MARTIN BENEDICT, MEDICUL TUTUROR (Notele FB, ale Pr.Adrian Mãgdici)
April 24, 2012 at 11:25am
scris de Pr. Silvestru Bejan*
„
Suferinţa umană este o temă ecumenică prin excelenţă. Atât bisericile creştine cât şi marile Religii ale lumii încearcă să ofere un răspuns acestei mari probleme. Ce este suferinţa? De ce omul trebuie să sufere? Care este sensul vieţii omului pe pământ? Suferinţa aparţine cu siguranţă misterului omului şi „provoacă” în permanenţă întrebări. Dificilă şi dură la orice formă de analiză, suferinţa umană este o temă cu adevărat greu de înfruntat. Să o vindeci, să o trăieşti şi apoi să o explici celor bolnavi şi celor aflaţi în suferinţă, iată un demers temerar, oricine l-ar face.
Medicul preot Martin Benedict (1931-1986) din Galbeni (Bacău), desluşea taina suferinţei şi a morţii prin Cristos şi în Cristos. Corelaţia dintre principiul trupesc, cel sufletesc şi duhovnicesc în om, asupra bolilor sufleteşti şi a celor trupeşti au început să-l preocupe încă de pe băncile facultăţii de medicină la Iaşi. Privea suferinţa, boala în lumina experienţei religioase. Ca medic şi în acelaşi timp ca preot, a cărui credinţă a trecut prin multe dificultăţi, a reflectat şi asupra suferinţei proprii, încercând sensul bolii sale şi experienţei propriei lupte cu aceasta.
Îi ajuta pe bolnavi să îşi uşureze suferinţele fizice, psihice şi sufleteşti. În el bolnavii aflau în mod constant dragoste, compasiune, o uimitoare toleranţă şi înţelegere faţă de manifestările lor patologice şi particularităţile lor individuale de caracter şi comportament, îngrijire şi atenţie plină de iubire. El era medicul tuturor: al catolicilor şi ortodocşilor, al evreilor şi ateilor şi spunea că „religia creştină este o rază a focului iubirii, adusă din cer de Isus, care învăluie pe toţi oamenii fără deosebire de sex, naţionalitate, religie sau convingeri politice, cu alte cuvinte, este universală”.
Încă de la începutul profesiei sale nu făcea deosebire între pacienţi: „Când merg la Huşi – scria într-o scrisoare – am multe consultaţii pentru care ivindu-se pericolul «concurenţelor» sau «lupta pentru existenţă» am fost reclamat de 2-3 medici la Secţia Sanitară însă eu nu pot refuza nu numai pe catolici, ortodocşi şi nici pe evrei…”
Se ocupa nu doar de sănătatea trupească, ci şi de sufletul bolnavilor săi, îndemnându-i să se roage, să se spovedească, să promoveze pacea în familie, să-şi reglementeze viaţa lor matrimonială. S-a opus mai ales avortului şi a apărat demnitatea persoanei umane şi a drepturilor sale inalienabile. În acelaşi timp, a contribuit, la construirea unor biserici catolice şi ortodoxe, în ciuda ostilității regimului comunist.
Medicina, viaţa de călugăr şi preoţia se îngemănau tainic în inima şi în trăirea doctorului Benedict. Această “dublă chemare” chiar dacă neştiută aproape de nimeni, construia cu cei care-l cunoşteau o relaţie bazată pe încredere şi pe respect. De aceea toţi pacienţii îl iubeau şi îl căutau. Faima sa de medic bun s-a răspândit în toată regiunea Moldovei iar oamenii îl numeau „părintele nostru medic” sau „medicul care se roagă mult”.
Educat şi format ca medic, el a primit în dar harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut s-au întrebat dacă medicamentele prescrise sau puterea rugăciunii reuşea să-i vindece pe bolnavii săi.
Martin Benedict îl predica cu întreaga sa fiinţă pe Dumnezeu revelându-L cu o mare putere de pătrundere şi convingere. A urmat îndeaproape exemplul sfântului Francisc din Assisi despre care se spune că: “întreaga sa ființă era cea care predica”. Avea “o admiraţie deplină” faţă de Sărăcuţul din Assisi şi i-a ascultat sfatul: “aşa trebuie să se comporte fraţii în mijlocul lumii, cei care îi ascultă şi îi văd, să fie determinaţi a-l preamări şi a-l lăuda pe Tatăl ceresc”.
Celor care vroiau să sporească în viaţa duhovnicească sau celor care căutau un scop în viaţă doctorul Benedict le spunea: “Putem da zilnic exemplu bun şi să fim misionari printr-o viaţă curată şi corectă şi nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Să ştii că şi eu din copilărie am dorit să fiu misionar şi să-l predic pe Isus la cei ce nu au credinţă... şi am simţit glasul Domnului care ne cheamă să fim misionari printre cei cu care muncim”.
Sfinţea vizibil locul în care trăia. Atât cât se adâncea în slujirea bolnavilor şi a celor nevoiaşi, voia să se adâncească şi în Dumnezeu. Nu-şi putea găsi echilibrul doar dacă făcea efortul de a se apropia de Dumnezeu tot atâţia paşi câţi făcea spre a răspunde nevoilor umanităţii lui de fiinţă ce îşi caută fericirea în lume. Ori pentru el a căuta fericirea proprie însemna a sluji lui Dumnezeu şi a asigura fericirea semenilor.
Martin Benedict, „bunul samaritean al speranței”, continuă şi acum să îngrijească rănile oamenilor din vremurile noastre.
* Delegat General pentru Ecumenism şi Dialog religios Centrul Franciscan Internaţional pentru Dialog, Assisi
Articol publicat in revista "DRUMUL NOSTRU SPRE UNITATEA CREŞTINILOR", aprilie 2012, Nr. 40. (editata de FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR MAJORE, Cluj)
„
Sursa : NOTELE de pe Facebook ale Parintelui Adrian Mãgdici
https://www.facebook.com/notes/ady-magdici/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu