Despre Conferinta de mecanicã “Caius Iacob” care incepe maine, 14 noiembrie 2013

Despre Conferinta de mecanicã “Caius Iacob” care incepe maine, 14 noiembrie 2013

Maine incepe Conferinta de mecanicã “Caius Iacob” pentru care cred ca, de mai bine de o luna de zile, tatal meu pregateste un Rezumat.

A fost si este prima data, in toata viata mea de pana azi ca l-am vazut pe tatal meu pregatindu-se cu calm si in liniste, fara graba si cu placere.

Este pentru prima data ca il vad studiind, pregatind lucrarea lui, pentru ca in fapt este o lucrare in rezumat, fara iritare, si impacat cu sine.

Niciodata in Romania, nu am inteles cum lucreaza oamenii si intelectualii.

Pentru ca societatea la noi a fost in vesnica agitatie, in tensiuni si certuri, aceasta era atmosfera si la facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti de altfel.

Si stiu ce spun, intrucat in anii de facultate a aparut o carte despre Viata Profesorului si Academicianului Caius Iacob, o carte scrisa elegant, cu un vocabular simplu, clar, dar frumos, sensibila chiar si cu tact, din paginile careia rezulta ca era foarte greu sa fii cadru didactic universitar la facultatea de Matematica.

Cand eram in liceu si dupa ce am terminat liceul, am avut ocazia sa vad ca pregatirea consta in invatatul de pe rost ( nu ca nu ar fi necesar sa stii pe de rost, si aceasta trebuie, dar nu e suficient ) sub presiunea timpului.

Vremurile, partidul comunist, cel care a venit la putere in 1948 si care nu a prea avut oameni de stiinta, ci, dimpotriva, a avut multi oameni cu numai cateva clase primare, cei care aveau liceul terminat pe atunci erau foarte bine cotati, - i-au vrut pe oameni intelectuali.

Nu pe toti.

Ma gandesc la Anna Jouk, cea care a fost zdrobita in ancheta in anul 1950 din cate retin, cand a fost arestata si dusa in lagarul de munca fortata din Siberia, ea spunea ca a fost impiedicata sa studieze.

Asa este.

Multi oameni au fost impiedicati, cate unii au fost pur si simplu scosi din facultate, desi erau studenti si impiedicati ulterior, toata viata lor adica, sa mai intre la facultate, sa reia studiile.

Dar, dintre cei pe care Partidul Comunist ii accepta, si nu a avut incotro acest partid, a remarcat ca are nevoie si de oameni cu carte, i-a vrut in mare masura, in mare parte, pe oameni intelectuali.

Stiu ca odata, in liceu, o colega mi-a aratat un capitol din manualul de Fizica cel gros si mi-a spus ca “trebuie sa il invat pana marti”, ideea era ca trebuia sa stie pe dinafara paginile de Fizica in maxim 3, 4 zile.

In afara de aceasta, zilele treceau repede, fiecare traia in familia sa, cel mai adesea intr-un apartament, adica alaturi de ceilalti membri ai familiei.

Vreau sa spun ca, asa este intr-un apartament, fiecare are activitatile lui si de multe ori trebuie sa astepti dupa ceilalti randul la baie, la bucatarie, etc.

Unul asculta muzica, altul vrea sa faca curat, altul are de invatat, parintii te mai pun sau roaga, sau asteapta sa pui si tu mana sa faci curat in casa, si de fapt da, asa si trebuie.

Intre toate activitatile cotidiene, timpul se scurge repede si cand ai mult de invatat simti ca este si mai scurt inca.

Pe tatal meu l-am privit cu uimire toata viata, mai intai ca el scria tot timpul, citea, studia, calcula, scria.

Isi pregatea cursurile, si trebuie sa recunosc ca avea zile in care avea 4 ore de curs continuu ( adica 2 cursuri, a cate 2 ore un curs, unul dupa altul ), cand trebuia sa vorbeasca si nu orice, ci despre matematica, sa scrie formule la tabla, si uneori, nu stiu de ce, dar existau si studenti care radeau.

Ce poti spune, cand la noi la facultatea de Drept in anii 2005 – 2006, un curs avea o durata de 1 ora si 20 minute ?

