Ascendentã si istorie : în anii comunismului (4) ( Horia Roman Patapievici )

O carte pe care mi-a oferit-o prietena mea spaniolã Natalia Izquierdo de Lopez in vara anului 2005 la Bucuresti, si mi-a scris si o dedicatie : “Pentru draga mea, Olivia, cu dragoste de inima. Natalia – De a ta revolutionara rezemnatã.”

Ascendentã si istorie : în anii comunismului (4) ( Horia Roman Patapievici )

Istoria nu se sfarseste aici.

Mama mea a avut un dosar prost datorita tatalui ei, care fusese chiabur si facuse puscarie.

Tatal meu a fost toata viata urmarit de dosarul sau, care era prost din doua motive : primul, pentru ca se refugiase din fata sovieticilor, in 1940, intr-o zona aflata sub ocupatie germana – de unde, de altfel, a fost deportat de autoritatile hitleriste ca provenit dintr-o “familie mixta” ; al doilea, pentru ca tatal sau facuse puscarie, iar locul sau de nastere devenise URSS.

Eu, adica fiul lor, am avut dosar prost si nu am putut intra intr-un anumit colectiv de cercetare dupa absolvire, deoarece parintii mei avusesera dosar prost.

Daca comunismul ar fi ramas si azi peste tarile Europei de Est, copilul meu ar fi avut si el un dosar prost, deoarece tatii tatilor tatalui sau facusera puscarie, si asa mai departe, la infinit.

Pacatul de a nu avea o origine sanatoasa, adica una muncitoreasca, era la fel de nevindecabil, pentru comunisti, ca si pacatul de a avea sange evreiesc, pentru nazisti.

Despre salbaticia crimelor comuniste se vorbeste azi prea putin in lume.

Poate ca aspectul cel mai frapant al posteritatii comuniste este inocentarea ideologiei si a partidelor care, in numele comunismului, au practicat ceea ce in cazul nazismului a fost denumit “crimã impotriva umanitatii”.

Incurajati de indiferenta “maselor largi populare”, fosti comunisti, vechi tovarasi de drum sau oameni de convingere pur si simplu isi articuleaza din ce in ce mai limpede un tip de discurs care fie separã net ideologia marxist-leninista de practica partidelor care s-au reclamat din ea, fie reabiliteaza insasi politica partidelor comuniste.

In primul caz, realitatea crimelor comuniste este estompata prin afirmarea valorii ideologiei marxist-leniniste, in cel de al doilea, cruzimea regimurilor este justificata prin rezultatele economice si sociale obtinute de acestea.

Al doilea tip de abordare este, datorita cinismului, cel mai respingator ; el seamana cu afirmatia : “E adevarat ca Hitler a omorat cativa oameni, dar el a construit sosele bune, a desfiintat somajul si a garantat securitatea sociala a muncitorilor”.

Astazi, importanti profesori din Occident sustin ca bilantul societatilor comuniste a fost pozitiv, deoarece comunismul a modernizat niste societati inapoiate, care altfel nu se puteau dezvolta.

Argumentul nu este numai inexact, el este scandalos.

Ca este inexact rezultã din totala ruina economica a oricareia dintre tarile care au cunoscut «binefacerile » ideologiei marxist-leniniste.

Iar celor care nu pot resimti compasiune fata de victimele unui genocid decat daca e vorba de Holocaust le sugerez sa se gandeasca daca faptul exact cã Hitler a eliminat somajul poate justifica lagarele de concentrare si exterminarea.

Cand este vorba de comunism, care inca se bucura de o buna reputatie intelectuala in lumea libera, oamenii au o masura de judecata diferita fata de nazism.

Chiar si atunci cand este recunoscuta amploarea crimelor comuniste, se intamplã cã, printr-o curioasa intorsatura de minimalizare, importanta holocaustului este de fiecare data afirmata in chip polemic ca fiind covarsitor mai mare decat grozavia zecilor de milioane de victime ale comunismului.

Este ca si cum nazismul ar fi fost o crima impotriva umanitatii in timp ce comunismul ar fi fost una in favoarea umanitatii.

Drept urmare, nazismul meritã condamnat in orice forma de manifestare s-ar afla, cat de incipienta, in timp ce afirmarea politica a unui partid care se revendica din ideologia comunista este tolerata, ba chiar privita cu ingaduinta.

Consecinta practica a acestui punct de vedere este aceea ca un cadavru produs la dreapta constituie o nedreptate mult mai mare decat un cadavru produs la stanga : altfel spus, mortii produsi de extrema stanga sunt mai scuzabili decat mortii produsi de extrema dreapta.

Faptul ca astazi opinia publica internationala continua sa tolereze propaganda comunista, iar ideologia marxist-leninista, care, prin teoria exterminarii dusmanului de clasa, este la fel de pernicioasa ca si teoria rasista a lui Rosenberg, dovedeste ca ratiunea omenirii este pe jumatate somnolenta.

Aceasta ratiune functioneaza bine in privinta nazismului, care, datorita vigilentei opiniei publice, nu isi mai poate ridica capul sa hipnotizeze publicul cu ideile-i pernicioase.

Dar corpul social al lumii de azi nu are formati anticorpii necesari apararii fata de aberatia comunista.

Deoarece suferintele nemistuite de ieri produc nenorocirile de maine, ma tem ca ideologia comunista va mai face victime.

Nimeni nu s-a gandit, dupa prabusirea regimurilor comuniste in Europa de Est, ca acestea ar fi trebuit sa aiba un Nürnberg al lor.

