Cu Sorin Tilie despre familie, biblioteca si prezentarea lucrarilor unui american la Paris, in timpul tezei lui Sorin de doctorat

Cu Sorin Tilie despre familie, biblioteca si prezentarea lucrarilor unui american la Paris, in timpul tezei lui Sorin de doctorat

                                                                                                  

                                                                                                

Sorin Tilie incepuse teza de doctorat, in cadrul careia i-au lasat multa libertate, insa si responsabilitate in acelasi timp, el obisnuia sa spuna ca “nu am încadrare”, adica trebuia sa se descurce singur.

Cei care il “tutelau” in timpul lucrului asupra tezei de doctorat nu prea veneau cu idei, dar astfel a avut ocazia sa isi dea seama de capacitatea lui si de valoarea lui, intrucat a trebuit cu adevarat sa se orienteze singur.

Odata, la Paris a sosit un american – fapt mai rar intalnit chiar si in Franta – si Sorin a trebuit sa mearga la prezentarea lucrarilor acestuia.

Cu toate acestea si desi isi dorea sa mearga, datorita unei conjuncturi de imprejurari a ajuns prea tarziu, cand toata lumea plecase deja, cand Prezentarea se terminase.

In ziua aceea metroul a fost intrerupt, nu a gasit loc in parcare la timp si cand a ajuns in cele din urma la locul unde prezentarea trebuia sa se tinã, a descoperit ca Prezentarea in realitatea se desfasura intr-o alta locatie, aflata la distanta de prima ( de aceea unde stia el ca va avea loc prezentarea in chestiune ).

Sorin seamana cu mama lui, cu doamna Tilie, are un temperament mai linistit si domol, ceea ce cred ca l-a ajutat considerabil in multe imprejurari din viata cand altul in locul lui s-ar fi suparat si enervat rãu.

Nu stiam cum sa il “consolez”, sa il impac pentru ca nu a ajuns la prezentare.

Intr-adevar, prezentarea in sine, a americanului, chiar asa, i-ar fi fost probabil de ajutor, si la Bucuresti cand a venit, Sorin a cautat o carte a unui american, in traducere, oricum o carte a unui american.

Pe de alta parte, francezii nu accepta decat ideile si initiativele lor franceze (frantuzesti), oricat de mult i-ar putea ajuta sau inspira alti oameni din alte parti decat Franta.

Cand mi-a povestit, mi-a parut si mie rau ca nu a ajuns, mai ales cand mi-a scris ca nu a functionat metroul in ziua aceea, si culmea, in locul acela, dar, faptul era consumat si ce se mai putea atunci face ?

Am schimbat impresii si realitati despre familie.

In perioada aceea, cred ca se poate spune ca ne-am incurajat si sustinut reciproc, el trebuia sa inceapa teza, apoi a inceput-o dupa multe formalitati si demersuri, iar eu am pregatit o perioada destul de lunga, examenul de franceza juridica al Camerei de Comert si Industrie din Paris, pentru care mergeam des, chiar zi de zi, la bibliotecile franceze din Bucuresti : la biblioteca Institutului Francez si la biblioteca de drept a Colegiului Juridic Francez, din cladirea facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti.

Intr-adevar, am remarcat ca Sorin citea literatura si literatura de specialitate americana, dar cu privire la curiozitatea lui stiintifica legitima, desi proceda bine, insa din nefericire, francezii nu sunt receptivi la ceilalti, la tot ce nu este francez.

De fapt si la Bucuresti te loveai de acelasi impediment : românii ridicau in fond din umeri cu privire la o diploma de franceza juridica – adica in Romania, la ce o poti folosi ? -, si astazi au ramas la fel, vor sa poata castiga bani muncind numai in Romania, numai in domeniul Dreptului romanesc, numai ca sunt din ce in ce mai multi juristi, avocati, si nu toti au o clientela, si sa fim sinceri, nu toti sunt bine pregatiti.

Si, cu toate ca o diploma franceza in Drept sau in franceza juridica, isi gaseste cu greu aplicabilitatea sau utilitatea in Romania, nu esti sau nu erai prea bine vazut pentru ca, asa cum se considera pe vremea comunistilor – nu vad alta explicatie – veneai in relatie cu strainii, cu francezii in speta.

Dar si francezii au intoleranta lor cand esti in Franta si nu esti francez, si inca in plus daca esti in relatie cu francezii, sau cu vreun francez.

Oamenii se manifesta foarte urat si agresiv, au tot felul de remarci, iar de la cuvant la fapta uneori nu este decat un pas.

