Vestile colegului Alexandru, 7 zile mai tarziu si ministerul de Finante român

Vestile colegului Alexandru, 7 zile mai tarziu si ministerul de Finante român

                                                                                                    

Sapte zile mai tarziu dupa ce i-am scris profesorului Tudorel Butoi despre colegul meu din anul intai de facultate 2005-2006, Alexandru Matetovici, care nu mai avea locuinta si nici unde sa doarma, Alexandru mi-a dat telefon si mi-a spus ca si-ar fi gasit de lucru, se afla undeva intr-o comunã.

Nu mai stiu sigur, dar totusi am impresia ca in cele din urma, Alexandru a renuntat la facultate, am avut in computerul meu lista colegilor de an inscrisi la examenul de licenta, adica lista colegilor care au absolvit facultatea.

Nu mai stiu daca Alexandru se regasea pe lista aceea, parca totusi nu era.

La 1 octombrie 2006 se deschidea Noul an universitar, ca in fiecare an, si noi treceam in anul doi de facultate.

De asemenea, tot ca in fiecare an, trebuia sa ne inscriem din nou, sa incheiem contractul cu facultatea ( universitatea ) si sa achitam taxa scolara, care se putea plati in rate, in vreo 3 rate sau transe.

Alexandru mi-a spus ca nu are bani disponibili imediat, pentru a se inscrie.

De obicei, regula universitatii ne permitea sa depasim termenul de inscriere, deci de plata, dar odata depasit acesta, pe langa taxa scolara ti se percepeau penalitati pentru fiecare zi de intarziere.

In acel an, nici eu nu aveam bani de inscriere. Adevarul este ca tatal meu a consimtit sa ma ajute si sa imi plateasca facultatea, mai corect spus, asa s-a intamplat, dar la inceput nu a fost chiar asa, el a vazut insa ca ma imbolnavisem si deci nu puteam cauta un serviciu, nu puteam lucra in acele conditii, mi-a propus sa ma ajute cu anul intai, urmand ca eu sa imi gasesc un serviciu.

Numai ca starea mea de sanatate a ramas foarte fragila, si din nefericire pentru inca multi ani.

La inceputul anului doi, tata mi-a propus sa imi vand actiunile SIF Muntenia, la inceput nu am vrut, am refuzat, dar el a insistat si mi-a spus ca in curand isi vor pierde si mica valoare pe care o au, asa incat nu voi mai avea ce face cu ele.

Asa se face ca, in cele din urma chiar le-am vandut, nu pe toate deodata, dar in vreo 2 etape.

Nu am obtinut, cum era de asteptat prea multi bani pe ele, si din banii totusi obtinuti din vanzarea lor mi-am cumparat Tratatul de Psihologie Judiciara al profesorului Tudorel Butoi, cursul de Medicina-Legala ( cel cu coperti negre, din Pasajul de la Universitate, unde vindea un tanar de seama mea, Catalin, care avea multe cursuri de Drept ) al profesorului Valentin Iftenie si alte cursuri de Drept ce mi-au fost necesare si utile.

Trebuie sa fiu sincera si sa spun ca nu mai retin daca din vanzarea actiunilor la SIF Muntenia mi-am achitat eu prima rata a taxei scolare din anul II de facultate 2006-2007, sau daca nu cumva tot tata mi-a dat acea suma de bani.

Totusi, retin ca banii s-au cheltuit repede, pe carti de Drept.

I-am propus in acea imprejurare lui Alexandru sa il ajut cu prima rata, pentru a se putea inscrie.

Dar Alexandru a fost onest si a ezitat : ii era frica ca totusi nu va reusi sa faca rost de bani, ulterior, si ca nu imi va putea restitui banii.

Nu i-am spus ca treceam eu insami prin momente dificile, dar am avut impresia ca parca si-a dat seama de ceva, parca a intuit ceva si cred ca i se facuse si mila de mine.

Pe scurt, Alexandru a insistat sa imi spuna ca : “Daca nu voi putea sa iti dau banii inapoi ?”