Pe buna dreptate lumea s-a temut de criminalii de razboi nazisti.

Nimeni nu pare a se teme de criminalii care, in fostele tari comuniste, au produs cel mai mare genocid cunoscut in istoria umanitatii.

Spre pilda, nimanui nu i-a trecut prin minte, in tara mea, ca fostii comunisti implicati direct in represiunea care a caracterizat epocile cele mai sangvinare ale  regimului trebuie tratati exact cum au fost tratati de catre Simon Wiesenthal, cu justete, nazistii : vanati oriunde s-ar afla si deferiti rigorilor Codului Penal.

Crima impotriva umanitatii este imprescriptibila.

Cred ca o sursa profunda de suferinta pentru ziua de maine este inconstienta cu care umanitatea priveste raul comunist si premisele lui ideologice.

Jumatate din omenire a trecut printr-un nazism caruia i s-a spus, pentru a insela setea de egalitate a oamenilor, comunism.

Acest nazism cu nume ademenitor pentru multi, care a inlocuit ura de rasa cu ura de clasa, inca nu a murit.

Daca nu il vom condamna cu tot cu premisele lui ideologice, asa cum au facut evreii cu nazismul din perspectiva ideii de Shoah, ma tem ca fiara va ucide iar.

Cu toate acestea, fiecare din natiunile care au avut ghinionul sa intre pe mana acestor ideologi ai urii de clasa nu doreste decat sa uite cat mai repede si sa se refaca cat mai rapid din punct de vedere economic.

Setea de a uita a fostelor victime este la fel de mare ca si setea de a trai in prosperitatea occidentala.

Ajung astfel la a doua sursa de suferinta pentru viitorul apropiat.

Majoritatea tarilor est-europene, in momentul in care au intrat in malaxorul comunist, nu isi incheiasera inca modernizarea.

Daca luam ca definitie minimala a modernizarii marile idealuri politico-economice ale Iluminismului, modernizarea este exprimata de urmatoarele patru componente :

1. Statul modern trebuie sa fie bazat pe notiunea de cetatenie egala, acordata fara discriminare religioasa, etnica, sexuala etc. tuturor celor care locuiesc pe teritoriul unui Stat ; in acelasi timp, Statul modern trebuie sa permita existenta unei societati civile, structurata prin intermediul unei administratii eficiente.
2. In al doilea rand, Statul modern trebuie sa functioneze prin intermediul unor institutii reprezentative, care asigurã respectul drepturilor individuale si consensul social in jurul respectarii legilor.
3. In al treilea rand, Statul modern trebuie sa asigure libertatea initiativei economice. Altfel spus, Statul modern este incompatibil cu munca servila sau cu economia centralizata de comanda.
4. In fine, a patra trasatura a modernitatii este secularizarea ; in Europa, aceasta a insemnat separarea Bisericii de Stat si emanciparea vietii sociale de sfera religiosului ; potrivit istoricului Norman Davies, Europa a devenit secularizata inca de la sfarsitul secolului al XVII-lea datorita adoptarii unei “versiuni neutralizate a crestinismului” ( Europe : A History, 1997 ).

Sa recapitulam : cetatenie egala, institutii reprezentative pentru toti cetatenii, economie de piata libera, separarea puterilor in Stat si secularizarea tuturor valorilor sociale.

Acesta este, foarte pe scurt expus, continutul esential al modernizarii.

Este evident ca Romania nu rulase indeajuns programul modernitatii in momentul in care a fost atrasa, dupa 1945, pe orbita comunismului.

Programul comunist era, aproape punct cu punct, contrariul programului modernist.

Cetatenia nu era egala, deoarece de fapt cetatenii erau de mai multe categorii, dupa cum aveau sau nu dosar la Securitate sau la serviciile de Cadre.

Institutiile nu erau reprezentative, deoarece in comunism nu au existat niciodata alegeri libere si, in plus, nu oricine putea fi propus pentru functiile inalte in Stat.

Nu exista separare a puterilor, iar religia nu era separata de Stat, de vreme ce ideologia marxist-leninista devenise o religie propagata de Stat.

Economia de piata libera fusese inlocuita cu economia dirijata dintr-un centru unic, care planifica totul, de la culoarea pantofilor, la cate tone de grau se vor recolta la hectar in urmatorul cincinal.

Prin urmare, cred ca putem spune ca modernizarea Romaniei nu a fost dusa pana la capat.

Astazi, cand Europa si, dupa ea, intreaga lume, este cuprinsa de o neincredere din ce in ce mai articulata fata de proiectul iluminist al modernitatii, Romania incearca totusi sa isi duca la bun sfarsit propriul ei proiect de modernizare.

Fireste, pentru unii observatori occidentali, dorinta Romaniei de a-si finaliza proiectul modernizarii, intr-o lume care cautã sa isi depaseasca modernitatea, ar putea parea un anacronism.

In ce ma priveste, nu cred ca este asa.

Pentru ca o tara sa adopte forme politice calificabile drept succesoare ale modernitatii fara sa cada in forme tribale de societate, cred cu tarie ca acea tara a trebuit mai intai sa fi cunoscut deja o buna modernitate.

Statul liberal, economia de piata libera, secularizarea si spiritul stiintific sunt achizitii moderne care nu vor putea lipsi din formula oricarei post-modernitati decat cu riscul unor teribile mutilari politice si al unor nu mai putin teribile traume sociale.

( extras din Discernamantul modernizarii. 7 Conferinte despre situatia de fapt, H.-R. Patapievici, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2004 )