La biblioteca colegiului juridic francez de asemenea, exista o diferenta – si chiar exista – intre romanii care lucrau acolo, in fapt una, apoi doua tinere fete si profesorii francezi si secretara colegiului juridic care si ea era frantuzoaica.

Intr-adevar exista deosebiri de pregatire, - dincolo de atributiile din fisa postului, adica de ceea ce trebuie sa faci la locul de munca concret -, obiceiuri diferite ( francezii au o pauza de masa cu care romanii nu sunt obisnuiti pentru ca in România nu a existat o pauza de masa in timpul serviciului ), pe urma si comportamentul ca atare, francezii fiind manierati sau mai manierati, dar, din pacate, unii dintre ei cand vad ca in România pretentiile sunt mult mai scazute in ce priveste comportamentul, incep parca sa se contagieze de la cei de aici.

Acestea cu titlu general, insa la biblioteca colegiului juridic francez erau mai amabili totusi, mai draguti, mai atenti, cu toate ca intr-o imprejurare, cand eram deja studenta la Drept la Universitatea Spiru Haret, particulara, unul dintre tinerii profesori mi-a spus ca “Noi nu suntem interesati de o universitate particulara”, cu toate ca eu nu solicitasem propriu-zis nimic, decat al 2-lea abonament facut la biblioteca si cand sa il ridic, biblioteca se inchidea frecvent si trebuia sa revin de fiecare data pana cand, intr-o zi, in fine, am gasit-o deschisa si mi-am ridicat abonamentul.

(Dupa ce mi-l facuse, bibliotecara in fapt l-a retinut pentru ca nu avea o masina pentru a-l imbraca in folia aceea de plastic, si pentru aceasta m-a amanat destul de mult, o perioada, pentru o folie de plastic !).

Si totusi, desi ma intristeaza sa o spun, am tras concluzia ca si in Romania, si in Franta, desi institutiile sunt publice si accesibile tuturor (sau unei largi categorii) in teorie, in concret, adica in realitate, nu de putine ori te simti totusi la “capriciul” oamenilor.

Si mi se pare suparator si asa si este, o institutie publica, daca este publica, atunci trebuie sa fie si sa ramana publica si nu in functie de capricii, rautati, sau nu stiu cum sa le numesc ?

De exemplu, si nu cred sa fi fost rau intentionati, de la un timp, profesorii au dispus sa inchida la pranz, la pauza de masa biblioteca si sa iasa cu totii in acelasi timp si sa incuie.

Asa incat trebuia sa pleci.

Pauza lor dura o ora, dar cam o ora faceam eu pana acasa, deci aproape 2 ori daca doream sa ma intorc.

In general, eu aveam foarte putini bani si ii utilizam pentru ca imi erau necesare fragmente din cursurile de Drept din care citeam si invatam, asa incat le fotocopiam.

Odata, unul dintre profesori a intrebat-o pe bibliotecara, cu privire la mine daca “Ea nu mananca ?”, oricum de unde era sa stie bibliotecara ? nu eram in relatii de prietenie, in fond nu stia despre mine decat ca fusesem grefiera si pregatesc un examen de franceza juridica.

Desigur, in curtea facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti exista o Cantina unde studentii pot manca la preturi mici, insa totusi, Cantina nu este gratuita.

Si, nu este vorba numai de aceasta imprejurare, dar mai mult, este un obicei acesta, adica sa explic : francezii socotesc ca, daca te afli undeva, chiar la locul de munca, toata lumea trebuie sa faca la fel si sa aiba acelasi fel de viata.

Dar in concret este un inconvenient acesta.

La biblioteca de drept, totul s-a limitat la inchiderea bibliotecii la ora pranzului, odata chiar am fost la Cantina si profesorii s-au bucurat ca “mananc si eu”, dar desi ei se bucurau, eu am remarcat in sinea mea, ca oricum nu ma puteau ajuta cu nimic, si mancam pe banii mei.

Vorba unei colege in anul intai de facultate : “Nu imi mai cumpar azi de mancare, asa ( adica procedand astfel ) am mancat 2 manuale !”, ea vroia sa spuna ca avea bani pentru a-si cumpara manuale, dar i se facea foame si isi cumpara mancare cu acei bani.

Nu a fost nicio suparare, atunci la biblioteca Colegiului.

Dar lucrurile stau diferit cand lucrezi, si nu numai la francezi, am lucrat la firma unor austrieci.

Intr-o organizatie – fie ea societate comerciala, fundatie umanitara – straina, mai intai de toate ca posturile la Bucuresti, disponibile, nu sunt posturi inalte, de sefi, deci nu ai un salariu mare.