Este drept ca si la noi la curs se mai radea, si ca profesorul nu avea liniste in amfiteatru, pe undeva, profesorii meritau, e un fel de a spune, ma rog, intrucat nu ne agreau si considerau ca studentii de azi le-ar putea, cine stie, ocupa chiar postul de profesor, maine, adica intr-un viitor apropiat.

Toata viata lui, tatal meu s-a plans pe buna dreptate, ca nu are spatiu pentru a-si aranja cartile, pe care si azi le tine in cutii de carton impachetate, in mare parte, da, avea dreptate, in plus vacantele noastre au fost prea multe, cele mai multe acasa in Bucuresti pentru ca tata avea mereu ceva de scris, de calculat, de contribuit la vreo carte ce urma sa apara, si asa mai departe.

Intotdeauna m-am intrebat cum poti invata cand nu e liniste in casa, dar nu numai, si pe strazi in cartier adesea era galagie, in special incepand cu anul 1990, iar inainte de 1989 am avut un vecin care asculta muzica foarte tare, la maxim, si nimeni nu ii spunea sa dea muzica mai incet.

Apoi s-a auzit ca respectivul vecin ar fi avut cazier judiciar, nu am remarcat ca muncea, dar se pare ca pleca adesea la sectia de Militie, unde nu stiu ce activitate avea.

In anii in care am pregatit admiterea pentru facultatea de Medicina, incepand cu 1986, au fost cativa ani, acest vecin nu inceta sa asculte muzica, iar balconul sãu dadea spre ferestrele noastre si spre strada, totusi toata lumea, vecinii nu spuneau nimic ; poate ca au spus ei ceva, dar se vede cã asa cum era el, cu cazier judiciar, era mai stimat decat ceilalti oameni care nu aveau cazier.

In acei ani, ma intrebam daca voi intra la admitere la Medicina, cum imi voi putea cumpara cursuri de Medicina, necesare pentru a invata ?

Nu stiu cum s-au descurcat altii, pentru ca nu stiu, dar eu am vazut ca in facultate, chiar si cei mai tineri colegi care nu erau foarte dornici sa isi cheltuie banii pe manuale, totusi si-au cumparat manuale de Drept, macar cateva, de baza.

O colega grefiera, care de multi ani de acuma este avocata, mi-a spus in vara anului 2007, eram la practica de specialitate la Curtea de Apel Bucuresti si ea mi-a iesit in cale, ne-am regasit dupa mai multi ani de cand nu ne vazusem, am vorbit despre ce inseamna anii de studiu, de facultate, atunci, Gabriela Manole mi-a spus : “Olivia, te rog sa ma crezi ca am invatat, am invatat, uite, mi se umflase vena in zona tamplei, am crezut ca imi plesnesc venele, arterele ! Am invatat, pana am simtit ca nu mai pot !”

Tot Gabriela Manole mi-a spus : “Olivia, ai sa vezi, cand ai sa fii avocat, ai sa vezi ca deschizi toate cartile, ca ti le pui pe toate in fata !”

Mi-l aminteam pe unchiul Andrei Dumitru, avocatul si fostul magistrat, cand eram grefiera si el ma indemna sa incep facultatea de Drept, imi spunea : “Olivia draga, mãi, in profesia asta trebuie sa ai un cap de elefant, trebuie sa citesti mult, intelegi, trebuie sa inveti pana cand simti ca iti plesneste capul ! Dar nu plesneste, draga, nu plesneste !”

Ceea ce stiu sigur, este ca in facultate nu poti invata folosindu-te numai de Notitele pe care le iei la curs.

Prin urmare este nevoie de manuale, de carti.

Cand eram grefier, este poate inutil sa spun, exista presiunea timpului, erau zilele in care erau sedintele publice de judecata, ma uitam la judecatori si ma intrebam ei cum invata, cum citesc, cum se descurca ?

Cred insa ca se poate spune ca, putine persoane dintre cele care au avut o activitate stiintifica, dintre cei cu diplome de studii superioare, au avut o viata potrivita studiului.

Am citit in cartea despre Viata Profesorului Caius Iacob, ca profesorul acesta, plecand odata la Paris si revenind in Romania, a fost intrebat de romanii care il cunosteau ce a vizitat prin Paris, cum este acolo ?

