Despre colegul meu Alexandru Matetovici

Despre colegul meu Alexandru Matetovici

Canalul Dunare-Marea Neagra ( “Gulagul Dobrogei” ) ?

L-am cunoscut pe Alexandru Nicu Reinhold-Matetovici in anul intai de facultate 2005 – 2006, la facultatea de Drept a Universitatii “Spiru Haret” din Bucuresti.

Alexandru Matetovici venea in special la seminariile de Teoria Generala a Dreptului, pe care le-a tinut, absolut pe toate, profesorul Florin Barbu.

Eram la seria B, grupa 112, iar Alexandru era din cate stiu, la grupa “vecina”, 111.

In cursul anului intai, Alexandru imi mai telefona si astfel, la telefon mi-a spus si povestea lui de viata.

Necazurile lui Alexandru au inceput inca dinainte de Revolutia din 22 decembrie 1989, adica in perioada regimului comunist din Romania.

Alexandru este cetatean român, avea cam 40 de ani in anul 2006, un barbat inaltut, destul de slab, cu un par lung si blond-inchis, usor cret dar intins, cu ochii deschisi la culoare, sa fi fost albastri ori verzi ? niste ochi mai degraba mici, o piele alba, dar un ten marcat de oboseala, uneori galben-pamantiu.

Pe chipul sãu se vedeau riduri sapate destul de adanc si destul de multe, iar tenul ii era destul de uscat.

Imbracat in jeansi sau blugi albastri ( un albastru foarte deschis ), intr-o haina scurta de culoare gri, avand o voce oarecum groasa, pronunta cuvintele raspicat, avea o dictie foarte buna.

Odata, la seminarul profesorului Florin Barbu ne-a recitat o poezie din Lucian Blaga, poet român.

Imi pare rau ca nu am notat tot ce mi-a povestit Alexandru in acei ani 2005, 2006.

Unele aspecte le-am tinut minte, altele mi-e teama ca le-am cam uitat.

Din cate retin, Alexandru a fost student la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, in tinerete, insa, nu stiu exact ce sau cum s-a intamplat, insa Alexandru a inceput sa critice Partidul Comunist din Romania.

Consecinta a fost grava pentru el, dramatica, caci a fost exmatriculat din facultate.

Nu mai retin la ce facultate a fost el student, dar, mi se pare ca mi-a mentionat si niste cadre didactice universitare.

De asemenea, nu imi amintesc daca Alexandru a facut in tinerete stagiul militar – parca, parca, as spune ca nu l-a facut, dar totusi poate ca il facuse ! – si nici toate explicatiile pe care mi le-a dat cu privire la originea celor doua nume de familie ale sale : Reinhold si Matetovici.

Stiu insa ca era mandru ca este un Reinhold si avea origine germana, iar Matetovici, da, s-ar putea sa ii fi dat alte origini straine.

In acelasi timp, nu mai stiu daca a mentionat religia sa, daca este ortodox sau catolic ?!

Oricum, Alexandru mi-a povestit din propria lui dorinta viata sa, asa pe scurt, la telefon.

Dupa ce a fost exmatriculat si voi spune numai cat stiu, Alexandru a ajuns sa lucreze la Canalul Dunare-Marea Neagra.

In cazul in care nu imi amintesc corect, dar nu vad cum, totusi Alexandru mi-a spus ca muncise fortat.

Nu stiam nimic si nu stiu, despre perioada aceasta a muncii la teribilul “Canal”, cum i se spunea pe scurt, dat auzisem inca dinainte de 1989 ca era ceva groaznic, ceva de rau.

Astazi am cautat pe Wikipedia si acolo am gasit ca lucrarile la Canalul Dunare-Marea Neagra, unde a fost munca fortata, au inceput in 1949, au continuat pana in anul 1955 cand s-a facut o pauza, in anul 1976 lucrarile au fost reluate si continuate pana in luna mai a anului 1984 cand tovarasul Nicolae Ceausescu a inaugurat Canalul Dunare-Marea Neagra.

De asemenea am vazut pe Wikipedia ca, la acest Canal s-a lucrat cu 2 categorii de persoane, si anume : ( 1 ) cu detinuti din inchisorile comuniste ; ( 2 ) cu oameni din randurile minoritatilor etnice si religioase.