In ultimii ani, - cam multi acesti “ultimii ani” – am fost uimita de dorinta apriga de castig a oamenilor si de lipsa lor de scrupule.

Oamenii inteleg sa castige bani, ei spun, muncind.

In realitate nu acesta este adevarul.

Oamenii, multi dintre ei, nu iti spun adevarul, adica Cum anume muncesc ei ?

Daca ti-ar spune adevarul, ai vedea ca prin a “munci”, ei inteleg sa ii dea pe alti semeni de-ai lor la o parte, sa loveasca in oameni, si ei sa se bucure ca au un loc bun de munca, cu un salariu bun, cel mai adesea in Romania, la Stat, intrucat sectorul privat este prea putin dezvoltat si in cele din urma, in sectorul privat tot trebuie sa vii in relatie cu institutiile de Stat ( mai mult sau mai putin ).

In Romania este impropriu sa se vorbeasca despre sectorul privat, pentru ca romanii si cred eu chiar si europenii, francezii sigur, nu au simtul initiativei private, al corectitudinii, si oamenii muncesc din cate am vazut eu nu prea frumos, se lovesc pe sub centura, se jignesc, vorbesc pe la spate, fac rau, ceva este chiar in neregula si cam suspect.

As spune, opera satanei.

Am avut ocazia sa lucrez cu niste functionari ai Statului francez, erau infumurati din clipa in care in Franta detineau o functie, o functie publica, mai degraba inalta, foarte inalta, erau scarbosi acesta era adevarul, aveau o conduita si un suflet scarbos.

Nu toti cei pe care i-am cunoscut au fost asa, dar eu nu am lucrat cu toti cei pe care i-am cunoscut.

Cate unul vroia sa para un om bun, dar se dovedea un lup imbracat in piele de oaie.

In realitate, aveau o mentalitate de sacali.

Nu este bine in viata sa iti bati joc de oameni, de nimeni sa nu iti bati joc.

Pentru ca exista si functioneaza relatia de la cauza la efect, si in final primesti ceea ce cu adevarat meriti.

Pentru cei care batjocoresc munca, viata, demnitatea oamenilor, intotdeauna am privit stupefiata, adesea neputincioasa si m-am gandit cum de nu le e frica de consecintele faptelor lor ?

Nu pot sa spun decat ceea ce stiu, dar am avut ocazia sa lucrez o perioada, destul de scurta, totusi o perioada plina, o perioada in care am muncit din plin, pe un proiect Phare (de Twinning sau Jumelage).

Proiectul era dorit si tanjit de multa lume pentru ca era bine platit, din fondurile Uniunii Europene si nu se impozita salariul in acest caz.

Adica munceai in Romania, semnai un contract cu un consilier pre-aderare, care ajuta Romania sa adere la Uniunea Europeana si primeai un salariu din fondurile Uniunii Europene.

O ordonanta guvernului ( sau o ordonanta de urgenta a guvernului ) – un act normativ român - explica si prevedea ca aceste fonduri nu sunt supuse impozitului.

Mi s-a spus in fata ca sunt prea tanara pentru acel post, multi s-au intrebat cum l-am obtinut, nu le spusesem varsta celor din ministerul de Finante unde acel contract Phare (Twinning) era in lucru, cand mi-au aflat varsta, unii au tacut brusc, si mai ales cand au aflat ca lucrasem si 6 ani in instantele judecatoresti, adica, in cele din urma, in Administratia Statului.

Oamenii din minister, se spunea, avea un salariu cam mic, si nu se mai sfiau deja sa se dea la o parte unii pe altii, sa spuna : “vreau eu acest post”, sau “luati-ma pe mine”.

Sau inca, cum mi s-a spus mie : “Esti prea tanara. Pleaca de aici. Nu e pentru tine postul. Cauta o bursa si pleaca din Romania, du-te in Franta”.