Cu toate acestea, cei care au o functie de conducere, chiar un “sefulet” mai mic, dar oricum “sef” “peste” tine, au pretentia de la angajatii lor sa ia masa cu ei la restaurant, si la noi la Bucuresti costa foarte mult, daca mananci zilnic la pranz la un restaurant, din salariul lunar nu iti mai ramane mai nimic si nu exagerez.

In alta ordine de idei, ei mancau la restaurante, nu la fast-food-uri unde poti cumpara un sandvis si bea un suc sau apa minerala.

Cand am lucrat cu Jean Paul Foinant la ministerul de finante din Romania, a fost aceeasi poveste : trebuia sa iau masa cu ei.

Faptul in sine era pot spune, agreabil, nu ramaneai singur la pranz, insa eu i-am spus sefului meu ca, desi am un salariu bun ( si era bun inca, in anul 2001, de atunci insa au trecut anii ) insa nu imi pot permite sa intru cu el in ce restaurant vrea el, si el intra si in restaurante scumpe, si inca, zilnic.

Uneori trebuia sa iau si masa de seara cu el, pentru ca zilele de munca erau foarte, dar foarte lungi, ajungeam si la ora 23h00 acasa, de ce ?

Ministrul si deci, dupa el, inaltii functionari, apreciau ca in timpul zilei ei trebuie sa lucreze ceea ce au ei in lucru la minister, iar dupa orele de program, concret incepand cu ora 20h00, intelegeau sa lucreze – aici, atentie ! – pentru consilierul pre-aderare francez si eventual pentru asistenta lui ( spun asta, pentru cei care o luau in calcul pe asistenta consilierului, adica pe mine ).

Or, era absurd ce spuneau ei, sau ce socoteau ei !

Consilierul pre-aderare francez nu lucra pentru sine, nu lucra nici pentru Franta, ci lucra anume in Romania si pentru Romania, pentru a adapta Planul Contabil General romanesc, la cel francez.

Contabilitatea in Romania si in Franta erau 2 lucruri diferite, la noi in Romania inca se facea o inregistrare contabila numita “in partida dubla”, iar in Franta, “in partida simpla”, adica noi inregistram o operatiune contabila in doua locuri si in Franta se inregistra intr-un singur loc.

Prin urmare, ministrul, seful de proiect pentru partea romana, cu referire la proiectul Phare de Twinning / Jumelage, socoteau ca ne fac o favoare.

De altfel, cand ministrul a inceput sa fixeze intalniri de lucru – si cu greu a acceptat ! – aceste intalniri au fost de la ora 20h00 in sus, si odata chiar si seful meu mi-a spus ca pot pleca acasa.

Pe de alta parte, ministrul nu il primea – am inteles – decat pe el la aceste intalniri de lucru, desi eu eram asistenta lui.

Desigur, functionarii romani invocau unii, ca ei cunosc limba franceza si se descurca singuri.

Dar, contractul redactat de Uniunea Europeana prevedea ca un consilier are o asistenta-traducatoare-interpreta si probabil nu intamplator.

Cu toate ca eu aveam un contract de munca semnat cu Jean Paul Foinant, un francez si functionar al Uniunii europene, functionarii romani afirmau ca vezi bine si ei cunosc limba franceza si nu au nevoie de asistenta consilierului pre-aderare !

In plus, nu ma plateau functionarii romani ai ministerului de finante, ci consilierul pre-aderare – potrivit contractului de munca – si nici acesta din urma, ci o Unitate din Bucuresti, a Uniunii Europene instalata la fata locului pentru a plati atat salariul meu cat si pe cel al consilierului de pre-aderare francez Jean Paul Foinant ; aceasta “Unitate” sau cum se numea ea, isi avea sediul undeva pe str. Mendeleev, pe o strada ce deriva din Bulevardul Magheru, zona ( aproximativ ) Piata Amzei.

Partea romana nu ma platea pe mine si nu aveam un raport contractual cu ea, insa ei (românii) nu respectau partea franceza sau mai exact partea europeana.

De altfel, cand a trebuit sa plec, sa imi dau demisia, asa cum am povestit in alta postare ca s-a intamplat, seful meu Jean Paul Foinant mi-a spus ca “Cineva, acolo Sus nu vrea sa lucrez cu tine !”.

De aici ce rezulta ? Ca in ministerul de finante din Romania, sau poate din alta institutie a Statului român, cineva cu functie i-a spus lui Jean Paul Foinant sa nu lucreze cu mine.

Desi nu avea niciun drept sa ii spuna asa sefului meu.

Ministrul de finante a dat dispozitii aprige sa nu se intre prin fata, in minister, dar eu am fost opritã sa intru si prin spate, in acelasi minister, adica prin str. Apolodor, pe acolo unde intrarea se afla langa intrarea Ministerului Justitiei.