Si el nu a stiut ce sa le raspunda, pentru ca, pur si simplu atunci cand a ajuns in Paris, s-a dus la facultate si de acolo a intrat in biblioteca, de unde nu a mai iesit pana la plecarea inapoi spre Romania.

Caius Iacob a fost neindoielnic un om daruit, nascut cu darul acesta al studiului, era la el o vocatie spre studiu, spre activitatea stiintifica.

Cred, sunt sigura ca in casa lui a domnit linistea, doamna Iacob absolvise facultatea de matematica si a fost cel mai bun prieten si sprijin al sotului ei.

Dar in rest, nu se poate spune ca in casele si familiile romanilor, si toti trebuiau sa aiba diploma, altfel nici nu contau unii in ochii celorlalti, a fost liniste.

Sincer ma intreb cum au invatat ?

Pentru ca nu a avut un spatiu al sau, un birou separat, o biblioteca si un birou unde sa lucreze in liniste, - asa imi spun eu, incerc eu sa imi explic, - tata s-a obisnuit sa citeasca peste tot, pe pat, in fotoliu, pe un coltisor de masa, oriunde este un locsor cat de mic. Si sa scrie.

Niciodata nu mi-a placut acest stil, dar a trebuit sa il accept.

Cred ca efortul pe care l-a facut tata i-a distrus multi neuroni.

Dar, cel mai mult m-a intrigat faptul ca oamenii, altii, din alte familii, doreau studii si diplome, insa sa ma ierte Dumnezeu, din cate am mai auzit, nici in casele lor nu existau conditii de studiu.

Adica cand auzi vreo colega ca iti spune : “Azi am spalat 5 perechi de blugi, ai fratilor mei” , “Azi am spalat covoarele mari persane si le-am frecat cu peria fiecare centimetru ( si erau mari de tot covoarele ei, le-am vazut in trecut, si groase )”, cand in aceeasi zi mergea la liceu, trebuia sa mearga la meditatii, adica la lectiile particulare, caci se pregatea inca din anii de liceu pentru admiterea la Medicina, ba, uneori seara, noaptea chiar, ea si vreun vecin de-al ei ieseau la aer, simteau nevoia de aer si se plimbau in parcul Herastrau, pentru ca pe acolo locuiau, prin acea zona.

Cand auzeam toate acestea, ma intrebam cum a reusit sa invete, cand, dar cand ?

Cand eram grefiera de sedinta, si am mai spus, unchiul meu, avocat, insista sa dau admiterea la facultatea de Drept, in afara zilelor de munca, ca intr-un lagar, exact cum povesteau supravietuitoarele lagarului din filmul “Le goulag, la mémoire enfermée”, ti se punea un numar mare de dosare in brate, intotdeauna din ce in ce mai mare si, daca nu puteai rezolva un numar care crestea continuu, atunci erai rapid sanctionat, cu o placerea si bucurie nesanatoasa, ca si cum asta si asteptau, un prilej sa te sanctioneze, sa iti faca “Referat” ca nu lucrezi in 24 de ore, asa spunea, vezi bine, Regulamentul de Ordine Interioara al Instantelor, un numar de dosare care in fiecare saptamana si cu fiecare saptamana care trecea, devenea, era tot mai mare.

Eram obligata sa iau acasa dosare, sa le lucrez, desi nu era lucru prudent acesta, dar nu mai aveai incotro, cautai totusi o solutie sa le termini.

Si atunci ?

Ma intrebam eu, atunci ? Cum sa dai admiterea la Drept si sa incepi facultatea, cand sa inveti ?

Unchiul meu imi spunea ca pot fi grefiera, lucra deci, si pot merge la facultate.

Am lucrat si in alte locuri, nu numai la Judecatorie.

Este corect sa spun, ca acest stil agitat si dezordonat se intalneste si in alte locuri de munca.

Dupa ce a iesit la pensie, tata a pastrat in el o graba, o agitatie, o iritare, de cate ori avea ceva de lucrat, intrucat fiind un om de stiinta, a avut intotdeauna cate ceva de facut, chiar din 2008 incoace, adica din anul pensionarii sale.

In timp ce eu, de acuma devenisem o studenta la facultatea de Drept.

A trebuit sa imi iau cartile, si nu de putine ori sa citesc noaptea.

