va administra urmatoarea sugestie : “Iti vei aminti, atat cat doresti sa iti amintesti din cele petrecute in timpul hipnozei”.

Aceastã sugestie are menirea de a nu provoca activarea mecanismelor de apãrare ale pacientului, care ar putea dori sa uite cele intamplate.

Dupa iesirea din hipnoza, se va discuta cu pacientul pe marginea amintirilor retraite, terapeutul cautand sa intareasca noile semnificatii pe care le-a desprins pacientul in urma procesarii terapeutice.

Pacientii care se bucurã de o bunã stare de sanatate psihicã ( nu sunt suicidari, nici psihotici ) si care dispun de resurse suportive din exterior, pot fi instruiti sa continue evocarea amintirilor psihotraumatizante, si independent, in timpul autohipnozei.

Cei 8 “C” ai hipnoterapiei

Strategiile hipnoterapiei la pacientii care suferã de sindrom de stres posttraumatic ( Spiegel, 1993, p. 500 ) – Cei 8 “C” ai hipnoterapiei – sunt urmatoarele :

( 1 ) Confruntarea cu evenimentul traumatic :

Are drept obiectiv, ajutorarea pacientilor sa realizeze legatura dintre simptomatologia curentã, si experienta traumaticã din trecut.

( 2 ) Condensarea evenimentului traumatic :

Nu este nici necesar, nici util, sa se lucreze asupra tuturor detaliilor specifice evenimentului traumatic, ci doar asupra unor momente-cheie, care ii ajutã pe pacienti sa introduca evenimentul trait, intr-o categorie precisã.

( 3 ) Confesiunea :

Pacientii vor simti o usurare, daca vor împãrtãsi cuiva amintirile, experientele si sentimentele negative, legate de cele intamplate.

Terapeutul va trebui sa-l ajute pe client, sa realizeze distinctia intre culpabilitatea nemotivata, si culpabilitatea bazata pe fapte reale ( de pilda, in cazul soldatilor care au ucis sau au agresat civili ).

( 4 ) Consolidarea :

Terapeutul trebuie sa fie empatic cu pacientul intr-o maniera profesionista, deoarece neutralitatea sau tacerea vor fi interpretate de pacient, ca un act de respingere.

O simpla remarcã de tipul “imi pare rau cã ti s-a intamplat aceasta”, il va face pe pacient sa simtã cã este acceptat de terapeut, chiar daca ceea ce i s-a intamplat, i se pãrea pacientului inacceptabil, din punctul de vedere al celorlalti, dar si al sãu personal.

( 5 ) Constientizarea amintirilor reprimate sau disociate :

Constientizarea acestor amintiri permite examinarea, discutarea, reasamblarea si transformarea lor.

Este utila si tehnica hipnotica a modificarii amintirilor, acestea fiind retraite in stare de hipnoza, sub alta formã, si eventual chiar cu un alt final.

Materialul restructurat va putea fi reasezat in zonele inconstiente ale psihismului.

( 6 ) Concentrarea atentiei spre interior :

Concentrarea spre interior permite examinarea amintirilor in detaliu, si apoi restructurarea acestora.

De regula, victimele situatiilor traumatice se tem de faptul cã vor fi depasite de valul amintirilor care ii vor coplesi.

Hipnoza reprezintã o modalitate rituala, in care amintirile pot fi examinate in mod controlat, si apoi “puse de-o parte”, pana la urmatoarea sedinta de hipnoza.

( 7 ) Controlul :

Deoarece problema-cheie a amintirilor traumatizante, este sentimentul de neajutorare pe care il simte pacientul in raport cu acestea, psihoterapia trebuie sa il inarmeze cu metode eficiente de control al amintirilor.

Autohipnoza este cea care conferã subiectului un puternic sentiment de autocontrol psihic.