Au fost suflete cainoase, de oameni ticalosi si rãi si odata un jandarm chiar a pus mana pe mine sa ma scoata afara, concret, din minister : ma dadea afara, desi aveam un contract de munca !

A trebuit sa ii spun ca am lucrat in sistemul instantelor judecatoresti si ca il pot da in judecata, si s-a uitat la mine, dorea sa ma bata, ma privea cu o urã nestinsa, o privire de bruta dementa !

Iar ministrul de finante român iesea pe poarta principala cu o placere si bucurie sadica in privire.

Un om ingrozitor acel ministru, iar Jean Paul Foinant, dupa ce si-a terminat in decembrie 2001, lucrul pe acel Proiect Phare de Twinning, a revenit in Romania si mi-a spus ca ministrului de finante i-a fost acordata o decoratie inalta in Franta : Legiunea de Onoare a Frantei, iar Jean Paul Foinant ( sa fi fost prin 2002 aceasta ) ii cumparase din banii lui o cartea scumpa despre Istoria acestei decoratii, Istoria Legiunii de Onoare, nu am vazut cartea, era impachetata frumos, dar daca Jean Paul a spus ca a cumparat acea carte si urma sa i-o faca ministrului român cadou, inseamna ca spunea adevarul.

Niste bestii si in plus sunt si decorate !

Chiar Franta a apreciat cã un animal ca acel ministru de finante român trebuie decorat !

Un dement periculos, din clipa in care – si noi am facut cu Jean Paul Foinant, demersuri si la secretarul de Stat in ministerul roman de Finante pentru a fi lasati sa intram in minister la munca, in fiecare zi ! nu mai spun, repet, cã exista intre Romania si Franta un contract si un proiect Phare in desfasurare ! – din clipa in care te scotea pe usa afara, brutal, uzand de forta fizica a unor jandarmi ciolanosi, fiorosi si animalici.

Sper ca intr-o buna zi va fi si el dat afara de pe unde se va afla, acel dement oribil, acel ministru, un animal cu chip de om !

In ce priveste Biblioteca colegiului juridic francez, de felul meu nu sunt o persoana care sa “emita” pretentii, fiecare este cum este, numai ca, la un moment dat au inceput unele mici rautati, si rautatile intr-adevar ma supara, si cand sunt dar si cand nu sunt orientate asupra mea.

“Rautatile” acestea : felul in care cineva iti vorbeste, tonul vocii, dar nu te respecta, daca te repede, sau te intreaba : “Mai aveti mult de lucru ?” sau “Mai lucrati mult ? “ – oricum nu sunt chiar intrebari de spus, nu pentru ca ar fi fost un secret, dar pentru ca nici nu poti mereu cuantifica cât anume mai ai de lucru, cand incepi si pregatesti un examen.

Pe de alta parte, niciodata nu am obtinut, trecut un examen fara sa ma fi pregatit.

Nu stiu altii cum fac, sau cum au facut in viata lor, cand au avut de dat examene, dar mie mi-a fost necesar sa ma pregatesc pentru examene.

Rautatile, asa mici cum par si inofensive ii pot ulterior monta pe cei mai “mari”, oriunde te afli : in cazul acesta, intr-o biblioteca, Raluca era rautacioasa, iar cei mai mari ca ea erau profesorii francezi si secretara colegiului frantuzoaica.

Concluzia ar fi : intri in biblioteca sa te documentezi, sa citesti, sa studiezi, sa afli din carti si dictionare, sa iti conspectezi, sau iei notite, dar nu mergi acolo pentru a fi sau a deveni tinta rautatilor persoanelor pe care, inevitabil, ajungi sa ii intalnesti, cunosti la fata locului.

Nu vad ce legatura era intre mine si bibliotecara ( bibliotecare ), intre mine si profesorii francezi chiar.

Multumesc lui Dumnezeu nici nu exista nicio legatura !

Din toti acesti ani am desprins concluzia ca oamenii se iau de semenii lor, de alti oameni, si ca in viata cel mai bine este sa nu depinzi de nimeni, sa fii propriul tau stapan.

Nici nu te lasa sa isi castigi painea, salariul, aceasta, la un loc de munca !

Sunt deja abuzivi, atacã.

Ei bine, Raluca nu a fost chiar asa, sau chiar intr-atat, totusi cand mergeai acolo la biblioteca rautatile ei te uimeau si iti displaceau.

In emailul de mai jos ii scriam lui Sorin si despre matusa mea si mai ales despre verisoara mea, ei bine, trebuie sa o spun, matusa mea avea si ea o oarecare dreptate cand discuta cu fiica ei despre viata fiicei sale.