Dupa aceea, cred ca dupa ce a lucrat la Canal, Alexandru a ajuns sa nu aiba locuinta si a dormit in santuri din cate spune el.

Cand l-am cunoscut mi-a spus ca are o prietena cu care locuieste, si pe care el o respecta foarte mult, intrucat prietena sa l-a scos din santuri si l-a pus pe picioare si l-a luat sa locuiasca cu ea.

Cu alte cuvinte a avut grija de el.

Alexandru era constructor, si mi se pare, tatal sau fusese inginer constructor si foarte bun in domeniul sau.

Mama lui Alexandru a fost profesoara de limba romana.

Parintii lui Alexandru nu mai traiau in 2006.

Alexandru avea mai multi parteneri, tovarasi de munca cum se spune, cu care formase o echipa, cu totii lucrau in constructii, numai ca lucrau cand si cat aveau de lucru.

Din cate inteleg, am recitit emailul meu din anii facultatii cand i-am scris profesorului Tudorel Butoi despre colegul nostru Alexandru care nu avea unde sa doarma, Alexandru avea o sora.

Si o matusa.

Prietena lui Alexandru era profesoara de limba engleza, nu stiu cum a venit vestea, dar ea a obtinut o bursa in Olanda si urma sa plece rapid, sau chiar plecase de cateva zile, atunci cand Alexandru mi-a spus ca nu mai are casa.

Parintii prietenii lui se opuneau ca el sa ramana in casa Cameliei, in lipsa acesteia, chiar daca Alexandru le-ar fi platit chirie.

Prietena lui, mi-a spus el in 2006, i-a spus ca, in ziua salariului ei, ea urma sa continue sa isi primeasca salariul de la Universitatea Bucuresti, facultatea de Limbi Straine, el se poate duce sa ii ridice salariul, astfel incat sa aiba bani.

Alexandru imi explica ca este o chestiune de cateva zile, o luna maxim, dar eu am fost nedumerita de candoarea lui si l-am intrebat daca prietena lui i-a facut la notar o Procura sau o Imputernicire pentru ca el sa poate merge sa ii ridice salariul.

Nedumerit, m-a intrebat : “Cum ? Crezi ca nu mi-l vor da ? [ salariul Cameliei]”

Eu l-am intrebat daca crede el, stie el ca a spus prietena lui in mod expres, sa ii fie lui dat salariul cuvenit ei, pentru ca in caz contrar el nu este casatorit cu ea, nu este sotul ei, nu mai locuieste nici macar in casa prietenei sale, deci in ce baza sa poata ridica salariul Cameliei ?

Alexandru mi-a explicat ca prietena lui, intr-o luna de zile, urma sa isi primeasca in Olanda prima ei bursa.

Iar ea urma sa se intretina din bursa ei, lasandu-l pe Alexandru sa traiasca in Romania, la Bucuresti din salariul ei.

Alexandru dorea sa inchirieze un apartament, dar nu avea banii la momentul inchirierii si nu reusea sa gaseasca nimic.

Inainte ca prietena lui sa plece – ori vestea a sosit brusc ca ea a plecat la bursa ! – el chiar ma invitase la ziua lui de nastere, mi-a spus ca a castigat o suma de bani si ca va plati o formatie de muzica, si va invita mai multi prieteni ( echipa lui de constructori ) si chiar colegi de facultate.

L-am sfatuit atunci sa isi pastreze banii si i-am spus ca nu are sens sa cheltuie o suma asa de mare pentru ziua lui de nastere.

Apoi, odata l-am rugat sa vorbeasca cu prietena lui sa merg si eu sa o ascult cum preda limba engleza, sa pot invata si eu mai bine limba engleza.

Studiasem limba engleza prin module intensive, de la inceput, de la zero cum se spune, incepand cu anul 1999, cam de atunci, iar in scoala generala si in liceu invatasem numai limba franceza si limba germana, asa era in programa de studiu, desi am fost dezamagita, eu imi doream limba engleza, insa nu s-a putut.

Nu stiu de ce nu s-a putut.

(A doua limba straina se invata din clasa a ....cincea, sau a sasea ? de scoala generala, eram la scoala grala nr. 169 din Drumul Taberei, ne-au trecut la germana, prima limba fusese franceza din clasa a II-a, dar eu am facut primele clase in Algeria, la Pensionul Catolic al Maicilor franceze si nu eram in Romania pe atunci).