Ok, toate bune si frumoase, dar si eu aveam nevoie sa am un loc de munca, si nevoie, dar si dreptul sa muncesc.

Romanii m-au uimit cat de naivi erau.

Oamenii din Romania te trimit, « generosi », sa pleci pe banii tai, Dumnezeu stie cum, din Romania, in Franta sau in alta tara, numai sa nu mai ramai in Romania, in tara ta.

Ei sunt foarte generosi cu aceste sfaturi, dar pe tine te lasa sa iti cauti si pe banii tai, de drum ! – daca ar fi sa le asculti sfaturile.

Intotdeauna am fost uimita de sfaturile celor din anturajul meu : “De ce nu ai ramas in Franta, daca te-ai logodit, cu “ãla”, cu francezul ?”

Spuneau “francezul”, parca spuneau “extraterestrul ãla”.

De exemplu, Mihaela Adina Mariasiu care a continuat munca pe acel proiect Phare, eu a trebuit sa plec in cele din urma, de mai multi ani dorea sa emigreze, dar nu ii ieseau actele, sau cum sa spun ? – nu avea Ok-ul de la Ambasada Frantei sau a Canadei unde facea demersuri pentru a emigra.

Personal, am tinut la ea si mi-a placut de Adina Mariasiu, ea mi-a scris dupa ce a ajuns in Canada.

( Am gasit chiar un email al ei, ultimul cred de la ea, eram studenta si Adina mi-a urat succes la examene !)

Dar si ea era disperata si i-a spus fostului meu sef : “Luati-ma pe mine !”, de fata cu mine, in biroul nostru de la pasterul ministerului ( cum intrai in minister, pe la intrarea mare din spate, din strada Apolodor, biroul era exact in fata intrarii, urcai cateva trepte joase, pana la birou ).

Intr-adevar, Adina Mariasiu lucra in domeniul Finantelor si avea o pregatire la baza.

Este corect.

Eu fusesem angajata, intrucat cunosteam foarte bine limba franceza si lucrasem in instantele judecatoresti, aveam o experienta in munca din Administratie.

Si Adina Mariasiu stia insa limba franceza bine, daca nu foarte bine.           

Pe de alta parte, seful meu nu m-a angajat ca sa ma lase dupa cateva luni cu acel contract de munca neterminat, si eu am semnat cu el un contract de munca de 9 luni de zile, de la bun inceput !!

Seful meu nu mi-a spus ca doreste sa continue contractul cu o alta persoana si pe mine sa ma dea la o parte, in plina desfasurare a contractului.

( In Canada, Adina a inceput sa invete limba engleza, mi-a spus ca, la inceput de tot, odata ajunsa in Canada, a lucrat la firma unui canadian, sau chiar american, iar acela, patronul ei, avea clienti multi din SUA, americani.

Adina trebuia sa faca un fel de secretariat – nu stiu daca si contabilitate -, dar, dikn pacate, cand dadeau telefon clientii americani din SUA si o intrebau despre seful ei sau o rugau sa ii transmita mesaje aceluia, Adina nu intelegea limba engleza vorbita de ei, si in general nu intelegea engleza americana si engleza. )

Dar Uniunea Europeana pusese o conditie in contractul asistentei consilierului pre-aderare, si anume ca asista angajata sa nu fi lucrat in ultimele 6 sau 9 luni in institutiile publice, in Administatia Statului, in organele Administratiei Statului si inca, consilierul pre-aderare nu putea angaja pe cineva din ministerul de Finante unde proiectul Phare avea sa se desfasoare.

Adina lucra in orasul Dej, la Directia Finantelor Publice si la Bucuresti intr-o seara, ea a sosit in ministerul de finante insotita de seful ei din orasul in care lucra, un barbat mai in varsta.

Asa incat, in prima etapa cred ca m-au angajat pe mine, seful meu francez avea o colega frantuzoaica prin care l-am cunoscut pe el, iar dupa cateva luni mi-a facut viata la munca imposibila, incat era evident ca asteapta sa plec.