Fara sa povestesc mai mult, da, matusa avea si ea dreptate si intr-adevar tot matusa, in cele din urma, si-a ajutat fiica, si si-a crescut si nepoata, caci Oana lucra si lucreaza si are mai putin timp.

Cu toate acestea, matusa exagera la un moment dat si mai ales chiar a pus-o pe Oana intr-o situatie foarte neplacuta, adica o cam dadea afara din casa.

Intr-o noapte m-a sunat Oana, tarziu, si mi-a spus ca nu stie ce sa faca.

Eu am intrebat-o pe matusa mea (dar nu in noaptea aceea, cand ma intrebam ce poate fi facut, ce se intampla cu Oana ?) : “Bine, bine, nu va intelegeti voi doua, dar ce vrei acuma, ca Oana sa stea pe strada, unde sa locuiasca, in gara, sau unde ? Ce sa faca ? Trebuie sa gasiti o cale sa va intelegeti !”

Dupa o alta perioada de timp, matusa mea la telefon a inceput sa planga cand i-am spus ca nu o iubeste pe Oana, fiica ei, sau ce se intampla ?

Probabil ca eram foarte suparata, revoltata, probabil ca am fost foarte vehementa cand am intrebat-o cu ingrijorare : “Dar ce se intampla, tu nu o iubesti pe Oana, fiica ta ? Nu ti-e mila de Oana ?”

Matusa-mea, - numai ea poate fi asa ! – a inceput sa planga, de unde trecusera ea si Oana prin certuri aprige – si sa imi spuna la telefon : “Dar o iubesc pe Oana ! Pentru ea imi vand si casa ! Imi vand casa si nu o las !”.

De data aceasta am ramas stupefiata, mi-am spus ca acum matusa exagereaza in sens opus, i-am spus ca nu e cazul, si sa nu isi vanda casa, mai ales ca este tot ce are, vila din Brasov, dimpotriva sa aiba grija de casa ei si sa se impace cu Oana.

Atata tot.

Am tinut sa precizez, pentru ca din emailuri nu rezulta toata povestea.

Si intr-adevar, matusa a ajutat-o pe Oana cu bani, mai ales ca din salariul ei, Oana il ajuta sa traiasca pe prietenul ei.

In Brasov era si este cred si azi, mult somaj.

Oana avea un salariu mai degraba mediu, mediu chiar mic, si intrucat il ajuta si pe prietenul ei, incepuse sa ramana in urma cu plata intretinerii la bloc, aici a intervenit matusa mea, care a platit din banii ei, o parte din intretinere.

De aceea, nu intentionez sa fiu nedreapta si nici rea cu matusa mea, dar atunci, la data la care a fost scris emailulul, cand l-am scris, ea devenise foarte dezagreabila si pornita sa vada ca Oana greseste, pe cand, nu-i asa, nimeni nu e chiar perfect, sau poate ca unii sunt perfecti, dar cati sunt aceia ?

Si stiu, pentru ca ea mi-a spus la telefon, ca matusa mea a plans si ea mult.

Sunt situatii de viata pe care nu le-a putut schimba si le-ar fi vrut mai bune.

Dar ea nu poate reduce somajul din Brasov, asa incat din anumite puncte de vedere, nu poate nimic.

Dupa cum Oana il iubea, si poate si azi este cu el, - pe Ady, prietenul ei, si iarasi matusa mea nu putea nimic.

Stiu ca matusa mea se intreba daca Ady o iubeste pe Oana.

Din punctul meu de vedere,... dar mai bine nu ma pronunt.

Direct spus totusi, nici eu nu cred ca Adi o iubeste pe Oana, dar mai ales am vazut ca Oana il iubeste pe Adi.

Un alt aspect este ca in Brasov, Oana nu a avut cum sau pe cine sa cunoasca, adica nu avea prea multe ocazii sa cunoasca un alt tanar cu care eventual, sa isi refaca viata.

Iar alaturi de Adi acest lucru e mai greu, este ceea ce o necajea pe matusa-mea, care insa s-a suparat rau, si ma gandeam si la ea in ce situatii s-a pus !

S-a dus o data, si a fost bine primita, s-a dus a doua oara, la parintii lui Adi acasa, a doua oara a inceput sa le reproseze ca fiul lor nu o va lua pe Oana de sotie, pentru ca asa ar fi in traditia acelei familii.

Atunci oamenii s-au suparat.

Se pare ca ulterior s-au impacat insa.

Sigur ca nu vreau sa fiu rea cu matusa mea, dar cand incepe sa actioneze, te cam sperie !

Sunt situatii triste de viata, pentru ca Adi are familia lui, este si tãtic.