De fapt si azi citesc noaptea, pentru ca e mai multa liniste, in ultimul timp a fost liniste, cand nu calca vecinii de deasupra ca elefantii de se zguduie tavanul nostru.

Au fost si anii cand nu mai lucram ( nu mai mergeam la serviciu ), de pilda 2004 – 2005 cand pregateam examenul de franceza juridica, apoi perioada in care am fost la cursul de franceza juridica la Institutul Francez din Bucuresti, aveam teme de pregatit pentru acasa, trebuia sa recitesc ce am facut la cursul trecut, si sa pregatesc temele, daca erau.

Atunci a fost perioada in care fratele meu avea obiceiul, cred ca si azi il are, desi nu mai locuieste cu noi, sa primeasca vizite, sau sa plece in vizita si la plimbare, noaptea, la ore tarzii, incepand cu ora 22h00 in sus.

Aveam de invatat, era si tarziu, de pilda se faceau orele 23h00, Miezul Noptii.

Fratele meu imi reprosa, si avem numai 2 camere, ca ma bag in pat si nu stau imbracata ca de protocol, in timp ce eu intr-adevar, imi luam cartile si caietele in patul care multi ani mi-a devenit birou la propriu.

A fost perioada pe care am suportat-o cel mai greu, mi se parea ca este deja prea mult sa mi se ceara ca in casa mea, a noastra, sa stau imbracata de protocol, cand invitatii nu sunt ai mei si nu vin pentru mine sau sa vorbeasca cu mine, si cand in plus am si de invatat, sau trebuie sa ma odihnesc.

Mi-am spus ca poate fratele meu nu isi da seama, ca nu eu ma duc peste altii in miez de noapte, sa conversam si sa vedem filme, ci altii vin la noi.

Nu m-am suparat pe invitati, din partea mea, daca nu ma deranjau si reuseam sa invat, era Ok.

Insa mie mi se aduceau reprosuri, adica cã nu stau in tinuta de galã.

Au fost prieteni ai fratelui meu care nu m-au deranjat, nu m-am suparat deloc pe ei, ci pe atitudinea fratelui meu, care era bosumflat pe mine tot timpul.

Pe tatal meu il mai vad uneori si azi, dar il vedeam mereu cand are ceva de studiat, cum este agitat, iritat, nervos chiar.

Au fost perioade cand fratele meu nu avea casti si asculta muzica tare, si eu nu pot invata cu muzica.

Si nici nu cred ca trebuie invatat cu muzica.

Dar el nu invata atunci.

Ei bine, cand am inceput anul intai de facultate, nu stiu de ce, dar atunci parca am tocit cel mai mult, si aveam de invatat, am vazut cel mai clar cu putinta, ca trebuie sa stai locului daca vrei sa inveti.

De asemenea, eu invatam, si am si spus, si invat pana la ore tarzii, caut sa nu depasesc ora 2h00 sau 3h00 dimineata, dar in sesiunea de examene au fost zile si nopti neintrerupte, adica veneam de la facultate, daca aveam drum pe acolo si invatam pana a doua zi de dimineata, uneori am plecat direct la examen, fara sa ma opresc, decat pentru a-mi lua dusul ( nu si micul dejun ).

Ma linisteam numai dupa ce vedeam pe ecranul calculatorului din sala de examen, nota obtinuta la test, fie 9, fie 10.

In toti acesti ani, si pentru ca nu avem decat cele doua camere, - reciteam un email pe care i-l scrisesem lui Sorin Tilie in acei ani de facultate ai mei, - mama mai venea sa ma roage sa inchid computerul si sa ma retrag.

De invatat propriu-zis, eu nu am invatat pe computer.

Insa de exemplu, in anul intai mi-am scris Notitele de Curs pe computer, la inceput pentru ca ni se dicta foarte repede si nu mai intelegeam ce am scris si ce abrevieri am folosit.

Pe urma am tinut legatura cu Sorin Tilie, cu unii colegi de facultate, si aveam nevoie de email in acest scop.

Dupa ce am terminat facultatea in vara 2009, abia atunci cred, tata a inceput sa isi dea seama ca nu am stilul lui cand invat sau citesc.