Adina era divortata cred, stiu sigur ca avea un copil, nu am discutat cu ea prea mult, dar era singura, o femeie singura cu un copil de crescut in Romania, unde femeile nu au noroc de barbati.

Barbatii sunt materialisti, umbla dupa interese, sunt agresivi, vulgari, de multe ori violenti si destul de doritori de alcool, nu sunt obisnuiti cu sinceritatea si nici cu fidelitatea si de multe ori nu se simt bine in pielea lor.

Am fost impresionata de situatia Adinei, desi nu i-am spus nimic.

In acelasi timp si eu aveam nevoie sa pot munci si sa imi castig existenta.

Nu este o solutie cand oamenii se dau la o parte unii pe altii.

Cu alte cuvinte, semnasem un contract la angajare de 9 luni de zile, am lucrat cam o luna de zile acasa, fara salariu ( nu incepuse contractul ), dar seful meu mi-a cumparat un cadou din Franta, drept recunostinta, de altfel si el a trebuit sa munceasca ca si mine, cu o luna inainte sa inceapa efectiv, contractul.

Asa este viata : un haos.

Toti oamenii sau prea multi au diplome si functii mari, dar in jurul nostru se cultiva si intretine un haos, ca si cum oamenii cu diplome nu ar sti ce sa faca, cum sa fie ordinea pastrata, ca si cum adica, ar fi cu totii incompetenti.

Apoi am lucrat alte 3 luni aproape.

In ministerul de Finante, toata lumea ma vroia plecata de acolo, din acel loc de munca.

La inceput nu ne-au dat un birou, in care sa lucram, dupa ce am obtinut un birou, in lipsa sefului meu aflat in Franta cateva zile in concediu, au venit sa ne ia biroul, functionarii ministerului de Finante.

Ca in buna traditie rroma, traim in cultura rroma, care spune ca omul sa isi ia cortul in spinare si sa plece.

Sau, daca nu iti iei tu cortul in spinare, atunci ti-l dau altii la o parte.

In cazul nostru, functionarii au intentionat sa ne ia inapoi biroul.

Asta este Romania.

Oamenii cu salariu, oameni cu bani, cu functie, in curand vor intinde mana si vor cere bani pe fata.

De altfel, in perioada aceea, si mai ales in ultima mea zi de munca, am plecat de la ministerul de finante, si pe drum, langa minister si mergand in directia statiei de metrou de la “Unirii”, m-a abordat un tanar imbracat in haine sport, dar haine cam scumpe, curate, tricou alb, pantalon scurt bleu-marine, adidasi albi, sosete albe curate, mirosea a bani, ingrijit, curat, efectiv mi-a cerut sa ii dau bani si a mers langa mine o bucata de drum, insistand sa ii dau bani.

L-am vazut apoi odata, chiar in statia Romancierilor in cartierul nostru Drumul Taberei.

Statea si ma privea, dar nu m-a abordat.

M-am intrebat chiar daca nu trebuia sa ii dau bani, nu mai retin daca nu cumva i-am dat totusi o suma mica de bani : poate da, poate nu, nu mai tin minte si eram foarte suparata in ziua in care am plecat din ministerul de finante.

In momentul in care a inceput lucrul cu seful meu, un francez, si functionar al ministerului francez de finante, Adina Mariasiu si-a vazut OK-ul imediat primit de la Ambasada Canadei si a depus actele pentru a emigra din Romania.

Adina Mariasiu cunostea functionari francezi, pentru ca, de-a lungul timpului ei mai venisera in Romania si, se pare ca, de multi ani inca ( deci probabil inca dinainte sa inceapa acel proces de pre-aderare a Romaniei la U.E.).

Si totusi, actele pentru a emigra nu ii ieseau ; nu stiu daca la inceput ea nu a vrut sa plece in Franta.

Cred ca seful meu a ajutat-o si ma bucur ca a facut o fapta buna.