Alexandru mi-a comunicat telefonic Orarul prietenei sale profesoare, dar in ziua in care m-am dus am orbecait pe la subsol cautand sala Cameliei, era bezna, intuneric, un coridor destul de putin imbietor si numai o sala in semi-obscuritate era deschisa si se numea “Bufet”.

La “Bufet” mi-au spus ca pe acolo nu este niciun curs sau seminar de engleza.

Dupa aceea i-am spus lui Alexandru, iar el a tacut brusc la telefon, parea nedumerit.

In seara aceea, era un seminar seara al Cameliei, trebuia ca eu sa ii duc notitele mele de curs ( le scriam pe computer pentru a le putea imprima si pentru alti colegi daca era nevoie si ma rugau ), iar Camelia sa i le aduca acasa lui Alexandru.

La curs luam notite de mana, dar acasa pe scriam pe computer.

Unul din colegii de facultate, Tiberiu M., era coleg de grupa cu Alexandru.

Tiberiu il primise noaptea in casa lui si camera lui pe Alexandru, insa fara stirea parintilor care erau severi cu el si ii interziceau sa primeasca chiar vizite.

Dimineata insa, Alexandru a trebuit sa plece foarte devreme.

Alexandru mi-a vorbit despre el din propria lui initiativa, asa cum am scris, nu mi-a ascuns faptul ca a trecut prin momente dramatice, si ca incepuse sa consume alcool cam mult.

Despre “Gulagul comunist al Dobrogei” cum inteleg ca a mai fost numit Canalul Dunare-Marea Neagra, puteti citi daca accesati Wikipedia aici :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Canalul_Dun%C4%83re-Marea_Neagr%C4%83

Intr-o zi, Alexandru mi-a dat telefon si mi-a spus ca nu are unde sa doarma, nu dispunea deloc de bani, a inchis apoi telefonul brusc.

Atunci l-am contactat pe profesorul Tudorel Butoi, nu stiam daca il putea ajuta pe Alexandru, dar mai ales era important ca cineva sa stie despre el, viata lui, existenta lui.

Am regasit zilele trecute in arhiva mea de emailuri, vechiul meu email pe care l-am scris si expediat atunci profesorului Tudorel Butoi.

De asemenea am vorbit cu un coleg de grupa, cu Tudor Mirea, in speranta ca Alexandru poate dormi la caminul unde paznic era Tudor, un camin baptist.

Tudor Mirea era un coleg bun, insa din pacate avea indoieli cu privire la Alexandru.

Dar nu ma puteam supara pe colegul nostru Tudor, intrucat si el avea o viata grea.

Cand l-am cunoscut pe Tudor sau Titi cum ii ziceau colegii in anul intai, mi-a povestit ca are un frate geaman, ca este zugrav, cred ca amandoi fratii erau zugravi, ca parintii sãi sunt la pensie, ca tatal sãu suferea de gutã si il durea piciorul rãu, fusese muncitor, am uitat ce anume lucrase, iar mama lui Titi lucrase la “Spatii Verzi”.

Apoi, in cursul anilor facultatii, Titi mi-a spus ca mama lui a decedat.

Tudor Mirea a sustinut examenul de licenta cu un an inaintea noastra, desi eram colegi de grupa, caci a optat pentru posibilitatea de a face 2 ani intr-unul, deci a facut, calendaristic vorbind, numai 3 ani de facultate, ultimul an al sau fiind anul 3+4, cand a sustinut examenele de anul 4 in acelasi timp.

Cred ca Tudor – sau si parintii lui ? – trecuse la Religia Baptista.

Tudor locuia intr-un bloc de patru etaje care nu avea apa calda, undeva in zona strazii Moinesti, adica intre Bulevardul Timisoara si Bulevardul Iuliu Maniu.

Desigur ca avea nevoie si el sa aiba de lucru.

Unele dintre colegele mele de facultate il mai intalneau prin cartierul nostru Drumul Taberei, sau l-au intalnit chiar dupa ce am absolvit facultatea.

Pe Tudor Mirea l-am intrebat in iarna, in prima noastra sesiune de examene, in iarna anului 2005, eram de acum la inceputul anului 2006, trebuie ca asa a fost, intrucat eram dupa examenul de la psihologie judiciara, - daca nu vrea sa mearga cu mine pana la Catedrala Sfantul Iosif.