Nu citesc numai Drept, uneori chiar l-am lasat deoparte, mediul in care se profeseaza Dreptul ma sperie si m-a demotivat.

Nu ma vad capabila sa obtin un loc de munca, un post dand bani sau cine stie ce altceva, mai intai ca nu am bani, pe urma pentru ca nu e bine sa dai bani, - si sa fim sinceri, - asta o stiu cu totii.

Nu ma vad capabila deci sa imi cumpar un post cu bani, sau un loc oriunde ar fi el.

Pe de alta parte nu am bani.

In alta ordine de idei, eu nu am cerut bani niciodata nimanui si consider ca fiecare trebuie sa aiba un loc de munca, deci nu mi-ar placea sa mi se ceara sau sa se astepte de la mine asa ceva.

Sunt impotriva acestei practici si nici nu vreau sa incep o cariera, o profesie de Drept, de jurist in acest mod.

Mi se pare chiar anapoda, ca un om care invata legile si Dreptul, sa dea primul bani ca sa intre intr-un loc de munca.

Am constatat ca prea multe persoane nu se inalta la nivelul diplomei lor de studii superioare, daca e sa privim ce le poate mintea, si cum se comporta.

Te ingrozesti pur si simplu.

Sunt oameni fel de fel, din pacate insa unii pot face si fac mult rau.

Dar cel mai mult eu apreciez si ma uit la om, la calitatile unei persoane, nu la gradul, functia sau diploma lui.

Este mai important sa fii un om cumsecade, de buna-credinta, onest, care nu face rau nimanui, care nu te ataca pe la spate sau in fata, care nu se ia de tine, care nu se uita cu ochi rai cand vede ca muncesti mult, dar castigi bani putini ( unii si la acei bani putini pe care ii castigi greu se uita chioras si cu pizma ), mai important chiar decat sa fii un om cu caracter si suflet de infractor – cu sau fara cazier judiciar -, dar care se lauda cu functia sau diplomele sale, iar sufletul ii este negru si schimonosit.

Exista oameni care au suflet si au un caracter de infractori, desi ei nu au avut cazier judiciar niciodata, si probabil ca nici nu vor avea, mai ales in Romania vor trece mereu drept oameni onorabili, cate unii au iesit deja la pensie.

Revenind la tatal meu, si-a lucrat in liniste Rezumatul pentru Conferinta Caius Iacob, ca niciodata, nu s-a mai suparat nici pe computerul care face figuri si nu functioneaza prea bine.

De multe ori l-am intrebat in ultimii ani : “Tatã, eu nu inteleg, domnule, cum ai invatat tu, ca ai fost si esti un profesor mare, si asa este, cum ai invatat tu ca nu stai locului ? Cand ai de studiat, stai si citesti, nu te mai fâtâi ! “

“Da, eu nu am avut conditii, imi raspundea tata mereu, înciudat, inca de mica, erai mica in carut, aveam 28 de ani cand mi-am dat doctoratul, pregateam teza si scriam cu o mana, si cu alta leganam carutul in care erai tu ! De mica erai rea ( m-a facut chiar tampita ! ) si nu intelegeai ca am de lucru !”

Aveam numai cateva luni, abia ma nascusem !

Mama il mai lasa pe tata sa aiba grija de mine si ma aseza in carut, in casa, pentru ca tata sa fie langa mine, cand isi scrie teza, la masa.

“Tata, cum eram tampita, aveam doar cateva luni !?” – il intrebam eu.

“Nu ma intelegeai, nu vroiai sa ma intelegi !”, insista tata.

Intr-o zi, nu demult, cand l-am intrebat de ce m-a mai adus pe lume ( conceput ), daca tot l-am impiedicat in cariera lui de profesor, mi-a raspuns : “Ce sa fac ? Daca a venit Decretul !”

Se referea la Decretul de prin anul 1968 al lui Nicolae Ceausescu care a interzis avorturile.

In urma cu vreo 2 zile, l-am anuntat ca vine ziua mea de nastere, l-am intrebat daca stie cati ani implinesc ?

Mi-a raspuns : “ 4, 5 ?”