Am inceput in decembrie 2000 lucrul pentru acel proiect Phare, iar din ianuarie 2001 a inceput sa fie in vigoare contractul meu de munca si am inceput sa mergem la ministerul de Finante ( in decembrie lucrasem acasa ).

Statul Roman este un Stat, de ce sa nu o spunem, “tigan”, omul lucreaza acasa pe banii lui, trebuie sa iti platesti factura de curent electric, intretinerea, dar lucrezi pentru Stat pe computerul tãu si la tine acasa si pe banii tai.

Nu am nimic impotriva oamenilor, daca sunt oameni cum trebuie, nu am vazut sa nu tin eu la cineva, pentru ca mie imi plac oamenii.

Dar tocmai aici e problema : ca multi nu mai sunt oameni.

Se stie insa ca atunci cand spui “rrom” te referi la anumite deficiente de caracter, sau la anumite cusururi, defecte, specifice acestei etnii.

Din randul acestei etnii au iesit si oameni de treaba.

Daca ar fi sa povestesc despre perioada in care am lucrat la ministerul de Finante, as scrie mai mult, si nu lucruri prea bune.

Este lumea mica si o prietena din tinerete a mamei mele, nu stiu cum s-a facut, ca a intrat in biroul nostru, al sefului meu francez si al meu : a inceput sa vorbeasca in limba romana,  - toti romanii au diplomatia in sange si tragi atatea ponoase de pe urma diplomatiei lor ! – si, de fata cu seful meu, francezul, a inceput sa ma intrebe asa : “Draga, ãsta vorbeste la linia erotica ? Ca eu lucrez la Administrativ si trebuie sa va parolez telefonul ! Ca in minister barbatii sunã la linia eroticã toata ziua si acum trebuie sa parolãm telefoanele, ca a venit factura prea mare !”

Am simtit ca Cerul cade peste mine !

Imi crescuse tensiunea.

De ce ?

Seful meu era un lup in piele de oaie, totusi nu era un obsedat, era totusi un “baiat” finut, stilat, nu era vulgar.

Dar mi-a crescut tensiunea mai ales pentru ca de la inceput, din ziua in care l-am cunoscut si am stat atunci de vorba, era necesar, urma sa semnez un contract, el mi-a spus : “Stii, la Bruxelles, inainte sa fim trimisi in Romania, sau ale tari precum Romania, noua, functionarilor Uniunii Europene ni s-a facut curs de limba romana, cu o profesoara de origine romana !”

Sefului meu ii placea miscarea, fusese 15 ani pompier.         

Era un lucru bun acesta, cu el mai faceam miscare si cand aveam drumuri de facut, mergeam pe jos, luam aer.

Desigur, cand se putea si distantele nu erau prea lungi.

Am iesit deci la aer, cu masina am dat un tur prin centrul Bucurestiului, in dreptul panourilor publicitare, el imi citea ce scrie in limba romana si imi traducea in limba lui materna, franceza !

Aceasta s-a intamplat in chiar ziua in care l-am cunoscut, in seara in care l-am cunoscut mai exact.

Si vedea si foarte bine in intuneric, daca ne gandim ce putin iluminate sunt la noi in Bucuresti strazile care nu sunt ultra-centrale.

Mai clar de atata sa iti arate ca stie limba romana, nici ca se putea !

Si iat-o si pe Tãntica S., prietena mamei, o femeie finuta in tineretea ei, intotdeauna eleganta, placuta, cum peste ani si ani se aflã in ministerul de Finante si ma intreaba : “Dragã, spune-mi tu, ãsta dã telefon la linia erotica ? Cã tu trebuie sa stii !”

Cu alta ocazie, in biroul nostru soseste un functionar al ministerului sa ne instaleze computerele, le-a pus in retea, si vorbea cu mine in limba romana, cu spatele la seful meu, ceea ce nu era politicos.

Incepuse sa imi fie frica cand un român intra in biroul nostru si imi spunea ceva in româneste.

Si am avut dreptate.

Functionarul de la departamentul IT al ministerului imi spunea ca : “Lasã cã ãsta nu intelege ce vorbesc eu !”