Era prima mea sesiune, eram bolnava cu rinichii si cu vezica – la inceput colegii mei nu au stiut, nu ascund faptul ca azi despre boala si oamenii suferinzi, tinerii si adultii au o parere rea, proasta, dispretuitoare, si am auzit in spatele meu vorbe foarte urate despre mine.

Cu timpul, am inceput sa le spun colegilor ca am niste probleme de sanatate.

Tineam mult si la notele foarte mari.

In prima sesiune, m-am dus la facultate in zilele de examen, cu colegii mei dar cand i-am auzit ce suparati ieseau din examen, nu am mai intrat in examene.

Sesiunea se anunta prost.

Totusi mi-am luat de la inceput cateva examene, pentru ca nu le puteam amana pe toate pana in toamna aceluiasi an 2006.

Erau deci zile de iarna, mergeam la facultate, ma gandisem sa intru in examen, ieseau colegii mei suparati, necajiti, revoltati, nu am mai intrat.

Asa fiind, l-am luat pe Tudor Mirea intr-o astfel de zi cu mine la Catedrala Sfantul Iosif de langa liceul unde invatasem, Nicolae Balcescu ( Sfantul Sava ).

In Catedrala, cand ne-am asezat intr- strana, si cum nu ma simteam prea bine, faceam de altfel un tratament care ma adormea cumplit, mi-a fost foarte greu sa invat, pentru ca mica pastila alba, minuscula, numita “DRIPTANE” ma adormea pe loc, imediat ce o luam si efectul ei puternic dura cateva ore.

Imi dadea si senzatie de greata puternica.

In Catedrala am izbucnit in lacrimi.

Tudor admira in stanga si in dreapta lui statuile sfintilor, a Sf. Anton de Padova, a Sf. Rita, a Fecioarei Maria, a Sf. Iosif, a Sf. Ieremia Valahul,...

Titi nu si-a dat seama ca mi-au dat lacrimile si avea chef sa vorbim pentru ca el nu cunostea catedrala Sf Iosif si se minuna de tot ce vedea.

L-am rugat sa taca putin din gura.

Dar nu am putut ramane prea mult cu el in catedrala, pentru ca Titisor avea chef de vorba.

Nu a parut sa isi dea seama ca plang.        

Cand am ajuns la catedrala, in cale ne-a iesit un coleg de facultate care il cunostea pe Titi, Mihai R., care, cred ca si el era baptist.

Nu il cunoscusem pana atunci pe colegul Mihai, aveam insa sa il cunosc la facultate si sa aflu ca este pompier.

Cand l-am vazut insa in fata Catedralei si cum eram suparata, cum i-a taiat calea lui Titi, si l-a intrebat unde mergem, am fost sigura ca este un baptist ca si Titel, si mi-am spus in sinea mea, “Dupa cum sunt oamenii aici in Romania de incuiati la minte, sa vezi ca tipul asta obiecteaza ca Titi intra cu mine in Catedrala Catolica, nu m-ar mira !”

Cred ca m-am suparat si mai tare, dar am tacut.

Totusi, Mihai R., a ascultat cand Titi i-a raspuns : “Mergem in catedrala !”, Titi era usor sâsâit, era nostim cand pronunta cuvintele, iar Mihai si-a luat ramas bun de la el mai mult, a schitat un gest vag si la adresa mea, si a plecat. Nu ne-a stat in cale.

Totusi, dupa vizita aceea in liniste, in strana, in fata Altarului, in Catedrala Sf. Iosif, Dumnezeu a facut minuni, nu chiar imediat, dar destul de repede.

La scurt timp, rectorul a dat dispozitie sa nu se mai dea examene scrise, ci sa se treaca la examene pe computer din semestrul imediat urmator, al doilea adica, al anului intai.

Asa fiind, in semestrul doi si sa fim sinceri, am dat mai usor examenele pe calculator, iar in septembrie, adica dupa sfarsitul celui de-al 2-lea semestru, in septembrie 2006 ( pana sa trecem in anul II, la 1 octombrie 2006 ), mi-am dat toate examenele restante, amanate din semestrul I, pe computer, si le-am luat cu note bune si foarte bune.

Din toate cele de mai sus, vreau sa spun ca pe colegul Titi nu ma pot supara.