Matusa mea apreciaza ca Oana este cam exploatata, adica ca este prea buna si se profita de ea.

Daca este sa privim realitatea, Oana este singura care lucreaza, Adi nu are – sau nu avea pana acum cativa ani ! – un loc de munca in Brasov, si desi sotia lui a avut un loc de munca in Brasov, a ramas fara acel loc de munca, pentru ca in Brasov se pare, exista o nevoie scazuta de oameni care sa munceasca.

Direct spus, matusa mea a spus ca rromii nu divorteaza niciodata de sotia lor si cã deci Oana ce va fi ea pentru prietenul ei Adi ?

In orice caz, nu este usor nici cu ele, fiecare ramane pe pozitia ei, si atunci m-am rugat pentru ele, ce puteam face ? le-am trecut in sfintele Liturghii duminica la Biserica, in pomelnice si acatiste.

Totusi, ele doua, matusa si Oana s-au impacat.

Desi povestea nu se termina aici, caci nu demult matusa a dat telefon si i-a spus tatalui meu – mie nu imi spune ! – ca Adi ar fi urmat sa se mute cu Oana, tata la telefon spunea ceva de “casa”, “dar casa e a Oanei”, in fapt nu este casa Oanei.

Oana locuieste cu acordul matusii sale si al mamei sale, intr-un apartament care a fost al parintilor tatalui Oanei, primul sot al matusii mele, Dan, dar Dan are o sora, si Anca, sora lui Dan, a emigrat de foarte multi ani in  SUA cu sotul ei.

In acel apartament, unde sta azi Oana, au locuit cand erau copii si pana au crescut mari, Dan si Anca, mai tarziu, parintii lor au decedat.

Anca este inginera, din SUA ii trimitea Oanei pachete cu hainute, cu pasta de dinti, cu lucruri utile, necesare, Oanei si fiicei Oanei, Roxanei.

Dan, tatal Oanei a decedat tanar, bolnav de plamani.

Matusa mea s-a recasatorit, iar Dan i-a incredintat-o pe Oana fiica lui mica de tot atunci, celui de-al doilea sot al Mioarei ( al matusii mele ).

L-a rugat pe Ion sa o creasca pe Oana si niciodata sa nu care cumva sa o bata, sa nu o atinga.

Ion s-a tinut de cuvant si a fost ca un tata pentru Oana.

Dar Ion a decedat si el, bolnav de diabet si dintr-o raceala cred, tot la plamani.

Ion era mai in varsta ce-i drept.

Stiu ca Mioarei nu ii este usor, numai ca in trecut, Mioara nu m-a inteles pe mine deloc si eu am avut de suferit, pentru ca Mioara are o mare influenta asupra tatalui meu.

Mioara si tata sunt veri primari, mamele lor au fost surori, tanti Maricica, mama Mioarei si Teodora Marcov, mama tatalui meu ( bunica mea ).

----- Mail transféré -----De : Olivia Marcov <....>
À : sorin tilie <...> Envoyé le : Jeudi 1 juillet 2004 11h40Objet : circulation

Buna Sorin,

Imi pare rau ca ai ratat participarea la prezentarea sau "speech-ul" colegului american detasat 1 an la Paris. [...] Intrucat americanul ramane un an intreg la Paris, in mod cert vei avea din nou ocazia sa-l audiezi. Pe de alta parte din care am remarcat francezii care de felul lor (si este o mare calitate) calatoresc peste tot si se intereseaza de tot ce e nou in lume (si la altii decat la ei), pourtant [*cu toate acestea] au o admiratie vadita pentru ei (insisi) , indiscutabil ca sincer vorbind merita admiratia.

[...]

Acestea ca sa-ti spun ca, daca ai ratat intalnirea nu este la fin du monde [*nu este sfarsitul lumii] pentru ca sunt convinsa ca francezii raman atasati valorilor lor nationale si specificului lor si in materie de Stiinta, cercetare. In mod sigur se intereseaza de ce fac americanii, dar apoi vin cu o versiune a lor proprie care va fi mai practica, mai eleganta si mai french, pe care o vor lauda si adora si pretui ....!!!!!!!!!!!!!!!

Dar sunt convinsa ca nu-ti spun chiar o noutate in acest sens si trebuie ca stii de mult acest lucru, tu care esti in fond de acum Français !

Bon, ca sa fac o “gluma”, pai, metroul pe care trebuia sa-l iei nu circula ca sa nu ajungi la american..... néanmoins sunt convinsa ca e un tip foarte de treaba, mai ales daca a manifestat dorinta de a veni la Paris (ca nici Americanii nu prea iubesc decat ce este american).