Cred ca pe fata mea se intiparise disperarea, nu mai stiam ce sa spun, cum sa reactionez, ma uitam la el, taceam, seful meu in spatele lui incerca sa auda, si auzea bine, si deja luase o figura furioasa, imi dadeau lacrimile !

Vedea bine – desi purta ochelari de vedere ca si mine -, auzea bine, - vedea in intuneric, intelegea limba romana, limba engleza, era capabil sa mearga multi kilometri pe jos, era un om calit, “endurci”.

Un om care formase o echipa de pompieri tineri in Franta, unde 15 ani a fost voluntar pompier, in timp ce lucra ca trezorier al Frantei in ministerul de finante din Paris, Bercy.

In ministerul de Finante, un functionar mai in varsta, auzise sigur de noi, de seful meu si de mine, astepta liftul, numai ce il aud ca spune, cand ne zareste pe coridor : “Grefierul si Pompierul ! Astia ne trebuiau noua !”

De buna seama stia ca eu am fost grefiera de sedinta, si mai mult, stia ca seful meu fusese pompier, ceea ce nu puteau sti decat 2,3 persoane din minister, cu functie mare, cu care lucram in cadrul contractului Phare sau de Twinning.

Multi functionari ai Ministerului de Finante din Romania erau impotriva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Unii români in minister spuneau “Vin astia sa ne ia birourile !” – cu referire la consilierii straini pre-aderare ai Uniunii Europene.

Revenind acum la Alexandru Matetovici, tot ce vazusem in “ultimii ani”, in ce priveste relatiile de munca, felul in care remarcasem ca sunt relatiile interumane, de maniera generala, m-au exasperat, m-au speriat, am plans mult de altfel dupa ce am plecat din fiecare loc de munca, caci nu se putea ramane.

Incepusem sa ma intreb sincer, daca oamenii care au loc de munca isi doresc sa isi castige existenta, sau sa loveasca in colegii lor sau in alti angajati ca si ei ?

Iar in facultate, in primul an de facultate am cam auzit vorbe nu tocmai frumoase spuse cu privire la mine.

Asa cum am mai explicat, eram bolnava de rinichi, de vezica, si colegii mei inca nu stiau aceasta.

Nu stiu cum, de unde venite la inceput, pana sa incep eu sa ii mai cunosc, si ei pe mine – dar trebuie sa repet, am avut foarte, foarte multi colegi si nici nu i-am cunoscut pe toti ! – nu stiu deci de unde venite, dar am auzit vorbe cam urate in spatele meu.

Insa, trebuie sa recunosc ca in anii urmatori, dupa anul intai, lucrurile totusi au intrat in normal.

Am tinut la colegii mei si mi-au placut, imi placea sa am atat de multi colegi !

In ce il priveste pe fostul meu sef francez cu care am lucrat in cadrul acelui proiect Phare / de twinning la ministerul de Finante din strada Apolodor ( langa ministerul Justitiei ), ulterior el s-a intors in Franta, dupa o vreme a vrut sa plece in Irak sa lucreze, dar eu l-am sfatuit sa renunte la planul lui, mi se pare ca era atunci razboi in Irak.

Dupa aceea el a obtinut un post cu mult mai bun, incomparabil mai bun, la Trezoreria din Washington, SUA, unde insa a spus ca l-au tradat colegii americani si aceasta, intrucat semnase un contract pentru cativa ani ( mai multi ), a lucrat o perioada, apoi a fost nevoit sa intrerupa contractul si sa plece mai repede decat era prevazut in contractul sau de munca, inapoi in Franta.

Sunt sigura ca ii placea acel contract pentru ca in SUA, la Trezoreria Washington era foarte, dar foarte bine platit !

M-a amuzat putin cand mi-a scris si mi-a aratat ce scrisese, si anume ca a fost tradat de americani !

Interesant este ca eu puteam in Romania sa fiu tradata de francezi, adica chiar de seful meu de exemplu !