Este important sa fie spulberat mitul conform caruia, hipnoza este o metoda pe care o aplica o persoanã asupra altei persoane, aceasta tehnicã reprezentand, de fapt, o modalitate de colaborare, prin intermediul careia terapeutul il ajutã pe pacient sa-si utilizeze abilitatile hipnotice.

( 8 ) Congruenta :

Obiectivul hipnoterapiei este ajutarea pacientilor sa constientizeze, sa tolereze si sa lucreze asupra amintirilor psihotraumatizante, astfel incat acestea sa poata fi integrate in cadrul imaginii de sine, fara a mai aduce prejudicii serioase conceptului de Eu.

In cazul terapiei persoanelor traumatizate se mai pot utiliza si alte metode hipnoterapeutice, cum ar fi abreactia ( catharsis-ul / descarcarea emotionala ) sau retrairea in stare de hipnoza, a situatiei psihotraumatizante, modificarea amintirilor in hipnoza ( Kardiner si Spiegel, 1947 ), precum si utilizarea terapeutica a transferului, pentru a modifica si integra amintirile care il fac pe subiect sa se respinga ( Brenda si Benedict, 1980 ).

Toate aceste metode utilizeaza hipnoza pentru a accesa amintirile si starile emotionale puternice legate de situatiile psihotraumatizante, pentru a le transforma in cursul relatiei terapeutice, si pentru a le stoca din nou, intr-o altã formã, care le face mai acceptabile, atunci cand sunt aduse in planul constiintei.

Prezentare de caz ( Spiegel, 1993, p. 502 ) :

O femeie de 32 de ani a fost atacata de un infractor, in timp ce se intorcea seara acasa de la cumparaturi.

Agresorul a târât-o pe scari in apartamentul ei, probabil cu intentia de a o viola.

Femeia s-a luptat cu el din rasputeri, si a fost lovita la cap.

Atacatorul a fugit, ea a izbutit sa anunte Politia care, constatand cã nu a fost violata, a efectuat o investigatie sumara, apoi a plecat.

La scurt timp, pacienta a ajuns la spital ca urmare a unor convulsii, medicii constatand ca prezinta o fractura la oasele craniene.

Intre timp, agresorul disparuse si femeia nu-si mai amintea cum aratã.

Peste cateva luni, pacienta a solicitat hipnoza pentru a-si aminti figura agresorului.

Ea s-a dovedit moderat hipnotizabila si terapeutul i-a cerut sa aplice in stare de hipnoza, metoda ecranului mental, pe care sa vizualizeze evenimentul traumatic.

Pentru prima oara, pacienta a constientizat, fiind in stare de hipnoza, prin ce pericol a trecut.

Initial, ea se culpabiliza pentru cã s-a luptat cu agresorul si, din acest motiv, a fost serios vatamata.

Aflata in transã, ea a spus :

“El a fost surprins cã mã lupt cu asemena fortã ; nu se astepta la asa ceva ».

In continuare, ea a spus : « nu cred cã voia sa ma violeze, mai degraba avea de gand sa ma ucida”.

“Daca ar fi reusit sa ma duca in apartament, probabil m-ar fi...”

Terapeutul i-a cerut sa-si reprezinte, in partea dreapta a ecranului mental, eforturile pe care le-a depus pentru a se apãra si efectele pe care le-au avut aceste incercari.

Pacienta a iesit din hipnoza, fara sa reuseasca sa-si reprezinte figura agresorului, deoarece totul se desfasurase in intuneric.

In schimb, ( 1 ) ea si-a modificat atitudinea, fata de ceea ce se petrecuse, constientizand faptul cã lupta pe care a dus-o i-a salvat viata.

( 2 ) In afara de faptul ca a constientizat pericolul extrem in care s-a aflat, pacienta si-a dat seama si de uriasele sale disponibilitati instinctive de autoprotectie, in felul acesta amintirile traumei suferite devenind mai suportabile.

( Extras din Hipnoterapia, Teorie si Practica, Irina Holdevici, Ed.Dual Tech, Bucuresti, 2004 )