Deci lumea e mica si ai intalnit conationali in persoana Beatricei Popesco Pesquet. Din orgoliu si-a pastrat numele dupa casatorie, are ambitii mari in domeniul de cercetare stiintifica.....

Despre Cristina, intr-un fel trebuie sa o intelegi (intr-un fel sincer ca pe undeva trebuie sa o intelegi chiar daca poate e dificil de acceptat). Sunt convinsa ca gandeste ca nu e cu nimic de sa faute daca parintii ei nu au ramas impreuna. In fond ea cred ca chiar a simtit lipsa permanenta a tatalui in timpul in care crestea mai ales. Fireste, pana la urma nu e vina nimanui, dar probabil ca ea a resimtit cel mai greu aceasta despartire a parintilor ei. Si ea stie cum a trait ea, si in final nu o intereseaza decat ceea ce a simtit ea si faptul ca mariajul parintilor nu a tinut nu intelege sa-i fie ei prejudiciabil acest lucru.

Daca te pui putin in locul ei, este fata (nu baiat vaillant ca tine) si cred ca a ajuns atat de autoritara si de inciudata cand nu obtine ceea ce vrea tocmai pentru ca s-a simtit neputincioasa in fata felului in care a crescut sau a fost crescuta nolens volens. Pentru ca voia mai mult si nu s-a putut si pentru ca in definitiv avea o dorinta legitima de la viata.... Viata din cate vezi o compenseaza totusi pentru neajunsurile din anii precedenti si sunt sigura ca acum la randul ei de aceea pune pe primul plan familia, sotul si copilul ( + noul nascut in devenire), asa s-ar explica ca neglijeaza acum viata profesionala.

Pe de alta parte daca parintii ei ramaneau impreuna, dar daca avea un tata prezent ca fizic insa egoist si care nu o iubea cu adevarat (prin ipoteza sa admitem ca nu dl Tilie ci altcineva ar fi fost tatal ei) - sunt convinsa ca ar fi evoluat la fel.

Probabil ca marea eroare a fost a mamei ei care a dus-o la cresa inca de mica cand putea sa o creasca singura .....si pe Oana verisoara din Brasov daca ma gandesc tata spune ca a crescut-o bunica ei, adica mama Mioarei (matusei) (unde mama Mioarei = era sora mamei tatalui meu, deci a bunicii mele materne), caci matusica intelegea sa-si traiasca viata nu sa creasca copil.

Si Oana tine cu dintii sa-si faca o familie, insa a renuntat la primul sot pentru ca acesta bea peste masura. Desi matusa-mea pana de curand a tot tinut ca Oana sa continue casnicia cu Liviu, si il jignea pe Adi actualul amic al Oanei, in speranta ca Oana renoueaza cu Liviu. Oana spune ca Liviu bea pana cand cade jos, unde pui ca e la fel de tanar ca si ea, daca a inceput de acum asa....iar banii pentru cresterea copilului Oana nu prea ii vedea de la Liviu cam deloc...

Ma uimeste ca Oana in sfarsit a introdus divort, dat fiind ca matusa-mea aproape ca ii "interzisese" acest lucru, adica zilnic aproape ii tinea Oanei o "prelegere" sa se impace cu Liviu si ii explica ca Adi oricum nu o iubeste si ca oricum nu va fi cu el (maritata) nicicand. Pentru ca se opune dumneaei.

Sa vezi ca nici nu termina Oana divortul si matusica Mioara apare deja proaspat casatorita din nou. Daca isi mai gaseste vreun colonel [...] sa vezi cum incepe iar sa doreasca sa aranjeze destinele tuturor din familie ! !!!!!!!!! tare mai are tendinta de a stii ea si a fi ea de acord cu ce fac ceilalti din familie. De exemplu mie imi spunea ca sunt prea slaba si ca de aceea nu ma marit (cred si eu par rapport à ses 80 kilos - la atata ajunsese pe cand traia colonelul, de plus ea este foarte inalta). Ba, acum cred ca ii bagase si lui tata in cap ca sunt slaba pentru ca mai demult tata spunea la un moment dat ca eu nu ma mai ingras ? de parca ma ducea la targ ca pe animale sa ma vanda... Probabil ca asa vede matusa-mea mariajul, adica un barbat cumpara un animal cat mai bine facut...de aceea ma si incuraja sa mananc "slana" si ceapa si sa mananc mult.

[...]

Pentru ca inteleg ca sunt si astfel de oameni din moment ce ea imi vorbea probabil de standarde prisées acolo in provincie la ea despre care avea cunostinta.

Ca sa vezi unde era secretul dragostei ascuns : in cat mai multe kilograme si celule adipoase ......