Dar planeta este rotunda si lumea este mica.

Romania nu sanctioneaza faptele urate si gesturile nemernice care in plus aduc prejudicii, uneori in alte cazuri, chiar vatamari, pentru ca Romania nu se impaca cu civilizatia, cu demnitatea, cu respectul : nu are aceste cuvinte in Dictionarul Explicativ al limbii romane ( in acel DEX ).

Dar, exista tari care inca sanctioneaza conduitele si comportamentele urate si rele si nedrepte !

Odata, seful meu ma trimisese la un Oficiu Postal sa duc o scrisoare pentru fiul sau din Franta.

Cand m-am intors, in birou statea de vorba cu o functionara, stiam ca urma sa o invite in birou, vroia sa discute numai cu ea, si cand am intredeschis usor usa, el tocmai ii spunea : “Olivia ? Asistenta mea ? Uite nu e aici in clipa asta si nu stiu pe unde umblã !”

Am ramas stupefiata, el dorea sa se arate in cea mai buna lumina intotdeauna si se infatisa ca un om sensibil si atent.

Ii spunea functionarei ca nu stie pe unde umblu eu, iar eu mersesem o distanta mare pe jos pana la primul Oficiu Postal si inapoi, si ma grabisem, mersesem in pas alert, distanta era mare si sa nu intarzii prea mult pe drum !

Acestia sunt functionarii : Statul plateste.

Din clipa si din ora aceea, mi-am schimbat parerea despre seful meu.

Objet :	al mate si vesti mai bunicele
De :	Olivia Marcov
À :	Sorin Tilie
Cc :
Cci :
Date :	Mardi 19 septembre 2006 16h38

si alex mate m-a sunat,  mai ramane 1 semaine [o saptamana] in comuna Dumitrana, si apoi pleaca in alta comuna.

a gasit ceva de lucru,  un colonel care isi construieste o casa si el isi cheama echipa de baieti.

negociaza pretul al vrea 300 milioane   caci construieste TOATA casa !

dar nu are acum pe moment  bani pt 1 octombrie pentru  a se inscrie in anul II la facultate.

i-am spus ca nici eu nu am la 1 oct. caci  imi vand o parte din atiunile la SIF Muntenia  si   primesc banii in 10 zile de la demersurile ce le voi face (eu) - deci la semnarea ordinului de vanzare, - vanzatorul detinatorul, deci eu semnez un ordin de vanzare.

dupa aceea in 10zile primesti prin Posta banii.

si i-am spus ca  am impresia ca ar fi posibil sa te inscrii dupa 1 oct. (anul trecut  in anul I au fost inscrierile POUSSÉES  poussées [ împinse, permise pânã ] pana dupa data de 1 octombrie........) dar   pesemne platim penalitati / zi de intarziere !

si i-am spus ca daca   primesc banii   si pt mine si pt el eu ii pot avansa  prima rata 4 miloane sa inceapa alex facultatea, altfel pierde anul !

ei si cam asa deci are un locui !

de bine, de rau, il cazeaza cei la care lucreaza.

cat inseamna 300 milioane   el spune cam 10 mii euros ?

alte vesti acum nu am,

olivia.”

sorin tilie <...> a écrit :

si aici este un timp inchis, fara soare.
mama este bine, s-ar putea sa iasa in cursul
saptaminii acestea. doctorul i-a zis ca poate face
convalescenta acasa.
duminica am fost la aniversarea lui adrian, a facut 5
ani. bineinteles ca nu a stat la masa, era cind pe sub
masa, cind i se urca in capul lui anthony. nu i-au
placut patinele pe care i le-am dus, ar fi vrut un
pistol, o pusca sau o arma de distrugere masiva.
Dnul Goe a primit un joc cu pistoale si era in culmea
fericirii; pe xavier care a vrut sa il ajute i-a spus:
ia mai pleaca de aici uritule! invata numai lucruri
urite din jocurile astea.
pe curind,
sorin ».