Tot cu aceasta ocazie a exclamat, cu privire la mama mea : “Da, ce ai mai chinuit-o !”, se referea aici la nasterea in sine, pentru ca mama mea mi-a spus mereu ca in ziua in care m-a nascut a avut dureri foarte mari la nastere, se pare ca au fost insuportabile si ma intreb daca aceasta a fost cauza pentru care m-a privit toata viata ca sarea in ochi.

Dar, nu a fost mereu asa, cand eram in liceu, mama imi spunea uneori, ca m-a dorit foarte mult.

Tata nu a spus nimic, nici ca m-a dorit, nici ca nu m-a dorit.

Iar lui tata in 12 noiembrie 1968 i-au degerat urechile, era o toamna geroasa si isi pusese caciula gri de astrahan, scoasa de la naftalina, dar ea nu ii acoperea urechile.

M-am intrebat unde era bunicul meu, cum de nu s-a dus el la mama la Maternitate cu mancare, cu ce ii mai trebuia mamei ?

Nu stiu.

Bunicul insa era intotdeauna disponibil si dornic sa fie prezent, daca mama ii accepta prezenta.

Tata s-a dus si i-a dus mamei compot de mere ( el nu stie sa gateasca deloc, dar pesemne s-a priceput sa fiarba merele ) si cred ca imi reproseaza si urechile care i-au inghetat in ziua aceea.

Ieri, dupa ce am postat pe blogul meu, ceea ce am scris cu privire la “Reflections from an outsider” ( Mission to Magadan ), m-am ridicat de la computer, auzisem ca mama vorbeste la telefon si vorbea.

Cu o verisoara a mea, cu Magduta-Elena Turcu ; au inchis telefonul apoi.

S-a scurtat conversatia cand am intrat eu in camera.

Pana atunci tot vorbisera si de matusa mea, aceea care imi povestea ( si a facut bine, ma bucuram sa imi povesteasca ) despre familia mamei, - chiar scrisesem pe blog acest lucru - caci mama matusii mele, tanti Vasilica, a crescut cu bunica mea Ioana ( Jeana ) si cu surorile si fratii bunicii, ramasese orfana de mica si strabunica mea Maria a crescut-o cu copiii ei.

Am intrebat-o pe mama : “Dar cine a sunat ? Magduta cumva ? De ce ? E vreo zi astazi ?”

Magduta telefoneaza mai ales de Sfanta Maria, trimite martisoare de 1 Martie, sau dã telefon de Sfantul Nicolae, sa il felicite pe tata.

Interesant este ca Magduta mai da uneori telefon de ziua mea de nastere, dar vorbeste numai cu mama mea, si cu mine, deloc.

Cred ca nici macar nu ma cere la telefon.

I-am spus mamei : “De ce nu mi-ai dat-o sa ii vorbesc si eu ?”, iar mama a raspuns : “Pai am vorbit prea mult si o costa, si atunci am inchis !”

Intotdeauna cand se pune problema ca eu sa vorbesc la telefon, chiar daca primim telefon, mama ridicã imediat chestiunea costului, pretului facturii de telefon.

Eu nu pot vorbi cu nimeni, pentru ca pe cel care ne apeleaza il costa telefonul, desi eu nu am pus pe nimeni in mod expres sa ne apeleze.

In schimb, mama se bucura de telefon de cate ori suna vreo persoana care ii este ruda si este din familia ei.

Inutil sa spun ca eu nu pot da telefon, pentru ca si pe noi ne costa.

Odata, am reusit sa ii spun Magdutei, - m-am gandit “Hai sa ii spun, cine stie, poate intelege !”, - “Uite, acum nu mai pot vorbi cu tine, fratele meu spune ca mai bine sa nu mai vorbesc cu tine !”, iar Magduta mi-a raspuns : “Ei, draga, eu stiu, daca el asa spune, inseamna ca nu trebuie, ca e mai bine, poate stie el”.

Cred ca ma voi opri aici in seara aceasta.

Maine, tatal meu isi va expune Rezumatul, are un timp alocat, vreo 20 de minute, sper sa se simta bine si sa isi prezinte rezumatul la care munceste ce cel putin o luna de zile.

Titlul rezumatului poarta despre “Zerouri” si “frictiune”, desigur, in Matematica.

II doresc sa il poata prezenta, intrucat tatal meu este intr-adevar un om de stiinta foarte inteligent si deosebit de capabil.