[...]

Bine, altminteri, ieri am fost pe la biblioteca dar bibliotecarele amandoua au de lucru in comun si vorbesc cu voce tare si "dezbat" despre “Cum se zice ?” “Cum sa zica ?” cutare lucru in franceza, cand nu sunt in prezenta cadrelor didactice de la biblioteca, abia atunci iese in evidenta ca nu vorbesc bine franceza si fara sa rautate este greu sa stai sa asculti o pronuntie atat de gresita. Chiar imi zgaria urechea Raluca - bibliotecara care vesnic e plina de aere de persoana nascuta deja inteligenta si cu diploma eventual - mai putin in franceza presupun eu.

Colega ei Andreea cea care a absolvit engleza- persana cunoaste mai bine decat Raluca franceza, macar cunoaste mai corect sensul cuvintelor.

Dar Raluca aceasta [...] e vesnic cu vreun ordin de comanda pe buze catre Andreea, e de o nepolitete de nedescris.

En plus [...] zici ca e caporalul la armata pe campul de lupta !

Cred ca Raluca este probabil plina de relatii si pile caci altfel eu una nu-mi explic cum isi permite sa se poarte asa neplacut. De exemplu eu am remarcat ca niciodata nu poate sa faca o copie xerox la fotocopieuza din biblioteca, probabil gaseste ca se injoseste daca face fotocopii, i-o fi si rusine mai stii.   Zice : "azi avem mult de lucru, nu putem (cand spune nu putem asta se refera la Andreea careia i se adreseaza intr-un mod ...). "Daca vreti carti, asteptati pe Andreea !", "Daca vreti cutare lucru asteptati pe Andreea ! ".

Ma intreb sincer daca nu exista vreo legatura ierarhica (de subordonare )intre ea si Andreea ca altfel nu-mi explic cum de nu-i este ei insesi rusine sa se poarte asa, e ridicola de-a dreptul oare ea nu se vede si singura ??

Pun pariu ca este plina de relatii, dar e rustica pana la refuz. Sa o auzi cum stalceste cuvintele frantuzesti si cum isi da aere si ii dicteaza Andreei ! Ce nu e bine si e gresit - este ideea Andreei - , [iar] ce e bine si frumos este ideea ei originala, a Ralucai ! Zice " Nu conteaza Andreea, scrie si tu acolo, ca tot corecteaza X (X fiind un cadru francez)  (spune asta  pe un ton  de parca vrea sa zica :adica lasa-l pe prostul ala sa corecteze el ce ne chinuim noi)   !!!

Trebuie sa ajung zilele acestea la institutul francez sa predau CD-urile audio imprumutate caci se apropie vacanta si vor inchide .......

Pe curand, salutari familiei si Cristinei, complimente parintilor tai !

sa ai o zi frumoasa si linistita ! Olivia.  Succes la serviciu !

 sorin tilie <...> wrote:

Buna Olivia,

intr-adevar, este o surpriza placuta si neasteptata ca
statul sa-ti dea inapoi banii, vezi nu toate
scrisorile sint cu facturi.

despre cristina, reactioneaza asa din egoism, cam asa
a fost tot timpul. cred ca a fost influentata din
copilarie de lipsa de afectiune a parintiilor
(cristina a stat la cresa saptaminala, cu toate ca
mama si bunica ei puteau sa o tina foarte bine acasa),
si de faptul ca mama-sa l-a facut tot timpul
responsabil pe tata pentru problemele lor.
deci are un spirit de revansa, de datorie permanenta
fata de ea, cea nedreptatita, cel putin in ceea ce il
priveste pe tata, eu si mama nefiind din familia
directa.
mai este si caracterul dominator, a toate stiutor,
care nu suporta contradictie, si vrea sa comande pe
altii daca nu se da cu fundul de pamint (mi s-a
intimplat sa o vad ca plinge de nervi, ca nu are ce
vrea).
nu iti mai povestesc ce ambianta trebuie sa fie in
casa cind este prost dispusa, anthony trebuie sa aiba
nervii solizi ca sa suporte...
ieri am fost la o prezentare a lucrarilor unui tip
American in Paris, dar cum socoteala de acasa nu se
potriveste cu cea din tirg, am pierdul o groaza de
timp cautind loc de parcare, dupa care metroul pe care
trebuia sa il iau era intrerupt, si, la cerise sur le
gateau, prezentarea nu era la ENST, ci in alt local
situat la 15mn de mers. asa ca am ajuns cu 50 mn in
intirziere, cind toata lumea plecase. aiurea prin
tramvai...
bun, cam astea sint aventurile,
iti urez o zii placuta,

sorin”.