Fratele lui Titi era suferind, Titi spunea ca intr-o vreme pleca de acasa si tot mergea, nu se stie unde, incotro, si nu se intorcea acasa; se pare ca nici nu mai stia prea bine uneori, drumul de intoarcere acasa.

Titi mi-a povestit ca el insusi a considerat ca, spre binele lui, fratele lui geaman trebuie spitalizat si inchis.

Si, se pare ca fratele lui Titi chiar a fost inchis, la cheie, la spital.

Cand l-am intrebat cat de bine seamana cu fratele sau, Titi mi-a spus ca fratele sau este mai inalt decat el, mai slabut.

Inainte de sesiune, Titi incepea sa se intereseze aprig de grile.

De altfel, el mai facuse anul intai, inaintea noastra, insa in programa de invatamant, atunci avusese discipline pe care noi in 2005-2006 nu le aveam, precum : limba romana, dreptul roman, si mai erau niste discipline pe care nu mi le amintesc.

Insa Titi avusese si discipline precum dreptul civil, dreptul constitutional, pe care le mai facuse inainte si le facea si odata cu noi in 2005-2006, astfel incat el a facut cerere sa isi echivaleze examenele, ma rog, sa ii treaca nota obtinuta in trecut de pilda la dreptul civil, si sa nu mai dea inca odata examenul cu noi.

Cu toate ca Titi se interesa de grile si intreba colegii, cand avea raspunsuri la grile mi le comunica bucuros, insa eu am remarcat repede ca de multe ori erau raspunsuri gresite in grilele lui, asa incat nu m-am bizuit pe ele, nici nu se putea.

Dar trebuie sa recunosc ca Titel ne-a ajutat pe toti la examenul de drept procesual civil, cand a fost foarte amabil si altruist, iar scena a fost nostima.

Titi era deschis, altruist, cel putin asa a fost atunci, intr-o pauza de curs, il vad ca scoate o Culegere de Teste pentru intrarea in Magistratura, o aseaza pe capota unei masini din mica noastra curte pietruita, din str. Ion Ghica 13, sector 3 – str. Doamnei, o deschise si incepe sa “predice” tare in mijlocul curtii, ca acolo sunt raspunsurile la grila doamnei judecator Minodora Condoiu.

Stiam ca Titi era plin de bunavointa, dar nu ma bizuiam pe el, il lasam insa sa imi spune grilele lui, obtinute de el, cand puteam si reuseam sa il conving, ii explicam ca parca nu e chiar corect raspunsul pe care el il are, totusi Titi avea o incredere enorma in grilele lui, si nu le urma decat pe acestea.

Ce puteam sa ii fac ?

Asa incat cand l-am vazut cu acea Culegere de Teste pentru Magistratura, mi-am spus in sinea mea : « Ce o mai fi gasit, aflat, Titi acuma ? »

Insa Titi a inceput sa strige tare in curte, parca imi ghicise gandul, si era cu spatele la mine, strangand colegii in jurul lui : “Uite, s(s)i intrebarea assta e de aici din culegere ! Uite, ssi assta ! Uite, ssunt toate ! Profa le-a luat de aici pe toate, la fel cum sunt in Culegere !”

Iar la sfarsitul ei, Culegerea avea si raspunsurile la intrebari.

Cand ne-am uitat, intr-adevar grila de examene publicata pe pagina noastra a studentilor, la avizierul virtual, pe site-ul facultatii de Drept, era alcatuita intrebare cu intrebare, din intrebarile din Culegerea de teste pentru intrarea in Magistratura !

Peste 200, 250 de intrebari !

Am deliberat noi apoi, daca raspunsurile din Culegere sunt corecte.

Am luat intrebare cu intrebare cu codul de procedura civila in fata, si cu – in ce ma priveste – cele 2 volume galbene, “Tratatul de Procedura Civila” al profesorului Ciobanu de la Universitatea Bucuresti, facultatea de Drept.

Comparand mi-am dat seama ca, practic, culegerea de teste pentru intrarea in Magistratura urma cuvant cu cuvant, intocmai, litera Tratatului de Procedura al Profesorului Ciobanu !

M-am linistit si mi-am amintit ca, la un curs, profesoara noastra, doamna Condoiu ne spusese ca era doctoranda profesorului Ciobanu si ne mentionase Tratatul profesorului la bibliografie.

Cred ca ma voi opri aici cu povestea vietii lui Alexandru Matetovici.