Anxietatea (1). Sarah si cuptorul
Prezentare de caz ( Barnet, 1985 ) :
“O femeie de 35 de ani s-a prezentat la Psihoterapie, pentru anxietate accentuatã, cefalee, insomnie, atacuri de panicã si transpiratii reci, apãrute fãrã niciun motiv evident.
Anxietatea se manifesta, mai ales când persoana se afla în compania unor strãini, îndeosebi bãrbati.
Pacienta nu se simtea bine la petreceri si avea tendinta de a abuza de alcool si tutun.
În ciuda anxietãtii, aceasta era o sefã eficientã la serviciu, desi nu se dovedea suficient de asertivã pentru a pune la punct o subalternã ineficientã.
Incapacitatea ei de a-si exprima sentimentele îi crea dificultãti de comunicare cu sotul sãu.
Sotul nu stia ce gândeste ea, pentru cã nu discuta niciodatã despre lucrurile care îi creau probleme sau o preocupau.
Ambii soti erau de pãrere cã pe plan sexual manifestau o indiferentã reciprocã.
Pacienta afirma cã sotul se purta rece cu ea, iar acesta [sotul] sustinea cã ea niciodata nu a manifestat dorinta de a face dragoste cu el, ceea ce lui i-a creat aversiunea de a întretine relatii sexuale cu ea ; la rândul sãu, ea se simtea jenatã sã-si exprime nevoile sexuale, si presupunea cã sotul ar trebui sã intuiascã dorinta ei, fãrã ca ea s-o exprime.
Peste o saptamana, ea a relatat cã a dormit bine si s-a simtit relaxatã.
Totusi, anxietatea i-a ramas la fel de puternicã.
În aceste conditii, terapeutul a fost de pãrere cã este necesar un demers hipnoanalitic.
În hipnozã, pacienta a fost regresatã în timp pana in perioada dinaintea aparitiei anxietatii.
Pacienta a zâmbit si a evocat experiente agreabile.
Apoi, i s-a sugerat sa se deplaseze in timp, in perioada in care a apãrut prima experientã producãtoare de anxietate, sugerându-i-se sã relateze detaliat experienta respectivã.
Fragment din Protocolul de psihoterapie ( Barnet, 1985 ) :
Doctor ( Dr. ) : Cati ani ai, Sarah ?
(Intrebarile au rolul de a întãri regresia de vârstã obtinutã.) Unde te afli ?
(Solicitã implicarea pacientei intr-o experientã localizatã.)
Pacienta ( P. ) : Doi ani.
Dr. : Unde te afli ?
P. : Sunt in bucatarie.
Dr. : In bucatarie ?
Raspuns ( R. ) : Eu gãtesc la cuptor.
Dr. : La cuptor ? Cine face aceasta ?
(La inceput, pare cã ceva nu este in regula cand se vorbeste unei persoane in varsta de doi ani.)
Raspuns ( R. ) : Eu gatesc la cuptor.
Dr. : Gatesti la cuptor ? Dar ai doi ani ! Este cuptorul fierbinte ?
(Sarah este adânc implicatã in jocul imaginativ ).
Pacienta ( P. ) : Nu !
Dr. : Te prefaci cã gatesti ?
P. : Da
(Deoarece aceastã experientã a creat anxietate, terapeutul intuieste cã se ascunde ceva in spatele acestei experiente.)
Dr. : Bine. Ce se mai întâmplã ?
(Intrebarea : ce se mai intampla ? o determinã pe Sarah sa vizualizeze evenimentele cu si mai multe detalii. In cateva cuvinte este redatã experienta terifiantã.)
P. : Masina de gatit se rãstoarnã !
Dr. : Masina de gatit se rastoarna ? Si ce se mai intampla ?
P. : Oala cu apã fierbinte se rastoarna.
Dr. : Peste tine ?
(Sarah, inchisa in cuptor, este speriata nu numai din cauza situatiei sale disperate, dar si de urletele surorii sale).
P. ( plangand ) : Peste sora mea.
Dr. : Si ce se intampla ?
P. : O opãreste.
Dr. : Te opãreste pe tine ?
P. : Nu.
Dr. : Nu te atinge deloc ?
P. : Nu, pentru cã eu sunt în cuptor.
Dr. : Esti înãuntru si totul în jurul tãu se rastoarna, nu-i asa ?
P. : Da.
Dr. : Cine vine ?
P. : Mama
(Mama vine in ajutor si necazurile fetitei de doi ani iau sfarsit).
Dr. : Ce spune mama ?
P. : Doamne ! Bine cã esti teafara !
(Mama se bucurã cã ea nu a pãtit nimic, si acest lucru este incurajator.)
Dr. : Si cu surioara ta ce s-a intamplat ?
Rãspuns ( R. ) : Pare sa fie bine.
(Surioara pare sa nu aiba nimic la prima vedere, dar, de fapt, nu este chiar asa.
Sora nu numai cã este foarte speriatã, dar si serios opãritã.)
Dr. : De fapt, ce s-a intamplat ?
P. : Mama o schimbã pe canapea. Are bãsici la picioare.
Dr. : Si tu ce simti ?
P. : Mi-e fricã !
Dr. : Fricã de ce ?
R. : Mama spune cã eu sunt vinovatã.
(Intreaga panicã a lui Sarah revine.
Mama o cearta pentru toate.
Ea trebuie sa fie un copil rãu, daca i-a facut un lucru atat de ingrozitor surorii sale.
In acelasi timp, ceva din ea ii spune cã nu ea a facut aceasta.
Numai cã mama nu este de aceeasi parere.)
Dr. : Tu ai facut ?
P. : Nu, oala cu apã fierbinte este de vinã.
Dr. : Da, oala cu apã fierbinte a comis aceastã faptã ! Tu nu ai vrut, nu-i asa ?
P. : Nu.
Dr. : Ce-ai facut tu ? Te-ai urcat in cuptor ?
(Terapeutul revede impreuna cu pacienta filmul evenimentului si amandoi ajung la concluzia cã actiunile fetitei de doi ani erau foarte rezonabile pentru varsta ei.)
Raspuns : Da, si este un buton care il blocheaza in spate.
Dr. : Un buton ? Unul dintre acelea cu care obisnuiesti sa te joci ?
P. : Da.
Dr. : Cum ai reusit sa faci asta ?
P. : M-am urcat si am umblat la el.
(Ea nu era in acel moment suficient de inteligenta pentru a prevedea ce consecinte ar putea avea actiunile ei, ce dezastru ar putea declansa.
Este clar cã mama credea cã fetita ar fi trebuit sa fie [inteligenta si sa prevadã].
Mama este extrem de suparata si evident cã Sarah este de vinã.)
Dr. : Da, si tu a trebuit sa ajungi la buton, nu-i asa ?
P. : Da.
(Sarah a decis cã nu mai trebuie sa fie o fetita rea, si pentru aceasta nu ii ramanea altceva de facut, decat sa retinã panica – panicã ce o împiedica sa aiba un comportament aventuros si independent.
In locul acestui comportament, ea trebuie sa urmeze indicatiile altora, pentru a evita riscul de a fi dezaprobatã.)
Dr. : Si nu te-ai gandit cã aragazul ar putea sa cadã ?
P. : Nu.
Dr. : Bine, Sarah, femeie de 35 de ani, ai auzit de aceastã afirmatie ?
P. : Da.
(Terapia este directionata spre descoperirea resurselor ei actuale de inteligenta, specifice unei persoane adulte, astfel incat sa o inteleaga pe mama ei, dar si pe Sarah cea de doi ani, si sa inteleaga faptul cã nu mai trebuie sa traiasca vechile ei sentimente de teama, care au fost mentinute in inconstient, pentru a o proteja de dezaprobarea maternã).
Dr. : Sarah a avut la doi ani, o experienta infricosatoare, poti sa o ajuti ?
Ei ii este ingrozitor de frica.
Dã-i toata intelepciunea ta, acordã-i intelegerea de care esti capabila si, atunci cand ai facut asta, fã un semn cu capul ca sa stiu si eu.
Mica Sarah este foarte speriata.
Trebuie sa o iei in brate si sa ii acorzi afectiune.
P. : Dã din cap.
Dr. : Ai facut asta ? E bine. Sarah cea de doi ani, daca ai auzit asta, mai trebuie sa fii speriata ?
(Pacienta a mentinut aceste sentimente un timp indelungat si trebuie sa gaseasca un mod de a le lichida.
Atata timp cat nu existã o nevoie neexprimatã de a le pãstra, trebuie gasita o modalitate de a scãpa de ele.)
P. : Nu.
Dr. : Bine. Sarah cea de 35 de ani si Sarah de 2 ani nu mai trebuie sa simta sentimentele de teamã care au durat 33 de ani. Te rog, gaseste o solutie pentru a face ca toate sentimentele de teamã sa disparã si cand ai descoperit solutia, fã un semn cu capul.
P. : Dã din cap.
(Lui Sarah i se sugereaza sa lase de-o parte teama, sa plece si, spre surprinderea ei, ea descoperã cã ii este foarte usor sa o faca.
Ea simte cum stari afective confortabile vin sa ia locul anxietatii.
Ea zambeste fara voie).
Dr. : Sarah de 35 de ani, existã o cale de a scapa de teama, sentimentul vechi, neplacut si care nu mai este necesar. S-a terminat cu el. Lasã-l sa plece.
Cand toata teama te-a parasit si esti sigurã de asta, fã un semn cu capul !
(S-a observat cã înlãturarea unor vechi tensiuni face pacientul sa zâmbeascã spontan, ceea ce confirmã starea de eliberare.)
P. : Dã din cap si zâmbeste.
(Acum, terapeutul trece la localizarea altor experiente care au contribuit la anxietatea generalizata a lui Sarah ).
Dr. : A disparut totul ?
P. : Dã din cap si zâmbeste din nou.
( Extras din Hipnoterapia, Teorie si Practica, Irina Holdevici, Ed.Dual Tech, Bucuresti, 2004 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu